Managementul succesului în şcoala vocaţională de artă, Prof. Alina Munteanu, Col. Naţ. de Muzică „Dinu Lipatti”, Bucureşti

Moto: Încearcă să fii un om de valoare, nu neapărat unul de succes, Albert Einstein

Vârsta adolescenţei este etapa ontologică ce se caracterizează printr-o plăcere cognitivă de a proiecta scopuri îndrazneţe, însă destul de depărtate de posibilul acţional în înfăptuirea lor. Un sprijin în conştientizarea liniilor de forţă în stabilirea paşilor reali în drumul spre o carieră este necesar şi poate crea acea atitudine de asumare a fiecărui moment în devenire ca pe o etapă necesară în autorealizare. Întocmai aceasta este viziunea modernă asupra succesului ca atitudine, ca poziţionare a personalităţii în funcţie de scopurile stabilite şi de posibilitatea de acţionare.

Omul nu este croit după măsura succesului, iar vârful ierarhiei este foarte fragil şi infidel, de aceea câştigul real al experienţei succesului este, paradoxal, insuccesul, care mobilizează forţele individuale în stabilirea unui nou traseu de dezvoltare personală.

Adolescenţii care şi-au ales de timpuriu vocaţia sunt cei care cunosc şi tind în permanenţă spre succes, pentru ei viaţa viitoare este definită de performanţa artistică, iar eşecul ar putea să le dărâme piramida de vise, aruncându-i într-un haos motivaţional şi deformându-le percepţia asupra autorealizarii. Pentru ei, existenţa unui program care să-i sprijine în conştientizarea aspectelor latente ale experienţelor care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor, este necesar şi util.

Se pot  identifica câteva din percepţiile adolescenţilor asupra succesului, urmărind într-un chestionar de 14 întrebări:

• stereotipurile despre succes ale familiei;
• imaginea asupra succesului promovată de mass-media;
• imaginea succesului promovată de şcoală.

În urma prelucrării chestionarului au fost evidenţiate aspecte importante ce determină percepţia adolescentului asupra succesului şi îi orientează dinamica individuală spre atingerea scopurilor propuse.

1. Stereotipurile ce privesc succesul promovate de familie:
   Analiza răspunsurilor elevilor a evidenţiat trei situaţii:
   1. proiecţia dorinţelor neîmplinite ale părinţilor asupra copiilor ce determină obţinerea unui „succes fals”, atingerea performanţei de către copil fiind singurul scop, traseul de dezvoltare personală nefiind esenţial. În cazul reuşitei sunt şanse mari de apariţie a „efectului de boomerang” caracterizat prin dublarea performanţei de sentimentul de insatisfacţie profesională, prin lipsa motivaţiei intrinseci determinând blocarea canalului de comunicare cu familia, iar în situaţia nereuşitei apărând „efectul de rezonanţă interioară” care se manifestă prin tendinţa de autodistrugere profesională ca formă de pedepsire a părinţilor. În cazul eşecului, de cele mai multe ori apar momente de regres în dezvoltarea personală, prin originarea sursei de insucces în incapacitatea personală,  care pot fi greu depăşite.
   2. perpetuarea valorilor tradiţionale ale familiei în realizarea copilului. Dacă fiul poate atinge performanţa părintelui apare „efectul mimetic al succesului” ,scopul copilului fiind de a-şi  egala părintele pentru a fi valorizat în ochii acestuia. În cazul eşecului se produce un transfer al insuccesului în planul acceptării lui de către familie, ceea ce conduce la drame psihologice şi familiale.
   3. confuzia făcută de familie  prin echivalarea soluţiilor la problemele materiale cu idea de succes social, ceea ce duce la îndoctrinarea copiilor cu nonvalori ce pot fi mijloace în realizarea lor: banii, puterea…( fără nici o legătură cu ideea de cultură). În fapt, aici este vorba despre o percepţie machiavelică asupra succesului.
2. Imaginea asupra succesului promovată de mass-media ar putea constitui un subiect de lucrare separat. Ideile evidenţiate de adolescenţi ca fiind inoculate de mediile de comunicare în masă identificate prin chestionar creează o ierarhie a tipurilor de success promovate:
   • succesul financiar;
   • succesul sexual;
   • succesul social;
   • succesul în carieră.
    Nu se menţionează nimic despre succesul cultural sau în viaţa de familie.
3. Şcoala ca principală instituţie de promovare a valorilor individuale uzează de competiţie ca formă de dezvoltare a personalităţii. În fapt, concurenţa este generatorul de frustrări individuale, deformări ale imaginii de sine, pornind încă de la stereotipurile verbale folosite în şcoală: trebuie să fii cel mai bun, altfel nu rezişti… se observă o tendinţă de a crea un model robotizat de om al viitorului care trebuie să fie mereu în vârf – ori această perspectivă este eronată şi conduce cu siguranţă spre eşec şi anxietate profesională (se merge prea mult pe standarde relative, cerându-se performanţe cantitative şi forţând individualităţile să gândească în limitele impuse fără a încerca un „skip” personal calitativ).

Ceea ce, cred eu, lipseşte nejustificat din educaţie sunt perspectivele spre autoeducaţie prin  faptul că nu li se oferă elevilor: 1. reala dimensiune a succesului care, din punct de vedere  temporal, durează puţin, datorită concurenţei şi dinamicii din cerintele profesionale; 2. susţinerea în formarea unui traseu de  autodezvoltare care să reechilibreze resursele personale în parcurgerea unui nou traseu de autodesăvârşire.

Prof. psihopedagog Alina Munteanu
Colegiul Naţional de Muzică „Dinu Lipatti”, Bucureşti