Comunicarea eficientă profesor-elev-părinte

Comunicarea are numeroase definiții și numeroase modele, comunicarea fiind o aglomerare conceptuală cu numeroase ramificații si aparținând a numeroase științe.
Pentru a oferi o definiție putem spune ca ea reprezintă schimbul de mesaje între cel puţin două persoane, din care una emite (exprimă) o informaţie şi cealaltă o recepţionează (înţelege), cu condiţia ca partenerii să cunoască codul (să cunoască aceeaşi limbă). Instrumentul comunicării este limba. Limbajul corpului (mesaje transmise prin tonalitatea vocii, expresia feţei, poziţia corpului, gesturi, etc) reprezintă, de asemenea, o parte importantă a comunicării. O bună comunicare presupune combinarea armonioasă a limbajului verbal (mesaje transmise oral, scris şi citit) cu cel nonverbal (exprimat prin semne, gesturi, desene).
Comunicarea se realizează pe trei niveluri – dintre care, cel logic (cel al cuvintelor), reprezintă doar 7% din totalul actului de comunicare, 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteză de rostire) şi 55% la nivel nonverbal (expresia facială, poziţia, mişcarea etc).
Prin comunicare ne exprimăm gândurile, sentimentele, dorinţele, intenţiile, experienţele trăite, primim şi oferim informaţii. Din dinamica acestor schimburi, prin învăţare, omul se construieşte pe sine ca personalitate.
Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a relaţiilor interpersonale şi de integrare socială.
Mulţi oameni consideră procesul comunicării ca fiind un proces simplu, deoarece la majoritatea persoanelor el decurge uşor. Cu toate astea este un proces extrem de complex in realitate.
Vorbirea foloseşte buzele, limba, palatul moale, laringele şi plămânii. Scrisul şi cititul presupun coordonare vizuo-manuală. Limbajul semnelor/gesturilor utilizează mâna, palma, precum şi întregul corp. Limbajul desenelor implică controlul vizual şi manual. Dar aceste instrumente, în parte, nu sunt suficiente pentru comunicare; cele mai importante instrumente de care avem nevoie sunt înţelegerea şi capacitatea de a învăţa.
Comunicarea şi limbajul reprezintă lăstarul osaturii psihice prin care se dezvoltă şi se exprimă comportamentul şi personalitatea umană, marcând valenţele acestora şi nivelul expectaţiilor individului în sistemul de integrare în comunitate, prin care se urmăreşte maximalizarea potenţialului socio-cultural. Acest proces începe de la naştere şi evoluează în funcţie de zestrea nativă, dar mai ales în raport de condiţiile de mediu, mai mult sau mai puţin favorabile, astfel încât comunicarea şi limbajul introduc note diferenţiatoare între diferitele persoane şi contribuie la definirea, în ansamblu, a profilului psihologic al omului. Încă din copilăria timpurie, achiziţiile din acest domeniu se produc în etape sau în trepte, iar calitatea şi cantitatea acestora constituie pietre de temelie pentru construcţia devenirii umane. – Emil Verza, Tratat de logopedie, vol II
Limbajul este definit un sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele.
Limbajul contribuie la dezvoltarea noastră și ladefinirea noastră ca oameni.
El are mai multe functii, care sunt, în egală măsură, importante pentru om şi pentru viaţa sa socială. Printre cele mai importante, se numără:
• Funcția de comunicare – prin care se realizează o transmitere a cunoştinţelor, a ideilor de la o persoană la alta.
• Funcţia cognitivă – prin care se realizează îmbogăţirea, clarificarea cunoştinţelor şi care permite fixarea rezultatelor procesului de învăţare.
• Funcția dialectică – permite formularea, rezolvarea conflictelor sau contradicţiile apărute.
• Funcția practică – cu ajutorul ei putând acţiona asupra persoanelor din jur, permiţând coordonarea activităţii mai multor persoane o dată.
• Funcția afectivă – permite transmiterea stărilor afective, a emoţiilor proprii şi altor persoane.
• Funcţia ludică – constă în posibilitatea de a rezolva integrame, cuvinte încrucişate, a inventa jocuri noi etc.
• Funcţia cathartică – avem posibilitatea de a ne diminua o stare de tensiune, de a ne elibera, de a ne descărca psihic.
• Funcţia simbolic reprezentativă – permite înlocuirea unor obiecte, fenomene prin formule verbale sau alte semne.
• Funcţia expresivă – permite descrierea unor fenomene prin mimică, pantomimică, gesturi.
• Funcţia persuasivă – ne permite transmiterea unor idei şi stări emoţionale la alte persoane.
• Funcția reglatorie – ne permite acţionarea asupra comportamentului propriu şi al altor persoane;
Revenind la comunicarea dintre oameni și mai ales dintre profesori și elevi ,dar și profesori părinți , aș dori să spun ca aceasta reprezintă esența activității desfășurate în școalăcu un impact major și în afara ei.
Comunicarea eficientă dintre profesor și elev presupune existența unor relații de intercunoaștere, de intercomunicare precum și a unor relații socio-afective bazate pe încredere reciprocă. Cei trei parteneri sociali implicați în procesul instructiv-educativ(părinte, elev, profesor), trebuie să interacționeze, să dorească să comunice problemele cu care se confruntă și apoi să caute soluții de interes comun.
Comunicarea educațională sau pedagogică este acea comunicare care facilitează realizarea fenomenului educațional în ansamblul său fără a ține seama de conținuturi, niveluri, forme ori partenerii implicați.
Comunicarea didactică este o formă particulară de comunicare, obligatorie în procesul instuctiv-educativ și specifică de învățare sistematică. Atât comunicarea educațională cât și cea didactică pot fi considerate forme specializate ale comunicării umane.
Un argument care vine în sprijinul ideii de importanță a comunicării dintre profesor și elev este acela că a comunica eficient, înseamnă mai mult decât rostirea unor cuvinte sau propoziții.. Putem vorbi și fără a spune un cuvânt, cu toate acestea dacă dorim a comunica, ca formă de interacțiune, trebuie să avem și să activăm competențe comunicative.
De aceea exista mai multe tipuri de relații de comunicare:
• de transmitere de cunoștințe
• de concentrare a atenției asupra unei sarcini date pe parcursul desfășurării activității
• de solicitări adresate cadrului didactic de către elevi
• de răspuns al elevilor la solicitările cadrului didactic și invers
• de reacție care poate fi acceptare, respingere, apreciere etc. a răspunsurilor și produselor elevilor
• de exprimare a unei stări afective ,etc.
Procesul instructiv – educativ este un proces continuu care se bazează pe dialogul continuu între profesor și elev. Profesorul este condiționat să facă ce își dorește elevul, în timp ce încearcă din răsputeri să evite acest lucru. Pentru asta există mai multe metode de comunicare prin interactiune:
• metode centrate pe analiza fenomenuluii, producerea ideilor și rezolvarea de problemeș
• metode centrate pe reflecție,observare și acțiune
• metode bazate pe utilizarea și dezvoltarea relaționărilor în cadrul grupului
Pentru evoluția copilului comunicarea, reprezintă unul din aspectele fundamentale ale adaptării.
Un profesor interesat trebuie să afle cât mai multe despre clasa cu care lucrează, despre elevul pe care îl are la clasă, caută informații despre acesta. Câteva ore petrecute la clasă nu sunt suficiente pentru a descoperii talentele și abilitățile copilului, în condițiile în care se lucrează cu 30 de elevi. Acesta este și motivul pentru care întâlnirea cu părintele poate fi un prilej de colectare a informațiilor care să ajute la distrugerea bariereide comunicare dintre profesor și elev. Schimbul de informații trebuie să aibă loc în ambele sensuri ale relației profesor-părinte. Frecvența și consistența acestor informații despre copil , se dovedește de cele mai multe ori a fi un test dificil de trecut pentru fiecare participant.
Sarcina profesorilor este să informeze părinții cu privire la modul în care se pot implica activ în viața și modul de lucru al copiilor.
Observând sistematic copilul acasă sau în mediul școlar se poate depista din timp problemele de comportament sau de adaptare la sarcinile școlare. Cunoașterea acestor probleme din timp pot să conducă la adoptarea unui program și a unor metode adecvate fiind mai ușor să previi decât să corectezi problemele deja instalate.
Comunicarea eficientă între toți actorii implicați in acțiunile educative reprezintă cheia de boltă a dezvoltării corecte a copiilor și a elevilor..

Repere bibliografice:
Anucuța L, Psihologie școlară, Ed. Excelsior,Timișoara, 2000
Cosmovici A., Iacob L, Psihologie școlară , Ed. Polirom, Iași, 2008
Iucu R, Managementul și gestiunea clasei de elevi, Ed. Polirom, Iași, 2000
http://www.psiholog-logoped.ro/doc_4_Ce-este-comunicarea-_pg_0.htm
Pânișoară I-O, Comunicarea eficienta,Ed. Polirom,Iași,2006