Lucrarea de față își propune să scoată în evidență rolul
metodei storytelling, cunoscut fiind faptul că, în pedagogia
dramatică contribuie la dezvoltarea și completarea procesului de
învățământ.
Arta povestirii și dezvoltarea creativității elevilor
Învăţământ primar | Limba şi literatura română
Propus de: adriana34t | 06.11.2024 14:23 | Revista cadrelor didactice nr. 114/2024 | 136 vizualizări
Arta povestirii și dezvoltarea creativității elevilor
Educația joacă un rol cheie în integrarea
tinerilor în societate și pe piața muncii și, prin urmare, este
un mijloc fundamental prin care societățile europene pot deveni
mai echitabile și mai incluzive. Prin urmare, sistemele
educaționale trebuie să asigure egalitatea și să asigure că
toți tinerii sunt capabili să își dezvolte talentele și să-și
realizeze întregul potențial.
Storytelling sau Arta povestirii “The shortest
distance between two people is a story” (Terrence Gargiulo) A fost
odată… Metoda Storytelling sau Arta povestirii este o metodă ce
are ca punct central povestea, un traseu narativ în care personajul
central urmează un șir de etape prestabilite. Povestea nu poate
să existe însă, fără povestitor și public. Dialogul dintre
aceste trei elemente face ca această metodă să poată fi
folosită atât în scop formativ/educațional cât și terapeutic.
Principiul de la care se pornește este că oricine poate spune o
poveste. Există povești proprii, există cele consacrate, și, cu
siguranță există povești nescrise ce pot fi create chiar în
momentul utilizării metodei. Ele implică emoții, valori,
experiențe individuale și de grup, probleme și, cu siguranță,
multiple soluții.
Strategiile de învățare bazate pe storytelling în
pedagogia dramatică contribuie la dezvoltarea și completarea
procesului de învățământ , la dezvoltarea înclinațiilor și
aptitudinilor elevilor, la organizarea rațională și plăcută a
orelor de curs . Având un caracter atractiv, elevii participă cu
interes și dăruire în cadrul acestor activități. Sarcinile de
învățare bazate pe storytelling în pedagogia dramatică oferă o
independență mai mare din partea elevilor, oferă condiții
prielnice pentru formarea conștiinței și conduitei cooperante,
posibilitatea de a stabili relații interpersonale , de prietenie .
Introducerea în sistemul de învățământ a unei
metodologii de promovare a creativității, de dezvoltare a
aptitudinilor creative reprezintă un imperativ al timpului. O
sarcină importantă în activitatea mea ca învăţătoare este
să-i ofer elevului posibilitatea de a se manifesta, stimulându-i
gândirea critică, independentă şi spiritul inventiv. În acest
sens, utilizez diferite instrumente, unele sprijinindu-se pe
antrenamentul imaginaţiei, altele – pe activarea gândirii
creatoare, lăsând câmp deschis afirmării originalităţii şi
formării capacităţilor de reflecţie, analiză, sinteză.
Creativitatea, deşi se află în centrul atenției cercetătorilor,
este deocamdată o disciplină “nematurizată”, plină de
contro¬verse şi incertitudini. Activitatea creativă este una
dintre cele mai mari provocări ale vieţii şi, implicit, atrage
după sine cele mai mari recompense. Din perspectiva performanţei,
învăţarea creativă reprezintă „un nivel de succes” ce poate
fi atins atunci când elevul posedă componente ale creativităţii
și are parte de un mediu favorabil exprimării acestora –
situaţii adecvate şi mijloace eficiente.
Provocarea fundamentală pentru cadrele didactice
ce îşi propun să sprijine învăţarea creativă şi
performanţele creative ale elevilor constă în a-i ajuta pe
fiecare dintre ei să-şi descopere aria creativităţii. .
Profesorii pot încuraja spiritul creativ, îl pot hrăni şi îi
pot stimula creşterea. În cadrul lecţiilor , învăţarea
creativă are drept finalitate realizarea unor comportamente
individuale şi colective orientate spre căutarea, aflarea şi
aplicarea noului. În acest context, activitatea implică, într-o
mare măsură, multe abilităţi dobândite anterior. În
majoritatea intervenţiilor în vederea stimulării creativităţii
este evidentă componenta imaginativă. De-a lungul anilor, am
folosit diverse metode prin care să stimulez activitatea
şcolarilor, fantezia lor, astfel încât să-i determin să
redacteze compuneri deosebite. M-am convins însă că şi în
fiinţa micilor şcolari stau ascunse forţe creatoare, chiar de
invidiat.
În anul școlar anterior, având sub îndrumare clasa
pregătitoare, am participat la un proiect
E-twinning, împreună cu alte cadre didactice din mai multe
țări. Fiind elevi de vârstă școlară mică, la baza realizării
activităților a stat metoda povestirii, dar și desenul, deoarece
ei se exprimă mai bine prin intermediul artelor.
