Problemele învăţământului românesc la începutul secolului XX ilustrate în literatură

Problemele învăţământului
românesc la începutul secolului XX
ilustrate în literatură

Noul curriculum național prevede începând cu acest an o nouă
disciplină Educație socială, disciplină care se studiază pe
parcursul celor patru ani de gimnaziu. La clasa a VI-a se va studia
în cadrul disciplinei Educația interculturală. Să sperăm că se
va merge mai departe de dimensiunea teoretică şi se va pune accent
pe partea practică deoarece este mult mai importantă.
Educația interculturală cunoaște mai multe definiții între
care reprezintă un proces de predare - învățare incluziv care
implică toți elevii în consolidarea unui puternic sentiment de
încredere în sine, întărirea percepțiilor empatice față de
persoanele aparținând diferitelor fonduri culturale și promovarea
de oportunități egale pentru a-și atinge potențialul maxim
(Tiedt, 1999, p. 18). Educația interculturală este pentru oricine,
fără deosebire de etnicitate, rasă, limbă, clasă socială,
religie, apartenență de gen, orientare sexuală, abilități și
alte tipuri de diferențe. Cadrul pe care îl atribuie educației
multiculturale este foarte larg și incluziv. (Nieto, 1996, p. 6).
Principalii factori pe care se fundamentează multiculturalitatea
sunt acceptarea, dialogul şi comunitatea. Prin cunoaşterea unei
noi culturi observăm unicitatea culturii din care facem parte.
Diversitatea, fenomen de bază al societății, vizează
diferențele existente între oameni, ca identități multiple, cum
ar fi tradițiile, obiceiurile, educația.
Termenii de inter şi multiculturalitate sunt un prilej bun de a le
aduce în discuţie în cadrul orelor de limba şi literatura
română, deoarece aceste concepte sunt ilustrate în literatura
română de scriitori (scriitorii ardeleni: Ioan Slavici, Liviu
Rebreanu) care au trăit ei înşişi într-un mediu multicultural,
mediu pe care l-au transpus în operele lor, sau Mircea Eliade care
tratează tema călătoriei (m-am raportat la aceşti scriitori
deoarece sunt scriitori canonici prezenți în programa școlară
aflată în vigoare pentru clasele IX - XII).
Şcoala are un rol esenţial în implementarea educației
interculturale, gestionarea subiectului în cadrul orelor fiind
importantă. Profesorii pot introduce lecții pentru a evidenția
diversitatea culturală sau pentru a elimina unele caracteristici
care s-ar putea împotrivi omogenizării grupului.
În clasa a X-a, romanul Ion scris de Liviu Rebreanu, poate fi
valorificat în această direcție a multiculturalității. După
lectura integrală a textului elevii vor observa că se valorifică
monografia etnografică prin descrierea obiceiurilor, atât cele
religioase, cât și cele referitoare la cultura și mentalitatea
oamenilor de diferite etnii ce conviețuiau pe aceste meleaguri:
români, unguri. Opera conferă veridicitate prin transferarea
realității vremii în operă. Atât în realitate, cât și în
prezent în această zonă a țării se găsesc multe aspecte ale
multiculturalității.
Inspirat din realitatea satului transilvănean de pe la începutul
secolului XX, primul roman al lui Liviu Rebreanu, Ion, este dominat
de figura masivă ca un bloc de granit al personajului central,
omonim. Desfăşurarea acţiunii are loc pe două planuri
principale: în mediul ţărănesc şi în acela al
intelectualităţii rurale reprezentate de familia învăţătorului
Herdelea şi de cea a preotului Belciug – prilejuieşte
romancierului evocarea unei lumi, cu frământările, dramele şi
aspiraţiile specifice. Nicăieri în literatura română viaţa
satului n-a fost evocată cu atâta forţă realistă, atât de
viguros şi pătrunzător.
Umanitatea prezentată de Liviu Rebreanu, în romanul Ion, este mult
mai preocupată de munca câmpului. Chiar dacă există
învăţător în sat, acesta are rolul de a sfătui oamenii.
Deoarece Ion era cuminte şi silitor învăţătorul Herdelea îl
ajută să urmeze şcoala din Armadia, fără să plătească prea
mult, însă după două luni renunţă: „De ce să-şi sfarme
capul cu atâta carte? Cât îi trebuie lui, ştie. Şi apoi i-e mai
drag să păzească vacile pe câmpul pleşuv, să ţie coarnele
plugului, să cosească, să fie veşnic însoţit cu
pământul…”.
La începutul romanului se conturează forma de organizare a
satului, iar pe parcurs aflăm problemele cauzate de cele două
culturi diferite, română şi maghiară, în mediul politic şi
educaţional.
Aflându-ne la începutul secolului XX, într-un spaţiu care
aparţine Imperiului Austro-ungar, apare problema învăţării
limbii maghiare. Învăţătorul Herdelea este înştiinţat de
schimbarea inspectorului Cernatony, ieşit la pensie, înlocuitorul
lui fiind subinspectorul Horvat; acest lucru îl îngrijorează
deoarece Horvat „e un ungur furios, care și până acuma a
încercat să-i facă zile fripte, veșnic nemulțumit că copiii
din Pripas nu vorbesc ungurește…”.
În roman putem observa că în școală se impune limba maghiară,
învățătorul nu procedează corect în momentul în care un grup
de copii stau retrași vorbind într-o altă limbă, nu cea impusă,
el trebuie să înțeleagă că nu copiii care aparţin acestor
grupuri sunt cei care au probleme, ci instituţia şcolară are
dificultăţi de adaptare la diversitatea culturală :
„…învățătorul galben se umflă și se roșește ca un
curcan, făcând semn mânios unui grup de copii ce stăteau
deoparte. Cum copiii rămaseră pironiți locului de frică,
învățătorul se duse spre dânșii, amenințându-i cu degetul
și strigând. Titu se plecă pe fereastră și, prin zarva de
glasuri vesele, auzi totuși limpede cuvintele învățătorului,
pline de indignare: –Numai ungurește!... Ungurește!... Trebuie
ungurește!... Ungurește!...”.
Cum multiculturalul nu se regăseşte doar în perimetrul şcolii
(adesea acesta este dincolo sau după şcoală) observăm indignarea
avocatului Lendvay când află că soția învățătorului nu știe
ungurește: „D-na Herdelea și Ghighi, auzindu-l, ieșiră din
salon, Lendvay, foarte reverențios, le întâmpină cu complimente
la care însă, fiind spuse pe ungurește, dăscălița nu
răspunse, ci se mulțumi să strângă din buze, cu o
înfățișare jignită, încât Herdelea se grăbi să observe, ca
să nu se supere avocatul: –Nevastă-mea nu știe ungurește…
–Aa? Se poate? Și cu toate astea ziarele d-voastră țipă ca din
gură de șarpe că sunteți asupriți, terorizați, ungurizați…
Interesant!... Ei bine, crezi d-ta că în Germania sau în Franța
s-ar tolera un învățător al statului a cărui soție să nu
cunoască limba oficială?”
Un alt element care poate interveni în mod direct în educaţia
interculturală sunt părinţii. Aceştia joacă un rol important
în crearea aptitudinilor, a atitudinilor şi a conceptelor
copiilor, şi pot influenţa – pozitiv sau negativ –
deprinderile pe care copilul şi le dobândesc pe parcursul orelor
de educaţie interculturală. Titu era mândria familiei Herdelea,
deoarece învățase foarte bine, sub îndrumarea tatălui său,
văzând că e deștept, Zaharia Herdelea ia decizia de a-l da la
„liceul unguresc din Bistrița”: „Las că-i bine să învețe
și ungurește–a zis învățătorul, că-n ziua de azi nu mai
faci nimic dacă nu rupi limba stăpânirii”.
Un alt element prezent în roman este stereotipul. Doamna Herdelea
folosește adesea termenul „ungurul”, deoarece nu prea putea
„suferi neamul unguresc”.
Pentru a consolida noile cunoștințe, elevii își expun,
într-un eseu argumentativ, opiniile despre multiculturalitate în
contextul actual, având în vedere elementele de multiculturalitate
din romanul studiat.
Batelaan sugerează că rolul cel mai important al şcolii este cel
de a promova dialogul, iar în cadrul acestei funcţii, şcoala
trebuie să-şi asume anumite misiuni în aplicarea principiilor
educaţiei interculturale. Acestea se referă în mod esenţial la
pregătirea elevilor în a participa la dialog, prin însăşi
practicarea acestuia ca metodă pedagogică, dar şi ca obiectiv de
sine stătător al educaţiei. Dialogul trebuie aplicat nu doar la
nivelul clasei, între elevi sau între cadrele didactice şi
aceştia, dar şi între şcoală şi comunitate (Batelaan, 2003, p.
6).

