Şcoala cu
bune practici

71 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Proiect – parteneriat: Învățător- Profesori ciclul gimnazial

Învăţământ primar | Consiliere si orientare

Propus de: Angy65 | 01.07.2022 10:54 | Revista cadrelor didactice nr. 86/2022 | 777 vizualizări

Vă propun un parteneriat (aplicabil la clasa a IV-a) între învățătorul clasei și viitorii profesori pentru buna integrare a elevilor din clasa a IV-a în ciclul gimnazial.

Proiect – parteneriat: Învățător- Profesori pentru buna integrare
a elevilor din clasa a IV-a în ciclul gimnazial

A. Justificarea necesităţii implementării proiectului
Problematica tranziţiei şcolare la alt ciclu de şcolaritate nu a fost subiectul unor preocupări de studiu aplicat, cu excepţia perioadei de trecere de la grădiniţă la clasa I, deşi trecerea de la ȋnvăţământul primar la cel gimnazial presupune schimbări profunde pentru elevi:
- trecerea de la un singur cadru didactic ce predă aproape toate materiile la mai multe cadre didactice (fiecare specializat pe o materie);
- trecerea de la un anumit stil de predare (propriu ȋnvăţătorului şi specific ciclului primar) la stiluri diverse de predare;
- trecerea de la manuale, caiete, planşe şi alte auxiliare didactice colorate şi attractive la altele mai “serioase;
- diversificarea conţinuturilor materiilor din programa şcolară;
- trecerea de la un sistem de notare la altul: calificativele sunt ȋnlocuite cu notele; redimensionarea orarului şi a ȋntregului program al elevului;
- creşterea volumului de teme pentru acasă etc. Uneori, schimbările sunt radicale pentru că există mulţi elevi (mai ales ȋn mediul rural) ce schimbă şi şcoala, drumul de acasă până la şcoală, tot anturajul (ȋntregul colectiv de colegi) etc.

Dificultăţile acestui veritabil „prag de trecere” sunt multiple. Statutul ȋnvăţătorului şi tratarea diferenţiată a acestuia în comunitatea cadrelor didactice constituie sursa de nemulţumire şi unul dintre motivele pentru care se emit sugestii de asigurare a colaborării dintre acesta şi profesorii de gimnaziu. In prezent nu există forme de colaborare ȋn elaborarea coerentă a manualelor pentru clasele a IV-a si a V-a, ȋn dezvoltarea unitară a resurselor de ȋnvăţare sau ȋntre cadrele didactice de la cursul primar şi cel gimnazial. Dirigintele nu primeşte de la ȋnvăţător informaţii referitoare la copiii preluaţi, presupunându-se că ȋi va cunoaşte de-a lungul timpului. Realitatea a dovedit ȋnsă că dirigintele nu are timpul necesar pentru a-şi cunoaşte elevii, de aici rezultând şi sentimentele de frustrare şi nesiguranţă ale copiilor de clasa a V-a. În această etapă dificilă a copiilor ce trec din ciclul primar ȋn cel gimnazial, rolul consilierului şcolar este ȋn continuare marginalizat sau chiar ignorat cu desăvârşire; ȋntâlnim frecvent situaţii de consilieri ce oferă servicii de specialitate pentru 800 de elevi. Părinţii elevilor de clasa a V-a nu se implică nici ei suficient ȋn diminuarea impactului şi a problemelor generate de această tranziţie la copiii lor sau le tratează cu superficialitate din cauza lipsei de timp şi interes. În timp, aceste probleme nerezolvate de adaptare se pot croniciza, iar efectele la nivelul dezvoltării copiilor pot conduce la riscuri de părăsire timpurie a şcolii sau chiar la abandon şcolar. Proiectul este aşadar necesar pentru că acoperă lacunele existente ȋn abordarea unitară a serviciilor de educaţie adresate unor categorii de elevi expuşi riscului de părăsire timpurie a şcolii din cauza lipsei de resurse financiare adecvate, dar şi a personalului abilitat să gestioneze o astfel de problematică.

