SPECIFICUL PREDĂRII LECȚIILOR DE EDUCAŢIE ARTISTICO-PLASTICĂ LA PREȘCOLARI

SPECIFICUL PREDĂRII LECȚIILOR DE EDUCAŢIE ARTISTICO-PLASTICĂ LA
PREȘCOLARI

Prof. înv. preșcolar Carmen Andreea UNGUREANU
Grădinița cu Program Prelungit “Floare albastră”, Craiova

Ca activitate a cărei desfăsurare ţine de reformă
şi o nouă modalitate de organizare superioară, lecţia, datorită
faptului ca este o activitate prin excelenţă, are urmatoarele
caracteristici :
a) permite prin exersare vizual-manuală, evaluarea maximă a
potenţelor creatoare ale fiecărui copil;
b) oferă posibilitatea încercării diferitelor tehnici şi
procedee tehnologice din toate artele ;
c) întemeiază o relaţie adecvată cu natura, cu ambianţa, în
sensul în care Leonardo Da Vinci reco- manda : “să nu se copieze
natura, ci să se lucreze în spiritul ei” ;
d) implică deliberat toate individualităţile în problemele de
transformare estetică a ambientului;
e) respectă ritmul de lucru al fiecărui individ ;
f) crează posibilitatea unei stimulări sinestezice prin exersări
active, favorizând autoinstruirea. Dupa cum se ştie, fiecare
individ moşteneşte o matrice psiho-comportamentală unică şi
irepe-
tabilă, dar fiecare seamană cu ceilalţi prin existenţa la toţi
a aceleiaşi structuri fundamentale instru- mentale –simbolice a
cortexului. Ceea ce se poate modifica prin educaţie ţine de
calitatea antrenării specifice. Fără educarea prin artă e pusă
în pericol menirea fundamentală a omului: aceea de a se dezvolta
armonios şi multilateral .
Activitatea de educaţie plastică este prilejul
copilului de a învăţa limbajul specific artei cu elementele ei de
bază: punctul, linia, culoarea, forma, compozitia.
Constatând ce importanţă deosebită are cromatica, culoarea în
mediul ambiant şi în viaţă, să
ne oprim asupra acestui element al limbajului plastic pentru a-l
aprofunda.
Noţiunile de cromatologie nu pot fi prezentate copiilor
ţinând seama de particularităţile lor de vârstă. Aceste
noţiuni trebuie făcute accesibile prin explicarea, exemplificarea
cu ajutorul unor mo- dele şi fireşte, prin exerciţiu. Modelele
sunt planşele didactice, reproduceri de artă, lucrări şi de
multe ori, chiar propriile lucrări.
Cadrul didactic care va trata tema plastică respectivă
trebuie să-i cunoască bine importanţa şi posibilităţile de
realizare.
De multe ori se întamplă ca tema plastică să fie
pierdută din vedere. Se atrage atenţia că ”for- mulări de
felul : Ghiocelul, Livada, Toamna sunt corecte numai pentru
activităţile de cunoaştere a mediului, nu pentru cele de
educaţie plastică” ( Pirnog, Ion, 2007, p.9 ).
Iată de ce gradiniţa și școala sunt locul unde poate căpăta
cunoştiinţele de artă în mod orga- nizat, unde poate fi educat
prin acest limbaj al simţirii.
Fireşte, nu ne vom limita doar la activitatea de
educaţie artistico-plastică, ci vom folosi fiecare prilej din
activitatea didactică pentru a reliefa frumosul, dar ora de
educatie plastică rămâne cadrul în care se pot dobândi
sistematic şi se pot fi făcute înţelese noţiunile specifice
limbajului artistico- plastic.
Ca animator al activităţii de educaţie plastică,
cadrul didactic trebuie să stăpânească foarte bine problemele pe
care să le abordeze la activitate, să ştie mai mult decat îi
spune copilului, pentru a şti să-l îndrume la momentul oportun
astfel încât toţi copiii să poată ajunge să înţeleagă
noţiunile şi aplicarea lor în lucrări. Chiar dacă nu se va
teoretiza prea mult elevului modalitatea de armonizare a culorilor,
atunci când îl urmareşte la lucru, cadrul didactic intervine cu
sugestii, soluţii pentru rezol- varea unui contrast sau atingerea
unei probleme propuse pentru lucru. Iată de ce, consider că noi,
îndrumatorii pe calea cunoaşterii avem datoria de a stăpâni
limpede problematica şi limbajul artei .
De-a lungul istoriei şcolii româneşti, educaţia
estetică, în special educaţia plastică, a cunoscut mai multe
etape de evoluţie. Toate însă, aveau la bază ideea că desenul
produce plăcere, destindere, bucurie.
În condiţiile anterioare actualei programe, accentul s-a pus pe
perfecţionarea execuţiei în re-
darea armoniei exterioare a formelor, pe practicarea virtuozităţii
desenului şi minuţiozitatea fotogra-

