Cum să-i învăţăm pe copii să ierte?

O întrebare care se pune la nivelul vârstei şcolare este cum să învăţăm copiii să ierte. Robert D. Enright, în "Cum să dăruieşti iertarea – paşi către dizolvarea furiei şi recăpătarea Speranţei", considerând că înăbuşirea resentimentelor este o atitudine autodistructivă, adaugă: „Multe dintre resentimentele dureroase apar în urma unor răni suferite în copilărie şi se transformă ulterior în furie. Am descoperit faptul că, după ce au iertat, oamenii devin preocupaţi de proprii copii, vrând să-i protejeze împotriva suferinţei inutile generate de resentimente de lungă durată. Pe bună dreptate am putea crede că dacă aş fi iertat când eram copil, când am fost prima dată rănit, toţi aceşti ani de suferinţă n-ar mai fi existat”.
Cercetări realizate în SUA, Coreea şi Taiwan între anii 1985 – 1995, şi care au vizat cum se raportează copiii la iertare, au reliefat că: „o percepţie aveau copiii mai mici, altă percepţie copiii mai mari şi alta adolescenţii sau adulţii”;„aceste diferenţe s-au încadrat în 6 stiluri, luate în legătură cu diverse grupe de vârstă”. O sistematizare a concluziilor ce vizează cele şase stiluri a dus la următorul tabel sinoptic:
STILUL VÂRSTA CONCLUZII OBSERVAŢII
Refugierea într-o formă de iertare cu accente de răzbunare

9-10 ani „ei spun că nu vor putea ierta până nu vor fi capabili să-l pedepsească pe cel care le-a făcut rău” „se pune un semn de egalitate între iertare şi răzbunare”
Necesitatea de a-ţi cere scuze înainte de a fi iertat
11-13 ani „unii copii aşteaptă să li se ceară scuze înainte de a ierta” „se consideră nu fiindcă aşa ar fi frumos, ci fiindcă aşa „trebuie”
Influenţa opiniilor părinţilor şi prietenilor

14-17 ani „dacă persoanele dragi resping sau descurajează ideea iertării, atunci copilul adoptă aceeaşi poziţie” -„la această vârstă sunt importante modelele considerate bune”;
-„se declară receptivi la sfatul prietenilor”
Luarea în considerare a opiniilor unei autorităţi în materie de iertare

adolescenţă „dacă autoritatea, de exemplu un profesor, încurajează procesul iertării, cel mai probabil adolescentul va adopta această poziţie” „începe să înţeleagă importanţa de a face parte dintr-un sistem social mai larg decât cercul de prieteni şi familia”
Preocuparea pentru consecinţele iertării -adolescenţi mai mari
-unii adulţi „în loc să se concentreze pe ceea ce trebuie să se întâmple înainte să ierţi, sunt preocupaţi de ceea ce urmează după ce ierţi” -„unii încep să se gândească la efectele pozitive ale iertării”;

