Educaţia ecologică a şcolarului mic

Educaţia ecologică a şcolarului mic

Prof. învăţământ primar: Gabriela Tănase
Şcoala Gimnazială ,,Mihai Viteazul” Galaţi

Educaţia ecologică este o componentă a „noilor educaţii” care îşi propune să-l conducă pe elev spre formarea unui punct de vedere mai obiectiv asupra realităţii, să-l incite la participare, să devină conştient de viitor şi de faptul că viaţa generaţiilor de mâine depinde într-o mare măsură de opţiunile sale.
Obiectivele educaţiei de mediu în toată lumea sunt asemănătoare: îmbunătăţirea şi menţinerea calităţii mediului. Pe de o parte, educaţia de mediu înseamnă informarea şi sporirea cunoştinţelor elevilor despre mediul înconjurător. Elevii învaţă cum „funcţionează” pământul şi ce urmări poate avea degradarea mediului, conştientizând astfel care este rolul lor în crearea şi prevenirea problemelor de mediu. Pe de altă parte, educaţia de mediu sporeşte sensibilizarea opiniei publice faţă de protecţia mediului, ajutându-i pe elevi să-şi evalueze şi să-şi clarifice sentimentele faţă de mediu şi faţă de modul cum contribuie la rezolvarea problemelor acestuia. Apoi educaţia de mediu este şi una practică, în sensul învăţării unor deprinderi de viaţă care ar reduce impactul negativ asupra mediului. Educaţia în domeniul ocrotirii mediului trebuie să înceapă de la vârstele cele mai mici şi să fie continuată în tot timpul anilor de şcoală, dar şi după terminarea acesteia. Elevii trebuie să ştie că natura este un organism viu, ale cărei componente sunt într-o strânsă intercondiţionare şi că fără aceşti factori naturali, viaţa nu este posibilă, deci trebuie protejaţi. Aşa cum îi învăţăm pe copii să vorbească, să se poarte în familie, la şcoală, în societate, tot aşa trebuie să-i învăţăm să se poarte cu mediul în care trăim. Încă de la intrarea în şcoală, învăţătorii îi învaţă pe elevi să conştientizeze că toţi avem datoria protejării mediului în care trăim.
Încă de mic, copilul admiră natura, mai târziu învaţă să o cunoască. Şcoala este chemată să determine nu numai sentimente de admiraţie pentru frumuseţile naturii, ci şi convingeri şi deprinderi de conservare şi dezvoltare a mediului înconjurător, să formeze o conduită corectă faţă de natură, o conduită ecologică modernă. Elevul trebuie lăsat să descopere el însuşi adevărul, acţionând în mod practic, deoarece scopul este de a forma creatori şi nu indivizi care să repete ceea ce au învăţat generaţiile precedente.
Pentru realizarea educaţiei ecologice există câteva obiective centrale:
• cultivarea dragostei pentru Terra şi a tuturor elementelor care intră în componenţa ei: sol, apă, plante, animale, etc;
• creşterea dorinţei de a ocroti, respecta şi proteja natura prin implicarea elevilor în activităţi cu caracter experimental şi demonstrativ ;
• dezvoltarea aptitudinilor de cercetare, explorare, investigare a mediului;
• cunoaşterea fiinţelor şi fenomenelor din mediul înconjurător şi caracteristicile acestora;
• îmbogăţirea vocabularului activ cu cuvinte din domeniul ecologic;
• însuşirea unor norme de comportament necesare pentru a asigura echilibrul dintre sănătatea individului, a societăţii şi a mediului;
• cunoaşterea plantelor şi animalelor ocrotite de lege;
• conştientizarea necesităţii de a economisi apa, energia electrică, lemnul, etc. (toate resursele naturale);
• formarea unei atitudini dezaprobatoare faţă de cei care încalcă normele şi legile ecologice.
Educaţia ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate: şcolară, extraşcolară, activităţi ştiinţifice, literare, artistice, plastice, sportive etc. Trebuie să existe o întrepătrundere între activităţile teoretice şi cele practice, care să se susţină reciproc, pentru a putea progresa rapid în înţelegerea naturii şi în regândirea abordării noastre faţă de natură şi societate. În cadrul orelor de predare dar mai ales a activităţilor extracurriculare, elevii pot fi dirijaţi să cunoască şi să ocrotească elementele mediului înconjurător, să iubească plantele şi animalele, să adopte un comportament adecvat raportat la mediul în care îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, pot fi învăţaţi să ia atitudine faţă de cei care încalcă regulile de protejare a mediului.
Activităţile sunt diverse şi se pot desfăşura în funcţie de nivelul de vârstă, individual, pe grupe mai mici sau cu întregul colectiv de elevi în funcţie de tematica aleasă:
- colecţii de plante, seminţe, frunze sau alte materiale din natură, mape, albume cu fotografii;
- realizarea unui punct documentar de educaţie ecologică (cărţi, broşuri ecologice, portofolii pe teme date care să cuprindă informaţii culese de la bibliotecă, internet, etc.);
- creaţii literare, compuneri având ca temă natura, lumea micilor vieţuitoare, realizarea unor scurte povestiri din viaţa plantelor;
- desene, afişe prin care elevii să-şi exprime propriile opinii;
- organizarea colţului viu al clasei, pe holurile şcolii, în laboratoare pentru a crea o atmosferă plăcută, pentru a le încredinţa mai multe sarcini de gospodărire şi îngrijire a plantelor;
- acţiuni de sădire a unor plante, arbuşti ornamentali în curtea şcolii, văruirea pomilor;
- plimbări, drumeţii, excursii şi tabere pentru cunoaşterea unor elemente ce compun mediul înconjurător, a felului în care natura determină o viaţă sănătoasă pentru om, dar şi pentru celelalte vieţuitoare, a felului în care omul a influenţat natura. Copiii au nevoie să "simtă" ceea ce le spui, trebuie scoşi în natură cât mai mult, pentru a-i învăţa să iubească mai mult natura decât calculatorul şi internetul.
- activităţi pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor din hârtie, pet-uri, organizarea unor expoziţii de obiecte şi jucării realizate de elevi din materiale refolosibile. Elevii au ocazia să-şi demonstreze ingeniozitatea participând la prezentări de piese de îmbrăcăminte confecţionate din deşeuri.
- vizionarea unor proiecţii video, a unor filme despre plante şi animale, despre poluarea aerului, solului, apei;
- jocuri de mişcare, distractive, scenete şi concursuri pe teme ecologice.