Nr. 105/2024

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ primar

● Frumuseţea obiceiurilor şi tradiţiilor Pascale din zona mea, Mirela Moisi

● EDUCAȚIA INCLUZIVĂ, Ana-Maria Tecsi

Învăţământ gimnazial

● ȘCOALA ȘI EDUCAȚIA. ÎNTRE TRADIȚIONAL ȘI MODERN, oana-elena vraciu

● ACTIVITĂȚILE PRACTICE, OUTDOOR ȘI SĂPTĂMÂNA VERDE ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL, Cristina Grosu MNC

● Eco-Voluntarii Școlii Gimnaziale nr.1 Remetea plantează fapte bune la Stâna de Vale, Bihor., denisa bursasiu

Învăţământ liceal

● STUDIU DE SPECIALITATE-METAFORA ARBORELUI ÎN LIRICA ROMÂNEASCĂ INTERBELICĂ, Adina Mitrică

● Diversitate culturală în romanul „Mara”, de Ioan Slavici, corina cernica

● Aplicația Kahoot, Mihaela Lupu

● SEMNIFICAȚIILE SĂRBĂTORILOR PASCALE ÎN LITERATURRA ROMÂNĂ, Nedelcu Ionela

● Recunoștință eroilor neamului prin rugăciune, muncă și cânt, STEFANUȚ CATAUTA

Interes general

● STUDIU DE SPECIALITATE-CE TREBUIE SĂ FACEM PENTRU A-I AJUTA PE ELEVI SĂ EXERSEZE ŞI SĂ APROFUNDEZE CONCEPTELE NOU-ÎNVĂŢATE?, corina kovacs

● Planeta pe care trăim, Vasile Tudor

● Reoritmul și prevenirea bournout-ului, Marilena Geabau

Frumuseţea obiceiurilor şi tradiţiilor Pascale din zona mea

Mirela Moisi
Scoala Gimnaziala "Petri Mor" Nusfalau, Salaj, Nusfalau

Lumea din care face parte ţăranul român a fost dintotdeauna
bogată în obiceiuri si tradiţii. Prin astfel de manifestări,
oamenii din diverse zone ale ţării, au încercat să dea
însemnătate anumitor momente sau întâmplări din viaţa lor.
Obiceiurile tradiţionale româneşti le-aş împărţi în două
categorii: evenimente ce se desfaşoară de-a lungul anului
(sărbători religioase, cele legale, de muncă agricolă, de

factori de mediu) şi obiceiuri care atestă diferite momente
importante din viaţa omului, desfăşurarea lor fiind legată de
momente bine determinate, care nu se repetă (botez, nuntă,
moarte).
Din prima categorie de obiceiuri face parte sărbătoarea
religioasă- Paştele. Sărbătoarea Paştelui este considerată cea
mai însemnată, mai mare si mai sfântă sărbătoare de peste an,
sărbătoare numită şi Învierea Domnului.
Mi-aduc aminte cu mare drag, de această sărbătoare din vremea
copilăriei. Nu numai că mi-aduc aminte de sărbătoare, ci în
fiecare an în Postul Paştelui, aloc cel puţin o zi, în care ne
amintim şi vorbim despre obiceiurile Pascale pe care încercăm să
le păstrăm şi să le transmitem mai departe. Copiilor le plac
foarte mult ,,poveştile bunicilor” din care aflăm frumuseţea
tradiţiilor strămoşeşti.
Din fericire în satele sălăjene, mai exact în satele de la
graniţa cu judeţul Bihor (Halmăşd, Aleuş), se mai păstrează
şi azi, frumoasele obiceiuri străbune. Această sărbătoare este
mult aşteptată şi îndelung pregătită atât spiritual, cât şi
prin curăţirea gospodăriei şi înnoirea straielor pe care le
îmbracă.
Oamenii locului încep a se pregăti de marea sărbătoare odată
cu începerea postului- prin post, rugăciune, milostenie, se
,,curăţă” spiritual, urmând ca în săptămâna premergătoare
Paştelui, numită şi Săptămâna Mare să se poată mărturisi
şi împărtăşi. În gospodărie se face

curăţenie generală, curăţenia de primăvară: femeile curăţă
casa, iar bărbaţii curtea, văruiesc copacii din ,,ogradă” şi
de pe marginea drumului. Este obiceiul ca fiecare membru al familiei

să aibă cel puţin o haină nouă, pe care s-o poarte în prima zi
de Paşti.
Aproape la fiecare casă se taie miel. Friptura şi drobul de miel
nu lipsesc de pe masa de Paşte. Specific zonei noastre sunt
paştile, care sunt făcute din prescură şi vin sfinţit. Femeile
fac prescură pentru a se duce împreună cu vinul la biserică, în
Joia Mare să se sfinţească. După slujbă, o parte din ele
rămân la biserică iar o parte le duce acasă fiecare familie şi
sâmbătă noaptea, după ce se vine de la Înviere se pregătesc
paştile, care se iau înainte de mâncare, de către fiecare membru
din familie. Cel care mănâncă spune ,,Hristos a înviat!”, alt
membru - ,,Adevărat a înviat!” După ce se gustă din paşti se
ciocnesc ouăle roşii, spunând la fel. După aceste ritualuri se
servesc celelalte bunătăţi pregătite.
Mai demult ouăle erau vopsite cu coji de ceapă roşie şi
ornate cu frunze de pătrunjel sau de flori, în prezent locul
cojilor de ceapă este luat de vopselele din comerţ, iar culoarea
roşie care semnifică sângele Mântuitorului Isus Hristos, este
înlocuită şi cu alte culori- verde, galben, mov.
Din Joia Mare nu mai bat clopotele bisericii, numai toaca,
până sâmbătă noaptea, la Înviere care este la ora 12.00 ( în
zona mea). Când se iese de la Înviere, fiecare credincios gustă
din paştile pregătite la biserică, care sunt puse în oale noi cu
linguri de lemn noi, pe masă în curtea bisericii. După ce ajung
la locuinţe, toţi ai casei, înainte de a se pune la masă, se
spală rând pe rând, simbolic pe faţă şi mâini dintr-un
lighean cu apă proaspătă de la fântână în care s-a pus un ou
roşu şi un ban, dându-şi fiecare cu oul cel roşu peste obraz,
(să fie roşu şi sănătos ca oul) şi cu banul (să fie mândru
şi curat ca argintul). Sărbătoarea Paştelui are o semnificaţie

deosebită din punct de vedere spiritual religios, toată lumea
participă la Înviere cu credinţa ca vor fi mai curaţi
sufleteşte. Acest moment al Învierii este marcat în tradiţia
populară prin diferite practici şi obiceiuri care diferă de la
sat la sat.
În prima zi de Paşti copiii merg la biserică cu ou roşu şi
ciocnesc ouăle cap în cap spunând: ,,Hristos a înviat!”-
,,Adevărat a înviat!” Acum, prea puţini copii duc ou roşu.
Este înlocuit cu cel de ciocolată, care este mai preferat de
copii.
Din păcate, încet, încet, aceste obiceiuri tradiţionale
romăneşti, care reprezintă identitatea noastră, încep să se
piardă sau să nu se mai practice, în unele zone, datorită
transformării societăţii rurale într-o societate de consum
asemanătoare societăţii urbane.
Această emancipare a populaţiei rurale nu trebuie să cuprindă
eradicarea obiceiurilor şi tradiţiilor strămoşeşti, care
semnifică pierderea identităţii şi patrimoniului tradiţional
românesc.
Datoria noastră este să păstrăm şi să transmitem urmaşilor
noştri obiceiurile tradiţionale româneşti!
Ar fi de apreciat dacă în mjanualele şcolare actuale am găsi
creaţii literare, specifice Sărbătorilor de Crăciun sau Paşte,
cu teme care ne conduc la primatul spiritului creator al
strămoşilor din toate timpurile.

EDUCAȚIA INCLUZIVĂ

Ana-Maria Tecsi
Liceul Teoretic "Ana Ipatescu" Gherla, Cluj, Gherla

Școala incluzivă - o necesitate a învățământului actual

Profesor pentru învățământul primar Tecsi Ana Maria
Liceul Teoretic “Ana Ipătescu”, Gherla

“Educația incluzivă presupune un proces permanent de
îmbunătățire a instituției școlare, având ca scop
exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane,
pentru a susține participarea la procesul de învățământ a
tuturor copiilor din cadrul unei comunități.” (MEN&UNICEF 1999).

Accesul copiilor cu cerințe educaționale speciale în școala de
masă, alături și împreună cu elevii “normali” reprezintă o
permanentă provocare pentru toate categoriile de cadre didactice,
manageri de școală, părinți și decidenții de la nivel local
sau național. Din această perspectivă orice dezbatere pe teme
privind integrarea școlară a elevilor cu cerințe speciale și
dezvoltarea de practici incluzive în școlile noastre trebuie
salutată și apreciată.
A recunoaște drepturile egale pentru toți oamenii, inclusiv copii,
fără nicio discriminare, înseamnă că nevoile fiecărui individ
au importanța în mod egal. De aceea trebuie ca aceste nevoi să
stea la baza planurilor făcute de societate și prin urmare
egalizare a șanselor să se refere la procesul prin care diversele
sisteme ale societății și mediului, cum ar fi informațiile,
activitățile, serviciile, documentarea, să fie puse la
dispoziția tuturor, și în particular, la dispoziția persoanelor
cu dizabilități. prin egalizarea șanselor trebuie să înțelegem
un drept al persoanelor și al copiilor cu dizabilități de a
rămâne în comunitate și de a primi sprijinul necesar în cadrul
structurilor obișnuite de educație, sănătate, servicii sociale
și de încadrare în muncă.
Educația incluzivă înseamnă a oferi sprijin educațional pentru
a răspunde nevoilor fiecărui elev în parte. Incluziunea este
strâns legată de recunoaștere a diversității, iar în sala de
clasă profesorul ar trebui să accepte, în primul rând,
diversitatea. Trebuie să accepte că fiecare elev are propriile
sale capacități intelectuale, propriul său stil de a învăța,
că fiecare are nevoile sale în privința simulării
informațiilor. De aceea, unul dintre aspectele importante ale
învățământului actual este acela de a se adapta la nevoile

copiilor, fie că aceștia sunt copii cu CES sau doar copii cu un
ritm de învățare mai lent. Educația integrată se referă în
mod deosebit la integrarea copiilor cu CES în structurile
Învățământului de masă, iar aceste structuri pot oferi un
climat favorabil dezvoltării armonioase a acestor copii, dar și o
echilibrare a personalității acestora. CES exprimă o necesitate
evidentă de a se acorda anumitor copii o atenție și o asistență
educațională suplimentară ( un anumit fel de discriminare
pozitivă), fără de care nu se poate vorbi efectiv de egalizare a
șanselor, de acces și participare școlară și socială.
Educația incluzivă are ca principiu fundamental un
învățământ pentru toți, împreună cu toți, care constituie
un deziderat și o realitate ce câștigă adeți și se
concretizează în experiențe și bune practici de integrare/
incluziune. Educația pentru toți a fost definită ca acces la
educație și la calitatea acesteia pentru toți copiii.
Integrarea școlară a copiilor cu cerințe speciale în
învățământul de masă presupune: a educat copii cu cerințe
speciale în școli obișnuite, alături de copii normali, a acorda
sprijinul necesar personalului didactic și managerilor școlii în
procesul de proiectare și aplicare a programelor de integrare; a
permite accesul efectiv al copiilor cu cerințe speciale la
programul și resursele școlii obișnuite( bibliotecă, terenuri de
sport, etc); a educa și a ajutat toți copiii pentru înțelegerea
și acceptarea diferențelor dintre ei, a încuraja relațiile de
prietenie și comunicarea între toți copiii din clasă; a asigura
programe de sprijin individualizate pentru copiii cu CES; a accepta
schimbări în organizarea și dezvoltarea activităților
instructiv- educative din școală; a ține cont de problemele și
opiniile părinților, încurajându-i să se implice în viața

școlii.
Școala incluzivă reprezintă însă, o provocare pentru școlile
obișnuite, dar această provocare nu trebuie privită ca o
amenințare pentru performanța acestor acestor școli. Unele
școli obișnuite consideră ca fiind dificilă integrarea copiilor
cu nevoi speciale în cadrul colectivelor de elevi. Dar acest lucru
poate fi depășit prin educație, sprijin, resurse didactice
corespunzătoare și prin convingerea că incluziunea este un drept
social și moral ce nu poate fi negat nici unui copil. Școala
pentru diversitate, care este deschisă și elevilor cu cerințe
educaționale speciale, scoase în evidență interrelația
continuă a tuturor factorilor implicați în programul elevului.
Acest program ce se aplică în școală se materializează în
acțiuni și activități concrete bazate pe nevoile reale ale
copiilor, pe valorificarea resurselor școlii și cele ale
comunității, dar și pe stabilirea unor obiective care să
îmbine echilibrat aceste nevoi cu resursele amintite.
Analizată din perspectiva integrării, școala favorizează
existența unui schimb intercultural al valorilor, într-un mod
activ, caracterizat prin implicare și participare, o realitate ce
presupune organizarea școlii după modelul diversității. Nu
doar școala românească se confruntă cu dificultatea integrării
copiilor cu nevoi speciale în învățământul de masă, ci
școlile din întreaga lume. La Conferința Mondială din 1990 de
la Jomtien, din Thailanda, privind Educația pentru toți:
Satisfacerea nevoilor de bază de învățământ, provocarea
excluziunii de la educație a fost pusă pe agenda politică a mai
multor țări. În urma acestei Conferințe a fost adoptată
Declarația Mondială cu privire la Educația pentru Toți, care
subliniază faptul că educația este un drept fundamental al

omului.
Educația elevilor cu CES în context inclusiv reprezintă un
proces complex care presupune participarea, implicarea și
colaborarea interinstituțională a mai multor factori: elevul și
familia sa, școala de masă în cadrul căreia este educa elevul,
etc. Transformarea școlilor speciale în centre de resurse
constituie un exemplu de bune practici în mai multe școli din
Europa și presupune atingerea unor obiective: oferirea de cursuri
de formare continuă pentru cadrele didactice; elaborarea și
diseminarea de material și metode moderne de lucru; acordarea de
sprijin școlilor inclusive, dar și părinților copiilor cu
dizabilități; oferirea de sprijin individualizat elevilor;
sprijinire, a accesului tinerilor cu dizabilități pe piața
muncii.
Copiii cu CES prezintă situații de risc pentru dezvoltarea lor
ulterioară, iar educația incluzivă vine în sprijinul acestora
prin găsirea unor modalități de cunoaștere, prevenire și
sprijinire la timp a unei dezvoltări care să dea acestora o
șansă la adaptare și integrare socială. Cele trei categorii de
risc sunt:
1. Riscuri stabilite- determinate de zestrea cu care vin copiii pe
lume (copii cu deficiențe senzoriale, deficiențe organice
neurologice, deficiențe mentale severe);
2. Riscuri biologice- determinate de existența unor probleme fizice
la naștere ce pot fi remediate- prematurii;
3. Riscuri determinate de mediul de dezvoltare - existența unui
mediu de creștere, dezvoltare și educație nefavorabilă pentru
dezvoltarea armonioasă a personalității copilului (mediu sărac,
grupuri sociale marginalizate pe criterii etnice sau religioase,
abuz, violență, etc).

În cadrul școlarizării copiilor cu CES există anumite etape ce
trebuie urmate, iar prima dintre ele este acceptarea ideii că
există și astfel de copii, cărora trebuie să li se recunoască
dreptul la educație și a căror integrare să se facă în
școlile obișnuite. Copiii educați în cadrul școlii incluzive pe
măsură ce vor crește vor deveni adulți și vor fi mai bine
pregătiți să interacționeze cu diverși indivizi și să facă
față unor situații diverse apărute în lumea reală. Pentru o
mai bună integrare a acestor copii, în cadrul
învățământului obișnuit profesorii trebuie să colaboreze cu
diferiți specialiști în domeniul educației, cum ar fi
psihologi, consilieri,etc., doar împreună reușind să obțină
cele mai bune rezultate. pentru integrarea corespunzătoare în
colectivul clasei, cadrul didactic trebuie să își asume rolul de
moderator, să exprime aceleași așteptări ca și pentru ceilalți
elevi din clasă, să evite compătimirea, mila sau alte conduite
inadecvate care devalorizează elevul cu dizabilități, dar mai
ales să-i încurajeze și să-i stimuleze la nevoie, sădindu-le
încrederea în forțele proprii, în propria reușită în
acțiunile întreprinse.
Școala incluzivă presupune îmbunătățirea sistemului
educațional pentru toți elevii. Implică schimbări în Curriculum
, în modul de predare al profesorilor, în modul învățare al
elevilor, precum și schimbări în modul cum interacționează
copiii cu CES cu colegii lor și viceversa.
Un avantaj al școlii inclusive este faptul că elevii cu ces sunt
tratați ca parte integrantă a societății, ei având ca model
colegii lor care nu au probleme, iar împreună își dezvoltă
abilitățile de comunicare, de socializare, acceptă diversitatea,
pot deveni mai creativi. Profesorii care predau la clase în care

sunt elevi cu dizabilități trebuie să-și adopte metodele de
predare-învățare, să se perfecționeze în permanență, iar de
acest lucru beneficiază toți elevii. Un alt rol important pe care
cadrele didactice îl au este acela de a-i face pe copiii fără
probleme să-și accepte și să-și ajute colegii cu CES, fără
a-i ridiculariza, sau exclude.
Copilul diferit se adaptează greu la relațiile interpersonale, de
aceea părinții trebuie să joace rolul de tampon, de mediator
între copil și persoanele străine. Familia este cea care poate
influența copilul pe mai multe căi, iar disfuncției familiale se
situează între cei doi poli: hiperprotecție sau neglijare. În
familiile echilibrate comunicarea între membrii acesteia decurge
fără perturbări. Prin informare, părinții au descoperit cum
să găsească și să aplice soluții eficiente în rezolvarea
problemelor ridicate de copii. Angajarea și responsabilizarea
familiei în educația copiilor este fundamentală pentru reușita
acestora. La orice copil, în mod particular la copiii cu
dizabilități gradul de interes și de colaborare a părinților cu
școala este cel mai adesea direct proporțional cu rezultatele
obținute de copii.
Prin această implicare activă a familiei se creează, de fapt, o
comunitate incluzivă ce-i va ajuta pe copiii cu CES să se
integreze mai repede și cu mai mult succes în societate, după
terminarea studiilor. Integrarea copiilor în școli obișnuite
este o necesitate actuală, dar și de viitor întrucât includerea
lor în societate, la început în forma școlară, asigură o
bună adaptare la condițiile mediului de mai târziu,
învățându-i să răspundă solicitărilor tot mai diverse, să
cunoască realitatea dintr-o perspectivă mai largă. În concluzie
se poate spune că incluziunea este o realitate care nu implică

doar pe copiii cu CES și care se referă la faptul că fiecare
copil este unic.
Bibliografie:
1. Dogaru- Ulieru, V. Drăghicescu, L. ( 2011). Educație și
dezvoltare profesională. Craiova: Scrisul Românesc Fundația-
Editura.
2. Gherguț,A.( 2001). Psihologia persoanelor cu cerințe speciale.
Strategii de educație integrată. Iași: Editura Polirom.
3. Copiii cu cerințe educaționale speciale: Aspecte
teoretico-practice din integrarea în societate
4. Vrasmas, T. ( 2001) . Învățământul integrat și/sau
incluziv. București: Editura Aramis.

ȘCOALA ȘI EDUCAȚIA. ÎNTRE TRADIȚIONAL ȘI MODERN

oana-elena vraciu
Şcoala Gimnazială Cleja, Bacau, Cleja

NUMELE: VRACIU

PRENUMELE: OANA-ELENA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ CLEJA,
LOC. CLEJA, JUD. BACĂU

ARTICOL

ȘCOALA ȘI EDUCAȚIA.
ÎNTRE TRADIȚIONAL ȘI MODERN

Programa de limba română are drept scop realizarea unor
competențe care reflectă limba în funcțiune, mai puțin
teoretizarea acesteia. Își propune, așadar, o înțelegere
aprofundată a limbajului oral și scris și utilizarea corectă a
acestuia în situații diverse de viață.
Studiul limbii române în școală oferă tuturor elevilor
posibilitatea de a-și însuși limba literară, cu scopul de a-și
îmbogăți zestrea lingvistică personală și de a-și dezvolta
gândirea pentru o comunicare eficientă și corectă.
Dar se știe că eficiența pedagogică depinde, într-o egală
măsură, de resursele psihosociale ale elevilor și de metodele
alese de profesor în demersul didactic. Dintre acestea, metodele au
o importanță covârșitoare în proiectarea și realizarea
activității didactice, iar cheia succesului depinde de
inteligența și talentul profesorului de a alege metoda adecvată
conținutului vizat și contextului în care va fi expus acest
conținut. Istoricul Vasile Pârvan aprecia că „Nu biruința e
frumoasă, nu biruința e sublimă, ci drumul până la ea.ˮ
Așadar, metoda didactică bine aleasă va imprima farmec demersului
didactic și va seduce, irevocabil, elevul, care va participa cu
entuziasm, conjugându-și efortul cu cel al cadrului didactic, în
vederea atingerii obiectivelor propuse.
În sens etimologic (metha=către și odos= cale), metoda didactică
reprezintă calea, modalitatea, procedeul și tehnica adecvată
pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ.
Din punct de vedere didactic, metoda reprezintă o suită de
procedee care se armonizează între ele, în vederea atingerii

obiectivelor propuse, într-o situație de învățare.
Metoda didactică îl pune pe elev față în față cu ceea ce
reprezintă conținutul educațional și îi determină acestuia o
anumită conduită, anumite emoții și convingeri, îi stârnește
interesul pentru conținutul dat, îl ajută să-și însușească
noțiuni de ordin științific, tehnic și artistic. În acest sens,
mai mulți cercetători contemporani, între care I.Cerghit și
C.Cucoș apreciază că metoda didactică are caracter
polifuncțional, întrucât ea contribuie la realizarea mai multor
obiective.
Astfel, metoda didactică prezintă funcții, precum:
• funcția cognitivă (elevul are acces la cunoaștere);
• funcția formativ-educativă (elevul capătă deprinderi
intelectuale, își formează atitudini, manifestă sentimente și
comportamente);
• funcția instrumentală (metoda este puntea între obiective și
rezultate);
• funcția normativă (metoda optimizează acțiunea, în vederea
obținerii celor mai bune rezultate);
• funcția motivațională (elevul este mobilizat psihic pentru
a-și însuși noile cunoștințe).
O metodă se defineşte prin predominanţa unor caracteristici la
un moment dat, caracteristici ce se pot metamorfoza astfel încât
metoda să fie satisfăcătoare într-o clasă, complementară sau
chiar contrară. Astfel, o metodă tradiţională poate evolua spre
modernitate, în măsura în care secvenţele proceduale care le
compun îngăduie restructurări inedite sau când circumstanţele
de aplicare a acelei metode sunt cu totul noi. În unele metode
moderne surprindem secvenţe destul de tradiţionale sau descoperim
că variante ale acestei metode erau de mult cunoscute şi aplicate.

Fiecare metodă apare sub forma unor variante şi aspecte diferite,
încât, în mod difuz, în cadrul unei metode, de exemplu cea
clasică, se pot naşte treptat tendinţe către modernism. Ele apar
şi se concretizează în variante metodologice compozite, prin
difuziunea permanentă a unor trăsături şi prin articularea a
două sau mai multe metode. O variantă de clasificare a metodelor
educaţionale se poate pronunţa în jurul axei istorice: metode
clasice, tradiţionale (modelul clasic) și metode moderne (modelul
modern).

MODEL DE REALIZARE A ÎNVĂŢĂRII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL
TRADIȚIONAL
 memorarea şi reproducerea cunoştinţelor transmise de cadrul
didactic ;
 competiţia cu scop de ierarhizare;
 se poate realiza și individual.

AVANTAJE:
 Stimulează productivitatea;
 promovează aspiraţii mai înalte;
 pregăteşte elevii pentru viaţa competitivă.

LIMITE:
 generează conflicte, agresivitate;
 lipsa comunicării și a încrederii, amplifică teama de eşec,
egoismul;

MODEL DE REALIZARE A ÎNVĂŢĂRII ÎNTR-UN ÎNVĂŢĂMÂNT MODERN

 apel la experienţa proprie;
 promovează învăţarea prin colaborare;
 dezvoltă gândirea critică în confruntări.

AVANTAJE:
Stimulează:
 argumentarea unei opinii;
 cooperarea în rezolvarea sarcinilor şi problemelor de lucru
(de învăţare).
 iniţiativa,spiritul întreprinzător,
 cutezanţa, asumarea riscurilor, implicare personală, gândire
liberă, creativă, critic.
LIMITE:
 sunt cronofage;
 volumul de informații de transmis este mai mic;
 informația este mai puțin organizată, de aceea elevii o pot
însuși parțial sau greșit;

Noile tehnologii au produs schimbări, modificări în toate
domeniile și era de așteptat ca la un moment dat acest progres să
influențeze și procesul de predare-învățare. Astfel elevii sunt
nevoiți să învețe să gestioneze un număr impresionant de
informații, să le analizeze, să ia decizii să-și dezvolte
cunoștințele pentru a face față provocărilor tehnologice
actuale. În ceea ce privește personalul didactic, sunt necesare
eforturi de formare profesională. Totalitatea instrumentelor care
aparțin tehnologiei informațiilor și comunicării sunt
binecunoscute sub denumirea de TIC. În această categorie se
includ: calculatorul, internetul, poşta electronică, imprimanta,
videoproiectorul. Toate acestea reprezintă realități pe care

elevii le experimentează în fiecare zi. La rândul lui, cadrul
didactic este pus în situația de a opta între continuarea
demersului său educațional în mod conservator, folosind metodele
tradiționale, ignorând tendințele de schimbare sau acceptarea
provocării și implementarea în același timp a noilor tehnologii
în activitatea sa didactică. În cadrul orelor de limba și
literatura română, instrumentele TIC facilitează procesul de
predare-învățare și uneori chiar și evaluare, ne oferă
posibilitatea de a căuta, ne învață a colecta şi procesa în
mod corect informaţia şi de a o folosi într-o manieră critică
şi sistematică. De asemenea, se dezvoltă abilitatea de a folosi
instrumente digitale pentru a produce, prezenta şi înţelege
singuri informaţii complexe; abilitatea de a accesa, căuta şi
folosi servicii bazate pe internet. Folosirea mijloacelor TIC
sprijină dezvoltarea gândirii critice, a creativităţii și în
același timp dezvoltă o atitudine critică şi reflexivă faţă
de informaţia disponibilă. În activitatea de dascăl, cu
ajutorul unui calculator se pot elabora si redacta pe calculator
planuri de lecții, schițe, desene, scheme, fișe de lucru
individuale sau de grup, pentru elevi; aceste materiale, stocate sub
forma de fișiere, pot fi periodic actualizate. De asemenea, se pot
utiliza facilități multimedia pentru a susține auditiv si vizual
teoria (prezentări multimedia), se pot accesa informații de pe
CD-uri, dischete, etc. La ora de limba română, se poate favoriza
utilizarea mesajelor instante, similare comunicării prin chat room
prin care, elevii pot să comunice unii cu ceilalţi şi în afara
clasei; primesc reacţii cu privire la produsele la care lucrează;
exersează comunicarea utilizând limbajul scris; se implică în
discuţii interactive, la distanţă; lucrează împreună la un
proiect, în timp real, în grupuri sau perechi; schimbă

informaţii bazate pe text, documente şi alte resurse.
Publicaţiile electronice – afişe, prezentări, publicaţii
(broşuri, buletine informative, ziare), site-uri sau bloguri –
create de elevi pe parcursul unei unităţi de învăţare,
reprezintă un exemplu de integrare creativă a tehnologiilor
informatice şi comunicaţionale în procesul de
predare-învăţare-evaluare.
Un alt avantaj al mijloacelor TIC constă în faptul că elevii pot
consulta cărți on-line, materiale informative, pot selecta
informația necesară (pot realiza fișe de lectură, fișe cu
citate, aspecte critice, interpretări ale anumitor critici,
autori).
Îngeneral, în şcolile din România se practică, într-o
proporţie mai mare, modelul tradiţional în detrimentul celui
modern. Dar ultimii ani au scos în evidenţă apropierea de modelul
modern, de o comunicare mai profundă între elev şi profesor, de o
educaţie bazată mai mult pe descoperire, cercetare, iniţiativa
elevului atras cu pasiune de informaţiile primite. În mod sigur o
metodologie de succes va implica împletirea celor două modele
(clasic şi modern), având proporţii diferite între ele în
funcţie de situaţia momentului, de colectiv şi bineînţeles de
obiectivele educaţionale urmărite.
În acest caz, așa cum am mai spus, profesorul trebuie să dea
dovadă de multă înțelepciune în alegerea metodelor și, mai
ales, de echilibru. Nu se recomandă alegerea exclusivă a metodelor
tradiționale, nici a metodelor moderne. Cadrul didactic trebuie să
țină seama de factorii care influențează actul didactic:
obiectivele propuse, conținutul învățării, particularitățile
de vârstă și intelectuale ale elevilor, de dotarea materială și
să aleagă din „arsenalul de metode” la dispoziția sa pe cele

mai potrivite momentului instruirii.

BIBLIOGRAFIE:
 Albulescu, I; Albulescu, Mirela, Predarea şi învăţarea
disciplinelor socioumane, Editura „Poliromˮ, Iaşi, 2000;
 Bernat, Simona, Tehnica învăţării eficiente, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003;
 Cerghit, I, Metode de învăţământ, Editura „Poliromˮ,
Iaşi, 2006;
 Ionescu, M., Radu I., Didactica modernă, Editura „Daciaˮ,
Cluj-Napoca, 2001;
 Moise, C., 1996, Concepte didactice fundamentale, Editura
„Ankaromˮ, Iaşi, 1996.

WEBOGRAFIE
https://ro.pinterest.com/pin/2322237300577416/

ACTIVITĂȚILE PRACTICE, OUTDOOR ȘI SĂPTĂMÂNA VERDE ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL

Cristina Grosu MNC
Scoala Gimnaziala "Pictor Nicolae Grigorescu" Titu, Dambovita, Titu

În cadrul sistemului educațional, accentul pe învățarea
teoretică este adesea evident și necesar, dar integrarea
activităților practice este esențială pentru o educație
holistică și comprehensivă. Indiferent de vârsta elevilor,
activitățile practice aduc cu sine o serie de beneficii care nu
pot fi obținute doar din studiul teoretic. Aceste activități nu
doar consolidează cunoștințele teoretice, ci și dezvoltă

abilități practice esențiale pentru viață și carieră.
În era modernă a educației, integrarea activităților practice,
a celor de tip outdoor și a Săptămânii Verzi în curriculumul
școlar poate oferi o experiență educațională mult mai
atractivă, dar și relevantă pentru elevi.
Activitățile practice reprezintă o modalitate esențială de a
transforma cunoștințele teoretice în experiențe tangibile. De la
experimentele în laborator la proiectele de construcție sau arte,
aceste experiențe nu doar îmbunătățesc înțelegerea elevilor
asupra conceptelor abstracte, ci și îi pregătesc pentru viață
și carieră, dezvoltând abilități practice esențiale și
stimulând gândirea creativă și critică.
În același timp, activitățile de tip outdoor duc educația
dincolo de pereții sălii de clasă, oferind elevilor oportunitatea
de a învăța într-un mediu natural și autentic. Prin explorarea
naturii, vizite la muzee sau excursii culturale, elevii nu doar că
își îmbogățesc cunoștințele, dar și dezvoltă abilități
sociale și de comunicare în interacțiunea cu colegii și cu
mediul înconjurător.
În plus, integrarea Săptămânii Verzi în curriculumul școlar
aduce o dimensiune suplimentară de conștientizare și
responsabilitate față de mediu. Prin implicarea în activități
precum plantarea de arbori, curățarea mediului sau explorarea
biodiversității locale, elevii devin mai conștienți de impactul
acțiunilor lor asupra naturii și dezvoltă un sentiment de
responsabilitate față de conservarea și protejarea mediului
înconjurător.
Privind toate aceste lucruri dintr-o altă perspectivă, anume dacă
ne referim la felul în care creierul uman receptează informația,
în funcție de stimulii pe care îi primește, memoria umană este

puternic influențată de experiențele concrete și de exemplele
vizuale sau practice. Studiile din domeniul neuroștiințelor au
arătat că omul, mai exact, creierul uman are o capacitate
înnăscută de a învăța și de a reține informații mult mai
eficient atunci când acestea sunt prezentate sub formă de exemple
concrete sau modele tangibile.
Când elevii sunt expuși la exemple reale sau modele practice în
cadrul activităților practice sau a activităților de tip
outdoor, creierul lor procesează informațiile într-un mod mai
profund și mai eficient. De exemplu, atunci când învață despre
ecosistemele naturale în cadrul unei excursii în natură, elevii
nu numai că văd și aud despre acestea, dar le pot observa în mod
direct, interacționând cu mediul înconjurător și înțelegând
relațiile și interdependențele din natură.
Exemplele concrete și modelele practice oferă creierului uman un
context în care să își încadreze noile cunoștințe și să le
asocieze cu experiențele anterioare, ceea ce facilitează
învățarea și memorarea. Acest lucru se datorează faptului că,
în timp, creierul uman este predispus să înregistreze și să
rețină informații care sunt relevante și semnificative pentru
mediul înconjurător și pentru experiențele individuale.
Prin urmare, integrarea exemplelor concrete și a modelelor practice
în procesul educațional nu numai că îmbogățește experiența
de învățare a elevilor, dar și facilitează procesul de
învățare și memorare. Aceste experiențe concrete oferă
oportunități unice de explorare și de înțelegere profundă a
subiectelor, pregătind astfel elevii pentru succes în viață și
în carieră.
Așadar, integrarea activităților practice, a celor de tip outdoor
și a Săptămânii Verzi în educație contribuie la formarea unei

viziuni mai complete și mai echilibrate asupra învățării și
dezvoltării elevilor. Aceste experiențe educaționale completează
învățarea teoretică cu experiențe practice, explorare activă
și conștientizare socială și ecologică, pregătind astfel
elevii pentru viață și contribuind la formarea unei societăți
mai responsabile și mai angajate în protejarea mediului și în
promovarea sustenabilității.

Eco-Voluntarii Școlii Gimnaziale nr.1 Remetea plantează fapte bune la Stâna de Vale, Bihor.

denisa bursasiu
Scoala Gimnaziala Remetea, Bihor, Remetea

Eco-Voluntarii Școlii Gimnaziale nr.1 Remetea plantează fapte bune
la Stâna de Vale, Bihor.

Protecția ecosistemelor a devenit o preocupare a societății
umane, iar măsurile luate în vederea protecției mediului sunt
bazate pe două idei: ocrotire și conservare. Ocrotirea mediului
urmărește protecția acestuia prin acțiuni legiferate care scot

de sub incidența omului speciile declarate monumente ale naturii.
Conservarea mediului înconjurător constă în utilizarea
rațională și eficientă a resurselor mediului, prin aceasta
vizând păstrarea biodiversității și protecția celorlalte
elemente și interacțiuni naturale care asigură hrana și
habitatul populațiilor de plante și animale.
Școala noastră a înțeles importanța protejării mediului și a
căutat mereu să se implice în diverse programe de educație
ecologică, cum ar fi Programul Eco-Școala, în care e implicată
de trei ani. Participarea unităţilor şcolare la Programul
internaţional Eco-Schools reprezintă oportunitatea realizării
unor acţiuni instructiv-educative complexe, cu implicarea activă a
elevilor, cadrelor didactice, a părinţilor şi cu un ecou
important în rândul comunităţii locale. Pentru noi reprezintă
un program prin care elevii învață să cunoască problemele
mediului în care trăiesc devenind mai atenți și conștientizând
cât e de necesar să se implice și să intervină în rezolvarea
sau diminuarea acestora. Ei iși dezvoltă creativitatea, spiritul
civic, capacitatea de a lucra în echipă, învață să se comporte
ca buni cetățeni.
Prin implicarea lor și a tuturor membrilor comunității școlare
și locale, dorim să vedem beneficii ca:
- crearea unor deprinderi pentru un stil de viață sănătos
- creșterea capacității de a ocroti, respecta și proteja natura
- formarea unui comportament etic, civic și a unor deprinderi de
conservare a naturii
- dezvoltarea spiritului de echipă și creșterea gradului de
interrelaționare la nivel de grup
- implicarea comunitații locale în amenajarea curții școlii și
îngrijirea spațiului de joacă prietenos cu mediul

- derularea unor activități extracurriculare pe teme de protecție
a mediului, sănătate și transport sustenabil
- utilizarea materialelor reciclabile pentru crearea unor produse,
etc.
Una dintre acțiunile desfășurate de noi a vizat PĂDUREA -
ecosistemul cel mai complex din mediul terestru. Avem nevoie de
păduri sănătoase. Depindem de ele pentru a supraviețui,
începând cu aerul pe care îl respirăm, până la lemnul pe care
îl folosim. Pădurile asigură habitatele necesare oamenilor și
animalelor, previn eroziunea solului și diminuează schimbările
climatice.
În anul 2017, zeci de mii de copaci au fost secerați de furtuni
în munții Apuseni. Furtunile au ras sute de hectare de pădure,
dezvăluind un peisaj apocaliptic. Noi elevii și profesorii Școlii
Gimnaziale nr.1 Remetea printre care și voluntarii și
reprezentanții comitetului Eco-Școala, împreună cu
reprezentanți ai Primăriei și ai Ocolului Silvic, am participat
la o acțiune de împădurire, la Stâna de Vale, în cadrul
proiectului ROHU 53 „Conservation and protection of the cross
border natural heritage of Bihor-Hajdu-Bihar counties”, la
sfârșitul lunii aprilie 2024.

Să reținem 10 motive pentru a ocroti pădurea:
1. Pădurea furnizează cea mai mare cantitate de oxigen.
Aproximativ 2/3 din oxigenul consumat de oameni, animale,
microorganisme, industrie și agricultură sunt preluate din
atmosferă, aceasta fiind aprovizionată la rândul ei de către
arbori și arbuști.
2. Absoarbe o mare cantitate de CO2, contribuind la reducerea
poluării, având o influență benefică asupra mediului

3. Fixează solul, împiedicând alunecările de teren și eroziunea
provocată de vânt și ploaie
4. Filtrează apa ce provine din precipitații prin scurgerea
acesteia printre straturile de mușchi și frunze moarte, asigurând
o apă curată, limpede.
5. În cazul ploilor torențiale, reduce mărimea viiturilor, prin
reținerea unor mari cantități de apă.
6. Adăpostește numeroase specii de plante și animale, multe
dintre acestea fiind amenințate cu dispariția.
7. Este o sursă de medicamente și remedii naturale.
8. Prezintă și un impact estetic.
9. Are efecte terapeutice recunoscute, fiind un loc apreciat de
recreere.
10. Atât pentru noi cât și pentru generațiile care urmează să
vină, are o mare importanță educativ-științifică. Constituie
un excelent obiect de studiu pentru cercetare, oferind o mulțime de
informații științifice.
Prin implicarea școlii noastre în Programul Eco-Școala, ne dorim
pe termen lung ca acțiunile noastre să ducă la dezvoltarea unor
tineri conștienți de importanța schimbării obiceiurilor de
reciclare pentru calitatea propriei vieți și a mediului în care
trăiesc, va determina o schimbare pozitivă la nivelul
comportamentului față de mediu, în primul rând al elevilor, dar,
prin propagare și în rândul comunității.
Copiii, părinții lor și ceilalți membrii ai comunității vor
devenii conștienți de importanța implicării în acțiuni care
să schimbe lucrurile din viața lor. Își vor desfășura
activitățile în aer liber într-un mediu curat și primitor la al
cărui aspect vor învăța să contribuie zi de zi, vor învăța
principiile unui stil de viață sănătos, vor învăța valoarea

implicării directe în îmbunătățirea propriului stil de
viață.

Bibliografie:
1. Educație ecologică și de protecție a mediului, Editura
Brevis- Oradea 2008, coordonator Elisaveta Roșu;
2. https://stirileprotv.ro/stiri/social/zeci-de-mii-de-copaci-care-au-fost-secerac-i-de-furtuni-in-apuseni-sunt-inca-la-pamant-de-ce-nu-sunt-ridicac-i.html
3. https://www.ccdg.ro/programe/eco-scoala

STUDIU DE SPECIALITATE-METAFORA ARBORELUI ÎN LIRICA ROMÂNEASCĂ INTERBELICĂ

Adina Mitrică
Liceul "Voltaire", Dolj, Craiova

Un înțelept a fost întrebat, odată, de către un copil: "de ce
crește copacul cu crengile-n sus, către cer?" Acesta a zâmbit
tainic și a răspuns: "Nu știu răspunsul la acestă întrebare,
de ce nu întrebi copacul?" În definitiv, de ce n-am încerca
fiecare dintre noi să găsim o cale de comunicare tocmai cu acele
lucruri care ne intrigă prin prezența lor, ne mângăie retina și
mintea și ne provoacă la incursiuni în noi înșine? Dacă este,

totuși, adevărat că ”în stele nu ajung decât poeții”
(Alexandru Philippide), atunci poate că ar trebui să ne deschidem
sufletele și să primim tot ceea ce a plăsmuit sensibilitatea
acestor iubitori de cuvinte.
Lirica românească înterbelică a fost prolifică în sensul în
care a reușit, prin mecanisme proprii de ființare, să impună
câteva arii tematice ilustrative pentru problematica
existențialistă. Să nu uităm că poezia noastră se afla în
stadiul căutării etosului său profund, într-o perioadă de
maturizare creatoare din care nu au lipsit misticismul sau
modalităţile inedite de expresie. Prin urmare, metafora arborelui
a fost valorificată în măsura în care stările primare, geomorfe
ale vieţii, reprezentate prin asocierea ființei umane cu vegetalul
ce îi dublează existența, au constituit, în esență, o
proiecţie simbolică, venită din substraturi artistice adânci
care au oferit un alt tip de abordare a raportului dintre mit şi
realitate. Ceea ce e interesant este faptul că poeții anilor
dintre cele două războaie au creionat, în maniere subiective de
interpretare a lumii, aceeași atmosferă totuși, orientată către
un nivel superior de existenţă, care a vizat, dincolo de toate,
legătura omului cu pământul.
Dacă admitem faptul că arborele, axis mundi, simbolizează
verticalitatea, atunci această viziune explică şi caracterul
ciclic al evoluţiei cosmice, ale cărei repere sunt moartea şi,
implicit, regenerarea. Poziția arborelui corespunde unui drum
ascensional care permite comunicarea între cele trei niveluri ale
cosmosului: cel subteran (reprezentat de rădăcini), suprafaţa
pământului (prin trunchi şi crengile de jos) și cerul (atins
prin ramurile dinspre vârf). Astfel, în ipostaza unui mediator
între două dimensiuni, copacul, cu lemnul său încărcat de timp,

poate fi, totodată, asociat și cu simbolul cunoașterii, fiindcă
are deschidere spre esenţele primordiale ale existenţei.
Apelul la geometria pe care acesta o presupune este, în poezia
românească interbelică, un mod de a recupera, printre altele,
acea capacitate de apropiere de simplitatea vieții, pentru că,
doar așa, se poate obține o imagine unitară asupra aspectelor cu
adevărat importante ale lumii.
George Bacovia, de pildă, printr-o forță extraordinară a
expresiei, conturează o lume tulburător de tristă, în care
”Copacii albi, copacii negri/ Stau goi în parcul solitar”
(”Decor”), aluzie la pustietatea fizică și spirituală, dar
și la neputința lumii reale de a statornici un raport de
comunicare cu eul poetic. Mai mult, imaginea contrastantă a
arborilor devitalizați accentueză toată gama de stări interioare
care adâncesc disperarea, angoasa și dezolarea.
Poemul ”Nervi de toamnă” propune un alt peisaj, mai obosit, în
care ”Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plânset, e
gol...”. Lamentațiile naturii sunt resimțite tactil, aproape
organic, de către un suflet în derivă, pentru care reperele
verticalității sunt, așa cum, cu ușurință, se poatre constata,
supuse presiunii timpului necruțător. Frigul și boala accentueaza
starea de degradare a unui univers incapabil de a oferi protecție
și adăpost unui individ rătăcit, aflat în imposibilitatea de
a-și dezarmoniza conținutul sufletesc de la sinistra simfonie a
lumii în care este nevoit să viețuiască.
Lucian Blaga, în schimb, se impune printr-o altă abordare în ceea
ce privește simbolistica arborelui. În poemul ”Gorunul”, axul
primordial ce stă la hotarul timpului, veghind „pe pisc, în
zare”, arborele totemic al vegetației carpatine, nu este altceva
decât o verigă de legătură dintre viaţă şi moarte:

”O, cine ştie? Poate că/ Din trupul tău îmi vor ciopli/ nu
peste mult sicriul/ (…)/ sicriul meu,/ gorunule din margine de
codru.” Critica de specialitate atribuie gorunului blagian
sensurile unui simbol sacru al condiției omului în univers,
asemănător cu „acela al turlei de catedrală a cărei inimă
bate la hotarul unui neant nedefinit. El creşte la marginea
codrului ca un strămoş al lumii.” (M. Vaida)
Nu aceeași semnificație apare, însă, în ”Poezia”, o artă
poetică prin intermediul căreia se evidențiază un transfer de
putere între eul creator și copacul perceput ca simbol al
ascensiunii, al perfecțiunii, o reflectare a alterității,
mijlocind astfel comunicarea de ordin spiritual: ”Un fulger nu
trăiește singur,/ în lumina sa, /decât o clipă,/ cât îi ține
drumul din nor,/ până-n copacul dorit/ cu care se unește./ Și
poezia este-așa../ Singură-n lumina sa/ ea ține pe cât ține:/
din nour până la copac,/
de la mine pân' la tine.”
Oscilând permanent între credință și tăgadă, Tudor Arghezi
dă glas unui subiect liric sugrumat de neputință, copleșit de
menirea sa, de care devine din ce în ce mai conștient. În
versurile: ”Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!/ Copac pribeag
uitat în câmpie,/ Cu fruct amar şi cu frunziş/ Ţepos şi
aspru-n îndârjire vie” (Psalm), se realizează o imagine a
singurătății omului uitat de Dumnezeu, în dezacord cu sinele,
făcându-se, în acest fel, referire la suferința celui alungat
din edenul primordial. Epitetul ”pribeag”, asociat
substantivului ”copac” conferă acestui element al regnului
vegetal, al vieții în evoluție, atribute umane: conștiința care
îi amintește de limitarea în timp și în spațiu și care îi
acutizează teama de singurătate provocată de iminența

abandonului divin.
Același tip de identificare între eul liric și copac este
reperată și în poezia programatică "Pârgă", ce îi aparține
lui Vasile Voiculescu, însă mesajul este, de data aceasta, unul
pozitiv, optimist; astfel, sub semnul căutării stilistice, ideea e
absorbită cu totul în discurs și, iată cum imaginea artistului,
printr-un insolit transfer de semnificații, este confundată cu
metafora pomului încarcat de roade, aflat în așteaptarea celor
dornici să îi valorifice potențialul: "Am fost un pom zăbavnic,
târziu am rasarit,/ (…)/ încovoiat de pârgă, aștept
culegători".
Într-un registru similar, cel specific poeziei autodefinirii, Ion
Barbu exprimă, într-o creație descriptiv-picturală precum
”Copacul”, corespondența dintre microcosmos și macrocosmos,
dar și crezul său artistic, surprinzând imaginea personificată a
arborelui ce rămâne “hipnotizat” de frumusețea luminii
cerești, pe care ar dori să o atingă. Este, deci, prezentat un
simbol ascensional ce își trădează rădăcinile care-l
țintuiesc în materialitatea țărânei, dar, în egală măsură,
se actualizează și o metaforă a cunoașterii, a drumului spre
interior, spre sine: ”Nici vălurile nopţii, nici umeda perdea/
De nouri, nu-i goneşte imaginea senină:/ De-un strălucit albastru
viziunea lui e plină/ Oricât de multe neguri în juru-i vor
cădea...”
Prin urmare, indiferent de textul la care ne raportăm, metafora
suplineşte realitatea, ea contribuie la crearea unui cadru alegoric
de o largă perspectivă, iar arborele, după cum se poate observa,
depăşeşte limitele unui simplu motiv liric şi se încadrează
în sfera simbolurilor germinaţiei naturii, fiind orientat spre un
complex de imagini artistice care dau individualitate versurilor

care îl conțin.
Dincolo de toate aceste considerații teoretice și de alternative
de interpretare, ilustrative rămân vorbele înțeleptului: ce ne
oprește să găsim în noi resursele necesare, curiozitatea și,
mai ales, disponibilitatea sufletească de a întreba, într-o zi
oarecare, un copac, de ce ramurile îi cresc mereu spre cer? Am
rămâne suprinși- nu de răspuns,- ci de faptul că ne răspunde!

• Bibliografie:
 Eliade Mircea, Tratat de istorie a religiilor, cap. VIII,
Vegetaţia. Simboluri şi rituri ale reînnoirii, Editura Humanitas,
București, 1992
 Durand Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului,
Editura Univers, Bucureşti, 1977
 Vaida Mircea, Lucian Blaga. Afinităţi şi izvoare, Editura
pentru Literatură, Bucureşti, 1975
 Vulcănescu Romulus, Mitologia română, Editura Academiei,
Bucureşti, 1985

Diversitate culturală în romanul „Mara”, de Ioan Slavici

corina cernica
Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" Campina, Prahova, Campina

După cum susține Ion Dodu Bălan în lucrarea sa Ioan Slavici sau
Roata de la carul mare, romanul Mara este ”o bogată frescă
socială care cuprinde viața de zi cu zi a oamenilor, datini,
tradiții, elemente etnografice și etnopsihologice, activitatea
breslelor.” Așadar, romanul prezintă o lume a târgoveților și
breslașilor transilvăneni, o lume în care eterogenitatea etnică
și religioasă constituie obstacol doar în rare cazuri. Românii
trăiesc alături de nemți, sârbi sau maghiari fără mari

conflicte, conform unor reguli nescrise, dar respectate de toți.
Slavici surprinde cu multă măiestrie câteva aspecte legate de
conviețuirea celor care alcătuiau lumea Marei, lume diversă etnic
și religios, dar unită în activitățile sociale.
De altfel, și Magdalena Popescu, în lucrarea Slavici, afirmă că
romanul Mara surprinde o colectivitate sudată de scopuri
productive, religioase, festive și tradiționale.
Respectul reciporoc în ceea ce privește obiceiurile
comunităților etnice și participarea unuia la evenimentele de
acest gen ale celuilalt sunt, de asemenea, descrise în roman.
Astfel, Mara și fiica ei, Persida, eroinele romanului, sunt
primite ca într-o familie în casa sârbului Claici. Sunt găzduite
cu lunile și participă atât la pregătirea pentru nuntă a
Milenei, fiica lui Claici, cât și la evenimentul în sine. De
exemplu, Persida și prietena ei Anca erau ”surori de mireasă”,
purtând rochii la fel, iar ”frați de mire” erau preotul
Codreanu și Trică, fratele Persidei, purtând ”haine negre și
mânuși”. Ceea ce înseamnă că toți aceștia participă fără
prejudecăți la obiceiurile de nuntă sârbești, destul de
apropiate, de altfel, de cele românești. Pe de altă parte,
sârboaicele merg duminica la biserica românească, unde, spun ele,
slujba e mai frumoasă.
De asemenea, Mara colaborează cu neamțul Huber, iar acesta face
parte dintr-o breaslă alcătuită aproape exclusiv din români; în
călătoria de investitură, Națl, fiul acestuia și viitorul soț
al Persidei, e găzduit la casele breslelor, alături de unguri,
cehi, sași și se simte pretutindeni printre ai săi.
Marea secvență a sărbătorii culesului adună oameni
de pretutindeni în podgoriile Aradului. Grupurile, indiferent de
etnie, umblă de la o cramă la alta, cu cântece și dans, băuturi

și mâncare.
Dovada conviețuirii culturale, a interculturalității preferate
în locul segregării, o găsim și în felul în care anumite
obiceiuri culturale aparținând unui grup sunt nu doar acceptate,
ci învățate și practicate de grupurile etnice diferite. Tabloul
următor este semnificativ în această direcție. La culesul
viilor, într-o seară, Persida învață de la Națl să valseze,
iar acesta, de la ea, jocul românesc ”Mărunțeaua”, joc
preferat al podgorenilor. Națl, deși „crescut între români și
vorbind românește tot atât de bine ca nemțește, la
«Mărunțeaua» nu se pricepea”. Din această cauză susține,
mai întâi, că „nici nu e joc, ci un fel de țopăială” .
Ulterior, când ”și el începu să miște din ce în ce mai
neastâmpărat din picioare”, intrând în ritmul dansului,
recunoaște că „era minunat și jocul acesta”.
Un alt exemplu de conviețuire care apare în roman este momentul
în care Națl devine maistru măcelar, iar la masa dată în
cinstea acestui eveniment, participă ”autorități” religioase
diferite. Tot cu această ocazie, Hubăr simte că acum este
acceptat pe deplin în comunitatea în care trăia de ani mulți.
Respectul reciproc al tradițiilor comunităților etnice și
religioase diferite se referă și la întâlnirea oamenilor
aparținând acestor comunități în tîrgurile de țară, care
capătă ”dimensiunile și fastul unor adevărate sărbători”
(Ion Dodu Bălan, Op. Cit.). Un exemplu este târgul de toamnă de
la Arad.
La acest târg, străzile și câmpia din împrejurimi sunt pline de
care cu bogății din „șapte ținuturi”: „poame de pe
Crișuri și din Valea Murășului”, „lemnărie din Munții
Abrudului”, bucate din câmpie și pe jos se înșiruie butoaie cu

vin și rachiu. În piața de vite abia mai încap turmele de porci,
hergheliile de cai, cirezile de vaci și boi.
„Ce mulțime de oameni și ce amestecătură de tipuri și de
porturi și de limbi! E parcă aici e mijlocul pământului, unde se
întâlnesc toate neamurile. Pe-nserate se aprind împregiurul
orașului mii de focuri, la care stau de vorbă ori își petrec
cântând aici români, colo unguri, mai departe șvabi ori sârbi,
iar printre aceștia slovaci, ba până chiar și bulgari.”
Comunitățile etnice pe care le descrie Slavici în roman au
anumite prejudecăți privind identitatea lor culturală,
religioasă, istorică. Însă, în relațiile dintre oameni,
prejudecățile sunt ”ignorate” datorită toleranței și
acceptării, spiritului de egalitate și de conviețuire.
Astfel, dragostea dintre Persida și Națl contravine
prejudecăților despre diferențe etnice și religioase care nu se
pot împăca. Astfel, deși admite că destinului nu i te poți
împotrivi, Mara nu se învoiește la început cu niciun chip ca
fiica ei să-și „spurce sângele”, măritându-se cu un
străin, neamț și papistaș. La fel gândesc și părinții lui
Națl. Însă, cei doi tineri vor reuși ca, prin puterea dragostei,
să răstoarne acestă „lege nescrisă”.
După ani de rezistență, Persida alege să fugă cu Națl, să se
căsătorească pe ascuns și să se stabilească la Viena. Pentru a
trăi în liniște, ei sunt nevoiți să-și abandoneze rădăcinile
și să meargă într-un loc nou, unde nimeni nu-i cunoaște, unde
nimeni nu îi va judeca. Despărțirea de adevărata casă este cu
atât mai ușoară cu cât amândoi nu mai vorbeau decât
nemțește. Dorul de casă îi va determina însă, la un moment
dat, să râvnească întoarcerea. De fapt, împlinirea lor nu era
posibilă decât în sânul comunității din care proveneau.

Întorcându-se în lumea lor tradițională, la o viață în care
celălalt este aproapele tău, care te ajută la nevoie, dar este
și judecătorul tău, Persida trebuie să accepte, la început,
disprețul celor din jur. Ea simte neîncrederea cu care este
privită. Iertarea va veni, însă, mult mai târziu.
Persida e „papistășită”, având o educație religioasă în
spirit catolic din care, însă, nu-și însușește dogme și
principii, ci doar deprinderi morale pe care le respectă cu
sfințenie. Maica Aegidia este îndrumătorul spiritual al Persidei,
este o a doua mamă. Încuvinţarea şi binecuvântarea din partea
maicii este la fel de importantată pentru Persida ca aceea din
partea mamei sale. În Mara, reprezentantul Divinităţii este nu un
preot, ci o călugăriţă. Ea intervine în mersul lucrurilor numai
atunci când i se cere, cu toate că este mereu prezentă. Pentru
că i-a înşelat încrederea, căsătorindu-se pe ascuns cu Națl,
Persida nu îndrăzneşte să îi ceară iertare decât la naşterea
copilului. De aceea, naşul noului-născut nu putea fi decât maica
Aegidia. În acest fel, ea capătă liniștea și pacea familiei,
iar învățăturile pe care și le însușise vor fi transmise
copiilor ei.
Națl, crescut printre români, vorbea la fel de bine românește ca
și nemțește. Persida și Națl vorbeau totdeauna nemțește.
„Așa o porniseră de la început și Persida ținea că așa să
și rămâie”. Cu toate acestea, ori de câte ori Națl se făcea
vinovat de ceva, „îi vorbea ca s-o îndulcească, în limba
ei”.
Așadar, deosebirile de limbă și cele de comunitate etnică nu
sunt cele ce întreţin drama acestui cuplu, simbolic ales astfel
– el neamţ, ea româncă -, ci rigorile şi convenţionalismele
sociale, îndeosebi cele confesionale, care par rigide, până

într-un anumit moment.
Eroii lui Slavici, Persida și Națl, prin căsătoria
lor, deschid o nouă etapă în relațiile dintre oameni
aparținând unor etnii diferite . Se trece astfel peste anumite
prejudecăți identitare, atât cât a fost posibil în condițiile
interculturalității acelei lumi. E evident faptul că tinerii din
generația Marei și a lui Hubăr n-ar fi acceptat gestul pe care
copiii lor au avut curajul să-l facă. Cu siguranță că nepoții
lor vor găsi asemenea acte întrutotul firești, fiindcă
prejudecățile privind diferențele etnice, culturale, religioase
își pierd puterea de a influența decisiv viața unor comunități
interculturale și a oamenilor din care sunt alcătuite, lăsând
spațiu larg sentimentelor, comportamentelor de reconciliere,
toleranță și acceptare, pentru care Slavici a militat
întotdeauna.

Bibliografie:

1. CĂLINESCU, George, Istoria literaturii române de la origini
pâna în prezent, București, Editura Fundația pentru literatură
si artă, 1941.
2. CUBLEȘAN, Constantin, Ioan Slavici, Bucureşti, Editura Recif,
1994.
3. DODU-BĂLAN, Ion, Ioan Slavici sau Roata de la carul mare,
Bucureşti, Editura Albatros, 1985.
4. MANOLESCU, Nicolae, Arca lui Noe, Bucureşti, Editura Eminescu,
1991.
5. MARCEA, Pompiliu (editor), Slavici – „Mara”, Texte
comentate, București, Editura Cartea Românescă, 1975.
6. MICU, Dumitru, Scurta istorie a literaturii române, București,

Editura Iriana, 1994.
7. POPESCU, Magdalena, Slavici, București, Editura Cartea
Românească, 1977.
8. SLAVICI, Ioan, Mara, București, Editura Pescăruș, 2016.
9. TRIFF, Eliza (coordinator), In memoriam Ioan Slavici, Timișoara,
Editura Eurostampa, 2008.
10. VIANU, Tudor, I. Slavici, în Șerban Cioculescu, Istoria
literaturii române moderne, București, Editura Didactică si
Pedagogică, 1971.

Aplicația Kahoot

Mihaela Lupu
Bacau, Bacau

Aplicaţia Kahoot – un instrument util de evaluare

Prof.Lupu Mihaela


Platforma Kahoot.it, poate fi utilizată la clasă, pentru
orice disciplină de studiu, fiind o fereastră educaţională
între tradiţie şi modernitate. Conţine teste la care elevii pot

da răspunsurile de pe telefon, tabletă, laptop, calculator. Aceste
dispozitive trebuie să aibă acces la internet.
De ce Kahoot?
• Centralizarea și stocarea rezultatelor;
• Îmbunătățirea calității actului de
predare-învățare-evaluare;
• Climat de învăţare plăcut, relaxat, evitarea monotoniei;
• Favorizează individualizarea şi diferenţierea instruirii;
• Poate fi folosit oriunde, dar depinde de conexiunea la internet;
• Îmbunătăţirea abilităţilor digitale;
• Feed-back imediat pentru elev și profesor;
• Obiectivitatea evaluării rezultatelor;
Cum ?
• se accesează www.kahoot.it;
• crearea contului Sign up for free! unde se vor înregistra
datele personale;
• comanda Quiz pentru crearea unui test căruia îi dăm un nume;
• prin opțiunea Ok, go! se trece la scrierea întrebărilor,
apăsând, pentru fiecare întrebare nouă opțiunea Add question.
Varianta corectă de răspuns este marcată cu bifă.
• Pot fi ataşate imagini, filmuleţe video;
• Save – întregul test e salvat şi publicat
• Play
• comanda Classic oferă acces individual tuturor elevilor,
comanda Challenge pentru jocul în echipă;
• încărcarea testului va genera un cod (pin), format din 6-7
cifre.
• elevii pot intra în aplicația Kahoot, introducând acest cod.
• după opțiunea Enter, fiecare elev își va scrie propriul nume
(Nickname);

• după opțiunea Ok, go! fiecare elev va fi înregistrat în joc
și își va vedea numele;
• cadrul didactic verifică dacă toți elevii sunt înscriși și
pornește testul prin opțiunea Start.
https://kahoot.com/

SEMNIFICAȚIILE SĂRBĂTORILOR PASCALE ÎN LITERATURRA ROMÂNĂ

Nedelcu Ionela
Liceul Tehnologic Silvic Dr. Nicolae Rucareanu, Brasov, Brasov

SEMNIFICAȚIILE SĂRBĂTORILOR PASCALE ÎN LITERATURRA ROMÂNĂ

Profesor de Limba și literatura română : Nedelcu Ionela
Unitatea de învățământ : Liceul tehnologic Silvic Dr. N.
Rucăreanu
Localitatea Brașov, județul Brașov

Semnificația sărbătorilor pascale a fost surprinsă în creații

literare epice și lirice din literatura română. Acestea pot fi
multiple : sacrificiul, renașterea spirituală, conexiunea cu
Divinitatea, bunătatea. Acestea se adresează elevilor de toate
vârstele. Alegerea acestora are în vedere adaptarea conținutului
la nivelul de vârstă și de înțelegere al elevilor.
Activitățile de predare-învățare-evaluare pot avea și o
perspectivă interdisciplinară între artele plastice și
creațiile literare : realizarea unui desen, a unei picturi plecând
de la conținutul textului literar, fie el liric sau epic. O altă
metodă modernă, este video -poemul : realizarea unui videoclip, cu
un fundal adecvat , adesea la alegerea elevilor, în care acestia
recită artistic versurile. Astfel, sentimentul este exprimat prin
mai multe arte adresate atât vizualului, cât și auditivului,
având un impact mai mare asupria audienței. Astfel, se dezvoltă
creativitatea, imaginația elevilor, capacitatea de gândire
analitică și de a face asocieri. Modalitățile de evaluare pot fi
bazate pe feed-back-ul colegilor prin realizarea unei expoziții și
prin turul galeriei, acordarea de diplome sau de premii.
Câteva opere reprezentative din literatura română , cu caracter
religios, care au ca temă sacrificiul și învierea Domnului Iisus
Hristos sau obiceiurile cu ocazia sărbătorilor de Paște sunt :
În grădina Ghetsimani, de Vasile Voiculescu, Hristos a înviat ,
de Vasile Militaru, De Paști, de Tudor Arghezi, În ziua de Paști,
de Elena Farago, Noaptea Învierii, de Nechifor Crainic, Învierea ,
de Mihai Eminescu. Acestea sunt opere lirice care surprind artistic,
cu ajutorul mesajului artistic și al procedeelor de expresivitate
atât sacrificiul Domnului Iisus Hristos, zbuciumul sufletesc al
acestuia, sacrificiul acestuia pentru omenire prin moarte și
învierea acestuia, cât și magia sărbătoarilor pascale la
români: parfumul de cozonac și pască proaspăt coapte, gustul

ouălelor roșii ciocnite cu drag, venirea Iepurașului de Paște,
aducând multe cadouri pentru copilași, salutul tradițional al
românilor timp de trei zile cu Hristos a înviat , Adevărat a
înviat. De asemenea, minunea Învierii se revarsă asemenea ataât
în sufletele oamenilor, cât și asupra întregii naturi, aflată
în straie primăvăratece de sărbătoare.
Vasile Voiculescu, în poezia În grădina Ghetsimani surprinde
zbuciumul Mântuitorului în ziua premergătoare crucificării și
lupta interioară a acestuia între natura sa divină și cea
umană. Metaforele sunt pline de expresivitate și imaginile
artistice , tulburătoare : Iisus lupta cu soarta și nu primea
paharul/ Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea într-una/
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul/ Și-amarnica-i
strigare stârnea în zări furtuna.
Pe de altă parte, Tudor Arghezi, în poezia De Paști redă
imaginea unui spațiu citadin în care divinitatea revine să
lumineze sufletele oamenilor. Îngeri și heruvimi îndeplinesc
ritualul religios tradițional. Elementele religioase nu lipsesc:
icoane, candele , lumânări. Este o contopire ludică și
cremonioasă între divinitate și elementele care o reprezintă și
umanitatea marcată prin metonimia orașul și imaginea inocenței
absolute: copii somnoroși. Atmosfera este una miraculoasă, de
liniște și pace absolută. Proceele de expresivitate contribuie la
transmiterea ideii poetice: divinitate și umanitate deopotrivă
celebrează Învierea Domnului Iisus Hristos. E o adevărată
comuniune a mundanului cu miraculosul, a pământului cu cerul și
cu Dumnezeu. Imaginile vizuale, auditive, olfactive se împletesc
armonios : La toate lucarnele și balcoanele/ Au scos îngerii
icoanele/ Și-au aprin pe scări/ Candele și lumânări. Orașele
de sus, în sărbătoare/ Au întins velnițe și covoare/ Și ard

în potire , mireasmă subțire. / Și din toate ferestrele deodată
, / Mii și sute de mii/ Heruvimii fac cu mâna bucălată / La
somnoroșii copii.
Miracolul sărbătorii de Paște este surprins în versuri atât de
simple și totuși atât de profunde în semnificații.
Elena Farago în poezia sa În ziua de Paști descrie în câteva
versuri simple emoția copiilor de Paște sărbătorită cu drag în
familie : Toți copii azi se-mbracă / Cu ce au ei mai frumos/ Și
părinților le cântă/ Învierea lui Hristos/ Și la masă
ciocnesc astăzi/ Toți copii cei cuminți/ Ouă roșii și
pestrițe/ Cu părinții lor iubiți.
Astfel, prin studierea operelor artistice ale marilor autori
români, elevii pot înțelege mai bine semnificațiile
sărbătorilor pascale, atât cele religioase, cât și cele laice.
Scopul acestora este dezvoltare creativitații, a inteligenței
emoționale și, de ce nu a empatiei.

Recunoștință eroilor neamului prin rugăciune, muncă și cânt

STEFANUȚ CATAUTA
Grupul Scolar "Stefan Manciulea" Blaj, Alba, Blaj

Recunoștință eroilor neamului prin rugăciune, muncă
și cânt
Cătăuță Ștefănuț

Anul 2021 a fost declarat în cadrul Patriarhiei Ortodoxe Române
drept „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea
liturgică și culturală a cimitirelor”. Prin aceasta s-a dorit
manifestarea unei atenții speciale față de cei trecuți în
veșnicie prin acțiuni care să se reflecte în dictonul „Ora et

labora” (roagă-te și muncește). Astfel, pe lângă grija pentru
sufletele lor exprimată prin rugăciuni, slujbe și pomeniri,
suntem chemați să acordăm o grijă specială și cimitirelor,
care sunt locurile de odihnă ale trupurilor acestora. Îngrijirea
cimitirelor este expresia respectului și a unei pioase aduceri
aminte față de înaintașii noștri.
O categorie aparte în rândul celor adormiți în Domnul o
reprezintă eroii neamului nostru. Acestora le vom arăta
neîntrerupt recunoștința pentru libertatea noastră și pentru
păstrarea identității naționale, a pământului și a limbii
strămoșești, valori de mare preț pentru care s-au jertfit ei
până la moarte.
La propunerea Grupului de Inițiativă pentru Tineret din cadrul
Protopopiatului Ortodox Blaj, un grup numeros de elevi de la cele
trei licee din Blaj, Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea”,
Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” și Colegiul Național
„I.M.Clain”, s-au implicat într-un parteneriat educațional,
fără precedent, care a urmărit îmbunătățirea considerabilă a
aspectului mormintelor din Cimitirul Eroilor din Blaj.
Astfel, în perioada premergătoare Zilei Eroilor, timp de o
săptămână, mai multe grupuri de tineri voluntari s-au străduit
să își manifeste prețuirea față de eroi îngrijindu-le
exemplar mormintele. Aceste activități practice pentru îngrijirea
celor 185 de morminte ale eroilor înmormântați la Blaj, în acest
cimitir, au constat în îndepărtarea vegetației buruienoase,
revopsirea mormintelor, curățarea temeinică a crucilor,
îngroșarea sau rescrierea literelor care alcătuiesc numele
înscrise pe cruci și plantarea de flori. Aceeași grijă a fost
manifestată și față de monumentul ridicat ȋn cinstea eroilor
cunoscuți sau necunoscuți cu numele.

Pe tot parcursul acestor lucrări, tinerii voluntari au fost
însoțiți și coordonați de mai multe cadre didactice
responsabile alături de Părintele Ștefan Cătăuță,
coordonatorul principal al acestui proiect de suflet. Alți tineri
însă, s-au mobilizat sa pregătească un frumos program artistic
și patriotic dedicat eroilor noștri. Astfel, un inimos grup vocal
de la Colegiul Național „I.M.Clain”, coordonat de d-na prof.
Alexandra Băcilă s-a pregătit să sensibilizeze prin cânt
inimile celor prezenți la slujba de pomenire și de comemorare a
eroilor.
Întreaga manifestare patriotică a luat forma unui proiect cu un
mare impact în sufletele elevilor încântați de rezultatelor
muncii lor, un proiect care a fost intitulat „Recunoștință
eroilor neamului prin rugăciune, muncă și cânt”.
Tinerii noștri au fost principalii beneficiari ai acestui proiect
educativ, fiindcă au înțeles mai bine importanța „darurilor”
oferite de înaintașii noștri, valoarea, dar și necesitatea
jertfei, chiar până la sacrificiul suprem în anumite situații
limită; au înțeles caracterul absurd al războiului și valoarea
păcii, precum și că faptele noastre, asemenea ale eroilor, ne vor
face vrednici ne neuitare și prețuire din partea urmașilor
noștri.
Nu puțini au fost cei care au fost sensibilizați profund de
mesajul pe care l-au citit pe crucea unui erou, pe nume Popescu
Ioan, soldat în regimentul „Roșioriˮ Sibiu, originar din comuna
Mârșani, județul Dolj: „Oprește-te o clipă, iubite
trecător,/ Că și tu ești ca mine, în lume muritor./ Doream o
viață lungă și plină de noroc,/ Dar s-a sfârșit pe câmpul de
onoare în chinuri mari de foc”.
Toate aceste acțiuni premergătoare, au fost întregite în ziua

Praznicului Înălțării Domnului, respectiv a Zilei Eroilor,
printr-un eveniment solemn. Munca tinerilor a fost completată cu
rugăciunea, prin slujba de pomenire săvârșită la Monumentul
eroilor. Aceasta a fost însoțită de alte momente de manifestare a
prețuirii față de eroi, precum depuneri de coroane, păstrarea
unui moment de reculegere, frumoase alocuțiuni și intonarea mai
multor cântece de către grupul vocal, cărora li s-au alăturat
și credincioșii însoțiți de preoții din Blaj prezenți la
acest eveniment comemorativ.
Finalul evenimentului a urmărit păstrarea implicării elevilor
până la capăt în acest proiect. Aceștia au fost îndemnați să
așeze pe mormintele eroilor toate candelele achiziționate de ei
înșiși, astfel încât ruga către Dumnezeu, dar și toate
sentimentele de prețuire față de eroi, concentrate în această
lumină din candelă, să ajungă la fiecare erou, adică la fiecare
mormânt de erou cunoscut cu numele sau necunoscut, înmormântat
în Cimitirul eroilor din Blaj.
Urmând același tipar această manifestare patriotică și
creștinească, deopotrivă, s-a reeditat în anii următori.
Astfel, au existat a doua și a treia ediție și se dorește a
deveni o tradiție din manifestarea căreia să se hrănească și
să se dezvolte multe generații de elevi care vor studia în
școlile blăjene.

STUDIU DE SPECIALITATE-CE TREBUIE SĂ FACEM PENTRU A-I AJUTA PE ELEVI SĂ EXERSEZE ŞI SĂ APROFUNDEZE CONCEPTELE NOU-ÎNVĂŢATE?

corina kovacs
Scoala Gimnaziala Chislaz, Bihor, Marghita

STUDIU DE SPECIALITATE-CE TREBUIE SĂ FACEM PENTRU A-I AJUTA PE
ELEVI SĂ EXERSEZE ŞI SĂ APROFUNDEZE CONCEPTELE NOU-ÎNVĂŢATE?
Autor: prof.înv.primar Kovacs Corina
Şcoala Primară nr 1 Chiraleu (Chişlaz), judeţul Bihor
Învăţarea iniţială, oricât de bună ar fi, nu este
suficientă dacă vizăm reţinerea informaţiei pe un termen mai
lung şi aplicarea ei în contexte viitoare. De aceea, elevii
trebuie să aibă ocaziile potrivite pentru a exersa noile

deprinderi şi pentru a-şi aprofunda înţelegerea noţiunilor
achiziţionate. Fără acest gen de prelucrare îndelungată,
cunoştinţele înţelese în primă instanţă în mod adecvat de
către elevi se vor estompa şi vor fi pierdute cu timpul.
Pasul numărul 1: Daţi elevilor sarcini care le cer să observe
asemănări şi deosebiri!
Există patru tipuri principale de activităţi axate pe
identificarea similarităţilor şi diferenţelor: comparaţia,
clasificarea, crearea de metafore şi construirea de analogii.
Comparaţia este un proces de identificare a asemănărilor şi
deosebirilor dintre lucruri sau idei. Atunci când profesorii
lucrează cu elevi mai mici sau când introduc activităţile de
comparaţie, aceşti autori recomandă folosirea unor structuri
frazale. Diagramele Venn reprezintă oaltă formă foarte cunoscută
de ilustrarea a comparaţiilor. O ultimă variantă este matricea de
comparaţii. Avantajul acestei matrici constă în aceea că poate
fi extinsă cu uşurinţă, pentru a include noi elemente de
comparaţie şi noi criterii de comparaţie.
Clasificarea este procesul de grupare a lucrurilor care sunt
asemănătoare în categorii bazate pe notele lor comune. În cea
mai simplă formă, o sarcină ce clasificare îi prezintă elevului
nişte categorii predeterminate şi îi cere să selecteze
conţinutul în funcţie de aceste categorii.
Crearea de metafore este procedeul de identificare a unui tipar
general sau fundamental care pune în legătură informaţii ce nu
sut apropiate în niciunfel lanivel literal sau la suprafaţă.
Construirea de analogii este procedeul prin care identificăm
relaţiile dintre două mulţimi de elemente.
Pasul numărul 2: Ajutaţi-i pe elevi să identifice erorile de
logică şi argumentare

Analiza greşelilor de argumentare reprezintă o modalitate
eficientă pentru a aprofunda cunoaşterea declarativă a elevilor.
Aceste tipuri de greşeli trebuie să fie predate în mod direct
elevilor şi exemplificate în termeni cât mai concreţi. Odată ce
vor stăpâni aceste noţiuni, elevii vor dispune de un set eficient
de instrumente pentru a analiza validitatea informaţiilor primite.
Pasul numărul 3: Oferiţi-le elevilor oportunităţi pentru a-şi
exersa abilităţile, strategiile şi procedurile!
Activităţile amintite la acest pas se aplică mai degrabă pentru
cunoaşterea de tip procedural, iar aici ne gândim la abilităţi,
strategii şi proceduri. În cazul multora dintre cunoştinţele
procedurale, finalitatea este ca elevii să poată să pună la
lucru aceste cunoştinţe fără să mai delibereze. Această
capacitate poartă numele de fluenţă. Fără aceasă fluenţă,
cunoaşterea procedurală n-ar putea fi utilizată. Activitatea
practivă eficace transformă cunoaşterea procedurală exersată cu
dificultate într-o cunoaştere procedurală exersată în mod
fluent. Există cel puţin trei caracteristici ale activităţilor
practice eficace:
- Iniţierea unei serii de activităţi practice bine organizate şi
situate la intervale mici de timp (elevilor trebuie să li se ofere
un model clar pentru aplicarea noilor cunoştinţe şi abilităţi,
precum şi una-două ocazii pentru a le exersa ei înşişi;
sarcinile trebuie proiectate în aşa fel încât ratele de succes
ale elevilor să fie maximizate);
- Mai departe, apelaţi la activităţi practice mai puţin
organizate şi mai variate (în timp, va fi nevoie de tot mai multe
activităţi practice, ceea ce va necesita rezolvarea tot mai multor
exerciţii, cu un grad de complexitate tot mai crescut);
- În funcţie de context, nu uitaţi să propuneţi şi

activităţi practice pentru fluenţă (activităţile practice care
vizează fluenţa trebuie să includă o gamă largă de exerciţii,
aşa încât elevii să fie confruntaţi cu diverse contexte de
aplicare a procedurii; dascălul trebuie să fie atent nu doar la
buna formare a deprinderilor ci şi la acurateţea şi viteza de
rezolvarea a exerciţiilor; la acest nivel elevii trebuie să fie
capabili să rezolve independent exerciţiile propuse);
Pasul numărul 4: Decide în ce măsură te vei folosi de
învăţarea cooperantă în grupuri!
Activităţile amintite la Pasul 1 şi 2 pot fi puse în
practică atât la nivel individual cât şi în grupuri mici.
Folosirea grupurilor de cooperare în Pasul 3 are loc de obicei abia
după ce elevii au avut posibilitatea să exerseze şi singuri.
După ce elevii vor fi exersat la nivel individual, ei se vor
întâlni în grupuri mici, pentru a vedea cât de corect pot să
execute activităţile practice. Fiecare elev explică în ce fel a
rezolvat acele exerciţii. Prin dialog, elevii descoperă ce anume
i-a condus la soluţionările corecte şi eronate.
Pasul numărul 5: Daţi acele teme de casă care vor putea implica
şi familia!
Sunt recomandabile trei tipuri de temă pentru acasă:
- Tema care îi ajută pe elevi să apofundeze cele învăţate (cum
rezolvarea unor sarcini necesită un timp mai lung, terminarea
acestor sarcini devine temă pentru acasă, însă profesorul se
asigură că toţi elevii posedă resursele necesare pentru a
termina singuri această sarcină; în acest caz părinţii sunt
informaţi clar cum îşi pot ajuta copiii);
- Tema care sporeşte fluenţa elevului la nivel de cunoaştere
procedurală (implicarea părintelui în tema menită să sporească
fluenţa se focalizează de obicei asupra ajutării elevilor în

a-şi monitoriza viteza şi acurateţea; şi în acest caz,
părinţii primesc sfaturi clare de la învăţător);
- Tema pentru acasă care introduce conţinuturi noi (acest gen de
temă ia de obicei forma citirii unor fragmente din manual la care
profesorul nu a ajuns încă, dar despre care va discuta la lecţia
din ziua următoare; treaba părinţilor va fi să îi întrebe pe
copii ce anume au reţinut din tema lor sau cu ce fel de întrebări
au rămas; profesorul trimite părinţilor un set de îndrumări
clare);
Pasul numărul 6: Cereţi-le elevilor să-şi revadă temele şi
notiţele din caiete şi să le corecteze acolo unde e cazul!
Elevii îşi pot revedea notiţele din caiet în orice moment şi
după discutarea temei pentru acasă. Aceasta presupune ca, din timp
în timp, elevii să fie invitaţi să revadă ce au notat în
caiete, încercând să vadă care sunt lucrurile pe care le-au
înţeles corect de la bun început şi unde au reţinut, în primă
instanţă, lucruri greşite. De asemenea, ei vor trece în caiete
înţelegeri şi descoperiri pe care nu le-au notat până acum.
În concluzie, profesorii trebuie să distingă între cunoaşterea
procedurală şi cea declarativă. Trebuie ştiut că pentru
cunoaşterea procedurală, exerciţiul este cea mai bună cale de
aprofudare. Activităţi precum identificarea asemănărilor şi
deosebirilor ori identificarea erorilor de raţionament sunt utile
mai degrabă pentru cunoaşterea declarativă. Folosirea grupurilor
de cooperare, a temelor pentru acasă şi a activităţilor de
revizuire a înţelegerilor anterioare este bine-venită pentru
ambele tipuri de cunoaştere.

Bibliografie:
Marzano, Robert J.- Arta şi ştiinţa predării, un cadru

cuprinzător pentru o instruire eficientă, Editura Trei,
Bucureşti, 2015

Planeta pe care trăim

Vasile Tudor
Grup Scolar "Duiliu Zamfirescu" Dragalina , Calarasi, Dragalina

Pământul reprezintă magnifica planetă care poartă omenirea în
istorie, fiind cea mai densă din Sistemul Solar și cea mai mare
dintre cele patru planete telurice. Are formă de geoid, iar
dimensiunile sale au valorile următoare: raza ecuatorială = 6378
km, raza polară = 6356 km, suprafața = 510 milioane de kilometri
pătrați.
Forma de geoid este dată de suprafața medie a Oceanului

Planetar, neafectată de maree și prelungită pe sub continente,
fiind aproximată printr-un elipsoid de rotație.
Circa 29,2 % din suprafața Pământului este reprezentată de
continente și insule, iar restul de 70,8 % este acoperit de apă
(oceane, mări, lacuri, râuri), care formează împreună
hidrosfera.
Structura internă (endostructura) a Pământului a fost
stabilită progresiv de diverși cercetători (E. Wiechert, D. R.
Oldham, A. Mohorovičić, B. Gutenberg, I. Lehmann, E. K. Bullen, H.
Jeffreys), fiind puse în evidență învelișurile de ordinul I
(scoarță, manta, nucleu) și de ordinul II (A, B, C, D, E, F, G),
precum și suprafețele de discontinuitate care le separă (Moho,
Jeffreys, Repetti, Wiechert-Gutenberg, Lehmann, Oldham-Gutenberg).
Litosfera ((gr. lithos=piatră și sferă) este partea solidă
care delimitează Terra, fiind formată din scoarță și o parte
din mantaua superioară.
Începând cu Anul Geofizic Internațional, inaugurat la 1 iulie
1957, s-a conturat tectonica plăcilor (J. T. Wilson, D. P.
McKenzie, J. W. Morgan), teorie care permite explicarea proceselor
geodinamice ale litosferei.
După J. W. Morgan, litosfera este fragmentată în șase plăci
majore (pacifică, africană, americană, eurasiatică,
indo-australiană și antarctică), care sunt divizate la rândul
lor în numeroase plăci mai mici.
Plăcile litosferice plutesc în echilibru izostatic pe
învelișul vâscos al astenosferei, de-a lungul unor falii de
transformare. Presiunile provocate de lave de-a lungul dorsalelor
oceanice active, alături de curenții de convecție, provoacă
deplasarea plăcilor tectonice, zonele de întâlnire a acestora
fiind sediul unor intense procese vulcanice, seismice și tectonice.

Există trei tipuri de contacte între plăcile tectonice,
corespunzătoare mișcării convergente (de tip subducție),
mișcării divergente (de tip expansiune) și alunecării paralele a
două plăci vecine.
Prin coliziune s-au format munții Himalaia, Urali și Apalași,
iar prin subducție (are loc pe plane Benioff înclinate cu 50° -
65° dinspre oceane spre continente) s-au produs procese geologice
de mare amploare, ca de exemplu:
- compresiunea a dat naștere lanțurilor de munți cutați (de tip
cordilieră);
- descărcarea tensiunilor acumulate a provocat seisme;
-invadarea fracturilor apărute cu magmă topită a declanșat
erupții vulcanice distructive, dar și formarea de roci magmatice
sau acumulări de minerale utile.
Gradienții termici pentru curenții de convecție sunt generați
de diverse surse de căldură:
dezintegrarea unor elemente radioactive (uraniul, thoriul, radiul),
reacții chimice exoterme ale materiei terestre, curenți induși
în materia terestră, căldură rezultată prin compactare
gravitațională, căldură remanentă corespunzătoare etapei de
evoluție pregeologică a planetei.
Desigur, curenții de convecție sunt responsabili pentru
deplasarea plăcilor tectonice, dar s-a neglijat rolul mareelor
terestre și al forțelor centrifugale.
În cazul unui corp omogen de forma unui elipsoid, aflat în
mișcare de rotație în jurul unei axe de simetrie, forțele
gravitaționale și forțele centrifugale se află în echilibru
stabil permanent, fiind simetrice față de centrul de masă.
Cutremurele de pământ, alături de vulcanism şi inundaţii, sunt
cele mai mari catastrofe naturale care provoacă uriaşe pierderi

materiale şi de vieţi omeneşti. În cartea sa “Chestiuni
naturale” cunoscutul filosof Seneca menţionează: “Nici o
primejdie nu este fără leac, de care să nu ne putem feri;
trăsnetul n-a distrus niciodată popoare întregi; ciuma
depopulează oraşele, dar nu le distruge... Dar catastrofa
cutremurelor de pământ este cea mai întinsă, cea mai
inevitabilă, cea mai neînduplecată, cea mai generală dintre
toate primejdiile”.
Pe drumul confruntării de idei în descifrarea mecanismelor
seismelor s-a trecut de la concepţii naive, bazate pe mituri si
legende, la ipoteze îndrăzneţe despre deriva continentelor şi
expansiunea fundului oceanelor, integrate apoi în teoria tectonicii
globale.
În prezent, se consideră că litosfera ( învelişul solid, cu
grosimi între 70 și 100 km) este divizată în plăci tectonice
care plutesc pe un strat vâscos, numit astenosferă, pe care se
deplasează lent sub acţiunea curenţilor de convecţie(generaţi
cu precădere de gradienţii termici).
La contactul dintre plăcile tectonice pot să apară tensiuni
mari care să provoace seisme, prin rupturi ale rocilor din zona
focarului, energia eliberată fiind preluată de undele seismice de
volum, primare (P, de tip longitudinal) şi secundare (S, de tip
transversal).
Focarul unui cutremur mai este denumit şi hipocentru, iar
proiecţia sa pe suprafaţa terestră se numeşte epicentru.
Când undele seismice ajung la suprafaţa Pământului, apar prin
interferenţă undele de suprafaţă (L, cu lungime de undă mare),
care provoacă cele mai mari prejudicii.
Tăria cutremurelor este indicator important, care se evaluează
după valorile intensității şi magnitudinii. Pentru intensitate,

cea mai cunoscută este scara Mercalli-modificată (scara MM), în
care seismele sunt clasificate în 12 grade pe baza efectelor
acestora asupra oamenilor, clădirilor şi solului.
Este meritul lui Charles Richter de a fi lansat în 1930 ideea unei
scări de magnitudine logaritmică (Scara Richter), pentru a evalua
cutremurele care aveau loc în sudul Californiei, folosind
măsurătorile undelor de o frecvență relativ înaltă realizate
de seismografele din apropiere. Aceasta scară este notată cu ML,
litera L venind de la prescurtarea cuvântului "local".
În cursul timpului, a crescut numărul de seismografe instalate
pe întreg globul, constatându-se că metoda de măsurare
descoperită de Richter era valabilă doar pentru anumite frecvențe
și numai până la o anumită distanță de epicentru.
Pentru a putea utiliza datele furnizate de mai multe seismografe,
care sunt situate la diverse distanțe față de epicentru, au fost
adoptate noi scări de magnitudine, derivate din scara originală a
lui Richter (mb - body-wave magnitude, MS - surface-wave magnitude),
fiecare dintre acestea fiind valabilă pentru anumite spectre de
frecvență și tipuri de undă seismică. Mai mult, pentru a
depăși limitările scărilor ML, mb și MS, a fost concepută o
scară mult mai flexibilă, numită moment-magnitude și notată cu
Mw, care permite evaluarea corectă a magnitudinii cutremurelor,
indiferent de distanța la care se află seismograful de epicentru.
În concluzie, scara magnitudinii (scara ML), concepută într-o
formă iniţială de Charles Richter, a fost perfecţionată
ulterior de Beno Gutenberg și alți seismologi, pentru a elimina
aprecierile subiective în evaluarea tăriei undelor seismice, mai
precis, prin înregistrări de amplitudine cu seismometre
standard.
Referitor la seismele din zona Vrancea, se știe că focarele

sunt situate în două domenii de adâncime, mai precis, între 80
şi100 km, respectiv între 120 şi 160 km, cu mențiunea că
procesul tectonic la adâncime apare ca decuplat de tectonica în
crustă.
Ambele sectoare de activitate seismică se desfășoară
într-un corp litosferic mai rece, în coborâre gravitaţională,
orientat aproape vertical, succesiunea cutremurelor puternice din
secolul al XX-lea fiind distribuite alternativ - seismele din 1977
(Mw 7,4) şi 1990 (Mw 6,9) au avut focarele în sectorul superior,
iar evenimentele din 1940 (Mw 7,7) şi 1986 (Mw 7,1) în sectorul
inferior.
Conform datelor furnizate de Institutul Național pentru Fizica
Pământului, mecanismul cutremurelor vrâncene majore de
adâncime intermediară (Mw > 7) se bazează pe falierea inversă,
cu axa extensiilor (T) aproape verticală şi axa compresiilor (P)
cvasi-orizontală, având două direcții aproximative ale
planelor de falie, și anume:
- orientarea NE – SV şi înclinat spre NV, iar axa P
perpendiculară pe Arcul Carpatic;
- orientarea NV – SE, iar axa P paralelă cu arcul muntos.
Pământul este un corp deformabil neomogen care se rotește în
jurul unei axe principale centrale, caracterizată prin aceea că
matricea tensorului de inerție este de tip matrice diagonală;
forțele centrifugale nu mai sunt compensate local de forțele
gravitaționale și tensiunile interne, având drept consecință
deplasări ale plăcilor tectonice și modificarea momentului de
inerție.
Este cunoscut că starea cea mai stabilă a unui corp aflat
într-un câmp conservativ de forțe este starea de energie
minimă, care, în cazul Pământului, este atinsă atunci când

materia este distribuită simetric față de centrul de masă,
valoarea densității crescând progresiv de la suprafață spre
adâncime.
Viața pe Terra se află sub semnul Soarelui, care este sursa
cosmică de energie primară, radiațiile solare putându-se
transforma în diverse alte forme de energie terestră
regenerabilă: fotochimică, fotoelectrică, termică sau
mecanică, în particular în energie eoliană și hidraulică.
În procesul de fotosinteză din frunze, plantele utilizează
radiația solară pentru obținerea hidraților de carbon (în
special, glucoza), din dioxid de carbon și apă. Prin vasele
liberiene, substanţele organice sintetizate în frunze ajung ca
sevă elaborată la ţesuturile din întreaga plantă, unde sunt
depozitate sau utilizate pentru creștere. Din monozaharidele
inițiale se obțin apoi polizaharide (amidon, celuloză), acizi
organici, lipide etc.
Planeta vieții are o mişcare de rotaţie în jurul axei proprii
de 23 h 56 min 4 s (determină succesiunea zilelor şi a nopţilor),
axa de rotație fiind înclinată cu 23,5° față de planul
eliptic. Mișcarea de roțație a Pământului în jurul axei sale
are următoarele consecințe importante: alternanța zilelor și
nopților, modificarea temperaturii aerului de la zi la noapte,
apariția forței Coriolis care deviază corpurile aflate în
mișcare (spre dreapta în emisfera nordică, respectiv spre stânga
în emisfera sudică), variația orei pe glob pentru cele 24 de fuse
orare, din 15° în 15°, începând cu meridianul Greenwich.
Interacțiunea gravitațională dintre Pământ cu Soarele și
Luna asigură traiectoria aproape eliptică, distribuția anuală a
luminii, generează mareele și încetinește treptat rotația
acestuia.

Mișcarea de revoluție se realizează în 365 de zile, 6h 9min 9s
și are drept consecinţe: încălzirea inegală a suprafeței
terestre, formarea anotimpurilor, inegalitatea zilelor și a
nopților în cursul unui an, formarea echinocțiilor și a
solstițiilor. Viteza medie a deplasării Pământului pe orbită
este de 29,7 km/s, distanța medie față de Soare este de 149
milioane km, apropiindu-se la afeliu (147 milioane km) și
îndepărtându-se la periheliu (152 milioane km).
Orbita Pământului se situează în zona favorabilă vieții a
Sistemului Solar, radiația solară permițând temperaturi la care
apa se află în stare lichidă.
Cea mai importantă consecință a mișcării de revoluție este
formarea anotimpurilor, solstițiile și echinocțiile fiind
determinate de poziția Pământului pe orbită:
• solstițiul de iarnă (emisfera nordică: 21 decembrie; emisfera
sudică: 21 iunie);
• echinocțiul de primăvară (emisfera nordică: 21 martie;
emisfera sudică: 21 septembrie);
• solstițiul de vară (emisfera nordică: 21 iunie; emisfera
sudică: 21 decembrie);
• echinocțiul de toamnă (emisfera nordică: 23 septembrie;
emisfera sudică: 21 martie). Înclinarea axei de rotație a
Pământului cu 23 ° 26 ' față de planul orbitei face ca
repartiția radiației pe suprafața terestră să se modifice
permanent – la echinocții ziua este egală cu noaptea, ziua cea
mai lungă fiind la solstițiul de vară, iar noaptea cea mai lungă
corespunde solstițiului de iarnă.
Deocamdată ştim că miracolul uman a apărut pe Terra, leagănul
şi matricea în care a evoluat viaţa, dar şi alte planete pot să
asigure condiţii pentru existenţa organismelor vii, de la cele mai

simple până la fiinţe inteligente. Se aşteaptă ca într-un
viitor apropiat, exobiologia (ramură a biologiei care studiază
prezenţa şi particularităţile formelor de viaţă în cosmos),
să dea o nouă viziune despre rolul şi statutul omului în
univers.
S-a constatat că, nu numai Soarele, ci şi alte stele(ex. 61
Lebăda) au planete care se rotesc în jurul lor sub acţiunea
forţei gravitaţionale de atracţie , astfel încât se poate
considera că formarea sistemelor planetare constituie mai degrabă
o regulă, decât o excepţie în Univers.
O etapă importantă în căutarea vieții din Univers constă
în descoperirea sistemelor planetare extrasolare din Galaxia
noastră.
Cei interesați de conținutul integral al lucrării “Planeta
pe care trăim” pot accesa
https://www.academia.edu/114686881/Planeta_pe_care_traim

Surse de informare
1. Ion Bunget, Compendiu de fizică, Ed. Științifică și
Enciclopedică, Bucureşti, 1988
2. Ștefan Airinei, Pământul ca planetă, Editura Albatros,
București, 1982
3. Vasile Tudor, Alma Lux, Editura Agora, Călărași, 2001
4. Vasile Ureche, Universul, Editura Dacia, Cluj-Napoca,1987

Reoritmul și prevenirea bournout-ului

Marilena Geabau
Şcoala Gimnazială Specială nr.4 Bucureşti, Bucuresti, Bucuresti

Reoritmul, autoanaliza și prevenirea burnout-ului

Prof.psihopedagog Geabău Marilena,Școala Gimnazială
Specială nr.4București

Capacitatea ființei umane de a-și relua activitatea
bio-psiho-socială cu o anumită frecvență poate fi numită sau
definită cu termenul de reoritm. Fiecare persoană dispune de un

ritm propriu de a se adapta la solicitările mediului și a
răspunde la aceste solicitări în funcție de capacități și
aptitudini. Ceea ce unii din noi fac în câteva minute , alții fac
în ore întregi sau niciodată. Productivitatea acțiunilor umane
este rezultatul interacțiunii capacităților native abilităților
dobândite care dă unicitate omului. Pe parcursul vieții
încălcăm adesea limitele propriului nostru ritm ceea ce ne
conduce la burnout, fapt pentru care e necesară autoanaliza și
motivarea optimă.
Societatea contemporană solicită omul tot mai mult , atât în
plan social cât și professional. Pentru a preveni stresul ,
fiecare om trebuie să-și cunoască limitele și să încerce
să-și construiască în ritm propriu viața. Între cei care vor
să cucerească lumea muncind până la autodistrugere și cei care
vor să trăiască pe seama celorlalți cu orice preț , există un
punct comun: lipsa măsurii.
Personalitatea e o pecete care nu se usucă niciodată, e
mereu caldă, mereu în transformare. Suntem judecați după faptele
noastre iar faptele au motive de manifestare pe care le
conștientizăm mai mult ori mai puțin. Nu suntem doar ce devenim,
ci și ceea ce spun ceilalți despre noi. Imaginea de sine e un
construct care se naște din interferența autopercepției cu
percepția altora comunicată despre noi. Ceea ce comunicăm despre
alții etichetează pe cei despre care spunem ceva și ne
etichetează prin calitatea judecății emise de noi,fapt pentru
care trebuie să argumentăm, să motivăm ceea ce spunem și facem.
De aceea, unii se străduie să fac mai mult decât pot, ajungând
uneori la epuizare, moment în care se declanșează burnout.
Totuși, fiecare pas în viață e o ocazie de motivare,
deși primele alegeri le facem fără a fi destul de conștienți de

consecințe sau cauzalitate în sine. Tocmai de aceea, prima
avalanșă de întrebări pe care o emitem în copilărie începe cu
,,DE CE? Antrenamentul pentru motivare începe cu înțelegerea
propriei ființe și a celorlalți. Ceea ce ești te face , te
motivează ,te identifică, te înmatriculează în perimetrul unui
orizont de valori și aspirații. Atât corpul uman cât și
personalitatea sa în ansamblu se constituie ca sistem operațional
care e rezultatul unui consum și solicitantul unor elemente-i care
satisfac nevoile Pe măsură ce copilul crește, cresc și nevoile
lui. Nevoile antrenează motive corespunzătoare nivelului lor
acțional.
Dacă un copil învață în joc care sunt motivele
acțiunii lui, un școlar muncește pentru a învăța ce i se
potrivește să facă în viață iar un adult decide care sunt
motivele pentru care își alege o carieră sau își întemeiază o
familie. Am ales această temă din dorința de a mă cunoaște mai
bine pe mine și pe ceilalți colegi ai mei , care în ultimii ani
de facultate au decis care este cariera care li se potrivește să o
urmeze și ce trebuie să facă pentru a reuși ca profesioniști
în acest domeniu. Așadar , am înțeles că pentru a-mi păstra
echilibrul , trebuie să fac mereu o analiză a acțiunilor mele
comparativ cu acțiunile altora, să calculez efortul raportat la
beneficii și să decid strategiile acțiunilor mele.
În perioada copilăriei mici, omul învață care sunt cauzele
interne și externe ființei sale. Conștientizarea cauzalității
antrenează motivarea acțiunilor persoanei în zona proximei
dezvoltări. Dacă un copil nu-și înțelege nevoia de a se hrăni,
nu va trece de etapa țipătului pentru a atrage atenția asupra
necesității sale. Personalitatea copilului, aptitudinile și
capacitatea intelectuală valorificate în actul educațional,

conduc la o cernere a motivelor acțiunii până la motivarea
alegerii unei profesii. Întreg traseul educațional contribuie la
selectarea deciziilor conform cărora un tânăr ajunge să aleagă
o profesie. Asta nu-l motivează să-și dea viața lucrând.
Ceea ce ne diferențiază esențial de regnul animal este modul
în care noi construim mintal argumente pentru ceea ce facem,
așa cum o cârtiță își face mușuroi ori o pasăre își face
cuib. Chiar dacă nu putem ignora nevoile primare, fiziologice,
atât pentru ele cât mai ales pentru nevoile superioare- de
afiliere, recunoaștere, statut, noi construim obiective pe care ne
motivăm să le atingem iar aceste obiective sunt și cazematele
noastre de apărare și ținte pe care vrem să le cucerim. Totuși,
voința omenească sapă uneori o prăpastie între cee ace poate ș
ice vrea , iar voința de putere erodează întreaga ființă
până la dezintegrare. Omul își pierde treptat logica ritmului
bio-psihic ,dacă nu-și analizează limitele și nu le dozează
spre a atinge obiectivele sale.
Motivația este un mecanism concomitent de protecție și
dezvoltare a ființei umane, punând-o în mișcare, determinând-o
să reacționeze atât în situațiile când resimte excesul (când
omul simte un pericol, se îndepărtează, dacă sunetul emis în
apropiere e prea puternic își pune mâinile la urechi ),cât și
în situațiile în care resimte lipsa( când termină școala , ia
decizia angajării , pentru a-și asigura traiul, a-și construi un
acoperiș,etc)
Important în viață este să avem măsură în tot ce facem, să
ne antrenăm pentru ritmul potrivit adaptării cu success la
sarcinile pe care ni le impune societatea fără să exagerăm. Nici
lenea nici încordarea extremă pentru a face cât zece , nu ne
este de vreun folos. Rezultatul stresului este depresia în plan

psihic și epuizarea în plan bio-psihic. Secătuirea corpului și
minții de energie datorită sarcinilor de lucru este des
întâlnită la militarii de carieră, bioenergeticieni , medici,
profesori, actori, sportivi care lucrează în medii foarte
stresante din punctul de vedere al așteptărilor sociale.
În 1981, Maslach si Jackson propuneau următoarea definiţie
pentru Sindromul Burnout: „un sindrom de epuizare emoţională, de
depersonalizare şi de reducere a realizării profesionale apărut
la indivizii implicaţi profesional alături de alţii”. Conform
Maslach și Jackson, ,,sindromul burnout are trei dimensiuni ale
simptomatologiei:
-Epuizare emoțională provocată de muncă (oboseală, neputință
de a empatiza, lipsă de energie, semne fizice precum dureri
abdominale sau de cap);
-Depersonalizare (atitudine cinică, sentimente impersonale și
distanțare față de pacienți);
-Scăderea performanței (sentimente de incompetență,
ineficiență, inadecvare, dificultate de concentrare). Nu există
metode bine studiate pentru a stabili diagnosticul de sindrom
„burnout”. Sunt disponibile o serie de chestionare pentru
auto-evaluare, cel mai frecvent utilizat fiind „Maslach Burnout
Inventory” (MBI), disponibil pentru diferite grupuri profesionale,
însă nu este acreditat pentru a fi folosit ca test diagnostic.,,(
Maslach Burnout Inventory, 1981)
Persoanele care sunt perfecționiste și au carențe în evaluarea
propriilor posibilități sunt cele mai expuse burnout-ului. Există
așa cum am amintit meserii și funcții care-I epuizează pe unii
oameni care nu-și înțeleg limitele. Există și evenimente care-I
pot secătui energetic în foarte scurt timp pe oameni, accidente,
situații pe care nu le poate digera protagonistul , cum ar fi un

rezultat de examen, pierderea cuiva drag, condiția de abuzat, etc.
dozarea ritmului activității în mod conștient și antrenarea
pentru realizarea unui nivel superior la care funcționăm ne-ar
ajuta foarte mult să depășim situațiile critice ale vieții
noastre, să ne reluăm activitățile și după colapsuri, să ne
adunăm din cenușă.
Să ne gândim că atunci când un copil e adus pentru prima oară
la grădiniță, cere des să meargă la toaletă și ajunge în
studenție să-și controleze ritmul acestei necesități la două
ore. Conștientizarea necesităților, a frecvenței lor de
manifestare și a resurselor ce trebuie alocate din partea
apropiaților și a propriei persoane ne ajută să ne pregătim
pentru viață spre a reuși. În mileniul în care părinții își
protejează atât de mult copiii până la vârste la care ei nu-și
mai pot forma deprinderi de autonomie personală, e tot mai dificil
să-I pregătim pentru viață și să-I motivăm pe copii să-și
pregătească viața, adică să conștientizeze toate etapele pe
care trebuie parcurse ca să reușească în viață.
Tot mai puțini copii știu că ar trebui să-și curețe
pantofii și să-I aerisească atnci când vin de la școală,
să-și aerisească hainele de școală, să-și pună lenjeria la
spălat, să ajute părinții să pună masa, să spele vasele, să
strângă masa, să ajute la alte treburi casnice care conferă
autonomie, ritm și productivitate în dobândirea abilităților de
viață. Ceea ce înveți să faci în copilărie îți va fi de
folos până la capătul vieții!
Incapacitatea de a -și forma un mod de viață organizat și a-l
urma pentru a-și ușura viața e o sursă posibilă de burnout
atunci când ,,sari sau arzi etape,, și vrei să ajungi în vârf
fără să ai exercițiul parcurgerii etapelor firești ale vieții.

Ignorarea nevoilor personale nu ne ușurează viața ci ne-o
secătuiește energetic, determinându-ne să luăm măsuri pe care
le vom regreta mai târziu sau epuizându-ne. Reoritmul ne arată
care e frecvența cu care persoana noastră e capabilă să se
manifeste pe anumite axe fără a-și pierde rezervele energetice ,
cu beneficia reale.
Voința de putere e o mare problemă a educației în zilele
noastre. Copilul e așezat și lăsat în centrul universului,
puțini se străduie să-l învețe ce să facă pentru a cuceri
lumea și a ajunge un ,,centru al universului ,, prin faptele sale
dar toți îl vor câștigător. Strategia cu care a fost educat
copilul, cu care a fost ajutat să-și valorifice aptitudinile,
să-și formeze abilități de viață , toate acestea sunt
responsabile de modul în care adolescentul și adultul vor face
față stresului.
Pentru a face față avalanșei de informații și a atinge
performanțele pe care ni le propunem , e bine să ne cunoaștem
limitele, să cerem ajutorul, să ne atrenăm zi de zi pentru ce
avem de făcut pentru ca viața să nu ne prindă nepregătiți iar
stresul să nu ne dezintegreze instant. E bine să învățăm să
facem totul pas cu pas , dar să fim consecvenți, să nu ne pierdem
nădejdea. Pregătirea pentru viață se face atât în familie cât
și în școală, important este ca fiecare actor din triunghiul
educational să fie consecvent în acest antrenament care
structurează ritmul de funcționare a fiecărui viitor adult.
Cea mai importantă școală a caracterului e munca fiindcă-l
face pe copil să-și simtă limitele și să încerce să și le
depășească prin autocontrol. În muncă omul se compară cu
ceilalți și ajunge să-i respecte pentru ceea ce ei pot și el nu
poate încă să facă. În muncă , omul își desăvârșește

simțul măsurii și ajunge să-l aprecieze. De aceea, atât
părinții, cât și profesorii trebuie să-l deprindă pe copil de
mic cu munca, cu temele, cu sarcinile, cu învățătura și să-l
facă să se bucure că a reușit să facă ceva bun, prețios
pentru el și pentru ceilalți, să-i stimuleze încrederea în sine
și să-l facă să-și fie lui și celorlalți de folos.
Ritmul în care ne motivăm să facem cee ace avem nevoie și
este necesar social ne definește.
Matricea spirituală a identității unui om este dată de
experiențele sale de viață între care și ritmul motivării în
activitățile curente. Suntem ceea ce facem și trebuie să
conștientizăm asta!
Bibliografie : Maslach, S.E. Jackson, M.P. Leiter (Eds.), Maslach
Burnout Inventory manual (3rd ed.), Consulting ,Psychologists Press
(1996)

Nr. 105/2024

La acest număr au contribuit:
● Mirela Moisi
● Ana-Maria Tecsi
● oana-elena vraciu
● Cristina Grosu MNC
● denisa bursasiu
● Adina Mitrică
● corina cernica
● Mihaela Lupu
● Nedelcu Ionela
● STEFANUȚ CATAUTA
● corina kovacs
● Vasile Tudor
● Marilena Geabau

ISSN: 2393 – 0810