Curajul, trăsătură de caracter

Curajul este o trăsătură de caracter care implică voință de a împlini un scop în ciuda opoziției externe sau interioare individului. Curajul înseamnă să vrei să duci la capăt o sarcina în ciuda greutăților anticipate și a chemării interiorare de a fi prudent sau comod. Curajul este legat atât de capacitatea fizică a unui individ cât mai ales de capabilitatea să emoțională, psihologică de a-și asumă pe de-antregul riscurile și povara ducerii la bun sfârșit a lucrului de împlinit. Curajul este un act conștient, deliberat, chiar dacă apare uneori spontan, că un mod de reacție primară. Istoria omenirii și cea personală este plină de figuri curajoase care ne inspiră aproape de fiecare dată când trebuie să fim curajoși. Încă de mic copil aflăm despre curaj din primele poveșți, din cărți, din filme, iubim oameni curajoși din familia noastră, ne place să știm că părinții noștrii sunt curajoși și visele noastre sunt înflăcărate de gesturi pline de curaj. Începi prin a cataloga oamenii după cum au sau nu această calitate, doreșți să fi admirat pentru curajul tău și de multe ori asta te împinge la nesăbuință. Poate că dintre toate calitățiile unui individ curajul pare cel mai de prețuit de un adolescent, pentru că adolescentul este încă înaripat, nu face încă un calcul între ce ar câștigă sau pierde prin gestul sau, pentru că cel mai mult ce îl atrage este admirația celorlalți, faima. Curajul este lucru care te duce cel mai repede la inima celorlalți! De ce dintre toate calitățile caracterului curajul este perceput cel mai repede? Curajul înseamnă bravură, repectiv înfruntarea fără frică a amenințărilor, provocărilor, dificultăților sau durerii întâlnite pe parcurs și cât de încântător arată un om brav! Curajul înseamnă perseverență de a continuă în ciuda vicisitudinilor, obstacolelor sau chiar a daunelor și parcă vedem un individ care cu eroism continuă în ciuda rănilor sângerânde. Curajul mai presupune autenticitate și onestitate în asumarea gestului curajos și ducerea lui până la capăt și cât de tare te emoționezi văzând un om care lupta pentru alții sau pentru valori în care crede. Curajul mai înseamnă și vitalitate, entuziasm, vigoare care te propulsează că putere în vâltoarea luptei pentru un tel. Încă din timpurile cel mai vechi curajul a fost văzut că o trăsătură universală, distribuită la toți indivizii în diferite proporții. Curajul a fost văzut de toate popoarele că fiind legat de capacitatea de supraviețuire a indivizilor în ciuda vicisitudinii mediului și situațiilor, curajul de a-și apară familia și promova copii, comunitatea și etnia; prin această curajul are valoare adaptativă. Curajul este subiect de poveșți și ritualuri de-a lungul întregului pământ. Curajul este trăsătură dominantă a eroilor mitologiei greceșți sau a poveștilor populare de pretutindeni, ceea ce dovedește că era tratatura de caracter cea mai prețuită pentru care erau celebrați eroii de-a lungul istoriei și culturii. Platon diferenția curajul de impetozitate, neinfricare, curajul având în plus previziunea și premeditarea. Thomas d’Aquino numea prudență că principala calitate căruia bărbăția și vigoarea trebuie să i se subordoneze. Buddhismul diferențiază curajul extern că fiind legate de bravură și curajul intern legat de constanța, determinare și persistența. Viață modernă cu facilitățile și comoditățile ei nu mai cere curaj în felul și proporțiile în care era promovat în trecut. Astfel curajul fizic a trecut pe planul doi, în schimb curajul moral precum capacitatea individului de a-și menține integritatea etică și autenticitatea cu riscul de a-și pierde prietenii sau prestigiul și curajul psihologic că puterea de a înfruntă boli sau dizabilități personale, situații amenințătoare, reprezintă noul tip de curaj dezirabil în timpurile moderne. În cultură noastră curajul este asociat cu bărbăția, puterea, neînfricarea, eroismul și sacrificiul. Oamenii recunosc curajul și-i celebrează pe cei curajoși. Că și în alte culturi, curajul este pus în opoziție cu lașitatea, frică, slăbiciunea și trădarea. Nu de puține ori curajul este asociat cu riscul și după părerea mea această legătură este greșită pentru că indivizii care își asumă mai multe riscuri, cei care “caută” riscul aparțîn