Nr. 102/2024

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ preşcolar

● Îmvățarea centrată pe copil în grădinița de copii, Ioana Mihaela Matieș

● Rolul poveștilor în educația preșcolarilor, Andreea-Denisa Răceanu

● MODELE DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN ACTIVITATEA LA GRĂDINIȚĂ, Roxana Mocanu

● Folosirea umorului în învățământul preșcolar, Oana Zaharia

Învăţământ primar

● Modelul VIAU, corina kovacs

● STUDIUL EXPERIMENTAL PRIVIND IDENTIFICAREA ȘI AMELIORAREA TULBURĂRILOR DE LIMBAJ LA ȘCOLARUL MIC., Andra-Gabriela Stăvaru

● Valențele formativ-educative ale parteneriatului educațional, ȘEICAHMED FARIDA

● MODIFICAREA STRUCTURILOR DE COMUNICARE PRIN INFLUENȚA DIGITALIZĂRII, MASS-MEDIEI ȘI A FAMILIEI CONTEMPORANE, Sorin Sandu

● Platforma eTwinning, Alina Nasui

● Şcoala şi familia mereu împreună, Luiza Vaduva

● Explorarea emoțiile copiilor din ciclul primar: Importanța și gestionarea Lor, cristina pitic

Învăţământ gimnazial

● MOTIVAREA ÎN ÎNVĂȚAREA MATEMATICII, Mariana Viorica Crisan

● UTILIZAREA APLICAȚIILOR INTERACTIVE ONLINE LA ORA DE ISTORIE, Alexandru-Marian Vasile

Învăţământ liceal

● Lumea în schimbare, Vasile Tudor

● DEMOCRATIA SE INVAȚĂ ÎN ȘCOALĂ, Simona Ciupitu-Aldea

● Studiu de caz elev cu tulburare de comportament, mihaela Cobzaru

● STUDIUL DE CAZ-ALTERNATIVĂ MODERNĂ ÎN PREDAREA LIMBII ŞI LITERATURII ROMÂNE, Adina Mitrică

Interes general

● Importanța interacțiunii școală-familie în integrarea socială a copilului, Marilena Geabau

● Predarea și evaluarea în format digital, Paraschiv Camelia

● Modalități de integrare a teoriilor învățării în practicile educaţionale, Mariana-Doinita Vechiu

Îmvățarea centrată pe copil în grădinița de copii

Ioana Mihaela Matieș
Scoala Gimnaziala Tautii Magherus, Maramures, Tautii Magherus

Principiile Învățării Centrate pe Copil:

Individualizare: În cadrul unei grădinițe, fiecare copil vine cu
propriile sale nevoi, interese și ritm de dezvoltare. Învățarea
centrată pe copil recunoaște această diversitate și își
propune să ofere o abordare educațională personalizată, care să
răspundă în mod adecvat fiecărui copil în parte. Aceasta
înseamnă că educatorii trebuie să fie sensibili la diferențele

individuale ale copiilor și să adapteze activitățile și
intervențiile lor în funcție de acestea.
Explorare și Descoperire: Copiii sunt încurajați să exploreze
și să descopere lumea din jurul lor prin intermediul
activităților practice și a jocului liber. În loc să fie
supuși la o învățare pasivă și rigidă, copiii sunt
încurajați să își urmeze curiozitatea și să-și dezvolte
abilitățile prin experiențe hands-on și experimentare directă.
Această abordare îi ajută pe copii să-și dezvolte
creativitatea, gândirea critică și abilitățile de rezolvare a
problemelor, oferindu-le în același timp o învățare mai
profundă și mai semnificativă.
Autonomie și Responsabilitate: Învățarea centrată pe copil
încurajează autonomia și asumarea responsabilității în
procesul de învățare. În loc să fie tratați ca niște
receptori pasivi ai informațiilor, copiii sunt încurajați să-și
asume controlul asupra propriei lor învățări și să-și
stabilească propriile lor obiective și direcții. Acest lucru îi
ajută pe copii să-și dezvolte încrederea în sine, să-și
îmbunătățească abilitățile de luare a deciziilor și să-și
dezvolte un sentiment puternic de independență și
auto-disciplină.

Interacțiune Socială: Colaborarea și interacțiunea cu ceilalți
copii și cu adulții din jurul lor joacă un rol crucial în
învățarea centrată pe copil. Prin activități de grup și
jocuri cooperative, copiii învață să-și dezvolte abilitățile
sociale și să-și îmbunătățească capacitatea de a lucra
împreună pentru a atinge obiective comune. În plus,
interacțiunea cu adulții le oferă copiilor modele pozitive de

comportament și le oferă sprijin și îndrumare în procesul lor
de învățare.
Implementarea Învățării Centrate pe Copil în Grădiniță:
Planificare Flexibilă: Pentru a putea răspunde la nevoile și
interesele individuale ale copiilor, educatorii trebuie să aibă o
abordare flexibilă în planificarea activităților și a
programului zilnic. Aceasta înseamnă că trebuie să fie deschiși
la schimbare și să fie dispuși să ajusteze și să adapteze
activitățile și intervențiile lor în funcție de evoluția și
nevoile copiilor.
Mediu Stimulativ: Grădinița trebuie să ofere un mediu sigur,
stimulativ și plin de resurse pentru explorare și învățare.
Spațiile de joacă ar trebui să fie bine echipate cu materiale
educative și jucării diversificate, iar activitățile organizate
ar trebui să ofere copiilor oportunități bogate pentru explorare
și experimentare.
Observare și Evaluare Constantă: Pentru a putea oferi o abordare
personalizată și eficientă, educatorii trebuie să observe și
să evalueze constant progresul și evoluția fiecărui copil în
parte. Aceasta înseamnă să fie atenți la schimbările în
comportamentul și intereselor copiilor și să adapteze
intervențiile lor în funcție de acestea.
Parteneriat cu Părinții: Colaborarea strânsă între grădiniță
Învățarea centrată pe copil reprezintă o abordare
educațională care pune accentul pe nevoile, interesele și ritmul
de învățare al fiecărui copil în parte. În contextul
grădiniței de copii, această metodă devine esențială pentru a
asigura o dezvoltare armonioasă și holistică a micilor
preșcolari
În concluzie, învățarea centrată pe copil în grădinița de

copii reprezintă o abordare modernă și eficientă care pune
accentul pe nevoile și interesele individuale ale fiecărui copil
în parte. Prin crearea unui mediu stimulativ și prin implicarea
activă a educatorilor și a părinților, această metodă
promovează dezvoltarea holistică și armonioasă a copiilor,
pregătindu-i pentru viitoarele lor reușite academice și sociale.

Rolul poveștilor în educația preșcolarilor

Andreea-Denisa Răceanu

Filosoful și scriitorul Rabindranath Tagore spunea: „La
orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești.
De aceea, avuția povestirilor, pe care au strâns-o oamenii de pe
tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în
vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții
omenești.”
Lumea copiilor este caracterizată de joc și joacă, de
lucruri frumoase, de magie, de bunătate, de eroi.
Poveștile sunt instrumente educaționale extrem de

complexe, beneficiile lor sunt ample și se pot identifica în
funcție de aportul semnificativ pe care îl aduc în educația
preşcolarilor .
Unul dintre beneficiile poveştilor asupra preşcolarilor este legat
de dezvoltarea limbajului, îi ajută să învețe cuvinte și
expresii noi, le îmbogăţeşte vocabularul, le stimulează
aptitudinile de ascultare memorie, le stimulează imaginția și
creativitatea;
De asemenea, îi învață să facă diferența între
comportamentele pozitive și cele negative, intrând „în lumea
poveştilor”, copiii vor învăța să deosebească binele de
rău, adevărul de minciună, faptele bune de cele rele.
Prin intermediul poveştilor le este oferit un model de urmat, eroii
poveştilor dețin o mulţime de calități, precum curajul,
bunăvoința său ambiția, pe care cei mici îi vor imita în
cadrul jocurile de rol şi îi vor face să îşi dorească să fie
ei însuşi un personaj pozitiv.
Poveştile îi mai ajută să fie curioşi, determinaţi,
perseverenţi și să se încreadă în propriile abilități, îi
ajută să își exprime emoțiile într-o modalitate constructivă
și empatică, să își însușească valori morale, convingeri,
copiii învață din povești cât de mult contează bunătatea,
empatia și prietenia;
Şi nu în ultimul rând, poveştile îi ajută pe cei mici să
înțeleagă necesitatea regulilor și ce se întâmplă dacă
acestea nu sunt respectate, îi ajută să învețe despre propriile
limite, din poveşti învață să fie ambițioși și să nu se
teamă să viseze.
Multe povești au o morală la sfârșitul lor, de care preşcolarii
se pot folosi în educaţia lor.

De exemplu, povestea Scufița Roșie vorbește despre riscul și
primejdiile cu care copilul se poate confrunta atunci când se
abatem de la drumul stabilit pentru a ajunge la un obiectiv

Povestea ,,Capra cu trei iezi “, de asemenea, transmite copiilor
anumite modele de viaţă, copiii înțeleg că pană la o anumită
vârstă trebuie să asculte și să respecte sfatul părinţilor
pentru a evită pericolele.
Înainte de a alege o poveste, trebuie să ne gândim în primul
rând la nevoile copilului. De
exemplu, dacă îi este frică de întuneric, alegem o poveste
despre un personaj care depăşeşte
anumite frici, dacă se ceartă cu colegii pe jucării, alegem una
în care învaţă să se înţeleagă, să împartă. Alegem
povestea care să aibă o influentă constructivă, pozitivă asupra
preşcolarilor.
În concluzie, putem spune că poveștile sunt atractive
indiferent de vârstă. De mici, copiii trebuie obișnuiți cu
povestile povești, la inceput sa fie citite de catre părinți, mai
apoi de educatoare, mai târziu citite chiar de ei. Poveștile nu
trebuie niciodată înlocuite cu televizorul, desenele sau
telefonul.
Totodata poveștile consolidează legătura dintre copil și
educatoare , prin implicarea ambelor părti într-o activitate care
îi reunește prin cuvinte, comportamente și trăiri afective.
Educatoarea este cea care creează contextul, devenind regizorul
unei scene de viată, iar prescolarul o trăieste. existand chiar
situații când educatoarea trebuie să filtreze și să explice
copilului anumite cadre sau evenimente din poveste în funcție de
personalitatea celui mic.

Totodată poveștile consolidează legătura dintre copil și
educatoare , prin implicarea ambelor părti într-o activitate care
îi reunește prin cuvinte, comportamente și trăiri afective.
Educatoarea este cea care creează contextul, devenind regizorul
unei scene de viaţă, iar preşcolarul o trăieşte.

Bibliografie:
• Bianca Bratu, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică
şi Pedagogică, 1977;
• Domnica Petrovai, Sorina Petrică, Viorica Preda, Rodica
Brănișteanu, Pentru un copil sănătos social şi emoţional. Ghid
practic pentru educatorul care construieşte încredere, Ed. V&I
Integral, Bucureşti, 2012;
• Elena Bonchiş, Teorii ale dezvoltării copilului, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca, 2006;

MODELE DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN ACTIVITATEA LA GRĂDINIȚĂ

Roxana Mocanu
Gradinita cu program prelungit Nr.2 "Prichindel" Tecuci, Galati, Tecuci

Abordarea educațională propusă de programa preșcolară se
orientează asupra folosirii metodei proiectelor tematice de grup
selectate, proiectate și elaborate cu ajutorul copilului și în
care metodele activ - participative, brainstorming- ul, lucrul în
echipă și acțiunea directă a copilului cu mediul sunt mijloacele
de bază ale procesului de instruire.
Metoda proiectelor este o strategie de învățare și evaluare a

cărei caracteristică se concentrează pe efortul deliberat de
cercetare, pe căutarea și găsirea răspunsurilor legate de o
temă propusă.
Tematica proiectelor în curriculum se concentrează pe dezvoltarea
personală și socială a copiilor, favorizând formarea de
competențe valorificate apoi în viața cotidiană. Participând
activ la proiectarea și derularea propriilor experiențe de
învățare, copilul se simte motivat și valorizat.
Metoda proiectelor încurajează comunicarea și rezolvarea
sarcinilor de lucru prin cooperare, stimulează, satisface
curiozitatea firească a copiilor, implicându-i în propriul proces
de dezvoltare, în care educatoarea nu este decât un ghid atent, o
persoană care sprijină respectarea rutei individuale a
învățării, a copilului și a ritmului propriu al acestuia.
Cadrul didactic devine mai mult deschizător de drumuri, decât o
sursă de informație.
Argumentele care stau la alegerea metodei proiectelor:
- proiectul poate fi incorporat în curriculumul preșcolar din
oricare parte a lumii;
-un proiect are o structură temporală care ajută educatoarea
să-și organizeze progresiv activitatea cu copiii, în funcție de
dezvoltarea acestora, de interesul manifestat și de gradul de
cunoaștere a subiectului luat în discuție;
- proiectul le oferă copiilor contexte, în care ei pot aplica o
foarte mare varietate de cunoștințe și deprinderi sociale și
intelectuale, pe lângă cele de bază date de curriculum.
Văzut, în plan teoretic, ca o metodă globală, cu un puternic
caracter interdisciplinar, ca o metodă care stimulează și
dezvoltă multilateral personalitatea în curs de formare a
copilului, în planul practic el se definește ca un efort deliberat

de cercetare al copiilor, concentrat pe depistarea detaliilor și
înregistrarea subiectului în întreaga sa amploare și nu pe
găsirea de răspunsuri corecte la întrebările puse de adult.
Așadar, un proiect este o extindere, o investigare a unui subiect
din sfera idealului sau practicului către care copilul își
îndreaptă întreaga atenție și energie. Proiectul îi implică
pe copii în conducerea investigației în mediul imediat, asupra
fenomenelor și evenimentelor despre care doresc să învețe mai
mult. Și, ceea ce este absolut deosebit, din punctul de vedere al
respectării rutei individuale a învățării și a ritmului
propriu proiectul poate fi dus la bun sfârșit de un grup mic de
copii, în întreaga grupă sau, ocazional, de un singur copil.
Copii au ocazii reale de a lua decizii și de a-și asuma
responsabilități . Pe măsură ce copiii câștigă experiență,
ei devin mai stăpâni pe puterile lor și mai încrezători în
forțele proprii. Astfel, educatoarea nu trebuie să lucreze în
locul copiilor ceea ce ei pot să facă și singuri ci, mai
degrabă, să îi sprijine în demersul lor, să le inducă ideea
că sunt capabili să-și ducă la bun sfârșit sarcina dată.
Implicarea tot mai mare a copiilor în munca și jocul lor conduce
la încrederea crescândă în propriile forțe, dar și la ideea
că adultul, în cazul nostru educatoarea, are încredere în ei.
Acest lucru îi face pe copii să se simtă competenți și
responsabili, dându-și silința să arate tot ce pot.
În concluzie, învățarea se face prin joc, ea se bazează pe
interrelaționare și se realizează într-o manieră integrată,
iar educatoarea are rolul decisiv în influențarea și sprijinirea
copilului în procesul de asumare de roluri și responsabilități
în această etapă.

Folosirea umorului în învățământul preșcolar

Oana Zaharia
Gradinita cu program prelungit "Cuvioasa Paraschiva" Iasi, Iasi, Iasi

FOLOSIREA UMORULUI ÎN
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR


Zaharia Oana, G.P.P. „Cuvioasa Parascheva”, Iași
Umorul poate fi valorificat în învățământul
prescolar prin utilizarea lui ca o modalitate de a face copiii să
învețe și să se distreze în același timp. Educatorii pot

utiliza glume, povestiri amuzante și alte activități care să
aducă zâmbetul pe buzele copiilor. Prin aducerea unor elemente de
umor în activitățile zilnice, educatoarea poate contribui la
crearea unui mediu relaxant și plin de voie bună. Se pot crea
situații amuzante în timpul activităților didactice pentru a
detensiona atmosfera și a încuraja participarea activă a
copiilor.
Idei de valorificare a umorului în învățământul prescolar:
Jocuri de rol amuzante - Educatorii pot organiza jocuri de rol
care să implice personaje amuzante sau situații haioase. Aceasta
poate ajuta copiii să se relaxeze și să se bucure de învățare.
Povestiri și poezii amuzante - putem utiliza povestiri și poezii
care să aibă un mesaj educativ, dar care să fie și amuzante.
Acest lucru ajută copiii să înțeleagă mai ușor subiectul.
Experimente amuzante - Educatorii pot organiza experimente care
să fie amuzante și să aducă un zâmbet pe fața copiilor.
Aceasta poate fi o modalitate excelentă de a-i implica și de a-i
face să se bucure de învățare.
Jocuri de cuvinte și ghicitori amuzante- Educatoarea poate ajuta
copiii să-și dezvolte abilitățile lingvistice și să învețe
noi cuvinte și expresii.
Preșcolaritatea este recunoscută pentru dezvoltarea
abilităților sociale ale copilului iar umorul poate fi un
instrument util în această privință. Educatoarea poate folosi
umorul pentru a-i învăța pe copii să comunice mai bine, să
împărtășească, să coopereze și să dezvolte empatie și
înțelegere față de ceilalți.
În general, umorul poate fi o modalitate excelentă de a
face învățarea mai distractivă și mai plăcută pentru copii
în învățământul prescolar. Cu toate acestea este important să

fim atenți să nu exagerăm și să ne asigurăm că activitățile
sunt adecvate vârstei și nivelului de dezvoltare a copiilor și nu
sunt ofensatoare sau nesănătoase.

