Tehnica și tehnologia informației

Pe piaţa mondială există numeroase familii de calculatoare (Macintosh, IBM PC, PS/2, VAX) bazate pe microprocesoare din ce în ce mai performante.
Dacă intraţi într-un magazin de electronice puteţi găsi calculatoare de birou şi laptopuri de la Toshiba, IBM, Dell sau alte companii.
Societatea Apple a fost înfiinţată în 1976 de către Steve Jobs, Steve Wozniak și Ronald Wayne în orașul Alto din sudul Californiei. La început a fost o companie de produse electronice, transformată apoi în Apple Computer și redenumită Apple Inc. din ianuarie 2007. Astfel a început dezvoltarea zonei de înalte tehnologii Silicon Valley.
În 1981, societatea IBM a creat calculatorul personal (PC, personal computer), iar în 1984, compania Apple a pus în vânzare micul calculator Macintosh.
Partea de hardware (unitatea centrală şi dispozitivele periferice) s-a dezvoltat în paralel cu partea de software (programe de sistem şi programe de aplicaţii).
Unitatea centrală conţine microprocesorul, suporturile de memorie (hard-disc, RAM = memorie volatilă cu acces aleatoriu, ROM= memorie permanentă sau pasivă), placa de bază şi eventuale plăci de extensie cu diverşi conectori pentru sunet, video, fax etc.
Prin adăugarea unităţilor pentru dischete şi CD-ROM, se obţine unitatea de sistem la care se conectează diverse periferice: tastatură, monitor, mouse (sau maus), imprimantă, modem etc. Calculatoarele nu pot funcţiona fără instalarea unui sistem de operare. Pentru exemplificare, microprocesoarele Pentium, produse de firma Intel pentru calculatoarele compatibile IBM PC, utilizează eficient variante de Microsoft Windows, spre deosebire de calculatoarele Macintosh (prescurtat Mac) fabricate de firma Apple, echipate cu microprocesoare Motorola (până în 1994), Power PC(până în 2006), Intel x86(după 2006) - proiectate să ruleze alte sisteme de operare, ca de exemplu, Mac OS X.
Termenul Windows vine de la ferestre, aşa cum sunt denumite cadrele care apar pe ecranul calculatorului. Acest software se bazează pe o interfaţă grafică (GUI, Graphical User Interface), un mediu de lucru activ şi prietenos produs de compania Microsoft, fondată de celebrul Bill Gates.
MS-DOS ( Microsoft Disk Operating System) reprezintă un important sistem de operare din familia DOS utilizat pe microprocesoare Intel 8086, care a fost lansat în 1981 de firma Microsoft, având o mare cotă de piață pânâ în anul 2000, după care a fost înlocuit gradual de sisteme de operare cu interfață grafică, ca de exemplu variante succesive ale sistemului de operare Microsoft Windows.
Spre deosebire de MS-DOS, Windows oferă disponibilități de „multitasking cooperativ”, adică utilizatorii pot să execute simultan aplicații complexe pe calculator.
Se poate afirma sugestiv că programele reprezintă inteligenţa activă a calculatorului. Există o gamă diversificată pentru programele de aplicaţii - de procesare de text şi tehnoredactare, de calcul tabelar, de editare grafică, de gestionare a bazelor de date etc.
Informaticienii îşi pot crea propriile programe de aplicaţii, prin transpunerea algoritmilor (succesiunilor de etape) într-un limbaj de programare (Pascal, C++), munca acestora fiind uşurată atunci când utilizează principiile programării structurate - bazată pe structurile liniare, alternative şi repetitive.
Multimedia s-a născut după anul 1980, prin apariţia unor programe specializate care permit prelucrarea textelor, imaginilor şi sunetelor digitalizate într-o manieră interactivă. Cu ajutorul unor echipamente specifice putem să pătrundem şi să luăm decizii într-o lume virtuală tridimensională, mai mult sau mai puţin asemănătoare cu cea reală. Noile tehnologii permit introducerea datelor nu numai cu tastatura şi mouse-ul, ci şi prin ecrane tactile, comenzi verbale sau chiar transmisia directă a semnalelor emise de creier.
Explozia informaţională, care marchează cea de-a doua jumătate a sec. XX, a impus noi exigenţe privind spaţiile de stocare a datelor, de prelucrare şi de transfer al acestora, fapt care a determinat conectarea calculatoarelor în diverse reţele, de la cele locale până la Internet, cea mai vastă reţea existentă la care se poate conecta orice utilizator care are o dotare corespunzătoare pentru hard şi soft.
