Şcoala cu
bune practici

48 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Evoluția banilor în timp. O mică excursie de la începuturi până azi

Banii, fie că vrem sau nu, ne dictează viața și alegerile zi de zi. Trăind într-o societate consumatoare, suntem influențați și determinați în fiecare zi să cumpărăm cât mai multe lucruri (haine, alimente, jocuri, cărți etc.) și, fără să ne dăm seama, simțim nevoia să câștigăm cât mai mulți bani. 

Dar oare care este istoria acestei forme de schimb,  pe care o numim ”bani”?

Apariția primelor forme de plată

Cum efectuau tranzacții oamenii înainte de apariția primelor monede?

Se consideră că banii au apărut din nevoia oamenilor de a înlocui trocul. Acesta era un sistem folosit pentru primele schimburi comerciale dintre oameni. Trocul își are originea încă din Epoca de Piatră, atunci când oamenii au început să se ocupe cu agricultura și creșterea animalelor. În momentul în care oamenii și-au dat seama că produceau mai mult decât consumau, a luat naștere trocul. Acest lucru însemna, practic, că bunurile obținute în plus erau schimbate pentru alte lucruri necesare. Se făceau schimburi de condimente, grâne, sare, vite etc.

Însă oamenii și-au dat seama că acest sistem este imperfect.

Dacă, de exemplu, brutarul avea nevoie de carne, însă măcelarul nu avea nevoie de produse de panificație, atunci brutarul era nevoit să facă schimburi până să găsească ceva care să poată fi schimbat pentru carne. Era nevoie de un etalon unic al valorii bunurilor. Din această necesitate s-au născut banii.

Primele monede au apărut în China și India.

Astfel, au apărut monedele care erau create din metale prețioase precum aur, argint, chiar și cupru. În Europa, monedele au fost folosite până în anii 1600, deoarece exista posibilitatea topirii metalelor prețioase luate din coloniile cucerite.

 

Apariția banilor de hârtie

Primii bani tipăriți de către stat au fost emiși de guvernele coloniale din partea de nord a Americii. Banii tipăriți au apărut din cauza faptului că transportul de mărfuri dintre Europa și coloniile americane dura mult, iar coloniștii care doreau să își extindă activitatea, rămâneau cel mai adesea fără ”lichidități”.

Astfel că, au apărut primele IOU-uri, folosite pe post de valută. Acestea au apărut pentru prima dată în Canada. IOU este prescurtarea de la ”I owe you” și înseamnă ”Îți rămân dator”. Transportarea și depozitarea monedelor era destul de problematică, însă băncile au venit cu o soluție. Populația își depunea monedele la bancă, primind în schimb o hârtie în care era scris faptul că persoana X are suma respectivă la această bancă. Ulterior, oamenii au început să folosească aceste hârtii în loc de monede, care în continuare au rămas depozitate la bănci. Însă aceste bancnote rămâneau convertibile în aur, în sensul că orice deținător al unei bancnote putea să meargă la bancă și să o preschimbe cu o anumită cantitate de aur.

 

Anularea convertibilității banilor

Odată cu Revoluția Industrială, dar mai ales în secolul al XX-lea, economia a început să se dezvolte cu pași rapizi, astfel apăreau tot mai multe bunuri de consum, servicii, produse financiare, iar sistemul de convertibilitate a bancnotelor în aur nu permitea tipărirea de noi bani, lucru care stagna dezvoltarea. Astfel, în prima jumătate a secolului XX, tot mai multe țări au renunțat la acest sistem, iar banii au încetat a mai fi convertibili în aur.

Conform Tratatului de la Bretton Woods din 1944, singura bancnotă care păstra standardul de aur a rămas dolarul. Însă din cauza problemelor pe care le crea acest sistem (lipsa flexibilității privind politica monetară, lipsa de lichidități, întrucât standardul de aur nu permitea tipărirea bancnotelor tocmai pentru a păstra convertibilitatea) președintele SUA, Nixon, a renunțat la standardul de aur al dolarului.

