Educația prin atașament

Educația prin atașament-de la grup la echipă
Prof.Geabău Marilena,Școala Gimnazială Specială nr.4 București
Atașamentul e capacitatea de aderență sau adeziune a unei părți din organismul social,al unui individ la o persoaană sau un grup în care-și reflectă nevoile și aspirațiile.Copilul s-a desprins de mamă la naștere și se atașează de ea psihologic pentru a se simți în siguranță și a se dezvolta.Preșcolarul dezvoltă atașament atât față de persoane(educatoare,infirmiere), cât și față de grupul de copii din grădiniță dacă se regăsește în aceste spații afective. Atașamentul constă în apropierea unei persoane de alta și împărtășirea principiilor și modelelor de comportament ale celui mai mare sau semnificativ de către cel mai mic.,,Înainte să aibă propriile lor moduri de conduită, copiii le imită pe ale adulților în virtutea neuroplasticității, care e capacitatea universală de a reflecta conduite și a le adopta, adică e ,, capacitatea sistemului nervos de a se schimba ca răspuns în fața experienței.,,
Dascălul este arhitectul iubirii sau disprețului copilului față de grădiniță sau școala în care îl primește și îl educă.De educatoare și învățător depinde interesul sau dezinteresul copilului/elevului faţă de şcoală, încrederea sau neîncrederea în rezultate proprii, dorinţa şi forţa de a fi din ce în ce mai bun, de a ajuta pe cei din jur cu dragoste şi sensibilitate. Grădiniţa reprezintă pentru majoritatea copiilor preşcolari prima experienţă de viaţă,în afara familiei, înt-un mediu de tip instituţional,în cadrul căreia copiii au oportunitatea de a se dezvolta global, deoarece tot ce se întâmplă în primii ani de viaţă, este esnţial atât pentru progresul imediat cât şi pentru viitorul său. Această vârstă de aur a copilăriei are în vedere această perioadă fundamentală pentru dezvoltarea creierului, ce determină progresele în formarea capacităţilor fizice,lingvistice,cognitive şi socio-emoţionale ale copiilor.Părinții trebuie să susțină adecvat procesul educative pentru succesul copilului în integrarea scolară
Copilul își dezvoltă propria identitate atunci când primește atenția, grija, protecția, și sprijinul nostru.Invață cine este și cum este el ca persoană în primii ani de viață, în funcție de mesajele pe care noi i le transmitem. Când se simte apreciat, valorizat, ascultat și înțeles copilul are curajul de a învăța lucruri noi si dificile.Când se simte ,,inferior”, ,,insuficient”, ,,rău”, copilul învață să-i fie teamă de critică, de eșec și va evita multe situații în care se poate dezvolta.Ori de câte ori reacționăm ferm și blând în loc de critică și pedeapsă, copilul învață regulile sănătoase de comportament și învață empatia – atenția față de nevoile emoționale ale celuilalt. Cele mai frecvent întâlnite comportamente agresive: copilul smulge jucăria din mâna altui copil, strică jocul altor copii, împinge un alt copil, pârăște alt copil. Acest tip de interpretare generează adesea emoții de furie și comportamente agresive.Aceasta înseamnă ca educatoarea să observe și să ajute copiii să reinterpreteze într-o manieră neutră comportamentele celorlanți.Ex.,,a fost un accident sau a fost din greșeală”.Tehnica broscuței testoase este o strategie cognitiv-comportamentală care îi ajută pe copii să învețe resemnificarea comportamentelor percepute ca intenționate și ostile și exersarea autocontrolului.Să identifice stările de furie pe baza expresiilor emoționale(expresiile feței, gesturi).
Atașamentul constă în apropierea unei persoane de alta și împărtășirea principiilor și modelelor de comportament ale celui mai mare sau semnificativ de către cel mai mic. Goleman arăta, bazându-se şi pe o analiză făcută pe mii de bărbaţi şi femei, că atunci când e vorba de totalul inteligenţei emoţionale, femeile nu sunt mai ,,deştepte” decît bărbaţii şi nici bărbaţii nu sunt superiori femeilor, fiecare având un profil personal de puncte forte şi slăbiciuni în fiecare din domeniile inteligenţei emoţionale. De asemenea, arăta că nivelul nostru de inteligenţă emoţională nu este fixat genetic şi nu se dezvoltă numai la începutul copilăriei.
