ISSN: 2393 – 0810
● Rolul jocului logico-matematic în formarea reprezentărilor matematice, Dumitra Catana
● Graditia si educatia incluziva, Alexandra Dragan
● ȘOTRON DOI – modul educațional pentru copii și părinți, o necesitate pentru educația timpurie a zilelor noastre în mediul rural, Elisabeta Edit Borș
● Motivația pentru citit în învățământul primar, diana dragan
● Formarea comportamentului ecologic a şcolarului mic, Alina Roatis
● Jocurile de mișcare în ora de educați fizică, Daniela Ivan
● Utilizarea tehnologiilor educaţionale modern – aplicații, Luciana Traistaru
● CONTINUITATEA ACTIVITĂŢII INSTRUCTIV-EDUCATIVE LA CLASELE A IV-A ŞI A V-A LA DISCIPLINA LIMBA SI LITERATURA ROMANA, Cristina Stan
● NAVOMODELISMUL - UN HOBBY MODERN!, florentina vartosu toma
● ÎNVĂŢAREA PRIN COOPERARE ÎN CADRUL ORELOR DE AGRICULTURĂ, Aneta Vlad
● „Cutia de idei” a școlii, Enache Beatrice
Dumitra Catana
Gradinita cu program prelungit Nr.1 Caracal, Olt, Caracal
Jocurile logice acoperă o arie foarte largă de activităţi cu un
conţinut foarte variat .Ele pot fi eşalonate astfel încât să
corespundă grupelor de vârstă şi să fie în același timp
adaptabile liniar și concentric.
Rolul jocului logico-matematic în formarea reprezentărilor
matematice
Prof.înv.preșcolar- Catana Dumitra
G.P.P.Nr.1 Caracal
Matematicianul român, M.Maliţa incluzând în sfera problemelor de
renovare a pedagogiei şi a educaţiei şi pro-blema dezvoltării
intelectuale a copilului preşcolar, arată că:
„...dacă jocul copiilor va fi adaptat până la 6 ani
concepţiilor de bază ale teoriei mulţimilor, ei vor fi apţi de a
câştiga noţiunile matematice şi de a dobândi astfel
cunoştinţe ştiinţifice în cursul dezvoltării lor.”
Aşa cum scria Cantor, creatorul teoriei mulţimilor, o
mulţime este o „colecţie de obiecte de natură oarecare, numite
elementele mulţimii, bine determinate şi bine distincte.”
Mulţimile se notează cu litere mari:
(A,B,C,....), iar elementele lor se scriu cu litere mici:
(x,y,z,...).
Dacă x este un element al lui A scriem xşi citim x
aparţine lui A.
Există două moduri de determinare a unei mulţimi:
1.Numind individual elementele sale(sintetic).Ex.:A=1,3,5,7,9
2.Specificând o proprietate pe care o au elementele sale şi nu
o au alte elemente(analitic)Ex.:A=, Z=-2x;
Mulţimea A este egală cu B dacăorice element al lui A
aparţine şi lui B şi reciproc,A=B
Relaţia de egalitate între mulţimi este o relaţie de
echivalenţă deoarece este:
1. Reflexivă, adică A=A;
2. Simetrică, dacă A= B, atunci B=A;
3. Tranzitivă, dacă A=B şi B=C, atunci A=C.
Două mulţimi sunt echivalente dacă între ele se poate
stabili o corespondenţă biunivocă adică între elementele celor
două mulţimi se pot forma perechi.Mulţimile echivalente au
aceeaşi putere.
Între duoă mulţimi se pot stabili diferite relaţii.Se spune
că o mulţime A este inclusă în mulţimea B dacă orice element
al mulţimii A este şi element al mulţimii B.
Dacă două mulţimi A şi B nu au elemente comune, spunem că
sunt disjuncte şi intersecşia lor este vidă.Mulţimea vidă e
notează cu.Deci =
Mulţimea formată din elementele lui A care nu sunt elementele
lui B se numeşte Diferenţa dintre mulţimeaA şi B.
A-B={x/şi }
Aceste exemple pot continua pentru a demonstra unele relaţii
între mulţimi, dar sunt suficiente pentru a arăta posi-bilitatea
utilizării noţiunilor introduse de logica matematică aplicată
mulţimilor.
Sub aspectele sale generale, jocul logic nu se deosebeşte de
celelalte forme de joc din grădiniţă şi nici nu se desfăşoară
izolat de acestea.Jocurile logice fundamentează primele
cunoştinţe matematice ale copiilor de elemeente de logică
matematică.În organizarea lor se pune deosebit accent pe mo-dele
active care stimulează spiritul de iniţiativă, inventivitatea
independentă a gândirii, metoda descoperirii,metoda lucrului în
grup,păstrând în acelaşi timp caracteristicile specifice jocului
didactic.
Scopul principal este de a-i înzestra pe copii cu un aparat
logic şi polivalent acre să le permită a se orienta în
problemele realităţii înconjurătoare, să exprime judecăţi şi
raţionamente într-un limbaj simplu, familiar.
În organizarea jocurilor se are în vedere experienţa
acumulată de copii în constituirea unor mulţimi formate din
obiecte luate din mediul înconjurător:mer,mărgele,jucării...pe
baza unor proprităţi ca formă mărime,culoare, etc.Copii trebuie
să cunoască variabilele acestor şi, pe baza lor, să
alcătuiască mulţimi.În organizarea jocurilor logice se folosec
eturi de piese ale căror caracteristici de
formă,mărime,culoare,grosime...se disting cu uşurinţă. Se
recomandă folosirea trusei Z.P.Dienes
care este şi autorul unei însemnate colecţii de jocuri
logice.Piesele acestei truse se disting prin patru atribute cu
variabile distincte:
a)mărime cu două valori:mare,mic;
b)culoare cu trei valori:roşu,galben,albastru;
c)formă cu patru valori:pătrat,triunghi,cerc,dreptungi;
d)grosime cu două valori:gros,subţire.
Piesel posedă cele patru atribute în toate combinaţiile
posibile,fiind 48 de piese,fiecare fiind unicat.
Cănd cerinţele didactice impun folosirea unui număr
restrâns de piese, se poate renunţa la un atribut sau la o
variabilă a acestuia.E.:La grupa mică, făcându-se abstracţie de
grosimea pieselor, se lucrează cu 24 de piese groase şi subţiri.
Jocurile logice acordăun rol dinamic intuiţiei punând accent
pe acţiunea copilului asupra obiectelor.Manipularea obiectelor
conduce mai rapid şi mai eficient la formarea percepţiilor,
accelerând astfel formarea structurilor operatorii ale gândirii.
De la manipularea obiectelor e trece apoi la manipularea
imaginilor şi numai după aceea se continuo cu elaborarea unor
scheme grafice urmate de simboluri, acestea fiind căile pentru
accesul copiilor spre noţiunile abstracte.
Valoarea formativa a jocurilor logice sporeşte dacă se
urmăresc următoarele lucruri:
⦁ rolul copilului nu rămâne la contemplarea situaţiei la care a
fost pus,el reflectă asupra acestei situaţii, îşi imaginează
singur diferite variante de rezolvare şi acţionează,îşi
confruntăpropriile păreri cu cele ale colegilor ,rectifică
eventualele erori;
⦁ copilul „studiază” diversele variante care duc la
rezolvare,alegând-o pe cea mai avantajoasă şi crează pe baza ei
unele alternative noi de rezolvare pe care caută să le formuleze
corect şi coerent;
⦁ copilul are libertatea deplină în alegerea variantelor de
rezolvare,el trebuie totuşi să motiveze alegerea arătând în
faţa colegilor avantajele pe care le reprezintă ea;
⦁ în timpul jocului s-ar putea face şi uneke greşeli,copilul
învaţă foarte multe lucruri,corectându-şi greşelile
proprii.Dacă nu se poate corecta singur,îl vor ajuta colegii,
educatoarea intervenind doar cu sugestii;
⦁ în defîşurarea jocurilor esenţială este activitatea
conştientă a copilului de continuo căutare,de decoperire a
soluţiilor,de verbalizare a acţiunilor. Exprimarea rezultatelor
obţinute, deşi sunt importante nu se situează pe acelaşi plan cu
nînsăşi activitatea.
Realizarea acestor principii depinde de modul în care ete
concepută şi organizată activitatea didactică:
-educatoarea numai are rolul de a preda cunoştinţe sau de a
prezenta de-a gata soluţiile unor probleme,ea provoacă doar
anumite situaţii în faţa cărora sunt puşi copii.Calea spre
rezolvare trebuie descoperită însă de copii, în caz de
necesitate, rezolvarea va fi sugerată în mod discret de către
educatoare;
-educatoarea trebuie să timuleze iniţiativa şi
creativutatea copiilor,să-i lase să-şi confrunte părerile,să
caute inguri soluţiile, să înveţe din propriile greşeli;
-nu trebuie să li se impună copiilor un anumit sitem de
lucru;
-jocurile logice se organizeazăîn activităţi ce se
desfăşoară de obicei frontal,sau pe echipe şi numai rareori
individual;
-activitatea de căutare, de cercetare provoacă mişcare, un
anumit zgomor determinat de comunicarea verbală între mai mulţi
copii deodată, educatoarea trenuie să păstreze un echilibru în
toate acestea şi să intrevină cu tact pentru crearea unui climat
favorabil jocului copiilor.
Jocurile logice acoperă o arie foarte largă de activităţi
cu un conţinut bfoarte variat.Ele pot fi eşalonate astfel încât
să corespundă grupelor de vârstă şi să fie în acelaţi timp
adaptabile,atât pentru o prezentarea limniară,cât şi pentru una
concentrică,alcătuind un sistem închegat.
Din exprienţa acumlată prin practicarea acestui fel de
jocuri, le au fost clasificate astfel:
1)jocuri libere, de construcţie;
2)jocuri pentru construirea mulţimilor;
3)jocuri de aranjare a pieselor în tablou;
4)jocuri de diferenţe;
5)jocuri cu cercuri(operaţii cu mulţimi);
6)jocuri de formarea perechilor;
7)jocuri de transformări;
8)jocuri cu mulţimi echivalente.