unei alte tipologii, a oamenilor căutători de senzații țări sau a celor care nu au abilitatea de a anticipa pericolele sau de a le discrene cu acuratețe. Curajul nu are nicio legătură cu nesăbuință, curajul presupune onestitate și echilibru în asumarea gestului sau vieții trăite cu curaj, precum nu are legătură cu bravadă gratuită pentru a impresiona și a culege lauri în lipsa altor virtuți. S-ar putea pune întrebarea dacă curajul presupune totdeauna putere și forță fizică. Această legătură sărăcește conținutul adevărat al curajului și prejudiciază atâția oameni care au dat dovadă de curaj tocmai în slăbiciunea lor, precum curajul de a acceptă și a suferii. Am cunoscut un om care a stat în închisoare 14 ani pentru convingerile lui politice, din care mai mulți ani “la secret”, adică în condiții de izolare totală și l-am întrebat cum a supraviețuit. Mi-a spus că trăind în izolare și neavând voie să stea jos decât puține ore noaptea, în foame și sete, în slăbiciunea lui, a repetat în gând cu perseverență tot ce învățase la școală începând din clasele primare până la facultate și astfel și-a păstrat umanitatea, a supraviețuit prin cunoaștere, prin persistența și curajul de a îndură. Dar un alt exemplu este curajul femeilor. În ciuda delicateții, fragilității lor aparențe, ele sunt curajoase, au curajul de a iubi, de a naște, îndură dureri, au persistența de a crește copiii, fexibilitatea de a suportă capriciile soților, disponibilitatea de a infumuseta uratul. Dar cât de normal este să fi curajos? Eu nu cunosc o anume modalitate de a măsură curajul. Cred că există o doză de curaj în fiecare din noi, dar acest curaj de “trezește” doar pentru situații specifice fiecăruia din noi, de exemplu unii reacționează “curajos” doar din orgoliu, alții cunt curajoși mereu dovedind o temeritate perenă. Dar aceștia din urmă sunt mai meritoși că alții? Personal nu cred în acesta ierarhie deși spontan, că un individ oarecare, cu o existența comună, sunt înclinat să admir oamenii curajoși și bravi. Că profesionist al sănătății mentale sunt înclinat să apreciez un anume curaj de care o să-ți vorbesc acum. Există un curaj aparte care l-am întâlnit la unii oameni și pe care încerc să-l promovez la mulți din pacienții mei. Este curajul de a acceptă. Am văzut că oamenii care-și acceptă durarea o trăiesc apoi mai ușor, nu mai au nevoie de așa de multe medicamente, am văzut că oamenii care își acceptă frică, că cei cu atacuri de panică, nu vor mai fi așa de terifiați atunci cad apar astfel de situații și ele tind să fie mai ușoare și mai rare, oamenii care își acceptă sfârșitul trăiesc mai mult și mai senini. Atunci când stai lângă bolnavii te impresionează mai mult curajul de a suferii și a îndură a multora din semenii noștrii decât cel al unui alpinist care urcă pe Hymalaia sau a unui pilot de formulă 1. În ședințele de psihoterapie oamenii vin cu probleme de tot felul și încearcă să le înțeleagă și să le rezolve impreuan cu terpistul. De multe ori te loveșți de “încăpățânarea” unor indivizi care se pun în centru și doresc doar că lumea să se schimbe că ei să fie mai adecvați și mai fericiți, lor le lipsește curajul de a înțelege și de a se schimbă. Curajul de a acceptă o schimbare sau de a te schimbă tu însuși într-o direcție care te face mai apt și mai potrivit cu viață care o duci presupune multă bravură, persistența, autenticitate și onestitate. Înțepenirea în “adevărul propriu”, în suspiciune, resentiment, revanșa este o lașitate scump plătită cu singurătate și rejectie. Pentru că cu fiecare situație, cu fiecare nouă zi omul manifestă curajul de a începe, curajul de a acepta monotonia vieții cotidiene, curajul de a înțelege și de speră în bine, în progres și dezvoltare personală, în a fi cu alții și a fi iubit. Acceptă că nu eșți făcut pentru gesturi extraordinare, eșți doar pentru îndurare, persistența, autenticitate, onestitate și pentru curajul de a trăi viață pe care o ai și pe care poți să ți-o faci. Nimic mai mult! Asta nu înseamnă să nu cauți mai mult în ține și să nu-ți cultivi bravură, bărbăția, semeția și poate într-un anume moment al vieții tale poți să le dăruiești altora că semn al prețuirii pe care o dai tuturor celor care la rândul lor așteaptă doar un prilej să ti-o dovedească și ție...