METODE ȘI TEHNICI MODERNE DE PREDARE-ÎNVĂȚARE

Activitatea instructiv-educativă se desfăşoară în baza unor finalităţi, este pusă în practică prin intermediul unui sistem de metode şi procedee, apelează la o serie de mijloace tehnice de realizare, iar rezultatele sunt verificate şi evaluate prin strategii specifice. Curriculum-ul şcolar integrează toate aceste componente, dintre care o poziţie centrală revine metodelor care fac posibilă atingerea finalităţilor educaţionale.
Metodele didactice reprezintă un ansamblu de mijloace şi procedee integrate la nivelul unei acţiuni implicate în realizarea obiectivelor pedagogice concrete ale activităţii de instruire sau educaţie proiectată de către profesor.
Totodată, metodele de învăţământ fac parte din condiţiile externe ale învăţării, care determină eficienţa acesteia. De aici decurge importanţa alegerii judicioase a metodelor corespunzătoare fiecărei activităţi didactice.
Sistemul metodelor de învăţământ conţine:
- metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern;
- metode moderne, determinate de progresele înregistrate în știință și tehnică, unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare științifică, punându-l pe elev în situația de e dobândi cunoștințe printr-un efort propriu de investigaţie experimentală; altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul).
Iată o prezentare succintă a câtorva dintre metodele moderne de predare-învățare:
1. Brainstorming-ul şi brainstorming-ul în perechi (asaltul de idei sau furtună în creier)
Tehnica brainstorming-ului (engl. brain = creier, storm = furtună) semnifică o efervescenţă de idei spontane, un asalt de idei, o activitate intensă imaginativă. Presupune consemnarea de către elevi / studenţi pe hârtie sau în caietele lor a tuturor informaţiilor pe care le au despre un anumit subiect înainte de a avea la dispoziţie un material documentar despre el. În condiţiile unei activităţi de grup, brainstorming-ul este cea mai răspândită metodă de stimulare a creativităţii, căci, cu cât se emit mai multe idei asupra a ceva, cu atât există şanse să se descopere idei valoroase.
2. Harta gândirii – Mindmapping
Metodă liberă de brainstorming cu selecţie pe itemi, Harta gândirii sau Mindmapping reprezintă una din formele destul de vehiculate de lucru în sesiunile producătoare de ideaţie rapidă, cursivă şi colectivă. De data aceasta, instrucţiunile specifice sunt însoţite de cerinţa expresă ca fiecare participant la activitate, în loc să-şi noteze ideile pe fişe de lucru sau caiete speciale, să le scrie pe o hârtie Flichart sau una cu o dimensiune şi mai mare plasată pe un perete sau pe tablă, suport care are deja inscripţionat cu un marker colorat sau lipit un colant titlul temei ori denumirea conceptului ce trebuie „ pus(ă) sub microscop” poziţionat central. Într-o altă variantă, sesiunea brainstorming va avea loc întîi individual, apoi pe perechi, în microgrupuri de patru – şase persoane care-şi vor alege un raportor ce va consemna pe coala de hârtie ideile emanate la nivelui grupului . Regulile de bază ale „ asaltului de idei” vor fi respectate şi în acest caz, demersurile finalizatoare urmând aceiaşi paşi. Pentru eliminarea monotoniei şi introducerea unor elemente spectaculare care să energizeze intervenţiile participanţilor la sesiunea ideatică, colile de hârtie pot lua forma unui papirus, a ecranului unui monitor, a unui creier uman etc.
3. Categorizarea
Este specifică etapei evocării şi se realizează cu scopul de a organiza ideile emise în timpul brainstorming-ului. Important în tot acest demers nu este produsul final ci procesul de categorizare în sine. Nu profesorul este acela care stabileşte categoriile ci ele sunt stabilite în baza ideilor produse prin brainstorming. În perechi sau pe grupuri, elevii / studenţii stabilesc categoriile şi repartizează ideile într-o categorie sau alta. Nu este obligatoriu să se păstreze până la finalul selecţiei categoriile iniţiale pentru că pe parcurs viziunea lucrurilor poate fi alta şi deci şi categoriile se pot modifica sau se pot adăuga altele ca rezultat al discuţiilor şi dezbaterilor ce vor aprofunda cunoaşterea. Fiecare grup poate stabili categorii diferite, mai ales pentru faptul că există mai multe posibilităţi de categorizare a informaţiei, dar se poate ajunge la un numitor comun.
