Învăţarea prin cooperare, Înv. Morăraşu Laura Monica, Şcoala “Miron Costin” Bacău

Învăţarea prin cooperare reprezintă una din temele abordate frecvent de către teoreticienii şi practicienii educaţiei.

Această temă de reflecţie reprezintă un punct de plecare pentru schimbarea practicilor educaţionale, deoarece individualismul şi competiţia promovate în clasele din România pot fi echilibrate de practici educaţionale democratice şi cooperative, care să stimuleze participarea elevilor şi ameliorarea rezultatelor şcolare.

În rândul profesorilor, este foarte larg răspândită opinia că numai relaţiile competitive generează o motivaţie adecvată pentru învăţare. Cel mai convingător argument pentru stimularea învăţării prin cooperare în şcoală îl reprezintă atât rezultate numeroaselor cercetări, cât şi efectele observate de către  profesorii stimularea învăţării prin cooperare în şcoala îl reprezintă atât numeroaselor cercetări cat şi efectele observate de către profesori care au introdus metode speciale învăţării prin cooperare în clasa.

În ultimele decenii, cercetătorii s-au ocupat de amenajarea grupului ca mediu de învăţare, evidenţiind eficienţa ridicată a grupului de elevi ce îndeplinesc o sarcina de învăţare comuna. Clasa şcolara este un grup social ce mediază în timp, schimbări cognitive fundamentale la nivelul fiecărui membru. Climatul clasei are un foarte mare impact asupra percepţiilor care le au elevii şi cadrele didactice reflecta motivele pentru care ei lucrează (sau nu lucrează) împreună, capacitatea de a discuta împreuna şi de a analiza critic ideile şi reflecta caracteristicile clasei ca şi comunitate de învăţare.

Instruirea în grupuri mici constituie o alternativă din ce în ce mai uzitată, deoarece instruirea frontala, simpla logistică de a conduce 20-25 sau mai mulţi elevi limitează opţiunile instrucţionale.

Prin împărţirea clasei în grupuri mici, responsabilitatea fiecărui elev faţa de grup creşte foarte mult. În loc sa reprezinte a 25-a parte dintr-o clasa de 25 ce copii, elevii reprezintă un sfert dintr-un grup de 4. Nu mai trebuie sa aştepte ca alţi 25 de potenţiali să-şi spună părerea înainte ca el să poată fi implicat într-o activitate.

Activităţile în grupuri mici sunt iniţiate, cel mai frecvent, pentru ca elevii: să discute anumite teme sau evenimente; să se angajeze în activităţi de lucrare a deciziilor; să cerceteze /investigheze anumite probleme sau întrebări. Cadrul didactic trebuie să decidă în legătură cu: metodele pe care le va folosi; organizarea clasei, compoziţia grupelor; dezvoltarea expediţiilor grupului; coordonarea şi evaluarea muncii în grup.

Responsabilităţile cadrului didactic sunt numeroase atunci când se desfăşoară activităţile pe grupe, variind de la cea de instructor la participant sau consultant. Uneori, el adoptă o poziţie neutră determinându-i pe elevi să-şi asume întreaga responsabilitate.

Învăţarea prin cooperare reprezintă folosirea grupurilor mici în scopuri instrucţionale, astfel lucrând împreună - elevii îşi maximizează atât propria învăţare cât şi a celorlalţi colegi.

Printr-o astfel de organizare a situaţiilor de învăţare elevii depind într-un mod pozitiv unii de alţii, iar această independenţă pozitivă îi conduce la devotament faţă de grup.

Elementele esenţiale ale învăţării prin cooperare sunt:

• individuală (fiecare elev este răspunzător atât pentru ceea ce învaţă ca individ, cât şi ajutorul pe care-l dă celorlalţi membrii ai grupului pentru realizarea unei sarcini);
• interacţiune stimulatoare, de tipul „faţă în faţă” (elevii îşi promovează unii altora succesul);
• deprinderi şi competenţe interpersonale indispensabile lucrului grupuri mici;
• conştientizarea şi evaluarea modului în care funcţionează grupul de învăţare.

Elevii care realizează sarcini de învăţare prin cooperare în grup (nu doar sarcini în grup) tind să aibă performanţe şcolare mai bune, un număr mai mare de competenţe sociale pozitive, o mai bună înţelegere a conţinuturilor şi deprinderilor pe care şi le formează.

Atunci când se realizează învăţarea prin cooperare în mod regulat, elevii din „singuratici care învaţă”, pot deveni „colegi care învaţă împreună, care ating niveluri ale competenţei academice în cadrul grupului şi ca membri ai echipelor.

Grupurile de învăţare prin operare se concentrează asupra maximizării succesului academic al tuturor membrilor grupului.

Principalul motiv este că, prin stimularea cooperării rezultatele la învăţătură ale elevilor să se amelioreze şi participarea lor la activităţile şcolare şi extraşcolare să crească.

Pentru aplicarea învăţării prin cooperare în clasă, învăţătorul trebuie să planifice cu atenţie şi să realizeze câteva acţiuni specifice:

• stabilirea echipelor;
• formularea sarcinilor concrete de învăţare şi prezentarea lor;
• precizarea modului în care se va face evaluarea cu specificarea  faptului că fiecare membru va „răspunde” pentru ceea ce învăţat;
• negocierea responsabilităţilor fiecăruia în cadrul echipei.

Cooperarea dintre elevi „este cea mai aptă să favorizeze schimbul de idei şi discuţia, adică toate condiţiile care contribuie la spiritului critic, o obiectivităţii şi reflexiunii discursive” (Jean Piaget).

Înv. Morăraşu Laura Monica
Şcoala “Miron Costin” Bacău

BIBLIOGRAFIE:

Gh. Dumitriu, C.  Dumitriu       -        Psihologia procesului de învăţământ, E.D.P., R.A., Bucureşti 1997
M.E.C.                                     -        Învăţarea activă – ghid Bucureşti 2001
V.M. Cojocariu                         -     Teoria şi metodologia instruirii, E.D.P., R.A., Bucureşti, 2002.
E. Joiţa                                      -     Didactica aplicată, Craiova, Ed. „Gh. Cârţu   Alexandru”,1994.
Constantin Cucoş                      -     Pedagogie, Iaşi, Ed. Polirom, 2002.