Prevenirea eşecului şcolar

Succesul şcolar se manifestă prin rezultate foarte bune la învăţătură şi presupune cunoaşterea de sine, conştientizarea forţelor şi mobilizarea în depăşirea obstacolelor.
Eşecul şcolar reprezintă ansamblul pierderilor şcolare ale căror efecte se repercutează negativ asupraintegrării sociale, el având la bazã mai mulţi factori care au ca principale cauze: propria persoană, părinţii şi familia,şcoala şi comunitatea locală.
Problematica succesului şi a esecului şcolar a fost şi este de actualitate; despre succesul şi eşecul şcolar s-ascris foarte mult în literatura de specialitate. Remarcante rămân studiile şi cercetările promovate de J. Piaget şi L. S. Vîgotski. Există o strânsă legătură între acţiunile practice şi cele mintale. Punctul de plecare în formarea operaţiilor mintale la copil îl constituie acţiunea externă cu obiectele concrete. Dacă iniţial planul acţiunii materiale se concretizează sub forma mişcării externe, ulterior procesul îşi pierde caracterul de acţiune externă cu obiectele şi începe să se desfăşoare în planul limbajului extern dialogat. În final, procesul se transpune pe planul limbajului intern, adică pe planul mintal propriu-zis, în care operaţia se realizează ca act de gândire.
Prin succes şcolar desemnăm acele rezultate obţinute la un randament superior, în conformitate cu nivelul cerințelor programelor școlare și al finalității procesului de învătământ. Succesul vizează rezultatele prin anumite cerinţe impuse și nu prin deziderate îndeplinite de către unii elevi și studenți sau chiar de unele cadre didactice.
Succesul școlar este mai apropiat de performanță și eficiență, pe când reușita poate fi considerată ca acea stare calitativă în raport cu un anumit obiectiv propus spre realizare. Rămânerea în urmă la învăţătură se manifestă prin incapacitatea temporară de a face faţă activităţilor şcolare, incapacitatea sau refuzul de a învăţa, de a nu avea rezultate în concordanţă cu capacităţile. Cauzele sunt multiple. Retardul şcolar este real, elevul nu poate avea rezultatele pe care le-ar dori sau care i se cer, sau aparent,elevul poate să înveţe, dar refuză, îi lipseşte motivaţia. Retardul de scurtă durată este explicat prin dificultăţi temporare- oboseală, stare de boală, după vacanţă, evenimente stresante din viaţa de familie. În cazul retardului de scurtă durată sunt şanse mari de redresare. Retardul poate fi şi de lungă durată, cu şanse reduse de redresare, cu eforturi mari din partea elevului şi a celor ce vor să-l ajute.
Eșecul şcolar este considerat un fenomen periculos, deoarece determină efecte negative atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care îşi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi ajungând să dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar permanentizat conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut de comportamente deviante şi infracţionale. Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori, elevul confruntându-se cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze: propria persoană, părinţii şi familia, şcoala sau comunitatea locală.
Elevul poate întâmpina dificultăţi de natură somatică; intelectuale/cognitive, dificultăţi de ordin afectiv privind direct copilul sau familia sa. Dintre dificultăţile afective, cele mai întâlnite în plan şcolar sunt opoziţia, instabilitatea, anxietatea şi depresia. Opoziţia poate fi o reacţie la un fapt petrecut recent (conflictul copilului cu dascălul sau cu unul dintre părinţi), sau se poate înscrie într-un stil de comportament obişnuit al copilului a cărui origine trebuie căutată într-o insatisfacţie a relaţiilor afective din interiorul familiei. Pentru eliminarea efectelor negative ale eşecului şcolar este necesară cunoaşterea cauzelor care au produs-o.
Dintre cauzele esecului şcolar pot fi amintite cauze de natură familială (familiile dezorganizate); lipsa condiţiilor necesare vieţii decente; lipsa condiţiilor de învăţare; comportarea autoritară a unora dintre părinţi faţă de copiii lor; lipsa controlului acestora asupra activităţii şcolare şi a celei extraşcolare; lipsa legăturii unor părinţi cu şcoala, cu profesorii, precum şi lipsa preocupării unor părinţi faţă de orientarea şcolară şi profesională a copiilor lor. Printre factorii care ţin de mediul familial se remarcă nivelul de instruire, aspiraţiile, condiţiile social-economice ale familiei. Dacă elevul provine dintr-o familie cu nivel scăzut de instruire şi aspiraţie în care există conflicte, fără preocupare pentru activitatea şcolară a copilului, atunci acesta va fi mai puţin motivat să înveţe, va avea un nivel scăzut de încredere în sine, va prezenta instabilitate emoţională, tulburări afective, ceea ce reduce performanţa şcolară.
Pot influenţa succesul scolar cauze de natură psihosociofiziologică: tulburările fiziologice; tulburări psihice şi de comportament sau tulburări psihosociale.
Printre cauzele de natură pedagogică pot fi enumerate organizarea defectuoasă a procesului de învăţământ, pregătirea necorespunzătoare a cadrelor didactice; baza tehnico-materială şi didactică necorespunzătoare, lipsa de cooperare dintre profesori; relaţii nedemocratice faţă de elevi; orientarea şcolară şi profesională necorespunzãtoare; existenţa unui grup şcolar neunitar; evaluarea subiectivă a rezultatelor şcolare; insuficienta contribuţie a factorilor educativi; lipsa preocupării socioeducative.
Strategiile şi condiţiile favorabile prevenirii insuccesului şcolar se stabilesc, în mare masură, în funcţie de cauzele nereuşitei şcolare, ele reiterând caracteristicile strategiilor şi condiţiilor obţinerii succesului şcolar.
Reuşita şcolară a tuturor elevilor se apreciază în funcţie de atingerea unui nivel de performanţă standard minimal. Aceasta poate fi consecinţa unei motivaţii adecvate posibilităţilor intelectuale ale elevului, unei voinţe puternice de a realiza cu succes sarcinile şcolare, unui climat familial sănătos, unei stări optime de sănătate fizică şi intelectuală, unei relaţii bune a elevului cu şcoala (colegi şi cadre didactice).
Când unii elevi nu pot atinge acest nivel concretizat în discrepanţa dintre competenţele precizate în curriculumul şcolar şi rezultatele înregistrate de elev, se apreciază că există situaţia de insucces şcolar (eşec şcolar). În prevenirea şi combaterea eşecului şcolar trebuie să avem în vedere faptul că motivele pentru care elevii părăsesc şcoala, înainte de a-şi finaliza educaţia şi formarea, sunt individuale.
Insuccesul şcolar se poate manifesta ca rămânere în urmă la învăţătură, la anumite materii şi pe un interval de timp determinat (semestru) sau în forma cea mai gravă- eşecul şcolar (elevul are numeroase lacune în cunoştinţe, este turbulent la ore, chiuleşte, manifestă dispreţ faţă de şcoală).
Familia, ca şi clasa de elevi, trebuie să asigure un mediu în care copilul se simte în siguranţă, încurajat, stimulat şi apreciat, “învăţarea trebuie să se desfăşoare în condiţii de confort psihic”.
Pentru evaluarea corectă a insuccesului şcolar trebuie avut în vedere faptul că eşecul şcolar poate fi de tip cognitiv (care constă în nerealizarea de către elevi a obiectivelor pedagogice) - dar poate fi şi de tip necognitiv (care se referă la incapacitatea elevului de a răspunde adecvat şi de a se adapta la exigenţele şcolii), precum şi faptul că insuccesul şcolar poate fi sporadic sau permanent.
Printre manifestările care însoţesc eşecul şcolar se întâlnesc de multe ori devieri comportamentale şi chiar abandonul şcolar dacă fenomenul nu este observat şi nu se intervine la timp. De aceea este necesar ca părinţii şi profesorii să sesizeze primele schimbări care survin în atitudinea elevilor faţă de activitatea şcolară şi să reacţioneze adecvat. Profesorul poate să intervină eficient pentru a determina succesul şcolar al elevului plecând de la cunoaşterea posibilităţilor de implicare în activitatea şcolară ale acestuia. Ştiind că fiecare fiinţă umană este unicat, varietatea diferenţelor individuale pentru copiii de aceeaşi vârstă este normală şi, ca urmare, pot apărea stadii diferite ale maturizării psihice, un interes deosebit prezentându-l unele întârzieri în dezvoltarea intelectuală.
În general, succesul şcolar este considerat o măsură a inteligenţei, dar s-a constatat că aceasta nu este o premisă unică pentru succesul şcolar. Reuşita şcolară trebuie să fie susţinută de motivaţie, care poate fi motivaţie extrinsecă (învăţarea pentru o notă bună, aprecieri din partea profesorului sau colegilor, laude din partea părinţilor) dar mai ales motivaţie intrinsecă (declanşată de însuşi interesul pentru procesul de cunoaştere - curiozitatea, plăcerea de a înţelege şi de a descoperi).
Pentru optimizarea actului didactic, în contextul căruia să se prevină ori să se elimine eşecul şcolar, factorii educativi, mai ales profesorii, trebuie să dovedească şi să respecte câteva condiţii specifice, printre care manifestarea unei concepţii optimiste faţă de educaţie, dragoste şi dăruire faţă de elevi, măiestrie pedagogică şi conştientizarea elevului asupra posibilităţilor sale reale.
Pentru a preveni şi înlătura eşecul şcolar se impune o colaborare strânsă între cadrul didactic şi familie, precum şi identificarea elevilor cu nevoi speciale, organizarea unor şedinţe de consiliere psihopedagogică, adaptarea metodelor şi mijloacelor utilizate la specificul vârstei, clasei şi disciplinei, dar şi evitarea surmenajului şi supraîncărcării.
Căutarea şi elaborarea acelor metode instructiv- educative adecvate factorilor interni ai elevului, precum şi cerinţelor şcolare, alături de conţinutul învăţământului, pregătirea şi personalitatea profesorului constituie premisele pedagogice fundamentale ale reuşitei scolare.