4. Ciorchinele (Steele, Steele, 1991)
Constând în utilizarea unei modalităţi grafice de organizare a brainstorming-ului pentru a ilustra relaţiile dintre idei sau a releva sensuri noi ale ideilor atât în momentul evocării, cât şi în realizarea sensului şi reflecţie, ciorchinele este una dintre cele mai utilizate metode fiind considerată foarte atractivă. Fie că este un ciorchine semidirijat (se indică în prealabil anumite categorii de informaţii pe care profesorul / învăţătorul le aşteaptă de la elevi / studenţi), fie că este unul liber (a cărui realizare nu implică nici prescripţii, nici restricţii), fie că este realizat individual sau ca activitate de grup, el poate reprezenta o pauză în Brainstorming-ul de grup. Participantul la acest tip de activitate are ocazia de a gândi liber, de a-şi exprima fără teamă ideile şi a le populariza, de a beneficia de experienţa şi cunoştinţele celorlalţi, a-şi clarifica anumite aspecte ale problematicii prezentate şi a-şi ordona ideaţia, a o restructura în vederea reţinerii şi înţelegerii acesteia cu mai multă uşurinţă pentru că, de fapt, ciorchinele este şi o tehnică de căutare a celor mai accesibile căi de acces către conştientizarea posesiei propriilor noastre cunoştinţe, convingeri, expectaţii şi valori morale, etice, religioase, dar şi a modului personal de a înţelege o anumită problematică. Totul pleacă de la centrarea pe tablă, pe o hârtie de Flichart sau pe pagina unui caiet a unui cuvânt sau propoziţie-nucleu în legătură cu care se scriu cuvinte sau sintagme legate de un anumit subiect.
5. Activitatea dirijată de citire şi gândire
În principiu, această metodă constă în fragmentarea unui text cu scopul de pune elevii în situaţia de a anticipa ce se va întâmpla în continuare într-o povestire sau într-un text informativ.
6. Predarea reciprocă
Se realizează cu un grup mic de elevi / studenţi care, după ce citesc un fragment din textul propus, joacă pe rând rolul profesorului, rezumând ce au citit, punând întrebări celorlalţi elevi / studenţi în legătură cu ce s-a citit, clarificând ambiguităţile şi făcând predicţii asupra secvenţei următoare, în ultimă instanţă trecând apoi rolul „profesorului” asupra altui elev / student din grup. Exersată în grupuri mici de 4-7 membrii şi constituind o modalitate eficientă de a învăţa, această tehnică permite elevului / studentului să experimenteze şi să exerseze rolul de profesor cu tot ceea ce implică el.
Iată câteva dintre metodele şi tehnicile noi, ,,moderne” aşa cum sunt ele regăsite în literatura de specialitate şi care prin aplicarea lor în practica educativă, alături de cele tradiţionale, ajută la eficientizarea actului didactic, la dezvoltarea şi antrenarea cât mai optimă a minţii şi a sufletului educabilului…
În şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie de care sunt considerate metodele de învăţământ este caracterul lor activ adică măsura în care sunt capabile să declanşeze angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze motivaţia, capacităţile cognitive şi creatoare.
Un criteriu de apreciere a eficienţei metodelor îl reprezintă valenţele formative ale acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalităţii elevilor.
Elevii trebuie să-și pună unii altora întrebări și să spună lumii ceea ce știu pentru a afla ce știu. Spunând vor învăța, spunând vor intrepreta lumea așa cum o văd ei pentru noi ceilalți.

“Nu există metode bune sau rele, ci metode adecvate, bine sau prost utilizate.“ (I. Cerghit).
Trăind într-o societate aflată în continuă schimbare, elevul va trebui ca universului informaţional întâlnit să-i dea sens în mod critic, creativ şi productiv. Pentru a manevra bine informaţiile, elevul va trebui să aplice un set de deprinderi de gândire care să-i ofere posibilitatea de a sorta informaţia cu eficienţă. Pentru aceasta va trebui să parcurgă un proces sistematic de analiză şi reflecţie critică.
Elevii înşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut într-un tot ordonat şi plin de semnificaţii. Dacă elevilor nu li se oferă ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii şi eventual a predării, învăţarea nu are loc.
Profesorul trebuie să-şi schimbe concepţia şi metodologia instruirii şi educării, să coopereze cu elevii, să devină un model real de integrare socioprofesională şi educaţie permanentă, să se implice în deciziile educaţionale, să asigure un învăţământ de calitate. Pregătirea managerială a profesorului, însuşirea culturii manageriale, nu numai cea tradiţională psihopedagogică şi metodică, pot asigura esenţial înţelegerea şi aplicarea relaţiei autoritate-libertate, ca nou sens al educaţiei, prin predare-învăţare şi rezolvarea altor situaţii din procesul educaţional şcolar.
Orice metodă pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor factori şi, din acest punct de vedere, educaţia va rămâne mereu o artă: arta de a adapta, la o situaţie precisă, indicaţiile generale date de cărţile de metodologie.