O activitate care a fost bazată pe storytelling a fost
realizarea unei povești intitulată ,,Călătoria albinuței
Maya’’. Această albinuță este mascota clasei noastre. Tema
acestei călătorii a fost cu impact asupra ecologiei. Cunoscând
faptul că cei mici se exprimă mai bine prin desen, clasa a fost
împărțită în grupe a câte patru elevi, fiecare grupă având
de realizat un desen . Personajul principal a fost albinuța Maya,
care călătorește prin lume, fiind interesată de protejarea
Planetei, de sănătatea tuturor viețuitoarelor . Se știe că
albinele sunt harnice, tocmai, de aceea, Maya, albinuța noastră,
are puteri supranaturale și poate să facă orice. Mai întâi,
fiecare grupă a decis, de comun acord, ce poveste va reprezenta
prin desen.
Copiii au ilustrat următoarele povești:
-Albinuța Maya a călătorit pe tărâmul florilor , unde a fost
întâmpinată de Degețica- fetița cât un degețel-care era
foarte tristă că un grup de turiști au lăsat în urma lor multă
mizerie, ambalaje, iar florile și ea nu mai pot respira aer curat.
Albinuța Maya le-a venit în ajutor și, împreună cu alte
albinuțe, prietenele ei, au strâns toată mizeria. Apoi, albinuța
si-a continuat călătoria spre altă destinație.
-Albinuța Maya a ajuns pe țărmul mării , unde a întâlnit o
sirenă , înconjurată de câțiva peștișori. Aceștia erau
triști că apa mării este poluată, că sunt pungi de plastic și
peturi pe fundul apei. Maya a rugat peștișori să cheme ajutoare,
spunându-le că împreună cu ei vor curăța apa. Ea a îmbrăcat
un costum de scafandru și s-a scufundat în adâncuri, pentru a
strânge gunoaiele.
-Albinuța Maya a poposit într-o poieniță din mijlocul pădurii
unde a întâlnit o mulțime de animăluțe care plângeau . Erau
supărate că turiștii au făcut grătar, copiii s-au jucat , dar
au lăsat în urma lor foarte multe deșeuri. I-au cerut ajutorul
albinuței cu puteri supranaturale să îi ajute să poate
conviețui într-o pădure curată. Astfel, Maya si-a luat mănuși,
saci menajeri și, împreună cu prietenele ei, animalele pădurii ,
au curățat locul. Bucuroasă că a reușit să fie iar de ajutor,
și-a luat rămas bun și a continuat călătoria.
-Albinuța Maya a poposit într-un parc unde se jucau mulți copii.
Ea a observant cum , unii dintre ei, aruncau pe jos ambalajele
dulciurilor pe care le-au mâncat. Alți copii erau triști că este
murdar parcul. Ea le-a propus să formeze o echipă de super-eroi
care să salveze parcul . Astfel, s-au pus pe treabă și au
curățat locul. Acesta a fost un exemplu pentru toți copiii
prezenți acolo, dar și pentru adulți.
Toate aceste povești au fost dramatizate, fiecare
copil având câte un rol, reprezentând personaje din poveste. Au
exprimat emoțiile și îngrijorările personajelor, dar, în cele
din urmă , au fost fericiți și recunoscători că toate
poveștile au avut un final fericit.
O filă din aceste povești a fost atașată cărții
în format electronic ce reprezintă produsul final al proiectului
E-twinning ,,We welcome spring together’’, în cooperare cu
elevi din alte țări europene.
În urma acestei activități copiii au conștientizat
faptul că trebuie să păstrăm planeta curată, pentru a avea o
viață sănătoasă. Totodată, principalul scop al activității a
fost atins, acela de a se exprima liber , prin intermediul artei
povestirii.
Prin intermediul storytelling-ului școlarii interacționează și
comunică , înțeleg mai bine ce înseamnă corectitudine, cinste,
curaj, simțul adevărului și al dreptății. Aceştia învaţă
să fie spontani şi inventivi, să aibă încredere în ei
înşişi, să aibă personalitate.
Noi, dascălii, avem menirea de a identifica şi de a stimula
potenţele creatoare ale elevilor. Să învăţăm să fim mereu pe
aceeași undă cu elevii noştri, pe care să-i înarmăm cu cât
mai multe tehnici de învăţare creativă și cărora să le punem
în valoare cunoştinţele şi abilităţile.
Copilul este fantezie și culoare. Prin intermediul acestei metode ,
fiecare copil, timid sau nu, intră în poveste, se joacă,
învață, descoperă. Imaginația lor este fără margini, însă,
trebuie stimulată și modelată pentru a pune în scenă tot cee
ace este mai valoros în fiecare copil în parte.
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.