FORMAREA INTERESULUI PENTRU LECTURĂ

Formarea interesului pentru lectură

“ O carte bună de citit la vârstă
fragedă este, poate,una din împrejurările cele mai hotărâtoare
ale vieţii unui om. Multe cariere intelectuale nu se datoresc altei
împrejurări decât unei cărţi căzute la vreme bună în
mâinile unui copil.” ( I.L. Caragiale).
Funcţiile şi obiectivele generale ale ciclului primar
se realizează în mare măsură prin intermediul studiului limbii
române. Studierea acestei discipline are o mare însemnătate în
fomarea elevilor, asigurând evoluţia lor intelectuală, precum şi
pregătirea corespunzătoare la celelalte discipline. La clasele
mici, se învaţă unele dintre instrumentele de bază ale
activităţii intelectuale - cititul, scrisul, exprimarea orală -
care au implicaţii în dezvoltarea ulterioară a elevilor.
Întreaga evoluţie a lor depinde de măsura în care ei şi-au
însuşit instrumentele muncii intelectuale.
Realizarea actului cititului presupune cunoaşterea unor
tehnici de lucru corespunzătoare care să permită celui ce
citeşte să se orienteze în text, să desprindă multiple valenţe
ale acestuia. Însuşirea tehnicii cititului este subordonată
sarcinii de a-i învăţa pe elevi cum să folosească manualul, în
general cartea, deci de a-i învăţa cum să înveţe. De aceea, se
consideră că cititul reprezintă unul dintre cele mai importante
instrumente ale muncii intelectuale. Asimilarea unor cunoştinţe
fundamentale din diverse domenii trebuie să orienteze cunoaşterea
elevilor spre noi achiziţii, ceea ce presupune în mod necesar
dobândirea unor tehnici ale muncii cu cartea.
Cu toată amploarea pe care au luat-o mijloacele
audio-vizuale în difizarea culturii, cartea rămâne unul dintre
cele mai frecvente mijloace de autoinstruire. Lectura cărţii
oferă cititorului prilejuri unice de reflecţie. Ea îndeamnă la
introspecţie, angajează valori formativ-educative care îşi pun
amprenta asupra întregului comportament al cititorului. Puterea
cărţii este mare. În faţa cărţii trebuie să stai cu inima
deschisă, căci ea te instruieşte chiar şi fără i-o ceri, sau
poate chiar atunci când nici nu te gândeşti. Spre deosebire de
celelalte surse de informaţie – televizorul, radioul,
cinematograful, internetul, - cartea are un mare avantaj - ea este
un prieten tăcut şi discret, căci îţi oferă ori de câte ori
ai nevoie acelaşi răspuns la fiecare întrebare şi-l repetă
până ce l-ai înţeles. O carte o citeşti când vrei, cum vrei
şi ori de câte ori vrei.
O găseşti oricând, la fel de discretă şi de credincioasă,
ea este foarte înţelegătoare chiar şi atunci când tu n-ai
înţeles-o şi te aşteaptă să revii. O piesă de teatru, un
film, o emisiune TV ne impun un anumit ritm de urmărire şi
înţegere, ne împiedică să insistăm mai mult asupra unor
momente care ne-au impresionat mai mult.
Reprezentate ca vârfuri ale unui triunghi sau ca cercuri
intersectate, cititorul, textul şi contextul - au un rol esenţial
în structurarea activităţilor de lectură. Constituirea unui
spaţiu adecvat întâlnirilor reale cu textul presupune
cunoaşterea celor trei componente şi tratarea atentă a
fiecăreia. În şcoală, problema contextului lecturii se
defineşte prin trei dimensiuni specifice: dimensiunea psihologică,
cea socială şi cea concretă, fizică. Problematica textului poate
fi circumscrisă în funcţie de dimensiunea care i se atribuie în
procesul de formare a cititorului autonom: funcţia de suport al
lecturii, dar şi valoare de creaţie artistică sau de obiect
cultural. Văzută din perspectiva acţiunii didactice, cea mai
importantă componentă a triunghiului lecturii este cititorul –
elevul - ca receptor al textului literar. Angajarea elevului în
lectură presupune, în acelaşi timp, activarea unor structuri
cognitive şi afective complexe, precum şi desfăşurarea unor
procese de o mare diversitate.
În practica şcolară se folosesc diverse forme de îndrumare
a lecturii realizate în clasă sau în afara ei.
Lectura sistematică şi bine îndrumată îi ajută pe elevi
să-şi lărgească orizontul cunoştinţelor şi să asimileze mai
uşor lecţiile, contribuind la dezvoltarea gândirii şi a
limbajului. Este greu de conceput o bună îndrumare a lecturii
elevilor fără un control eficient, iar procedeele de efectuare a
controlului sunt variate şi depind de scopul urmărit.
Pe lângă pregătirea asigurată prin lecţiile de limba
română în care elevii sunt iniţiaţi cu tehnici generale ale
muncii cu cartea, învăţătoarea trebuie să îndrume elevii şi
spre o pregătire specială care să-i deprindă pe elevi în
vederea folosirii cărţii pentru lectură. Dincolo de
activităţile de lectură din orele de limba română,
invăţătoarea poate media întâlnirea cu lumea cărţilor prin
“ sărbători” ale cărţii. Printre formele de sărbătorire se
pot număra: prezentarea celor mai îndrăgite cărţi, paradă de
personaje, expoziţiile de carte sau dramatizarea. Există, de
asemenea, şi varianta activităţilor extracurriculare structurate
sub forma atelierelor şi cercurilor de lectură.
Dificultatea cea mai mare apare în momentul în care trebuie
să se treacă la trierea cărţilor. Elevii au nevoie de sprijinul
celor maturi, deoarece de multe ori citesc cărţi care depăşesc
puterea lor de înţelegere sau sunt „ furaţi” de un anumit
gen de literatură. Uneori elevii nu au la îndemână cărţile
cele mai potrivite cu vârsta, preocupările şi preferinţele lor,
alteori indiferenţa mediului înconjurător determină aceeaşi
atitudine la copii .
Doar formarea interesului pentru lectură nu este
suficient pentru a face din orice copil zburdalnic, dornic de joc
şi voie bună, un cititor liniştit care să se cufunde ore
întregi în lectura unei cărţi. Este necesar să se formeze
gustul pentru lectură. Odată format, gustul pentru lectură se
poate transforma într-o adevărată pasiune.
Întreaga activitate desfăşurată pentru îndrumarea
lecturii particulare a elevilor urmăreşte cultivarea interesului,
a gustului elevului pentru a citi, pentru folosirea corectă a
cărţii în mod independent şi din proprie iniţiativă.
Una dintre modalităţile foarte eficiente, care motivează elevii
pentru învăţare este învăţarea prin cooperare. Această
metodă are multe avantaje, cum ar fi:
o permite realizări şi motivare – învăţarea prin cooperare le
permite elevilor să înveţe activ, chiar şi în clase cu efective
de elevi numeroase;
o oferă un model democratic – cooperarea este necesară şi la
locul de muncă şi în societate;
o facilitează relaţionarea pozitivă cu colegii şi dezvoltă o
atitudine mai bună faţă de şcoală – învăţarea prin
cooperare prezintă avantaje în învăţare şi beneficii sociale
pentru toţi copiii.
Folosind învăţarea prin cooperare se stimulează gândirea la
nivel superior. Copiii care studiază cooperant sunt stimulaţi să
lucreze cu idei şi concepte.
Cercul literar cu roluri este o metodă de învăţare prin
cooperare care presupune formarea de grupuri mici de elevi adunaţi
pentru a studia în profunzime o carte citită. Cercurile oferă
elevilor de orice vârstă o metodă de a se angaja în gândire
critică şi reflecţie pe măsură ce citesc, discută şi răspund
la provocările textului. Prin discuţii structurate această
metodă îi conduce pe elevi la o înţelegere mai profundă a ceea
ce citesc. Aspectul cheie al acestei strategii îl reprezintă
utilizarea fişelor de roluri (vezi lectura suplimentară), prin
care elevii învaţă să discute şi să contribuie la activitatea
de grup.
Înainte de activitate, elevilor trebuie să li se reamintească
modurile de participare la discuţiile din clasă. Iată câteva
dintre ele:
o elevii stau în cerc, astfel încât toţi participanţii la
discuţie să se poată vedea între ei;
o o singură persoană are cuvântul la un moment dat;
o fiecare trebuie să asculte ce spun ceilalţi;
o discuţiile trebuie să rămână la subiect.
Rolurile pot fi diverse, spre exemplu: „Cel ce găseşte
citate”, „Cel care interpretează personajele”,” Cel care
pune întrebări”, „Cel care identifică legături”, „Cel
care găseşte cuvinte noi”.
După ce cadrul didactic a stabilit care sunt rolurile trebuie:
o să aleagă un fragment pe care elevii să îl citească şi să
se asigure că fiecare elev are cartea
o să pregătească fişele de roluri, desemnând sarcini specifice
pentru fiecare elev;
o să atribuie fiecărui elev câte un rol, sau să îi lase pe
elevi să îşi aleagă rolurile, dacă acest lucru este posibil;
o să distribuie fişele de rol şi să se asigure că fiecare elev
a înţeles ce trebuie să facă;
o să grupeze elevii câte cinci (grupul de bază), astfel ca
fiecare grup să includă elevi cu roluri diferite;
Elevii trebuie:
o să citească textul în clasă, dacă nu este un text de mare
întindere, caz în care vor citi acasă înainte de activitate;
o să părăsească grupul casă după ce textul a fost citit şi
să se strângă în grupuri de experţi, alcătuite din elevii cu
aceleaşi roluri din fiecare grup casă;
o să se pregătească împreună, în grupurile de experţi, pentru
a juca rolurile cât mai bine, odată întorşi în grupul casă;
o să se întoarcă la grupul casă după ce au terminat activitatea
în grupul de experţi şi să participe la Cercul literar.
În concluzie, se poate spune că, atunci când toţi elevii sunt
implicaţi activ în învăţare, când sunt organizaţi pe grupe de
învăţare prin cooperare, ei îşi dezvoltă abilităţi
esenţiale pentru a-şi continua procesul de învăţare pe tot
parcursul vieţii, îşi dezvoltă sentimentul de apartenenţă la
şcoală, la grupul de elevi şi sentimentul de grijă faşă de
semeni şi faţă de munca de calitate. Prin utilizarea metodelor de
învăţare activă şi a grupurilor de învăţare prin cooperare,
elevii învaţă cu mai multă plăcere, sunt mai motivaţi,
comunică mai eficient, gândesc mai profund, sunt mai creativi şi
mai responsabili.
. Metoda cubului poate fi folosită pentru explorarea unui
subiect, a unei situaţii. Prin aplicarea acesteia se oferă
elevilor posibilitatea de a-şi dezvolta competenţele necesare unei
abordări complexe şi integratoare. Metoda constă în realizarea
unui cub pe ale cărui feţe se notează cuvintele: descrie,
compară, asociază, aplică, analizează, argumentează. Se
anunţă tema pusă în discuţie, se împarte grupul în şase
subgrupuri şi fiecare dintre acestea examinează tema din
perspectiva cerinţei de pe una din feţele cubului. Forma finală a
scrierii este împărtăşită întregului grup.
Cubul poate fi utilizat cu succes, în momentul dirijării
procesului instructiv-educativ. Metoda poate fi aplicată cu
următoarele sarcini de lucru:

a) Descrieţi grupul personajelor din poveștile studiate;
b) Comparaţi portretul personajelor pozitive cu acela al
personajelor negative;
c) Cu cine pot fi asociate personajele propuse şi pe ce se bazează
această posibilă asociere?
d) Propuneţi o soluţie care, aplicată în şcoală, poate duce la
păstrarea valorilor promovate;
e) Analizaţi elementele specifice basmului din text şi explicaţi
rolul lor;
f) Consideraţi utilă ideea separării pesonajelor pe anumite
criterii? Argumentaţi-vă opinia! (4-5 rânduri)
Diagrama Venn este o metodă care presupune realizarea unei
reprezentări grafice a două obiecte/personaje în ceea ce au
asemănător şi diferit.

Prin toate compartimentele ei, lectura îşi
aduce contribuţia la dezvoltarea gândirii şi la modelarea
sentimentelor,asigurând copilului suportul evoluţiei
intelectuale,precum şi posibilitatea integrării în viaţa
socială.
Succesul în lectura particulară a
elevului este asigurat,în mod deosebit,de capacitatea lor de a
înţelege prin efort propriu mesajul celor citite.

Bibliografie:
1. Bărbulescu, Gabriela, Metodia predării limbii şi literaturii
române în învăţământul primar, Ed. Corint, 2009
2. Cerghit,Ioan,ş.a.,Didactica limbii române în şcoala
primară,Editura Teora,Bucureşti,1998
3. Stancu, Adriana; Aspecte metodice ale predării literaturii în
învăţământul primar, Editura
Sfântul Ierarh Nicolae, 2010
4. Şerdean ,Ioan; Didactica limbii şi literaturii române în
învăţământul primar, Editura Teora, Bucureşti, 2008
5. Scheau, Ioan, Gândirea critică: metode active de
predare-învăţare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004;
6. Şincan, Eugenia; Alexandru, Gheorghe; Lecturi literare pentru
ciclul primar – Îndrumător metodic pentru învăţători,
părinţi şi elevi, Vol. I – clasa I, Editura „Gheorghe
Alexandru”, Craiova, 1993.