Încă din anul 1959, John Mc Carthy, profesor la Universitatea Stanford, propune soluţia “time-sharing” (partajarea timpului), pentru a conecta mai multe terminale la un singur calculator central. În această modalitate eficientă de lucru, diverselor aplicații (programe de calculator) - care solicită acces concurențial la o resursă digitală(fizică sau logică) - li se alocă anumiţi timpi pentru folosirea resursei respective.
Precursorul Internetului este ARPANET( Advanced Research Projects Agency Network), prima rețea de computere interconectate creată în 1965 de Ministerul Apărării din SUA prin “Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată pentru Apărare” (DARPA - Defence Advanced Research Projects Agency ).
Data de 29 octombrie 1969 reprezintă un reper în istoria evoluţiei mijloacelor de comunicare, fiind realizată prima conexiune ARPANET între University of California din Los Angeles și Institutul de Cercetare Stanford.
Este tulburător faptul că apariţia Internetului în a doua jumătate a secolului al XX-lea este legată de ambiţia SUA de a nu-şi pierde hegemonia faţă de URSS, stat care avea armament nuclear şi lansase în spațiul cosmic primul satelit artificial al Pământului - denumit Sputnik .
În acest context, președintele Eisenhower înființează o agenție specială subordonată Pentagonului, având ca misiune: “Menținerea superiorității tehnologice a armatei Statelor Unite și prevenirea surprizei tehnologice în domeniul securității naționale prin sponsorizarea celor mai noi și revoluționare descoperiri științifice și prin investirea de fonduri teoretic nelimitate pentru realizarea unei legături între cercetarea științifică și implementarea tehnologică militară a acesteia.”
În 1979, ARPANET se separă în două reţele, una cu destinaţie militară şi una pentru lumea universitară şi comercială, care puteau comunica între ele, obţinându-se astfel inter-reţeaua DARPA Internet, prima variantă a Internetului actual – o vastă "rețea de rețele" cu o dezvoltare exponenţială.
Termenul Internet provine din combinarea parţială a cuvintelor“interconnected”(interconectat) și “network”( rețea). Calculatoarele din reţea sunt interconectate conform protocoalelor (regulilor) de comunicare “Transmission Control Protocol” și “Internet Protocol”, numite împreună “stiva TCP/IP”.
Regulile de comunicare TCP/IP au fost introduse în 1970 de Vint Cerf și Robert Kahn , fiind necesare pentru ca modele diferite de calculatoare, de exemplu cele compatibile cu IBM sau Mac's, care folosesc sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS, să poată schimba informaţii între ele.
În modelul client-server, conceput de Lawrence Roberts, informaţia este împărţită iniţial în “porţii”(pachete) şi este apoi transmisă prin comutare de pachete (packet switching), fiecare pachet având adresa destinatarului unde informația va fi reasamblată.
Dacă doriţi o comparaţie plastică sugestivă, vă puteţi gândi la ceva similar reţelei rutiere, pe care autovehiculele sunt înlocuite cu pachete de informaţii, iar dirijarea traficului se face prin stiva TCP/IP.
Nivelul protocoalelor de bază mai include şi UDP (User Datagram Protocol), la care se adaugă protocoale de control şi aplicative, precum: DNS, PPP, SLIP, ICMP, POP3, IMAP, SMTP, HTTP, HTTPS, SSH, Telnet, FTP, LDAP, SSL, WAP și SIP.
Internetul nu aparţine în exclusivitate unui stat anume, administrarea sa revine unui comitet denumit ICANN (www.icann.org ).
În mod uzual, accesul unui utilizator la Internet se face printr-un furnizor de servicii Internet (ISP – Internet Service Provider), care deserveşte o rețea regională formată prin interconectarea ruterelor din diverse orașe.
Pachetele de informaţii destinate calculatoarelor din rețeaua ISP la care are acces utilizatorul sunt livrate direct, celelalte ajung la operatorii principali de la nivelul backbone(“șira spinării”), companii care asigură interconectarea reţelelor, ca de exemplu AT&T şi SPRINT. Astfel de companii administrează mii de rutere conectate prin fibră optică, cu bandă largă de transfer.
Firmele de hosting promovează şi accesul direct al clienţilor la backbone prin utilizarea așa-numitelor “ferme”(grupări) de servere rapide şi închirierea de spaţiu în rack-uri(dulapuri speciale care conţin echipamentul clientului), procedeu care asigură legături mult mai scurte şi rapide.
Bazele aplicaţiei web au fost puse în 1989 de către Tim Berners Lee, cercetător la Centrul European pentru Fizica Nucleară din Geneva (CERN).
