Calculatorul: cauza sau efectul lipsei de comunicare dintre părinţi şi copii? Prof. informatică Bistreanu Daniela Maria, Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă”, Bucureşti

Informatizarea societăţii conduce la apariţia a tot mai multe studii despre modificarea comportamentului adolescenţilor sub influenţa computerului personal.

Am realizat un studiu, aplicat la 32 de elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani şi părinţilor lor. Scopul a fost determinarea gradului de implicare al părinţilor în gestionarea timpului copiilor, care este nivelul de relaţionare copil-părinte, care sunt site-urile cele mai vizitate de elevi şi dacă se conştientizează faptul ca internetul nu este doar o sursă de informare şi distracţie ci şi un spaţiu virtual în care unele persoane se pot pierde.

Studiul a fost construit pe baza unui chestionar cu 10 itemi, întrebările fiind aceleaşi pentru părinţi şi pentru elevi.

De remarcat este faptul că dacă la întrebarea 1 doar 20% din părinţi se amăgesc cu faptul că au un copil cu program fix, la întrebarea 2, lucrurile nu stau aşa bine. Doar 12,5% din părinţi au dat exact acelaşi timp ca şi copiii, toţi ceilalţi cred( sau speră) că timpul petrecut în faţa calculatorului este cu până la 2 ore mai scurt. 

În momentul în care 50% din părinţi nu ştiu care sunt site-urile vizitate de copii, restul întrebărilor aproape că îşi pierd valoarea. Dacă mai ţinem cont de faptul că din cei 50% care pretind că ştiu care sunt paginile vizitate 62% (10 părinţi) menţionează “ce le trebuie la şcoală”, iar elevii pur şi simplu “au uitat” să menţioneze aşa ceva, concluzia pe care deja putem să o tragem este una tristă.

Probabil este mai neplăcut să ţi se pună o asemenea întrebare şi să răspunzi cu “Nu ştiu” decât să răspunzi cu “Da”. Da, copiii au crescut, au nevoi, curiozităţi şi când totul este la dispoziţia ta  cu un singur click, e greu de crezut că 43,75% din adulţi pot spune “Nu, copilul meu nu a vizitat niciodată asemenea site-uri”. Ar fi curios de aflat câţi dintre părinţii care au răspuns cu “Nu” sau “Nu ştiu” şi-au întrebat copiii dacă au făcut sau nu acest lucru.

O întrebare la care răspunsul era previzibil; ştim cu toţii că timpul alocat copiilor este din ce în ce mai scurt din cauza programului la serviciu al părinţilor, din cauza faptului ca nu mai există (în cele mai multe cazuri) punţi de legătură între generaţii, tentaţiile oferite de calculator şi televizor sunt mai puternice decât dorinţa de relaţionare şi comunicare. Ceea ce este frapant este faptul că absolut toţi părinţii au menţionat faptul că timpul petrecut de ei cu copiii este mai mare cu cel puţin două ore decât timpul pe care l-au menţionat copiii că îl petrec cu părinţii. Să fie acest lucru o formă a părinţilor de a se deculpabiliza? Să fie acest lucru o dorinţă a lor de a se amăgi că alocă mai mult timp copiilor decât o fac în realitate? Să fie o formă de protest a copiilor, o formă ascunsă de a spune că simt lipsa grijii parentale?

Interesant este faptul că interesele copiilor în faţa computerului şi ceea ce ştiu sau cred părinţii că aceştia fac în faţa computerului sunt foarte diferite. 71% din părinţi speră că “puţinul” timp (a se vedea întrebarea 2 ) petrecut în faţa calculatorului, este alocat şcolii şi informării, în timp ce elevii nici măcar nu s-au gândit să treacă activităţi precum proiecte pentru şcoală sau căutare de informaţii printre activităţile lor. Întrebarea care se pune este: părinţii nu se interesează despre ce fac copiii în faţa calculatorului sau sunt minţiţi de copii ?

