JOCUL DIDACTIC – MIJLOC VALOROS DE INSTRUIRE ŞI EDUCARE A ELEVILOR

JOCUL DIDACTIC – MIJLOC VALOROS DE INSTRUIRE ŞI EDUCARE A ELEVILOR

Prof. Înv. primar Tecsi Ana-Maria
Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla

În ciclul primar se impune o exigenţă sporită în ceea ce priveşte dozarea ritmică a predării cunoştinţelor elevilor. Având în vedere puterea de concentrare la această vârstă, nevoia de mişcare, în activitatea şcolară se impune folosirea jocului didactic la toate obiectele de învăţământ.
Pentru a manifesta liber, copilul trebuie să dispună de un volum de cunoştinţe, să stăpânească instrumentele gândirii, să aibă o comportare adecvată, să aibă simţul datoriei şi al sinei faţă de sine şi faţă de alţii.
Joaca este puntea ce poate uni şcoala cu viaţa, deci acea activitate care îi permite copilului să se manifeste conform naturii sale, să treacă pe nesimţite la muncă serioasă.
Utilizând jocul didactic în procesul de predare – învăţare, activitatea didactică devine mai interesantă şi mai atractivă. Prin participarea la joc elevul îşi angajează întreg potenţialul psihic, îşi ascute observaţia, îşi cultivă iniţiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, îşi dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă.
În învăţământul primar, jocul didactic se poate utiliza cu succes la toate disciplinele şcolare, în orice moment al lecţiei, într-o anumită etapă a ei sau întreaga activitate se poate desfăşura pe baza lui. Prin folosirea jocului didactic trebuie să urmărim ca să primeze obiectivele
instructiv-educative, elevii să fie pregătiţi sub raport teoretic, să cunoască sarcina urmărită, modul de desfăşurare, regulile ce se cer respectate şi să nu-l considere ca un simplu divertisment, ci ca un mijloc de învăţare. Jocul didactic poate fi folosit fie la dobândirea de noi cunoştinţe, fie la fixarea şi consolidarea acestora, fie la verificarea şi aprecierea nivelului de cunoştinţe ale elevilor.
În ciclul primar jocurile didactice constituie o punte de legătură între joc ca activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preşcolară şi activitatea specifică
şcolii – învăţătura. Sub raport structural, psihologic, orice tip constituie o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv – motivaţionale. Ele sunt realizate pentru a deservi procesul instructiv-educativ, au un conţinut bine diferenţiat pe obiecte de studii, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în situaţia să eleboreze diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor individuale, accentul căzând nu pe rezultatul final, ci pe modul de obţinere a rezultatului, pe posibilităţile de stimulare a capacităţilor intelectuale şi afectiv-motivaţionale implicate în desfăşurarea acestora.
Integrarea jocului didactic în activitatea de învăţare a micilor şcolari, contibuie la realizarea unor obiective importante în formarea personalităţii copilului. Micul şcolar trebuie să simtă că vine la şcoală să desfăşoare o activitate ce-i solicită efort în cooperarea cu ceilalţi elevi, cu învăţătorul, într-o atmosferă de securitate, de bucurie, şi nu numai să reproducă în competiţie cu ceilalţi, ceea ce a învăţat. Învăţarea prin efort personal şi în grup, prin manifestarea independenţei în acţiune, în gândire şi în exprimare, însoţită de bucurii şi satisfacţie va fi temeinică şi va genera noi interese de cunoaştere.
Folosirea jocului în procesul instructiv – educativ face ca elevul să înveţe de plăcere, să devină interesat faţă de activitatea ce o desfăşoară, face ca cei timizi să devină mai activi, mai volubili, mai curajoşi, să capete mai multă încredere în capacităţile lor, mai multă siguranţă şi tenacitate în răspunsuri.
Jocul didactic poate fi folosit cu succes în captarea atenţiei elevilor pe tot parcursul activităţii didactice şi înlăturarea plictiselii, dezinteresului. Plăcerea funcţională (cea mai evidentă particularitate a jocului) ce acţionează în timpul jocului, va crea o nouă formă de interes, de participare din partea elevilor, mult superioară atenţiei realizată prin constrângere; aceasta şi datorită faptului că elevul solicitat la joc va fi mereu activ, atent.
La înlăturarea stării de plictiseală în cadrul lecţiei, contribuie şi efectele funcţionale ale jocului: tendinţa de repetare, destinderea şi odihna. Toate acestea întăresc importanţa folosirii jocului didactic ca mijloc instructiv. Un joc bine gândit şi organizat constituie un mijloc de cunoaştere şi familiarizare al elevului cu viaţa înconjurătoare.
Jocul este un mijloc de educaţie indirect. Cu ajutorul lui copilul poate fi influenţat prin intermediul situaţiei ludice. În joc se exersează nu numai muşchii, ci în mai mare măsură inteligenţa. Jocul disciplinează fără constrângere pe jucător atât sub aspectul desfăşurării acţiunilor obiective, (coordonarea mişcărilor, concentrarea), cât şi sub aspectul comportamentului social.
Prin intermediul jocului, copilul ia contact cu alţii, se obişnuieşte să ţină seama de punctul de vedere al altora, jocul fiind o activitate de grup. În cadrul jocului de grup, jocul colectiv, fiecare ţine seama de celălalt. Acest lucru reclamă de la fiecare elev o continuă trecere de la coordonare la subordonare, un spirit de echipă. În cadrul jocului colectiv această atitudine de coordonare şi subordonare nu poate fi realizată prin constrângere, ci numai în mod activ de către elevi în desfăşurarea jocului.
Prin intermediul jocului didactic învăţătorul poate cunoaşte mai bine elevii. Orice copil se antrenează total în joc, deoarece jocul îi serveşte pentru a-şi confirma personalitatea. Fiecare copil are un stil personal de joc, prin care îşi arată inteligenţa, voinţa, caracterul dominant.
Aplicând cu pricepere jocurile didactice, învăţătorul trebuie, şi poate valorifica unele din bogatele surse formativ – educative ale acestuia în angajarea personalităţii copilului de a desfăşura o activitate ce solicită efort susţinut, dar într-o atmosferă de voioşie, de cooperare, de înţelegere.