Iubirea necondiţionată faţă de agresor

adultă „au optat pentru iubirea dezinteresată faţă de agresor, perceput ca o persoană demnă de respect, nu pentru că a făcut ceea ce a făcut, ci în ciuda faptei sale” „se încadrează în perspectivă globală şi cosmică”
Psihologii sunt de acord că fiecare percepe iertarea în funcţie de personalitatea sa, iar înţelegerea procesului iertării depinde de vârstă. Robert D. Enright, a ajuns la concluzia că atunci când este vorba de copii, trebuie avute în vedere trei aspecte raportate la procesul iertării: 1. „că este posibil să nu înţeleagă prea bine despre ce este vorba”; 2. „este o datorie să-i prezinţi esenţa acestui proces, urmând ca el să descopere restul mai târziu”; 3. „lasă copilul să găsească distincţia dintre iertare şi împăcare”.
În cercetarea amintită, Robert D. Enright ne propune şi un posibil dialog prin care ai pune un copil să ierte, cu amendamentul că dialogul poate fi adecvat situaţiilor apărute: „Descrie o situaţie în care cineva a fost nedrept cu tine”; „Te-ai gândit să-l ierţi?”; „De ce da sau de ce nu?”; „Ce înseamnă să ierţi pe cineva?”; „Dacă persoana care te-a rănit nu-şi cere scuze, o mai ierţi?”; „Ce-ai face dacă prietenii ţi-ar spune să n-o mai ierţi?”.
Abordarea problematicii înţelegerii procesului iertării la copiii mici, ca etapă a evitării declanşării actului de furie, necesită, deci, găsirea unor piste speciale, deoarece, cu cât vârsta e mai mică, rezolvarea devine tot mai problematică. Catherine Dolto, medic şi scriitoare specializată în cărţi pe teme de psihologie a copiilor, în "De ce fac copiii crize de furie", consideră, conform traducătoarei Andreea Demirgian, că: „Un copil care înţelege ce i se întâmplă creşte armonios. Catherine Dolto abordează subiecte importante care ţin de viaţa biologică şi de cea afectivă. Nu-i este frică de cuvinte, dimpotrivă, le îmblânzeşte, le dă sens şi le pune în metafore pentru a explica pe înţelesul copiilor ce se întâmplă în sufletul lor şi în jurul lor”.
Din cartea amintită, reţinem că oricărui copil de până la 6-7 ani i se poate explica pe înţelesul lui, aplicând metoda „îmblânzirii cuvintelor”:
CE SPUNE COPILUL ADULTULUI CUM PERCEPE COPILUL CE-I RĂSPUNDE ADULTUL
„atunci când suntem foarte furioşi, simţim furtuni puternice în suflet, şi asta ne face rău” „oamenii mari cred că suntem alintaţi, dar pentru cel care face o criză de furie nu este uşor”
„când mă supăr foarte tare, mămica mea spune că mă port ca o maimuţă” „e adevărat că, în acele clipe, mă simt puternic ca o gorilă furioasă”
„despre sora mea mama zice că „face pe tigroaica” „în astfel de momente, nu putem explica în cuvinte ce ni se întâmplă, aşa că explodăm”
„nu e plăcut să trăieşti cu o gorilă în casă” „aşa că eu încerc s-o alung foarte repede”
„când sunt foarte, foarte supărat, îmi e foarte greu s-o alung” „ca să o pot alunga, e de-ajuns să mă aşez singurel într-un colţ din camera mea şi, după un timp, gorila dispare”
„atunci când oamenii mari înţeleg de ce sunt atât de furios” „gorila plecă mult mai repede
Începând cu vârsta de 6-7 ani, când „îmblânzirea cuvintelor” nu mai salvează prăbuşirea în furie, când copilul începe să înţeleagă că „gorila” nu era decât o metaforă, cu siguranţă vor înţelege şi procesul iertării. Iniţierea în înţelegerea procesului iertării, ca virtute, se poate face cu ajutorul poveştilor. Robert D. Enright consideră că poveştile ne pot învăţa virtuţile în trei moduri: 1. „arătând ce este o virtute”; 2.„cum este răsplătită o virtute”; 3. „cum este pedepsită lipsa virtuţii”.
Din această perspectivă, cercetătorul amintit consideră că iertarea, ca virtute, poate fi înţeleasă în procesualitatea sa cu ajutorul poveştii, apelând la câteva teme:
TEMA EXPLICAŢII METODE DE REALIZARE MODEL POVESTE OBSERVAŢII

EGALITATEA INERENTĂ „se bazează pe ideea că, deşi o persoană este mai înaltă sau mai deşteaptă sau mai bogată decât alta, amândouă, în interior, sunt în mod egal demne de respect, fiindcă ele sunt fiinţe umane, deci fac parte din comunitatea umană.” „copilul trebui ajutat să vadă înăuntrul altor oameni, să le vadă intenţiile, sentimentele şi umanitatea” „Prinţ şi cerşetor” de Mark Twain „totuşi, copiii înţeleg mai târziu că oamenii pot arăta în exterior ceva şi în interior altceva”

GENEROZITATEA „multe cărţi pentru copii îi învaţă pe aceştia să fie generoşi, oferind cadouri în mod dezinteresat” „se introduce tema generozităţii şi, apoi, se aplică la procesul iertării, folosindu-se, de regulă, cele cu Moş Crăciun” „Expresul Polar” de Chris Van Allsburg; orice poveste cu Moş Crăciun

IUBIREA MORALĂ „unele poveşti urmăresc să arate că iubirea poate fi un aliat puternic în unirea celor care până atunci trăiseră despărţiţi şi cu temeri în suflet” „ilustrarea iubirii morale ca subiect” „Harap Alb” de Ion Creangă
„Tears şi Dragonul” de Hirosuke Hamada „copiii nu trebuie să creadă că iubirea necondiţionată este mereu transformatoar”
ÎNVĂŢAREA DIN TEME OPUSE (în special din lecţiile răului) „cărţi care ilustrează câştigurile pe termen scurt şi tragedia pe termen lung a celui care caută să se răzbune” „dacă vrem ca un copil să devină receptiv la iertare, ar trebui să i se prezinte numai teme precum răzbunarea şi consecinţele ei” „Cei trei purceluşi” de Fraţii Grimm; „Vrăjitorul din Oz” de L.F. Baum;
„Mica sirenă” de H Andersen „de accentuat ce s-a întâmplat pe termen lung cu personajele”

Bibliografie:
1. Brillon, Monique, Emoţiile pozitive, emoţiile negative şi sănătatea, Editura Polirom, Iaşi, 2010;
2. Depino, Catherine, Violenţa în şcoală – ajută-ţi copilul să-i facă faţă, Editura Trei, Bucureşti, 2013;
3. Dolto, Catherine, De ce fac copiii crize de furie, Editura Cartea Copiilor, Bucureşti, 2011;
4. Enright, D., Robert, Cum să dăruieşti iertarea – paşi către dizolvarea furiei şi recăpătarea Speranţei, Editura Trei, Bucureşti, 2008.

Prof. Lucian Manole
Școala Gimnazială "Teofil Vâlcu" Hănești, jud. Botoșani