Bibliografie:
Nina Sacaliuc- „Dezvoltarea socio- emoțională a
preșcolarilor”- suport de curs Universitatea de stat „Alecu
Russo”, Bălți, 2019

Modelul VIAU

corina kovacs
Scoala Gimnaziala Chislaz, Bihor, Marghita

MODELUL VIAU
Autor: prof. înv. primar Kovacs Corina
Şcoala Primară nr 1 Chiraleu (Chişlaz), judeţul Bihor
Rolland Viau consideră contextul ca fiind cadrul/reperul de la care
trebuie să pornească analiza oricărui proces motivaţional,
alături de percepţiile elevului despre sine şi despre mediul în
care sunt realizate activităţile de învăţare. Trei arii sunt
considerate ca fiind deosebit de importante: cele referitoare la
valoarea activităţii în care se angajează un elev, la
competenţa de a realiza o astfel de activitate şi la sentimentul

de control pe care acesta îl are asupra respectivei situaţii de
învăţare. În măsura în care percepţiile elevului vor conduce
sau nu la o stare specifică, pe care o recunoaştem ca motivaţie,
un elev va alege să se dedice activităţii respective sau va
încerca să o evite. În mod fundamental motivaţia şcolară
depinde de modul în care elevul consideră această activitate ca
fiind relevantă, de măsura în care se consideră competent să o
realizeze cât şi de percepţia sa asupra gradului de liberate pe
care o are în alegerea modalităţilor şi mijloacelor de a o
îndeplini. Decizia de a realiza activităţile specifice unei
sarcini este indicată în modelul lui Viau în egală măsură de
angajarea propriu-zisă (cognitivă) şi de perseverenţa cu care
aceste activităţi sunt realizate pentru atingerea unui obiectiv
urmărit. Ştim că un elev care acceptă să rezolve o sarcină de
învăţare şi care perseverează în finalizarea ei este un elev
motivat pentru sarcina respectivă.
Fig Elementele modelului lui Viau privind motivaţia în context
şcolar

Modelul lui Viau evidenţiază câteva condiţii

fundametale pentru stimularea apariţiei şi pentru exploatarea
acestui ingredient aproape magic în orice activitate de învăţare
reprezentat de motivaţie:
- Componeta contextuală este reprezentată în egală măsură de
activităţile de învăţare în care este implicat un elev cât
şi de diciplinele şcolare/conţinuturile în cadrul cărora sunt
organizate aceste activităţi. Astfel, putem întâlni situaţii
în care un elev este motivat să participle la o activitate de
grup, la un joc de rol sau la o demonstraţie experimentală, chiar
dacă are o motivaţie scăzută pentru studiul unei anumite
discipline.
- Analiza nivelului de motivaţie trebuie să ţină cont de
întreg ansamblul de factori de influenţă asupra percepţiilor
unui elev, inclusiv factorii favorizanţi sau inhibitori care nu
sunt specifici activităţii didactice propriu-zise. Viau indică
numeroase exemple care sprijină această idee: relaţiile
tensionate cu un cadru didactic, conflictele cu unii colegi,
responsabilităţile şi realţia cu familia etc. Toate acestea
determină elevii să perceapă într-un mod specific atât
valoarea, relevanţa unei activităţi cât şi să-şi formeze un
anumit nivel de încredere în capacităţile proprii.
- Rezultatele şcolare sunt o rezultantă a motivaţiei, astfel
încât cu cât un elev este mai motivat cu atât performanţa sa
şcolară este mai bună. În acelaşi timp,Viau subliniază şi
rolul performanţei în menţinerea şi creşterea nivelului de
motivaţie: succesul şcolar este cea mai sigură sursă de
informaţie cu privire la capacităţile proprii şi un stimulant
în angajarea în viitor în activităţi de învăţare similare.
- Eşecul în rezolvarea unei sarcini şcolare poate influenţa
negativ percepţiile cu privire la propriile capacităţi şi va

diminua deschiderea pentru implicarea în viitor în activităţi de
învăţare similare.
Controlul şi dirijarea sistemului motivaţional
specific activităţilor de învăţare reprezintă una dintre cele
mai dificile sarcini ale muncii profesorului; stimularea motivaţiei
elevului rămâne o artă, care ţine de măiestria harului didactic
al profesorului. În concluzie, problemele de motivaţie ale
elevilor fiind extrem de diverse, intervenţia profesorului nu se
poate baza pe reţete ci trebuie adaptată la fiecare situaţie în
parte.

Bibliografie:
Popenici Ş., Fartuşnic C.- Motivaţia pentru învăţare, Ed. D.
Publishing House, Bucureşti 2009

STUDIUL EXPERIMENTAL PRIVIND IDENTIFICAREA ȘI AMELIORAREA TULBURĂRILOR DE LIMBAJ LA ȘCOLARUL MIC.

Andra-Gabriela Stăvaru
Scoala Gimnaziala "Theodor Aman", Campulung, Arges, Campulung

STUDIUL EXPERIMENTAL PRIVIND IDENTIFICAREA ȘI AMELIORAREA
TULBURĂRILOR DE LIMBAJ LA ȘCOLARUL MIC.

Scopul cercetării presupune studiul unor aspecte legate de procesul
comunicării, alăturate activităților instructiv-educative,
realizate de către copiii de vârstă școlară mică ce posedă

tulburări de limbaj.
Motivația care a stat la baza întemeierii acestui studiu este
destul de complexă, având ca factori contribuitori în
evidențierea acesteia:
 nevoia de a cunoaște principalele modalități de manifestare a
comunicării nonverbale în cadrul contextului educațional;
 dorința de a descoperi elemente din comportamentele copiilor cu
tulburări de limbaj, elemente ce pot îmbunătăți procesul
comunicării interpersonale;
 dorința de a utiliza în activitățile instructiv-educative,
modalități de autoevaluare a propriilor comportamente și
atitudini ale copiilor cu tulburări de limbaj;
 intenția de a propune un proiect de intervenție
psihopedagogică, intervenție care să permită stimularea și
antrenarea școlarilor mici cu tulburări de limbaj cu scopul de a
identifica anumite modalități de ameliorare a problemelor
întâmpinate de aceștia prin utilizarea povestirilor, a jocurilor
didactice ce dețin un scop terapeutic;
 dorința de a stimula copiii, cu ajutorul cadrului didactic, în
crearea unui mediu favorabil comunicării totale;
 dorința de a provoca atitudinile pozitive ale școlarilor mici
cu tulburări de limbaj față de activitățile desfășurate în
școală, față de persoanele din jurul lor și nu în ultimul
rând, față de ei înșiși.

4.1 Metodologia cercetării

Lucrarea de cercetare a fost întemeiată prin două principii, și
anume:
1. Rolul comunicării în dezvoltarea școlarului mic, și în

relaționarea potrivită cu cei din jur, de a realiza o bună
integrare în societate.
2. Dificultățile în comunicare și tulburările de limbaj se
oglindesc negativ, într-un mod tulburător asupra conduitei
copilului, provocând posibile frustrări sau izolări ale acestuia.

Astfel, cu ajutorul acestor factori și principii ai studiului,
s-au stabilit în elaborarea acestuia, următoarele obiective:
a. în plan teoretic
1) pătrunderea și precizarea conținutului conceptelor de
”comunicare totală” și ”comunicare eficientă”;
2) semnalarea specificului legăturii dintre valoarea comunicării
și nivelul imaginii de sine;
3) remarcarea relației dintre deficiențele de comunicare,
tulburările de limbaj, și nivelul de eficiență al conduitei
interpersonale.
b. în plan practic
1) crearea și verificarea modelului de intervenție
psihopedagogică sistematică, bazat pe adecvarea mijloacelor
comunicării nonverbale și para-verbale la vârsta mintală a
copiilor;
2) corectarea tulburărilor de limbaj descoperite prin susținerea
terapiei corectiv-educative și crearea unui mediu educațional
propice comunicării totale.

4.2 Stabilirea ipotezelor

Alături de metodologia cercetării s-au formulat următoarele
ipoteze:
 Ipoteza 1 – se prezumă faptul dacă tulburările de limbaj nu

prezintă cauze iremediabile, atunci acestea pot fi mai ușor
corectate, mai ales dacă la tratamentul logopedic se adaugă și
programul psihopedagogic de intervenție adecvat vârstei
școlarilor mici, întemeiat pe conceptul de ”comunicare
totală”;
 Ipoteza 2 – dacă se îndreaptă tulburările de limbaj și
dificultățile în comunicare, atunci acestea se vor ameliora
atât din punct de vedere al comportamentului interpersonal al
școlarilor mici dar și din punctul de vedere al imaginii de sine a
acestora;
 Ipoteza 3 – dacă în activitatea instructiv-educativă
desfășurată în școala primară alături de comunicarea verbală
se utilizează și mijloacele comunicării nonverbale, atunci
rezultatele terapeutice și formative vor fi superioare în
comunicarea verbală.

Lucrarea de cercetare s-a desfășurat conform procedurii practice,
în mai multe etape:
Etapa I – s-a desfășurat în perioada 17 iunie 2012 – 12
septembrie 2012 și a fost consacrată studiului bibliografic, al
materialelor de specialitate necesare cercetării și precizarea
aspectului experimentului.
Etapa a II-a – s-a desfășurat în perioada septembrie 2012 - 31
octombrie 2012, cu scopul de a identifica subiecții cu tulburări
de limbaj din cadrul școlarilor mici, urmat de aplicarea
programului de examinare pregătitor în vederea descoperirii
tulburărilor de limbaj la școlarii mici, selectarea subiecților
din rândul grupului de elevi examinați pentru alcătuirea
eșantioanelor.
Etapa a III-a – desfășurată în perioada 1 noiembrie 2012 –

12 ianuarie 2013 și a vizat următoarele sub-etape:
- în prima subetapă s-a propus pre-testarea copiilor de vârstă
școlară mică din lotul experimental, în menirea de a evidenția
caracteristicile comunicării verbale, nonverbale și
interpersonale;
- a doua subetapă a avut în vizor școlarii mici din lotul de
control ce a fost destinată punerii în aplicare a ”Grilei de
evaluare a nivelului de inter-relaționare și participare a
copilului la acțiunile grupului, de identificare a tipurilor
comportamentale și conduitelor manifestate de copilul cu tulburări
de limbaj, în cadrul activităților instructiv-educative”
(Ionescu, E., 2013, p.73), urmărindu-se verificarea fidelității
acestui instrument de evaluare.
Pentru a ajunge în etapa următoare, s-a aplicat schema
Test-Re-test, corespunzând astfel criteriilor de validitate și
fidelitate. Trebuie menționat că lotul de control s-a alcătuit
pentru validarea structurii Grilei menționate anterior.
Etapa a IV-a – s-a desfășurat în perioada 15 ianuarie 2013- 20
februarie 2013 fiind elaborată și aplicată conform modelului de
intervenție sistematică în comunicarea școlarilor mici cu
tulburări de limbaj (Tabelele nr. 1 și 2) (Ionescu, E., 2013, p.
73)
Rezultatele acestei cercetări dovedesc că în prezent, comunicarea
didactică la nivelul școlar primar, se bazează în mare măsură
pe componenta verbală, fapt ce provoacă în cazul copiilor cu
tulburări de limbaj, să apară încetiniri în dezvoltarea
trăsăturilor pozitive de personalitate, precum: comunicativitatea,
sociabilitatea, adaptabilitatea socială și emoțională,
încrederea în sine, empatia, comportamentul asertiv, ș.a.m.d.,
avansând în schimb unele caracteristici negative precum izolarea,

închiderea în sine, lipsa încrederii în sine, egoismul,
anxietatea, lipsa de comunicare, etc.
Totodată, aceleași rezultate demonstrează și progresul obținut
în urma aplicării instrumentelor necesare studiului, respectiv:
fișa logopedică (Anexa 7), fișa de observație psihopedagogică,
grila de evaluare a adaptabilității sociale și emoționale a
școlarilor (Anexa 3), grila de observare a comportamentului
non-verbal (Anexa 4), și nu în ultimul rând, Planul de
Intervenție Personalizat (Anexa 5), progres care s-a dovedit a fi
în proporție de aproximativ 70% în favoarea ameliorării
tulburărilor de limbaj la școlarii mici.
Așa cum a rezultat pe parcursul desfășurării Planului de
Intervenție Personalizat, școlarii mici sunt acum mult mai
receptivi la însușirea elementelor motorii ale comunicării
nonverbale. Așadar, utilizarea unor astfel de programe și
instrumente specifice copiilor cu tulburări de limbaj, adaptate
vârstei cronologice a subiecților, sporesc vizibil procesul
instructiv-educativ și previn într-o mare măsură fenomenele de
eșec sau abandon școlar.
Consider că, pentru a menține sau a avansa starea actuală a
școlarilor cu tulburări de limbaj, o stare care, așa cum am
menționat anterior, s-a dovedit a fi în curs de ameliorare, este
necesar ca învățătoarea sau chiar familia copiilor în cauză
să opteze pentru utilizarea și aplicarea poveștilor și jocurilor
terapeutice, deoarece acestea au rolul de stimula comunicarea
totală a copiilor, de a dezvolta comportamentul prosocial, sau
motivația pentru a participa la diverse activități sau dialoguri.

Valențele formativ-educative ale parteneriatului educațional

ȘEICAHMED FARIDA
Scoala Gimnaziala Dorobantu, Constanta, Dorobantu

Perioada şcolarităţii reprezintă perioada de
vârstă în care se creează fundamental personalităţii
copilului, şcoala desfăşurând un demers educativ intens şi
complex, ale cărui rezultate să se repercuteze în dezvoltarea
copilului pe tot parcursul vieţii acestuia. Se impune astfel
tuturor educatorilor să cunoască provocările lumii actuale,
să-şi proiecteze şi să evalueze propriile resurse pedagogice în

acord cu acestea, găsind o strategie optimă. Într-o societate
aflată în permanentă schimbare este firească preocuparea
cadrelor didactice de a căuta strategii şi metode optime pentru
creşterea eficienţei activităţii didactice.
Ca să rămână un mediu permanent şi atractiv pentru
elevi, şcoala îşi diversifică metodele de informare a elevilor,
de formare a priceperilor şi deprinderilor. Foloseşte variate
activităţi, care au ca principal subiect copilul, cu aspiraţiile
şi interesele sale. Aceasta, are un rol activ, fiind tot mai
importantă creativitatea şi punerea în valoare a calităţii
personale.
Prin navigarea pe Internet, o îndeletnicire de multe ori
obositoare şi chiar cu influenţe negative asupra copiilor,
aceştia uită să stabilească contacte cu cei care le sunt mai
aproape şi care ne reprezintă ca indivizi şi ca neam, stabilind
contacte cu oameni din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.
Nici televizorul şi nici calculatorul nu le oferă elevilor ceea ce
le oferă activităţile desfăşurate în comun cu alţi elevi de
vârsta lor, ieşirile în natură, unde au posibilitatea de a
admira frumuseţea şi diversitatea formelor vii, de a medita, de a
pune întrebări şi de a afla răspunsuri. În acelaşi timp, îşi
dezvoltă abilităţile de comunicare, îşi stabilesc relaţii de
prietenie, care pot să dureze. Astfel, elevii trebuie scoşi din
atmosfera obişnuită de zi cu zi, pentru a intra în relaţie cu
semenii, cu alţi copii de aceeaşi vârstă cu ei, de a cunoaşte
alte locuri, lucru ce va avea un rol însemnat în pregătirea
social-civică, în dezvoltarea formativ-informativă.
Parteneriatul educaţional se desfăşoară împreună
cu actul educaţional propriu-zis. El se referă la cerinţe ca
proiectarea, decizia, acţiunea şi colaborarea dintre instituţii,

