Imaginea Fecioarei Maria în cultură și literatură (II)

Imaginea Fecioarei Maria în cultură și literatură (II)
Imaginea Sfintei Fecioare nu este însă legată doar de artele vizuale. Ea a fost intens exploatată şi în literatură, poate tocmai datorită faptului că prin cuvinte omul se simte mai aproape de divinitate.
În literatura română, marele nostru poet Mihai Eminescu a compus versuri deosebite în cinstea Fecioarei Maria. Poate cele mai cunoscute dintre acestea sunt cele din „Rugăciune”, în care, așa cum spune și titlul, poetul înalță rugi către Maica Domnului, pe care o numește „regină„ și „crăiasă„ , ca semn al puterii simbolice pe care ea îl are asupra creștinilor: Crăiasă alegându-te /Îngenunchem rugându-te,/ Înalţă-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie;/ Fii scut de întărire/ Şi zid de mântuire,/ Privirea-ţi adorată/ Asupra-ne coboară,O, Maică prea curată/ Şi pururea fecioară,Marie!. Noi, cei din mila sfântului/ Umbră facem pământului,/ Rugămu-ne—ndurărilor,/ Luceafărului mărilor;/ Ascultă-a noastre plângeri,/ Regină peste îngeri,/ Din neguri te arată,/ Lumină dulce clară,/O, Maică prea curată/Şi pururea fecioară,
Marie!”
Se observă în această poezie că eul liric se vrea o voce a întregului său popor și că, probabil din cauza îndepărtării omului de sacralitate, și Maica Domnului veghează asupra oamenilor cu mai puțină atenție, fapt pentru care Fecioara este rugată să își coboare asupra noastră „privirea-i adorată”
În poezia „Răsai asupra mea„ Eminescu de asemenea înalță rugi către Fecioara Maria, dar de această dată tonul este mult mai personal:„ Răsai asupra mea, lumină lină,/ Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;/ O, maică sfântă, pururea fecioară,/ În noaptea gândurilor mele vină! (...)Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa/ Şi reapari din cerul tău de stele/Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!” . Aici Fecioara Maria apare din nou ca un etalon, ca ceva cu puteri depline care are puterea de a interveni în viața creștinului atunci când gândurile sale sunt întunecate. O eventuală apariție a Mariei va reda poetului credința și vigoarea de altădată.
În ambele texte de mai sus, imaginea Fecioarei Maria este una perceptivă, de care poetul este perfect conștient și cu siguranță că prezentarea Mariei ca o „crăiasă„ sau ca o „împărăteasă” este rezultatul unei imagini mnezice inoculată în formarea conștinței religioase a lui Eminescu. Astfel, poetul o aduce în contemporan pe Maica Domnului prin propria-i raportare la cea care intrase deja de secole în mentalul colectiv.
Referire la Fecioara Maria face și Tudor Arghezi în „Ochii Maicii Domnului”, unde personajul principal, răpus de incapacitatea de adaptare la lumea în care trăia are un fior mistic în fața Icoanei Fecioarei Maria, unul care însă nu este „de natură salvatoare, căci el e viciat de aluviunile unui sentiment în esenţă incestuos”
O imagine- sacrilegiu a Fecioarei Maria apare în romanul lui Liviu Rebreanu „Adam și Eva”. Aici, în capitolul intitulat chiar „Maria”, Hans, devenit călugăr, crede că este cel mai mare păcătos pentru că toată viața sa a visat un ideal de femeie, ideal care se materializa în imaginea Fecioarei Maria. Ajuns la mănăstire, „o măsuță șubredă și un scaun fără spetează mai avea, și pe perete, la căpătâi, o icoană a Maicii Domnului, veche, cu ramă mâncată de carii. în fața ei se oprea din ce în ce mai mult, ca înaintea unei ființe vii. Zugrăveala stângace arătă un cap frumos de femeie, cu ochii mari, cu privirea blândă și plină de mistere. Și ochii ei îl urmăreau necontenit, oriunde se mișcă în chilie, parcă s-ar fi întors după el, chemători și mângâietori. Privirea lor, cunoscută, parc-ar fi întâlnit-o de mult, ascundea taina revelației pe care o râvnea din adâncimile sufletului. De-acuma nu se mai simțea singur. Privirea icoanei îl însoțea pretutindeni, îi lumina sufletul chiar în beznă nopților petrecute pe patul de scândură. în rugăciuni invoca mereu pe Maica Precista, adăpostul și sprijinul vieții lui.” Aici, imaginea Maicii Domnului este una anticipatoare bazată pe una mnezică, în contextul cultural al Evului Mediu Timpuriu, când influența Bisericii și a ceea ce reprezintă ea se amplifica.
De-a lungul secolelor, imaginea Fecioarei Maria nu a cunoscut mari transformări, ea rămânând mereu acea figură a femeii mântuitoare, ajutătoare, care îi scapă pe mulți din nevoi. Cu toate acestea, așa cum s-a putut observa, imaginea ei pătrunde în toate tipurile de imagini. Astfel, ea se regăsește atât în imaginarul istoric, al artelor legate de vizual, dar avem și devieri laice ale imaginii, atât în literatură cât și în pictură.
Bibliografie și resurse web utilizate:
1. http://basilica.ro/cele-mai-vechi-icoane-ale-maicii-domnului/
2. http://crispedia.ro/ochii-maicii-domnului-de-tudor-arghezi-comentariu-literar-rezumat-literar/
3. http://philobia.com/pdf/71_Yves_Chiron__Ancheta_asupra_aparitiilor_Fecioarei_Maria.pdf
4. http://www.doxologia.ro/imagine/maica-domnului-profetii-vechiului-testament
5. http://www.liviurebreanu.eu/opere/romane/adam_si_eva/capitolul_05_maria.html
6. http://www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/rasai_asupra_mea.htm http://www.poezie.ro/index.php/poetry/213485/email.html https://ro.wikipedia.org/wiki/Fecioara_Maria
7. Jean- Jacques Wunenburger, Filozofia imaginii, Editura Polirom, 2004