Metode interactive

Metode interactive

Bunul mers al procesului de învăţământ şi rezultatele
obţinute depind de metodele utilizate.Marii pedagogi au evidenţiat
faptul că, folosindu-se metode diferite se obţin diferenţe
esenţiale în pregătirea elevilor, că însuşirea unor noi
cunoştinţe se poate realiza mai uşor sau mai greu, în funcţie
de metodele utilizate.
Metodele sunt instrumente importante aflate la
dispoziţia cadrului didactic, de a căror cunoştinţe şi
utilizare depinde eficienţa muncii educative. Educatorul,
cunoscând varietatea metodelor, particularităţile elevilor cu
care lucrează, obiectivele pe care trebuie să le atingă, trebuie
să acţioneze pentru a valorifica pe deplin personalitatea,
devenind el însuşi un creator în materie de articulare a
strategiilor, metodelor şi procedeelor didactice.
Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual
susţinut şi înrămarea acestora cu capacităţi necesare unei
activităţi de învăţare productivă reprezintă modalitatea cea
mai eficientă de educare a elevilor în spiritul unei atitudini
conştiente active. Cerinţa primordială a educaţiei
progresiviste, cum spune J.Piaget, este de a asigura o metodologie
diversificată, bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare
cu activităţile de cooperare, de învăţare ăn grup şi de
muncă independentă.
Deşi învăţarea este eminamente o activitate proprie, ţinând
cont de efortul individual depus în înţelegerea şi
conştientizarea semnificaţiilor ştiinţei, nu este mai puţin
adevărat că relaţiile interpersonale, de grup, sunt un factor
indispensabil apariţiei şi construirii învăţării personale şi
colective.
,, Învăţarea în grup exersează capacitatea de deciyie şi de
iniţiativă, dă o notă mai personală muncii, dar şi o
complementaritate mai mare aptitidinilor şi talentelor, ceea ce
asigură o participare mai vie, mai activă, susţinută de foarte
multe elemente de emulaţie, de stimulare reciprocă, de cooperare
fructuoasă``. Specific metodelor ineractive de grup este faptul
că ele promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor,
dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă
şi cu reyultate evidente. Acest tip de interactivitate determină,,
identificarea subiectului cu situaţia de învăţare în care
acesta este antrenat``, ceea ce duce la transformarea elevului în
stăpânul propriei transformări şi formări.

Noţiunea de
metodă în învăţământ

Metodele de învăţământ (odos- cale, drum; metha-
către, spre) reprezintă căile folosite în şcoală de către
educator, cu scopul de a-i îndruma şi sprijini pe elevi să
descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile,, ştiinţa. Ele sunt
totodată mijloace prin care se formează şi se dezvoltă
priceperile, deprinderile şi capacităţile elevilor de a acţiona
asupra naturii, de a folosi roadele cunoaşterii, transformînd
exteriorul în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi
dezvoltându-şi personalitatea.
Prin ,,metodă de învăţământ`` se înţelege,
aşadar, o modalitate comună de acţiune a cadrului didactic şi a
elevilor, în vederea realizării obiectivelor pedagogice, Cu alte
cuvinte, metoda reprezintă un mod de a proceda care tinde să
plaseze elevul într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai
puţin.dirijată. Sub raportul structurării, metoda este un
ansamblu organizat de operaţii, de procedee.
Metodologia didactică desemnează sistemul
metodelor utilizate în procesul de învăţământ, precum şi
teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în considerare
natura, funcţiile, clasificarea metodelor de învăţământ,
precum şi caracterizarea, descrierea lopr, cu precizarea
cerinţelor de utilizare.
Metodele de învăţământ sunt un element de
bază al strategiilor didactice, în strânsă relaţie cu
mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a
elevilor. De aceea, opţiunea pentru o anumită strategie didactică
condiţionează utilizarea unor metode de învăţământ specifice.
Totodată , metodele de învăţământ fac parte din condiţiile
externe ale învăţării, care determină eficienţa acesteia. De
aici decurge importanţa alegerii judicioase a metodelor
corespunzătoare fiecărei activităţi didactice.
Sistemul metodelor de învăţământ conţine:
a) metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia
şcolară şi care pot fi păstrate cu condiţia reconsiderării şi
adaptării lor la exigencele învăţământului modern;
b) metode moderne, determinate de progresele înregistrate în
ştiinţă şi tehnică. Unele dintre acestea, de exemplu, se
apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev
în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu
de investigaţie experimentală; altele valorifică tehniuca de
vârf (ex.calculatorul).
În şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie
de care sunt considerate metodele de învăţământ este caracterul
lor activ, adică măsura în care sunt capabile să declanşeze
angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le
stimuleze motivaţia, capacităţile cognitiveşi creatoare.
Un criteriu de apreciere a eficienţelor îl
reprezinztă valenţele formative ale acestora, impactul lor asupra
dezvoltării personalităţii elevilor.
Clasificarea metodelor de învăţământ se poate
realiza în funcţie de diferite criterii:
A. după criteriul istoric:
a) metode clasice(tradiţionale): expunerea, conversaţia,
exerciţiul, etc;
b) metode moderne: studiul de caz, metoda proiectelor, metode de
simulare, etc;
B. după funcţia didactică prioritară pe care o
îndeplinesc:
a) metode de predare- învăţare propriu-zise:
de transmitere şi dobândire a cunoştinţelor: expunerea, lectura,
problematizarea, etc;
de formare a priceperilor şi deprinderilor: exerciţiul, lucrări
practice,etc.