influenţe şi agenţi educaţionali. Parteneriatul educaţional se
realizează între instituţiile educaţiei: familie, şcoală şi
comunitate; agenţi educaţionali: copil, părinţi, profesori,
specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale; membri ai
comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi
dezvoltării copilului ( medici, factori de decizie, reprezentanţi
ai bisericii, ai poliţiei); influenţele educative exercitate la
anumite momente asupra copilului; programele de creştere, de
îngrijire şi de educare a copilului; formele educaţie în anumite
perioade. Sorin Cristea, în Dicţionarul de pedagogie, afirmă că
„parteneriatul pedagogic reprezintă o noţiune recent introdusă
în domeniul educaţiei care reflectă mutaţiile înregistrate la
nivelul relaţiilor existente între instituţiile implicate, direct
sau indirect, în proiectarea şi realizarea sistemului de
învăţământ: şcoală, familie, comunitate locală, agenţi
sociali (economici, culturali, politici, religioşi), asociaţiile
(profesionale, umanitare, sportive), factorii de asistenţă
socială”.
În abordarea curriculară a educaţiei se identifică
nevoia cunoaşterii, respectării şi valorizării diversităţii.
Este vorba de o diversitate care presupune unicitatea fiecărei
fiinţe umane şi multiculturalitatea.
Am făcut parte din echipa de subproiect din şcoala
noastră, echipă ce a conceput un proiect educaţional în cadrul
Programului pentru învăţământ rural. Subliniez aici rolul
deosebit pe care îl au accesul la informaţie şi munca în
echipă, elemente fără de care nimeni nu poate întocmi un astfel
de proiect ce necesită un volum mare de muncă cu consum de resurse
umane, materiale şi de timp. Am început printr-o analiză
temeinică a activităţii şcolare în contextul nevoilor

comunităţii locale, încercând să identificăm un specific sau
o problemă reală a şcolii ce ar putea fi rezolvată prin
derularea unui proiect educaţional ce beneficia de finanţare din
partea Băncii Mondiale şi a comunităţii locale. Pornind de la
faptul că în şcoala noastră populaţia şcolară este
alcătuită din elevi de etnii diferite (români 80%, aromâni 7%,
turci şi tătari 2%, rromi 1%), ne-am oprit asupra unui proiect pe
teme de educaţie interculturală pe care l-am numit „O şcoală
pentru toţi, o şansă pentru fiecare”. Ne-am stabilit ca
obiectiv general adaptarea şcolii la nevoile comunităţii prin
oferte educaţionale ce promovează înţelegerea şi acceptarea
diversităţii culturale.
Activităţile prin care am asigurat realizarea acestor
obiective sunt descrise amănunţit în proiect şi dintre acestea
menţionez: amenajarea unui spaţiu multietnic în incinta şcolii,
spaţiu în care fiecare etnie îşi va regăsi elemente ale
culturii materiale şi spirituale, şi în care se vor desfăşura
toate activităţile cu specific intercultural. Elevii claselor I-IV
au realizat expoziţii de desene şi obiecte confecţionate în
orele de educaţie tehnologică, iar elevii mai mari, coordonaţi de
profesorul de desen, au realizat o pictură murală pe culoarul
şcolii, toate cuprinzând motive populare din culturile etniilor.
Am constituit formaţii de dansuri populare pentru fiecare etnie în
cadrul ansamblului multietnic „ Prietenia”, cu costume populare
noi, precum şi cu instructori , în vederea organizării de
spectacole la care să participe întreaga comunitate locală. În
cadrul aceluiaşi proiect am efectuat o excursie tematică la
Institutul intercultural din Timişoara pentru a afla mai multe
lucruri despre modelul de convieţuire multietnică din Banat, am
organizat întâlniri cu vârstnici de fiecare etnie care să ne

povestească tradiţii şi obiceiuri, am prezentat cu elevii
dramatizări ale unor ritualuri specifice fiecărei etnii. Ultima
activitate a fost o încununare a tuturor acestor acţiuni în
cadrul unui spectacol cu caracter intercultural, iar produsele
materiale ale proiectului vor fi folosite în desfăşurarea
lecţiilor din trunchiul comun sau din curriculum-ul la decizia
şcolii.
Rezultatele tuturor acestor activităţi s-au concretizat în
costume populare pentru echipele de dansuri româneşti, aromâne,
ţigăneşti şi tătăreşti, albume foto, CD-uri, portofolii
tematice pentru fiecare minoritate, pictura de pe culoarul şcolii,
100 semne de carte cu motive decorative populare şi tot atâtea
calendare anuale. Considerăm însă că rezultatul cel mai
important este stabilirea unor relaţii mai deschise, mai sincere,
mai prietenoase între elevi, între elevi şi profesori, părinţi
şi elevi, între şcoală şi comunitate.
Derularea acestui proiect ne-a confirmat faptul că, pe
lângă cunoştinţele de orice fel cu care îi înarmăm pe elevii
noştri, aceştia sunt dornici să ştie cine sunt, de unde vin,
cine sunt cei alături de care trăiesc.

MODIFICAREA STRUCTURILOR DE COMUNICARE PRIN INFLUENȚA DIGITALIZĂRII, MASS-MEDIEI ȘI A FAMILIEI CONTEMPORANE

Sorin Sandu
Scoala Gimnaziala "Stefan cel Mare si Sfant" Dobrovat, Iasi, Dobrovat

Comunicarea cu elevii cunoaște noi repere ȋn educația
contemporană. Dacă ȋn perioada clasică a educației școlare,
raportul de putere și ipostaza față-ȋn-față influențau și
organizau interacțiunea cu elevii mici, dar și mari, ȋn prezent
rolurile suferă considerabile mutații de relație.
Un prim factor generator de modificare a structurilor de comunicare

ȋl reprezintă era digitală. Spectrul cunoașterii se lărgește
considerabil, iar stăpânirea tuturor domeniilor a devenit o
utopie. Cultura generală se extinde mai ales odată cu intervenția
internetului și a mijloacelor de căutare. Principiile general
acceptate de specialiști sunt că “sistemele multimedia pun
accentul pe crearea unui mediu educațional complet și cât mai
eficient”, că “aceste resurse de informare și comunicare
constituie un enorm potențial de predare și ȋnvățare ce vine
ȋn sprijinul elevilor” ; acest avantaj trebuie ȋnsă completat
cu abordari clasice ale ȋnvățării, ȋn sensul evitării unei
exagerări (Cerghit I., 2008, p.93). Comunicarea cu elevii poate
cădea, ȋn acest punct, sub incidența virtualizării. Funcțiile
calculatorului ȋn școală sunt multiple și ele gestionează
adeseori relația profesor-elev : pe lângă rolul de mijloc de
experimentare, el este și un mijloc de comunicare și de
exteriorizare ȋn mediul școlar, devenind o fereastră de
deschidere informațională și emoțională către cei din mediul
proxim sau ȋndepărtat (Cucoș C., f.a., p.27).
Perspectiva practică a digitalizării se reprezintă la nivelul
claselor mici ca stare latentă și de ȋnceput pentru o viitoare
comunicare ȋn cyberspațiu. Comunicarea se caracterizează astfel
din două perspective:
a.relația profesor – elev, profesor – părinte: evidențierea
rezulatelor elevilor ȋn sistem electronic, cu posibilitatea
părinților de a vizualiza rapid aceste rezulate; utilizarea
email-ului pentru informări rapide; folosirea oricăror mijloace de
comunicare la distanță (i-phon-uri, smart-phonuri, tablete,
leptop-uri conectate la internet etc.); uzitarea rețelelor de
socializare ȋn comunicarea atât cu părinții, cât și cu elevii
mici ;

b.sistemul de instruire: ȋntebuințarea calculatoarelor; folosirea
platformelor de ȋnvățare prin
e-learning (dacă sunt create la nivelul școlii); organizarea
actului de instruire prin
alternanarea demonstrației clasice cu cea electronic; crearea unei
strategii ȋn care să fie
inclusă și accesarea spațiului real / virtual.
Un alt factor ce inflențează comunicarea din spațiul scolar este
mass-media. Strict legată de lumea IT, spectrul media aduce noi
coordonate ȋn structura de comunicare profesor elev sau elev-elev.
Pentru a cunoaște câteva aspecte ale modului ȋn care elevii sunt
influențati putem urmări studii de cercetare (Florescu G.; Roman
M.P.; Mintari D., f.a). Datele arată că cea mai mare parte a
timpului tinerii o dedică muzicii, iar vedetele pe care și le aleg
ca modele vor influența și modul lor de comportare și de vorbire.
Limbajul utilizat ȋn context școlar va purta amprenta adeseori a
mediului de subcultură de unde provin personajele tv. Exprimarea
orală și scrisă a copiilor cade sub incidența exprimărilor
stâlcite, de ghetou, “laicizate” ale universului tv. Ȋn acest
punct, profesorul trebuie să intervină pentru a realiza
corectările de rigoare. Adeseori, părinții ȋnșiși etalează un
limbaj neadecvat, presărat de “vedetisme”, rupt de contextul
vieții sociale, școlare. Aici, munca de cizelare din partea
cadrului didactic este dificil de realizat …
Cel de-al treilea factor ce poate influența comunicarea din
spațiul școlar este familia educabilului, celula societății ȋn
care ființa umană se formează. Modul de comportare, vocabularul
și atitudinea de interlocutor se formează mai ales ȋn primii ani
de viață, acolo unde părinții ȋși imprimă propriul stil
asupra formării copiilor. Factorii care influențează starea

generală a elevilor sunt numeroși, ei generând statutul
emoțional și socio-economic al copilului : diferența ȋntre
părintele natural și cel vitreg, numărul de copii, numărul
membrilor familiei, prezența sau absența serviciului, implicarea
sau neimplicarea obiectivă a părintelui ȋn activitatea copilului,
statutul ocupațional, autoaprecierea nivelului de trai, condițiile
de locuit, dotarea cu mijloacele de informare (Ionescu M., Negreanu
E., 2006, p.29).
Ȋn concluzie, se poate afirma că societatea contemporană aduce o
serie de provocări la care instituția școlara nu a mai fost
supusă până acum. Digitalizarea ȋnvățământului, a
realităților educațioale, restructurarea familiilor actuale
precum și incisivitatea mass-mediei de azi creează o genetică
nouă.

Bibliografie
Cerghit, I., 2008, Sisteme de instruire alternative și
complementare. Structuri, stiluri, strategii, Editura Polirom,
Iași.
Cucoș, C., f.a., Ȋnvățarea asistată de ordinator – Curs, ȋn
https://www.google.ro/?gws_rd=ssl#q=invatarea+asistata+de+ordinator+cucos+
Florescu G.; Roman M.P.; Mintari D., f.a., Influența mass media
asupra tinerilor, Bibliorev, ȋn
http://www.bcucluj.ro/bibliorev/arhiva/nr17/cultura1.html
Ionescu, M ; Negreanu, E., 2006, Educația ȋn familie. Repere și
practici actuale, ȋn
http://nou2.ise.ro/wp-content/uploads/2005/08/2006_lucrare_ed_in_fam.pdf

Platforma eTwinning

Alina Nasui
Arad, Arad

Platforma e Twinning

Din 2005, programul eTwinning a fost lansat de către Comisia
Europeană, sub coordonarea Central Support Service aflat în
subordonarea European Schoolnet. În fiecare țară există, de
asemenea National Support Services pentru toți eTwinner-ii.
Începând cu 2007, inițiativa eTwinning a devenit parte a
Programului Lifelong Learning. Scopul declarat al acestei acțiuni
este să apropie, prin parteneriate online, școlile din toată

Europa. În acest moment, eTwinning se mândrește că a urat bun
venit pe platforma sa unui număr mai mare de 200.000 de profesori
europeni din peste 95.000 de şcoli, iar acest număr crește mereu.

În cadrul eTwinning, profesorii organizează și desfășoară
activități cu elevi, online și față în față, alături de
colegi din țările participante la programul Erasmus+. Ei
participă la proiecte de colaborare, beneficiind de sprijinul
mediului TwinSpace. Organizațiile naționale de asistență sunt
responsabile cu validarea utilizatorilor care doresc să devină
eTwinner-i, menținând astfel platforma sigură, asigură sprijin
și îndrumare, precum și recunoașterea eforturilor depuse de
profesori, prin intermediul Certificatelor naționale și europene
de calitate. Cartea eTwinning anuală prezintă cele mai inovatoare
proiecte. Proiectele excelente sunt recompensate cu premii eTwinning
europene și devin parte a galeriei de proiecte.

Comunitatea eTwinning este alcătuită din mii de profesori care
împărtășesc aceeași viziune asupra școlilor incluzive,
folosind tehnologiile informației și comunicării într-o manieră
relevantă și valorificând competențele specifice secolului al
XXI-lea. eTwinner-ii se întâlnesc și stabilesc legături online,
la școală, la evenimente și conferințe eTwinning, oriunde îi
pot inspira pe alți profesori să-și educe mai bine elevii.
Secțiunea eTwinning a European School Education Platform oferă
kituri de proiecte, exemple de bune practici, mărturii, precum și
un mediu online în care eTwinner-ii pot comunica, crea proiecte,
face schimb de informații și învăța împreună, în ritm
propriu și în conformitate cu propriile interese.

Membrii comunității eTwinning beneficiază de seminarii online,
cursuri online de scurtă și lungă durată ,materiale
autodidactice, conferințe și alte oportunități de formare
profesională față în față, în cadrul cărora întâlnesc
experți în multe domenii și își îmbunătățesc abilitățile.
Aceste evenimente le permit profesorilor să stabilească legături
profesionale, să învețe împreună și să se simtă parte a
aceleași comunități.
Beneficiile derulării parteneriatelor internaționale prin proiecte
eTwinning sunt multiple. Acestea completează și întregesc
strategiile naționale privind asigurarea calității educației,
oferă o modalitate eficientă de abordare a educației în secolul
XXI, cresc motivația elevilor pentru învățare/ cunoaștere,
permit cunoașterea altor sisteme de învățământ și sporesc
formarea competențelor de comunicare într-o limbă străină.
Elevii învață să lucreze într-un mediu multicultural, să-și
construiască anumite abilități pentru a cerceta și a explora
diverse teme, lucrând atât individual, prin activitate de
cercetare și redactare, cât și în echipe mici, formate din
grupuri de doi-trei elevi sau echipe mari, multinaționale, reușind
să colaboreze cu partenerii din alte țări pentru realizarea
produsului final.
Prin utilizarea eTwinning elevii trăiesc experiențe noi:
comunicare cu colegi din alte școli din țară sau din alte țări,
lucru în echipe multinaționale, implicarea în planificarea
etapelor proiectului, alegerea instrumentelor de realizare a
activităților, gestiunea timpului de realizare a produselor,
precum și șansa de a folosi limba engleză în mod constant și
creativ, ajutându-i să-și îmbogățească vocabularul prin
achiziția de cuvinte din mai multe domenii, să comunice cât mai

cursiv și fluent, să poarte un dialog cu elevii din celelalte
țări.
Proiectul educativ, ca modalitate de realizare a activităților
extrașcolare, contribuie la formarea personalității prin
numeroasele sale valențe formative. Iar când participanții la un
proiect provin din medii educaționale oarecum diferite, se aduce un
plus de beneficii prin oportunitatea cunoașterii și a altor
sisteme de învățământ, prin posibilitatea transpunerii în
propriul curriculumul a unor activități educaționale interesante.
O perspectivă în acest sens, o constituie aceste proiecte
eTwinning.
Certificatele de calitate eTwinning se acordă profesorilor, pentru
eforturile depuse de ei și de elevii lor în cadrul unui proiect,
pe baza unui cadru de evaluare comun. Exista certificate naționale
de calitate, dar si certificate europene.

Şcoala şi familia mereu împreună

Luiza Vaduva
Scoala Gimnaziala Pades, Gorj, Pades

Şcoala şi familia mereu
împreună
-studiu de
specialitate-

prof. înv. primar Văduva Luiza Adela,

Şcoala Gimnazială Padeş, Jud. Gorj

“ COPILUL – o taină pe care întâi trebuie să ne
dorim să o descifrăm şi apoi să lucrăm neîntrerupt pentru
asta, părinţi şi profesori. Trebuie să-l înţelegem, ca apoi
să se înţeleagă pe sine şi lumea în care trăieşte.”