Fiecare tip de joc are mai multa variante,parcurgerea întregii
game nu este obligatorie şi nici nu ete necesară pentru a trece la
jocurile din tipul următor:
1)jocuri libere, de construcţie
Scopul lor este de a-i familiariza pe copii cu componenţa trusei
şi cu determinarea atributelor pieselor.Ele sunt sunt necesare şi
influenţează bunul mers al celorlalte tipuri de jocuri.
2)jocuri pentru construirea mulţimilor
Sunt continuarea firească a jocurilor libere şi ajută ăe
copii să-şi sistematizeze observaşiile făcute anterior.Scopul
lor este de a-i face pe copii să înţeleagă procesul de formare a
mulţimilor pe baza unei proprietăţi caracteristice date şi de a
intui complementaree acestora.
3)jocuri de aranjarea pieselor în tablou
Scopul acestor jocuri este acela de a-i determina pe copii să
sorteze elementele mulţimii dupănoi criterii,aranjându-le într-o
anumită ordine şi succesiune.Tablourile sunt formate din căşuţe
pătrate dispuse pe linii şi coloane iar totalul căsuţelor
corespunde numărului de piese din mulţimea ce trebuie
aranjată.Ex.:Jocul „Cine aranjează mai frumos”.
4)jocuri de diferenţe
Ăn cadrul jocurior de acest tip se formulează sarcina de a
aşeza piesele trusei în şir una după altă astfe încât
atributele a duoă piese consecutive să e distingă printr-un
număr determinat de una,două,trei,sau chiar patru.
5)jocuri cu cercuri
Au drept scop familiarizarea copiilor cu recunoaşterea
intersecţiei,reuniunii,diferenţei,...”Jocul-Găseşte jocu
potrivit”.
În cadrul acestui copii au avut ca sarcină să aşeze toate
triunghiurile în cercul roşu şi toate piesele mici în cercul
albastru.
6)jocul de formarea perechilor
Au ca scop înţelegerea relaţiei de echivalenţă cât şi
proprietatea de tranzitivitate a acesteia.”Dacă sunt tot atâtea
piese albastre câte sunt galbene şi dacă sunt tot atâtea piese
galbene căte sunt roşii,atunci albastre sunt căte sunt roşii.”
7)jocurile de transformări
Au drept scop constituirea muţimior echivalente de obiecte şi
determinarea copiilor de a intui noţiunea de funcţie,de
transformare.Ex.:”Să faci şi tu ca mine ”:”Schimbă
mărimea”.
8)jocuri cu muţimi echivalente
Copu acetor jocuri este consolidarea însuşirii
proprietăţilor relaţiei de echivaenţă şi foloirea acetora
într-o serie de activităţii ce pregătesc înţeegerea semnului
operaţiior numerice.Exerciţiie care se fac în acet scop trebuie
prezentate sub forma unor probeme practice din viaţa
cotidiană,copii intervenind direct în mânuirea
materialelor.Acţionând asupra obiecteor mediuui ambiant,asupra
imaginior acestora copii sunt olicitaţi să interprateze diferita
raporturi ce intervin în cadrulm acestui proces şi să le redea
printr-o exprimare verbală adecvată.
În cadrul acestor jocuri intervine şi procesul invers,adică
pronind de la o situaţie descrisă verba,acţionând asupra
obiectelor vizate se reconstituie imaginea corespunzătoare.În
acest fel, copii se obişnuiesc să stabilească o legătură
firească intre cuvânt şi semnificaţia sa,să gândească,să se
exprime corect.
BIBLIOGRAFIE
1. Cerghit Ion, Perfecţionarea lecţiei în şcoala
modernă-Ed.D.P. Bucureşti-1983
2. Piaget Jean Psihologia
inteligenţei-Ed.Stiinţifică-Bucureşti-1965
3. Montessori Maria Metoda pedagogiei ştiinţifice aplicată la
educaţia copiilor mici-Ed.Librăriei Şcolilor-Bucureşti-1915
4. Gheorghe Eftimie Jocuri logice pentru
preşcolari-Ed.D.P.-Bucureşti-1976
Alexandra Dragan
Gorj, Motru
Educaţia incluzivă presupune parteneriatul educaţional în care educatoarea, copiii, părinţii şi alte persoane din comunitate participă împreună la proiectarea, derularea şi evaluarea programelor educative.
Prof. Drăgan Alexandra
Grădiniţa cu Program Prelungit nr.1
Motru, Judeţul Gorj
Orice grădiniţă este terenul unei învăţări timpurii a
regulilor sociale şi punctul de demarare a programelor proiectate
şi planificate la nivel general pentru integrarea educaţională
şi socială a tuturor copiilor.
Pentru a creşte generaţii educate trebuie să avem grijă de
fiecare individ. Să nu lăsăm nici unul în afara efortului de
proiectare şi de acţiune. Aceasta este cerinţa educaţiei pentru
toţi.
Dezvoltarea copilului în perioada preşcolară constituie o
preocupare nu numai a familiei, ci şi a sistemului general de
învăţământ, prin programele elaborate şi derulate de
grădiniţe. Încadrarea copilului de vârstă preşcolară într-un
program de grădiniţă constituie o premisă necesară dar nu
suficientă pentru a-i stimula şi sprijini dezvoltarea. Pe de altă
parte, pedagogia familiei recunoaşte că şi la nivelul acestei
instituţii sociale trebuie realizate programe de sprijin
educaţional, căci nu este suficient să îţi iubeşti copilul, ca
părinte, trebuie să înveţi cum să îl sprijini adecvat.
Educaţia părinţilor implică şi ea experienţe, principii,
norme, practici eficiente.
Programul educativ al grădiniţei trebuie să fie flexibil şi
deschis către răspunsuri adecvate individualizate şi
personalizate. Educaţia pentru toţi se sprijină pe un curriculum
flexibil şi deschis, care porneşte de la cerinţe educative ale
copiilor reali, nu imaginari, de la particularităţile şi
caracteristicile personale ale copiilor pentru a sprijini
dezvoltarea adecvată. Cerinţele educative ale fiecărui copil, mai
mult sau mai puţin speciale sunt la baza deciziilor educative şi a
proiectelor individualizate în grădiniţă.
Grădiniţa îşi poate îndeplini sarcinile de lucru numai în
parteneriat cu familia şi cu comunitatea. Parteneriatul presupune
respect reciproc, acceptare, toleranţă şi lipsa judecăţilor de
valoare, a prejudecăţilor cu privire la situaţia economică,
socială sau educaţională a părinţilor. Dacă se realizează cu
adevărat un parteneriat, se poate vorbi de o construcţie comună
de relaţii din care educatoarele primesc informaţii, părinţii
câştigă experienţă, iar copiii cresc mai bine şi mai siguri pe
ei. Copilul preşcolar este actorul unui proces de formare în care
fiecare gest, privire, cuvânt din partea adulţilor cu care vine
în contact poate să îi influenţeze imaginea de sine. Este firesc
ca programul din grădiniţă să îi ofere şansa de a se forma
într-un sens pozitiv, cu încredere în forţele sale. Insistăm
însă cu întrebarea: cum vorbeşte şi cum se comportă
educatoarea cu fiecare dintre copii, cu precădere în momentele
dificile şi în cazul în care planurile ei nu corespund cu
comportamentele şi cu posibilităţile acestora? Studii numeroase
au demonstrat că mediul de viaţă din copilărie influenţează
puternic şi de durată componentele personalităţii individului.
În cadrul mediului, comunicarea copilului cu educatoarea este
extrem de importantă; comunicarea verbală şi cea nonverbală.
Contează foarte mult aprecierile educatoarei, apelativele, modul
pozitiv sau negativ în care ea reacţionează la acţiunile
copilului. Este foarte importanta participarea tuturor copiilor la
programul educativ. Fiecare după forţele şi posibilităţile
sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar
în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un rol şi
o valoare.
Educaţia preşcolară care se desfăşoară în grădiniţe este o
parte importantă a educaţiei timpurii. Aceasta constituie un
concept mai larg care se referă la toate programele realizate
pentru a sprijini creşterea, educarea şi dezvoltarea copiilor de
la naştere şi până la intrarea în şcoală.
Educaţia preşcolară este parte a educaţiei timpurii, adică a
acelor programe care desăvârşesc o abordare complexă cu privire
la valoarea influenţelor educaţionale la vârstele mici. Educaţia
timpurie nu înseamnă numai educaţie în grădiniţă, ci se
adresează copiilor, părinţilor şi membrilor comunităţii pentru
a construi împreună proiecte şi programe care să stimuleze
dezvoltarea adecvată din primele momente ale vieţii. Este vorba de
a valoriza adecvat un timp crucial pentru toţi copiii, inclusiv
pentru cei cu nevoi speciale de educaţie.
În grădiniţă, educaţia incluzivă înseamnă, în esenţă,
accesul tuturor copiilor, participarea lor la toate programele
educative, dar şi pregătirea grădiniței pentru aceste
coordonate. Educaţia incluzivă în grădiniţă presupune o
folosire adecvată a resurselor umane, materiale şi metodologice,
în favoarea tuturor copiilor, în aşa fel încât fiecare
„actor“ din procesul educaţional să înveţe şi să se
dezvolte. Educaţia incluzivă presupune parteneriatul educaţional
în care educatoarea, copiii, părinţii şi alte persoane din
comunitate participă împreună la proiectarea, derularea şi
evaluarea programelor educative. Educaţia incluzivă ca reper a
unei educaţii pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde
de fiecare educatoare în parte, de responsabilitatea şi implicarea
tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe
şi să se dezvolte.