C. după modul de organizare a activităţilor elevilor:
a) metode frontale: expunerea, demonstraţia, etc.
b) metode de activitate individuală: lectura
c) metode de activitate în grup: studiul caz, jocul de rol;
d) metode combinate: experimentul

D. după criteriul de strategie didactică:
a) algoritmice: exerciţiul, demonstraţia
b)euristice: problematizarea
E. După sursa cunoaşterii:
a) metode de comunicare orală: rxpozitive, interogative(
conversative sau dialogate), discuţiile, dezbaterile,
problematizarea;
b) metode de comunicare bazate pe limbajul intern: reflecţia
personală;
c) metode de explorare a realităţii:
- explorare nemijlocită: observare sistematică şi independentă,
experimentul, cercetarea documentelor şi vestigiilor istorice;
- explorare mijlocită: metode demonstrative, metode de modelare
e)metode bazate pe acţiune ( operaţionale sau practice):
-metode bazate pe acţiune reală, autentică: exerciţiul, studiul
de cay, proiectul, lucrări practice;
- metode de simulare, bazate pe acţiune fictică: dramatizări,
jocuri de rol.
Acestor categorii li se adaugă un alt tip de metode şi anume
metodele de raţionalizare, instruire programată, instruire
asistată de calculator.

Metodele
interactive

Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de
stimulare a învăţării şi dezvoltării personale încă de la
vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează
interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe.
Ineractivitatea presupune o învăţare prin comunicare,
prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii şi
argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe
disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea
lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul
microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup.
Implementarea acestor instrumente didactice moderne
presupune un cumul de calităţi şi disponibilităţi din partea
cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului
didactic, mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, gândire
reflexivă şi modernă, creativitate, flexibilitate în concepţii.
Uneori considerăm educaţia ca o activitate în care
continuitatea e mai importantă decât schimbarea. Devine însă
evident că trăim într-un mediu a cărui mişcare este nu numai
rapidă, ci şi imprevizibilă, chiar ambiguă. Nu mai ştim dacă
ceea ce ni se întâmplă este ,,bine``sau ,,rău``.Cu cât mediul
este mai instabil şi mai complex , cu atât creşte gradul de
incertitudine. Datorită progresului tehnologic şi accesul sporit
la cunoaştere şi la resurse, ne putem propune şi realiza
schimbări la care, cu câtva timp în urmă nici nu ne puteam
gândi. Trebuie, deci, să ne modificăm modul în care gândim
prezentul şi viitorul educaţiei pe care le dăm generaţiilor
următoare, având în vedere aceste aspecte. Nu ne mai putem
permite o unitate şcolară ,,muzeu``, orientată spre trecut, care
pune accent pe cunoştinţe, ci avem nevoie de o şcoală ce-i
pregăteşe pe copii pentru viitor, punând accent pe competenţele
sociale şi de cominicare.
Un învăţământ modern, bine conceput, permite
iniţiativa, spontaneitatea şi creativitatea copiilor, dar şi
dirijarea, îndrumarea lor, rolul educatorului captând noi
valenţe, depăşind optica tradiţională prin care era un furnizor
de informaţii.
Utilizarea metodelor interactive de predare-învîţare
în activitatea didactică contribuie îmbunătăţirea calităţii
procesului instructiv-educativ, având un caracter
activ-participativ şi o reală valoare activ-formativă asupra
personalităţii elevului.
Creierul funcţionează asemenea unui computer,
acesta din urmă fiind proiectat după modelul de funcţionare al
creierului. Un computer nu reţine informaţia decât dacă
acţionăm butonul ,,salvare``. Creierul nostru trebuie să testeze
informaţia sau să o explice cuiva pentru a o stoca.
De multe ori educatorii îşi inundă elevii cu
propriile lor gânduri profunde şi bine organizate, recurg prea des
la explicaţii şi demonstraţii de genul,,hai
-să-ţi-arăt-cum``.Desigur că prezentarea poate face o impresie
imediată asupra creierului, dar în absenţa unuei memorii
excepţionale, elevii nu pot reţine prea mult pentru perioada
următoare.
Un educator, oricât de strălucitor ar fi nu se
poate substitui creierelor elevilor şi,deci, nu poate face
activitatea care se desfăşoară individual în mintea fiecăruia.
Elevii înşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut
într-un tot ordonat şi plin de semnificaţii. Dacă elevilor nu li
se oferă ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii şi
eventual, a predării, atunci învăţarea nu are loc.

Bibliografie:
Ioan, Cerghit- Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti, 2005
Corjan, Maria- Metode şi tehnici active de învăţăre, C,C.D,
Suceava, 2003
Mihăescu, Mirela şi colaboratorii- Metode activ-participative
aplicate în învăţământul primar, D.P.H, Bucureşti,2010