Învăţarea prin colaborare versus competiţie, Înv. Carmen-Cristina Diaconu, Şc. cu cls. I-VIII Nr. 2 Vatra Dornei – jud. Suceava

Metoda de învăţământ este o modalitate comună de acţiune a cadrului didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice, un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situaţie de învăţare mai mult sau mai puţin dirijată, un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă relaţie cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor; ea face parte din condiţiile externe ale învăţării, care determină eficienţa acesteia.

În ultimii ani se conturează o categorie distinctă de metode, bazate pe învăţarea prin colaborare.

Voi analiza învăţarea prin colaborare versus competiţie, pledând pentru schimbarea practicilor educaţionale tradiţionale, considerând că individualismul şi competiţia promovate în clasele din ţara noastră pot fi echilibrate de practici educaţionale democratice şi cooperative, care să stimuleze participarea elevilor şi ameliorarea rezultatelor şcolare.

Analizând comparativ cooperarea şi competiţia, se pot evidenţia următoarele trăsături caracteristice: ambele sunt practici care se întâlnesc în şcoala contemporană şi sunt necesare. Competiţia devine distructivă pentru armonia climatului educaţional atunci când este exacerbată şi devine un scop în sine. Cadrele didactice trebuie să echilibreze cele două forme de organizare a activităţii instructiv-educative, creând oportunităţi de învăţare axate pe activităţile de grup ce favorizează cooperarea şi întreţin competiţia constructivă.

La nivelul cadrelor didactice este larg răspândită opinia că numai relaţiile competitive generează o motivaţie adecvată pentru învăţare. Clasa tradiţională se constituie ca un mediu competitiv, resimţit ca atare de către elevi, în principal din cauza modalităţii de notare practicate de majoritatea profesorilor: prin raportare la grup sau individualizat - primul fiind cel utilizat cu precădere.

Cel mai convingător argument pentru stimularea învăţării prin cooperare în şcoală îl reprezintă rezultatele numeroaselor cercetări, dar şi efectele observate de către profesorii care au introdus metode specifice învăţării prin cooperare la clasă. M. Deutsch a realizat un experiment în care a demonstrat beneficiile aprecierii elevilor în situaţii de cooperare. El a repartizat subiecţii (studenţii) în două grupuri experimentale, cărora le-a aplicat modele de notare diferite. Studenţilor din primul grup le-a adus la cunoştinţă faptul că numai unul din ei poate obţine calificativul maxim, ceilalţi fiind notaţi în ordine descrescătoare, în funcţie de performanţa individuală. Membrii celuilalt grup experimental urmau să obţină cu toţii aceeaşi notă, potrivit calităţii rezultatelor grupului întreg. În final Deutsch a consemnat faptul că în grupul structurat competitiv studenţii s-au comportat mai agresiv, încercând să-şi obstrucţioneze colegii. Totuşi el nu a putut pune în evidenţă diferenţe semnificative în ceea ce priveşte învăţarea individuală.

Competiţia  are ca avantaje  efectele pozitive în plan motivaţional, dar i se poate reproşa faptul că cel mai adesea se constituie într-un factor ce determină conflict şi comportamente agresive de grup. Ea determină interacţiune slabă între colegi, încercări de a-i împiedica pe ceilalţi să obţină performanţe, lipsă de comunicare, neîncredere, frustrare, nesiguranţă, anxietate, neputinţă la copiii mai puţin dotaţi intelectual (de aceea se  recomandată ca aceasta sa fie folosită la copiii cu niveluri cognitive apropiate). Dacă în clasele structurate competitiv elevii obţin note bune numai dacă unii din colegii lor obţin note slabe, în clasele organizate în manieră cooperantă elevii sunt apreciaţi pozitiv şi ajung să aibă rezultate bune în condiţiile în care ceilalţi membri ai grupului au aceleaşi rezultate. Competiţia poate fi benefică atunci când elevii cooperează în grupuri mici împotriva altor grupuri. Activitatea de grup bazată pe cooperare  trebuie bine gândită de profesor pentru a-şi atinge scopurile. K. M. Evans arată câteva condiţii necesare dezvoltării unui spirit de grup: luarea în consideraţie a perioadei necesare dezvoltării unui spirit de grup; împărţirea sarcinilor între membrii grupului; mărimea grupului trebuie adaptată volumului sarcinii; caracterul sarcinii trebuie să se preteze la îndeplinirea ei prin cooperare şi să fie adaptată vârstei subiecţilor; este necesară prezenţa unor membri  care să-şi poată asuma rolul de lider.