Această aplicaţie s-a dezvoltat rapid după 1993, an când NCSA(National Center for Supercomputing Applications) din SUA a lansat browserul “Mozaic” - bazat pe o interfață grafică de utilizator(Graphic User Interface, GUI) foarte atrăgătoare şi simplu de folosit. De la 130 servere web existente în 1993, s-a ajuns după numai un an la circa 11 500.
Este bine de menţionat că, în prezent, web-ul este o "rețea de rețele"(aplicaţie multimedială şi integrativă), care poate fi accesată cu diverse alte browsere, precum: MS Internet Explorer, Google Chrome, Mozilla Firefox(provenit din Netscape Navigator), Opera, Apple Safari .
În traducere “world wide web” înseamnă “pânză de păianjen”, formulare care sugerează că navigarea pe reţeaua web se face prin intermediul unor multitudini de legături hipertext şi hipermedia. Când utilizatorul dă clic de mouse pe cuvinte sau pe imagini marcate ajunge automat în altă locaţie pe web. Prin introducerea browserelor web s-a simplificat şi mai mult accesarea documentelor hiperlegate.
Orice doritor îşi poate crea un site web dacă cunoaşte limbajul de progamare numit HTML (hypertext markup language – limbaj de marcare a hipertextului) sau, mult mai simplu, secvenţele de cod pot fi gestionate folosind editorul Front Page Express din Internet Explorer sau editorul Composer din Netscape Communicator. Fiecare pagină web este identificată prin adresa unică URL (prescurtarea de la “uniform resource locator”).
Internetul este o reţea deschisă tuturor abonaţilor la nivel global, spre deosebire de intranet(o reţea particulară a unei companii cu acces doar pentru angajaţi) şi extranet(o reţea particulară a unei companii cu acces pentru angajaţi şi anumite persoane autorizate din afară).
Reţeaua Internet reprezintă un salt uriaş pentru cultură şi civilizaţie la cumpăna dintre milenii, deoarece asigură stocarea informaţiilor şi comunicarea la nivel planetar, având disponibilităţi pentru divertisment (muzică, filme, videoclipuri), marketing, afaceri şi comerţ electronic(e-commerce), găzduire web (web hosting), votare online etc.
Cu siguranţă, toate cunoştinţele importante ale omenirii vor fi digitalizate pentru a fi disponibile pe Internet. Avantajele sunt enorme, dar să nu se ajungă la dependenţa omului de calculator, cu consecinţe negative asupra sănătăţii, la care se adaugă riscurile legate de uniformizarea gândirii, a comodităţii demersului cognitiv şi a preferinţelor pentru reprezentări concrete în defavoarea operaţiilor abstracte.
Pe de altă parte, există şi persoane de rea-credinţă care postează pe Internet informaţii dăunătoare(false, tendenţioase sau chiar imorale), ajungându-se la conceperea unor programe pentru spionarea activităţii unui utilizator, furtul din conturi bancare, viruşi informatici etc.
Ca măsuri de prevenţie, se recomandă securizarea calculatorului prin variante eficiente de software pentru antivirus, antispam şi firewall.
Domeniul IT are o dinamică profundă prin schimbări fascinante la nivel de software dar şi de hardware. Spre exemplificare, importanţa mouse-ului a început să scadă după apariţia laptopurilor dotate cu touchpad, a tabletelor şi telefoanelor mobile.
În San Antonio, nu departe de locul unde mouse-ul a fost conceput, elevii învaţă după iPod Touch şi iPaduri, iar profesorii folosesc Mac Airbooks cu touchpaduri.
Tendinţa actuală în IT a fost prezentată sintetic de John Underkoffler, un fost cercetator de la MIT, astfel: "Vocea umană şi mâinile - dacă le foloseşti în lumea digitală aşa cum o faci şi în lumea reală, vei vedea că sunt incredibil de expresive. Dacă renunţi la bucata aia de plastic numită mouse, vei putea transmite informaţie într-un mod foarte diferit şi la mare viteză."
Cu siguranţă, la trecerea în secolul XXI, omenirea a intrat definitiv în era tehnologiei informaţiei, în care "inteligenţa artificială" va marca profund modul de acţiune umană.
Cei interesați de conținutul integral al lucrării „Tehnica și tehnologia informației” pot accesa
https://www.academia.edu/112701382/Tehnica_si_tehnologia_informatiei
Surse de informare
1. Miloșescu M., Tehnologia informației și a comunicațiilor, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2006
2. Mârșanu R., Tehnica de calcul, Manual pentru clasa a XI-a, Editura ALL, 1999
3. Tudor V., Alma Lux, Ed. Agora, Călăraşi, 2001