Educaţia, definită în termeni foarte generali, este un
proces al cărui scop esenţial este de a uşura o anumită
modificare de comportament. Părinţii sunt primii profesori ai
copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. De cele
mai multe ori, comportamentul parental este inspirat din propria
experienţă de viaţă a acestora, astfel perpetuând atât aspecte
pozitive cât şi negative, pe parcursul mai multor generaţii.
Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul bine stabilit,
intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context,
educarea părinţilor după principii ştiinţifice de
psihopedagogie devine o necesitate.
În fiecare an realizăm parteneriate cu părinţii elevilor
pe care îi îndrumăm . Motivul realizării acestor parteneriate
este necesitatea menţinerii unităţii de cerinţe în educaţia
copilului, necesitatea realizării unei legături reale între
şcoală şi familie ca parteneri egali în educaţia copilului.
Scopul acestui parteneriat este implicarea şi participarea
reală a părinţilor în activităţile la clasă şi la cele
extracurriculare.
Ca obiective majore ale acestui parteneriat aş aminti:
formarea părinţilor în spiritul ideii de parteneri egali în
educaţia copiilor; convingerea părinţilor pentru a investi în
dezvoltarea personală a copilului şi a grupului în ansamblu;
implicarea părintilor în atragerea de resurse (financiare sau

materiale) necesare unei bune desfăşurări a actului educaţional;
creearea unui mediu educativ pozitiv, favorabil, adecvat pentru o
stimulare continuuă a învătarii spontane a copilului;
achizitionarea de către părinţi a unor informaţii şi
cunoştiinţe pe care să le folosească în educarea propriilor
copii; implicarea părinţilor în atragerea şi găsirea de resurse
materiale şi financiare necesare derulării serbării de Crăciun,
de sfârşit de an şcolar, organizării de excursii şcolare.
Școala îl învață pe copil să se situeze printre semeni ,
să se obișnuiască cu anumite cerințe și realități sociale.
Dar educația în familie constituie prima școală a copilului ,
partea cea mai importantă a pregătirii lui pentru viața socială
și productivă. Familia trebuie să fie prima instituție socială
care se preocupă de asigurarea condițiilor necesare dezvoltării
normale a copilului.
La școală, ajutăm elevii să treacă peste rețineri,
să-și exprime în mod deschis opiniile personale, să vorbească
despre evenimentele la care participă , despre calitățile și
defectele lor. Elevii dobândesc nu numai curajul exprimării
unor opinii, ci și respectul pentru părerile colegilor, ale
părinților, pentru adevăr. În felul acesta punem pe fiecare elev
în situația de a-și exercita, în clasă, principalele însușiri
care-i definesc personalitatea, făcându-i participanți activi,
dar și colaboratori, parteneri ai noștri în ducerea la bun
sfârșit a tuturor activităților.
Calitatea proceselor de comunicare ce se stabilesc în grupul
școlar depinde de potențialul comunicativ al fiecăruia dintre
membrii lui. Educatorul trebuie să dețină înainte de toate, bune
calități de mediator pentru a-i facilita procesul stabilirii unor
interacțiuni directe, sincere, bazate pe încreder e între elevi,

dar și între sine și fiecare dintre elevi.
Un real parteneriat între şcoală şi familie nu este cel
înscris pe o coală de hârtie semnat de părinte şi director,
este relaţia activă, de implicare şi de o parte şi de cealaltă,
este bucuria şi tristeţea, este succesul şi eşecul, este
zbaterea şi rezultatul din care beneficiarul este copilul.
În domeniul colaborării școală-familie, punctul de plecare
este cunoașterea prealabilă a părinților de către
învățător, a familiei, a climatului familial.
Activitatea educativă îmbracă și în școala noastră o
multitudine de forme la următoarele nivele: comitetul de părinți,
consiliul reprezentativ al părinților, vizitele la domiciliu,
corespondența cu părinții, consultațiile pedagogice, implicarea
părinților în activitățile școlii, activitățile
nonformale(excursii, cercuri, serbări, aniversări, cursuri),
consultații la cererea părinților.
Vă prezint câteva fotografii de la activitățiile
desfășurate cu elevii mei:

Bibliografie:
Moisin, Anton-Părinți și copii, Editura didactică și
pedagogică , București, 1995;
Boroș, Maximilian-Profesorul și elevii, Editura Gutinul, Colecția
de pedagogie, Maramureș, 1994

Explorarea emoțiile copiilor din ciclul primar: Importanța și gestionarea Lor

cristina pitic
Liceul Tehnologic "Ion Nistor" Vicovu de Sus, Suceava, Vicovu de Sus

Perioada copilăriei este una plină de descoperiri și schimbări,
iar emoțiile joacă un rol crucial în dezvoltarea și bunăstarea
copiilor. În ciclul primar al educației, copiii sunt expuși la o
gamă variată de experiențe și situații care pot declanșa
diferite emoții. Este esențial să înțelegem aceste emoții și
să le ajutăm pe copii să le gestioneze în mod adecvat pentru a
le permite să crească și să se dezvolte într-un mod sănătos

și echilibrat.
Importanța emoțiilor în copilărie
Emoțiile joacă un rol vital în viața copiilor,
influențându-le comportamentul, relațiile sociale, performanța
școlară și starea lor generală de bine. În această perioadă a
vieții, copiii învață să identifice și să exprime emoțiile
lor, iar capacitatea lor de a face față și a regla aceste emoții
are un impact semnificativ asupra dezvoltării lor pe termen lung.
Principalele emoții în ciclul primar
În ciclul primar al educației, copiii pot experimenta o
gamă largă de emoții, printre care se numără bucuria,
tristețea, furia, frica, dezamăgirea și curiozitatea. Aceste
emoții pot fi declanșate de diverse evenimente și situații, cum
ar fi interacțiunile sociale, performanța școlară, schimbările
în mediul familial sau provocările învățării.
Gestionarea emoțiilor în școală și acasă
Educația emoțională este esențială în sprijinirea
dezvoltării emoționale a copiilor și în învățarea lor să
gestioneze și să reguleze emoțiile într-un mod sănătos și
constructiv. Atât la școală, cât și acasă, este important să
le oferim copiilor spațiu și suport pentru a-și exprima emoțiile
și pentru a le învăța strategii eficiente de gestionare a
acestora. Aceasta poate include tehnici de respirație și relaxare,
comunicare deschisă și empatică, rezolvarea de probleme și
abilități de gândire pozitivă.
Rolul părinților și al cadrelor didactice
Părinții și cadrele didactice joacă un rol crucial în
sprijinirea dezvoltării emoționale a copiilor din ciclul primar.
Prin oferirea unui mediu sigur și acceptant, prin ascultarea
activă și prin modelarea comportamentului adecvat, adulții pot

contribui la consolidarea încrederii și a rezilienței copiilor
în fața provocărilor emoționale.
În concluzie, emoțiile joacă un rol esențial în
dezvoltarea și bunăstarea copiilor din ciclul primar.
Înțelegerea și gestionarea adecvată a acestor emoții sunt
aspecte fundamentale în procesul lor de creștere și învățare.
Prin implicarea activă a părinților, a cadrelor didactice și a
comunității în ansamblu, putem contribui la crearea unui mediu
care să promoveze sănătatea emoțională și bunăstarea
copiilor.
Bibliografie:
Dr. Mihaela Cojocaru - "Emoțiile copiilor: Cum să le înțelegem
și să le gestionăm", Editura Trei, 2018.
Dr. Anca Rusu - "Psihologia copilului și a adolescentului", Editura
Polirom, 2016.
Dr. Adrian Neculau - "Psihologia socială a copilului", Editura
Polirom, 2000.
Dr. Otilia Clipa - "Emoțiile copilăriei", Editura Universitară,
2014.

MOTIVAREA ÎN ÎNVĂȚAREA MATEMATICII

Mariana Viorica Crisan
Scoala Gimnaziala Coseiu, Salaj, Coseiu

MOTIVAREA ÎN ÎNVĂȚAREA MATEMATICII

Profesor CRIŞAN MARIANA VIORICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 COŞEIU

Educația matematică din România este un fenomen aflat constant
între proiect și realitate. Cu toate că există un mare
scepticism în a formula pozitiv răspunsuri la problemele

existente, încercarea rămâne una constructivă, orientată spre
soluții, intens motivată de nevoia de schimbare pe care o resimt
profesorii din România.
În opinia profesorilor, rolul educației matematice nu are o
ilustrare în realitate deoarece nevoile generațiilor de astăzi nu
sunt reprezentate în curriculumul actual.
Profesorii consideră matematica școlară ca fiind un domeniu
important pentru capitalul cognitiv al elevilor prin: construirea
și ordonarea unor modele de raționament logic, de ordonare a
relațiilor între obiecte, de modelare prin aproximarea
realității, dar semnalează scăderea treptată a motivaţiei
pentru studiul matematicii pe parcursul anilor de gimnaziu şi
liceu.
Foarte mulți profesori apelează la alternative de învăţare,
utilizând resurse digitale, implicându-se în proiecte, concursuri
și parteneriate educative şi astfel elevii sunt antrenați în
concursuri, în funcţie de abilităţi. O parte dintre profesori au
creat opţionale atractive unde istoria matematicii este folosită
frecvent ca metodă de motivare a elevilor în timpul lecțiilor,
reuşind astfel să stimuleze interesul elevilor pentru matematică.
Există însă o presiune continuă asupra profesorilor de
matematică, presiune creată de standardele prescrise ale
examenelor, ceea ce determină anxietate în învățarea
matematicii, iar elevii și profesorii nu mai sunt interesați de
contextul matematic al unei probleme, ci de asimilarea unor tehnici
de abordare a acelor tipuri de probleme specifice testărilor.
Pe parcursul ciclului gimnazial se poate observa că volumul de
informaţii matematice supuse memorării este mare, centrat pe
reproducerea formulelor și nu pe deducerea logică a acestora şi
astfel unele lecţii de matematică au un caracter de rutină şi se

crează o ruptură vizibilă între conținutul învățării și
viața reală a elevului, ajungându-se ȋn final la o discrepanță
între educație/formare și piața muncii.
Această scădere treptată a motivaţiei pentru studiul matematicii
pe parcursul anilor de gimnaziu şi liceu se datorează atât
cauzelor interne, cât şi factorilor externi.
Cauzele interne care cauzează scădere treptată a
motivaţiei pentru studiul matematicii sunt: lipsa deprinderilor
elementare de gândire matematică în clasele primare, percepția
gradului de dificultate sporit al conținuturilor din gimnaziu și,
în general, teama de eșec, atât a elevilor cât şi a
profesorilor, iar factorii externi sunt: familia, practicile de
ȋnvăţare şi mediul social.
Familia ar putea fi un factor extern important care să determine
creşterea motivaţiei pentru studiul matematicii dacă
aşteptările acestora ar fi realiste şi corelate între cerinţele
părinţilor şi capacitățile elevului, atitudinea familiei asupra
preconcepției că matematica e o știință dificilă, greu de
înţeles să fie una pozitivă. Ȋn acelaşi context şi mediul
social poate influenţa motivaţia pentru studiul matematicii dacă
motivaţia de a urma o carieră didactică în urma scăderii
statutului socioeconomic ar fi la un nivel ridicat, iar influenţa
anturajului să fie una pozitivă, iar modelele de aşa-zis succes
social să fie cele oferite de educație.
Creşterea motivaţiei poate fi influenţată şi de practicile de
învățare şi anume:
• învățare să nu mai fie centrată pe verificare;
• performanţa să fie recompensată pe măsura efortului depus
de elev;
• elevii să nu mai fie etichetaţi;

• să nu fie aplicate sancțiuni negative;
• să fie folosite resurse şi metode de învățare atractive,
corelarea cu stilurile de învăţare sau tipurile de inteligenţă
ale elevilor;
• să nu se pună accent pe memorare şi reproducere;
• nivelul de dificultate al limbajului matematic să fie mediu;
• aplicarea conceptelor matematice să fie la un nivel cât mi
ridicat.
Profesorii sunt cei mai ȋn măsură să determine atât punctele
tari cât și punctele slabe ale diferitelor componente ale
educației matematice, aceştia fiind buni cunoscători ai
tehnicilor de motivare a învățării și încearcă să
compenseze, prin metode și tehnici adecvate, calitatea
motivațională slabă ale manualelor. Pentru diminuarea punctelor
slabe profesorii propun aplicarea unor strategii de motivare la
nivel national, strategii care din păcate la momentul actual nu
există, ele trebuie create.
Aceste strategii trebuie gândite astfel ȋncât să vizeze: o
corelare a școlii cu piața muncii, o reușită școlară a tuturor
elevilor și să fie un mobil motivațional puternic. Aceste
strategii trebuie să facă referire la asigurarea șanselor egale
la educație pentru toți copiii, obținerea unui loc mai bun în
clasamentele internaționale și educația de elită prin
participarea la concursuri și olimpiade.
Motivarea învățării la matematică depinde în mare
măsură de modul în care se remediază învățarea, iar pentru
aceasta profesorii pot folosi următoarele măsuri de remediere a
erorilor în învățare: evaluări de progres și feedback
stimulativ; suport individualizat; metode de învățare în grup;
sancțiune pentru a stimula efortul de a învăța.

Sunt de părere că este important să-i învățăm pe elevi
să-și dezvolte gândirea matematică şi depinde de noi să facem
cât mai lină trecerea de la ciclul primar la gimnaziu şi apoi la
liceu, să păstram un echilibru între rigoare și intuiție. Noile
noțiuni trebuie să fie introduse treptat, făcând legătura cu
viața de zi cu zi și cu activitățile practice, iar un manual bun
de matematică trebuie să conțină aspecte ale istoriei
matematicii și aplicații ale matematicii în fizică, chimie,
economie și biologie.
Cred că, în acest mod, vom putea păstra motivația elevilor
pentru studiul matematicii.
BIBLIOGRAFIE:
1. Cucoş Constantin, Psihopedagogie penru examenele de definitivare
şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi, 2009.
2. Popenici, S., Fartusnic, C., Motivatia pentru invatare. De ce ar
trebui sa le pese copiilor de ea si ce putem face pentru asta.
(Motivation for learning. Why should children care about it and what
can we do something for it). Bucharest: Didactica Publishing House,
2009.
3. Cristescu Bogdan, Formarea continuă a profesorilor de
matematică în societatea cunoaşterii, Inspectoratul Şcolar
Judeţean Iaşi, 2012.

UTILIZAREA APLICAȚIILOR INTERACTIVE ONLINE LA ORA DE ISTORIE

Alexandru-Marian Vasile
Şcoala Gimnazială nr. 129, Bucuresti, Bucuresti

În contextul zilelelor noastre, consider că este vital ca
profesorul de istorie să ocupe un loc important în ceea ce
privește potențialul didactic pe care folosirea aplicațiilor
online le pot avea. De aceea, conjugarea eforturilor dintre mediul
organizațiilor non-guvernamentale și ai cadrelor didactice, mai
ales de nivel gimnazial trebuie să își facă simțită prezența.
Începând cu ciclul gimnazial de învățământ începe formarea
unor aptitudini care .

Adaptarea la noile cerințe și standarde educaționale
determină schimbarea rolului profesorului de istorie la clasă.
Acesta începe din ce în ce mai mult să aibă rolul de mediator al
dezbaterilor de idei între elevi, îi motivează și încurajează
să se exprime în scris sau oral, devenind un ghid al lor în
călătoria de însușire a cunoștințelor istorice. La ora de
istorie, profesorul trebuie să devină o sursă și un sprijin
pentru elevi pentru ca aceștia să își pună în valoare
abilitățile dobândite în cadrul studiului disciplinei istorice.
Metodele alternative, interactive sau inovative sunt mari
consumatoare de timp, dar pe efectele pe termen lung se vâd prin
achizițiile elevilor. Aceste metode sunt necesare pentru ca elevii
să înțeleagă forma lor de manifestare, să își formeze o
opinie argumentată cu privire la acestea dar să și dobândească
deprinderi durabile ale muncii intelectuale. În sprijinul acestor
metode vine multitudinea de aplicații online, care permit o
creativitate destul de mare pentru profesori în crearea unor itemi
de evaluare spre exemplu care a unor exerciții interactive pentru
consolidarea cunoștințelor dobândite.
De asemenea, prin dorința profesorilor de istorie de a oferi
elevilor o educație istorică modernă în spirit democratic, este
necesar ca prin metode alternative și inovative să ofere acestora
posibilitatea de a recunoaște fenomene precum discriminarea de
orice tip sau bazată pe diferite considerente ori criterii ori
antisemitismul și să le combată prin acțiuni personale.
Un exemplu de metodă inovativă pe care l-am pus în
practică, în cadrul orelor, a fost organizarea unui atelier cu
sprijinul unei asociații cultural-istorice, specializată pe
istoria contemporană, Istoria din casă-n casă, prin care elevii
au putut vedea imagini din presa vremii, caricaturi, fotografii,

desfășurării Holocaustului, atrăgând atenția asupra faptului
că și în România s-au manifestat astfel de acte de violență.
Le-a fost oferită posibilitatea unei debateri pe această temă și
li s-au oferit răspunsuri acolo unde existau nelămuriri. În plus,
prin vizionarea mărturiilor supraviețuitorilor acestor evenimente,
le putem atrage atenția elevilor asupra pericolului reprezentat de
ideologiile extremiste sau de atrocitățile comise pentru cauza
antisemitismului. Pentru organizarea atelierului de istorie, care se
pretează foarte bine temei Holocaustului dar și în abordarea
fenomenului discriminării, este necesar un suport vizual. Acesta
poate fi realizat printr-o prezentare, iar acolo unde este posibil
și un suport audio-vizual sugestiv este potrivit. În privința
modalităților de realizare a unei prezentări interactive, pe
lângă binecunoscutul program din suita Microsoft Office,
PowerPoint, exemplific și cu alte aplicații online alături de un
hyperlink unde pot fi accesate care îți oferă mai multe moduri de
a realiza o prezentare memorabilă:
Canva (https://www.canva.com/ro_ro/ );
Prezi (https://prezi.com/ );
GoogleSlides(https://www.google.com/slides/about/ );
Visme(https://www.visme.co/ ); etc.
O altă metode alternativă, pe care am încercat-o deja cu
elevii mei, este vizita pe teren în rândul comunităților supuse
fenomenului discriminării. Organizarea trebuie să fie minuțios
realizată, iar facilitarea oricăror discuții cu membrii acelei
comunități este necesară pentru ca elevii să descopere modul în
care aceștia trăiau sau trăiesc și sunt percepuți de ceilalți.
Astfel de excursii sau vizite tematice pot fi organizate și la
muzee dedicate minorităților, obiectivelor istorice de care sunt
strâns legate memoria celor care au suferit de pe urma fenomenului

discriminării sau antisemitismului.
Pentru recapitularea și evaluarea cunoștințelor și
abilităților dobândite de elevi în privința fenomenului
discriminării și antisemitismului se pot folosi atât mijloacele
tradiționale cât și cele moderne. Din cele moderne este bine să
le folosim pe cele care fac apel la tehnologie și aparatură
modernă (laptop, videoproiector, smart-phone, tablete). Sunt foarte
multe aplicații online care lasă loc creativității cadrelor
didactice în crearea propriilor instrumente de recapitulare și
evaluare, pe care le voi menționa alături de un link la care
acestea pot fi accesate:
Jamboard(https://jamboard.google.com);
Bubble.us(https://bubbl.us);
Socrative(https://www.socrative.com);
Voki(https://www.voki.com);
Genial.ly(https://www.genial.ly);
PollEverywhere(https://www.polleverywhere.com);
Padlet(https://padlet.com);
Symbaloo(https://www.symbaloo.com);
Worditout(https://worditout.com);
Edpuzzle(https://edpuzzle.com);
Classtools(https://www.classtools.net);
StoryJumper(https://www.storyjumper.com);
StoryboardThat(https://www.storyboardthat.com);
Moovly(https://www.moovly.com);
Kubbu (http://www.kubbu.com).
Cred că elevii, cu ajutorul activităților enunțate mai
sus vor conștientiza, cu atât mai mult că una dintre calitățile
istoriei este de a modela percepția asupra unor idei sau concepte
dar și de a sădi gânduri prin care să celebreze diversitatea

socio-culturală. Astfel, vor observa cât de dăunătoare sunt
manifestările discrimanatorii sau antisemite, vor învăța să le
identifice corect și să le combată prin implicare civică.
În concluzie, astăzi se simte nevoia puternică a unei
prezențe didactice, în persoana profesorului de istorie, care să
îndrume elevii spre dobândirea cunoștiințelor și deprinderea
competențelor, prin intermediul aplicațiilor mai sus amintite,
față de care aceștia sunt atrași, dar având în vedere.

