Fenomenul comunicãrii este o trãsãturã centralã a culturii întrucât prin procesele de comunicare se transmit valorile, atitudinile şi percepţiile sociale de la o generaţie la alta. Privit istoric şi funcţional, acest proces constituie însãşi chintesenţa umanizãrii, a formãrii şi dezvoltãrii psihologice a indivizilor, a manifestãrii culturale şi spirituale a oamenilor. Se poate spune astfel cã procesele de comunicare se confundã cu istoria şi evoluţia omului însuşi.

Copilul, încă de mic, vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase ale căror semnificaţii, în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască. Mai întâi în familie, copii, învaţă să-şi manifeste într-un anumit fel sentimentele, îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii.
Educaţia religioasă îl ajută pe copil să cunoască îndatoririle pe care le are faţă de el însuşi, faţă de ceilalţi şi faţă de tot ce-l înconjoară, pentru a devenii un bun creştin.