B. Direcții de acțiune pentru integrarea în ciclul gimnazial

Pentru ca elevii din clasa a IV-a să se integreze cu bine în ciclul gimnazial, ne propunem mai multe direcții de acțiune:
1. Administrativ
Legăturile formale şi schimburile de informaţie dintre şcoala primară şi gimnaziu trebuie să includă:
• ȋntâlniri la nivelul conducerii şi şedinţe de lucru ale cadrelor didactice cu scopul coordonării activităţilor de tranziţie;
• diseminarea informaţiilor referitoare la particularităţile ȋnvăţământului gimnazial ȋn rândul viitorilor elevi din clasa a V-a, precum şi promovarea şcolilor cu rezultate deosebite.
2. Social şi individual
• cunoaşterea nevoilor personale şi sociale ale elevilor, necesară pentru a le reduce nivelul de stres şi anxietate cauzat de schimbarea şcolii/ clasei/ a ȋnvăţătorului cu dirigintele. Acţiunile vizează dezvoltarea relaţiilor sociale dintre elevii implicaţi ȋn procesul de tranziţie şcolară, lărgirea cunoştinţelor acestora despre gimnaziu şi consolidarea ȋncrederii ȋn ei ȋnşişi.
3. Curriculum
• profesorii din ȋnvăţământul primar şi cei din ȋnvăţământul secundar trebuie să colaboreze ȋn stabilirea curriculumului şi alegerea conţinuturilor ce vor fi predate ȋn clasa a IV-a, respectiv la ȋnceputul ciclului gimnazial. Obiectivul fundamental trebuie să fie respectarea principiilor continuităţii şi progresiei curriculare.
4. Pedagogie
• cadrele didactice din ciclul primar şi cele din ciclul secundar inferior trebuie să cunoască şi să ȋnţeleagă mecanismele specifice de ȋnvăţare ale elevilor, dar şi să elaboreze o strategie comună pentru o practică de predare eficientă. Corespondenţa dintre metodele de predare folosite ȋn clasa a IV-a şi cele abordate ȋn clasele superioare poate reduce ȋn mod semnificativ riscul de abandon sau de declin şcolar al elevilor.
5. Managementul ȋnvăţării
• toţi elevii trebuie ȋncurajaţi să-şi gestioneze singuri intrarea ȋntr-un alt ciclu de şcolaritate şi să dezvolte competenţe de ȋnvăţare autonomă şi (auto)reflectivă. Fiecare elev trebuie să deţină informaţii despre ceea ce ȋnseamnă „a ȋnvăţa” (inclusiv „a şti cum se ȋnvaţă”) şi să fie capabil să-şi exprime cu ȋncredere nevoile individuale de ȋnvăţare ȋn noul mediu educaţional.

C. Exemple de bune practici pentru buna integrare a elevilor de clasa a IV-a în ciclul gimnazial

Activități propuse/ Obiective
a. Asistențe la ore ale profesorilor care vor prelua clasa
- observarea comportamentului elevilor în timpul orelor;
-observarea stilului de predare al învățătorului și familiarizarea cu acesta;
-cunoașterea programei școlare și adaptarea conținuturilor la nivelul clasei.
b. Activități de predare în echipă: învățător- profesor
-adapaterea stilului de predare al profesorului la particularitățile de vârstă ale elevilor, precum și la nivelul clasei;
-cunoașterea programei școlare și adaptarea conținuturilor la nivelul clasei.
c. Elaborarea de teste de evaluare sumativă, la sfârșitul celor două semestre
-cunoașterea programei școlare și adaptarea conținuturilor la nivelul clasei.
d. Efectuarea de activități extrașcolare și extracurriculare în echipă: învățător- profesor (excursii, tabere)
-observarea comportamentului elevilor în afara clasei;
-crearea unor legături afective între profesori și elevi.
e. Participarea profesorului de limba română la ședințele de cerc literar: Tinere condeie
-prezentarea de către profesor a unor creații ale elevilor mai mari;
-încurajarea elevilor în vederea stimulării creativității și originalității.
f. Participarea profesorilor de limba română și matematică la orele de pregătire suplimentară în vederea participării la olimpiade
-asigurarea continuității pregătirii suplimentare a elevilor capabili de performanță în vederea participării la olimpiade și concursuri.
g. Participarea profesorilor de limba română și matematică la orele de pregătire suplimentară a elevilor cu probleme de învățare
-asigurarea continuității pregătirii suplimentare a elevilor cu probleme de învățare în vederea prevenirii eliminării abandonului școlar
h. Aplicarea de chestionare elevilor și părinților pentru a depista nevoile acestora
-identificarea și monitorizarea permanentă a nevoilor elevilor și părinților în vederea unei bune adaptări la ciclul gimnazial.
i. Participarea în echipă: învățător- consilier psiholog- profesor diriginte la ședințele și lectoratele cu părinții
-încurajarea părinților de a prezenta la timp eventualele probleme apărute în vederea remedierii lor prompte.

D. Concluzii

Realizând o colaborare permanentă cu profesorii din ciclul gimnazial, elevii clasei a IV-a se vor adapta cu ușurință la cerințele acestui nivel, evitându-se astfel eșecul și abandonul.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 4 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

213 voturi | 11 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN