Dependenţa de calculator: cauza războiului între generaţii, Prof. Bistreanu Daniela Maria, Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă”, Bucureşti

Indiferent de specialitatea noastră ca profesori, ne confruntăm deseori cu apatia, oboseala şi lipsa de implicare a elevilor la acţiunile didactice. Sunt nenumăraţi factorii pe care dăm vina, sunt fără număr cauzele pe care le găsesc părinţii şi pline de imaginaţie scuzele copiilor.

De ce dintr-o dată totul a devenit prea stufos, materia mult mai complicată, orele prea monotone şi totul pare fără rost în minţile micilor sau mai marilor noştri elevi? Vina o purtăm toţi: părinţii mult prea ocupaţi, societatea mult prea anormală pentru a  oferi recompense celor care învaţă, profesori umiliţi şi demotivaţi, un sistem de învăţământ prea nehotărât pentru a şti exact ce vrea. Si cauzele pot continua.

Nu mi-am propus însă să fac o analiză asupra societăţii româneşti şi a implicării ei în educaţia adolescenţilor.Mi-am propus însă să evidenţiez o realitate a zilelor noastre şi anume aceea că suntem dascălii şi părinţii copiilor “digital natives”. Mai pe înţelesul tuturor, creştem o generaţie care trăieşte într-o lume a computerelor, a jocurilor şi a internetului, o generaţie nesupravegheată, o generaţie în faţa căreia cei mai mulţi părinţi şi profesori îşi manifestă neputinţa de a înţelege acest „modus vivendi” în care orele în faţa computerului cresc direct proporţional cu vârsta şi progresele tehnologiei.

Realitatea este că oboseala, apatia elevilor şi lipsa de concentrare sunt determinate şi de timpul din ce în ce mai lung petrecut în faţa computerului. Pentru a-mi susţine teoria, am apelat din nou la metoda chestionarelor date părinţilor şi elevilor din clasele 9-12, insistând de această dată pe conflictul între cele două părţi şi pe activităţile desfăşurate de elevi în lumea virtuală oferită de computere.

Întrebările au fost:

Consideri că eşti dependent de computer?
Dacă da/nu, de ce afirmi acest lucru? respectiv
Consideraţi că aveţi un copil dependent de computer?
60% din elevi şi-au recunoscut dependenţa, argumantand că activitatea în faţa computerului reprezintă cea mai potrivită metodă de comunicare cu prietenii, de socializare, cea mai atractivă sursă de distracţie. De menţionat că cei care nu şi-au recunoscut dependenţa petrec totuşi în faţa computerului între 3 şi 5 ore zilnic. Tot aceştia din urmă îşi justifică independenţa faţă de computer prin faptul ca au alte activităţi, că ar putea să stea mai multe...ore (!) fără a accesa internetul sau că au şi alte surse de distracţie.

Părinţii dau dovadă însă de aceeaşi naivitate şi nu recunosc decât în proporţie de 5% că au copii dependenţi. Cauzele sunt aceleaşi pe care le-am menţionat într-unul din articolele mele anterioare: timpul foarte scurt pe care îl petrec cu copiii (între 1 şi 3 ore/zi), lipsa de comunicare, neimplicarea în coordonarea activităţilor pe care le desfăşoară elevii, credinţa că este folosit computerul la rezolvarea temelor şi pentru informare (nu pentru jocuri şi chat).

Alte întrebari se referă la poziţia pe care  au părinţii faţă de timpul petrecut pe internet: Părinţii tăi au încercat să te determine să petreci mai puţin timp în faţa computerului?
În caz afirmativ, cum au făcut acest lucru?

Chiar dacă la întrebarea anterioară nu au considerat că au un copil care stă excesiv de mult în faţa computerului, la această întrebare reiese că 90% din părinţi sunt deranjaţi de această activitate. Elevii recunosc că părinţii şi-au pus imaginaţia la contribuţie punând parole pe computer, ascunzând mouse-ul, tastatura, modemul, cablul de alimentare, bineînţeles fără efect şi fără ca elevii să fi înţeles ceva din aceste acţiuni disperate. Doar doi părinţi au cumpărat cărţi şi şi-au trimis copiii în „exil” la bunici, unde nu aveau acces la internet. Cu toţii înţelegem disperarea din aceste gesturi, dar cred ca toţi suntem de acord ca prin apelarea la aceste acţiuni neinspirate rezultatul aşteptat nu va veni niciodată. Copiii trebuie direcţionaţi spre alte activităţi atractive din primii ani de viaţă, noi ca adulţi trebuie să le oferim prin preocupările noastre ca model şi mai ales nu trebuie abandonată ideea dialogului. Părinţii sunt cei care fac cadou computere, tablete, play-station, iar copiii nu fac decât să se bucure de aceste cadouri şi să le ofere  utilitate.

Răspunsuri interesante au venit la
Cum ai reacţiona dacă ţi-ar fi interzis/limitat accesul la computer? respectiv
Cum ar reacţiona copilul dvs dacă i-aţi interzice/limita accesul la computer?

Se pare că părinţii care au reuşit să fie autoritari şi constanţi în trasarea sistemului de recompense şi pedepse nu au avut parte de manifestări violente sau pline de revoltă din partea copiilor (aproximativ 20%), acestora nerămânându-le decât să se conformeze şi sa-şi caute alte activităţi, să înveţe mai mult, să facă sport sau să se întâlnescă cu prietenii. Ceilalţi 80% se ceartă cu părinţii, nu îşi mai vorbesc, ameninţă că pleacă de acasă sau ca nu se mai duc la şcoală , se duc la săli de internet, devin nervoşi, ba chiar consideră că ar fi de-a dreptul absurd să se ia o asemenea măsură. Părinţii recunosc că o asemenea măsură ar duce la supărarea copilului, la încetarea comunicării dintre cele două părţi. Se acuză faptul ca elevul devine morocănos, irascibil, apar situaţii de conflict şi  în cele din urmă părinţii cedează în cele mai multe cazuri.

Şi de ce nu ar ceda din moment ce la întrebarea “Preferaţi să vă ştiţi copilul acasă, în faţa computerului, decât  afară cu prietenii?”, 70% dintre părinţi au răspuns afirmativ. Necunoaşterea anturajului, apariţia tentaţiilor periculoase (alcool, magazine de vise, droguri, jocuri de noroc etc.) au condus la apariţia părinţilor care îşi transformă copilul într-un cocon, prins între grija execesivă, dorinţa adulţilor de a-l ţine departe de tentaţii şi pericole, şi lumea facilă şi comodă oferită de realitatea virtuală.

Copiii sunt oglinda părinţilor şi cu cât aceştia îşi oferă mai mult timp bine gestionat pentru a-şi educa şi cunoaşte copiii, cu atât acest război se va solda cu mai puţime victime. Părinţii trebuie să fie un model prin activităţile pe care le au, trebuie să-şi canalizeze copiii de la vârste fragede către activităţi sănătoase, intelectuale, si să recunoască faptul că aceste cadouri tehnologice nu vor crea decît nişte introvertiţi care vor deveni nişte străini pentru famila lor si pentru societate in ansamblu.

Bistreanu Daniela Maria
Profesor de informatică la Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă”, Bucureşti