Iată o întrebare la care părinţii şi copiii s-au pus în sfârşit de acord! Toţi acceptă faptul  că navigatul pe net înseamnă mai ales distracţie, ceva informaţii şi mai puţină educaţie, pentru că educaţia este menirea şcolii, nu-i aşa? Apare însă o neconcordanţă cu ceea ce au răspuns părinţii la întrebarea anterioară. Poate maliţiozitatea să concluzioneze că  sinceritatea este apanajul  copiilor şi naivitatea a părinţilor?

Toţi elevii au cont pe cel puţin două site-uri de socializare şi  nu consideră nimic rău în acest lucru. Părinţii cunosc acest fapt şi la rândul lor nu consideră nimic rău în acest lucru. Nici măcar eu nu consider că este un lucru rău, cu condiţia ca părţile să ştie ca şi aici se pot ascunde tentaţii şi pericole despre care trebuie discutat. Campaniile făcute în şcoli în vederea atenţionării elevilor despre pericolul pe care îl presupune postarea datelor personale şi întâlnirea cu persoane cunoscute pe internet, sperăm să fie suficiente pentru ca nimeni să nu vadă nimic rău în socializarea virtuală în defavoarea celei din faţa blocului, parcuri, terenuri de sport sau alte  spaţii de divertisment pentru adolescenţi.

Voi interpreta răspunsul la această întrebare după ce prezint şi rezultatele la ultimul item al chestionarului:

Elevi: Foloseşti un computer personal? Care este nivelul tău de cunoştinţe în domeniul calculatorului? (dă o notă). Părinţii tăi folosesc calculatorul personal? Care este nivelul lor de cunoştinţe în domeniul calculatorului ? (dă o nota)

Toţi elevii folosesc, bineînţeles, un computer personal. Patru elevi consideră că nota pe care o merită este şapte, toţi ceilalţi considerând că nota este cel puţin opt. Este un fapt îmbucurător că  avem copii cu abilităţi cerute de secolul XXI şi nu îmi rămâne decât să sper că într-o zi îşi vor folosi aceste aptitudini pentru ceva constructiv, pentru o meserie care să le aducă satisfacţii şi mai ales timp să stea cu copiii lor. Elevii nu îşi apreciază părinţii pentru modul cum se descurcă la calculator. Un singur părinte a luat nota 9, opt părinţi au note între 6 şi 7, restul nereuşind să obţină note de trecere la evaluarea făcută de copiii lor.
Părinţi: Folosiţi un computer personal? Care este nivelul dvs. de cunoştinţe în domeniul calculatorului? (daţi o notă)

Îmi permit să spun că această întrebare a fost întrebarea de control şi îmi cer scuze părinţilor! 60% din părinţii care verifică paginile pe care navighează elevii, NU FOLOSESC CALCULATORUL ,  20%  din părinţi neacordându-şi o notă mai mare de 5!

Din totalul părinţilor, 18,75% nu folosesc computerul (dar este de remarcat că doi din aceşti părinţi s-au evaluat cu nota 7!), 40% consideră că sunt utilizatori fără pretenţii, restul folosind zilnic computerul şi s-au autoevaluat cu note peste 8.

Este calculatorul cauza sau efectul necomunicării dintre părinţi şi copiii? Copiii se simt neglijaţi de părinţii aflaţi în goana după venituri mai mari şi se simt importanţi şi puşi în valoare în faţa unui prieten fidel şi fără pretenţii numit calculator? Părinţii se simt depăşiţi de emanciparea copiilor şi de cuceririle tehnologiilor informatice şi au renunţat uşor la drepturile şi la bucuriile pe care le oferă statutul de părinte? Societatea tinde să formeze adolescenţi care renunţă la statutul de om liber în favoarea statutului de om dependent de tehnologie? Sunt întrebări pe care ar trebui să ni le punem zilnic, întrebări al căror răspuns trebuie să-l căutăm în ceea ce ne dorim ca părinţi şi profesori să fie copiii noştri atunci când vor fi adulţi şi se vor întreba cât de mult am încercat să-i înţelegem, să-i ajutăm şi să le fim prieteni. 

Bistreanu Daniela Maria – profesor informatică
Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă”, Bucureşti