Strategii didactice interactive -Metode centrate pe elev

La noi, trecerea de la metodele tradiţionale la cele active s-a
produs, cel puţin la nivel formal. Există riscul fetişizării
celor din urmă şi condamnării primelor. Consider că pentru
asigurarea eficienţei la orele de curs trebuie îmbinate cele două
tipuri de metodă, într-un demers didactic coerent. Utilizarea în
exces a metodelor moderne poate avea efecte negative pe termen
lung. Ele nu măresc potenţialul cognitiv şi achiziţiile
elevilor. Utilizându-le permanent la clasă, nu vom putea transmite
conţinuturi ştiinţifice corecte şi riguroase. În plus, trebuie
ţinut cont şi de nivelul clasei la care predăm: în condiţiile
unui învăţământ de masă, deseori rezidual, este necesară
fixarea clară a unor conţinuturi, pe care elevii nu le-ar putea
distinge prin joc. O altă limită a metodelor active constă în
caracterul lor discontinuu, ele neoferind un feedback individual, ci
unul de grup. În consecinţă, evaluarea este inconstantă, deseori
subiectivă, iar munca individuală nu se poate cuantifica/măsura.
Deseori cronofage, solicitând o perioadă lungă de pregătire şi
de aplicare, nu au întotdeauna rezultate previzibile, putând
înşela aşteptările educatorului şi ale educatului.
Strategiile centrate pe elev sunt absolut necesare în prezent. Ele
feresc actul didactic de rutină şi de monotonie. Metodele
activ-participative şi de gândire critică stimulează
creativitatea, dezvoltă spiritul de echipă şi cel de competiţie.
O altă calitate a metodelor active este stimularea proceselor
reflexive şi critice/autocritice, contracarând superficialitatea,
neseriozitatea, banalitatea. Trebuie cultivate în elevi gândirea
pozitivă şi cea realistă, în aşa manieră încât să capete
conştiinţa nemediată a propriei valori.
Climatul la orele active este dezinhibat, plăcut, atractiv, mai
ales când sunt predate conţinuturi noi şi elevii sunt mânaţi de
interesul de a-şi îmbogăţi achiziţiile. Nu trebuie uitat nici
aspectul social, mediul în care se dezvoltă tinerii, astfel
încât elevul să nu simtă că între lumea din jur şi şcoală
este o barieră de netrecut. Metodele de intercunoaştere -
petalele, blazonul, acvariul - sau cele de deschidere a lecţiei
-brainstormingul, anticipările, predicţiile,”votaţi un
citat”creează un climat emoţional, elevul exprimându-şi
opiniile personale sau corelând experienţa lui de viaţă cu cea a
colegilor, a personajelor din lecturile preferate.
Influenţa profesorului asupra elevului se exercită în putere de
persuasiune, de determinare, de antrenare activă în situaţii şi
acţiuni. Modelul interacţional accentuează influenţa directă
şi indirectă a profesorului, fie prin integrarea sa în grup, fie
prin dominare. Semnificaţiile discursului se centrează pe
distingerea de către elevi a conţinuturilor, a logicii
instrucţionale, a afectivităţii ce transpare din structurarea
lecţiei. Voi ilustra câteva dintre metodele centrate pe elev, a
căror aplicare a avut eficienţă la orele mele:
1.Predarea reflexivă-experienţa predării include urmărirea unor
obiective, alegerea unor metode, realizarea managementului clasei;
stilurile şi modalităţile de învăţare şi de predare se
armonizează. Se vor puncta părţile pozitive şi mai puţin
pozitive într-o experienţă de reflecţie asupra predării.
2.Mozaicul este o modalitate utilă şi apropiată modului de a
înţelege a celui asistat, dar şi o cale directă în
reactualizarea şi reîmprospătarea propriei învăţări pentru
cel care joacă rolul profesorului.
3.Metoda interacţiunii observate-fishbowl-urmăreşte plasarea
elevilor în două ipostaze: participanţi activi la dezbatere, pe
de o parte, observatori ai interacţiunilor care se produc, pe de
alta. Cursanţii se instruiesc reciproc în ariile în care au ajuns
să deţină expertiză; la sfârşitul activităţii fiecare dintre
elevi stăpâneşte conţinuturile, depăşind aşadar procesul
realizat în învăţarea părţii în care a participat în
calitate de expert.
4.Metoda Frisco presupune interpretarea unui rol potrivit cu
dimensiunile personalităţii elevului. Membrii grupului
interpretează, pe rând, rolul conservatorului, rolul
exuberantului, rolul pesimistului şi rolul optimistului. Având la
bază brainstormingul regizat, metoda cere din partea elevilor
spirit critic, imaginaţie, creativitate, empatie. Spre exemplu, în
cazul fabulei Iepurele,ogarul şi copoiul de Grigore Alexandrescu am
împărţit clasa în 4 grupe, cu cele 4 roluri menţionate, la care
am adăugat o echipă de observatori capabili să sintetizeze
informaţiile şi să jurizeze pertinenţa argumentării.