Bibliografie :
RENINCO, UNICEF - Educaţia integrată a copiilor cu handicap,
Bucureşti, 1998 ;
UNESCO - International Consultation on Early Childhood Special
Educational Needs, Paris, septembrie, 1997;
Ecaterina Vrasmaş - Educaţia copilului preşcolar, Editura
ProHumanitas, Bucureşti, 1999;
Ecaterina Vrasmaş - Introducere în educaţia cerinţelor speciale,
Editura Credis, Bucureşti, 2004;
Traian Vrasmaş - Învăţământul integrat şi/sau incluziv,
Editura Aramis, Bucureşti, 2001;
Traian Vrasmaş - Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura
Miniped, Bucureşti, 2004;
Delors, J., coordinator - Raportul către UNESCO al Comisiei
Internaţionale pentru Educaţie în secolul XXI, Polirom, Iaşi,
2000
Elisabeta Edit Borș
Scoala Gimnaziala Apold , Mures, Apold
Modulul educaţional Şotron Doi are ca scop familializarea copiilor de 2 ani şi a părinţilor lor cu mediul educaţional din grădiniţă.
ȘOTRON DOI – modul educațional pentru copii și părinți, o
necesitate pentru educația timpurie a zilelor noastre în mediul
rural
Șotron Doi este un modul educațional atât pentru copii, cât și
pentru părinți implementat cu sprijinul Asociației OvidiuRO în
gradinițele în care asociația derulează proiectul “Fiecare
copil în grădiniță”.
Modulul educaţional Şotron Doi are ca scop familializarea copiilor
de 2 ani şi a părinţilor lor cu mediul educaţional din
grădiniţă.
La vârsta de 2 ani copilul se poate înscrie la acest modul. In
mediul rural acest modul vine în ajutorul părinților care doresc
să le formeze copiilor deprinderi încă din perioada timpurie.
Adaptarea micuților la o nouă etapă din viața lor se face
treptat, prin joc și joacă. Cei mai mulţi pornesc într-o
călătorie în care explorează ceea ce îi înconjoară de la
propriul nume, până la plante, animale, Soare. Părinţii lor
învaţă cât de importantă este educaţia preşcolară şi cum se
pot implica mai mult în educaţia copiilor. Ei participă alături
de copii la acest modul.
Educatoarea are un rol important deoarece aceasta trebuie să
dețină arta comunicării adaptate la nivelul de vârstă. La
vârsta de 2-3 anișori, copilul mic are o capacitate mai mare
decât la orice altă vârstă de a învăța lucruri noi și de a
deprinde abilități sau aptitudini importante pentru mai târziu.
Este ca un burețel care absoarbe rapid informații, dar care de
multe ori nu știe ce să facă cu ele.
De-a lungul celor trei ani, de când derulăm acest modul, timp de
unsprezece săptămâni în fiecare an, cu participarea copiilor o
dată pe săptămână, două ore, am observat importanța
remarcabilă în rândul celor mici dar și în rândul părinților
a acestui modul în mediul rural acolo unde nu există creșe.
Dacă în primul an părinții au văzut cu suspiciune această
participare, acest lucru s-a schimbat și chiar dacă sunt ocupați
majoritatea își fac timp pentru a participa la acest modul.
Ce învață copiii? Aici copiii învăţă: să își spună
numele, să salute, să spună câți ani au, să se spele pe mâini
singuri, să se servească singuri, să mănânce singuri, să
arunce resturile și ambalajele la coșul de gunoi, să își sufle
nasul corect, să tușească în cot etc..
La începutul modulului majoritatea copiilor participă împreună
cu părinţii, la prima vizită la grădiniţă pentru
familiarizarea cu locul, educatoarea şi noii colegi din cadrul
Şotronului. Această vizită se realizează dimineața atunci când
este grupa de copii la gradiniţă.
Fiecare copil are ritmul lui, iar dacă pentru unul câteva zile
sunt suficiente pentru acomodare, alţii au avut nevoie de o
perioadă mai lungă. De obicei părintele este sfătuit după prima
participare să revină dacă se observă că acomodarea este mai
greoaie.
La prima participare de obicei copilul observă copiii din grupă,
ar vrea se desprindă de părinte dar ezită, uneori se desprinde
pentru a ajunge la o jucărie dar revine în brațele mamei,
implorând protecție.
Ușor, ușor obișnuindu-se cu spațiul pe care îl observă apoi
îl cercetează atent, parcurgând de câteva ori acea desprindere
de mamă și refugiindu-se de câteva ori înapoi, se acomodează cu
copiii.
Acest program a reunit timp de trei ani un număr de maxim 10 copii
cu vârsta de 2 ani, care timp de unsprezece săptămâni au luat
parte la un proces instructiv în grădiniţă.
La sfârşitul fiecărui Şotron există o activitate de premiere
în cadrul căreia se premiază preşcolarul dar şi părintele.
A fost interesant să constatăm cât de multe au învăţat cei
mici pe parcursul acestui interval de timp. Progresele lor se vedeau
cu fiecare sesiune de Şotron Doi. La început erau timizi, nu se
jucau împreună, nu vorbeau între ei. Erau foarte atenţi la
fiecare gest al celuilalt. Apoi acest lucru s-a schimbat, iar micii
“Șotronei” încep să comunice între ei, să se joace
împreună, să asculte atenți povestea educatoarei.
Sunt importante aceste programe și binevenite mai ales în mediul
rural, deoarece ele participă la scăderea ratei abandonului
copiilor mai târziu.
Gradinița reprezintă pentru copil prima instituție
de învățământ în care educația se face organizat, se
formează primele relații de prietenie odată cu integrarea în
grup. In mediul rural este important uneri să spargem barierele
care se pun de către părinți, care găsesc tot felul de motive
pentru a aduce copilul la grădiniță la împlinirea vârstei de 3
ani. De foarte multe ori aceste bariere sunt sub forma: “e prea
mic…”, “îl voi duce la anul…”, “nu am ce să îi pun
în gentuță…”,” nu are haine ca ceilalți copii…”,
“mai are timp să meargă la grădiniță…”etc
Bariere minore pentru o comunitate, dar potrivit unor studii în
întrega lume 72 milioane de copii se află în afara sistemului
educational, victime ale discriminării, ale excluziunii sociale.
Principalele motive ale discriminării și ale excluziunii sociale
din sistemul de învățământ sau din societate sunt: sărăcia,
inegalitățile de gen, dizabilitatea, apartenența la o minoritate
etnică și implicit a vorbi într-o altă limbă decât
majoritatea, a trăi în mediul rural, în zone izolate sau a fi
nomad etc.
Este foarte important ca să aducem fiecare copil în mediul
educațional deoarece fieacare copil este o promisiune și fiecare
copil are o șansă care depinde de atitudinea și acțiunea celor
care îl cresc și îl educă.
BIBLIOGRAFIE
1.“Educaţia incluzivă în grădiniţă : dimensiuni, provocări
şi soluţii “/ UNICEF România, coord.:
Ecaterina Vrasmaş, Traian Vrasmaş. - Buzău : Alpha MDN, 2012
2. Asociatia Ovidiu Ro
diana dragan
Scoala Gimnaziala "Lucian Blaga" Farcasa, Maramures, Farcasa
Pentru optimizarea lecturii la școlerii mici,voi propune în
materialul următor câteva sugestii.
Cartea trece printr-o criză profundă,nu numai la noi,ci în
întreaga lume.Interesul pentru lectură scade rapid,pe măsură ce
calculatorul oferă informații utile într-un timp record,iar
televizorul răspunde nevoii de ficțiune a copiilor.Imaginea are un
impact mult mai puternic decât cuvântul scris și este receptată
cu mai multă ușurință.Fără să greșim prea mult,putem
afirma:copiii citesc din obligație.
Cu toții simțim nevoia să schimbăm din când în când
„cărările”pe care le-am bătut ani de-a rândul.Lucrând cu
cei mici,mai devreme sau mai târziu,pornim în călătorie spre
„Centrul inimii” și realizăm că avem datoria morală de
„a-i citi” și de a-i ajuta să-și găsească locul și rostul
în viață.E timpul să pornim la drum spre copii și alături de
copii,nu în fața lor.
În aceste condiții,propun în continuare câteva sugestii
pentru optimizarea lecturii unui text.
Lectura unui text pune pentru construirea sensului de către
elev două mari probleme:
-descifrarea semnificației literelor ce formează un cuvânt;
-descifrarea semnificației unui text,rezultată din îmbinarea
cuvintelor în enunțuri și a enunțurilor într-un discurs.
Aceasta înseamnă că un elev poate să cunoască literele,să
citească un cuvânt și să nu desprindă semnificația
caestuia,neînțelegând textul în ansamblu;ca atare rezultă
pentru învățător necesitatea elaborării a două tipuri de
strategii:cele care vizează citirea semnelor grafice și cele care
vizează înțelegerea textului.
Metode care vizează cunoașterea literelor:
a)Recunoaște cuvântul
Se face o fișă în care se scriu în față cuvintele pe care
elevul trebuie să le recunoască într-o listă și să le
încercuiască după modelul dat:
mare- mare,armă,mare,rame,mare
rana- nara,rana,rama,rana,rana
amar- mere,amar,amar,nene,mari
b)Cuvinte bolnave
Se folosește un alfabetar și învățătorul scrie la tablă
mai multe cuvinte.Unele sunt scrise numai cu litere mici,altele sunt
scrise și cu litere mari în interior,acestea fiind cuvinte
bolnave.Copiii trebuie să le găsească și să le
vindece,înlocuind litera mare cu lirea mică.
nucă,naRa,nUca,suna,sOra
naRa-nara
c)Plicurile
Se scriu cuvinte pe mai multe etichete și se împart elevilor
plicuri pe care este scrisă o literă.Ei trebuie să pună în
plicuri acele etichete pe care sunt scrise cuvintele ce conțin
litera respectivă.