Listă de referințe
Cerghit, Ioan (2006) Metode de învăţământ, Iaşi: Ed. Polirom.
Cucoș, Constantin (2014) Pedagogie, ediția a III-a revăzută și
adăugită, București: Ed. Polirom
Marinescu, Mariana (2007) Tendinţe şi orientări în didactica
modernă, Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică.
Pânișoară, Ion-Ovidiu (2015) Profesorul de succes. 59 de
principii de pedagogie practică, București: Ed. Polirom.
Pânișoară, Ion-Ovidiu (2017) Ghidul profesorului, București: Ed.
Polirom.
coord. Pânișoară, Ion-Ovidiu (2022) Enciclopedia metodelor de
învățământ, București: Ed. Polirom.
Programa şcolară pentru disciplina ISTORIE. Clasele a V-a – a
VIII-a. Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei naţionale şi
cercetării ştiinţifice nr. 3393/28.02.2017, București, 2017.
Accesibil online la
http://programe.ise.ro/Portals/1/Curriculum/2017-progr/29-Istorie.pdf
(accesat la data de 12.01.2024)

Lumea în schimbare

Vasile Tudor
Grup Scolar "Duiliu Zamfirescu" Dragalina , Calarasi, Dragalina

Organizarea lumii postbelice (regimul politic şi trasarea
frontierelor) a fost decisă de puterile aliate încă de la
Conferinţa de la Yalta (4-11 februarie 1945), urmată apoi de
Conferinţa de la Postdam (17 iulie-2 august 1945), având
următoarele efecte:
- URSS anexează Ţările Baltice, nordul Prusiei orientale, unele
teritorii din Finlanda, Cehoslovacia şi România;

- Polonia primeşte în schimb teritorii compensatorii pe seama
Germaniei (graniţa germano-polonă fiind stabilită pe râurile
Oder şi Nisa);
- Germania, inclusiv oraşul Berlin, este împărţită în patru
zone de ocupaţie (americană, engleză, franceză şi rusă);
- judecarea şi pedepsirea marilor criminali de război de către
Tribunalul Internaţional de la Nürnberg, pentru cruzimea şi
atrocităţile comise asupra populaţiei civile, deportările în
masă şi încercările de a extermina poporul evreu în lagărele
de la Auschwitz, Dachau, Treblinka etc.
- pregătirea Conferinţei care să pună bazele Organizaţiei
Naţiunilor Unite.
De fapt, starea de război dintre Germania pe de o parte, Anglia
şi SUA pe de altă parte, a încetat abia în 1951, iar între
Germania şi URSS, după 1955.
Începând din anul 1945, ţările din Europa de Est au intrat în
„sfera de securitate” a URSS, transformată apoi de Stalin în
zonă de influenţă politică, unde au fost instaurate regimuri
comuniste, autointitulate democraţii populare (Polonia,
Cehoslovacia, o parte din Germania, România, Ungaria, Bulgaria) au
sprijinit menţinerea la putere a comuniştilor din Albania şi
Iugoslavia, care preluaseră conducerea încă din timpul celui
de-al doilea razboi mondial.
Cu excepţia Iugoslaviei, în aceste ţări s-a adoptat modelul
sovietic, prin trecerea la naţionalizarea industriei, băncilor,
transporturilor şi telecomunicaţiilor, colectivizarea
agriculturii, centralizarea şi planificarea economiei, impunerea
unipartidismului şi a ideologiei comuniste etc.
Socialismul exprimă o multitudine de sisteme socio-economice și
de doctrine politice care au în comun dreptul de proprietate

socială și controlul mijloacelor de producție. În concepția
lui Marx, socialismul are ca finalitate eliminarea capitalului, a
pieței, a banilor și chiar a muncii ca marfă. Comunismul
reprezintă forma avansată a concepțiilor socialiste care
proiectează dezvoltarea orânduirii socialiste ca o cerință a
rațiunii, prin transformarea socială și edificarea unei
societăți ideale, bazată pe abundență și egalitate.
Sistemul socialist s-a extins şi la ţări din afara Europei,
precum : China, Mongolia, Vietnam, Coreea, Cuba.
Pe de altă parte, democraţiile occidentale au cunoscut o
dezvoltare economică rapidă, beneficiind de sprijinul american
prin „planul Marshall”, mai ales Japonia şi R.F. Germania.
În acelaşi timp, procesele decolonizării au pus în evidenţă
aşa-numitele „ţări din Lumea a treia”, care nu aparţin nici
sistemului capitalist, nici celui comunist, aflându-se într-o
stare cronică de subdezvoltare. De aceea, în paralel cu relaţiile
Est-Vest, în politica mondială a secolului al XX-lea, s-a vorbit
deseori de relaţiile Nord-Sud.
Diferenţele ideologice manifestate frecvent prin relaţii
tensionate între cele două superputeri, SUA şi URSS, şi în
general, incompatibilitatea dintre democraţiile occidentale şi
regimurile comuniste sunt cunoscute în istorie ca ,,Războiul
rece” sau ,,Cortina de fier”(dintre Vest si Est).
Dezvoltarea omenirii în două blocuri militare opuse va fi
confirmată oficial prin iniţierea la Washington (4 aprilie 1949) a
Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord de către SUA, Anglia,
Canada, Franţa, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Danemarca,
Islanda şi Portugalia, la care au aderat apoi Turcia şi Grecia. Ca
răspuns, opt state socialiste europene, printre care şi România,
au semnat la 14 mai 1955 Tratatul de la Varşovia.

O schimbare în politica internă și internațională s-a
produs după 11 martie 1985, atunci când Mihail Gorbaciov a fost
ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
Ca lider al partidului și conducător al țării, Gorbaciov a
lansat oficial la cel de-al XXVII-lea Congres al Partidului Comunist
din februarie 1986 reforme îndrăznețe, și anume: glasnostul
(politica de transparenţă a informaţiilor), perestroika
(restructurare) și uskorenie (accelerarea dezvoltării economice).

Celebrul politician a urmărit diminuarea rolului partidului
comunist în favoarea intelectualităţii, categorie socială
capabilă să se adapteze la revoluţia tehnico-ştiințifică şi
să revigoreze economia. Speranţele au fost însă înşelate,
deoarece izbucnirea naţionalismelor locale au dus la intrarea
într-un colaps economic şi dezagregarea statului sovietic -
devenit după 1991, Confederaţia Statelor Independente. În aceste
condiţii, în Rusia puterea este preluată de Boris Elţîn, care a
decretat încetarea activităţii partidului comunist şi a
poliţiei secrete (KGB).
Schimbările din URSS au constituit semnalul pentru înlăturarea
regimurilor comuniste din Europa de Est, în locul lor
instaurându-se democraţii bazate pe pluripartidism, respectarea
drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti, economie de
piaţă, separarea puterilor în stat etc.
Pentru a-și exprima dorința de libertate, după 50 de ani de la
Pactul Molotov-Ribbentrop, aproape 2 milioane de cetățeni din
Letonia, Estonia și Lituania au format, la 23 august 1989, un
„lanț uman al libertății” pe un traseu de peste 600 km,
numit Calea Baltică, într-un protest pașnic față de regimul
comunist din Uniunea Sovietică. Acest eveniment impresionant a fost

prezentat de marile canale de știri din întreaga lume,
independența celor trei țări baltice fiind reinstaurată în 1990
și recunoscută, până la sfârșitul anului 1991, de majoritatea
statelor occidentale.
În cazul României, procesul istoric de instaurare a
principiilor statului de drept a fost declanşat spre sfârşitul
anului 1989 şi a căpătat aspecte dramatice, fiind soldat cu peste
1000 de morţi, printre care şi cuplul prezidenţial Elena şi
Nicolae Ceauşescu.
Prin dispariţia CAER şi a Tratatului de la Varşovia (1 aprilie
1991), speranţele noilor democraţii europene, nevoite să facă
faţă unor tranziţii dure, sunt legate de integrarea în NATO şi
în Uniunea Europeană (UE), pentru a-şi asigura securitatea
naţională şi accesul nelimitat la valorile civilizaţiei
occidentale.
Societatea Națiunilor, numită și Liga Națiunilor, este prima
organizaţie internaţională dedicată menţinerii păcii, fiind
înființată la 10 ianuarie 1920, după Conferința de la Paris (18
ianuarie 1919), care a pus capăt Primului Război Mondial și a
pus bazele unei politici teritoriale în Europa. În Pactul
Societății Națiunilor au fost stabilite scopurile principale:
prevenirea războiului prin securitate colectivă, dezarmarea și
rezolvarea disputelor internaționale prin negociere și arbitraj.
De asemenea erau tratate probleme referitoare la condițiile de
muncă, tratamentul corect al locuitorilor indigeni, traficul de
persoane sau droguri, comercializarea armelor, sănătatea
mondială, prizonierii de război și protejarea minorităților din
Europa.
Din păcate, fiind lipsită de mijloace practice de
intervenţie, ea a dus o politică ineficientă, care nu a putut să

evite apariţia celui de-al Doilea Război Mondial.
Organizaţia Naţiunilor Unite a fost fondată la 24
octombrie 1945, însă bazele acesteia au fost stabilite la
Conferinţa de la San Francisco, prin semnarea, pe 26 iunie 1945,
de către 50 din cele 51 de țări membre, a Cartei Organizației
Națiunilor Unite, având scopul de a asigura pacea mondială,
respectarea drepturilor omului, cooperarea internațională și
respectarea dreptului internațional.
În Cartă, pe lângă structura organizatorică (Adunarea
Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social,
Consiliul de Tutelă, Curtea Supremă de Justiţie, Secretariatul)
sunt menţionate principii de drept internaţional valabile şi în
prezent: de reglementare paşnică a diferendelor între state
fără a recurge la forţă şi ameninţarea cu forţa, de cooperare
în rezolvarea tuturor problemelor de ordin economic, social,
intelectual şi umanitar, de tratament egal al naţiunilor mari şi
mici, de respectare a drepturilor omului etc.
În prezent, ONU are 193 de state membre, iar sediul central al
organizației se află la New York.
North Atlantic Treatz Organisation (Organizaţia Tratatului de
Nord) este o alianţă politico-militară pentru apărare
colectivă, instituită prin Tratatul Atlanticului de Nord, semnat
la Washington, pe 4 aprilie 1949.
NATO reunește 30 de țări din Europa și America de Nord, având
Sediul General la Bruxelles (Belgia), iar Sediul Central al
Forțelor Aliate din Europa se află în apropiere de Mons (Belgia).
România a aderat la NATO în 2004, devenind un partener activ
alături de celelalte state membre.
Sarcinile fundamentale ale NATO sunt: securitatea, consultarea,
descurajarea conflictelor, apărarea, managementul situațiilor de

criză, parteneriatul.
NATO are următoarea structură: Cartierul General al NATO,
Consiliul NATO (Consiliul Atlanticului de Nord), Adunarea
Parlamentară a NATO, la care se adaugă structuri
militare(unități și formațiuni militare care constituie
organismul operațional al NATO).
Deşi SUA a rămas singura superputere mondială capabilă să
joace rolul de „jandarm internaţional”, iar NATO, ca sistem de
apărare colectivă, poate să intervină în orice parte a lumii
(ex. războiul împotriva Irakului, cazul Iugoslaviei), se remarcă
creşterea ponderii UE, a Chinei şi a Rusiei în noua ordine
planetară.
Istoria Uniunii Europene (UE) începe în 1950, când Jean Monnet
este însărcinat de ministrul francez al afacerilor externe, Robert
Schuman, să realizeze un proiect prin care s-au pus bazele
organizării „Comunităţii Europene a Cărbunelui şi
Oţelului” (CECA), incluzând alături de Franţa încă 5 ţări
semnatare – RFG, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg.
Alături de CECA, în anul 1957 au fost create EURATOM-ul (pentru
utilizarea paşnică a energiei atomice) şi CEE (Comunitatea
Economică Europeană), cele trei fiind numite Comunitatea
Europeană(CE).
De la şase ţări membre CE se ajunge în 1973 la nouă, prin
intrarea Marii Britanii, a Irlandei şi a Danemarcei, în 1981
aderă Grecia, iar în 1986 Spania şi Portugalia.
Pe 7 februarie 1992, la Maastricht, Consiliul European a adoptat
Tratatul Uniunii Europene, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993,
după ratificarea sa de către toate statele membre. De fapt, prin
Tratatul de la Maastricht se instituie Uniunea Europeana(UE),
structură care se extinde în 1995 la 15 membri, apoi în 2004 au

aderat alte 10 ţări. După integrarea la 1 ianuarie 2007 a
Bulgariei şi României în UE, s-a ajuns la 27 ţări membre.
În anul 2013, Croația a devenit cel de-al 28-lea participant la
proiectul european, însă coeziunea acestuia a fost pusă la grea
încercare pe 31 ianuarie 2020, când Regatul Unit a părăsit
Uniunea Europeană. În contextul conflictului ruso-ucrainean, pe 1
martie 2022 Ucraina a depus cererea de aderare în Uniunea
Europeană, exemplul său fiind urmat, pe 3 martie 2022, de către
Republica Moldova.
Prin „strategia de la Lisabona”, din martie 2000, UE
şi-a propus ca obiective esenţiale: modernizarea economiei
europene pentru a deveni competitivă pe piaţa mondială,
încurajarea inovaţiilor şi a investiţiilor în afaceri,
adaptarea sistemelor educaţionale europene la cerinţele
societăţii informaţionale.
De fapt, prin integrarea în UE, se urmăreşte să se asigure o
bunăstare egală pentru toate statele membre, fiind creat în acest
scop un sistem de instituţii - Parlamentul European, Consiliul
European, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie, Comitetul
Economic şi Social, Banca Europeană de Investiţii, Curtea de
Conturi.
În anul 1985, Consiliul European de la Milano a decis ca în data
de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Uniunii Europene, pentru a
marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de
externe Robert Schuman, care stă la baza proiectului european
inițiat prin planul de colaborare economică între Franţa şi
Germania (pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele
două state).
Cei interesați de conținutul integral al lucrării “Lumea în
schimbare” pot accesa link-ul

https://www.academia.edu/74073893/Lumea_in_schimbare

Surse de informare
1. Ioan- Aurel Pop, Marea istorie ilustrată a României și a
Republicii Moldova, Editura Litera, București, 2019
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Europeană
3. https://www.academia.edu/39121264/Sinteze_de_istorie_universala

DEMOCRATIA SE INVAȚĂ ÎN ȘCOALĂ

Simona Ciupitu-Aldea
Colegiul Tehnic "Danubiana" Roman, Neamt, Roman

DEMOCRATIA SE INVAȚĂ ÎN ȘCOALĂ

Prof. CIUPITU-ALDEA SIMONA,
Colegiul Tehnic "Danubiana" Roman, jud. Neamț

Trebuie să recunoaştem că pentru persoanele mature şi
cele mai vârstnice, a-şi schimba modul de gândire este foarte
dificil, căci, după cum spun psihologii, după patruzeci de ani se

instalează rigiditatea în gândire iar receptivitatea scade. În
schimb, în ce priveşte adolescenţii şi tinerii, ei pot fi
educaţi către o anume percepţie cu privire la drepturile omului
şi la democraţie.
Societatea în care vor trăi acestia depinde în mare
măsură de concepţia pe care şi-o formează acum, în anii
şcolarităţii, despre valoarea, natura şi modelul de funcţionare
a democraţiei şi a drepturilor omului.
Pe parcursul a câteva ore de dirigenţie este bine să
fie lămurite următoarele chestiuni:
- Ce este o valoare socială ?
- În ce condiţii determină val orile atitudinile sociale ?
- Care este raportul dintre, valori, norme, atitudini ?
- Ce este o atitudine antisocială ?
- Pot să apară conflicte între individ şi societate ?
- Există o criză a valorilor ?
- Ce rol are exemplul în structura sistemului axiologic al unei
persoane ?
- Cum se manifestă toleranţa ? Dar intoleranţa ?
- Cun se raportează elevul (elevii) dintr-o şcoală la valori ?
- Ce valori interiorizează ei, în raport cu aşteptările proprii
(de exemplu, aceea de a avea un loc de muncă) şi contextul social
(de ex. şomajul) ?
- Ce fel de valori şi norme legate de comunicare sunt importante
pentru democraţie ? Cum pot fi ele ,,învăţate’’ ?
- Există valori specifice democraţiei ? De ce natură sunt ele,
religioasă sau laică ?
- Care este raportul dintre valori şi norme ? Ce sunt valorile ?
Valoarea reprezintă termenul utilizat pentru a desemna
idei generale, abstracte despre ceea ce un individ sau un grup de

oameni consideră bun sau rău, potrivit sau nepotrivit. Ele pot fi
,,pozitive’’ sau ,,negative’’ şi exprimă ceea ce oamenii
consideră (sau nu) valoros sau demn de apreciere.Valorile sunt
ierarhizate ca fundamentale (exemplu – binele moral) iar altele ca
derivate (exemplu – cinstea, respectul).În antichitate, Socrate,
Platon şi Aristotel au realizat analize interesante privind
problema valorilor morale cardinale.
Valorile cuprinse în Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului (1948) sunt desemnate ca valori universale,
acceptabile de către comunităţile umane, deoarece se referă la
valorile fundamentale ale vieţii omului: Viaţa, libertatea,
proprietatea, respectul, fericirea, subsumabile valorii centrale
care este demnitatea persoanei (după Kant).Totuşi, receptarea lor
este extrem de controversată în alte culturi decât cea
europeană, ceea ce arată că universalitatea lor e departe de a fi
realizată.Are loc o schimbare, o redefinire a valorilor în zilele
noastre. În România, de exemplu, valori ca libertatea sau
proprietatea cunosc o relansare după 1989, iar altele sunt
redefinite.De exemplu ,,bunul cetăţean’’ nu mai este cel care
execută fără a comenta deciziile conducerii politice, ci este o
persoană deschisă şi critică ce se implică în luarea
deciziilor, în viaţa comunităţii.
De foarte timpuriu copii învaţă că au voie să
facă anumite lucruri iar altele le sunt interzise. Din jocurile pe
care le joacă cu prietenii, le este cunoscut copiilor că în
viaţă trebuie să ne conducem după anumite reguli, dar, tot prin
joc ei învaţă că, uneori a nu respecta regula poate fi un
avantaj. Astfel, ei încep să se întrebe ,,de ce trebuie să
respectăm regulile’’ sau ,,de ce trebuie să fim morali?’’
Orice normă (sau regulă) are la bază anumite valori. Astfel ,,să

nu ucizi’’ are la bază valoarea reprezentată de sfinţenia
vieţii.
O întrebare fundamentală legată de înţelegerea
democraţiei este dacă acesta are la bază un anumit set de valori
universale sau dacă ele nu sunt cumva doar valori ale civilizaţiei
europene, aflate în incapacitatea de a fi transferate altor
culturi. Între factori care influenţează solidaritatea unei
democraţii, cultura deţine un loc important. De aceea afirm că
valori ca libertatea politică individuală, egalitatea în drepturi
sau proprietatea privată nu au aceeaşi rezonanţă în cultura din
Asia sau Africa.
Morala este acea orientare pe care o avem între bine
şi rău. În şcoală trebuie făcută o educaţie morală şi o
educaţie civică de tip democratic. Aceasta din urmă nu înseamnă
îndoctrinarea în sens negativ, al impunerii unui punct de vedere
convenabil puterii care nu lasă loc de opinii personale. Ea
înseamnă transmiterea către elevi a unui set de idei şi valori
ce contribuie la fundamentarea democraţiilor moderne de tip
liberal. Sistemul democratic autentic este unul care cultivă
comunicarea socială, dezbaterea publică într-o comunitate ce
dialoghează.
Societatea românescă de astăzi e confruntată cu
mari dificultăţi economice. De aceea sistemul nostru de valori
este în criză. Trăim într-o societate săracă. Ne punem
întrebarea dacă un sistem democratic poate fi consolidat într-o
astfel de societate. Şcoala nu îşi mai permite doar ,,să
reproducă sistemul social’’. Ea nu ar reproduce decât un
sistem confuz. Trebuie să îşi ajusteze universul valoric la noi
valori şi principii – individualism, pluralism, opţiune,
opoziţie, proprietate privată, libertatea conştiinţei. Mai mult

ca oricând, şcoala e datoare să contribuie la edificarea de
societate, prin impactul de idei pe care îl are asupra
părinţilor, elevilor şi profesorilor înşişi.
Să remarcăm chiar un paradox şi anume că
întreaga comunitate şcolară e chemată să reflecteze asupra
noilor idei şi principii democratice, într-un timp care nu lasă
prea mult loc şi timp reflecţiei însăşi. În cadrul orei de
dirigenţie le-am prezentat elevilor mei câteva din drepturile
fundamentale ale omului extrase din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului :
- articolul ce stipulează că toate fiinţele umane se nasc libere
şi sunt egale în demnitate, drepturi, fără deosebire de sex,
rasă, religie, limbă.
- orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, libertate,
securitate a persoanei.
- este interzisă scalvia, sunt interzise torturile şi pedepsele.
- orice om are dreptul la judecată obiectivă şi la prezumţia de
nevinovăţie.
- este asigurat dreptul la proprietate, dreptul de a participa la
viaţa comunităţii în care trăieşte, la conducerea
societăţii.
- orice om are dreptul la învăţătură, la un loc de muncă.
Din discuţiile cu elevii am remarcat faptul că
puţini stabilesc o legătură între drepturile naturale –
viaţă, libertate, egalitate – şi cel de proprietate. Cred că
aceasta este o urmă a mentalităţii comuniste, când proprietatea
privată era pusă la zid.
Elevii mei au fost informaţi că într-o societate modernă,
sistemul politic democratic se bazează pe câteva principii
generale: parlament reprezentativ ( participare la guvernare prin

intermediul reprezentanţilor aleşi care răspund în faţa celor
ce i-au ales); separarea puterilor în stat, domnia legii (în
opoziţii cu domnia forţei), garantarea drepturilor civile. Pentru
a putea exista, democraţia are nevoie de cetăţeni responsabili
care trebuie să acţioneze pentru respectarea principiilor ei, care
să participe activ la rezolvarea problemelor comunităţii în care
trăiesc. Respectul faţă de sine, faţă de ceilalţi, asumarea
consecinţelor propriilor fapte, autodisciplina, conştiinţa
civică, toleranţa diversităţii de opinii şi credinţe,
solidaritatea şi loialitatea faţă de valorile democraţiei, sunt
virtuţi civice pe care trebuie să le cultivăm la elevi încă de
pe băncile şcolii, pentru ca ei să devină cetăţeni
responsabili.
Putem realiza cu elevii diverse acţiuni de implicare a
lor în viaţa comunităţii, şi anume:
- să meargă la un azil de bătrâni să ajute după puteri;
- să îngrijească spaţiul verde din faţa blocului;
- să planteze flori şi arbori într-o zonă din oraş;
- să ecologizeze diverse spaţii;
- să îngrijească un monument istoric.
Din discuţiile cu elevii mei am observat că ei sunt
interesaţi în primul rând de drepturile şi libertăţile
personale, cele care îi afectează direct şi că manifestă
dezinteres pentru cele care ţin de cadrul social necesar
exercitării lor efective. Trebuie intervenit în aşa fel ca pe ei
să nu îi intereseze doar ce se întâmplă în casa proprie, căci
ei vor fi alegătorii de mâine şi voturile lor vor decide, în
final, cum ar fi locul în care vor trăi. Şcoala, în particular
dirigintele, trebuie să îi consilieze pe elevi în special în
privinţa drepturilor şi obligaţiilor civice, pentru a provoca

interesul acestora faţă de problematica socială a drepturilor
omului, faţă de consolidarea democraţiei în România, în
perspectiva ca ei să devină cetăţeni responsabili într-o
societate democratică. O etapă importantă în formarea la elevi a
respectului pentru libertate şi democraţie este efortul nostru de
a-i educa în spiritul toleranţei.
În acest scop, în cadrul a două ore de dirigenţie
cu tema ,,Toleranţa – virtute, slăbiciune sau un amestec între
cele două’’, mi-am propus următoarele obiective:
- să înţeleagă elevii noţiunea de toleranţă;
- să argumentez necesitatea toleranţei în angrenajul relaţiilor
din cadrul familiei, colectivului clasei sau societăţii;
- elevii să identifice acte de toleranţă, respectiv
intoleranţă;
- să evalueze actele comportamentale în funcţie de principiul
toleranţei;
- elevii să-şi canalizeze conduita morală şi comportamentală
spre toleranţă;
- pe baza înţelegerii principiului toleranţei am urmărit ca
elevii să-şi modeleze comportamentul şi să probeze în practică
o conduită tolerantă, nonviolentă, conciliantă, de coexistenţă
paşnică cu ceilalţi.
Conceptul contemporan de ,,toleranţă’’ face apel
la sentimente, altitudine, comportamente opuse agresivităţii,
intransigenţei de orice fel.Ce înseamnă de fapt a fi tolerant ? A
tolera pe cineva înseamnă a-l înţelege şi a-l accepta. Prin
toleranţă înţelegem cunoaşterea, recunoaşterea şi acceptarea
modului diferit de a fi al persoanelor sau grupului din jurul
nostru. Modul diferit de a fi se referă la diferenţe de idei, de
credinţe, de convingeri, de opinii. Numai bazându-ne pe toleranţe

şi respect reciproc se pot rezolva conflictele în mod paşnic. Să
accentuăm totuşi faptul că e dificil să fii tolerant când
cineva e nedrept. Astfel de situaţii ar fi: luarea de mită,
discriminări de orice fel, orice abuz, adresarea necuviincioasă
(lipsită de respect), proferarea de injurii.
Iată în continuare un enunţ care exprimă toleranţa:
,,Dispreţuiesc punctele voastre de vedere, dar sunt gata să mor
pentru dreptul vostru de a le exprima’’. Elevii mei au venit cu
următoarele fapte care, au evidenţiat şi ei sunt
intolerabile:omuciderea, violul, furtul, tâlhăria, sperjurul,
escrocheria, mojicia.
Ca fapte tolerabile, ei au indentificat:preferinţele muzicale sau
vestimentare, opţiunile unui coleg în raport cu un punct de vedere
sau altul, credinţele şi tradiţiile pe care le respectă alţii.
Un exemplu de intoleranţă pe care l-am prezentat elevilor mei este
cazul Giordano Bruno, filozoful italian renascentist care a plătit
cu viaţa pentru ideile sale revoluţionare, prin care înfruntă o
instituţie inchiziţională – Tribunalul Inchiziţiei, Biserica
Catolică însăşi, care l-a condamnat la arderea pe rug, ca
eretic. Este vorba în acest exemplu de intoleranţă faţă de
convingerile altuia. Societăţile democratice de azi garantează
şi promovează pluralismul de idei, dreptul la opinie, la
exprimarea scrisă sau orală a convingerilor.
Am realizat la clasă un sondaj de opinie în care, una
din întrebările puse era: ,,consideraţi că este bine ca în
România să existe mai multe partide politice ?’’ În
proporţie de 70%, elevii consideră că nu este bine acest lucru.
Este un exemplu de intoleranţă politică, un exemplu ce
demonstrează ca o mare parte din populaţie respinge dreptul legal
la existenţă al unor partide admise prin constituţie, doar pentru

că nu sunt de acord cu convingerile acestora. De aici reiese
concluzia că spiritul toleranţei şi cultura diferenţei sunt
încă firave la noi. În anul școlar 2021-2022 am lansat în
școală proiectul ,,Democraţia și drepturile omului– aspecte
educative şi culturale’’. Acesta îşi propune să dezvolte
cunoştinţe, aptitudini pe care să le impună calitatea de
cetăţean responsabil într-o societate democratică, ce se
bazează pe respectarea drepturilor omului.
În cadrul proiectului au fost desfășurate activităţi
ca:
• Sistemul de învăţământ din România – cadru de
desfăşurare a cercetărilor în domeniul
educaţiei civice la nivelele de învăţământ gimnazial și
liceal.
• Contextul educării şi instruirii copiilor rromi.
• Coexistenţa elevilor prin toleranță și prevenirea
discriminării.

Studiu de caz elev cu tulburare de comportament

mihaela Cobzaru
Liceul Economic "Virgil Madgearu" Constanta, Constanta, Constanta

Studiu de caz elev cu tulburare de comportament

Prof. Cobzaru Mihaela
Liceul Economic “Virgil Madgearu” Constanța

Am realizat un studiu de caz pentru un elev al clasei pe care am
avut-o la dirigenție la care am întâlnit o serie de probleme,
propunându-mi să le ameliorez cât mai mult posibil cu putință.

Am elaborat un plan de intervenţie care să remedieze prin acţiune
de consolidare situaţia, să ridice gradul de pregătire a
copilului şi să se prevină abandonul şcolar, să-i redea
încrederea în sine, să o conducă spre o atitudine pozitivă.

DESCRIEREA CAZULUI:
Date generale:
• Eleva V.E, 16 ani , clasa a IX-a profesională, specializarea
ospătar
• Tulburări grave de conduită pe fond de personalitate
predominant Bordeline, tulburare depresivă –episod moderat sever,
diagnosticat de psihologul școlar
• locuiește în unul din Centrele de plasament din oraș
• Ambii părinți au abandonat-o deși trăiesc și ea îi
cunoaște, a locuit o perioadă cu o mătușă în mediul rural
unde a avut singurul mediu relativ mai stabil, o familie cu un copil
minor
• Situația materială deficitară
• Condiții modeste de locuit

Contextul in care a fost depistat cazul :

• Înregistrează absenteism semnificativ din modulul al doilea al
anului școlar, deși în primul nu a înregistrat nicio absență.
• La unele ore îşi pierde răbdarea şi caută să
părăsească clasa.
• Pleacă de la școală în timpul pauzelor.
• Merge la consiliere psihopedagogică, atât în școală cât
și în centrul de plasament dar nu ajunge la niciun rezultat, ea

fiind într-o permanentă opoziție.
• În urma discuției mel ca profesor diriginte cu profesorul de
referință de la centrul de plasament s-a aflat că tulburările de
comportament sunt determinate de lipsa de părinților și a unor
parteneri de dialog.

Istoricul cazului :

• Nu se mai găsesc metode de comunicare cu ea, are explozii
emoţionale inexplicabile.
• Nu o mai preocupă şcoala în mod deosebit, deși fusese o
elevă apreciată la început, rezultatele sale şcolare
depreciindu-se vizibil.
• Concomitent cu încălcarea treptată a regulamentului şcolar,
devine de nestăpânit în mediul în care locuiește (
părăsește centrul de plasament uneori, minciună, violență,
sustragere de la sarcini, comportament verbal necorespunzător,
consum de alcool și chiar substanțe interzise pe care le procură
din centrul de plasament, de la o elevă mai mare, după spusele
ei).

Metode de psihodiagnostic:
• Conversaţia dirijată
• Observaţia
• Testul Raven
• Chestionar pentru identificarea tipului de inteligență
predominant (Exerciţiu Gardner)
Caracterizarea elevei V.E:
• Are inteligenţă de nivel mediu spre ridicat.
• Inteligenţe definitorii : spaţială , auditivă.

• Este nervoasă, agitată, impulsivă în reacţii.
• Este labilă afectiv, trecând uşor de la o stare la alta.
• Are o activitate motorie exacerbată, care nu poate fi
influenţată prin impunerea de reguli sau observaţii.
• Are dificultăți de comunicare, instabilitate afectivă,
conduită opozantă, lipsă de răbdare.
• Adesea evită sau respinge activităţile care îi solicită
efort mental susţinut (exemplu : participarea la lecţii).
• Se enervează repede (este uşor de provocat).
• Atribuie altora vina pentru greşelile proprii.
• Vrea permanent să fie în centrul atenției, vorbește
neîntrebată, ridică tonul.
• Adoptă comportamente de risc pentru sănătate (ex : fumează,
consumă alcool și chiar droguri ușoare).

Intervenţia terapeutică a constat în:

1.Consilierea individuală a elevei, urmărind :
• Îmbunătăţirea imaginii de sine şi dezvoltarea capacităţii
de autocunoaştere realistă.
• Formarea deprinderilor de relaţionare pozitivă ( prin
comunicare asertivă, abilităţi în rezolvarea de probleme şi
luare de decizii), diminuarea agresiunii si impulsivităţii
(identificarea propriilor emoţii, deprinderea unor metode de
exprimare a furiei pe căi nedistructive, diferenţierea între
gând şi acţiune).
• Formarea unor atitudini pozitive faţă de un stil de viaţă
sănătos.
• Dobândirea unor tehnici eficiente de învăţare.
• Dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare prin orientare

profesională.

2.Consilierea grupului elev-părinţi ( centrul de plasament)
-profesor diriginte :

• Condiţionarea comportamentului elevului printr-un contract
stabilit cu acordul părţilor implicate (centrul de plasament,
profesorul de referință) prin care aceasta să participe la
ședințe de psihoterapie școlară
• Acordarea unei atenții deosebite de către întregul corp
profesoral al clasei
• Asigurarea participării la ședințe de psihoterapie școlară
în cadrul cabinetului școlii
• Asigurarea de consiliere la Centrul Antidrog din oraș.

Rezultate obţinute :

-îmbunătăţirea relaţiilor cu profesorii şi colegii ( respectă
programul şcolar).
-performanţe şcolare la fel ca în primul modul școlar.
-continuă să aibă ieşiri agresive, dar este interesată de
modalităţi prin care să și le controleze (face psihoterapie în
continuare).
- eleva a renunțat la consumul de substanțe interzise, fapt
demonstrat prin rezultatele analizelor făcute în cadrul centrului
de plasament în care locuiește.
- eleva a promovat anul școlar cu note care i-au adus o bursă de
merit pentru care este foarte mândră.
- V.E. a reușit să se facă remarcată pozitiv în unitatea de
alimentație publică în care face practica școlară și a fost

angajată pe timpul verii, ceea ce i-a adus o mai mare încredere
în sine și siguranță că va fi capabilă să se susțină
singură când va trebui să plece din centrul de plasament.

Concluzie: acesta a fost și sper să rămână așa, un caz
fericit, un caz în care prin colaborarea dintre factorii
decizionali implicați s-a reușit aducerea unei adolescente pe o
cale bună. A contribuit și faptul că și-a dorit si eleva
această schimbare precum și schimbarea anturajului în care
aceasta trăia. Noi vom urmări în continuare evoluția elevei,
chiar și după terminarea școlii profesionale și îi vom acorda
suport pentru a avea o viață frumoasă.

STUDIUL DE CAZ-ALTERNATIVĂ MODERNĂ ÎN PREDAREA LIMBII ŞI LITERATURII ROMÂNE

Adina Mitrică
Liceul "Voltaire", Dolj, Craiova

Dacă este să ne uităm în urmă, constatăm că, pe măsură ce
ne-am adaptat modelelor educaționale din afara sistemului românesc
de învățământ, am dobândit o mai mare flexibilitate în
abordarea unor tipare inovative, iar lucrul acesta este legat, în
primul rând, de nevoia firească de evoluție, dar și de
schimbarea paradigmei sociale, în complexitatea ei. Câtă vreme
lumea își modifică periodic preferințele, stilul de viață,

modalitatea de a accede la informație, opțiunile de prioritizare a
activităților formative, este de la sine înțeles că un model
educativ cantonat în trecut va avea o aplicabilitate limitată.
Firește, nu trebuie minimizată importanța elementelor care și-au
dovedit eficacitatea în timp și, în această optică, soluția
cea mai eficientă este aceea de a păstra ce este valoros din
inventarul de procedee și metode tradiționale și, bineînțeles,
de a veni cu alternative moderne, care să captiveze, să motiveze,
să ajute la asimilarea unor deprinderi și, implicit, la obținerea
unor competențe cheie, indispensabile în viitor.
Metodele de predare–învăţare specifice limbii şi literaturii
române trebuie să fie adaptate grupului de elevi cărora le sunt
aplicate. Dacă în
învăţământul tradiţional, principalele metode sunt
conversaţia, expunerea ori demonstraţia, care, de multe ori, prin
abordările repetitive, riscă să producă monotonie,
învăţământul modern solicită aplicarea metodelor care
generează învăţarea activă și dezvoltă gândirea critică.
Acestea trebuie să fie utilizate în mod creativ, în funcţie de
obiectivele propuse, elevii fiind stimulați să realizeze conexiuni
logice, să își argumenteze punctele de vedere, să sintetizeze
informaţiile și să respecte opiniile celorlalți.
În acest sens, studiile de caz sunt foarte utile pentru elevii de
nivel liceal, pentru că presupun o serie de etape care, odată
îndeplinite, conturează profilul personal și psihologic al unui
viitor adult autonom, asumat în decizii, capabil să negocieze
idei, să colaboreze, să valorifice experiențele proprii, să
caute soluții la diverse probleme, să își selecteze materialele
și să filtreze sursele de documentare. În plus, datorită
faptului că un astfel de proiect este expus în fața unui public,

adolescenții pot depăși mai ușor situațiile în care sunt
”paralizați” de frica de a vorbi în fața unui auditoriu,
căpătând în felul acesta experiența necesară pentru a diminua
tracul, inerent în astfel de momente. Mai mult decât atât,
realizarea produsului final implică o serie de alte metode
inovative: brainstormingul, scheletul de recenzie, diagrama Venn,
reportajul, ciorchinele și, tocmai din această perspectivă,
studiul de caz reprezintă un excelent exerciţiu interactiv bazat
pe argumentări, descoperiri şi soluţionări. În ciuda faptului
că avem un cadru de lucru flexibil, nu trebuie ignorat designul
precis al cercetării, astfel încât să reiasă în mod clar ce se
urmărește prin respectivul studiu de caz.
La disciplina limba și literatura română, la clasa a XI-a, de
pildă, programa școlară impune şase studii de caz obligatorii:
• Latinitate şi dacism;
• Dimensiunea religioasă a existenţei;
• Formarea conştiinţei istorice;
• Rolul literaturii în perioada paşoptistă;
• Criticismul junimist;
• Modele epice în romanul interbelic;
• Diversitate tematică, stilistică şi de viziune în opera
marilor clasici (conţinut propus doar pentru filologie).
Să luăm, așadar, spre exemplificare, tema ”Modele epice în
romanul interbelic”, pentru înţelegerea căreia elevii trebuie
să parcurgă, sub îndrumarea profesorului, următoarele etape:
1. Repartizarea membrilor într-o echipă eterogenă. Pentru ca
prezentarea să fie corect realizată și să își atingă scopul
formativ, profesorul va fi în permenent contact cu echipa de lucru,
clarificând eventualele probleme care intervin pe parcursul
cercetării, stabilind direcţiile de investigaţie, sarcinile de

lucru și criteriile de evaluare.

2. Recomandarea bibliografiei
3. Documentarea -identificarea surselor, colectarea, analiza şi
interpretarea informațiilor

Anii interbelici se caracterizează printr-o remarcabilă dezvoltare
a romanului care, în scurt timp, a atins nivelul valoric european
prin lărgirea tematicii, propunând o problematică bogată și
complexă. În sprijinul membrilor echipei, resursele educaționale
omologate oferă o varietate de materiale care se raportează la
diversitatea modelelor în romanul interbelic: romanul realist
obiectiv de factură socială (L. Rebreanu- „Ion”,
„Răscoala”), romanul de tip balzacian (G. Călinescu- „Enigma
Otiliei”), romanul subiectiv modern de analiză psihologică
(Camil Petrescu-„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război”, „Patul lui Procust”), romanul experienței (M.
Eliade- „Maitreyi”, „Nuntă în cer”), romanul mitic (M.
Sadoveanu- „Creanga de aur”, „Divanul persan”,
„Baltagul”), romanul estetizant, parabolic (Mateiu Caragiale-
„Craii de Curtea –Veche”), romanul avangardist (Urmuz-
„Pâlnia şi Stamate”, „Ismail şi Turnavitu”).
4. Pregătirea prezentării, care are în vedere următoarele
acțiuni:
 conceperea planului prezentării;
 alegerea tipului de material careva fi pus la dispoziția
publicului- de regulă, elevii optează pentru un suport multimedia;

 negocierea punctelor de vedere ce vor fi prezentate-lucru care
implică atitudinea critică, spiritul creativ și dezbaterile

colective;
 selectarea exemplificărilor ce vor fi valorificate din sursele
consultate.
5. Prezentarea grupei- membrii echipei susţin în faţa colegilor
produsul pregătit, punând la dispoziţia tuturor schiţa de curs
care trebuie să fie ataşată celorlalte documente din portofoliul
pentru studii de caz. Se folosesc materiale alternative precum:
volume, colaj, film de prezentare, prin intermediul aplicației
Prezzi. Unul dintre elevi realizează pe tablă o schemă din care
să reiasă diferenţele dintre romanul tradiţionalist şi cel
modern, în funcţie de diferite secţiuni (problematică,
personaje, acţiune, conflict, narator, perspectivă
narativă/viziune/focalizare).
6. Evaluarea făcută de colegi, pe baza unei grile criteriale, în
vederea obținerii unui feedback asupra activității. Acest pas
poate fi efectuat în format letric sau digital, cu ajutorul unui
chestionar de tipul Google forms, care poate genera în mod automat
rezultatele.
În consecință, studiile de caz ajută, fără doar și poate, la
obținerea unor competențe esențiale pentru tineri, fiindcă nu
numai că îi determină să se documenteze temeinic pe baza unui
subiect, să comunice și să își susțină argumentat ideile, ci
îi și stimulează să își dezvolte creativitatea, prin
conceperea unor materiale complexe, care să capteze atenția
publicului. Ca orice altă metodă de expunere în fața unui
auditoriu, și studiul de caz contribuie la consolidarea încrederii
în forțele proprii, condiție necesară într-o societate în care
competitivitatea reprezintă un factor de selecție determinant.
Bibliografie

• Curriculum Naţional. Programe şcolare pentru clasele a V-a –
a XII-a. (site-ul Ministerului Educaţiei, www.edu.ro, secţiunea
Preuniversitar, Programe, Aria curriculară Limbă şi comunicare);
• „Perspective” Revista de didactica limbii şi literaturii
române, editată de Asociaţia Profesorilor de Limba şi
Literatură Română „Ioana Em. Petrescu”;
• Yin, R.K. (2014). Case Study Research, Design and Methods. Third
Edition, Sage Publications, Thousand Oaks, California.
• Grădinari G. (2005). Studiul de caz – metodă eficientă de
dezvoltare a competenţelor comunicative. In: „Limba română”,
nr. 12, anul XV, Chișinău.

Importanța interacțiunii școală-familie în integrarea socială a copilului

Marilena Geabau
Şcoala Gimnazială Specială nr.4 Bucureşti, Bucuresti, Bucuresti

Importanța interacțiunii școală-familie în integrarea socială
a copilului
Prof. Psihopedagog Geabău Marilena, Școala Gimnaziala Speciala
nr.4 București
Modul cum interacționează părinții, educatorii și
profesorii își pune amprenta pe formarea și instruirea copilului.
Numeroase studii au demonstrat că o relație bună între aceste
instituții ale educației este în avantajul dezvoltării copilului

în toate vârstele.
La educarea copilului contribuie, ca instituții bine
determinate ale societății, familia, grădinița apoi școala și
comunitatea. Pentru atingerea idealului educațional este nevoie de
conlucrarea familiei și a grădiniței, deoarece copilul își are
începutul în rădăcinile familiei, dar nu poate depăși pragul
educațional decât cu ajutorul și sprijinul educatorului.
Interesul celor doi factori: familia și grădinița are drept scop
principal dezvoltarea instructiv-educativă și morală a copilului
ce va trebui să facă față cerințelor și provocărilor
societății.
În momentele diferite ale creșterii, dezvoltării și
devenirii ființei umane, fiecare din aceste instituții sociale are
un rol important. Mai mult, astăzi, este determinată nevoia unui
parteneriat educațional între acestea, în favoarea unei educații
eficiente pentru individ și pentru societate. Multă vreme s-a
considerat că grădinița și școala joacă rolul central și că
forme diferite de acțiuni organizate ar putea înlocui familia,
care de multe ori nu are aspirațiile sau resursele culturale pentru
ceea ce propune societatea. În rezolvarea multiplelor probleme de
dezvoltare și învățare, școala dezvoltă o serie de structuri
de sprijin în favoarea copilului și a familiei.
În același timp este nevoie de activități de susținere în
afara clasei și de activități de sprijin atât a copilului aflat
în situații dificile sau de risc, cât și a familiei și a
cadrelor didactice. Structurile de sprijin ale școlii merg pe linia
cabinetelor de asistență psihopedagogică, de consiliere, de
rezolvare a unor probleme specifice (cabinete de logopedie și
orientare profesională) și a centrelor de resurse pentru familie
și profesori. La nivelul acestor structuri se dezvoltă programe

specifice de sprijin individualizat și de grup pentru copii,
părinți și educatori. Specialiștii care desfășoară aceste
activități trebuie să aibe experiență didactică și pregătire
specială în domeniul psihopedagogiei.
„Școala de azi nu se poate perfecționa decât evaluând
permanent nevoile sale și apelând la structurile de sprijin care
să organizeze, să palnifice și să intervină în rezolvarea
problemelor mai mult sau mai puțin speciale.” (Vrăsmaș, 2002,
p.140)
Familia reprezintă structura de sprijin în integrarea
copilului în grădiniță, dar la fel de importantă e echipa
educațională care trebuie să găsească mereu soluții la
nevoile de dezvoltare ale copiilor și părinților pre/școlarilor
deopotrivă. Școala eficientă realizează un parteneriat cu elevul
prin valorizarea și respectarea identității sale cu familia, prin
recunoașterea importanței acesteia și atragerea în procesul
didactic și cu toate resursele educative ale societății pe care
le identifică, le implică și le folosește activ. Conceptul care
va sta la baza acestei orientări este parteneriatul educațional.
Dacă familia este mediul de dezvoltare al primelor vârste ale
copilului, vârste pe care cercetările le dovedesc fundamentale
dezvoltării personalității, devine clar că aceasta trebuie
sprijinită și nu înlocuită în educația tinerei generații. Și
pe parcursul vârstelor școlare, familia rămâne mediul afectiv
cel mai viabil de securitate și stimulare.Grupurile spontane,
asociațiile formale și informale, societatea civilă în sine,
mass media cu diversitatea de influențe prin reviste, ziare, radio,
cărți, televiziune, internet etc.
Școala, singura instituție care își propune planificat
și organizat să sprijine dezvoltarea individului prin procesele de

instruire și educație, centrate pe dezvoltarea individului, prin
procese de instruire și educație centrate pe procesul de
învățământ, simte tot mai mult nevoia să realizeze un
parteneriat activ cu familia și cu comunitatea în care se
dezvoltă copilul. „Recunoașterea importanței aspectelor
informale și incidentale pe lângă cele formale, în devenirea
personalității individului, duce la dezvoltarea ideii de
comunicare permanentă și de colaborare și cooperare în favoarea
acestuia.” (Vrăsmaș, 2002. p.42)
Colaborarea dintre grădiniță și familie presupune o comunicare
eficientă, o unitate de cerințe și o unitate de acțiune când
este vorba de interesul copilului. Ea concepe cele două
instituții sociale exprimându-se în schimburi de opinii și în
discuții, iar atunci când este vorba de decizii, păstrându-și
fiecare identitatea și aportul în mod specific. Participarea
efectivă a unor părinți ca voluntari, alături de educatoare la
activitatea educativă din grădiniță, este o formă de
parteneriat, care merită să fie cultivată. Unii părinți ajută,
facilitând desfășurarea activitțăilor, alții conduc, asistați
de educatoare, activități, pentru care au vocație.
Familiile reușite, echilibrate, au o predispoziție mai mare
spre cooperare cu mediile educaționale, punând binele și
evoluția copiilor, pe primul plan. Părinții care au o încredere
de sine mai mare au atitudini pozitive, atât în familie cât și
în implicarea de tip educațional. Nu toți posedă însă o
asemenea competență. Educatorii pot oferi cadrul care să
încurajeze dezvoltarea componentelor de parteneriat la părinți.
Dezvoltarea capacităților de comunicare, manifestarea unui interes
real față de copii, oferirea de răspunsuri constructive, la
preocupările părinților, promovarea unei filozofii de lucru în

echipă și demonstrarea unei sensibilități față de nevoile
părinților și ale familiei reprezintă căi de obținere a
succesului în acest domeniu. Menirea educatorilor constă între
altele în încurajarea părinților să aibă atitudini favorabile
pentru cooperare, prin exemplul dat de ei, adică fiind
înțelegători, colaborativi și de încredere.
Pentru a atrage părinții să participe la acțiunile
grădiniței și școlii în general, e necesar să le vorbim cu
căldură, pentru a trezi sensibilitatea, flexibilitatea,
încrederea și accesibilitatea de participare punctuală la
activități. Din punctul de vedere al părinților,
caracteristicile dezirabile ale profesorilor ar fi: încrederea,
căldura, apropierea, imaginea de sine pozitivă, conducerea
eficientă a clasei, centrarea pe copil, disciplina pozitivă,
educația și abilitățile educatorilor ca fiind puternic legate de
implicarea parentală de succes: atitudini pozitive, planuri active
de implicare a părinților, autoinstruire permanentă, angajare în
dezvoltarea profesională și competență personală.
Familia reprezintă centrul universului copilului, factorul
primordial în societate în formarea și socializarea copilului,
deoarece este cadrul fundamental unde el se dezvoltă din punct de
vedere psihologic și social și sunt îndeplinite etapele ciclului
de creștere.
Implicarea familiei în educația copilului este un factor
esențial în integrarea acestuia în societate, dar și mediul în
care acesta este crescut este deosebit de important , deoarece
copilul trebuie crescut într-un climat de afectivitate, unde se
transmit și se însușesc norme și valori sociale. Acesta trebuie
să fie foarte bine organizat, cu modalități adecvate și
eficiente care stau la baza învățării active și participative.