fică a redării formelor. Rezultatul a fost mai mult preocuparea
pentru depistarea talentelor şi cultiva- rea acestora şi mai putin
educarea artistico-plastică a masei de copii, creându-se situaţia
în care ma- joritatea copiilor netalentaţi la desen renunţau să
participe creativ la aceste activităţi.
A urmat o perioadă când s-au facut eforturi pentru ca
învăţământul să fie în pas cu marile
progrese ale ştiinţei şi culturii.
Practica didactică a arătat că nu este suficient
să-i faci pe copii să observe anumite aspecte frumoase din natură
sau viată, că nu este de ajuns să se prezinte în faţa lor
lucrări artistice, ci trebuie urmarită dobândirea de către copii
a unor aspecte esenţiale ale cunoaşterii plastice. Acesta este
obi- ectivul general al activităţilor de educatie plastică.
Cerinţele noilor programe școlare, pe lângă alte
sarcini, ridică şi pe aceea de a-l învăţa pe copil să se
manifeste autonom, de a asigura manifestarea personalităţii sale,
a potenţelor lui creatoare.
Activităţile artistico- plastice constituie puntea de
trecere de la operaţii concret acţionale cu obiecte, la operaţii
logico-verbale cu simboluri. Primele desene ale copiilor sunt nişte
linii trasate în diferite directii. Ele sunt rodul imitaţiei, un
mijloc de evaluare a nivelului general de inteligenţă a copilului.

De asemenea, ele arată gradul de dezvoltare a
capacităţii de a desprinde esenţialul, relaţiile cauzale,
stadiul evolutiv al spiritului de observaţie. Prin aceste desene
naive copilul işi spune părerea despre lumea înconjurătoare,
despre om, cum vede obiectele, fiinţele, işi exteriorizează
ideile potrivit gradului lui de inteligenţă. Totodată sunt o
formă de reflectare activă deoarece prin desene copilul işi poate
exprima dorinţele.
Copilul lucrează cu mare plăcere cu creioane colorate,
acuarele, tempera sau plastilină, dese- nează spontan, din
pornirea lui firescă. Chiar şi acele « mâzgălituri » sunt de
fapt, primele manifestări plastice ale copilului. El manifestă
înclinaţii pentru culori. Înainte de a atribui fiecărui obiect
culoarea proprie, copilul alătură culorile pentru plăcerea
ochilor, pentru frumuseţea lor. În jocul lui cu culorile, el
trebuie îndrumat cu competenţă de către adult, care să-l
înveţe « cum să le folosească, cum să le combine pentru
obţinerea unor noi culori, cum să le armonizeze şi când să se
oprească pentru a înte- meia acel act de creaţie » (Ion N.
Şuşala ,1982, p.106).
Orice urme lăsate pe hârtie, cât şi miscarea îl atrag
pe copil şi încearcă să le repete. Figurile redate prin linii
şi culori sunt mai apropiate de obiectele reale datorită
mişcărilor cu care se execută ele. Astfel, în desenele copiilor
apar, în primul rând atractive, jucării, obiecte mobile, fiinţa
umană pe care le redă cu mijloace proprii, chiar dacă , ceea ce
desenează nu corespunde cu realitatea, aceasta pentru că nu are
deprinderi tehnice suficient de bine formate.
Pentru depăşirea acestei faze trebuie să trecem la
proiectarea desenului dupa o anumită temă, prin care va descifra
jocul liniilor si al petelor de culoare. E necesar să procurăm,
mai întâi materialele necesare: hârtie albă, hârtie colorată,
acuarele, tempera, creioane colorate, plastilină, ca atunci când
elevul vrea să se joace, să deseneze, să picteze, să coloreze
sau să modeleze, să le aibă la îndemană.
Încă de la 3-4 ani îl deprindem pe copil cum să folosească
pensula, cum să diferentieze cele 4-5 culori pe care i le punem la
dispoziţie.
Pentru a satisface dorinţa de mişcare sunt necesare
supra- feţe mari de hârtie, căci, mâna încă nesigură este
îngradită de dimensiunile reduse ale suprafeţei de lucru, iar
copilul nu trebuie să urmeze un şablon, el are nevoie de
libertate.
Pentru a trezi interesul pentru activităţile
artistico-plastice începem mai întâi cu exerciţii de desen
încercând mai multe procedee. În lipsa unei table vom folosi coli
mari de hârtie albastră pe care copiii au mâzgălit cu cretă
albă şi colorată ceea ce au văzut şi şi-au imaginat. Apoi
schimbăm colile albastre cu cartoane albe pe care desenăm cu
creioane negre şi colorate, ca numai după aceea să le dăm o
anumită temă, un subiect.
Pentru a reda un desen sau modelaj, imaginea unui obiect sau a unei
fiinţe este necesar ca, in primul rând, să-si formeze mintal
imaginea acelui obiect, să-l ajutăm pe copil să-si formeze
reprezen- tările corect.
Cu imaginea cât mai fidel formată, posibilităţile de
redare corectă a ei sunt mai mari. Culoarea obiectului respectiv a
ramas în mintea copiilor ca o componentă a imaginii, dacă e
percepută în anumite limite şi deţine un rol de semnal.

Activitatea de redare grafică a obiectelor este bine să se
continue cu exerciţii de preparare a culorilor, de combinare a lor,
după preferinta fiecăruia, după care să se treacă la
desfasurarea unor activităţi de pictură cu teme propuse de
educatoare sau chiar de copii .
Aceste modalităţi de lucru le folosim pentru a stimula
imaginaţia. Lucrand nestingheriţi, copiii reflectă, în picturile
lor, obiecte si fenomene din realitatea înconjuratoare, iar
motivarea lucrărilor ne permite să ne dăm seama de bogăţia sau
de sarăcia imaginatiei lor, de volumul cunoştinţelor pe care- l
posedă, de însuşirea unor procedee simple de tehnică plastică.
Variaţia şi amestecul culorilor le conferă multă
plăcere. Astfel, apar primele manifestări in- dependente ale
copilului, propriile sale interpretări, satisfacţii şi
încrederea în forţele proprii.
Dacă între 3-4 ani, copilul desenează, pictează,
modelează forme ale obiectelor, ale lucrurilor cunoscute, familiare
lui, deoarece nu are reprezentări puternice care să-i influenţeze
imaginaţia, abia după 5 ani actul creator işi face simţită
prezenţa, se dezvoltă imaginaţia creatoare. Printr-o activitate
dirijată, cu teme variate, fiecare conţinând o problemă de
limbaj plastic sau o tehnică de lucru, urmă- rim dezvoltarea
posibilităţilor creatoare. Culoarea, care-i atrage de timpuriu pe
copii, folosită în lu- crări face să sporească efectul
artistic.
Între culorile care plac copiilor sunt cele vii, saturate,
în special galben si roşu. De aceea, ei au tendinţa de a apasa cu
creionul pe hârtie, pentru ca urmele lăsate să fie cât mai
puternice şi în acest scop, copiii trebuie învăţaţi să-si
dozeze efortul de apăsare.
În organizarea acţiunii educative, cu caracter de antrenament
educativ este indicat să sugerăm copiilor teme cât mai variate,
în scopul exersării flexibilităţii, originalităţii.
Activitatea artistico-plastică a copilului poate păstra
un nivel calitativ scăzut dacă nu este îndrumată permanent.
Există o diferentă între desenul sau modelajul unui copil a
cărui activitate plastică a început în gradiniţă din grupa
mică şi a unui copil a cărui activitate plastică nu s-a bucurat
de îndrumare sistematică de la aceeaşi vârstă, ci abia de la
grupa pregătitoare.
În concluzie, culoarea percepută în anumite limite
rămâne în mintea copilului ca o compo- nentă a imaginii, are rol
însemnat în stimularea activităţii, în realizarea unor lucrări
originale.
Desenul copiilor reflectă gradul de dezvoltare a
inteligenţei lor, el este o formă de reflectare afectivă.
Bibliografie
1. Bojneag Maria – „ Educaţie plastică ”- ghid metodic
pentru învăţământul preşcolar - Editura Tehno-Art, 2007
2. Bojneag Maria – „ Modelajul, începutul unei pasiuni ”-
ghid metodic pentru învăţământul preşcolar - Editura
Tehno-Art, 2007
3. Bojneag Maria; Bărboni Elena – „ Pictura, mai mult decat o
joacă ”- ghid opţional - Editura Emia, 2002
4. Cristea Maria, Niţescu V. - „Ghid metodic de educaţie
plastică”- Editura Petrion, Bucureşti,1997
5. Joiţa Elena - “Eficienţa instruirii ” - Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1998;
6. Lespezeanu Monica – „Traditional si modern in invatamantul
prescolar” - Editura Omfal Esential, Bucuresti, 2007
7. Muster Dumitru; Moldoveanu M. – „ Gradul I in invatamant ”
– Editura Didactica si Pedago- gica, Bucuresti, 1998
8. Pirnog, Ion – Ghid metodic de educatie plastica – Editura
Compania, Bucuresti, 2007
9. Şuşală, Ion - “Estetica şi Psihopedagogia Artelor Plastice
şi Designului -Editura Sigma, Bucuresti, 2000;
10. Susala Ion – Culoarea cea de toate zilele - Editura Albatros ,
Bucuresti ,1982
11. Şuşală Ion – „ Desen, culoare, modelaj, compozitie si
metodica”- Editura Fundatiei România de Maine , 1999