Etichete cu cuvinte:
coc,motor,tunel,culori,lama,tren,cor,sanie,ocol,sora,multe
Plicuri cu literele: c, l, t, s
Metode ce vizează înțelegerea textului:
a)Grădinarul
Învățătorul dă elevilor la întâmplare foi,pe care sunt
desenate flori și în interiorul cărora sunt scrise cuvintele unei
propoziții.Ele sunt florile pe care grădinarul trebuie să le
pună în straturi.Elevii care primesc fișele ies în fața clasei
și le arată celorlalți.Un elev citește cu voce tare și
ceilalți trebuie să constate dacă există un sens în succesiunea
lor.Pentru că nu au sens,grădinarul trebuie să facă schimbările
necesare pentru ca în succesiunea lor cuvintele să devină
propoziție,să capete sens.Citirea cu voce tare de către un elev
din clasă a propoziției obținute constituie o modalitate de
verificare a corectitudinii aranjării.Este o metodă prin care
elevii conștientizează importanța ordinii cuvintelor în
propoziție.
De exemplu,se ia o propoziție:Văd florile frumoase din grădina
vecinului.Se amestecă etichetele pe care sunt scrise cuvintele și
se obține o succesiune fără
sens:din,vă,vecinului,frumoase,grădina,florile.Grădinarul le
așează în ordinea normală.
b)Horoscop
Este o metodă care vizează înțelegerea textului
studiat,concentrându-se asupra personajului într-un text
epic.Fiind complexă,metoda vizează și descifrarea semnificației
literelor ce formeză un cuvânt și ajută la deprinderea cu
argumentarea.Se poate folosi la clasele a III-a și a IV-a,fiind și
un mijloc de realizare a unei caracterizări sumare a personajului.
După ce a fost studiat un text,învățătorul alege un
personaj sau mai multe,cerându-le elevilor să-l încadreze într-o
zodie,după o fișă care conține câteva trăsături ale fiecărui
semn.Se lucrează individual sau în grup.Pentru a face
încadrarea,elevii trebuie să citească fișa,ceea ce constituie o
lectură la prima vedere.Este bine ca în lucrul în grup,lectura
fișei să se facă de către fiecare elev.Dacă sunt patru membri
în grup,fiecare citește trei zodii.
De exemplu:Berbec:mofturos,necolegial,hotărât,activ
Taur:încăpățânat,temător,posesiv,respectuos
Gemeni:deștept,împrăștiat,mofturos,colegial
Rac:sensibil,prietenos,ordonat,bănuitor
Leu:activ,obraznic,atrăgător,dominator
Fecioară:inteligent,critic,nehotărât,drept
Balanță:colegial,leneș,nehotărât,moderat
Scorpion:constant,pasionat,nemilos,obraznic
Săgetător:împrăștiat,risipitor,dezinteresat,milos
Capricorn:ambițios,zgârcit,inteligent,amabil
Vărsător:harnic,onest,cinstit,încăpățânat
Pești:amabil,sensibil,încrezător,risipitor
Etapa următoare o constituie luarea deciziei de
încadrare.Elevilor trebuie să li se dea un timp în care să
discute între ei,dacă lucrează în grup.
Urmează justificarea alegerii,care se poate face:
-prin explicarea în cuvinte proprii a trăsăturii pe baza
acțiunii personajului;
-prin explicarea în cuvinte proprii a ceea ce spun alte personaje
sau naratorul despre personajul respectiv;
-prin găsirea în textul studiat a unor citate care să susțină o
trăsătură,
-prin găsirea unor sinonime la adjectivele din zodia respectivă.
Se observă că fișa poate fi utilizată și la predarea
adjectivului,elevii conștientizând că aceste părți de vorbire
denumesc și însușiri umane..
Metoda poate fi completată și cu realizarea unui afiș în care
elevii pot să reprezinte printr-un desen și prin scriere
trăsăturile personajului.În felul acesta se exersează și
scrierea.
c)Lectura și rezumarea în perechi
Pentru citirea unor texte mai mari se poate folosi această
metodă.Are avantajul cooperării între elevi,în așa fel încât
solicitarea în privința înțelegerii textului nu este foarte
mare,pentru că sarcinile se împart.Stimulează în același timp
comunicarea între elevi,fiindcă sunt obligați să dialogheze.
Textul care trebuie citit se împarte într-un număr par de
bucăți,care se numerotează.Unui elev i se dau porțiunile
numerotatecu cifrele cu soț și celuilalt cele cu cifre fără
soț.Elevul ce are textul numerotat cu 1 îl citește în gând și
apoi îl rezumă pentru partenerul său,care poate să pună
întrebări pentru a se lămuri în privința conținutului.
Fragmentul cu numărul 2 este citit în gând de partener și apoi
rezumat pentru celălalt elev,care,la rândul lui,poate pune
întrebări.Se continuă astfel până la terminarea lecturării
textului.
Pentru verificare,fiecare pereche trebuie să prezinte în fața
clasei rezumatul,care la clasele a II-a și a III-a poate fi
oral,jumătate fiind făcut de un elev și jumătate de
celălalt,iar la clasa a IV-a poate fi și scris,elevii putând
să-l citească și,eventual,învățătorul să-l corecteze.
Ceea ce este important pentru optimizarea lecturii,este în
primul rând stimularea interesului elevilor.Lectura ca sursă de
plăcere poate fi descoperită numai dacă dascălul propune pentru
studiu o paletă extrem de largă de texte literare,astfel încât
să permită fiecărui elev să-și găsească propria „undă
verde”.
Alina Roatis
Scoala Gimnaziala "Nicolae Iorga" Baia Mare, Maramures, Baia Mare
Şcoala are menirea de a organiza si desfăsura o susţinută miscare de educaţie ecologică si protecţie a mediului, iar elevii sub îndrumarea cadrelor didactice pot să formeze un scut pentru apărarea naturii.
Formarea comportamentului ecologic a școlarului mic
Prof. înv. primar Roatiș Alina Camelia
Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga” Baia Mare
Dragostea pentru natură trebuie sa fie o componentă esențială a
comportamentului uman. Protejarea mediului este o problemă care
trebuie să-i intereseze nu doar pe ecologiști, ci şi pe adulți
și copii. De la vârste mici, copiii trebuie să fie educaţi în
spiritul unei atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător,
în vederea formării ulterioare a conştiinţei şi
comportamentului ecologic, favorabil unui stil de viaţă
sănătos-mental, emoţional, fizic şi socio-moral.
Cunoașterea naturii, a mediului înconjurător, cu toate fenomenele
sale biologice și nebiologice este necesară pentru formarea unor
notiuni, idei, convingeri, raționamente, a unui comportament
adecvat și a conștiinței ecologice. În acţiunea de educare, un
rol important îl are formarea unei gândiri ecologice despre lume.
Este important să sădim în mintea si sufletul fiecărui copil,
ideea că omul este dependent de natură si că nu poate trăi în
afara ei.
Şcoala are menirea de a organiza si desfăsura o vie
si susţinută miscare de educaţie ecologică si protecţie a
mediului, iar elevii sub îndrumarea cadrelor didactice de
specialitate pot să formeze un scut pentru apărarea naturii.
Adevarata educaţie ecologică îsi va atinge scopul numai când
elevii, cetăţenii de mâine, vor fi convinsi de necesitatea
ocrotirii naturii şi vor deveni factori activi în acţiunea de
conciliere a omului cu natura. Fiecare elev trebuie să se
transforme într-un ocrotitor conştient al naturii .
Dascălii au un rol major, incă de la intrarea copiilor în
școală, îi vor ajuta să conștientizeze că toți oamenii au
datoria să protejeze mediul în care trăiesc. În cadrul
lecțiilor la care se pretează educația ecologică sau în cadrul
activităților extracurriculare elevii trebuie dirijați să
cunoască șisăocroteascăelementelemediuluiînconjurător, să
iubească plantele și animalele, să adopte un comportament adecvat
raportat la mediul în care își desfășoară activitatea și să
ia atitudine față de cei care încalcă regulile.
O modalitate eficientă cu rezultate vizibile în
atitudinea și comportamentul elevilor este proiectul de educație
ecologică. Utilitatea lui constă în faptul că îi ajută pe
elevi să înțeleagă legătura care există între om și natură,
între cunoștințele dobândite în școală și lumea din afara
acesteia. Realizarea unui colț ecologic, alcătuirea unor
portofolii tematice, activități de reciclare, curățare a
mediului ambient, participarea la diverse manifestări ecologice,
întâlniri cu specialiști, excursii, drumeții, diverse acțiuni
practice etc. toate vor conduce la formarea comportamentului
ecologic al școlarului.
Spre exemplu, am initiat in scoala noastra, pe parcursul a cinci
luni (februarie – iunie 2015) un proiect educaţional inedit,
,,Şcoala florilor”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar
Judeţean Maramureş şi cu Serviciul Public Ambient Urban Baia
Mare.
Proiectul urmăreşte implicarea elevilor, profesorilor şi a
comunităţii locale în acţiuni ecologice, precum şi dezvoltarea
conştiinţei şi conduitei ecologice a elevilor bazate pe respectul
faţă de natură şi protecţie a mediului. Ca urmare a
activitatilor desfăşurate, elevii trebuie:
Să-şi dezvolte o conştiinţă ecologică teoretică necesară
transpunerii ei în practici ecologice;
Să-şi asume responsabilităţile fixate potrivit
particularităţilor de vârstă;
Să aplice cunoştinţele şi deprinderile dobândite dezvoltate
în activităţi cu specific gospodăresc;
Să participe şi să coopereze activ alături de părinţi,
profesori în acţiuni practice de îngrijire şi protejare a
mediului;
Să-şi formeze deprinderi de plantare şi ocrotire a unor flori
şi a spaţiilor verzi din curtea şcolii;
Să cunoască modul de folosire a uneltelor;
Să conştientizeze importanţa unui aer curat pentru o viaţă
sănătoasă;
Să-şi exprime atitudinea pozitivă faţă de natură prin
activităţi artistice, plastice;
Să ia atitudine atunci când sesizează comportament neconform cu
regulile de protecţie a mediului cunoscute de ei;
Să consţientizeze realitatea înconjurătoare ca pe un mediu
necesar vieţii, odihnei, studiului;
Să identifice impactul activităţii omului asupra mediului
înconjurător, analizând situaţii concrete din natură;
Să participe activ la acţiuni ce promovează sănătatea
mediului, desfăşurarea unor activităţi practice de ecologizare a
mediului local;
Bibliografie:
• Petre Neacșu, Zoe Apostolache-Stoicescu. Dicționar de
ecologie. Editura științifică și enciclopedică, București,
1982
• Constantin Pârvu. Dicționar enciclopedic de mediu (DEM),
Volumul 1-2. Regia Autonomă Monitorul oficial, 2005
• Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean. Enciclopedie de biologie.
