Şcoala cu
bune practici

77 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

EducaTIFF continuă cu filme în premieră absolută în România

Copiii şi tinerii clujeni vor avea ocazia să vizioneze filme în premieră absolută în România şi recompensate pe plan internaţional cu numeroase distincţii, filme atent selecţionate pe grupe de vârstă.

Liceenii vor fi cu siguranţă cuceriţi de tânărul Simon, care îşi asumă misiunea imposibilă de a-i găsi fratelui său o iubită. Viaţa văzută de Simon (r. Andreas Öhman), aflat printre cele mai recente producţii suedeze pentru adolescenţi, spune povestea lui Simon, un băiat de 18 ani, care suferă de sindromul Asperger (o formă de autism) şi a cărui viaţă este dată peste cap când fratele lui, Sam, e părăsit de iubită. Pentru Simon, totul trebuie să se desfăşoare după un model riguros, după tiparul fix al unui cerc: acelaşi program, aceleaşi mese, aceleaşi haine, zi după zi. Sam este cel care are grijă de Simon. Îi pregăteşte mâncarea în formă de cercuri şi îl ajută să-i înţeleagă pe cei din jur. Când Sam are o depresie din cauza plecării prietenei lui, lumea lui Simon se transformă într-un haos.

Viaţa văzută de Simon este filmul care a reprezentat Suedia la Premiile Oscar, în 2010. Revelaţia anului 2010, actorul care interpretează rolul lui Simon, Bill Skarsgård, provine dintr-o familie cu tradiţie în actorie. Fratele său, Alexander Skarsgård, este cunoscut publicului din celebrul serial american True Blood, unde interpretează rolul lui Eric Northman.
Rulează duminică, 5 iunie, ora 10.00, Cinema Victoria

În Bunul meu duşman (r. Oliver Ussing), film destinat elevilor de gimnaziu, Alf sătul până peste cap de batjocurile de la şcoală, decide să ia măsuri împotriva derbedeilor care-l chinuie. Se aliază cu un coleg de clasă şi, împreună, fac un legământ inspirat din tribulaţiile lui Niccolo, eroul unei benzi desenate manga, pentru a sfida mecanismele puterii din clasa lor. Cei doi reuşesc să inverseze ierarhia bandelor din şcoală, dar noile reguli tind să devină la fel de dăunătoare ca cele vechi.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: angelailas | 30.05.2011 14:51 | 1020 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Tristetea sau depresia de sarbatori

Momente de sarbatoare

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 11 evenimente

«DECEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

52 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN