ÎNTRE PĂRINȚI ȘI ȘCOALĂ: COPILUL

Motto: "Copiii au nevoie mai mult de modele decat de critică."
Joseph Joubert (moralist și eseist francez, n.1754- d.1824)

Au fost cazuri când, trecând prin parc sau pe stradă, am văzut părinți depășiți de situație cu un copil sau doi în grijă, spunând „oare cum s-o descurca cu voi la școală, că nouă ne e greu cu unul”. Pe de altă parte, sunt copii care cresc ”singuri acasă” deși au ambii părinți cu ei, care nu înțeleg la ce e bună școala și o înlocuiesc cu orice altceva. Părinții vin atunci și reclamă că școala ”nu face destul”, ba chiar că ”nu face ce trebuie”, că lor, părinților ”li se cere prea mult”, că în Occident e altfel...

Dar, oare ce mai înseamnă astăzi să fii părintele de elev? Oare scrisoarea lui Abraham Lincoln către profesorul fiului său trebui să rămână doar istorie, nu și pildă? Nici scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă pentru fiica sa, Margareta nu mai trebuie să îndemne la reflecție?

În cele ce urmează vom sfaturile unor specialiști contemporani, în concordanță cu opinia noastră privind interacțiunea școală – familie, prin prisma celor 26 de ani la catedră.

”Fiecare faptă a vieţii, oricât de lipsită de importanţă ar fi, îşi are propria ei influenţă în formarea caracterului. Un caracter bun este mai preţios decât posesiunile trecătoare, iar formarea acestuia este cea mai nobilă lucrare în care se pot angaja oamenii.1” (Ellen G. White).

Astăzi, părinții controlează foarte puțin cum media TV și online îi modelează pe copii, în perioada preșcolară, mai ales. Ar fi util un manual pentru părinți, deși Internetul abundă în sfaturi. Cine le ia în seamă?

Robert Abelman ne atrăgea atenția încă din 1992, asupra căilor de ocolire a capcanelor televizorului. Oservațiile sunt importante pentru părinții care își lasă copiii singuri cu televizorul. Cam o treime din elevii mei la începerea ciclului primar arătau semnele unei îndelungi conviețuiri cu televizorul: sterotipuri verbale, comportamente á la personaje din desene animate, plus incapacitatea de a participa auditiv la ce se întâmplă în jur, vocea învățătorului fiind un fel de voce de fond și atât. Când e liniște în clasă, acești copii se impacientează, produc ei zgomot. Acasă nu e liniște, nu e firesc nici în clasă, nu?

1. Copiii petrec o mare parte din timp în fața televizorului. Acest comportament devine disfuncțional în următoarele situații:
   1. televizorul înlocuiește alte mijloace de informație disponibile, în loc să le completeze;
   2. televizorul limitează interacțiunea cu părinții sau cu alți copii;
   3. privitul la televizor devine un obicei permanent.
   Observăm că aceste concluzii ale lui R. Abelman se aplică azi și altor forme de comunicare media: Internet, jocuri video.
2. Părinții sunt încurajați să se asigure că programele vizionate se potrivesc cu capacitatea de înțelegere a copilului și dacă sunt suficient de stimulatorii pentru dezvoltarea gândirii, creativității, afectivității etc.
3. Copiii ar trebui să evite programele comerciale de lungă durată.
4. Reclamele și filmele comerciale oferă, de obicei, modele și roluri indezirabile și nepotrivite pentru copiii talentați (și nu numai – n.n.)
5. Cea mai eficientă formă de mediere a televiziunii de către părinți poate fi realizată prin selectarea programelor semnificative și covizionarea acestora împreună cu propriul copil.
6. Părinții pot și ar trebui să se implice activ în influnțarea calității și cantității programelor pentru copii.

Această minimă implicare în moderarea influnțelor media asupra copiilor trebuie să fie corelată cu medierea relațiilor cu cei din jur. ”Nu-l mai las să joace afară, pentru că l-a agresat un copil și nu vrea să mai iasă, de aceea își petrece mai mult timp la calculator”. A te resemna ca părinte, în loc să participi la viața ”de afară” și să mediezi integrarea propriului copil face ca acesta să devină candidat la inadaptare socială.

