Şcoala cu
bune practici

46 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

MANAGERUL EDUCAȚIONAL IDEAL

Învăţământ primar | Toate disciplinele

Propus de: anytex | 24.04.2024 09:16 | 83 vizualizări

Managerul școlar este un cadru didactic care pune în funcțiune programul managerial în scopul creșterii eficienței procesului instructiv-educativ.

Învățământul este considerat unul din instrumentele prin care societatea stimulează, dirijează și controlează procesele dezvoltării. Pentru educator, cunoașterea și stăpânirea artei manageriale este esențială, deoarece cunoașterea managementului ca pe un proces complex nu înseamnă dirijism, iar managerii nu asigură imediat succesul unei acțiuni.
Activitatea de management ( conducere) este un ansamblu de acțiuni de planificare, organizare, îndrumare, control, decizie cu privire la un sistem/ organizație, acțiuni susceptibile de a asigura atingerea scopului fixat, în condițiile respectării legităților obiective generale și speciale, ale satisfacerii nevoilor sociale concrete și ale promovării dezvoltării sociale.
Managerul este reprezentat de persoana care exercită funcțiile managementului în virtutea obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților specifice funcției pe care o ocupă. Managerul are un statut social bine definit, ce prevede o serie de drepturi și obligații, prin care se deosebesc de celelalte categorii de profesioniști.
Managerul școlar este un cadru didactic care pune în funcțiune programul managerial în scopul creșterii eficienței procesului instructiv-educativ. Dintre calitățile, cunoștințele și aptitudinile pe care trebuie să le aibă un manager, amintim: inteligența, memoria, spiritul de observație, capacitatea de concentrare, sănătatea, caracterul, etc. Un bun manager al clasei trebuie să fie capabil să realizeze schimbări profunde în cultura, climatul și instrucția tuturor copiilor, indiferent de naționalitate, în direcția fundamentării tuturor demersurilor didactice pe principii democratice, să introducă noi strategii instrucționale care să încurajeze colaborarea, toleranța, sporirea încrederii în forțele proprii și îmbunătățirea performanțelor copiilor, să realizeze și să utilizeze în procesul didactic proiecte ale grupei.
Managementul educațional desemnează întreaga activitate a profesorului, de proiectare, aplicare și evaluare a influențelor educaționale, tot ceea ce gândește și face profesorul împreună cu un anumit colectiv de elevi. În activitatea pe care o desfășor, încerc să pornesc mereu de la “punctele forte” ale elevilor și cele ale mele ca învățător: ce știe elevul, ce poate să facă, ce îi este îngăduit să realizeze, spre ce are înclinații, de ce abilități didactice dispune. Am în vedere și slăbiciunile elevilor, pe care vreau să le îndrept: ce nu știe, ce nu a înțeles, ce nu îmi este îngăduit mie, ca învățător, să fac. Este necesară o bună cunoaștere a forțelor proprii. Problema diferențierii pune în act acest cuplu bipolar care este învățător-elev. diferențierea îi antrenează și pe elevi, și pe învățător printr-un șir de compatibilități reciproce. În activitatea didactică am constatat de a lungul timpului, că succesul activității instructiv-educative este determinat, în cea mai mare parte, de natura și calitatea relațiilor mele cu elevii clasei și caracterul relațiilor pe care am reușit să le cultiv în rândul elevilor. Am eliminat rigiditatea distantă între mine și elevi, exigența sporită, Am încercat să trec la o consiliere modernă a elevilor, pentru a-i face receptivi la nou. Un rol important l-a avut dialogul cu elevii: schimbul de informații și mesaje, discuții, dezbateri, o comunicare continuă pentru a întreține o atmosferă educațională. Am plecat de la ideea că este bine să mă consider un membru al colectivului clasei și că trebuie să fac efort să mă integrez în viața acestora. Ajut elevii să treacă peste rețineri, să își exprime deschis opiniile personale, să vorbească despre evenimentele la care participă, despre calitățile și defectele lor. Am constatat că elevii au dobândit curajul exprimării unor opinii, precum și respectul pentru părerile colegilor, ale părinților, pentru adevăr.
În acest fel, fiecare elev a fost pus în situația de a-și exercita, în clasă, principalele însușiri care îi definesc personalitatea, făcându-i pe participanți activi dar și colaboratori, parte în ducerea la bun sfârșit a activităților. comun stă la baza transmiterii informațiilor, normelor, regulilor, înțelesurilor de către învățător elevilor. Am învățat, pe parcursul anilor, că un contact pozitiv cu elevii favorizează procesul instructiv-educativ. O relație negativă învățător-elev reprezintă un permanent factor de stres și nemulțumire și aduce carențe în viața școlară a copiilor. Mă străduiesc să câștig simpatia elevilor mei, încrederea să fie reciprocă, deoarece idealul de educator la care visează elevul este omul bine pregătit, dar mai ales, omul care se apropie cu înțelegere și căldură de problemele lor. În sistemul social de educație și învățământ, învățătorul trebuie să se raporteze la cei pe care îi educă, să relații de cooperare, colaborare cu părinții acestora și cu alți factori interesați ai societății. Pentru un management eficient al clasei, am antrenat părinții în rezolvarea problemelor clasei, am căutat să îi implic în activitățile școlare și extracurriculare. au fost solicitați în procurarea de materiale necesare elevilor în activitățile clasei: târguri, vizite, concursuri, etc. am întâmpinat și reticențe din partea unor părinți, refuzuri, neîncredere. Uneori stările conflictuale au fost rezolvate prin negociere, alteori nu le-am putut rezolva.
Ca manager al clasei, am încercat să am în vedere relația dintre resurse și nevoi: resursele valorice, resursele materiale- clasa, mobilierul clasei, materialul didactic adecvat, mijloace de învățământ, resurse financiare, resurse umane. colectivele de elevi la care am desfășurat procesul instructiv-educativ au fost eterogene. Unii dintre elevi făceau parte din familii dezorganizate, din familii de rromi, erau instituționalizați în centre de plasament, au probleme de sănătate, necesită un sprijin deosebit. Pentru a-i putea determina pe toți să creadă în forțele lor, să înlăture obstacolele existente, a necesitat o foarte bună cunoaștere, respectare și exploatare particularităților individuale ale elevilor. Toți elevii au fost solicitați în activități diverse, în funcție de înclinații, aptitudini, opțiuni, preferințe.
Esența rolurilor manageriale ale cadrelor didactice de la clasă este orientarea și dirijarea resurselor materiale și umane de care dispune clasa pentru realizarea obiectivelor proiectate, în condiții de eficiență maximă. Pentru a preveni eșecul și abandonul școlar, am considerat că este necesară evitarea oboselii, supraîncărcarea elevilor cu noțiuni inutile, lipsa de motivare a clasei. Am apelat la opiniile lor în alegerea temelor pentru acasă, i-am încurajat permanent să pună întrebări, pentru o activitate eficientă, pentru control și autocontrol.

Bibliografie:
1. Iucu, R., ( 2000), Managementul și gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iași
2. Niculescu, R.M., ( 1994), a învăța să fii un bun manager, Editura Inedit, Tulcea
3. Stan, E., ( 2003), Managementul clasei, Editura Aramis, București
4. Joița, E., ( 1995), Management școlar, Editura Gh. C. Alexandru, Craiova

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 38 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

347 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN