Evaluarea abilităţilor practice

Copii de vârstă preşcolară şi primară creează cu pricepere şi minuţiozitate sub îndrumarea educatoarei sau învăţătoarei o multitudine de lucrări practice originale şi deosebite. O hârtie colorată, rulată, tăiată sau îndoită, resturi colorate de lână, seminţe de dovleac, floarea-soarelui sau fasole se pot transforma, în funcţie de imaginaţia lor într-o floare, într-un fruct, sau de ce nu chiar într-un adevărat peisaj. La fel hârtia glasată pliată şi îndoită poate lua forma unor animale sau a unor obiecte de decor.
Astfel se pot alcătui adevărate colaje tematice care împodobesc adesea spaţiul grădiniţei sau al sălii de clasă. Toată această muncă sistematică a copiilor este evaluată sistematic pe durata unui an sau a unui ciclu şcolar, urmărindu-se corectitudinea priceperilor şi deprinderilor.
Evaluarea rezultatelor muncii copiilor de la orele sau activităţile de abilităţi practice presupune stabilirea anumitor standarde de performanţă pe care copiii le conştientizează în timp. În evaluare trebuie ţinut cont de faptul că preşcolarii şi şcolarii mici simt nevoia să fie încurajaţi mai mult în cadrul efortului pe care îl fac pentru a-şi forma anumite deprinderi.
Evaluarea abilităţilor practice implică o analiză complexă deoarece se referă atât la produsul muncii copiilor cât şi la cunoştinţele despre materiale şi caracteristicile acestora, precum şi la utilizarea tehnicilor de lucru specifice vârstei, în scopul prelucrării şi realizării unor produse simple. Totodată se face o analiză a comportamentului şi a atitudinii copiilor faţă de creaţiile lor, faţă de realizările lor în grădiniţă şi şcolă.
Nu este deloc uşor să trasezi după contur, să decupezi, să tai drept, să lipeşti fără să murdăreşti totul în jurul tău, să coşi fără să te înţepi sau să încurci aţa etc. Toate acestea înseamnă răbdare, meticulozitate, precizie, conştiiciozitate, iar toate aceste calităţi se dobândesc după multe, foarte multe exerciţii. Şi aşa cum bine ştim cu toţii, acasă, foarte puţini copii au voie să mânuiască foarfeca, aracetul, acul, plastilina. Părinţii consideră fie că este periculos, fie că este prea greu de curăţat în urma acestor „lucrări” ale copiilor şi preferă, de cele mai multe ori să le evite.
Şi chiar la clasă, mai ales în clasele mai mari, orele de abilităţi practice se desfăşoară sporadic, de multe ori se renunţă la ele în vederea fie a unei pregătiri pentru un concurs şcolar, fie pentru a recupera anumite ore pierdute, sau pur şi simplu pentru a lucra suplimentar la română sau matematică. Tocmai din aceste motive nu putem pretinde copiilor în cadrul acestor ore perfecţiune în execuţie.
Pentru ca preşcolarii şi şcolarii mici să aibă rezultate la orele de abilităţi practice, mâinile lor, mai mult sau mai puţin dibace, trebuie obişnuite să folosească metode specifice de lucru, să îşi însuşească priceperi şi deprinderi specifice.
Încă de la grupele mici de grădiniţă, copiii sunt învăţaţi să plieze, să înşire, să rupă, să lipească, să decupeze, să ruleze, să împletească, iar apoi, pe percursul înaintării în vârstă, multitudinea deprinderilor să sporească şi să complice prin: răsucire, înodare, tăiere, bobinare, ţesere, coasere folosind o gamă variată de materiale. Însuşirea acestor tehnici ar trebui să fie o încântare pentru copii, iar diversitatea materialelor cu care ei lucrează dau copiilor o satisfacţie nebănuită, făcându-i să-şi dezvolte imaginaţia, simţul estetic, creativitatea, încrederea în forţele proprii şi utilitatea muncii lor.
Prin evaluarea lucrărilor copiilor, putem studia şi constata traiectoria parcursă de fiecare copil pe parcursul unui an şcolar, de la stadiul iniţial până la stadiul final.
Evaluarea rezultatelor muncii copiilor de la orele sau activităţile de abilităţi practice presupune stabilirea anumitor standarde de performanţă pe care copiii le conştientizează în timp. Atunci când realizează evaluarea, orice cadru didactic ar trebui să aibă în vedere răspunsurile la următoarele întrebări:
¤ Care sunt obiectivele-cadru şi obiectivele de referinţă ale programei şcolare, pe care trebuie să le atingă elevii?
¤ Care sunt performanţele minime, medii şi superioare prin care elevii pot demonstra că au atins aceste obiective?
¤ Care este specificul colectivului de elevi pentru care îmi propun evaluarea?
¤ Când şi în ce scop evaluez?
¤ Pentru ce tipuri de evaluare optez?
¤ Cu ce instrumente voi realiza evaluarea?
¤ Cum voi proceda pentru ca fiecare elev să fie evaluat prin tipuri de probe cât mai variate, astfel încât evaluarea să fie cât mai obiectivă?
¤ Cum voi folosi datele oferite de instrumentele de evaluare administrate, pentru a elimina eventualele blocaje constatate în formarea elevilor şi pentru a asigura progresul şcolar al fiecăruia dintre ei?
Înainte de a ajunge în portofolii, lucrările copiilor ar trebui expuse, iar în acest sens prezentăm câteva argumente pro expunere:
• lucrările învăluie copiii cu frumuseţea pe care ei înşişi au creat-o;
• creaţiile vorbesc despre interesele şi nevoile copiilor, despre tipuri de inteligenţă specifice;
• modalităţile de exprimare, oricât ar fi de stângace sau naive, dacă sunt apreciate, vor influenţa sentimentele copiilor despre propria persoană;
• când copiii ştiu că ideile şi munca lor este valorizată, se afirmă; ei ştiu că pot învăţa, că e loc pentru mai bine;
• informaţiile obţinute prin proiecte şi explorări, sub forma colajelor de tot felul sau a diverselor obiecte realizate, îi motivează pe copii să înveţe mai mult;
• prin expunerea lucrărilor, familia şi ceilalţi membri ai comunităţii au o imagine clară asupra procesului instructiv-educativ care se desfăşoară în şcoală;
• afişând rezultatele activităţii desfăşurate, le oferim copiilor oportunitatea de a vorbi şi gândi despre munca lor în trecut şi de a face planuri pentru ceea ce doresc să facă în viitor.
De asemenea, orice obiect expus trebuie să respecte anumite standarde: