CAUZELE ABANDONULUI SCOLAR IN FAMILIE

Familia este unul din microgrupurile esenţiale din care copilul face parte şi a cărui evoluţie, în sens pozitiv sau negativ, influenţează în mod intim şi inevitabil dezvoltarea celui din urmă, sub toate aspectele. Se poate vorbi despre o sumedenie de factori legaţi de dinamica vieţii familiale, care, prin eroziunea lor îndelungată, mai mult sau mai puţin accentuată, duc în cele din urmă la apariţia unor tulburări ale vieţii afective, comportamentului şi chiar a psihicului copilului, generând distorsiuni, dereglări, al căror efect va fi resimţit de către copil o perioadă îndelungată. E ştiut faptul că organismul copilului străbate o perioadă de intensă dezvoltare, că reactivitatea mecanismelor sale de reglare nu sunt încă bine formate. Aceasta face ca anumiţi factori intra (dar şi extra) familiali, cu un potenţial aparent neglijabil, să provoace o mai rapidă tulburare a echilibrului sănătăţii mentale şi apariţia unor manifestări care cu timpul devin deprinderi nesănătoase pentru psihicul copilului. Examinând situaţiile stresante pentru copil în familie, constatăm că ele se înscriu într-o arie neaşteptat de largă, luând forme dintre cele mai variate. Ele se întâlnesc, deopotrivă, în familia dezorganizată sau pe cale de a se destrăma şi în familia consolidată, dar care face greşeli de educaţie din grija excesivă sau din indiferenţă faţă de problemele copilului. În aceste coordonate amintim:
Conflictele
Calitatea vieţii conjugale afectează în mod inevitabil interacţiunea cu copiii şi îngrijirea lor. Evoluţia familiei, precum şi evoluţiile individuale îi afectează, de asemenea, pe fiecare dintre membrii familiei. Manifestările cele mai dramatice îşi găsesc expresia în timpul pubertăţii. Experienţa unor violenţe care se consumă între părinţi pot reprezenta, în sine, abuzuri emoţionale asupra copilului. Mulţi dintre copii au avut experienţe familiale care le-au blocat sentimentele, iar ei au nevoie de ajutor pentru a se descurca cu astfel de pierderi. Deseori, loialitatea copilului şi strategiile de supravieţuire ale părinţilor ascund realitatea: situaţia grea în care se află copilul. Lumea adulţilor nu vrea neapărat să înţeleagă suferinţa copilului. Mulţi dintre copiii abuzaţi (psihic, dar nu numai), au trăit experienţe pe care nici n-am putea să le imaginăm, iar vătămările emoţionale au consecinţe pe termen lung. Pentru mulţi dintre copiii ai căror părinţi sunt violenţi unii cu alţii, a experimenta violenţa înseamnă a trăi în acelaşi apartament cu părinţii şi, de asemenea, de a suporta consecinţele climatului de ură şi ostilitate dintre părinţi şi restul familiei. Aceşti copii trăiesc în anxietate şi îşi folosesc energia pentru a avea grijă de ei înşişi, şi în mod paradoxal, chiar de părinţii lor. Ei nu îndrăznesc să meargă la culcare decât târziu, spre dimineaţă, înainte de o zi normală de şcoală. Aceşti copii sunt adesea forţaţi să-şi asume responsabilităţi în situaţii pentru care nu sunt suficient de maturi, pentru a le face faţă. Nu le mai rămâne decât foarte puţină energie şi bucurie pe care să o investească în învăţare. Cei expuşi unor repetate episoade de violenţă între părinţii lor sunt incapabili de a "rezolva" un conflict, înainte de a fi expuşi unui alt episod traumatizant. Posibilităţile acestora de a se identifica în cadrul familiei sunt limitate. Mulţi ani mai târziu pot fi observate probleme de identitate ale acestor copii în privinţa conştientizării propriei valori şi a identităţii sexuale.