Astăzi, banii valorează exact cât credem noi că valorează.

Puterea de cumpărare a hârtiilor pe care le numim bani nu se mai bazează pe aurul depozitat la bancă, ci pe încrederea noastră că aceste hârtiiau o anumită valoare. După anularea standardului de aur, lumea s-a confruntat cu fenomene precum inflația sau deflația. Însă anularea convertibilității în aur a făcut ca guvernele să fie mai flexibile în ceea ce privește politicile monetare, a făcut posibilă dezvoltarea băncilor și a produselor și serviciilor oferite de acestea, produse precum creditul, cu toate avantajele pe care le oferă acesta.

 

Serviciile și produsele financiare

Deși acest lucru pare din domeniul trecutului îndepărtat, însă cu doar 100 de ani în urmă, pentru a efectua un transfer de bani în altă țară sau chiar în altă localitate, trebuia urmată o procedură foarte anevoioasă și uneori chiar riscantă.

De exemplu, în SUA, era răspândită practica de a ascunde bani în scrisorile trimise prin poștă. Deseori acestea nu ajungeau la destinatar sau erau furate pe drum. Însă omenirea a evoluat destul de mult din acel moment.

Acum există o gamă largă de servicii care ne permit transferarea banilor în orice colț al lumii în câțiva pași simpli și cu costuri reduse.

Printre cele mai răspândite servicii de transfer de bani sunt:

  • TransferWise – suma maximă a transferului este de 50.000 euro cu o durată de o zi, iar comisionul este de 0,9 euro +0,45% din suma transferului.
  • Revolut - prin intermediul contului virtual pe care ți-l poți crea, vei avea acces la o mulțime de produse și servicii, printre care și trasferuri instante de bani în țară și străinătate cu un comision de 0%, cu sume de maximum 5.000 de euro.
  • PayPal - cu o durată instantă de transfer, suma maximă 10.000 de dolari, cu un comision care variază între 1,7-3,4%.

Printre produsele pe care le oferă băncile este important să indicăm și creditele, indiferent de destinația acestora: de consum, ipotecare, pentru investiții etc.

Cel mai răspândit tip de credit este, însă, creditul de nevoi personale.

Acesta este un împrumut destinat persoanelor fizice, acordat de către o instituție financiară bancară. Acest credit poate fi folosit pentru a satisface unele nevoi diverse precum: achiziția de bunuri, vacanțe, călătorii, reparații etc. Însă persoana care solicită un astfel de împrumut nu este obligată să declare în ce scop va utiliza banii împrumutați. Dobânda pentru aceste credite poate fi atât fixă, cât și variabilă.

 

Digitalizarea banilor

Suntem o societate de consum, oricât de discutabilă ar fi această afirmație.

O societate de consum vinde, cumpără, achită, iar pentru a simplifica acest proces, tot mai multe tranzacții migrează spre lumea digitală. Astăzi, o mare parte a banilor nu o mai reprezintă bancnotele, ci așa numita monedă de cont, iar o parte din ce în ce mai mare a tranzacțiilor are loc prin transferul acestor monede dintr-un cont în altul, fără a mai implica la mijloc și banii cash. Aceste lucru este cu cât mai rapid, cu atât mai comod.

Cumpărăturile online sunt achitate direct cu cardul bancar, facturile pot fi achitate direct din aplicația băncii la care avem deschis un cont: George la BCR, Smart Mobile la Raiffeisen etc. Sistemele internaționale de încasări și plăți s-au dezvoltat destul de mult, încât nevoia de bani cash aproape a dispărut.

În China, spre exemplu, sunt magazine care nici nu primesc bancnote, toate plățile sunt efectuate doar cu cardul. În SUA au apărut magazine unde este scanată fața cumpărătorului, iar banii sunt luați automat din cont. Aceste tendințe sunt tot mai evidente, și momentul în care banii de hârtie vor deveni istorie, la fel cum a devenit și trocul, este destul de aproape.