Atât familia cât și managerul unității de învățământ au un
rol deosebit de important în integrarea socială a copiilor în
învățământul preșcolar. Acest lucru se realizează prin
permanenta colaborare cu familia, în cadrul ședințelor cu
părinții, a activităților de consiliere și a întâlnirilor din
cadrul activităților demostrative si extracurriculare.Familia
susține aceste activități și participă împreună cu copiii la
desfășurarea concursurilor, excursiilor, plimbărilor în parc,
vizitelor la diverse obiective turistice și culturale.
Bibliografie : Vrăsmaș, 2002, Consilierea şi educaţia
părinţilor. București: Editura Aramis

Predarea și evaluarea în format digital

Paraschiv Camelia
Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" Petrosani, Hunedoara, Petrosani

Predarea și evaluarea în format digital
Prof. Paraschiv Camelia-Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Leonida”
Petroșani

În predarea disciplinelor tehnice, există o varietate de platforme
digitale care sunt folosite pentru a facilita procesul de
învățare și pentru a oferi materiale educaționale interactive.

Iată câteva exemple:
1. Moodle: Este una dintre cele mai populare platforme de gestionare
a învățării, utilizată în întreaga lume. Moodle permite
crearea de cursuri online, încărcarea de materiale educaționale,
administrarea testelor și evaluarea progresului studenților.
2. Google Classroom: Această platformă integrată în ecosistemul
Google oferă un spațiu online în care profesorii pot distribui
materiale, pot crea sarcini și teste, iar studenții pot trimite
lucrările și pot interacționa cu colegii și cu profesorii.
3. Edmodo: Similar cu Google Classroom, Edmodo este o platformă
care permite crearea de clase virtuale, distribuirea de materiale,
comunicarea între profesori și elevi, precum și administrarea
sarcinilor și a testelor.
4. Kahoot!: Este o platformă interactivă care permite profesorilor
să creeze teste, sondaje și jocuri de întrebări și răspunsuri.
Acesta este adesea utilizat pentru a face învățarea mai
distractivă și mai angajantă.
5. Zoom sau Microsoft Teams: Aceste platforme de videoconferință
sunt utilizate pentru orele online în direct, unde profesorii pot
preda lecțiile în timp real, pot interacționa cu studenții și
pot organiza discuții și sesiuni de întrebări și răspunsuri.
6. YouTube și Vimeo: Profesorii pot încărca lecții video sau
tutoriale pe aceste platforme, oferind astfel acces la conținut
educațional înregistrat, care poate fi accesat și vizionat de
către studenți la momentul potrivit.
7. Platforme specializate în domenii tehnice: Pentru discipline
tehnice specifice, există unele platforme specializate care oferă
conținut educațional relevant și instruire interactivă. De
exemplu, pentru programare există Codecademy sau Udemy, pentru
design există Adobe Education Exchange etc.

Evaluarea elevilor în format digital este absolut posibilă și
este tot mai întâlnită în școli și instituții de
învățământ. Există diverse modalități prin care acest lucru
poate fi realizat:
1. Teste și chestionare online: Profesorii pot crea teste și
chestionare digitale folosind platforme precum Google Forms,
Microsoft Forms sau Quizizz. Elevii pot completa aceste teste și
chestionare online, iar rezultatele pot fi procesate automat sau
manual de către profesor.
2. Asignarea și predarea lucrărilor digitale: Profesorii pot
asigna sarcini și proiecte care să fie completate și trimise în
format digital. Aceste lucrări pot include documente scrise,
prezentări, fișiere multimedia sau cod de programare. Elevii pot
trimite lucrările prin intermediul platformelor precum Google
Classroom, Moodle sau Edmodo.
3. Portofolii digitale: Elevii pot crea și gestiona portofolii
digitale în care să își prezinte munca și să își demonstreze
progresul în diverse domenii. Aceste portofolii pot include
documente, proiecte, prezentări, și alte materiale relevante.
4. Evaluare în timp real în cadrul sesiunilor online: În timpul
sesiunilor de învățare online pe platforme precum Zoom sau
Microsoft Teams, profesorii pot folosi diverse instrumente pentru a
evalua cunoștințele și progresul elevilor. Aceste instrumente pot
include sondaje, întrebări și răspunsuri în timp real sau
discuții în grup.
5. Evaluare pe baza colaborării online: Unele activități de
evaluare pot implica colaborarea și comunicarea online între
elevi. De exemplu, elevii pot lucra împreună la proiecte folosind
Google Docs sau Microsoft Office Online, iar profesorii pot evalua
contribuțiile individuale ale fiecărui elev.

6. Instrumente de evaluare a competențelor tehnice: Pentru
discipline tehnice, există instrumente specializate care permit
evaluarea competențelor practice și tehnice ale elevilor. Aceste
instrumente pot include platforme de programare online, simulatori,
sau alte aplicații interactive.
Evaluarea digitală oferă numeroase avantaje, cum ar fi ușurința
în distribuirea și colectarea lucrărilor, feedback-ul rapid și
eficient, și posibilitatea de a utiliza diverse instrumente și
tehnologii pentru a evalua cunoștințele și abilitățile
elevilor.
Bibliografie:
1. Bates, A. W., & Sangrà, A. (2011). Managing Technology in Higher
Education: Strategies for Transforming Teaching and Learning.
Jossey-Bass.
2. Bonk, C. J., & Graham, C. R. (Eds.). (2012). The Handbook of
Blended Learning: Global Perspectives, Local Designs. Pfeiffer.
3. Garrison, D. R., & Vaughan, N. D. (2013). Blended Learning in
Higher Education: Framework, Principles, and Guidelines.
Jossey-Bass.
4. Garrison, D. R., & Kanuka, H. (2004). Blended learning:
Uncovering its transformative potential in higher education. The
Internet and Higher Education, 7(2), 95-105.
5. Picciano, A. G. (2017). Blended Learning: Research Perspectives
(Vol. 2). Routledge.
6. Moore, M. G., & Kearsley, G. (2012). Distance Education: A
Systems View of Online Learning. Wadsworth.
7. Means, B., Toyama, Y., Murphy, R., Bakia, M., & Jones, K. (2009).
Evaluation of Evidence-Based Practices in Online Learning: A
Meta-Analysis and Review of Online Learning Studies. U.S. Department
of Education.

Modalități de integrare a teoriilor învățării în practicile educaţionale

Mariana-Doinita Vechiu
Scoala Gimnaziala Nr. 1, Dobirceni, Botosani, Dobirceni

Modalități de integrare a teoriilor învățării în practicile
educaţionale

Teoriile învăţării constituite pe baza
diversităţii şcolarilor şi curentelor psihologice, explică
procesul învăţării folosind sistemul specific de concepte şi
legi prin prisma cărora este studiată învăţarea în cadrul
acestor şcoli.
Condiţionarea clasică reprezintă o etapă importantă în

dezvoltarea cunoştinţelor referitoare la învăţare. Acest tip de
învăţare ne permite o mai bună cunoaştere a comportamentului,
favorizând studierea anumitor modificări comportamentale,implicit
educaţionale.
Pentru activitatea educativă un aspect foarte important
îl reprezintă condiţionarea reacţiilor emoţionale. Nu este
deloc de neglijat calitatea emoţiilor şi a sentimentelor trăite
de elevi în şcoală.
Cadrele didactice, de obicei predau fiind preocupate
aproape exclusiv de transmiterea de cunoştinţe, dar este cel
puţin la fel de important ca elevul să asocieze cu subiectul
predat şi cu disciplina respectivă emoţii pozitive. Profesorul
poate acţiona în aşa fel încât însuşirea cunoştinţelor să
se realizeze într-un cadru plăcut, prietenos, fără ameninţări
cu note mici sau cu pedepse. El este cel care îl poate ajuta pe
elev să aibă încredere în forţele proprii, în capacitatea de a
duce la bun sfârşit sarcinile şcolare şi în acest mod să aibă
o stimă de sine ridicată.
Pentru a avea rezultate deosebite, elevii ar trebui să
se simtă în siguranţă, relaxaţi, apreciaţi, îndrăgiţi.
Randamentul acestora va fi pe măsură într-un mediu relaxat,
sigur, decât în altul tensionat sau de ameninţare. Dacă în
clasă va fi o atmosferă tensionată elevii vor aştepta cu
nerăbdare, recreaţia.
Profesorii excesiv de autoritari care ameninţă frecvent
cu pedeapsa sau întreţin un climat tensionat în clasă, vor
determina elevii să se îndepărteze de şcoală faţă de acest
mediu educaţional. Însăşi teama resimţită faţă de profesorul
care predă o anumită disciplină se va generaliza asupra tuturor
cadrelor didactice care predau acea disciplină, acel obiect, până

şi sala de clasă poate provoca agitaţie, teamă, nelinişte.
Profesorul trebuie să conştientizeze aceste aspecte legate de
condiţionarea reacţiilor emoţionale deoarece pot genera fobii
şcolare.
Dacă în cazul reflexelor condiţionate de tip pavlovian reacţia
animalului este certă chiar de la început, în cazul reflexului
skinnerian, apariţia reacţiei este numai (foarte) probabilă,
atunci în practica educaţională recurgem la un mod de învăţare
similar, când vrem să formăm la elevi, de exemplu la matematică
deprinderea de calcul corect. La clasele a III-a sau a IV-a dând la
început exerciţii de înmulţire/împărţire simple, există o
mare posibilitate ca majoritatea elevilor să rezolve sarcina, după
care putem trece gradat la exerciţii de dificultate mai mare,
căutând să avem mereu o probabilitate de efectuare corectă cât
mai mare, încurajând în acest fel copiii.
Conform teoriei conexioniste, dacă facem referire la legea
efectului, un elev va învăţa sau va reţine cu precădere acele
operaţii matematice sau acele cunoştinţe la care a fost lăudat.
Profesorul trebuie să acorde feed-back-uri elevului, să nu existe
răspuns neîntărit, preferate fiind întăririle pozitive pentru
că ele determină repetarea comportamentului dezirabil, iar
răspunsurile care au primit o astfel de întărire vor fi mai
rezistente la stingere. Pedeapsa suprimă însă
comportamentul nedorit fără a întări comportamentul dezirabil,
iar aceasta nu este eficientă(în cazul în care este)decât pe
termen scurt şi în anumite circumstanţe.
În procesul educativ legătura dintre stimuli şi reacţiile
corespunzătoare se produc mai repede şi mai perfect dacă
acţionează curiozitatea ca factor întăritor. Pe principiul
selecţionării întăririi comportamentelor adecvate se bazează

instruirea programată dar şi pe cel al realizării conexiunii
inverse în condiţii optime. Cantitatea sporită de cunoştinţe ca
rezultat al evoluţiei ştiinţifico-tehnice a impus o
perfecţionare a procesului educativ. În acest sens
învăţământul programat constituie calea de sporire a
eficienţei învăţării prin reducerea timpului de instruire.
Elevul dobândeşte cunoştinţe calitativ superioare în mod activ
potrivit posibilităţilor individuale şi ritmului personal de
învăţare. El este activ, iar activitatea lui este dirijată
continuu,ceea ce exclude posibilitatea apariţiei lacunelor în
cadrul materialului însuşit.
Dacă apelăm la Skinner şi facem referire la programa liniară,
conform acesteia, ritmul învăţării este individualizat,
ţinându-se cont de particularităţile fiecărui elev,
cunoaşterea imediată a răspunsului corect este o întărire a
învăţării, iar întărirea imediată poate motiva puternic
elevul să meargă mai departe.
Teoriile constructiviste piagetiene au implicaţii asupra
organizării procesului de învăţământ şi a programelor
analitice, în sensul că ea impune armonizarea materiilor de
învăţământ, respectiv a conţinuturilor prevăzute de
programele analitice cu structurile de gândire ale elevilor.
În momentul în care conţinuturile abordate într-o disciplină de
învăţământ nu sunt adaptate structurilor de gândire ale
elevilor, aceştia nu le vor putea înţelege şi asimila pentru că
nu posedă încă operaţiile mentale adecvate.
Datoria profesorului constă în elaborarea de situaţii
psihologice încât copilul să poată construi operaţiile pe care
trebuie să şi le însuşească. El trebuie să apeleze la
schemele anterioare de care dispune copilul şi pornind de la

acestea, să dezvolte noua operaţie. Elevul trebuie activ implicat
într-un mediu stimulator, cu materiale şi activităţi variate,
care să-i ofere condiţii optime pentru o învăţare prin
descoperire.
Prin teoria lui Vîgotski putem estima progresul de care este
capabil elevul în situaţii de tutorat, pentru a-i oferi
situaţiile de instruire eficiente. Adulţii ar putea şi ar trebui
să asigure activităţi cu puţin deasupra nivelului de dezvoltare,
ajutându-l şi stimulându-l să înveţe ceva ce nu ar putea
achiziţiona singuri. Pentru dezvoltarea adecvată a limbajului,
factor necesar al organizării cognitive, să se pună accent pe
participarea activă a elevului.
Dacă ne referim la Bruner, folosirea metodelor potrivite şi a
condiţiilor adecvate conduc la asimilarea anumitor cunoştinţe.
Descoperirea prin care elevul este pus în situaţia de a participa
efectiv la formularea de probleme şi la soluţionarea lor.
Conform teoriei lui Bruner, putem prezenta orice conţinut copilului
pornind cu o bază intuitivă simplă, progresând către o formă
strictă şi formalizată. Putem să-i învăţăm lucruri complexe
plecând de la termeni abstracţi. De exemplu, pentru a-i învăţa
miturile putem să-i familiarizăm cu fabulele şi apoi le vom
prezenta acelaşi lucru sub o forma logică sau simbolică.
Şcoala de la Geneva ne dă posibilitatea integrării învăţării
reciproce a copiilor, a provocării conflictelor
socio-cognitive,această situaţie oferind posibilitatea fiecărui
individ să-şi confrunte ideile cu ale celorlalţi membri ai
grupului şi să participe la elaborarea răspunsului colectiv.
Conflictul socio-cognitiv poate duce la progrese dacă există
opinii iniţiale divergente, dacă există obligativitatea
identificării unei soluţii comune, participanţii să dispună de

instrumente sociocognitive adecvate, să nu existe asimetrie de
poziţie între ei, fiecare să se angajeze activ în conflict, iar
conflictul să nu fie rezolvat în termeni relaţionali prin
complezenţă.

Nr. 102/2024

La acest număr au contribuit:
● Ioana Mihaela Matieș
● Andreea-Denisa Răceanu
● Roxana Mocanu
● Oana Zaharia
● corina kovacs
● Andra-Gabriela Stăvaru
● ȘEICAHMED FARIDA
● Sorin Sandu
● Alina Nasui
● Luiza Vaduva
● cristina pitic
● Mariana Viorica Crisan
● Alexandru-Marian Vasile
● Vasile Tudor
● Simona Ciupitu-Aldea
● mihaela Cobzaru
● Adina Mitrică
● Marilena Geabau
● Paraschiv Camelia
● Mariana-Doinita Vechiu

ISSN: 2393 – 0810