București: ALL Educational, 2007
Daniela Ivan
Scoala Gimnaziala Botiz, Satu Mare, Botiz
Deoarece jocurile de mişcare sunt unele dintre activităţile cele mai apropiate de sufletul copiilor,ele pot fi şi cele mai eficiente mijloace ale educaţiei fizice şcolare pentru dezvoltarea unor calităţi morale şi de voinţă preţioase.
JOCURILE DE MIŞCARE ÎN ORA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Jocurile reprezintă un mijloc ideal de instruire şi educaţie a
copiilor.Numeroşi pedagogi ,specialişti ai domeniului educaţiei
fizice şi sportive,subliniază faptul că jocurile sunt forma de
activitate cea mai apropiată de specificul ,de particularităţile
vârstei copilului:,,Copilul este o fiinţă a cărei principală
trebuinţă este jocul….Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea
ce ne va permite sa împăcăm şcoala cu viaţa,să procurăm
şcolarului acele mobiluri de acţiune care se consideră de
negăsit în sala de clasă.,,(E.Claparede)
Prezente în şcoală în toate ciclurile de
învăţământ,lecţiile de educaţie fizică cuprind jocuri de
mişcare care,asigură într-un mod plăcut şi eficient realizarea
obiectivelor educaţiei fizice şi sportive şcolare.În general,
jocurile au o contribuţie complexă în îndeplinirea obiectivelor
educaţiei fizice.Pentru un copil,aproape orice activitate înseamna
joc,producându-i acestuia o imensă plăcere.
Jocurile de mişcare răspund funcţiei emulative a educaţiei
fizice şi sportului.Ele sunt considerate activităti
naturale,spontane,atractive care impun ordine şi
disciplină,dezvoltă curajul,încrederea în forţele proprii şi
stăpânirea de sine.
Deoarece jocurile de mişcare sunt unele dintre activităţile cele
mai apropiate de sufletul copiilor,de posibilitătile lor de
înţelegere,ele pot fi şi cele mai eficiente mijloace ale
educaţiei fizice şcolare pentru dezvoltarea unor calităţi morale
şi de voinţă preţioase.
Jocurile dinamice sau jocurile de mişcare fac parte din jocurile cu
reguli şi au drept caracteristică folosirea exerciţiilor
corporale,fiind principalul mijloc de dezvoltare pentru calităţile
motrice de bază precum şi pentru deprinderile motrice.
Am să enumăr cateva jocuri de mişcare ,pe care le-am folosit în
cadrul orelor de educaţie fizică ,care vizează dezvoltarea
calităţilor motrice de bază:
Nr.crt. Denumirea jocului Viteza Îndemanare Rezistenţa Forţa
1 ,,Dă mâna!’’ x x
2 ,,Mersul crabului” x
3 ,,Mingea prin tunel” x
4 ,,Semănatul şi culesul cartofilor” x x
5 ,,Trenul” x x x
6 ,,Miriapodul” x x
7 ,,Ştafeta cu oprire” x x x x
8 ,,Transportul mingii” x x
9 ,,Sărituri în zone” x x
Ca mijloc al educaţiei fizice şi sportive,jocurile de mişcare
pregătesc elevii pentru viaţa cotidiană,contribuie la educarea
psihomotrică, a simţului ritmului şi echilibrului , a orientării
în spaţiu precum şi la dezvoltarea unor trăsături ale
personalităţii.
Valenţele pozitive ale jocurilor de mişcare se manifestă,în
principal,pe planul educativ iar pe plan instructiv ele contribuie
la însuşirea cunoştinţelor de specialitate a diferitelor ramuri
şi probe sportive cât şi pentru dezvoltarea capacităţii de
autoorganizare,autoconducere şi autoapreciere.Deci,jocul este o
componentă de care învăţătorul trebuie să ţină seama în
permanenţă.Trebuie să mai ţină seama şi de câţiva factori
care sunt foarte importanţi atunci când utilizează un joc de
mişcare:
-particularităţile de vârstă şi de sex
-gradul de pregătire şi dezvoltare fizică
-condiţiile climaterice
-baza materială de care dispune
Cadrul didactic mai trebuie să ţină seama şi de intensitatea
efortului pentru a putea prevede timpul de desfăşurare al
jocului.Explicarea şi demonstrarea jocului trebuie să fie clară
pentru a nu răpi din timpul necesar desfăşurării acestuia iar
prezentarea jocului trebuie făcută în aşa fel încât să-i
atragă pe elevi,să-i facă curioşi şi dornici de a participa la
realizarea cerinţelor jocului respectiv.
Jocurile de mişcare sunt folosite în toate ciclurile de
învăţământ şi aproape în toate momentele lecţiei,pentru
formarea deprinderilor motrice şi pentru a acţiona în vederea
dezvoltării calitătilor motrice.
Ca volum,în clasele I-II,jocurile reprezintă 70% din
lecţie,scăzând în procentaj la clasele mai mari.La clasele
III-IV se pot organiza cu succes şi jocurile pe echipe,deoarece
spiritul de echipă este bine dezvoltat.În ciclul primar sunt
utilizate cu precădere jocurile de mişcare,având în vedere
particularităţile de vârstă şi preocupările elevilor.Atașez
căteva imagini cu diferite jocuri de mișcare desfășurate cu
elevii din ciclul primar .
Conţinutul noului curriculum poate fi realizat aproape în
întregime prin joc,ceea ce impune includerea acestuia în fiecare
lecţie.În plus,folosirea intensivă a jocurilor de mişcare
imprimă orei de educaţie fizică o densitate motrică şi
funcţională crescută,lecţia capătă un pronunţat caracter
atractiv şi are o eficienţă mult mai mare.
Profesor ptr.înv.primar: IVAN M. DANIELA
Şcoala gimnazială Botiz
Judetul Satu Mare
Bibliografie
Epuran V.(1973),,Jocuri de mişcare”, I.E.F.S Bucureşti
Mircea Dragu(2006),,Jocuri de mişcare’’-editura Academia
,Galaţi
Todea S.Florian(2006),,Jocuri de mişcare”-editura Fundaţiei
România de mâine,Bucureşti-pagina 12-25
Luciana Traistaru
Scoala Gimnaziala Nr.149, Bucuresti, Bucuresti
În noile orientări ale învăţământului problema interacţiunii pedagogului cu elevul este una fundamentală. În acest context apare evidentă necesitatea unui sistem educaţional centrat pe elev, aplicând tehnologii adecvate.
Utilizarea tehnologiilor educaţionale moderne – aplicații
Luciana-Denisa Trăistaru, Şcoala Gimnazială nr. 149
Dan Eliza-Corina, Școala Gimnazială ”Cezar Bolliac”
În noile orientări ale învăţământului problema interacţiunii
pedagogului cu elevul este una fundamentală. În acest context
apare evidentă necesitatea unui sistem educaţional centrat pe
elev, axându-se pe nivelul de dezvoltare a potenţialului acestuia,
aplicând tehnologii adecvate.
Tehnologiile educaţionale presupun mijloace şi metode, structuri
şi forme diferite care coreleaza diferite concepte operaţionale:
proiectul pedagogic, mesajele educaţionale, conexiunea inversă
etc. Integrarea tehnologiilor educaţionale în cadrul
învăţământului formativ presupune ca şcoala să se centreze pe
dezvoltarea gândirii, selectând prin aceasta conţinutul,
metodele, formele şi criteriile de formare şi evaluare, adică să
elaboreze acea tehnologie educaţională care dezvoltă un anumit
stil de învăţare cu efect durabil.
Sorin Cristea în „Dictionarul de pedagogie” atestă următoarea
semnificaţie a termenului „tehnologie educaţională”, care
aici este numită „tehnologie pedagogică”: „Tehnologia
pedagogică reprezintă ansamblul tehnicilor şi cunoştinţelor
practice imaginat pentru a organiza, a testa şi a asigura
funcţionalitatea instituţiei şcolare la nivel de sistem. În
contextul problematicii specifice procesului de învăţământ pot
fi delimitate patru acţiuni distincte, dar complementare, care
asigură dimensiunea aplicativă a conceptului de tehnologie a
educaţiei/ instruirii: organizarea resurselor pedagogice existente,
planificarea şi aplicarea curriculumului, pregătirea şi folosirea
materialului pedagogic şi aplicarea cunoştinţelor în activitatea
de învăţare.”
Elaborarea unor tehnologii educaţionale moderne permite nu numai
îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional, ci şi
rezolvarea problemei însuşirii unui volum imens de informaţii
într-un timp relativ scurt fără a afecta starea psihică a
instruiţilor. Resursele informaţionale au devenit la fel de
importante ca resursele materiale şi cele energetice. În
condiţiile societăţii informaţionale bazate pe utilizarea
tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale (T.I.C.), în
sistemul de învăţământ devine un imperativ necesitatea
centrării procesului de învăţământ pe elev, el devenind
subiectul procesului de învăţământ şi care presupune
individualizarea (cel puţin relativă) a acestui proces. Folosirea
tehnologiei informaţionale reprezintă o posibilitate reală de
individualizare a procesului de învăţământ bazat pe clase şi
lecţii. În contextul noilor tehnologii informaţionale se creează
noi posibilităţi în instruirea elevilor. În baza tehnologiilor
multimedia apare posibilitatea realizării materialelor didactice
computerizate, care pot fi grupate, în funcţie de tipurile
tehnologiilor utilizate şi de scopurile pe care le realizează,
astfel: manuale electronice, care reprezintă o expunere textuală a
materiei cu un număr mare de ilustraţii, care pot fi instalate pe
server şi transmise prin reţea, manuale electronice cu o
dinamică înaltă a materialului ilustrativ, executate pe CD-uri,
sisteme moderne pentru efectuarea lucrului de cercetare
ştiinţifică, sisteme virtuale, în care elevul devine element al
modelului computaţional, care reflectă lumea reală şi sisteme
de instruire la distanţă.
Tehnologiile educaţionale moderne sunt eficiente în activitatea
didactică în etapele proiectării, implementării şi evaluării,
una dintre condiţiile esenţiale în reuşita acestora fiind
cunoaşterea şi dorinţa de utilizare a celor mai potrivite
mijloace, chiar dacă aceasta presupune renunţarea la anumite
obiceiuri care se dovedesc, uneori, mai costisitoare la capitolul
resurse (timp, energie, financiar).
În această direcţie, am ales să prezenatăm, din perspectivă
proprie, câteva dintre beneficiile însuşirii unor cunoştinţe,
respectiv a formării şi consolidării unor deprinderi în cadrul
cursului Intel Teach - Instruire in societatea cunoasterii, absolvit
la CCD I februarie 2014. În ceea ce priveşte proiectarea
activităţii didactice la nivelul unităţii de învăţare,
varianta de proiect propusă se dovedeşte complexă, utilă,
aplicabilă în contexte variate; formatul este atractiv şi
profesionist, oferind posibilitatea ca, în fiecare moment, să se
poată efectua conexiuni între elemente precum: arie tematică,
competenţe specifice/ obiectivele de referinţă, obiectivele
operaţionale şi obiectivele de evaluare vizate, planificarea
evaluării în variantele iniţială, formativă şi sumativă,
mijloace necesare realizării evaluării (liste de verificare,
stabilirea obiectivelor, observarea
grupului, feedback din partea colegilor etc.), aptitudinile vizate
(exemple: deprinderi de a utiliza termeni de specialitate,
abilităţi practice de lucru cu programe Microsoft Office,
experienţă minimă în realizarea publicaţiilor, abilităţi de
navigare şi documentare pe Internet), materiale şi resurse
necesare pentru unitatea de învăţare (tehnologie – hardware,
software, materiale tipărite, resurse internet, alte resurse). De
asemenea, orice ajustare necesară se poate realiza cu mai multă
uşurinţă şi cu păstrarea designului iniţial.
În ceea ce priveşte implementarea activităţii proiectate,
utilizarea tehnologiilor educaţionale moderne reprezintă un mijloc
de facilitare a lecţiei prin creşterea atractivităţii şi prin
realizarea unei comunicări mai fidele între cadrul didactic şi
elev (elevii pot recepta mai clar ceea ce li se transmite,
avându-se în vedere receptarea pe mai multe canale ale
cunoaşterii).
Pot fi utilizate, în acest sens materiale PPT, care, pe lângă
designul atractiv, facilitează o mai bună coerenţă în
prezentare, precum şi contactul permanent a elevului cu varianta
vizual-auditivă a învăţării. În spaţiul lecţiei pot fi
inserate materiale create anterior sau pot fi create astfel de
materiale împreună cu elevii, în cazul în care există conexiune
la Internet în sala de clasă. Aceste materiale dezvoltă
creativitatea elevilor şi asigură o învăţare de plăcere.
Tehnologiile moderne sunt eficiente nu numai în transmiterea
noilor unoştinţe, ci şi în consolidare deprinderilor formate şi
în realizare transferului de informaţii între diferitele domenii
ale cunoşterii. Astfel, se pot realiza lecţii recapitulative cu
ajutorul materialelor PPT, exerciţiile propuse având la
dispoziţie posibilitatea autocorectării răspunsului eronat,
solicitării sprijinului în identificare răspunsului corect,
aprecierii în situaţia unui răspuns just, identificării unor
informaţii conexe. La final de lecţie se poate realiza o sinteză
sub forma unui flyer realizat de elevi, aceasta prezentând
atractivitate şi utilitate prin consolidarea capacităţii de
sinteză, dar şi prin dezvoltarea abilităţilor de utilizare a
mijloacelor TIC. Tehnologiile educaţionale moderne favorizează
într-un mod cu totul deosebit învăţarea prin descoperire atât
la capitolul informaţii, cât şi în ceea ce priveşte varietatea
modalităţilor de utilizare a computerului în sine cu economie de
efort şi timp.
Evaluarea reprezintă unul dintre aspectele în cadrul cărora
tehnologiile educaţionale moderne sunt cel mai eficient inserate.
Astfel, se pot folosi teste on-line, în format PPT, formulare
realizate cu ajutorul Google docs etc., în cadrul cărora
răspunsul este primit foarte
rapid, obiectivitatea fiind ridicată, monotonia este
alungată, se creează o mai bună dispoziţie a participanţilor,
prin înlăturarea contactului direct cu evaluatorul, se stimulează
abilitatea de autoevaluare, spiritul competiţional cu sine
însuşi.
Evaluarea realizată cu ajutorul tehnologiilor moderne devine un
moment mai puţin costisitor din punctul de vedere al consumului
emoţional, reuşindu-se performanţa transformării utilului în
plăcut, modificându-se atitudinea elevilor raportat la procesul
evaluării în sine.
Tehnologiile educaţionale moderne urmăresc facilitarea procesului
didactic ajutând cadrele didactice să creeze contexte favorabile
învăţării, formării deprinderilor, constituirii unui complex de
atitudini care să stimuleze curiozitatea, dorinţa de a cunoaşte
mai mult, spiritul competiţional cu sine, plăcerea de a progresa
şi de a-şi dezvolta posibilităţi de autoinstruire, dar şi o
raportare corectă la evaluare, aspect absolut necesar în
poziţionarea noastră, a fiecăruia, în spaţiul cunoaşterii.
Învăţământul are nevoie de tehnologii educaţionale moderne
însuşite de cadrele didactice şi aplicate inteligent şi
constructiv în derularea procesului instructiv-educativ.
Cristina Stan
Scoala Gimnaziala "Grigore Moisil" Ploiesti, Prahova, Ploiesti
Din observaţiile făcute pe parcursul mai multor ani de activitate, am constatat că ceea ce provoacă dificultăţi în însuşirea cunoştinţelor de limba română la clasa a V-a este volumul sensibil îmbogăţit de cunoştinţe noi.
CONTINUITATEA ACTIVITĂŢII INSTRUCTIV-EDUCATIVE
LA CLASELE A IV-A ŞI A V-A LA DISCIPLINA LIMBA SI LITERATURA
ROMANA
prof. Cristina Stan
Şcoala Gimnazială “Grigore Moisil” Ploieşti
Şcoala Gimnazială “G. E. Palade” Ploieşti
O problemă importantă în ceea ce priveşte continuitatea muncii
instructiv-educative între clasa a IV-a şi a V-a este asigurarea
unei legături între cunoştinţele şi deprinderile însuşite
anterior şi cele noi. Ca profesoară de limba şi literatura
română, voi analiza câteva aspecte ale continuităţii din
perspectiva materiei pe care o predau.
Deprinderile şi cunoştinţele dobândite în primii ani de
şcoală, prin lecţiile de limba română constituie baza pentru
însuşirea materialului predat în clasa a V-a la toate celelalte
obiecte de învăţământ. Citirea curentă corectă, conştientă
şi expresivă, posibilitatea de a înţelege un text, de a scoate
ideile principale, de a reda conţinutul celor citite folosind o
expunere închegată, exprimarea corectă orală şi în scris,
scrierea ortografică şi estetică sunt principalele deprinderi pe
care ar trebui să le însuşească toţi elevi în primii patru
ani de şcoală, pentru a-şi continua cu succes instruirea.
Programa claselor I-IV cuprinde conţinutul formării acestor
depărinderi, iar în clasa a V-a se continuă studiul limbii şi
literaturii române, completându-se cu aspecte noi.
Din observaţiile făcute pe parcursul mai multor ani de
activitate, am constatat că ceea ce provoacă dificultăţi în
însuşirea cunoştinţelor de limba română la clasa a V-a este
volumul sensibil îmbogăţit de cunoştinţe noi. Acestea sunt, în
mare parte, accesibile elevilor, dar numărul mare al noţiunilor
noi prejudiciază asimilarea lor temeinică şi favorizează
formalismul. Elevii au greutăţi la gramatică, provocate de
volumul mare de cunoştinţe, privind declinarea şi conjugarea.
Asigurarea continuităţii procesului instructiv-educativ nu
priveşte numai conţinutul învăţământului prevăzut în
programa şcolară, ci modul în care acesta este expus în manualul
şcolar. Deşi vizibil îmbunătăţite, manualele actuale nu
corespund pe deplin cerinţelor faţă de un bun manual,
menţinându-se mai ales acele deficienţe care fac manualul greu
accesibil pentru elevi. Nerespectarea unei treceri fireşti sub
aspectul gradării dificultăţii de la manualele pentru clasa a
V-a instrumente de învăţare greu accesibile. Sunt de apreciat
vocabularul, stilul, ilustraţiile şi aspectul grafic al
majorităţii manualelor. În aceste condiţii, este şi normal ca
elevii să se descurce mai greu, la începutul clasei a V-a. Un
manual bun ar înlătura parţial această ruptură care se
manifestă între conţinutul programei clasei a IV-a şi a clasei a
V-a.