Un alt factor care trebuie aminitit în acest context este dezvoltarea și evoluția criptomonedelor.

Criptomonedă sau criptovalută (din engleză CryptoCurrency) este un tip de monedă digitală, virtuală, o monedă surogat, nebancară, folosită ca mijloc de plată, (ex: Bitcoin, Ethereum, Bitcoin Cash, Ripple, Litecoin, Monero).

Denumirea de criptomonedă indică faptul că acest mijloc de plată utilizează criptografia și este descentralizat pentru a controla tranzacțiile și preveni dubla cheltuială, o problemă curentă pentru valutele digitale.

Deseori se face greșeala ca moneda virtuală (criptomoneda) să fie considerată o monedă electronică. Moneda electronică este varianta electronică a bancnotelor și monedelor, care se poate stoca pe un dispozitiv de plată electronic (e-money). Acesta este folosit, de regulă, pentru a face plăți electronice de mică valoare.

În ianuarie 2021 piața criptomonedelor a atins pragul de un trilion de dolari. În 12 ani de când a apărut prima criptomonedă (Bitcoin, în valoare de 1 cent - cu un dolar se putea achiziționa 100 de bitcoin) această piață a cunoscut o evoluție nemaipomenită. Tot mai mulți oameni investesc în criptomonede. Tot mai multe companii și mici întreprinderi acceptă plăți cu criptomonede.

Însă, mulți oameni rămân încă sceptici în ceea ce privește piața crypto, și pe bună dreptate, dat fiind faptul că prețul acestora este foarte volatil. Criptomonedele ridică controverse mai ales în rândul politicienilor. Aceste monede nu sunt emise de către stat, respectiv băncile centrale nu au control asupra prețului și a numărului de monede crypto. Legile multor state urmează să reglementeze și aceste instrumente de plată, care pot fi urmărite cu ușurință, însă nu pot fi controlate. Trebuie subliniat / evidențiat faptul că investițiile, dar mai ales speculațiile pe piața crypto sunt foarte riscante și nesigure.

 

Concluzii

Banii sunt, cu siguranță, ca oxigenul pentru economie. De bani depinde bunăstarea, libertatea, flexibilitatea, deseori chiar și sănătatea și fericirea noastră. Tocmai din acest motiv, educația financiară trebuie să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi.

Folosirea rațională a creditelor, economisirea unei părți din venitul lunar, întocmirea unui buget personal, investițiile, sunt lucruri pe care atunci când le faci, pot duce către prosperitate.

Există o regulă simplă – nu contează cât câștigi, contează cum îți gestionezi câștigurile. Este important să înțelegem faptul că banii nu trebuie să fie în sine un scop. Ei sunt un instrument care, în funcție de cum este mânuit, poate crea sau distruge.

Trăim într-o epocă a revoluțiilor pe plan tehnologic, economic și financiar. Este important să urmărim tendințele actuale din economie. Este, de asemenea, important să alocăm timp să înțelegem și să asimilăm schimbările care apar mereu, pentru a nu fi surprinși în mod neplăcut.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: intuitext | 11.03.2021 10:58 | 11587 vizualizări

Aflați mai multe despre MrFinance

Investiții și economisire. Ce sunt și cum funcționează fondurile de investiții?

intuitext | 11.06.2021

0 comentarii

Despre ce vorbim când le vorbim copiilor despre finanțe. ABC financiar pentru copii mari și mici

intuitext | 11.05.2021

0 comentarii

Finanțe personale. Cum formăm obiceiuri sănătoase legate de bani

intuitext | 12.04.2021

0 comentarii

Investiţiile. Idei de investiţii pentru copii

intuitext | 11.02.2021

0 comentarii

Educația financiară la copii

intuitext | 11.01.2021

3 comentarii

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 32 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Vocea profesorilor

Ce întrebări i-aţi pune unui specialist în predarea-învăţarea-evaluarea online? Echipa Didactic va obţine răspunsurile pentru dvs!

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

439 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN