Frumuseţea obiceiurilor şi tradiţiilor Pascale din zona mea

Lumea din care face parte ţăranul român a fost dintotdeauna
bogată în obiceiuri si tradiţii. Prin astfel de manifestări,
oamenii din diverse zone ale ţării, au încercat să dea
însemnătate anumitor momente sau întâmplări din viaţa lor.
Obiceiurile tradiţionale româneşti le-aş împărţi în două
categorii: evenimente ce se desfaşoară de-a lungul anului
(sărbători religioase, cele legale, de muncă agricolă, de
factori de mediu) şi obiceiuri care atestă diferite momente
importante din viaţa omului, desfăşurarea lor fiind legată de
momente bine determinate, care nu se repetă (botez, nuntă,
moarte).
Din prima categorie de obiceiuri face parte sărbătoarea
religioasă- Paştele. Sărbătoarea Paştelui este considerată cea
mai însemnată, mai mare si mai sfântă sărbătoare de peste an,
sărbătoare numită şi Învierea Domnului.
Mi-aduc aminte cu mare drag, de această sărbătoare din vremea
copilăriei. Nu numai că mi-aduc aminte de sărbătoare, ci în
fiecare an în Postul Paştelui, aloc cel puţin o zi, în care ne
amintim şi vorbim despre obiceiurile Pascale pe care încercăm să
le păstrăm şi să le transmitem mai departe. Copiilor le plac
foarte mult ,,poveştile bunicilor” din care aflăm frumuseţea
tradiţiilor strămoşeşti.
Din fericire în satele sălăjene, mai exact în satele de la
graniţa cu judeţul Bihor (Halmăşd, Aleuş), se mai păstrează
şi azi, frumoasele obiceiuri străbune. Această sărbătoare este
mult aşteptată şi îndelung pregătită atât spiritual, cât şi
prin curăţirea gospodăriei şi înnoirea straielor pe care le
îmbracă.
Oamenii locului încep a se pregăti de marea sărbătoare odată
cu începerea postului- prin post, rugăciune, milostenie, se
,,curăţă” spiritual, urmând ca în săptămâna premergătoare
Paştelui, numită şi Săptămâna Mare să se poată mărturisi
şi împărtăşi. În gospodărie se face

curăţenie generală, curăţenia de primăvară: femeile curăţă
casa, iar bărbaţii curtea, văruiesc copacii din ,,ogradă” şi
de pe marginea drumului. Este obiceiul ca fiecare membru al familiei
să aibă cel puţin o haină nouă, pe care s-o poarte în prima zi
de Paşti.
Aproape la fiecare casă se taie miel. Friptura şi drobul de miel
nu lipsesc de pe masa de Paşte. Specific zonei noastre sunt
paştile, care sunt făcute din prescură şi vin sfinţit. Femeile
fac prescură pentru a se duce împreună cu vinul la biserică, în
Joia Mare să se sfinţească. După slujbă, o parte din ele
rămân la biserică iar o parte le duce acasă fiecare familie şi
sâmbătă noaptea, după ce se vine de la Înviere se pregătesc
paştile, care se iau înainte de mâncare, de către fiecare membru
din familie. Cel care mănâncă spune ,,Hristos a înviat!”, alt
membru - ,,Adevărat a înviat!” După ce se gustă din paşti se
ciocnesc ouăle roşii, spunând la fel. După aceste ritualuri se
servesc celelalte bunătăţi pregătite.
Mai demult ouăle erau vopsite cu coji de ceapă roşie şi
ornate cu frunze de pătrunjel sau de flori, în prezent locul
cojilor de ceapă este luat de vopselele din comerţ, iar culoarea
roşie care semnifică sângele Mântuitorului Isus Hristos, este
înlocuită şi cu alte culori- verde, galben, mov.
Din Joia Mare nu mai bat clopotele bisericii, numai toaca,
până sâmbătă noaptea, la Înviere care este la ora 12.00 ( în
zona mea). Când se iese de la Înviere, fiecare credincios gustă
din paştile pregătite la biserică, care sunt puse în oale noi cu
linguri de lemn noi, pe masă în curtea bisericii. După ce ajung
la locuinţe, toţi ai casei, înainte de a se pune la masă, se
spală rând pe rând, simbolic pe faţă şi mâini dintr-un
lighean cu apă proaspătă de la fântână în care s-a pus un ou
roşu şi un ban, dându-şi fiecare cu oul cel roşu peste obraz,
(să fie roşu şi sănătos ca oul) şi cu banul (să fie mândru
şi curat ca argintul). Sărbătoarea Paştelui are o semnificaţie
deosebită din punct de vedere spiritual religios, toată lumea
participă la Înviere cu credinţa ca vor fi mai curaţi
sufleteşte. Acest moment al Învierii este marcat în tradiţia
populară prin diferite practici şi obiceiuri care diferă de la
sat la sat.
În prima zi de Paşti copiii merg la biserică cu ou roşu şi
ciocnesc ouăle cap în cap spunând: ,,Hristos a înviat!”-
,,Adevărat a înviat!” Acum, prea puţini copii duc ou roşu.
Este înlocuit cu cel de ciocolată, care este mai preferat de
copii.
Din păcate, încet, încet, aceste obiceiuri tradiţionale
romăneşti, care reprezintă identitatea noastră, încep să se
piardă sau să nu se mai practice, în unele zone, datorită
transformării societăţii rurale într-o societate de consum
asemanătoare societăţii urbane.
Această emancipare a populaţiei rurale nu trebuie să cuprindă
eradicarea obiceiurilor şi tradiţiilor strămoşeşti, care
semnifică pierderea identităţii şi patrimoniului tradiţional
românesc.
Datoria noastră este să păstrăm şi să transmitem urmaşilor
noştri obiceiurile tradiţionale româneşti!
Ar fi de apreciat dacă în mjanualele şcolare actuale am găsi
creaţii literare, specifice Sărbătorilor de Crăciun sau Paşte,
cu teme care ne conduc la primatul spiritului creator al
strămoşilor din toate timpurile.