Dezvoltarea limbajului cu ajutorul povestirii

Povestirile, poveștile și basmele au fost și vor rămâne operele cele mai plăcute copiilor, începând din copilărie și până în adolescență. Mai întâi ascultându-le, iar mai apoi citându-le, copiii însușesc din basme comoara infinită a înțelepciunii. Grădiniţa, ca prima formă de organizare a învățământului, acordă o atenţie deosebită dezvoltării capacităţii de comunicare verbală pentru că exprimarea verbală este condiția de bază în formarea, fixarea, diferenţierea noțiunilor şi în transmiterea informaţiilor.

În cadrul planului de învăţământ la nivel preşcolar, educarea limbajului ocupă un loc important, deoarece literatura pentru copii contribuie la realizarea multor componente ale educaţiei şi anume: educarea limbajului, educaţie morală şi religioasă, educaţie ecologică, educaţie estetică, etc. „Obiectivul fundamental al educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar îl reprezintă formarea la copii a deprinderilor de comunicare orală, corectă, coerentă şi expresivă, sub aspect fonetic, lexical şi gramatical” (Chiscop, 2000). Potrivit Curriculumului pentru învăţământul preşcolar (2008), obiectivele cadru pentru domeniul Limbă şi comunicare sunt: „dezvoltarea capacităţii de înţelegere, exprimare orală, şi utilizare exactă a sensurilor structurilor verbale orale, formarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic, creșterea expresivității şi creativității limbajului oral, progresarea capacităţii de a pricepe şi împărtăşirea gândurilor, intențiilor, semnificaţiilor directe de limbaj scris”. Toate aceste obiective pot fi îndeplinite cu ajutorul poveştilor.

În cadrul procesului de învăţământ, metoda reprezintă o cale de urmat cu scopul îndeplinirii unor obiective instructive-educative prestabilite: transmitere a unor cunoştinţe, formare de priceperi şi deprinderi etc. Astfel, metodele devin căi pe care educatoarea le urmează cu scopul de a orienta copilul să descopere sau să redescopere el însuşi adevărurile căutate, cunoştinţele vizate, noile comportamente ce se aşteaptă a fi achiziţionate. Metodele de învăţământ sunt caracterizate de existenţa unei triple finalităţi, ele servind unor scopuri de cunoaştere (stăpânirea unor strategii continue de procesare a informaţiei), de instruire (asimilarea de cunoştinţe priceperi şi deprinderi) şi formative (de modelare optimă a trăsăturilor de personalitate).
Din varietatea de metode ce pot fi folosite în activităţile instructiv-educative din grădiniţă, mă voi referi doar la cele cu aplicabilitate în activităţile de educarea limbajului: metode verbale: povestirea, explicaţia, conversaţia – dezvoltă abilităţile de ordin fizic mental şi emoţional, priceperile şi deprinderile, solicită gândirea, imaginaţia şi limbajul; metode intuitive: observarea, demonstraţia – au o puternică valoare formativă, asigurând suportul intuitiv necesar elaborării proceselor mentale superioare; metode active: exerciţiul, jocul, dramatizarea – asigură implicarea preșcolarilor, contribuind la însuşirea temeinică a informaţiilor, precum şi la dezvoltarea capacităţilor de comunicare.

Povestirea este o metodă de învăţământ ce poate fi folosită cu foarte mare succes în învăţământul preșcolar, care constă în expunerea orală, vie, plastică, sub formă de naraţiune sau descriere prin intermediul căreia sunt înfăţişate fapte, evenimente, întâmplări îndepărtate în fenomene ale naturii, spaţiu şi timp, etc. pe care copiii nu le pot înţelege altfel. Activitatea de povestire este una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor, deoarece satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate, stimulează imaginația și oferă cadrul adecvat de exersare a capacității de comunicare. Povestirea educatoarei constă în expunerea orală a unor poveşti, povestiri, basme din literatura română sau universală, care prin conţinutul specific furnizează copiilor cunoştinţe referitoare la cele mai diverse aspecte de viaţă şi domenii de activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare.