Sistemul de muncă al cadrelor didactice, modul în care acestea dau
viaţă acestui conţinut are, de asemenea, o foarte mare
importanţă pentru înlăturarea greutăţilor de adaptare a
elevilor la clasa a V-a. Trecerea de la un singur învăţător la
mai mulţi profesori este considerată una din cauzele importante
care influenţează adaptarea elevilor la clasa a V-a. Această
schimbare nu constituie însă un impediment în procesul de
integrare a elevilor în activitatea clasei a V-a, urmările
înlocuirii învăţătorului de către un colectiv de profesori
putând fi limitate prin măsuri ca : asistenţe ale profesorilor la
lecţiile predate de învăţătorul clasei a IV-a, predarea de
către profesori a unor lecţii la clasa a IV-a în scopul
realizării acomodării elevilor „mici” cu stilul şi cerinţele
profesorilor.
Situaţia clasei a V-a este agravată de exigenţa mărită a
profesorului şi prin lipsa unei apropieri faţă de clasă.
Înlocuirea învăţătorului s-ar face mai puţin simţită dacă
profesorii ar cunoaşte şi ar păstra anumite elemente din
activitatea acestuia, cu care elevii erau deprinşi din anii
anteriori, impresia plăcută sau neplăcută a elevilor la prima
lecţie ţinută de profesor face ca obiectul predat de acesta să
se prezinte într-o lumină atrăgătoare, favorabilă sau
dimpotrivă.
Lecţiile introductive de la începutul fiecărui an şcolar au o
mare importanţă, prin acestea prezentându-li-se elevilor
manualul, importanţa cunoştinţelor ce urmeză a fi acumulate,
principalele forme de muncă. Recapitularea cunoştinţelor din
ciclul primar trebuie realizată în deplină cunoaştere a
conţinutului parcurs, pentru a nu li se pretinde copiilor
cunoştinţe şi deprinderi care depăşeesc prevederile programei
claselor I-IV. Acesă atitudine i-ar putea demobiliza.
Am constatat că uneori învăţătorii sunt indulgenţi în notare
şi că-i obişnuiesc pe copii să primească, fără efort, numai
calificative mari. Uneori mulţi absolvenţi ai clasei a IV-a au
calificativul F.B. la toate obiectele, deşi pregătirea unora
dintre ei este mai slabă. În clasa a V-a aceşti elevi sunt foarte
contrariaţi vazând că nu izbutesc să obţină decât note
considerate necorespunzătoare şi sunt tentaţi să vadă în
aceste note o dovadă a „persecuţiei” din partea profesorului.
Acest lucru s-ar elimina dacă elevii ar fi deprinşi cu
autocontrolul şi aprecierea justă a muncii lor. De asemenea,
exigenţa crescută a profesorului faţă de elevii clasei a V-a
poate influenţa negativ interesul lor pentru obiectul predat.
Notarea judicioasă a elevilor atât în clasele primare, cât şi
în clasa a V-a evită astfel de situaţii.
Am prezentat doar câteva aspecte şi măsuri prin care se poate
asigura continuitatea activităţii instructiv-educative între
clasa a IV-a şi a V-a, fără a avea pretenţia epuizării lor.
Aceste măsuri se aplică în mod curent şi cu succes în şcoala
noastră, dar condiţiile concrete de muncă din fiecare şcoală
determină stabilirea unor măsuri corespunzătoare care să
faciliteze procese de adaptare a absolvenţilor ciclului primar la
activitatea clasei a V-a.
florentina vartosu toma
Palatul Copiilor Slatina, Olt, Slatina
Navomodelismul este un sport tehnic extraşcolar, complementar orarului şcolar, care contribuie la formarea şi consolidarea deprinderilor de muncă independentă.
Navomodelismul a devenit in zilele noastre un sport
tehico-aplicativ, care îi introduce pe elevi în domeniul
tehnologiei navale, oferindu-le posibilitatea de a-şi însuşi
cunoştinţe de pregătire marinărească şi de a-şi dezvolta
abilităţile practice.
Ştim cu toţii că modelismul este domeniul măiestriei
constructorilor, un domeniu cu valenţe multiple atribuite laturilor
sale tehnico-aplicative şi sportive: aero-, navo-, racheto-, auto-
şi micromodelism. Tehnicile de lucru specifice modelismului
necesită o fină abilitate practică şi multă creativitate,
aceasta din urmă dezvoltându-se pe parcurs.
Navomodelismul, ca domeniu de activitate, este inclus in sfera
educaţiei tehnologice, iar obiectivele sale educaţionale specifice
sunt de natură psihomotorii.
„Să construieşti o casă, un avion, o barcă sau un alt model
de jucărie...” constituie un obiectiv psihomotor în educaţia
tehnologică, însă acest obiectiv are o componentă cognitivă şi
una afectivă. Latura cognitivă se referă la faptul ca este
necesar ca elevul să facă o schiţă, un plan de forme, să
utilizeze noţiuni elementare de geometrie plană şi spaţiu,
fizică,mecanică, etc. Iar componenta afectivă se referă la
satisfacţia şi bucuria pe care le resimte copilul la finalul
lucrării. Creşte emulaţia, dorinţa de a construi mai bine, mai
frumos şi de a obţine astfel un punctajul mai bun în concursurile
de specialitate
Pentru elevi, navomodelismul este un sport tehnic extraşcolar,
complementar orarului şcolar, care contribuie la formarea şi
consolidarea deprinderilor de muncă independentă, se obişnuiesc
cu munca în colectiv, bazată pe sprijin şi reciprocitate, îşi
educă atenţia, spiritul de observaţie inovator-creator şi
precizia de lucru. Elevul învaţă să opereze cu trusa de unelte
specifică atelierului de modelism, să proiecteze şi să execute
prin diversitatea tehnicilor de lucru specifice vârstei şi
materialului de lucru, modelul preferat. Învaţă, de asemenea, să
asambleze şi să piloteze un navomodel civil propulsat, echipat cu
staţie de radio comandă cu două sau patru canale, conform
poligonului de concurs.
Navomodelismul presupune, în special, utilizarea unor tehnici de
lucru cu diverse materiale în concordanţă cu uneltele şi
instrumentele de lucru adecvate, în scopul obţinerii modelului;
utilizarea dispozitivelor, uneltelor şi sculelor necesare
prelucrării hârtiei, lemnului,şi maselor plastice (foarfeca,
cuterul,dălţi de sculptat, ferăstrău electric, ciocan,
bormaşină, patent,cleşte,etc.)în scopul realizării modelului
propus;
Se impune, de asemenea, proiectarea , confecţionarea şi evaluarea
unor navomodele simple sau complexe, după un plan de lucru
stabilit, combinând tehnicile învăţate şi respectând regulile
de protecţia muncii în timpul execuţiei în atelier.
In cadrul lecţiilor se promoveaza dezvoltarea capacităţii de
cooperare în scopul realizării navomodelului propus. Elevii
trebuie să-şi asume anumite roluri în proiectarea, executarea şi
evaluarea unui produs, să manifeste iniţiativă în relaţiile
interpersonale din cadrul grupei, să-şi asume rolul în echipă
în funcţie de interesele şi aptitudinile individuale, să facă
analiza critică a modelului obţinut, în funcţie de efortul
individual şi colectiv depus, să-şi aplice ideile personale în
realizarea modelului în cadrul unui grup.
De asemenea, se impune şi dezvoltarea simţului practic, estetic,
şi a responsabilităţii pentru modificarea mediului natural, ca
răspuns la nevoile şi dorinţele oamenilor
Elevii trebuie să să folosească în mod eficient resursele
(timp,spaţiu,materiale, instrumente de lucru, resurse umane) pentru
realizarea modelului ales, să fie capabili să repare eventualele
avarii survenite în urma testării modelelor, să echipeze modelul
cu aparatul propulsor, să estimeze costul unui model pe care ar
dori să-l realizeze.
Modelismul, în general, reprezintă o metodă activ-operativă de
însuşire a cunoştinţelor, deprinderilor şi tehnicilor de lucru,
deoarece realizează o corelaţie strânsă între teorie şi
practică, între şcoală şi muncă. Contribuie la
individualizarea învăţării în echipă, elevul fiind în
permanenţă coparticipant la propria-i formare şi dezvoltare a
personalităţii sale.
Pe lângă lărgirea orizontului general de cunoaştere, modelismul
are valori multiple în orientarea profesională, a educării
aspiraţiilor, a cultivării năzuinţelor şi intereselor, a
formării unui ideal profesional încă de la o fragedă vârstă.
Pentru copii, participarea anuală la expoziţii tematice, dezvoltă
spiritul de competiţie, de a fi cel mai bun.
Pentru adulţi, modelismul rămâne un sport tehnico-aplicativ, un
relax care atestă plăcerea de a construi la orice vârstă,
ajutându-ne astfel să ne menţinem confortul psihic.
Autor: prof.ing.Vartosu Toma Florentina
Catedra de Navomodele
Palatul Copiilor"Adrian Baran"-Slatina,Olt
Bibliografie:
Virgil Frunza, “Teoria si metodologia curriculum-ului”, Ed.
Muntenia,
Constanta, 2003;
Aneta Vlad
Liceul Tehnologic "Petre S. Aurelian" Slatina, Olt, Slatina
Învăţarea prin cooperare este o metodă didactică bazată pe organizarea în funcţie de obiective operaţionale bine stabilite, a unei munci colective fondate pe complementaritate.
Prof. VLAD ANETA
COLEGIUL NAŢIONAL AGRICOL ,,CAROL I’’ – SLATINA, OLT
Învăţarea prin cooperare în cadrul orelor de agricultură este o
strategie de instruire structurată şi sistematizată a grupurilor
mici de elevi, astfel încât aceştia să poată lucra împreună
urmând ca fiecare membru al grupului să-şi îmbunătăţească
performanţele proprii şi să contribuie la creşterea
performanţelor celorlalţi membrii ai grupului. (Johnson R.,
Johnson D., Holubec E)
Învăţarea prin cooperare este o metodă didactică
bazată pe organizarea în funcţie de obiective operaţionale bine
stabilite, a unei munci colective fondate pe complementaritate,
orientată spre aspectul social al învăţării şi care vizează
dezvoltarea deprinderilor de comunicare interpersonală, a
interacţiunilor, competenţelor şi comportamentelor sociale ale
copiilor. (Ionescu M., Bocoş M. 2001).
Învăţarea prin cooperare implică ipoteza că modul
în care sunt planificate activităţile determină calitatea
interacţiunii dintre elevi, rezultatele activităţilor fiind
consecinţe ale interacţiunii dintre elevi. Astfel, unul dintre
elementele principale care trebuie creat în clasă este
interdependenţa pozitivă sau cooperarea.
Morton Deutsch este cel care a definit şi încadrat
într-o teorie învăţarea prin cooperare. El a conceptualizat trei
tipuri de interdependenţă socială – pozitivă, negativă şi
inexistentă.
Prima încurajează interacţiunea dintre persoanele
care lucrează împreună, fiind denumită „interacţiune bazată
pe cooperare şi stimulare”; a doua se caracterizează prin
obstrucţionarea reciprocă a membrilor unui grup de a atinge un
ţel, fiind denumită „interacţiune bazată pe opoziţie şi
competiţie”; interacţiunea este inexistentă atunci când
membrii unui grup lucrează independent.
Dacă, până nu de mult, şcoala românească promova competiţia
şi individualismul, încurajând reuşita personală, acum, în
contextul unui învăţământ orientat spre „modernitate”, ea
şi-a schimbat strategia şi abordează ideea cooperării prin:
- Simularea interacţiunii dintre elevi;
- Depunerea unui efort sporit de către elevi în procesul de
învăţare;
- Generarea sentimentelor de acceptare şi simpatie;
- Dezvoltarea abilităţilor de comunicare;
- Dezvoltarea gândirii critice.
Şcoala nu reprezintă doar o instituţie unde elevii
vin să primească informaţii, ci un loc unde trebuie să înveţe
toţi cei care lucrează. Până acum, profesorul era considerat
principala sursă de informaţii pentru o anumită disciplină.
Datorită democratizării accesului la cunoştinţe, acest rol al
profesorului se reduce dramatic, el devenind un organizator, o
călăuză a învăţării, oferind elevilor, în locul
tradiţionalei “transmiteri de cunoştinţe”, veritabile
“experienţe de învăţare”. Acest lucru se poate realiza
însă, doar într-o şcoală incluzivă, cea care poate răspunde
unei mari diversităţi de elevi, o şcoală în care toţi
participă şi sunt trataţi ca fiind la fel de importanţi.
Ce fac elevii?
- se ajută unii pe alţii să înveţe, împărtăşindu-şi
ideile;
- stau unii lângă alţii, explică ceea ce ştiu celorlalţi,
discută fiecare aspect al temei pe care o au de rezolvat
împreună, se învaţă unii pe alţii;
Elevii trebuie să fie capabili:
- să asigure conducerea grupului;
- să coordoneze comunicarea;
- să stabilească un climat bazat pe încredere;
- să poată lua decizii;
- să medieze conflicte;
Ce rol are profesorul?
- Aranjează mobilierul din clasă în mod corespunzător. Ideală
este formarea unor grupuri de câte patru copii, aranjaţi de o
parte şi de alta a unei mese;
- Stabileşte criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul
abilităţilor într-un anumit domeniu, prin numărători, diferite
jocuri etc.) şi dimensiunea grupului (între 2 şi 6 elevi);
- Stabileşte regulile de lucru (se vorbeşte pe rând, nu se atacă
persoana ci opinia sa, se consultă între ei, nu se monopolizează
discuţia, nu rezolvă unul singur sarcina, etc.);
- Explică foarte clar obiectivele activităţii, specifică timpul
pe care îl au elevii la dispoziţie. Învăţarea prin cooperare
implică următoarele avantaje:
- Se impune depăşirea restricţiei autoimpuse de a interacţiona
cu elevii cu fond cultural asemănător;
- Apar idei mai multe şi mai bune;
- Elevii învaţă unul de la altul, nu doar de la profesor;
- Încurajează contribuţia personală;
- Aprecierea diversităţii;
- Elevul intră în contact cu alte opinii decât ale sale, acestea
obligându-l să ţina seama de ele;
- Se valorifică informaţiile colegilor în construirea
cunoaşterii proprii;
- Ajută elevul să accepte schimbarea şi cooperarea pentru
identificarea unor soluţii la problemele cu care se confrunta el
sau echipa sa;
- Dezvoltarea socială, dobândirea competenţelor sociale:
respectul de sine, simţul identităţii şi capacitatea de a
rezista în condiţii de stres şi în situaţii de adversitate;
- Dezvoltarea unor relaţii interpersonale mai bune: relaţii
colegiale, solidaritate, grijă şi devotament, sprijin personal;
Dezavantajele învăţării prin cooperare:
- Impunerea lucrului în echipă nu va reuşi întotdeauna să
integreze elevii timizi şi cu deficienţe majore de comunicare;
- Productivitatea unor elevi poate scădea uneori, atunci când sunt
obligaţi să colaboreze cu alţi elevi;
- Profesorulse confruntă cu necesitatea realizării unui compromis
între eficienţă şi performanţă;
- Se poate pierde din vedere obiectivul final, de învăţare,
acordând foarte mare atenţie relaţiilor intragrup.
Principalele metode folosite în cadrul orelor de agricultură sunt:
• Metoda Ciorchinele
• Brainstorming
• Harta conceptuală
• Turul galeriei
CONCLUZIE
Învăţarea prin cooperare dezvoltă capacitatea copiilor de
a lucra împreuna, la toate categoriile de activităţi, acoperind
neajunsurile învăţării individualizate, acordȃnd, în acelaşi
timp, o importanţă considerabilă dimensiunii sociale, prin
desfăşurarea proceselor interpersonale.
BIBLIOGRAFIE:
1. Fluieras Vasile, Teoria si practica invatarii prin cooperare,
Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2005.
2. Dulama Maria Eliza, Metodologie didactica, Editura Atlas –
Clasiu
3. Bocoş, M., (2007), Teoria şi practica cercetării pedagogice,
Ed. a II-a, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca.
4. Bocoş, M., Catalano, H., Avram, I., Someşan, E., (2009),
Pedagogia învăţământului preşcolar, Instrumente didactice,
Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
Enache Beatrice
Scoala Gimnaziala "Alexandru Piru" Margineni, Bacau, Margineni
Într-o școală care dorește să țină ritmul cu cerințele pieței actuale există un interes pentru introducerea noului, pentru creativitate și pentru reformări eficiente.
Structurile proiectează legăturile ierarhice dintre director
și cadrele didactice, dar la o analiză mai amănunțită pot fi
scoase la iveală și legăturile funcționale, legăturile
de„stat major” și relațiile de cooperare sau orizontale, de la
catedră la catedră, de la post la post. În spatele acestor
structuri formale se pot analiza și structurile informale, sau
neoficiale, formate din legături bazate pe afinități sau pe
relații de prietenie, de familie, politice, religioase etc.
Structurile informale, de regulă, denatureaza structurile formale,
mijlocind scurtcircuite informaționale, reducerea autorității
oficiale. Ele fiind inevitabile, directorii trebuie să acționeze
în sensul micșorării "decalajului" dintre formal și informal.
Pentru activarea implicării profesorilor dintr-o școală în
sistemul de documentare, selectare și promovare a propunerilor se
utilizează varii mijloace informaționale de propagandă:
broșuri, afișe, pliante, expoziții și altele. Statistica a
sesizat faptul că atunci când metodele de colectare a
propunerilor se aplică cu perseverență mai mulți ani la rând,
ponderea celor care fac propuneri crește și odată cu aceasta și
eficiența sistemului de propuneri. Funcționarea sistemului de
propuneri este condiționată de interesul conducerii pentru
popularizarea concepției sistemului respectiv și pentru aplicarea
corectă a regulilor stabilite. Cea mai frecventă este metoda
"cutiei de idei", care constă în postarea la un panou a
diferitelor probleme cu care se confruntă școala/clasa și pentru
care se așteaptă sugestii din partea cadrelor didactice/elevilor.
Cei care au idei, propuneri de soluționare în legătură cu
problemele anunțate la panou le pot scrie pe un bilețel și
introduce într-o cutie ce se află lângă panou. Acest demers
pare foarte simplu, motiv pentru care uneori, nu i se dă atenția
cuvenită. Nu este îndeajuns să se implementeze acest mod de
culegere a ideilor, ci promovarea sistemului respectiv. Promovarea
constă în principal în garantarea unui dialog permanent între
cei care solicită idei și cei care le emit. Este obligatoriu ca
fiecare idee propusă să fie analizată serios de factorii de
decizie, iar motivația acceptării sau respingerii, motivele
obiective, mulțumirile și eventualele recompense să se afișeze
pe panou. Trebuie să se menționeze și să se formuleze foarte
precis condițiile aprobării unei propuneri; direcțiile de
stabilire a valorii ideii; cum se pune în practică o idee;
obligațiile ce revin cadrelor de conducere; metodele de control ale
imparțialității analizei și ale căilor de valorificare a
propunerii; modul de înregistrare și urmărire a implementării
ideii, a cheltuielilor și veniturilor aferente; ce se întâmplă
cu ideile care nu se aplică, dar care pot deveni cu timpul
valoroase; perioada la care se face analiza rezultatelor.
Astfel de sisteme formale privind culegerea, selectarea
și promovarea propunerilor funcționează în școlile din SUA,
Marea Britanie, Franța, Germania și Italia. Se estimează că
beneficiile care se obțin pe baza acestui sistem sunt în general
suficient de mari pentru a compensa eforturile directe pe care le
implică.
La acest număr au contribuit:
● Dumitra Catana
● Alexandra Dragan
● Elisabeta Edit Borș
● diana dragan
● Alina Roatis
● Daniela Ivan
● Luciana Traistaru
● Cristina Stan
● florentina vartosu toma
● Aneta Vlad
● Enache Beatrice
ISSN: 2393 – 0810