Apoi, implicarea părintelui înseamnă o bună comunicare cu școala. ”Părinții care nu se interesează de soarta si educația copiilor, lăsându-i pe mâini străine, sunt întocmai ca acei proprietari care își arendează moșiile oamenilor interesați și speculatori, iar ei duc un trai de lux si trândăvie prin țările străine. La reîntoarcere, vor găsi sufletele ruinate și o îndreptare atunci va fi cu neputință.2” (Vasile Conta)

Sunt părinți care consideră că a procura copilului bunuri, a plăti copilului taxe școlare înseamnă a-i asigura succesul, după cum în extrema cealaltă sunt părinți care dau indicații profesorului și fac recomandări asupra învățământului ”de calitate”, ca să se adapteze nevoilor copilului: ”prea sensibil”, nu are nevoie de unele materii ”neimportante”, iar la celelalte trebuie să aibă rezultate excepționale cu orice preț: contestarea notei, a programei, a profesorului...

Implicarea părinților în relația cu școala asigură copilului succesul astfel:

1. Să elaboreze un program zilnic al elevului. Să existe un loc linistit de studiu, fără TV sau radio. Să se descurajeze convorbirile telefonice din timpul lucrului. Părinții sã încurajeze eforturile copilului și sã fie disponibili să le răspundã la întrebări, precum și să discute cu ei ceea ce și-au însușit;
2. Să citească împreunã cu copilul. Să-l ducă la bibliotecă și să-l ajute să-și găsească cărțile potrivite. Studiile arată că atunci când părintți le citesc copiilor sau îi ascultă cum citesc, în mod frecvent, performanțele acestora se îmbunătățesc.
3. Să păstreze legătura cu școala. Nu trebuie să lase școala să fie cea care-i anunță cum se descurcă copilul. Să știe ce învață copilul, care-i sunt temele și cum și le rezolvă;
4. Să-i laude pe copii, să le aprecieze efortul. Să-i încurajeze să persevereze. Să cultive acasă o atmosferã caldă si suportivă, dar în același timp să stabilească și standarde referitoare la modul de elaborare a temelor;
5. Să le vorbească. Să le cunoascã prietenii și locurile în care își petrec timpul liber. Să-i sprijine în activitățile extracurriculare. Să-i implice în activitățile familiei.

Psihologul Irina Petrea consideră că în familie caracterul prosocial autentic se formează prin ”modelul personal și regulile casei3”:

- reguli de politețe;
- îndeplinirea de sarcini domestice adecvate vârstei;
- abținerea, interzicerea, sancționarea violenței;
- efectuarea integrală și corectă a sarcinilor școlare;
- condamnarea și sancționarea promptă a oricăror acte antisociale: minciună, manipulare, furt, distrugere etc.;
- ținerea promisiunii făcute. (Mare grijă ce promiteți!-n.n.)
- încurajarea și recompensarea actelor de virtute: generozitate, altruism, iertare etc.

Toate acestea îl pregătesc pe copil pentru școală, care este o pregătire pentru societatea de mâine. În loc de relația liniară familie – copil - școală, obținem un triunghi de interdependențe pozitive:

familie         copil

școală

Antagonismele în aceste relații nu-și au rostul. Propun să acordăm prioritate normelor și nu excepționalului. Să întoarcem fața de la degradarea difuzată în media.

Prof. înv.primar, Șurcă Adriana,
Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” Târgu-Jiu

Bibliografie

1. Sprafkin, Joyce, Gadow D., Kenneth, Abelman, Robert, ”Television and the Exceptional Child. A forgoten Audience”, New York, 2012, nepaginat, la https://books.google.ro/books?id=VS64AQAAQBAJ&pg=PT266&lpg=PT266&dq=R.+Abelman&source=bl&ots=nkOjVTYBos&sig=T_ASUFzM3nMSzPXh2720LC5zfTM&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjNspeN15HOAhVmAZoKHdCqCr0Q6AEIMTAD#v=onepage&q=R.%20Abelman&f=false
2. Petrea, Irina, ”Formarea caracterului (I)”, în revista ”Familia ortodoxă”, nr. 10/oct.2015
3. http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/FORMAREA-CARACTERULUI92811.php
4. http://www.universdecopil.ro/citate-si-maxime-despre-parinti.html