În conflictele maritale, agresivitatea care se doreşte direcţionată spre unul din soţi poate fi adesea canalizată spre copil, acesta părând să funcţioneze în familie ca un fel de ţap ispăşitor. Adesea şi fraţii îşi descarcă frustrarea, agresivitatea pe copil. Ceilalţi fraţi, simţindu-se deja în nesiguranţă şi suferind de o anxietate cronică datorată atitudinii părinţilor, aleg ca o uşurare, posibilitatea de a se alia cu părinţii puternici şi periculoşi. Ei definesc fratele sau sora ca fiind "imposibilă", "stupidă" şi ca pe cineva care este vinovat de tot ce se întâmplă rău în familie. În cazul victimei, la toate acestea se mai adaugă şi autoînvinuirea şi ruşinea socială. Viaţa maritală lipsită de stabilitate, confuzia, violenţa domestică creează situaţii de nesiguranţă pentru copil. Părinţii îşi petrec timpul şi consuma energia motivându-şi propriile lor probleme, şi aceasta îi face indispensabili emoţional pentru copiii lor. Factorii externi: şomajul, problemele economice, dificultăţile gospodăreşti care afectează grija acordată copilului, trebuiesc, de asemenea, luaţi în calcul. Greutăţile în muncă, problemele economice contribuie la o reducere cronică a stimei de sine a părinţilor. Această situaţie duce la îndepărtarea de copil şi la proiectarea sentimentelor negative ale părinţilor asupra lui. Suferinţa copilului poate fi acoperită printr-un "comportament dificil" (asemenea cactusului cu suprafaţa ţepoasă, subterfugiu, prin care îşi marchează vulnerabilitatea (Dobson, J., 1995), care comportament va provoca, la rândul lui, rejecţie, atât din partea adulţilor, cât şi din partea altor copii.
În aceste familii cronic disfuncţionale, în care creşterea şi dezvoltarea membrilor este frânată, şi in care nu există modele de identificare pentru copil, (Predescu, V., 1989), violenţa este cel mai adesea corelată cu consumul de alcool al părinţilor. În România, trăiesc cca. 1 milion de alcoolici, ceea ce înseamnă că cel puţin 2 milioane de familii şi căsnicii se luptă cu cele mai grave conflicte. Pe lângă persoana alcoolică, trebuie luat în considerare faptul că alte 2-3 milioane de persoane sunt afectate în mod direct: mai ales, partenerii de căsnicie şi copiii. Din nefericire, adesea copiii resimt cel mai acut efectele alcoolismului unuia sau al ambilor părinţi.
Consumul excesiv de alcool, lucru general ştiut, duce la scăderea stăpânirii de sine a individului, acest lucru constituind premisa esenţială a violenţei (corelată în toate cazurile cu abuz emoţional, psihic), sau chiar a abuzului sexual asupra copilului: alcoolicul devine inconştient, face tărăboi, este morocănos, îşi tiranizează întreaga familie. Orice fleac constituie prilej de a duce sticla la gură şi a izbucni în ceartă. Se pricepe de minune să dea vina pe soţie şi copii pentru a putea bea cu conştiinţa împăcată.
S-a constatat faptul că între 75-90 din cazurile de maltratare a copiilor a fost implicat şi alcoolul. M. Covington arată ca 66 din copiii care sunt crescuţi de persoane alcoolice sunt abuzaţi fizic, că 76 din cazurile care implică abuz sexual asupra copilului sunt legate şi de consumul de alcool, şi că 50 din victimele incestului provin din cămine alcoolice (Covington, M., 1992, p. 91).
Literatura de specialitate atrage atenţia asupra faptului potrivit caruia, copiii proveniţi din familii în care au loc abuzuri de alcool, prezintă într-o mare măsură simptome psiho-somatice: dureri de cap, de burtă, probleme de somn, de hrănire. Aceşti copii vor deveni în timp un factor turbulent al situaţiilor de învăţare ale altora, vor distruge lucrurile altora, vor distrage atenţia altor persoane şi vor crea în preajma lor agitaţie (ei atacă pentru a-şi apăra forul interior). Sunt cunoscute astăzi rolurile pe care un copil le poate dezvolta în cadrul unei familii în care are loc abuz de alcool (corespunzătoare strategiilor de supravieţuire pe care le adoptă):
• eroul - se descurcă bine în orice situaţie, este de ajutor celor din jur, îşi păstrează trăirile negative în interior, gândeşte pozitiv, se conformează aşteptărilor celor mari, nu-şi comunică trăirile interioare, nimeni nu-i ştie trăirile;
• ţapul ispăşitor - se retrage "în afara familiei", are probleme şcolare, se prostituează sau consumă alcool, droguri. Profesorii îl vor respinge;
• copilul pierdut - este izolat, nu comunică, nu se situează în extreme, afişează un dezinteres aparent, are probleme de relaţionare la şcoală şi un randament scăzut;
• "mascota", de obicei cel mai mic dintre copii, protejat de toţi membrii familiei. La şcoală el va avea dificultăţi de concentrare, de atenţie, hiperactivitate.
Respingerea provenită din cadrul reţelei sociale, mai ales a şcolii datorită atitudinii turbulente manifestate, poate deveni un factor central în menţinerea şi întărirea "cercului vicios", ceea ce va afecta dezvoltarea copilului într-un mod distructiv. Acest copil poate foarte uşor să ia rolul "ţapului ispăşitor", ceea ce va întări confuzia şi proasta imagine de sine. Acest copil are un comportament care nu-i permite să înveţe şi să se dezvolte conform trebuinţelor individuale şi colective, nu-i lasă nici pe ceilalţi copii să înveţe, să se dezvolte şi îngreunează foarte mult munca profesorului. El îşi pierde echilibrul şi orientarea în casa părintească, se refugiază în alte grupuri marginale, secte, pentru a găsi protecţie şi adăpost, reacţionează prin slabe rezultate şcolare, scăderea puterii de concentre, dezinteres, stări depresive etc. De aici, nu mai este decat un singur pas spre abandonul școlar.
Corelate cu alcoolismul şi violenţa parentală, având un rol important în declanşarea, menţinerea şi mai ales agravarea dificultăţilor şcolare ale elevilor, sunt competenţe educative scăzute ale părinţilor, stilurile educative eronate însuşite de aceștia, dezinteresul, respectiv neglijarea parentală.
Climatul ostil din familie
Nivelul cultural al familiilor ocupă un loc central în constelaţia factorilor determinanţi ai evoluţiei individului: nivelul redus al şcolarizării părinţilor poate însemna eşecul sau abandonul şcolar al adolescenţilor. Lipsa de ocupaţie a părinţilor poate influenţa negativ adaptarea copilului în cazul lipsei calificării celor dintâi, când aceştia nu pot oferi nivelul cultural optim dezvoltării copiilor (Albert - Lorincz, E., 1999). Un studiu recent efectuat relevă faptul că, în cazul elevilor cu probleme şcolare, în 81 din cazuri părinţii nu au nici o pregătire profesională, în 70 - nu au studiile elementare încheiate, în 76, comportarea şi relaţiile dintre ei nu sunt normale, ei fiind alcoolici, violenţi, imorali sau în 7 din cazuri - foşti infractori, iar în 90 din totalul cazurilor studiate (150 la număr), părinţii nu se ocupă de copii, ori îi educă greşit (recurg în mod frecvent la pedepse corporale aspre). Copiii proveniţi dintr-un asemenea mediu, adeseori, nu se pot adapta cerinţelor şcolare.
Tipul familiei
Tipul pasiv al familiei influenţează eşecul (şcolar) prin sentimentul de descurajare, demotivare, neîncredere în viaţă, pe care o insuflă membrilor ei (Cosmovici, A., 1998).
