ORA DE PICTURĂ

Culoarea și forma, spune Dan Mihăilescu, reprezintă materia primă, principalele mijloace de expresie și comunicare a uneia din modalitățile specifice de vehiculare a informației semantice, estetice și afective. Culorile și formele evidențiază și subliniază aspectul exterior al lucrurilor și ființelor, fac ca acestea să fie identificabile, să se deosebească unele de altele. Ele sunt în același timp, semne pentru că indică fenomene materiale și spirituale, informații, deoarece comunică ceva. Atât culoarea cât și forma, luate ca mijloace de expresie, pot avea încărcătură semantică, estetică și afectivă. Culoarea, ca semn al unui posibil mesaj, este purtătoarea multor semnificații transmisibile și inteligibile. În această ipostază, ea are funcția de limbaj, ceea ce înseamnă că prin intermediul tonurilor cromatice și acromatice se pot fixa, exprima și comunica informații semantice, estetice și afective.
Prin activitățile de pictură, elevii ajung să stăpânească modalitățile de concretizare a emoțiilor, sentimentelor și ideilor, prin culoare pe diverse tipuri de suprafețe, să stăpânească principiile armoniilor și expresiilor coloristice. Lărgirea cunoașterii prin arta specifică culorilor precum și integrarea demersului constructiv prin culoare și formă în spațiul ambiental, determină scopul acestor activități și valoarea lor educativă. Cunoașterea elementelor de expresie specifice picturii, a modalităților de relaționare a acestor elemente, potrivit unor diverse intenționalități, precum și aplicarea principiilor compoziției (ritm, echilibru, proporție, simetrie, armonie, raport dintre plin și gol), corespunzător semnificațiilor, pot constitui obiective ale activităților de pictură.
Analizele și discuțiile asupra lucrărilor de pictură pot fi corelate cu analizele literare, cu muzica, cu poezia, creându-se posibilitatea elevului de a intui similitudinile existente între sintaxele diverselor arte.
Pentru o bună documentare a elevului și pentru îmbunătățirea substanțială a trăirilor lui interioare, se pot folosi albume, cărți și reviste de artă, imagini de pe internet din muzeele lumii etc. Opera de artă trebuie înțeleasă de fiecare dată din interiorul procesului de constituire a imaginii.
În realizarea lucrărilor de pictură, elevii pot valorifica cunoștințele și noțiunile despre culoare și despre expresivitatea acestora. Culorile dețin calitatea de a emoționa, de a trezi sentimente și trăiri de orice fel. Însă acest lucru devine conștient în funcție de nivelul dezvoltării percepției vizuale ele elevilor și de nivelul pregătirii lor. Cunoașterea de către elevi a diferitelor efecte expresive ale culorii, face ca ea să devină un mijloc de comunicare. De exemplu:
- roșu - exaltă, încurajează, exprimă pasiune, agitație, perseverență;
- galben - dă strălucire, bogăție, stimulează gândirea creatoare, exprimă inteligență, dar și neîncredere, invidie;
- oranj - exprimă mândrie, căldură, prietenie, dar și febrilitate, încordare;
- albastru - predispunere la reflecție, forță de gândire, dar și necunoscut;
- verde - înviorează, exprimă speranță, satisfacție, bucurie, tinerețe;
- violet - întristare, sfiiciune, dar și sinceritate, consecvență.
Cu cât experiența de lucru este mai bogată și perceperea expresivității culorilor este mai complexă, cu atât acuitatea cromatică vizuală este mai sensibilă.
Deasemenea, elevii pot urmări și aplica în lucrările lor, modalități de armonizare a culorilor, de echilibrare cromatică (acord, înfrățire între culori). De exemplu:
- prin alăturarea culorilor de aceeași natură;
- prin alăturarea culorilor de aceeași valoare, ton;
- prin alăturarea culorilor de aceeași intensitate, dar de natură diferită;
- prin alăturarea a două culori complementare, cînd una este pură, iar cealaltă „ruptă”;
- prin așezarea între culori a unei culori de mijloc, de trecere (culoarea rezultată din amestecul celor două alăturate ei), care ocupă o suprafață egală cu suma celor două culori;
- prin echilibrarea suprafețelor acoperite de două culori complementare (contrast de cantitate);
- prin „ruperea” uneia dintre culori prin complementara ei sau prin „ruperea” ambelor culori prin aceeași modalitate;
- prin înlocuirea uneia dintre complementare cu griul obținut din amestecul lor.
În realizarea acordurilor dintre două sau mai multe culori, un rol deosebit îl are griul neutru (griul perfect) sau griul ușor colorat. S-a demonstrat că „văzul” omului are nevoie de gri pentru a dobândi senzația de echilibru. Aceste griuri joacă roluri de mediatori ai energiilor cromatice dezlănțuite, le temperează.

Bibliografie:
- Album metodic, Culegere editată de I.S.J. București, 1988
- Mihăilescu, D., Limbajul culorilor și al formelor, București, Ed. Enciclopedică română,
1980
- Șușală, I., Culoarea cea de toate zilele, București, Ed. Albatros, 1982