Învăţământ liceal / Discipline psihologice şi pedagogice - Liceul Pedagogic "D.P.Perpessicius" Braila - Braila - 1980

Inima domnului profesor a batut intotdeauna repede. Ceasul cancelariei nu reusea sa-i tina pasul: alerga intre un birou de director unde intirzia accidental si nenumaratele etaje (trei la numar dar care urcau parca pina la cer) cu nenumaratele clase si nenumaratii elevi, mai mult eleve. Despre fiecare stia un pic mai mult decit ceilalti profesori, uneori mai mult decit am fi vrut noi. Era ceva in privirea aia sfredelitoare a ochilor sai foarte miopi care iti spunea ”te stiu, e in regula, poti sa fii trist dar nu merita, poti sa fii cazut, dar nu merita, restul lumii conteaza mai putin decit tine, cel care esti si poti sa fii daca vrei". Era ceva care zgindarea, intriga dar te facea sa te simti ca acasa, intre ai tai.. Profesorul meu de psihologie a fost profesorul intru pasiunea de a fi Dascal, de a iubi si a respecta copiii si oamenii intilniti in calea vietii. Datorita lui, noi toate vroiam pe atunci sa facem psihologie. L-am reintilnit dupa multi ani. Are o inima bolnava, profesorul meu..O inima pe care incearca sa o repare din cind in cind dar care bate la fel de repede. Atunci era ingrijorat pentru o carte de gramatica pe care tocmai o scrisese. Nu gasea …sponsori. Ar fi vrut s-o publice dar nu inainte ca unicul sau fiu foarte grav bolnav si cu care colaborase, sa se simta putin mai bine, sa se bucure impreuna de succes. Il ascultam uimita pe profesorul meu. Ii simteam sufletul tremurind in dosul vorbelor si ma intrebam in sinea mea cu durere cui ii mai pasa de o carte de gramatica intr-o Romanie in care dascalii care–si iubesc cu pasiune meseria sunt trimisi sa moara acasa, intr-un umil apartament in care te lovesti de mobile vechi si carti, carti, carti desi locul unora din ei va fi intotdeauna in cer. Tirziu mi-am dat seama ca profesorul meu mi-a dat inca o lectie: important pe lumea asta e sa arzi cu adevarat pentru ceva si sa lasi ceva in urma: o carte de gramatica, un copil bine crescut, un copac, o cladire, o floare, un cintec, o bucurie in…

Inima domnului profesor a batut intotdeauna repede. Ceasul cancelariei nu reusea sa-i tina pasul: alerga intre un birou de director unde intirzia accidental si nenumaratele etaje (trei la numar dar care urcau parca pina la cer) cu nenumaratele clase si nenumaratii elevi, mai mult eleve. Despre fiecare stia un pic mai mult decit ceilalti profesori, uneori mai mult decit am fi vrut noi. Era ceva in privirea aia sfredelitoare a ochilor sai foarte miopi care iti spunea ”te stiu, e in regula, poti sa fii trist dar nu merita, poti sa fii cazut, dar nu merita, restul lumii conteaza mai putin decit tine, cel care esti si poti sa fii daca vrei". Era ceva care zgindarea, intriga dar te facea sa te simti ca acasa, intre ai tai.. Profesorul meu de psihologie a fost profesorul intru pasiunea de a fi Dascal, de a iubi si a respecta copiii si oamenii intilniti in calea vietii. Datorita lui, noi toate vroiam pe atunci sa facem psihologie. L-am reintilnit dupa multi ani. Are o inima bolnava, profesorul meu..O inima pe care incearca sa o repare din cind in cind dar care bate la fel de repede. Atunci era ingrijorat pentru o carte de gramatica pe care tocmai o scrisese. Nu gasea …sponsori. Ar fi vrut s-o publice dar nu inainte ca unicul sau fiu foarte grav bolnav si cu care colaborase, sa se simta putin mai bine, sa se bucure impreuna de succes. Il ascultam uimita pe profesorul meu. Ii simteam sufletul tremurind in dosul vorbelor si ma intrebam in sinea mea cu durere cui ii mai pasa de o carte de gramatica intr-o Romanie in care dascalii care–si iubesc cu pasiune meseria sunt trimisi sa moara acasa, intr-un umil apartament in care te lovesti de mobile vechi si carti, carti, carti desi locul unora din ei va fi intotdeauna in cer. Tirziu mi-am dat seama ca profesorul meu mi-a dat inca o lectie: important pe lumea asta e sa arzi cu adevarat pentru ceva si sa lasi ceva in urma: o carte de gramatica, un copil bine crescut, un copac, o cladire, o floare, un cintec, o bucurie in viata cuiva sau doar o frumoasa aducere aminte..Viata ta e masura a ceea ce lasi in urma, oricit de putin aparent ar fi dar care conteaza in Marele Universal. Nu-mi ramine decit sa inchei patetic, la fel ca –ntr-un film iubit: “ Domnului Profesor, cu dragoste”.

Vezi mai mult

 0