Mulţi părinţi nu cunosc nici un alt mod de a educa copiii decât cicălindu-i, iar dacă aşa nu reuşesc, se înfurie pe ei, astfel încât viaţa în interiorul grupului familial gravitează în jurul unor permanente conflicte: adolescenţii nu suportă regulile şi restricţiile când acestea devin numeroase şi opresive. "Adolescenţii, surprinzător, doresc reguli, însă mai puţine" (Bauman, L., 1995, p. 26). Ei au nevoie de intimitate, de înţelegere, de sinceritate. În majoritatea cazurilor, copiii care au probleme şcolare nu sunt înţeleşi de familiile lor. Nereuşitele lor şcolare sunt puse pe seama leneviei, neastâmpărului şi sfidării deliberate. În consecinţă, reproşurile şi ameninţările se înteţesc, iar ei vor fi supuşi presiunii pentru a realiza imposibilul. Putem aminti şi alte "defecte" ale părinţilor care, alături de anumiţi factori cu o pondere şi gravitate mai accentuată, contribuie la abandonul şcolar al copilului: atitudinea dezlânată, delăsătoare prin care copilul este "răsfăţat". Problemele cele mai mari le ridică copilul unic pentru grupul familial, care este destul de des un copil - problemă (Berge, A., 1963). Ponderea copiilor răsfăţaţi este enormă 50-60 din totalul copiilor sunt dependenţi şi lipsiţi de iniţiativă. Pentru ei, viaţa este grea, le lipseşte încrederea în sine, iar lipsa de încredere şi sentimentul de inferioritate reprezintă sursa a multor rele în ce priveşte acţiunea asupra rezultatelor şcolare (Pavelcu, V., 1962).
Căsnicii diferite
Similar se petrec lucrurile şi cu copiii proveniţi din două căsnicii diferite, copiii nedoriţi, copiii detestaţi, copiii care prezintă anumite deficienţe. Dacă şcoala sau un specialist intervin în timp util, problemele şcolare şi psihice ale copilului pot fi stopate, eventual prevenite.
"În multe cazuri, zelul părintelui vitreg de a-şi arăta dragostea şi grija faţă de succesele şcolare ale copilului duce la didactogenie. Intervenţia nepedagogică şi brutală a părintelui poate avea efectul conturării unor nevroze reactive, manifestate prin închidere în sine, insucces la învăţătură" (Iancu, S., 1983, p. 25). Interesul părintelui pentru reuşita şcolară a copilului este firesc, cu condiţia ca acesta să fie competent şi bine dozat, eventual sub forma asigurării unui regim de studiu adecvat şi particularităţilor individuale, supravegherea discretă a pregătirii lecţiilor, o indicaţie care să-l ajute să-şi rezolve prin efort propriu o problemă, solicitarea meditării elevului de către profesor, atunci când în familie nu sunt condiţii prielnice pentru îndrumarea efortului şcolar al copilului.

Starea de sănătate a părinților
Boala gravă, îndelungată a unuia dintre părinţi, de care copilul e ataşat, în cazul unei familii unite, va duce la concentrarea întregii atenţii a celuilalt părinte asupra lui, copilul fiind oarecum "neglijat". Este o situaţie grea pentru copil, determinând în multe situaţii tulburări comportamentale ale acestuia şi scăderea randamentului şcolar. Dificultăţile financiare, generate de privarea familiei de o sursă importantă de venituri, cer adesea ca copilul (cel mai mare, de obicei, dar poate fi, la rândul lui, minor) să fie nevoit a presta anumite munci pentru a-şi întreţine familia.
Detenția unui părinte
În aceste condiţii, preocuparea pentru şcoală deţine umilul loc secund (în cel mai bun caz). Detenţia unuia dintre părinţi (de care copilul era ataşat) are aceleaşi efecte, agavate fiind de profunda stare de umilire şi vexaţiune pe care tânărul o resimte. Un adolescent reacţionează la asemenea stări prin evitarea oricărei discuţii pe această temă, evitarea grupului de prieteni, evadare, manifestată prin absenteism şi vagabondaj. Toate acestea pot duce, în timp, la scăderea vertiginoasă a randamentului, la inadaptare, eşec şi chiar abandon şcolar.