Ofuri de prof!

OFURI de PROF!
ARMANU LIVIA, ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR 2 PIATRA-NEAMȚ
De ani de zile, întreaga societate românească se plânge de soarta învățământului.
Multe au fost reformele neduse până la capăt, mulți miniștri s-au făcut că fac reformele necesare.
Multe au fost acuzele către elevi, că ar fi insuficient de inteligenți, ba că sunt prea inteligenți pentru profesorii care îi învață la școală.
Multe au fost și amenințările: ba cu greve nefinalizate, ba cu măsuri extreme pentru cadrele didactice care...
Și enumerarea ar putea continua, dar nu o fac! Lucrurile sunt prea cunoscute!
Un lucru aparent minor arată foarte clar lipsa de obiective realiste pentru redresarea învățământului din România. Acest lucru este chiar denumirea ministerului. De la revoluție denumirea a fost schimbată de zece ori, două denumiri s-au repetat (Ministerul Învățământului și Științei; Ministerul Învățământului; Ministerul Educației Naționale; Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului; Ministerul Educației și Cercetării; Ministerul Educației, Cercetării și Inovării; Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) care arată indecizia asupra obiectivelor de revigorare a școlii românești.
Mai concret, nu se face deosebirea între învățământ și educație, doi termeni folosiți ca sinonime.
Nu este corect. Învățarea este o activitate de acumulare corectă a cât mai multe cunoștințe/ informații din cât mai multe domenii. I se mai spune cultură generală.
Educația este altceva! Este cunoaștere, conștientizare (parte din atitudinea noastră) și aplicare a ceea ce învățăm. De multe zeci de ani evaluăm ce „știu elevii”, nu ce au „devenit ei” după 8, 10, 12 ani de stat în școală. Trist!
Un alt lucru „minor”! Prin anii 90 am cumpărat din librărie o cărticică minunată, era o prezentare succintă a tipurilor de învățamânt obligatoriu, din mai mult de 20 de țări. Citind-o am aflat multe informații interesante, cum ar fi, că în unele țări durata obligatorie de școlarizare este de 3, de 6, de 10 ani, că elevii învață în spații de toate felurile, diferit amenajate. Lucrul, care mi-a rămas în memorie, fiind cel pe care nu l-am auzit niciodată din partea unui ministru. Anume, idealul de persoană care rezultă în urma absolvirii școlii cu durată obligatorie. Aș fi vrut să aud la orice adunare a cadrelor didactice, a părinților, a elevilor, a miniștrilor să se spună apăsat, clar și convingător: „La absolvirea învățământului obligatoriu de N ani, tânărul trebuie să-și fi însușit cunoștințe și atituduni care îl fac un om care știe să se mențină sănătos, care este cinstit, moral, își iubește țara, realizează o muncă pentru întreținerea sa și a familiei, care are relații de bună înțelegere cu semenii săi, care are o interacțiune democratică cu instituțiile statului.”
Dacă nu putem imagina tipul de om pe care îl „producem” în școală, nu putem avea rezultatul dorit: un cetățean fericit într-o țară frumoasă și bogată.
Reformele trebuie să înceapă imediat, nu mai este timp de pierdut și nu începe cu bacul, ci cu colaborarea cu Ministerul Sănătății care va trebui să găsească calea ieftină (voluntariat) de a educă pe tinerele mame cum se crește sănătos un copil până la trei ani (perioada de maximă capacitate de învățare a limbii materne, de formare a sentimentelor. Creierul unui copil mic este ca un burete, absoarbe orice informație, atitudine, aluzie. Mamele trebuie să le asigure măcar lectura unei povești pe zi. Pot fi și alte idei!)
După vârsta de 3 ani, copilul intra în etapa anilor de grădiniță, are alte nevoi. Doamnele educatoare ar trebui să fie ajutate de psihologi (studenți) să identifice stilul de învățare al copiilor. Grupele de copii nu trebuie formate după criteriul preferințelor bazate pe impresiile altora, ci pe cel al stilului de învățare al copilului, așa încât activitatea la grupă să fie rodnică. Copiii cu probleme să fie ajutați formând grupe cu copii cu probleme asemănătoare, lucrați cu grijă cu scopul ameliorării stării lor, fiind apoi integrați în grupe „normale”. Așa pot fi ajutați, nu aruncați în clase unde nivelul ridicat al celorlalți îi determină pe profesori să nu aibă suficient timp pentru ei.
În perioada grupei pregătitoare ( personal am considerat-o o idee foarte bună), să învețe metode de învățare( în joacă nu prezentări teoretice aride). Jocul de rol este excelent pentru a creea deprinderi. Multe dintre aceste lucruri se fac, insist pe învățarea metodelor de învățare ( exemplu: desenarea textului, ajută învățarea rapidă a unei poezii)
La ciclul primar esențiale sunt cititul corect, sute de texte, scrierea corectă (prin metoda copiatului de texte și explicații clare ale ortogramelor fără teorie multă, fără termeni specifici (pe scurt învățarea limbii române după metoda învățării unei limbi străine), important este ca elevul să citească și să scrie foarte corect, să înțeleagă ceea ce scrie și citește. La matematică să i se ofere cunoștințe practice, numărat, măsurat, lucruri concrete, palpabile. Chiar dacă sunt calculatoare, copilul trebuie să știe să facă mental calcule aritmetice. Aritmetice, nu de nivel academic, cum se mai găsesc în manuale!
