Pregătirea copilului pentru învățarea cititului (predictori ai deprinderii cititului )

Cititul în sine este un proces extrem de complex, care se bazează pe cunoștințele lingvistice și vizuale. Complexitatea sa este demonstrată de faptul că patru procese cognitive de bază (conștiința fonologică, recunoașterea literelor, recunoașterea automată rapidă a elementelor vizuale, memoria de lucru) joacă un rol esențial în dezvoltarea cititului.
Începând cu anii '90, datorită cercetărilor din domeniul psiholingvisticii, psihologiei și educației speciale, pregătirea învățării cititului a primit o atenție sporită. Toate metodele actuale de predare a cititului în școli încep cu o fază pregătitoare. Subaptitudini generale, cum ar fi memoria verbală și vizuală adecvată, percepția și atenția, imaginația, orientarea spațială și vizuală, conștientizarea corpului sunt deosebit de importante pentru o învățare reușită a cititului. La fel de importante sunt și competențele specifice, lingvistice și comunicative, cum ar fi percepția adecvată a vorbirii - segmentarea, silabisirea, recunoașterea sunetelor, conștientizarea fonemică - și producția de vorbire - vorbire inteligibilă și bine ritmată, pronunția corectă a sunetelor, îmbinarea sunetelor, vocabular bogat, producerea de propoziții corecte din punct de vedere comunicativ și lingvistic, reproducerea textului.
O prioritate în perioada pregătitoare este dezvoltarea subaptitudinilor specifice direct necesare pentru a învăța să citească. La sfârșitul anilor preșcolari, dezvoltarea vorbirii și a înțelegerii limbajului poate fi măsurată în mai multe moduri. De exemplu, testul DIFER (Nagy et al., 2004,), testul de percepție a vorbirii al lui Mária Gósy (1997), care măsoară audiția sunetelor vorbirii, discriminarea sunetelor vorbirii, interpretarea corectă a cuvintelor și mecanismele de procesare a vorbirii. Potrivit lui Gósy, atunci când un copil începe școala, percepția vorbirii este relativ bine dezvoltată. Până în acest moment, el ar trebui să fie capabil să recunoască succesiunea sunetelor de vorbire fără erori și să poată repeta cuvintele cu exactitate chiar dacă nu le cunoaște sensul.
Relația dintre învățarea cititului și conștiința fonologică
Un număr mare de cercetări a arătat că conștiința fonologică joacă un rol crucial în dobândirea cititului și că efectele sale pot fi detectate în ultimii ani de învățare a cititului. Literatura de specialitate arată în mod clar că conștientizarea fonologică este unul dintre factorii care determină succesul decodificării. Conștiința fonologică este capacitatea de a considera faptele lingvistice ca obiecte în sine și de a le folosi ca bază pentru diverse operații asupra lor. Este abilitatea de a accesa structura internă a cuvintelor, abilitatea de a descompune cuvintele în unități de diferite dimensiuni, abilitatea de a efectua în mod conștient operații asupra sunetelor din formele de cuvinte.
Prin intermediul conștiinței fonologice, suntem capabili să extragem silabe, sunete, să le separăm din secvența de sunete, să le înlocuim cu alte silabe, sunete, să schimbăm ordinea silabelor, sunetelor, să rearanjăm secvența, să creăm cuvinte din sunete separate.
Potrivit majorității cercetătorilor, conștiința fonologică este un termen generic care cuprinde mai multe niveluri de dezvoltare (conștiința rimei, silabei și a fonemelor).
Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că conștiința fonologică începe să apară în perioada preșcolară și că dezvoltarea sa este finalizată în momentul în care se dobândește cititul. Cu toate acestea, opiniile diferă în ceea ce privește factorii care influențează dezvoltarea conștiinței fonologice și nivelurile de conștiință fonologică care pot fi distinse în timpul dezvoltării.
Goswami (2008) evidențiază trei niveluri de abilități importante în dezvoltarea conștiinței fonologice: formarea silabelor, formarea vocalelor, formarea și recunoașterea vocalelor și identificarea fonemelor. Acestea joacă un rol important în dezvoltarea cititului.
Conștientizarea la nivel de silabă este deja evidentă în anii preșcolari, în timpul anilor de grădiniță. Conștientizarea fonemelor apare în primul și al doilea an de școală prin dobândirea regulilor de corespondență literă-sunet. Potrivit lui Goswami, conștientizarea la nivel de silabă, manipularea sunetelor vocale inițiale ale cuvintelor și recunoașterea silabelor finale ale cuvintelor sunt deja stabilite înainte de începerea școlii. Silabisirea apare încă de la vârsta de 3-4 ani, în timp ce celelalte abilități apar la 4-5 ani. Operațiile cu unități mai mari se dezvoltă mai devreme, iar ulterior copilul este capabil să lucreze cu sunete de vorbire din ce în ce mai mici.
Nivelul de conștientizare fonologică timpurie prezice succesul dobândirii cititului. Copiii care au o conștientizare fonologică scăzută nu sunt capabili să descompună cuvintele în elemente și să gestioneze elementele, silabele și sunetele. Scopul este ca copilul să înțeleagă sistemul de sunete al limbii, de la cuvinte la unități mai mici, cum ar fi silabele și sunetele individuale ale vorbirii, și să vizualizeze sunetele limbii.
Dacă dezvoltarea uneia dintre componentele de mai sus este întârziată sau blocată, acest lucru va împiedica dezvoltarea celorlalte componente și va afecta capacitatea de citire.
Conform cercetărilor, există un traseu de dezvoltare universală a conștiinței fonologice care poate fi detectată în toate limbile:
1. segmentarea și sinteza silabelor;
2. recunoașterea rimei;
3. manipularea silabelor (de exemplu, ștergerea silabelor, substituirea);
4. identificarea fonemelor;
5. segmentarea și sinteza fonemelor;
6. manipularea fonemelor;
Un nivel scăzut de conștientizare fonologică nu este întotdeauna ușor de recunoscut, motiv pentru care este important să se includăm chiar în activitățile preșcolare, jocuri și sarcini de dezvoltare care să contribuie la dezvoltarea abilităților copilului.