În cadrul activităţii instructiv-educative din grădiniţă, povestirea dezvoltă procesele psihice: gândirea, memoria, imaginaţia şi limbajul. Prin intermediul povestirii, copiii îşi însuşesc un sistem de cunoştinţe ştiinţifice, ajungând la formarea de priceperi şi deprinderi, la dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi formarea concepţiei despre lume şi viaţă, a conduitei şi conştiinţei morale, a capacităţilor de cunoaştere şi creaţie. Gândirea logică este dezvoltată datorită succesiunii întâmplărilor din poveste. Memoria voluntară se dezvoltă atunci când preşcolarii sunt puşi în ipostaza de a reţine succesiunea evenimentelor pentru a o expune mai apoi cu ajutorul întrebărilor educatoarei sau pe baza unor imagini. Imaginaţia se exersează prin crearea unor imagini noi pe baza prelucrării reprezentărilor şi a experienţei cognitive formate anterior. Copiii se identifică de multe ori cu personajul preferat. Limbajul este mijlocul fundamental de comunicare care se îmbogăţeşte cu cuvinte şi expresii noi din poveşti. Prin intermediul povestirii, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare literare, dar şi populare. Procedeele folosite în acest scop sunt: repetarea, prezentarea imaginilor şi dramatizarea. Poveştile asigură dezvoltarea intelectuală, precizând şi completând cunoştinţele copiilor. Ele contribuie la formarea limbajului, fiind model de vorbire fluentă, expresivă şi corectă, stimulându-i şi pe ei să povestească. Totodată influenţează dezvoltarea morală prin sentimentele ce le trăiesc copiii alături de personajele din poveşti şi prin frumuseţile naturii descrise.

Nu trebuie omis faptul că povestirea dezvoltă voința, îndemnându-i pe copii spre acţiuni şi jocuri noi prin imitarea personajelor, ajutând şi la formarea colectivului. De asemenea, această metodă contribuie la formarea unor trăsături pozitive de voință şi caracter, le oferă cunoştinţe diverse referitoare la aspecte de viaţă, îi familiarizează cu lumea animală şi vegetală. Prin varietatea ideilor exprimate, ele emoţionează şi îl conving pe copil de frumuseţea vieții şi a adevărului, având o valoare etică deosebită. Atenția şi memoria voluntară fac un important salt calitativ în procesul dezvoltării psihice. Pe măsura acumulărilor cantitative şi calitative ale gândirii şi imaginației, este relevant rolul limbajului în formarea intelectuală şi în dezvoltarea facultăţilor sale creatoare.

Poveștile ocupă un loc important în cadrul literaturii pentru copii. Între poveşti şi basme există o deosebire evidentă deoarece în basm „supranaturalul constituie un element esenţial”. În basme predomină fantasticul atât în cadrul în care se desfăşoară acţiunea, cât şi în prezentarea personajelor care, fie au calităţi hiperbolizante, supraomeneşti, fie sunt fiinţe cu înfăţişări şi însuşiri supranaturale, sau au obiecte care au însuşiri neobişnuite, iar în poveşti cadrul, subiectele şi personajele sunt mai apropiate de realitatea vieţii de toate zilele, fantasticul ocupând un loc secundar şi uneori fiind chiar înlocuit cu elemente care-şi au originea în superstiţiile popoarelor. Basmele şi poveştile nu au fost tratate separat, ci numai împreună, dar sunt prezentate separat caracteristicile specifice şi distincte ale basmelor de cele ale poveştilor. Tema basmelor este lupta dintre bine şi rău, care se termină întotdeauna cu victoria binelui. Adesea tema basmului porneşte de la conflictul cauzat de inegalităţile sociale, pe contrastul dintre bogăţie şi sărăcie, dintre hărnicie şi lene, dintre modestie şi îngâmfare, curaj şi laşitate, viclenie şi cinste, adevăr şi minciună. Subiectele basmelor sunt foarte variate, atât prin diversitatea întâmplărilor înfăţişate cât şi prin complexitatea aspectelor de viaţă din care se inspiră. Pe de altă parte, varietatea subiectelor se datorează multitudinii însuşirilor pozitive pe care le scot în evidenţă basmele, precum şi diversitatea manifestărilor negative pe care le combat.

Compoziţia basmelor are câteva caractere specifice şi anume formulele tradiţionale care apar în introducere, în cursul desfăşurării acţiunii şi în încheiere. Încheierea basmului se face tot printr-o formulă tradiţională.
O atenţie deosebită trebuie acordată poveştilor fixate pentru activităţile de repovestire ale copiilor.
Un mijloc eficient şi plăcut copiilor pentru fixarea poveştilor îl constituie prezentarea imaginilor. Imaginile stimulează gândirea copiilor, îi ajută să-şi comunice părerile şi impresiile asupra acţiunilor şi a personajelor. Există imagini care se prezintă la începutul poveştii şi care înfăţişează elemente din poveste. Dramatizarea este un alt mijloc pentru fixarea poveştilor. În desfăşurarea ei copiii nu trebuie puşi să memoreze rolurile, expunerea se face liber. În timpul dramatizării, educatoarea repartizează rolurile în aşa fel încât toţi copiii să participe, iar rolurile principale să treacă pe rând la mai mulţi copii şi reaminteşte acelora care au uitat conţinutul poveştii.

Bibliografie
• Cerghit, I. Metode de învăţământ. Editura Polirom, Iaşi, 2006;
• Chiscop, L. Didactica educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar. Ghid metodic. Editura Casei Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru”, Bacău, 2000;