Incluziunea copiilor cu ADHD, prof. June Neluţa, Grăd. nr. 24, Timişoara

În învăţământul românesc se constată o creştere a incidenţei cazurilor în care copiii sunt diagnosticaţi sau acţionează în aşa fel încât ar putea fi diagnosticaţi cu  ADHD.

Practica pedagogică demonstrează că atunci când implicarea copiilor este activă şi relaţiile intra-personale şi a activităţilor de învăţare sunt stimulative şi colaborative, rezultatele sunt benefice.

Totodată o clasă de elevi este foarte eterogenă ca reprezentare  pe sexe, etnii, apartenenţă religioasă, temperamente, abilităţi, competenţe, iar cadrul didactic trebuie să armonizeze totul astfel încât să asigure tuturor succesul şcolar, dezvoltarea personalităţii lor, formarea competenţelor necesare nivelului de şcolarizare în care se află copilul, dar şi a intereselor, preocupărilor şi posibilităţilor personale ale fiecărui copil.

,,Succesul în educaţie depinde fundamental de profesori implicaţi, interesaţi nu numai de ceea ce elevii trebuie să înveţe ci şi de modul efectiv în care aceştia pot să înveţe, interesaţi şi de aptitudinile şi atitudinile ce pot fi dezvoltate, nu numai de cunoştinţe”.(Ştefan Popenici, 2008, Managementul clasei pentru elevii cu ADHD).

Rezultatele educaţiei se văd adesea după mulţi ani, tocmai de aceea un cadru didactic are o misiune dificilă în care în mod normal nu-şi permite să dea rateuri, iar pentru aceasta este absolut necesar să fie bine informaţi şi bine intenţionaţi.

Sindromul ADHD şi necesitatea înţelegerii acestuia

Este caracteristică  persoanelor foarte dinamice, neliniştite, care se află într-o perpetuă mişcare, am putea să-i definim ca fiind :

• predominant neatenţi;
• predominant hiperactivi sau impulsivi;
• predominant cu o slabă putere de concentrare.

Ca şi în viaţă, în şcoală, în clasă, copilul trebuie să se supună unor norme în concordanţă cu aşteptările grupului astfel încât acele comportamente să fie considerate dezirabile.
Atunci când un copil se foieşte permanent, dă din picioare, din mâini, se leagănă în scaun, se ridică, se deplasează prin clasă, deranjează colegii, vorbeşte deodată cu ceilalţi, se apucă de mai multe sarcini şi nu termină nimic, nu-şi poate aştepta rândul, nu ascultă până la capăt ce i se spune, îşi pierd lucrurile personale......suntem tentaţi, nu totdeauna îndreptăţiţi, să considerăm că poate fi diagnosticat cu ADHD.

Diagnosticarea cu ADHD

Pentru a fi diagnosticat trebuie să ţinem cont de anumite caracteristici clare :

• prezenţă timpurie a manifestărilor;
• frecvenţa manifestărilor;
• durate ţinerii sub observaţie;
• contextul manifestărilor să fie divers;
• impactul asupra vieţii sociale şi a performanţelor şcolare să fie negativ.

Chiar dacă părintelui sau cadrului didactic i se pare că un copil ar manifesta atitudini ce ne poate duce cu gândul la ADHD nu înseamnă câtuşi de puţin că el este diagnosticat, dar nici neavând un diagnostic nu înseamnă că nu trebuie să luăm măsuri.

Astfel făcând  corelaţie între comportamentul observabil rezultatele şcolare şi gradul de integrare socială primul pas ar fi conştientizarea problemei pentru copil şi pentru familie, îndrumarea spre specialişti pentru diagnosticare, iar al doilea pas  managementul clasei.

Managementul clasei în care avem copii cu ADHD

Învăţământul românesc este încă tributar unei învăţări bazate pe acumulare de informaţii şi  doar adaptabilitatea şi tactul pedagogic al dascălului poate interveni în calitatea actului instructiv-educativ prin:

• Activităţi angajante, interesante;
• Diferenţierea sarcinilor în funcţie de nevoile, interesele şi capacităţile elevilor;
• Evitarea plictiselii prin implicarea activă a imaginaţiei;
• O bună organizare a lecţiilor şi a pauzelor.

Pentru o bună integrare, profesorul trebuie să proiecteze un plan educaţional individualizat, care să fie integrat în planul comun al clasei dar care să ţină cont de personalitatea copilului şi de nevoile specifice de învăţare ale acestuia.

