Învăţământ primar / Alte discipline - SCOALA GRIGORENI - Scorteni - 1971/1975

VĂ MULŢUMESC, DOAMNĂ NINA!

Mă întorc cu gândul în toamna anului 1971 când cu mare emoţie şi nelinişte am păşit prima dată pragul şcolii dintr-un sat moldovenesc.
În prag ne aştepta o femeie frumoasă, cu părul ridicat în coc şi cu faţa plină de zâmbet. Era Doamna Nina, învăţătoarea noastră. În jurul ei parcă era un cerc de lumină ce trimitea raza de căldură spre sufletele noastre, îngheţate de emoţie. Deşi ar fi trebuit să-i spunem “tovarăşa învăţătoare”, noi o numeam simplu”doamna”.
Ştiam de la mama că “doamnă” i se spune numai unei femei “ cu carte”, unei femei distinse şi că e un semn de respect.
Cu mult drag, Doamna ne-a primit în clasă, unde aşezase pe bănci primele noastre cărţi. Fiecare carte avea deasupra aşezată o floare. Era prima floare pe care o primisesem până atunci.O stângeam la piept cu drag ca pe un trofeu.
Zilele de şcoală erau plăcute, mai ales când Doamna ne cânta şi ne învăţa şi pe noi .Ca să îi arătăm că învăţăm cu drag,mai mult ţipam decât cântam.Cu grijă şi multă dragoste relua cântecelul de câte ori era nevoie.
Uneori ne certa , dar cearta era ca un cântec, pentru că faţa ei radia de zâmbete. Ştiam că nu o face din suflet şi că de fapt nici nu era supărată pe noi.
Chiar dacă mi-a fost învăţătoare doar un an, a fost şi va rămâne învăţătoarea mea.Dânsa m-a învăţat să scriu, să citesc, şi tot dânsa mi-a sădit în suflet dorinţa de a fi la fel, învăţătoare.
La întrebarea”Ce vrei să te faci când vei fi mare?”,eu răspundeam mereu “Învăţătoare”.Am reuşit, şi azi eu sunt cea care, la rândul meu, îi învăţ pe alţii să citească.
Pentru că îmi aduc mereu aminte cu drag de Doamna mea, pentru că îi datorez atât de multe, astăzi , ca un omagiu , vreau să îi dedic anii mei de muncă.
De acolo, de Sus, de la îngeri, simt că mă ocroteşte!
Vă mulţumesc, dragă Doamnă !

COCA DUMITRAŞCU fosta PAPUC

VĂ MULŢUMESC, DOAMNĂ NINA!

Mă întorc cu gândul în toamna anului 1971 când cu mare emoţie şi nelinişte am păşit prima dată pragul şcolii dintr-un sat moldovenesc.
În prag ne aştepta o femeie frumoasă, cu părul ridicat în coc şi cu faţa plină de zâmbet. Era Doamna Nina, învăţătoarea noastră. În jurul ei parcă era un cerc de lumină ce trimitea raza de căldură spre sufletele noastre, îngheţate de emoţie. Deşi ar fi trebuit să-i spunem “tovarăşa învăţătoare”, noi o numeam simplu”doamna”.
Ştiam de la mama că “doamnă” i se spune numai unei femei “ cu carte”, unei femei distinse şi că e un semn de respect.
Cu mult drag, Doamna ne-a primit în clasă, unde aşezase pe bănci primele noastre cărţi. Fiecare carte avea deasupra aşezată o floare. Era prima floare pe care o primisesem până atunci.O stângeam la piept cu drag ca pe un trofeu.
Zilele de şcoală erau plăcute, mai ales când Doamna ne cânta şi ne învăţa şi pe noi .Ca să îi arătăm că învăţăm cu drag,mai mult ţipam decât cântam.Cu grijă şi multă dragoste relua cântecelul de câte ori era nevoie.
Uneori ne certa , dar cearta era ca un cântec, pentru că faţa ei radia de zâmbete. Ştiam că nu o face din suflet şi că de fapt nici nu era supărată pe noi.
Chiar dacă mi-a fost învăţătoare doar un an, a fost şi va rămâne învăţătoarea mea.Dânsa m-a învăţat să scriu, să citesc, şi tot dânsa mi-a sădit în suflet dorinţa de a fi la fel, învăţătoare.
La întrebarea”Ce vrei să te faci când vei fi mare?”,eu răspundeam mereu “Învăţătoare”.Am reuşit, şi azi eu sunt cea care, la rândul meu, îi învăţ pe alţii să citească.
Pentru că îmi aduc mereu aminte cu drag de Doamna mea, pentru că îi datorez atât de multe, astăzi , ca un omagiu , vreau să îi dedic anii mei de muncă.
De acolo, de Sus, de la îngeri, simt că mă ocroteşte!
Vă mulţumesc, dragă Doamnă !

COCA DUMITRAŞCU fosta PAPUC

Vezi mai mult

 0