Conflictul în sala de clasă
Conflictul poate fi definit ca stare ce se caracterizează prin manifestarea unor tensiuni acumulate în timp sau determinate de factori de moment, între două persoane sau două grupuri ce au fie aceleaşi interese, fie interese diferite, care nu au găsit modalităţi de înlăturare a acestor tensiuni. Termenul de conflict implică adesea stări de lucruri nedorite, dezacorduri, nepotriviri.
Etimologic, în limba latină, cuvântul conflict provine din conflictus cu sensul de şoc, lovire, ciocnire.
Cele mai frecvente surse ale conflictului sunt:
- percepţii greşite ale unor situaţii datorate prejudecăţilor, diferenţelor de intenţii şi de interese,
- competiţie exagerată, agresivitate,
- discrepanţe în cultura organizaţională (valori, norme, modele),
- criterii diferite de definire a performanţei, ambiguitatea definirii ariilor de autoritate şi responsabilitate, diferenţe de mediu înconjurător.
Nu trebuie să ocolim conflictele cu orice preţ, pentru că ele ne conduc, de fapt, la schimbare, ci doar să fim conştienţi de blocajele care pot să apară în grupul de elevi .
În clasă conflictele pot izbucni din următoarele cauze:
- exacerbarea spiritului competitiv;
- atmosfera de intoleranţă;
- slaba comunicare dintre elevi şi dintre aceştia şi profesor;
- exprimarea greşită a emoţiilor;
- absenţa capacităţii de rezolvare a diferendelor;
- manifestarea greşită a autorităţii profesorului.
În managementul educaţional există o tipologie a stărilor conflictuale determinată de actorii implicaţi. Astfel, conflictele între elevi sunt determinate în cele mai multe cazuri de atmosfera competitivă (elevii sunt obişnuiţi să lucreze individual pe bază de competiţie, le lipseşte deprinderea de a lucra în echipă, încrederea în ceilalţi, dacă nu obţin triumful asupra celorlalţi îşi pierd stima de sine, competiţia este cultivată chiar şi când este neproductivă), atmosfera de intoleranţă (lipseşte sprijinul între colegi, apar resentimente faţă de capacităţile şi realizările celorlalţi, neîncrederea, lipsa prieteniei, singurătatea şi izolarea), comunicare slabă (elevii nu ştiu să asculte şi să comunice, să-şi exprime nevoile şi dorinţele, nu înţeleg sau înţeleg greşit intenţiile, sentimentele, nevoile şi acţiunile celorlalţi), exprimarea nepotrivită a emoţiilor (elevii nu ştiu să-şi exprime supărarea sau nemulţumirea într-un mod neagresiv, îşi suprimă emoţiile), absenţa priceperilor de rezolvare a conflictelor (sunt utilizate modalităţi violente mai degrabă decât cele creative), utilizarea greşită a puterii de către profesor (profesorul utilizează reguli inflexibile, autoritate exacerbată, atmosferă de teamă şi neînţelegere). Acest tip de conflicte poate fi aplanat prin cooperare elev-elev, elev-clasă, elev-profesor, comunicare, toleranţă, expresie emoţională pozitivă, rezolvarea creativă a conflictelor.
Pentru a evita conflictele profesor-elevi ar trebui să nu se manifeste autoritarism (exercitarea autorităţii formale în mod nediferenţiat, permanent) din partea cadrelor didactice, să existe comunicare eficientă completă, să se ia decizii în mod democratic, să existe respect reciproc, să se urmărească deprinderea elevilor de a-şi exprima emoţiile în mod constructiv, pozitiv, să se ţină seama de interesele, dorinţele, trebuinţele elevilor în stabilirea regulilor, sancţiunilor etc. Principalele cauze ale conflictelor profesori-părinţi sunt comunicarea defectuoasă datorită neînţelegerilor, numărului mic de contacte, conflicte de valori, lupta pentru putere (prejudecăţi ale părinţilor bazate pe experienţe anterioare, neînţelegerea rolului părinţilor sau profesorilor în educaţia copiilor). Soluţionarea acestui tip de conflict se poate realiza prin:
- informarea periodică a părinţilor în legătură cu realizarea obiectivelor educaţionale, cu performanţele şcolare ale copilului,
- contacte mai dese în care li se solicită părinţilor sugestii şi opinii,
- comunicare completă, clară, pe înţelesul părinţilor a unor aspecte referitoare la procesul educaţional.
Conflictul are mai multe şanse de soluţionare dacă: atenţia se concentrează pe problemă şi nu pe persoanele implicate; emoţia şi teama sunt controlate; între părţi au existat relaţii de prietenie înaintea izbucnirii diferendului, participanţii au cunoştinţe şi deprinderi de rezolvare a conflictului sau cineva calificat îi ajută să-l depăşească.
Bibliografie:
- Ana Stoica-Constantin, Adrian Neculau, coord. Psihososciologia rezolvării conflictului, Ed. Polirom, 1998
- Roxana Chivu, Elemente generale de Managementul Educatiei, Ed. Meronia, Bucureşti, 2008.
Cârstea Ana Maria
Profesor învăţământ primar
Şcoala Gimnazială Mircea Ghiţulescu, Cuca- Structura Cârceşti