De ce învățământul nostru e în picaj!? Pentru că, încă din clasele mici li se bagă în cap elevilor, părinților, că au nevoie doar de matematică și română. Fals, dar adevărat: toate examenele se dau la matematică și română. Deseori auzim replica: „De ce să învăț X obiect? La evaluare ne trebuie doar matematica și româna”.
Aș considera această optică criminală. Acești copii sunt privați de frumusețea altor obiecte de studiu!
Dacă de ani mulți se dau teste naționale la clasele a-II-IV-VI-a după model european, de ce nu se aplică același tip de test la Evaluarea Națională la clasa a VIII-a? Atunci elevii ar fi stimulați să studieze la fel de profund și alte obiecte de studiu. Se aude foarte des, în societatea românească, cuvântul „discriminare”, atunci de ce este număr dublu de ore la română și matematică? Ca să inducă tuturor că doar acestea sunt importante! În discuțiile cu elevii mei i-am auzit spunând că ei vor să devină medici, nu au nevoie de matematică multă, de ce să învețe la fel de mult ca un coleg care vrea să devină IT-ist? Aici ar fi foarte utilă o testare serioasă a aptitudinilor copiilor, să nu-i chinuim la fel pe toți, fiecare să-și urmeze talentul cu care a fost hărăzit!
Unii colegi, cadre didactice, se plâng că fac naveta, invidiază pe cei care nu fac (e o realitate). Există soluție și pentru asta. În Australia de zeci de ani, elevii stau la casele lor, profesorii la oraș, lecțiile de predare și evaluarea curentă se fac on-line! Majoritatea copiilor de la țară au telefoane mobile, au sistem de conversații cu părinții, deci baza materială a transmisiei lecțiilor în direct, dintr-o clasă de la oraș, este ușor de realizat. Copiii care nu au telefoane, calculatoare, să fie dotați cu acestea. La sfârșitul semestrelor, evaluarea să se desfășoare la sediul școlii implicate. Detaliile acestei soluții pot fi rezolvate!
O problemă urâtă a învățământului românesc este lipsa de disciplină a elevilor, cu urmări, uneori, tragice. Relația elev- profesor- părinte este foarte prost înțeleasă. Atunci când un elev, de la orice nivel de învățământ, are un comportament violent față de un coleg, un profesor, mass-media prezintă fapta dintr-o perspectivă falsă, căutând vinovatul la profesor, director, părinți și îi creează copilului agresiv impresia că vina lui este minoră, el spune„ Daʼ ce-am făcut!?” Această atitudine este explicată, de către unii psihologi, printr-o „lozincă”: „Toți copiii sunt minunați, cei mari nu știu să se poarte cu ei.” Dacă toți copiii sunt buni, de unde apar atât de mulți adulți certați cu legea și bunele maniere? Motivul este lipsa de reacție corectă, trebuie spus clar NU violenței de orice fel, din partea oricui vine! Să existe pedepse adevărate și conforme legii și să se aplice serios.
Uniforma mult blamată este o necesitate fiindcă s-a ajuns să se vină la școală ca la discotecă. Acest lucru dovedește lipsa de respect pentru școală, ca instituție majoră pentru o nație. Nu o uniformă de lux, ci una pe care și-o pot realiza ieftin, decent. I-ar ajuta pe cei nevoiași să nu se simptă inferiori! Unii elevi reîntorși din străinătate au un șoc când văd cum se îmbracă, comportă colegii lor din țară. Se adaptează repede!
Manualele cu și fără greșeli! Manualul unic n-ar fi chiar o idee rea, pentru că ar creea „egalitate reală” de șanșe la examenul național. Oricâte programe, manuale, culegeri se vor edita, ceea ce contează este cum prezintă cadrul didactic cunoștințele impuse, cum se dedică meseriei, cât de mult se implică, cât suflet pune în ceea ce face. Cea mai ușoară și corectă metodă de a aprecia un profesor este să-l pui să facă o lecție la clasă. Am văzut colegi tineri minunați, care fac lecții frumoase, pe gustul copiilor fără să se abată de la obiectivele propuse. Un pic de dezordine în clasa de curs înseamnă că se muncește, că mintea este în acțiune.
Dacă ați avut răbdare să citiți până aici, voi scrie că nu m-am referit la ciclul liceal, nu cunosc cum stau lucrurile acolo.
Alexandru Ioan Cuza avea în „Parlamentul” lui un Moș Ion Roată!