COLABORAREA DINTRE ŞCOALĂ ŞI FAMILIE – FACTOR HOTĂRÂTOR ÎN EDUCAREA ŞCOLARULUI PENTRU INTEGRARE ÎN SOCIETATE

COLABORAREA DINTRE ŞCOALĂ ŞI FAMILIE – FACTOR HOTĂRÂTOR ÎN EDUCAREA ŞCOLARULUI PENTRU INTEGRARE ÎN SOCIETATE

Prof. înv. primar Tuță Livia
Școala Gimnazială Cerăt

Colaborarea dintre familie şi şcoală este un factor esenţial în procesul de educare a şcolarilor. Numai împreună putem reuşi să dăm societăţii un cetăţean pregătit, gata să înfrunte problemele inerente ce apar, capabil să relaţioneze, să se integreze în colectivitate, să facă faţă cerinţelor acesteia.
Familiile în societatea modernă se confruntă cu solocitări ridicate, cu o competiţie crescută pentru obţinerea atenţiei copiilor şi, uneori, din dorinţa de a le oferi siguranţa economică, petrec mai puţin timp cu cei mici. Dacă mai există şi lipsă de comunicare între şcoală şi familie, situaţia devine mai complicată. De aceea, şcolile încearcă să vină în întâmpinarea părinţilor prin organizarea unor activităţi comune, un rol important avându-l lectoratele, dearece prin intermediul acestora cadrele didactice îi pot îndruma pe părinţi, îi pot face să înţeleagă rolul pe care îl are parteneriatul şcoală-familie în procesul de instruire a copiilor.
Parteneriatele eficiente sunt planificate şi implementate cu grijă, personalul şcolii trebuie să se instruiască şi să ceară la nevoie ajutorul unor specialişti în consiliere şcolară, pentru a pune în practică cooptarea părinţilor. Un prim pas este evaluarea, la începutul anului şcolar, a nevoilor, perspectivelor şi modelelor părinţilor, în ceea ce priveşte implicarea şcolară. Această evaluare îl ajută pe cadrul didactic în planificare şi în transmiterea mesajului către părinţi că le este apreciată opinia şi că va fi luată în considerare de către şcoală.
În urma unui studiu realizat în SUA – Florida – doamna Bonnie McReynolds a constatat că:
1. indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri în educaţia copiilor lor, rezultatele determină performanţa elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, scăderea fenomenului delincvenţei;
2. toţi părinţii doresc cea mai bună educaţie pentru copiii lor;
3. majoritatea părinţilor vor să se implice mai mult în educaţia copiilor lor, dar mulţi nu ştiu cum să procedeze;
4. majoritatea cadrelor didactice simt că implicarea părinţilor este o parte vitală a succeselor, dar mulţi nu ştiu cum să-i implice pe aceştia;
5. şcolile trebuie să încurajeze şi să promoveze implicarea părinţilor;
6. şcolile trebuie să-i încurajeze pe părinţi să le devină parteneri şi să poată lua împreună decizii cu privire la educaţia copiilor lor.
Conform acestui studiu, părinţii se pot implica în calitate de parteneri în educarea elevilor, alături de şcoală, în următoarele situaţii:

I. Luarea deciziilor
Dacă până în prezent acest parteneriat şcoală-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori considerat „responsabilitatea şcolii”, acest lucru trebuie să se schimbe pe viitor. Analizând documentele recente emise în cadrul Consiliului Europei (organizaţie internaţională cu rol important în stabilirea standardelor educaţionale internaţionale şi care influenţează major politicile sociale, respectiv educaţionale, în cadrul Uniunii Europene) se remarcă o nouă abordare privind dezvoltarea acestui parteneriat.
• Îi încurajează pe părinţi să stabilească ţelurile de atins pentru copiii lor şi pe cadrele didactice să stabilească obiectivele de realizat mai departe pentru obţinerea succesului şcolar. Obiectivele sunt precizate la începutul anului şcolar şi pot fi scrise într-un contract între părinţi, cadrele didactice şi elevi. Acest contract poate lista responsabilităţile fiecăruia şi este semnat de fiecare dintre participanţi.Acest tip de contract se constituie ca un sistem de obligaţii reciproce în cooperarea părinţilor cu profesorii şi implică colaborarea părinţilor în activităţile şcolare, nu numai sub aspect economic, respectiv de a participa, susţine şi evalua eforturile şi acţiunile financiare ale şcolii, ci şi sub aspect educaţional-cultural. Această tendinţă, prezentă deja în unele ţări vest-europene, în cazul societăţii româneşti este doar un proiect.
II. Acordarea sprijinului
Părinţii îşi sprijină copiii în multe feluri: le oferă acoperiş, hrană, îmbrăcăminte, protecţie, dragoste, dar ei trebuie să-i ajute şi cu activitatea la clasă.
• A le arăta copiilor că şcoala este importantă se poate face în mai multe moduri, dar colaborarea cu şcoala este cea care duce la obţinerea unor rezultate bune în procesul de învăţământ. Putem aminti aici lectoratele cu părinţii, cu activităţi practice, pe ateliere de lucru şi cu informaţii cât mai complete după o consultare în prealabil a părinţilor cu privire la temele de abordat, care i-ar interesa pentru a-şi putea ajuta copiii şi pentru a fi pe aceeaşi lungime de undă cu şcoala. Ideal ar fi să existe la biblioteca şcolii materiale pe care părinţii le pot consulta, venind astfel în întâmpinarea acestora pentru rezolvarea problemelor ce apar pe parcurs.
• Chiar dacă şcoala organizează activităţi frumoase şi utile pentru părinţi şi pentru copiii lor, este posibil ca participanţii să nu fie într-un număr foarte mare; atunci ar fi posibil ca, prin iniţiativa părinţilor de a organiza la rândul lor unele activităţi, să se vadă cu adevărat că acestora le pasă, şi ar obliga şcoala la mai multă deschidere şi cooperare.
III. Predarea
• Părinţii îşi pot asuma şi rolul de profesori în anumite situaţii. În primul rând, ştim că de la ei copiii au, la intrarea în clasa I, multe cunoştinţe generale. Rolul părintelui nu se încheie o dată cu începerea clasei I; în responsabilitatea acestuia intră: stabilirea programului de lucru al elevului şi locul pentru teme, cititul împreună cu copilul, convingerea că tema este bine înţeleasă şi terminată, discuţiile despre ceea ce s-a întâmplat la şcoală în timpul zilei.
• Părinţii se pot oferi voluntari la activităţi la care au experienţă, pe care le-o pot împărtăşi elevilor (de exemplu: cu referire la domeniul în care lucrează). Copiii îşi văd părinţii în acţiune şi simt că au şi ei o contribuţie importantă în comunitatea şcolară.
IV. Studiul
Părinţii pot colabora cu învăţătorii interesându-se în ce mod şi ce anume s-a predat. Utile sunt consultaţiile cu părinţii, în special la clasa I, situaţii în care cadrele didactice explică noutăţile din curriculum, ce obiective se urmăresc, ce modalităţi de predare se folosesc, ce se aşteaptă de la copii. Participarea părinţilor la astfel de activităţi îi ajută pe aceştia să fie alături de copii, să-i îndrume pentru a se obţine rezultatele aşteptate.
V. Comunicarea
• Dacă politica şcolii permite părinţilor, aceştia pot participa la ore oricând.
• Comunicarea constantă, continuă cu părinţii, pe parcursul anului şcolar, pe teme ca: regulile clasei, aşteptările, scopurile îi implică pe aceştia în procesul educaţional.
• Părinţii sunt informaţi la şedinţele lunare sau în scris în legătură cu acele concepte care sunt de predat, ce trebuie aprofundat, consolidat acasă, tipurile de acţiuni la care pot colabora părinţii în perioada următoare.
• Comunicarea dintre părinţi şi cadre didactice vizează, dar nu se limitează la situaţia şcolară, politica şcolii în ceea ce priveşte elevii, proceduri, activităţi comunitare, opţiuni educaţionale, modalităţi în care familia poate ajuta şcoala...
• O modalitate modernă de comunicare, ce poate veni în ajutorul părinţilor foarte ocupaţi, poate fi comunicarea prin intermediul email-ului.
• Conform unui studiu pe tema comunicării dintre familie şi şcoală, s-a constatat că este bine ca părinţii să fie înştiinţaţi şi când copilul are o performanţă notabilă. Astfel, familia are oportunitatea de a privi mai încrezătoare informaţiile despre şcolar şi, în urma unei astfel de abordări, este mai receptivă la sugestiile cadrelor didactice.
• „Părinţii trebuie să se implice ca profesori, elevi, susţinători şi avocaţi ai copilului lor.” (Bonnie McReynolds)
VI. Constatări:
În urma colaborării cu părinţii pe baza acordului-cadru de parteneriat şi a PARTENERIATULUI EDUCAŢIONAL „ŞCOALA PĂRINŢILOR” s-a constatat faptul că:
• în ceea ce îi priveşte pe elevi, aceştia au început să-şi asume mai multe responsabilităţi pentru studiu şi comportare în clasă, dacă au observat implicarea părinţilor, s-au îmbunătăţit notele şi lucrul la şcoală;
• în ceea ce îi priveşte pe părinţi, dacă au participat la lectorate, au colaborat cu şcoala mai mult, s-au putut implica în mai mare măsură în nevoile educaţionale ale copiilor, au petrecut mai mult timp cu copiii la şcoală, au sponsorizat acţiuni ale şcolilor, au devenit mai conştienţi de abilităţile şi acţiunile copiilor, au simţit că au contribuit mai mult la educaţia propriului copil, au comunicat mai bine cu propriii copii şi cu profesorii.
De aceea, prin activităţile noastre comune cu părinţii, încercăm să colaborăm cu familia pentru a observa şi la elevii noştri schimbări în bine atât din punct de vedere al performanţelor şcolare, cât şi din cel al implicării active în activităţile ce se desfăşoară cu ei.

BIBLIOGRAFIE:
• Claff, Godfrey – Parteneriat şcoală – familie – comunitate, ghid pentru cadrele
didactice, ediţia a II-a, E.D.P., R.A., Bucureşti, 2007;
• Molan, Vasile – Managementul şcolar, Bucureşti, Editura Credis, 2003.