Metoda învăţării prin colaborare, în grupuri mici, are la bază principiul întăririi coeziunii grupului de lucru şi al sporirii gradului de interacţiune între membri. Aceasta este eficientă în funcţie de luarea în considerare a anumitor condiţii: componenţa grupului privită sub raportul vârstei şi al nivelului intelectual al participanţilor, mărimii grupului şi a diferenţelor dintre membrii grupului (eterogenitatea optimă); sarcina de lucru (să se preteze la colaborare); existenţa unor mijloace de comunicare adecvate.  Elevii, în grupe de patru-cinci membri, învaţă un material stabilit de profesor, discutându-l şi ascultându-se unul pe altul, până când sunt convinşi că-l stăpânesc cu toţii. Profesorul le adresează întrebări pentru a testa însuşirea cunoştinţelor, iar scorul grupului se obţine prin aprecierea progresului fiecărui membru în raport cu performanţele sale anterioare. Metoda are meritul de a încuraja elevii să se sprijine unul pe altul în activitatea de învăţare, corectându-şi reciproc greşelile. Instruirea în grupuri mici constituie o alternativă din ce în ce mai uzitată, deoarece instruirea frontală limitează opţiunile instrucţionale şi este centrată pe cadrul didactic şi nu pe elev. De asemenea, prin împărţirea clasei în grupuri mici, responsabilitatea fiecărui elev faţă de grup creşte foarte. Munca în echipă dezvoltă capacitatea elevilor de a lucra împreună – o competenţă importantă pentru viaţa şi activitatea viitorilor cetăţeni.

Clasa de elevi este locul unde se realizează afirmarea de sine, antagonismele, rivalitatea, competiţia şi cooperarea. Performanţele în realizarea unei sarcini sunt mai stimulate de cooperare, decât de competiţie, susţine Monteil (invocând cercetările lui Workie, Brown şi Abrams). În timp ce competiţia conduce de cele mai multe ori la antagonisme, ostilităţi, reprezentări negative ale celuilalt, cooperarea are un efect pozitiv în ceea ce priveşte unele dimensiuni ale comportamentului: strategiile de raţionament, motivaţia, percepţia celuilalt etc.

Învăţarea prin cooperare este bazată pe următoarele principii: interdependenţa pozitivă (elevii sunt dirijaţi către un scop comun, stimulaţi de o apreciere colectivă, rezultatul fiind suma eforturilor tuturor); responsabilitatea individuală (fiecare membru al grupului îşi asumă responsabilitatea sarcinii de rezolvat); formarea şi dezvoltarea capacităţilor sociale, stimularea inteligenţei interpersonale (abilitatea de a comunica cu celălalt, de a primi sprijin atunci când are nevoie, de a oferi ajutor, la priceperea de a rezolva situaţiile conflictuale); interacţiunea faţă în faţă (presupune un contact direct cu partenerul de lucru, aranjarea scaunelor în clasă astfel încât să se poată crea grupuri mici de interacţiune, în care elevii să se încurajeze şi să se ajute reciproc); împărţirea sarcinilor în grup şi reflectarea asupra modului cum se vor rezolva de către fiecare membru în parte şi de către colectiv.

În învăţarea prin cooperare se respectă principiile: egalitarist, antiierarhic şi antiautoritar, precum şi cel al toleranţei faţă de opiniile celorlalţi şi al evitării etichetării. Profesorul se integrează în activitarea colaborativă a elevilor, putând fi unul din membri, oferindu-şi ajutorul, ori animând şi stimulând activitatea. Evaluarea este un exerciţiu democratic al puterii într-o muncă în comun a educatorilor cu elevii.

Sintetizând, pot spune că beneficiile învăţării prin colaborare sunt următoarele :

• din punctul  de vedere al performanţelor şcolare: mai mult efort pentru a reuşi, implicit rezultate mai bune la nivelul tuturor elevilor (etichetaţi în mod tradiţional ca “foarte buni”, “mediocri”, “slabi”), motivaţie intrinsecă, implicare în sarcină, o mai bună dozare a timpului disponibil pentru realizarea sarcinii, gândire critică;
• din punctul de vedere al relaţiilor interpersonale: relaţii mai profunde şi mai calde între elevi prin amplificarea spiritului de echipă, aprecierea şi valorizarea diversităţii multietnice prin dezvoltarea empatiei şi coeziunii la nivelul grupului de elevi;
• din punctul de vedere al identităţii personale: întărirea eului şi a identităţii de sine, dezvoltarea competenţelor sociale, ameliorarea imaginii de sine, dezvoltarea capacităţii de a face faţă adversităţii şi stresului.

 
BIBLIOGRAFIE:

• Cerghit, Ioan, 1997, Metode de învăţământ, ediţia a III-a, E.D.P.  R.A., Bucureşti;
• Cerghit, Ioan;  Neacşu, Ioan; Negreţ-Dobridor, Ion; Pânişoară, Ion Ovidiu, 2001, Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iaşi;
• Cucoş Constantin (coord.), 1998, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi;
• Ionescu, Miron; Radu, Ion, 1995, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

Înv. Carmen-Cristina Diaconu
Şcoala cu cls. I-VIII Nr.2 Vatra Dornei – jud. Suceava