Toatele detaliile sunt importante dar trebuie mare grijă pentru a nu transforma copilul într-un caz al clasei pentru că aceasta ar fi traumatizant şi ar adânci eşecul şcolar.

Astfel trebuie să ţină cont de:

• locul unde este aşezat (cât mai aproape de cadru didactic);
• amenajarea mobilierului astfel încât să încurajeze colaborarea cu colegii, munca în echipă;
• amenajarea unor centre de interes stimulative,
• utilizarea fondului muzical,
• folosirea pauzelor pentru combaterea plictiselii.

De asemenea, cadrul didactic trebuie să fie calm, flexibil, înţelegător, să-şi păstreze simţul umorului, să ştie să se adapteze situaţiilor noi, să ştie să rezolve pozitiv situaţiile conflictuale, constant, corect şi echidistant în aplicarea regulilor.

Direcţii ale managementului clasei:

• un limbaj respectos;
• tonalitatea vocii;
• limbajul corpului adecvat;
• atitudine pozitivă;
• comunicarea progreselor;
• standarde ridicate şi sprijinirea activă a copiilor pentru atingerea lor;
• empatie  faţă de elevi;
• păstrarea umorului:
• reguli stabilite împreună cu copiii şi care să respecte demnitatea acestora;
• păstrarea unei bune comunicări cu familia;
• evitarea situaţiilor în care elevul să se simtă jenat.

Cei 3 c  claritate, constanţă, calm, sunt definitorii în succesul  cadrului didactic:

• sarcini şi cerinţe clar exprimate,
• limită de timp în rezolvarea unor obiective clare,
• sancţiuni şi recompense clar prevăzute,
• reguli constante pentru toţi şi respectate de toţi,
• rutina, care să dea constanţă şi coerenţă programului,
• consecinţele comportamentelor să fie imediate şi frecvente,
• păstrarea calmului indiferent de context şi circumstanţe.

Se preferă un feedback pozitiv pe baza progreselor înregistrate, violenţa având efect invers, accentuând frecvenţa şi intensitatea problemelor comportamentale.
Pentru o evidenţă clară a progresului este indicat să se întocmească o fişă de evaluare a comportamentului în clasă:

NUME ELEV

Evidenţa comportamentelor nedezirabile trebuie să fie cunoscută numai de cadrul didactic şi discutată doar cu părinţii şi cu colegii implicaţi în educaţia copilului.
Pentru copiii mai mari este benefic şi încheierea unui ,,contract” între copil şi cadrul didactic.

Principii de abordare a copiilor cu ADHD:

• profesorii şi colegii să înţeleagă dificultăţile ce le întâmpină copilul cu ADHD;
• să recunoaştem şi să combatem actele de discriminare;
• să acorde asistenţă, să colaboreze şi să implice activ toate persoanele din clasă;
• să facă faţă în mod adecvat situaţiilor conflictuale;
• să stabilească ţinte realiste;
• să aibă o abordare individualizată;
• să elimine comportamentele problematice;
• recunoaşterea  şi încurajarea fiecărei realizări;
• să existe o evaluare continuă;
• să fie empatici;
• să se apeleze la experţi pentru prevenirea şi combaterea eşecului;
• să se informeze;
• să colaboreze cu echipa managerială a şcolii;
• să asigure atmosferă şi spaţiu de lucru;
• să promoveze politici de incluziune;
• să adopte atitudini pozitive;
• să elimine sursele de discriminare;
• să asculte opiniile copiilor cu privire la integrarea reală a lor în şcoală şi în familie;
• să păstreze cât mai multe  canale de comunicare;
• să dezvolte un sistem de verificare a eficienţei activităţilor; etc

Practica pedagogică, cel puţin mie personal, mi-a demonstrat că dacă un copil este abordat cu respect, responsabilitate şi empatie şi dacă familia este cooperantă rezultatele pot fi de-a dreptul spectaculoase.

BIBLIOGRAFIE:

• Dumitru,I .AL.(2004) Consiliere Psihopedagogică, editura Eurostampa.
• Popenici,Şt, 2008, Managementul clasei pentru elevii cu ADHD, Ghid pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, Didactica Publishing House,
• Preda, V, (coordonator),2008, Activitatea integrată din grădiniţă, Didactica Publishing House.

June Neluţa, profesor învăţământ preşcolar, director, grădiniţa program prelungit nr. 24, Timişoara