MODELE DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN ACTIVITATEA LA GRĂDINIȚĂ

Abordarea educațională propusă de programa preșcolară se orientează asupra folosirii metodei proiectelor tematice de grup selectate, proiectate și elaborate cu ajutorul copilului și în care metodele activ - participative, brainstorming- ul, lucrul în echipă și acțiunea directă a copilului cu mediul sunt mijloacele de bază ale procesului de instruire.
Metoda proiectelor este o strategie de învățare și evaluare a cărei caracteristică se concentrează pe efortul deliberat de cercetare, pe căutarea și găsirea răspunsurilor legate de o temă propusă.
Tematica proiectelor în curriculum se concentrează pe dezvoltarea personală și socială a copiilor, favorizând formarea de competențe valorificate apoi în viața cotidiană. Participând activ la proiectarea și derularea propriilor experiențe de învățare, copilul se simte motivat și valorizat.
Metoda proiectelor încurajează comunicarea și rezolvarea sarcinilor de lucru prin cooperare, stimulează, satisface curiozitatea firească a copiilor, implicându-i în propriul proces de dezvoltare, în care educatoarea nu este decât un ghid atent, o persoană care sprijină respectarea rutei individuale a învățării, a copilului și a ritmului propriu al acestuia. Cadrul didactic devine mai mult deschizător de drumuri, decât o sursă de informație.
Argumentele care stau la alegerea metodei proiectelor:
- proiectul poate fi incorporat în curriculumul preșcolar din oricare parte a lumii;
-un proiect are o structură temporală care ajută educatoarea să-și organizeze progresiv activitatea cu copiii, în funcție de dezvoltarea acestora, de interesul manifestat și de gradul de cunoaștere a subiectului luat în discuție;
- proiectul le oferă copiilor contexte, în care ei pot aplica o foarte mare varietate de cunoștințe și deprinderi sociale și intelectuale, pe lângă cele de bază date de curriculum.
Văzut, în plan teoretic, ca o metodă globală, cu un puternic caracter interdisciplinar, ca o metodă care stimulează și dezvoltă multilateral personalitatea în curs de formare a copilului, în planul practic el se definește ca un efort deliberat de cercetare al copiilor, concentrat pe depistarea detaliilor și înregistrarea subiectului în întreaga sa amploare și nu pe găsirea de răspunsuri corecte la întrebările puse de adult.
Așadar, un proiect este o extindere, o investigare a unui subiect din sfera idealului sau practicului către care copilul își îndreaptă întreaga atenție și energie. Proiectul îi implică pe copii în conducerea investigației în mediul imediat, asupra fenomenelor și evenimentelor despre care doresc să învețe mai mult. Și, ceea ce este absolut deosebit, din punctul de vedere al respectării rutei individuale a învățării și a ritmului propriu proiectul poate fi dus la bun sfârșit de un grup mic de copii, în întreaga grupă sau, ocazional, de un singur copil. Copii au ocazii reale de a lua decizii și de a-și asuma responsabilități . Pe măsură ce copiii câștigă experiență, ei devin mai stăpâni pe puterile lor și mai încrezători în forțele proprii. Astfel, educatoarea nu trebuie să lucreze în locul copiilor ceea ce ei pot să facă și singuri ci, mai degrabă, să îi sprijine în demersul lor, să le inducă ideea că sunt capabili să-și ducă la bun sfârșit sarcina dată.
Implicarea tot mai mare a copiilor în munca și jocul lor conduce la încrederea crescândă în propriile forțe, dar și la ideea că adultul, în cazul nostru educatoarea, are încredere în ei. Acest lucru îi face pe copii să se simtă competenți și responsabili, dându-și silința să arate tot ce pot.
În concluzie, învățarea se face prin joc, ea se bazează pe interrelaționare și se realizează într-o manieră integrată, iar educatoarea are rolul decisiv în influențarea și sprijinirea copilului în procesul de asumare de roluri și responsabilități în această etapă.