Bibliografie:
Abdallah-Pretceille, M., L'éducation interculturelle, Paris, PUF,
1999;
Batelaan, P., Le nouveau défi interculturel lancé à l'éducation:
la diversité religieuse et le dialogue en Europe, (DGIV/EDU/DIAL
(2003)), Consiliul Europei, Strasbourg, 2003;
Cucoș, Constantin, Educația interculturală: experiențe,
politici, strategii, Editura Polirom, Iași, 1999;
Nedelcu, Anca, Fundamentele educației interculturale: diversitate,
minorități, echitate, Ed. Polirom, Iași, 2008;
Rebreanu, Liviu, Ion, Editura 100+1 Gramar, București, 1997;
Rey, M., Educaţia interculturală, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
Vlăsceanu, L., Dicţionar de sociologie, Editura Polirom, Iaşi,
1993.
http://www.edu.ro, accesat în data de 05.11.2017, ora 14:00;
http://www.agentiaimpreuna.ro/uploads/educatia%20interculturala.pdf,
accesat în data de 05.11.2017, ora 13:30;
Imagine preluată de pe
http://adevarul.ro/locale/alexandria/cat-periculos-bullyingul-ajung-copiii-jigniti-hartuiti-colegi-sufere-anxietate-depresie-1_58f72ba05ab6550cb8618638/index.html,
accesat în data de 06.11.2017, ora 19:10.