Atunci când dascălul reușește să facă din grupul de copii care vin în grădiniță ori școală o echipă solidară la bine și rău, in care fiecare știe ce are de făcut pentru binele celorlalți și e dispus să facă asta constant, el devine un maestru al educației prin atașament.Starea de bine a copilului nu e un eveniment ci un proces de echilibrare a personalității prin care se poate concentra pe aspectele esențiale ale vieții sale și anume :somnul,hrana,comunicarea,jocul, învățarea și depășirea sinelui. Toate acestea se realizează prin asigurarea condițiilor optime de viață, odihnă,comunicare și învățare de către familie și grădiniță/școală.
Starea de bine a copilului e o temelie trainică pentru fericire prin siguranță de sine.Copiii fericiţi sunt mai sociabili şi energici, mai dispuşi să devină empatici, mai cooperanţi şi mai plăcuţi de cei din jur. Fericirea are numeroase efecte secundare pozitive, duce la experienţe bazate pe bucurie, mulţumire, iubire, mândrie şi, în acelaşi timp, ne oferă disponibilitatea de a ne îmbunătăţi anumite aspecte din viaţa noastră: nivelul de energie, sistemul imunitar, angajamentul faţă de muncă şi faţă de semenii noştri, starea de sănătate mentală şi fizică. Când copiii devin fericiţi, creşte respectul lor de sine, încrederea în propria persoană iar beneficiul nu va fi numai al lor ci şi al familiilor lor,al grupurilor socio-educaționale în care conviețuiesc, al comunităţii, al societăţii în general.Apartenența copiilor la un grup și respectarea angajamentelor morale față de acest grup ușurează considerabil învățarea..
Dacă mediul securizant e o condiție esențială în învățarea prin atașament,trezirea continuă a interesului pentru activitatea la grupă, reprezintă o altă condiție importantă.Educatoarea are nevoie de autoritate deontică și onestitate, de interes și implicare afectivă pentru a motiva copiii să se atașeze, adică să creadă, să spere și să pună în practică atât modelul acțional al conduitei educatoarei, cât și să urmeze solicitările acesteia pentru a deveni uniți ca un organism
Un model de urmat ar fi trupa de cercetași care are un îndrumător devotat atât principiilor cât și copiilor, soldaților sau voluntarilor pe care-i indrumă.În calitate de părinte a unui copil care face parte dintr-o trupă de cercetași români, am urmat cursuri de voluntariat și acțiuni în comun cu trupa copilului meu și am citit cartea ,,Cercetașii,, lui Robert Baden Powel. Educatoarea poate la rândul ei să facă dintr-un grup neomogen care-i vine la grupa mică, un grup superomogen ca un trib cum ar spune Louis Cozolino, dacă are abilitatea de a creea contagiune emoțională în activități și bucuria de a realiza coeziune în grup prin strategii adecvate.Adaptarea la principiile,conduitele și aspirațiile grupului dau contur atașamentului.
Louis Cozolino vorbește în ,,Predarea bazată pe atașament,, despre modul în care să creezi o clasă tribală:,,tribul este un grup de indivizi legați laolaltă de timpul pe care-l împart,de familiaritate ,afecțiune și un scop comun.Triburile reprezintă medii sociale la care s-a adaptat creierul nostru de-a lungul a nenumărate generații.Un trib este un superorganism,ceea ce înseamnă că indivizii din interiorul său au șanse mai bune de a supraviețui împreună, decât separat.Totodată, înseamnă că sprijinul pentru trib depășește adesea nevoile individuale,ceea ce duce la protejarea altora,sacrificiu de sine și alte forme decomportament altruist.,,
Rolul cadrului didactic in gestionarea activității prin joc este acela de : prezentator, mediator,comandant,baiat de mingi,prieten,adversar,printesa, soricel, rege ,cersetor,liant cosmic între membrii grupului.Prin joc copilul învaţă. Dar nu se poate juca oricum. El trebuie dirijat. Această sarcină îi revine educatoarei care îndrumă,sugerează, cercetează şi coordonează jocul copiilor.Ea este șeful de trib care pregătește învățarea ca joc în echipă.