Conservatorii s-au dovedit reticenţi în a aduce vreo schimbare
în societatea coruptă, considerând că nu au posibilităţile
concrete de acţiune asupra sistemului. Exuberanţii au trasat drept
postulat pentru o nouă societate schimbarea mentalităţii, cu
efect direct în schimbarea atitudinii. Ei au propus o societate
democratică, în care fiecare cetăţean/animal se bucură de
aceleaşi drepturi şi îndatoriri. Calităţile pe care le deţine
fiecare dintre noi trebuie recunoscute ca atare şi valorizate de
către semeni. În acest context, cred ei, calitatea unuia va
compensa un posibil defect al altuia. Pesimistul consideră
nefondate asemenea ipoteze, deoarece societatea nu încurajează
diversitatea şi dreptul cetăţenilor ei de a avansa pe scara
socială, în funcţie de merite/calităţi. Optimistul propune
crearea unui sistem juridic corect, care să sancţioneze
nedreptatea. Observatorii n-au făcut să constate decât că
fiecare grupă a avut dreptate şi că o soluţie unică de
vindecare a rănilor sociale nu există, atâta vreme cât
societatea nu are conştiinţa indivizilor săi. Pornind de la un
text alegoric sugestiv, elevii au putut să dezbată probleme
sociale, morale, etice, confruntând elementul ficţional cu cel
real. A fost favorizată intercunoaşterea, dar şi definirea
propriilor criterii şi valori.
Consider că aplicarea acestor tehnici pretinde selecţie şi
plasticitate, remodelare şi combinare creativă. Un bun profesor
ştie când şi cât poate aplica „lectura predictivă”, la fel
intuieşte cum îi va ajuta pe elevi tehnica „pălăriilor
gânditoare” să abordeze pluriperspectival un roman modern şi
subiectiv, precum Maitreyi de Mircea Eliade, practică un dialog
euristic frontal, pentru a putea distinge în ţesătura textului
„nivelurile scriiturii”(Eugen Simion), punerea în abis,
gideismul etc.
Mai totdeauna, profesorul asociază metoda activă cu munca pe
grupe, cu învăţarea prin cooperare. Dar metoda activă operează
cu două categorii de tehnici: una care implică elevul,
individuală, alta care implică elevii, colectivă. Printre cele
care implică individual elevul se numără: jurnalul de lectură,
rezolvarea individuală a unor sarcini de lucru ce necesită lectura
şi reflecţia asupra lor şi a textului implicit, răspunsuri orale
,eseuri, compuneri.
Prin supralicitare, metodele active pot deveni plictisitoare. A
aborda algoritmul”Ştiu/Vreau să ştiu/Am învăţat”în
deschiderea unei lecţii despre opera eminesciană, algoritm
reiterat în fiecare an (căci manualele de literatură prezintă
în clasa a IX-a poezia naturii, în clasa a X-a poezia de dragoste,
în clasa a XI-a poezia filozofică) poate dăuna perceperii
semnificaţiilor, oprindu-se la un nivel empiric de discuţie.
Cultul pentru metoda activă stârneşte de multe ori rizibilul.
Unele tehnici, total inadecvate unei discipline, sunt preluate cu
dezinvoltură, trunchiate, lipsite de miez, în aşa fel încât
eşecul este previzibil. În condiţiile în care elevul de azi nu
mai este interesat de lectură, a-l bombarda cu tehnici caraghioase,
chipurile pentru a-l atrage, constituie maximul de pedanterie
pedagogică. Am constatat insuficiența aplicării metodei de
analiză a personajelor prin tehnica horoscopului. A considera că
Ghiţă din nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este un Leu
impetuos şi dornic de îmbogăţire, pătimaş şi capricios nu
acoperă nici pe departe complexitatea personajului, dimpotrivă,
îl supune minimalizării, de aceea metoda trebuie să fie doar
etapa de dezgheț în caracterizarea personajului. Cel puţin
deconcertantă mi se pare şi încercarea de a găsi câte o figură
geometrică echivalentă unui roman camilpetrescian. Dacă
echivalenţa cu cercul ni se pare onestă în cazul romanului
circular, despre a cărui structură sferică vorbeşte chiar
autorul-Liviu Rebreanu-, a generaliza acest aspect la scrierile
moderniste este cel puţin riscant.
Activitatea centrată pe elev vizează structurarea de capacităţi
şi formarea de atitudini pozitive faţă de munca intelectuală şi
faţă de colegi. Toţi elevii în cadrul grupului sunt
responsabilizaţi să ia parte la ceva ce se naşte prin propriile
eforturi. Însă, acest ceva trebuie bine orientat, prin sarcini de
lucru precise. După finalizarea activităţii elevilor, profesorul
trebuie să sintetizeze/sistematizeze produsul finit, în aşa fel
încât respondenţii să aibă cuantificată valoarea propriei
munci.Teoretic, participarea arată acceptarea, împărtăşirea
ideilor, strategiilor la nivel de grup, toate constituindu-de în
motive pentru implicarea în acţiunile acestuia. Nu despre
rezolvarea sarcinilor curente de învăţare este vorba, ci de
rezolvarea problemelor ţinând de conducerea procesului de
predare-învăţare-evaluare.

BIBLIOGRAFIE
1.Perspective-Revistă de didactica limbii şi literaturii române,
nr.2(17)/2008
2.Joiţa, Elena, Management educaţional. Profesorul-manager: roluri
şi metodologie, Ed.Polirom, 2000
3. Secrieru, Mihaela, Didactica limbii şi a literaturii române,
Editura StudIS, Iaşi, 2008