RELAŢIA PROFESOR-ELEV ŞI EFECTELE SALE

Prof. înv. preşcolar Guceanu Gabriela
Şcoala Gimnazială „Leon Dănăilă” Darabani

Relaţia profesor-elev reprezintă una dintre problemele majore ale învăţământului în general. Sensul formativ al învăţământului contemporan impune mai mult ca oricând luarea în consideraţie a relaţiei profesor-elev pe fondul căreia se realizează o modelare a comportamentului elevului, precum şi sarcinile complexe ale formării personalităţii acestuia.
În viziunea pedagogiei moderne relaţia profesor-elev este concepută ca o relaţie de mare complexitate care implică un dialog permanent între cei doi factori, educator şi educat, o comunicare reciprocă angajând toate laturile personalităţii acestora.
Fiind un act ce ţine de sfera relaţiilor interpersonale, actul educativ, eficienţa sa se decide pe terenul raporturilor concrete zilnice dintre profesor şi elev. În problema relaţiei profesor-elev, pe lângă o bogată experienţă pozitivă ce s-a acumulat în decursul anilor, se constată că uneori predomină arbitrariul, practici învechite şi prejudecăţi pe care o atitudine conservatoare le menţine.
Relaţiile dintre profesor şi clasă se polarizează, în general în sentimente de simpatie, încredere reciprocă sau, dimpotrivă, de antipatie, neîncredere şi chiar ostilitate. Sunt şi cazuri când contactul spiritual dintre profesor şi elev nu trece de zona indiferenţei: clasa nu există pentru profesor şi nici profesorul pentru clasă.
Sursa de nemulţumire a elevilor îşi are originea în comportamentul unor cadre didactice, în imaginea deformată pe care unii elevi o au despre profesori şi profesorii despre ei.
Utilizarea noilor tehnologii didactice, instruirea programată, duc în cele din urmă tocmai la selecţionarea şi întărirea comportamentelor adecvate, la realizarea în condiţii optime a conexiunii inverse, la aprecierea performanţelor şcolare ale elevilor pe baze ştiinţifice şi în condiţiile unei obiectivităţi ştiute.
Practica şcolară tradiţională ne-a lăsat imaginea profesorului care vrea să domine elevii şi să-i subordoneze. Într-un asemenea climat nimic nu se face din convingere şi pasiune. Este necesar să se facă trecerea de la vechiul tip de relaţii în care profesorul colaborează cu elevii.
Principala activitate a profesorului nu va fi predarea ci angajarea elevilor în investigaţii şi lucrări independente. Relaţiile bazate pe stimă şi respect reciproc reclamă şi un limbaj adecvat. Expresiile ironice şi jignitoare tulbură atitudinea elevilor faţă de profesorul lor şi îngreunează crearea unui climat favorabil muncii creatoare în clasă.
Pentru o comunicare eficientă trebuie să ţinem seama de câteva reguli simple şi anume: dorinţa de a înţelege şi a asculta, să ştii să asculţi, disponibilitate, implicare, discernământ şi obiectivitate în evaluarea comportamentelor elevilor, onestitate, bunăvoinţă, încredere reciprocă, respect reciproc, flexibilitate în gândire, toleranţă, complementaritate, sentimentul de dăruire, găsirea unui limbaj comun, altruism, interese comune, preocupări comune, cooperare, curaj, îndrăzneală, să dai celuilalt putere, simţul umorului.
Un profesor bun trebuie să ştie calea pe care s-o aleagă pentru ca relaţia profesor-elev să fie cât mai eficientă. Profesorul trebuie să inspire încredere elevului în forţele sale, să prindă curaj, să-l facă să se implice în relaţia de comunicare, să reuşească să-l antreneze într-o discuţie constructivă. E necesar ca elevilor să li se transmită acea sete de cunoaştere, acea disponibilitate şi flexibilitate în gândire, dorinţa de comunicare. Profesorul trebuie să ţină seama de opiniile elevilor, de dorinţele acestora, de personalitatea fiecăruia în parte. În relaţia profesor-elev trebuie avut în vedere, nu în ultimul rând, şi personalitatea elevilor. Anumite cerinţe influenţează personalitatea fiecăruia putând deveni, cu timpul, constante ale personalităţii.
Aşa cum spunea Jean Jaures: „Nu putem preda altora ceea ce vrem, ceea ce ştim sau ce credem că ştim; nu predăm şi nu putem preda decât ceea ce suntem.”
În învăţământul preşcolar copiii au nevoie să se joace pentru a-şi dezvolta deprinderile cognitive şi motorii, pentru a se familiariza cu lumea şi a-şi găsi locul lor într-o societate deschisă, democratică.
În sala de grupă trebuie să existe respectul reciproc între membrii echipei de educatori şi copii. Respectul pe care îl văd copii manifestat în sala de grupă poate constitui un factor cheie în structurarea propriului lor respect de sine şi poate reprezenta o bază solidă pentru dezvoltarea unor relaţii stabile cu ceilalţi copii. Când educatoarea manifestă respect faţă de fiecare copil în parte, copiii învaţă şi ei cum să-i respecte pe ceilalţi copii.
Atitudinile empatice, afectivitatea pozitivă a educatoarei faţă de copii au o influenţă bună în climatul de învăţare şi a dezvoltării socioafective a copiilor.
Un rol important în relaţiile educator-copil îl are cooperarea dată de implicarea copiilor în activităţile şcolare şi extraşcolare ducând la o atmosferă plină de respect, armonie în clasa respectivă.
Educatoarea trebuie să sesizeze şi să încurajeze orice încercare a copiilor de a se apropria de ea. Tonul afectiv optim al relaţiei educator-copil exclude autoritarismul, înfricoşarea, ameninţarea copiilor, dar şi atmosfera permisivă şi formalismul.
Nici un profesor n-ar trebui să uite că şi el a fost cândva elev!

BIBLIOGRAFIE:
1. Boros, M.-„Profesorul şi elevii”, Editura Gutinul, 1994;
2. Cucoş, Const.-„Pedagogie”, Ediţia a II a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Iaşi, 2002;
3. Ciobanu, O.- „Comunicare didactică”,Ed. ASE, Bucureşti, 2003;
4. Revista învăţământului preşcolar nr.1-2/2009.