CONSILIREA-ROL ÎN COMBATEREA ABANDONULUI ȘCOLAR

Reforma învăţamântului românesc este o reformă
multidimensională, deoarece vizează transformări profunde la
nivelul structurilor instituţionale, al finalităţilor,
conţinuturilor şi metodologiei de predare-învăţare-evaluare.
În acest context, problematica perfecţionării demersului didactic
în vederea sporirii randamentului şcolar al elevilor este strâns
legată de preocupările educatorului, de constituire şi
desăvârşire a competenţelor sale profesionale şi
psihopedagogice.
Principalul motiv pentru care am ales să abordez această temă
este bine întemeiat, deoarece prin faptul ca lucrez zilnic cu
copiii (în învăţământ), am observat o creştere a fenomenului
de abandon școlar, iar prin acest studiu personal vreau sa
aprofundez cercetarea pe acest subiect pentru a găsi mai multe
soluţii în prevenirea lui. De cele mai multe ori, cadrul didactic
nu poate sa facă foarte multe lucruri pentru copilul care este în
prag de a abandona studiile, pentru că în ţara noastră sistemul
de învăţământ este mai puţin mulţumitor din punct de vedere
financiar şi atunci dascălul preferă varianta de a pierde un elev
în locul căutării unei soluţii care nu i-ar aduce beneficii,
doar prin faptul că iubeşte copiii.
Abandonul şcolar este un fenomen periculos, deoarece el determină
efecte negative atât în plan psihologic individual, respectiv o
alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care-şi va
pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi
capacităţi, ajungând să dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe
plan social, pentru că eşecul şcolar permanentizat
„stigmatizează”, „etichetează” şi conduce la o
marginalizare socială cu un nivel crescut de comportamente deviante
şi infracţionale. Abandonul şcolar are la bază mai mulţi
factori care cel mai adesea sunt asociaţi. Elevul se confruntă cu
o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze:
propria persoană, părinţii şi familia, şcoala, anturajul,
comunitatea, locală etc.
Abandonul şcolar apare ca o consecinţă a eşecului social,
familial sau şcolar, în urma unei decizii individuale, prin
constrângere exterioară sau datorită procesului de respingere
reciprocă dintre elev şi şcoală, având consecinţe din cele mai
grave, mergând de la incapacitatea adaptării în societate până
la angajarea în acţiuni negative îndreptate împotriva propriei
persoane, a familiei şi a societăţii.

Consilierea-metodă de prevenire a abandonului școlar
Consilierea reprezintă o activitate prin care se urmăreşte
sugerarea modului de a proceda sau a modului de comportare ce
trebuie adoptat de o persoană consiliată într-o situaţie dată
sau, în general, în viaţă şi activitatea sa cotidiană. În
cadrul grupurilor şcolare, consilierea reprezintă o formă
particulară de interacţiune şi influenţare , care contribuie la
sprijinirea elevilor în rezolvarea problemelor cu care se
confruntă, precum şi la omogenizarea şi dezvoltarea clasei de
elevi ca grup educaţional.
În sens larg, consilierea şcolară reprezintă un proces intensiv
de acordare a asistenţei psihopedagogice elevilor şi celorlalte
persoane implicate în procesul educaţional (profesori, părinţi,
tutori şi autorităţi şcolare). Rolul consilierii este unul
proactiv, ce presupune prevenirea situaţiilor de criză personală
şi educaţională a elevilor. Consilierea şcolară se axează pe
unitatea triadică: familie- copil- şcoală, în vederea
desfăşurării unei educaţii eficiente şi a dezvoltării optime a
personalităţii copilului.
Consilierea psihopedagogică are drept obiectiv în şcoală
dezvoltarea unui sistem coerent de scopuri în viaţă şi
întărirea comportamentului intenţional.
Principii în consilierea educaţională:
1. Toate persoanele sunt speciale şi valoroase pentru că sunt
unice;
2. Fiecare persoană este responsabilă pentru propriile decizii;
3. Clientul (elevul, părintele, cadrul didactic, familia)
„trebuie” să se simtă „împuternicit” (engl. empowered),
să manifeste autonomie personală şi auto-înţelegere,
„satisfăcut şi plin de resurse”;
4. Elevul este acceptat ca persoană şi tratat în consecinţă;
5. Consilierea este în esenţă o relaţie permisivă;
6. Consilierea se bazează pe modul de a gândi împreună cu cel
consiliat;
7. Cadrul didactic, în ipostaza sa de consilier, poate aborda cu
succes consilierea educativă, care implică şi elementele de
consiliere vocaţională, suportivă, de dezvoltare personală sau
informaţională, dar nu se poate substitui specialistului
(psihologului) care posedă competenţele şi expertiza necesară
pentru rezolvarea situaţiilor specific în care s-ar afla elevul.
De asemenea trebuie evitată tendinţa unor dascăli de a utiliza,
în activităţile de consiliere, testarea psihologică, în
virtutea scopului de cunoaştere a elevilor, întrucât, utilizarea
testelor psihologice (de inteligenţă, proiective, de
pesonalitate), deşi poate apărea ca o activitate facilă,
presupune vaste cunoştinţe de psihodiagnostic, pe care numai
specialistul psiholog le poate aplica.dascălul poate utiliza însă
diverse scale de cunoştinţe şi atitudini, fişe de lucru,
întrucât obiectivul orelor de consiliere nu este cunoaştera
elevului, de către cadrul didactic, ci facilitarea
autocunoaşterii.
Promovarea drepturilor copilului şi a importanţei asigurării unui
cadru securizant de dezvoltare, precum şi pledoaria în favoarea
copilului constituie principala activitate a muncii de consiliere
socială.
Copiii trebuie să beneficieze de drepturile generale ale omului, la
care suntem toți îndreptăţiţi încă din momentul naşterii.
Drepturile omului înseamnă să îi tratezi pe ceilalți cu
demnitate, respect, egalitate și dreptate, și se aplică fară
deosebire de cetățenie, naționalitate, rasă, etnie, limbă, sex,
orientare sexuală, abilităţi sau orice alt statut.
Promovarea şi sprijinirea derulării programelor de prevenire a
abandonului şcolar vizează reducerea numărului de copii
neşcolarizaţi sau cu risc de abandon şcolar prin:
• participarea copiilor și a educatorilor la sesiuni de
informare cu privire la consecinţele neşcolarizării şi ale
abandonului şcolar;
• sprijin social şi de consiliere/acompaniere a familiilor
identificate cu risc social, în vederea şcolarizării copiilor.
Beneficiarii serviciilor sunt:
• copiii separaţi, temporar sau definitiv de părinţii lor, ca
urmare a stabilirii, în condiţiile legii, a măsurii de plasament;
• copiii pentru care a fost dispus, în condiţiile legii,
plasamentul în regim de urgenţă;
• tinerii, care au împlinit vârsta de 18 ani şi care
beneficiază, în condiţiile legii, de protecţie specială;
• copiii neînsoţiţi de către părinţi sau alt reprezentant
legal care solicită o formă de protecţie în condiţiile
reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor.
Separarea copilului de părinţii săi este un moment extrem de
dificil de gestionat, de înţeles şi acceptat de către copil.
Copiii prezintă o mare diversitate de reacţii în cadrul
procesului de adaptare la serviciul de tip rezidenţial:
• deteriorarea conduitei școlare – scăderea performanțelor
școlare, absenteism, risc de abandon școlar, conflicte cu
profesorii și colegii;
• sentimente de abandon, de nesiguranță, tristețe;
• atitudine de indiferență, încăpățânare care poate merge
uneori până la comportament agresiv;
• tulburări de atenție;
• absența aspirațiilor pe termen lung ;
• tulburări ale stimei de sine ;
• lipsă de motivație, stări de apatie, oboseală, lipsă de
energie, de voință pentru a depune eforturi la școală;
• comportamente delincvente (aderarea la grupuri delincvente,
comportament agresiv, abuz de substanțe, implicarea în comiterea
de infracțiuni).
Copilul are nevoie de consiliere atât în interpretarea corectă
şi înţelegerea unor fapte de viaţă cotidiană, cât şi în
definirea propriilor trăiri pentru a fi capabil să exprime o
opinie adecvată nevoilor şi dorinţelor sale. Opinia copilului
este luată în considerare de fiecare dată.
Relaţia consilier social – copii nu poate fi echivalată
nicidecum cu relaţia părinte – copil, însa grija adecvată
pentru toţi copiii este esenţială pentru binele emoţional şi
fizic al copiilor. Pentru ca un copil sa se dezvolte armonios,
pentru a deveni un adult adaptat și echilibrat este nevoie de:
• dragostea celor care îl îngrijesc;
• condiții de dezvoltare fizică și psihică;
• mediu de creștere și dezvoltare echilibrat , fără conflicte,
bazat pe respect și dragoste;
• condiții optime de educație .
Copilul are nevoie să i se recunoască valorile, să fie
ințeles, să fie ajutat să găsească soluții problemelor lui,
să fie recompensat.
Obiectivele generale ale consilierii sociale sunt:
• creşterea gradului de conştientizare a copilului şi a
profesioniştilor, în special, și a populaţiei, în general, în
vederea prevenirii şi semnalării/sesizării cazurilor de abandon
şcolar;
• îmbunătăţirea, dezvoltarea şi diversificarea
intervenţiei şi a reţelei de servicii specializate pentru
reabilitarea şi reintegrarea socială a copiilor care sunt
predispuși să abandoneze şcoala.
Consilierul şcolar, împreună cu învăţătorii, profesorii,
diriginţii sprijină familia în a înţelege dificultăţile
copilului sau posibilităţile de valorificare a potenţialului,
talentelor, calităţilor pe care aceştia le au. Şi şcoala şi
familia trebuie să cunoască bine copilul pentru a îi dezvolta
încrederea în sine şi a-l face să aleagă şcoala.
Pentru a optimiza legătura şcoală-familie, în întâlnirile
propuse de profesori, consilieri şcolari, părinţii trebuie
informaţi despre activităţile şcolare, iar tematica abordată
trebuie să vizeze: pregătirea antiinfracţională şi
antivictimală a elevilor, părinţilor (parteneriat cu Poliţia);
lecturi, dezbateri despre familie şi copii, ilustrarea
responsabilităţilor, obligaţiilor părinţilor în procesul de
educaţie a copiilor (parteneriate cu Biserica, instituţii
culturale), împărtăşirea şi valorificarea experienţelor
personale ale părinţilor, modalităţi de management eficient al
timpului, dezvoltarea încrederii în sine a părinţilor,
implicarea părinţilor în viaţa şcolară a copilului.
Este necesară organizarea şi derularea unor programe de educaţie
parentală, care să acopere o paletă largă de subiecte legate de
relaţia părinte-copil, şcoală-familie. Sunt părinţi care au
carenţe în modul de a-şi gestiona corect relaţia cu propriul
copil, nu au cunoştinţe despre etapele dezvoltării copilului, nu
ştiu să comunice eficient, nu ştiu să folosească disciplinarea
pozitivă. Întărirea relaţiei şcoală-părinte-copil poate
conduce la îmbunătăţirea abilităţilor parentale, a
atitudinilor responsive şi suportive a părinţilor faţă de
copii, acestea constituind soluţii posibile pentru o serie de
probleme: reducerea abandonului şcolar, problemele sociale ale
adolescenţilor (consum de droguri, delincvenţă), violenţă,
eşec şcolar .
Efectuarea unor anchete sociale privind familiile elevilor în
situaţii de risc de abandon şcolar / absenteism, în vederea
depistării cauzelor acestui fenomen (prin mediatorii şcolari şi
asistenţii sociali din Primării). Şcoala –familia -comunitatea,
triada care poate reduce fenomenul abandonului şcolar în rândul
elevilor.
Consilierul școlar poate recurge la diferite acțiuni pentru a
preveni fenomenul de abandon școlar:
1. Are o întrevedere directă cu părintele în vederea:
• conștientizării consecințelor prezente și a riscurilor
viitoare ( legale, psihologice, sociale) ce derivă din sancțiunea
primită de elev conform R.I. / ROFUIP;
• identificării cauzelor, motivelor, factorilor ce au condus la
creșterea fenomenului de absenteeism;
• stabilirii de comun acord a unor obiective și măsuri
educaționale care să prevină extinderea fenomenului.
2. Consiliaza elevul în vederea:
• identificării cauzelor, motivelor, factorilor ce au condus la
creșterea numărului de absențe;
• conștientizării situației de risc în care se află și
stabilirii de comun acord a unor obiective și activități
educative (implicarea în activitățile orelor de dirigenție / în
activitățile de management al clasei) care să susțină
frecventarea cursurilor.
3. Are o întrevedere directă cu învățătorul în vederea
sintetizării într-un PLAN EDUCAȚIONAL INTEGRAT obiectivele și
măsurile educaționale ce au derivat din discuțiile
diriginte–părinte, diriginte-elev, consilier școlar-părinte,
consilier școlar-elev.
4. Monitorizează în echipă cu dirigintele comportamentul elevului
și respectarea obiectivelor și activităților stabilite de comun
acord.
Prin activitatea sa, consilierul școlar urmărește dezvoltarea la
elevi a abilităților de a soluționa eventualele conflicte în mod
constructiv, de a fi unul pentru celălalt și nu unul împotriva
celuilalt.
În cadrul organizat al şcolii, consilierului / psihologului
şcolar îi revine sarcina de a descoperi “veriga slabă” în
relaţia elev-profesor-părinte. De aceea, în cercetarea pe care am
realizat-o am luat în considerare toţi factorii care pot determina
apariţia situaţiilor de abandon şcolar: elevi, profesori,
părinţi.
Scopul activităţii de consiliere este identificarea cauzelor care
pot determina ca elevii să aibă probleme comportamentale şi să
prezinte risc de abandon şcolar pentru a se putea interveni în mod
optim în diminuarea absenteismului şcolar, iar în extremis, a
abandonului şcolar.