În cercul cărții

ÎN CERCUL CĂRȚII
Prof. Monica Drăgoi
Liceul Teoretic Apaczai Csere Janos
Cluj-Napoca, jud. Cluj
Motto:
,,Gândim că ne apropiem de o carte de la distanță, vedem cum ea își desface copertele protectoare, urmărim, protejați de locul nostru în public, desfășurarea narațiunii și uităm în ce măsură depinde supraviețuirea personajelor, viața însăși a poveștii, de dorința de a evoca un detaliu, de a fi surprinși de o absență – ca și când puterea noastră de a iubi a creat ea însăși, dintr-un ghem de cuvinte, persoana iubită.”
(Alberto Manguel, Jurnal de lectură, Un Don Juan al cărților)

A fi profesor de limba și literatura română într-o școală cu predare în limbile minorităților naționale este o experiență pentru care te pregătești pe măsură ce o trăiești. Poate părea paradoxal, dar profesorul constată că didactica limbii române e necesar să fie pliată peste realele cerințe ale elevului a cărui ,,primă limbă”, în ordinea în care le învață, este alta decât limba română. Astfel, pentru a ajunge cu elevii la o practică reală, rațională și funcțională a limbii române în comunicarea orală și scrisă, profesorul trebuie să își reconfigureze lecțiile, să adapteze metodele didactice și chiar conținuturile de învățare la cerințele reale ale elevului. Ce drum trebuie să parcurgă profesorul! În ce lumină atrăgătoare trebuie să așeze cartea – scrisă sau tradusă – în limba română, pentru ca elevul să-l urmeze pe acest drum! Și aceasta nu este tot: finalitatea acestui drum este de a-l aduce pe elev în situația de a acumula cunoștințele necesare comprehensiunii și, mai departe, de a-și forma abilitățile de a produce text oral sau scris. Nu este suficient să cunoască, să înțeleagă textul, ci trebuie să producă limbaj. Pentru aceasta, profesorul trebuie să pună elevul în patru ipostaze: auditor, lector, locutor și, în final, scriptor. Primele două ipostaze vizează înțelegerea de text, elevul devine un ascultător și un cititor conștient. Celelalte două ipostaze urmăresc producerea de text oral sau scris în limba română. Înainte de a-l învăța instrumentarul analizei literare, profesorul trebuie să-l atragă pe elev în lumea cărții. O altă abordare este o sursă sigură de eșec. Urmărind nivelurile de înțelegere a textului formulate de Robert Scholes, profesorul își cristalizează etapele transformării elevului în cititor pasionat. Inițial, lectura elevului este inocentă, apoi devine interpretativă și critică. Ideal ar fi ca elevul să fie adus la nivelul lecturii de plăcere, singura automotivantă, garanție a transformării lui într-un cititor și dincolo de anii petrecuți în școală. Alberto Manguel consideră lectura ,,o îndeletnicire confortabilă, solitară, lentă” care produce plăcere cititorului. Până a se ajunge la plăcerea lecturii, profesorul are de îndepărtat o serie de obstacole. Elevului-cititor i se cere o lectură rapidă, coerentă, cu dovada comprehensiunii. În realitate, de cele mai multe ori, elevul are o lectură liniară, fragmentară, datorată cunoștințelor de limbă reduse sau a unui insuficient și ineficient repertoriu de strategii de lectură. La acestea se adaugă factorul emoțional, lipsa de încredere, jena de a citi/vorbi în public, de a se arăta, în fața celorlalți, ca cititor/vorbitor ezitant de limbă română. În aceste condiții, cum poate fi motivat elevul pentru lectură? Cum poate orchestra profesorul ora de lectură în așa fel încât să se asigure o interacțiune de succes între cititorul-elev, text și context? Pe de o parte, textele alese nu trebuie să aibă un prea mare grad de dificultate și să se înscrie în sfera de interes a elevului, să rezoneze cu problemele/nevoile/curiozitățile lui. Pe de altă parte, profesorul trebuie să asigure un context adecvat situației de lectură. Pentru a favoriza comprehensiunea, e important să fie eliminată orice situație care ar genera disconfort elevului, în acest sens un rol important îl joacă aspectul ludic al activităților. Așadar, succesul orei de lectură este asigurat atunci când toate aceste condiții sunt îndeplinite, iar pentru acesta, profesorul e necesar să se îndepărteze de demersul didactic tradițional și să implice efectiv elevul în procesul propriei lui deveniri.
Un exemplu de modalitate prin care se poate atrage elevul spre text este organizarea unui cerc de lectură. Scăpat de grija temelor de casă, a lecțiilor ce trebuie parcurse, aflat într-un context cât mai puțin formal, elevul ia în stăpânire cartea și, involuntar, se lasă stăpânit de ea.
Consider necesară organizarea unui cerc de lectură, în special, la începutul unui ciclu școlar. Se pun, astfel, bazele unei relații de durată, care se vrea constructivă și eficientă și de acest început depinde succesul ei.
Un (mereu nou) început vine odată cu preluarea unei clase a V-a. Pentru elevi este o trecere dificilă, iar profesorului, inclusiv celui de limba română, îi revine obligația de a-l ajuta să se adapteze la noul context de învățare. Depinde aproape în exclusivitate de profesorul de limbă română să atragă elevii spre acest obiect de studiu și, mai ales, spre lectură. Cercul de lectură devine mijlocul prin care poate să ducă la îndeplinire acest deziderat.
Cercul nostru de lectură a primit numele de Bufnițele cititoare, nume moștenit de la elevii mai mari, cu experiență deja în activitățile de cerc. Ideea de a petrece o oră în fiecare săptămână citind cărți a fost primită cu interes amestecat cu ezitare venită din teama că nu vor putea citi ușor și, mai ales înțelege pe deplin, textul scris în limba română. Elevii au o destul de bună experiență de lectură în limba maghiară și am hotărât să folosesc acest lucru în avantajul lecturii în limba română. În urma unui sondaj între elevi, am întocmit o listă de lecturi pe care deja le au în limba maghiară, am înțeles care este zona lor de interes și am alcătuit propria listă de texte propuse spre lectură de această dată, în limba română. Sunt texte din literatura universală pentru copii, unele considerate clasice, iar altele aparținând unor scriitori străini contemporani foarte apreciați în rândul copiilor. Din listă fac parte următoarele titluri: Jim Năsturel de Michael Ende, Charlie și marele ascensor de sticlă, Charlie și fabrica de ciocolată și Matilda de Roald Dahl, O buclă în timp de Madeleine L’Engle, Aventurile lui Cepelică de Gianni Rodarri, Micul prinț de Antoine de Saint-Exupery, Căluțul de apă de Dick King Smith, Povești din strada Broca de Pierre Gripani, Familia mea și alte animale de Gerald Durrell. Cele zece titluri ni le-am propus pentru acest an școlar și preconizăm ca, până la sfârșit, cărțile să ajungă, prin rotație, la toți elevii.
În formularea obiectivelor acestui cerc de lectură am avut în vedere principiile lecturii automotivante:
• Concentrarea pe un tip de lectură care să exploateze toate sensurile textului. Elevul citește pentru a înțelege.
• Interacțiunea reală dintre cititor, text și ceilalți cititori ai aceluiași text. Textul trebuie să ridice întrebări sau să-i ofere elevului răspunsuri la întrebări deja existente în mintea lui. Apoi, textul trebuie să genereze un dialog între cititorii lui. Numai astfel se produce, în urma lecturii, dialogul cu cartea, cu sinele și cu ceilalți.
• Alegerea acelor metode didactice care au efect sinectic. Elevii sunt antrenați în diferite activități precum: punerea în locul scriitorului, punerea în ipostaza unui personaj, introducerea elevului ca personaj într-o operă citită, schimbarea finalului, imaginarea unui alt scenariu al întâmplărilor. Toate aceste exerciții au rol în stimularea fanteziei creatoare, a intuiției, încurajează aptitudini de creație literară.
În cadrul orelor de cerc, accentul se pune, în prima fază, pe lectura operelor și mai puțin pe producerea de text. Prima jumătate de oră este dedicată activității de lectură. Într-o atmosferă relaxată și totuși nederanjați de cei din jur, elevii citesc individual, fiecare pentru sine, în ritmul propriu, se lasă absorbiți de carte. Printr-o privire, când au nevoie de o îndrumare, cheamă profesorul, prezență discretă, devenit instrument al lecturii elevilor. Apoi, încep discuțiile. Permanent încurajați de profesor, elevii lasă, rând pe rând, inhibițiile, se exprimă și își exprimă trăiri, gânduri, idei despre cele citite. Devin curioși în legătură cu textele celorlalți colegi. Urmăresc firul întâmplărilor din cărțile acestora și doresc o continuare. Astfel, o carte care a stârnit interesul, trece repede sub privirile lacome ale altui cititor. Dintre strategiile didactice amintesc prezentarea de carte și organizarea de târg de carte. Prin aceste activități, elevii realizează, de fapt, oral, texte argumentative. Pentru pregătirea prezentării, elevul face o lectură intenționată, scopul fiind alegerea acelor pasaje care ar putea stârni interesul colegilor și care ar impune cartea pe un loc fruntaș într-un top al preferințelor. Consider că un elev ar trebui cel puțin o dată într-un semestru să fie pus în această postură de a prezenta o carte în fața clasei.
Treptat, în cadrul ședințelor de lectură, pot fi introduse și activitățile de scriere, de redactare de text în limba română. Un exemplu de activitate didactică este jurnalul de bord. La fiecare întâlnire a cercului de lectură este un secretar de ședință care are rolul de a consemna într-un registru tot ceea ce se petrece în timpul activității. Pe parcursul anului școlar, fiecărui elev îi va veni rândul, cel puțin o dată, să își asume acest rol. Elevul are în posesie jurnalul o săptămână, timp în care poate să facă observații, consemnări ale unor gânduri referitoare la propria carte pe care o citește. Se poate exprima liber, prin cuvinte sau desene. Jurnalul acesta de bord pune accent pe o lectură inocentă din partea elevilor și nu trebuie confundat cu clasicul caiet de lectură. Chiar dacă exprimările sunt stângace, uneori cu greșeli de redactare, acestea sunt de preferat în locul unor texte preluate din alte surse (internet, prefața unei cărți, manuale preparatoare pentru examene). Activitățile de scriere pot fi multe și variate. Li se poate cere ca, plecând de la textul citit, să redacteze narațiuni personale, să povestească, în scris, întâmplări personale asemănătoare cu cele ale personajelor din carte sau să alcătuiască o fișă biografică a personajului preferat pusă în paralel cu fișa biografică a elevului.
Până la urmă, scriind despre ce au citit, în cuvinte nepretențioase, dar sincere, elevii își clarifică cele citite, se apropie real de carte, dialoghează cu ea, cu ceilalți și cu sinele, iar limba în care se face lectura cărții nu mai constituie o piedică, atunci când se privește senin către Carte!

Bibliografie:
1. Pamfil A. - ,,Didactica limbii și literaturii române, gimnaziu. Pentru învățământul în limbile minorităților naționale”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000, pag. 15-16, pag. 48-50
2. Manguel A. - ,,Jurnal de lectură. Un Don Juan al cărților”, Baroque Books&Arts, București, 2012, pag. 7-9
3. Ionescu M., Radu I. - ,,Didactica modernă”, Colecția Didactica, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001, pag 153-156