Aspecte psihopedagogice ale formării reprezentărilor matematice
copilului de vârstă preşcolară
Prof.înv.preșcolar Catana Dumitra
Șc.Gimnazială Nr.1/ G.P.P.Nr.1 Caracal

Perioada preşcolară este perioada psihogenetică în care copilul
se dezvoltă într-un ritm accelerat atât din punct de vedere

psihic, cât şi fizic.
Sistemul nervos central al preşcolarului atinge aproape
dimensiunile adultului, circumvoluţiunile scoarţei cerebrale sunt
aproape definitive, iar substanţa albă se distinge acum clar de
cea cenuşie.
În aceste condiţii, mişcările preşcolarului sunt coordonate
şi există autocontrol asupra lor.
Totuşi, celula nervoasă se epuizează uşor, fapt ce duce la
acţiuni efectuate sub impulsul emoţiilor sau impresiilor
puternice.
Inteligenţa, la această vârstă, reprezintă procesul de
organizare şi adaptare. Copilul, când întâlneşte un obiect pe
care nu l-a mai văzut, va încerca să-l introducă într-o schemă
dobândită anterior, în caz contrar, se va produce un dezechilibru
care va dura până la elaborarea unei scheme noi. Grupul de scheme
formează un stadiu.
În perioada 3-6 ani, gândirea copilului se află în stadiul
preoperaţional în prima lui parte: „Stadiul marchează
începutul limbajului organizat şi al funcţiei simbolice; ca
urmare se dezvoltă gândirea şi reprezentarea. Copilul se bazează
pe percepţie, nu foloseşte gândirea logică şi deci nu poate
raţiona prin implicaţie. Înţelege greu faptul că un obiect are
mai multe proprietăţi şi se mulţumeşte de obicei cu formulări
multiple şi contradictorii. Este capabil de reversibilitatea
operaţională în gândire şi acţiune.”(J.Piaget-Naşterea
inteligenţei la copii).
O caracteristică a gândirii preoperaţionale
este:”Egocentrismul” manifestat atât în reprezentarea
spaţiului la copil, cât şi în limbaj. Copilul care exprimă
altuia ceva dă impresia că ar vorbi cu sine însuşi, fără să

se situeze din punctul de vedere al acestuia din urmă. El presupune
din capul locului că acultătorul va sesiza totul. Dacă însă
ascultătorul pare nedumerit, el mai repetă ceea ce a spus anterior
cu voce tare ca şi când s–ar adresa cuiva care nu aude bine. În
acest stadiu , copiii dau drept explicaţie pentru o acţiune
identică două atribute contrastante ale obiectului. Ex: o
pietricică se scufundă pentru că e mică, iar o pietricică se
scufundă pentru că este mare. Ei nu par încurcaţi de
contradicţiile evidente.
Gândirea preoperaţională are tendinţa de a se centra pe
o simplă trăsătură proeminentă a unui obiect sau a unui grup de
obiecte, excluzând considerarea simultană a altor trăsături.Deci
nu este capabil de descentrare.
Copilul işi îndreaptă atenţia mai mult pe stările iniţiale
şi finale ale unui obiect şi mai puţin spre procesul de
transformare ale acetor stări, iar sfârşitul stadiului
preoperaţional, egocentrismul din comunicare, pare mai puţin
marcat. Piaget spune că gândirea operaţională îi oferă
copilului o hartă a realităţii, însă o hartă
„imagistică”, cu multe spaţii albe şi fără suficiente
coordonate pentru a permite trecerea de la un punct la altul.
Totuşi, după el, tocmai această stare de pronunţat
dezechilibru duce în cele din urmă la depăşirea stadiului
preoperaţional şi la elaborarea sistemelor reversibile ale
operaţiilor concret-logice.
Deşi, trecerea de la gîndirea preoperaţională la
operaţiile concrete este relativ rapidă, este greşit să se
considere că ea se produce de la o zi la alta.
În orice stadiu, dezvoltarea cognitivă depinde de o
familiarizare îndelungată cu lumea obiectelor. Grădiniţa trebuie

să permită copiilor activităţi proprii desfăşurate cu ajutorul
unor materiale care să dea acestor activităţi un caracter util
din punct de vedere cognitiv.
În domeniul structurilor logico-matematice, copiii înţeleg
numai ceea ce descoperă singuri, ori de câte ori sunt învăţaţi
prea repede sunt de fapt împiedicaţi să reinventeze lucrul
respectiv.
O serie de autori: U.Schiopu, Brunner, Guilford, Osborn,
Vigotski consideră creativitatea strict dependentă de învăţare
şi educaţie.
„Copilul se dezvoltă prin educaţie şi este educat în
condiţiile dezvoltării”-arată Rubinstein.
Apreciind rolul deosebit al educaţei, Paul Popescu Neveanu
arată că dezvoltarea psihică este dependentă de trei factori :
ereditate, mediu, educaţie.
Oricât s-ar influenţa aceşti factori, chiar dacă s-ar
întrepătrunde, ei nu pot fi substituiţi unul prin altul.
Fără a fi considerate activităţi de tip şcolar şi în
grădiniţă sunt organizate activităţi de învăţare
perceptivă. Nu trebuie pus însă accentul numai pe demonstraţia
intuitivă ci şi pe prelucrarea mentală a imaginilor. Deci
acţiunile mentale rezultă din interiorizarea acţiunilor externe.
I.Brunner acordă o mare importanţă faptului educaţional al
descoperirii. Numai suscitând curiozitatea, încurajând
căutările copilului, susţinându-l în noi procedee de gândire
şi imaginaţie, se poate depăşi pragul gândirii reproductive.
Toate trăsăturile caracteristice preşcolarului se manifestă,
se întăresc şi se dezvoltă în activitatea specifică şi
preponderentă acestei faze, activitatea de joc.
„Vârsta preşcolară este considerată vârsta jocului. Ea

îndeplineşte în viaţa copilului importanţa funcţiei formative.
Prin joc se îmbogăţeşte viaţa afectivă şi cognitivă a
copilului, se dezvoltă curiozitatea şi se conturează interesele,
se extinde sfera relaţiilor interpersonale şi se deschide în
planul imaginaţiei, prin imitarea rolurilor socio-profesionale,
accesul la viaţă şi activitatea adultului”.(A.Chircev-Probleme
ale educării copilului de vârstă preşcolară )
Filozoful evoluţionist Spencer arată că jocul nu are alt
rost decât acela de a canaliza energiile ce prisosesc copilului.
Psihologul german K.Groos arată că jocul este un instinct
care pregăteşte copilul pentru activitatea serioasă de mai
târziu, iar psihologul austriac K.Buhler consideră că jocul este
un mijloc simplu prin care copilul îşi provoacă plăcerea
acţiunii.
Unii psihologi consideră că jocul este o activitate unică,
în care individul se angajează numai pentru plăcerea pe care o
pro-voacă această activitate, fără să aibă în vedere vreun
rezultat final.
Psihologul american Elisabeth Hurloch arată ca trăsătura
dominantă a jocului este voluntariatul şi lipsa oricărei
constrângeri externe. Pentru copil a se juca înseamnă să facă
ceea ce vrea el, pe câtă vreme a lucra înseamnă a face ceea ce
trebuie, ceea ce îi impun adulţii. Deci jocul este o activitate
tipic umană, voluntară fără scop imediat prin care copilul
pătrunde şi ajunge să înţeleagă la un nivel elementar
fenomenele naturii şi ale societăţii.
Jucându-se cu diferite obiecte, copilul descoperă legea
căderii corpurilor, legea plutirii pe apă, etc.
Evident, el face doar descoperiri practice, empirice, fără a
putea formula în termeni corespunzători şi legea ştiinţifică,

dar este asigurată pregătirea însuşirii ei care se face în
şcoală.
Prin joc se educă gândirea, limbajul şi o serie de
capacităţi, în timp ce copilul acţioneză asupra realităţii
înconjurătoare. Se îmbină în cadrul jocului, în mod special,
planul imaginar cu cel real.Trebuie subliniat faptul că
preşcolarul îşi dă mereu seama de existenţa celor două planuri
şi că în mintea lui nu se mai produce nici o confuzie. Ex:
Manevrând un băţ, preşcolarul ştie că băţul lui nu este o
puşcă adevărată, cu toate acestea se joacă cu plăcere „de-a
vânătorul”. Nu orice obiect poate îndeplini funcţia de
puşcă, pentru această funcţie se aleg obiecte care au măcar un
element asemănător cu cel real.
Aceste alegeri după criterii de similitudine dovedesc
existenţa la copil a unor posibilităţi de abstractizare, de
comutare mintală, deci calităţi ale gândirii.
Prin joc se stimulează în cel mai înalt grad dezvoltarea
tuturor proceselor psihice. În cadrul jocului copilul este în
stare să obţină performanţe pe care nu le-ar obţine în alte
activităţi.
„De modul cum sunt valorificate posibilităţile native ale
copilului şi câştigurile obţinute până la această vârstă,
depinde foarte mult evoluţia lui ulterioară atât pe plan psihic,
cât şi pe plan social” (J.Piaget-Psihologia inteligenţei)
Datorită educaţiei primite, copiii încep să se
diferenţieze mult între ei şi prezintă particularităţi diverse
atât în sfera intelectuală, afectivă şi voliţională, cât şi
în sfera trăsăturilor de personalitate.
Atitudinea pozitivă sau negativă faţă de multe
activităţi, îndeosebi cele comune sunt criterii de performanţă

ale actului educaţional.
„Ca urmare a educaţiei greşite putem depista la preşcolari
o seamă de deficienţe, ca de pildă: negativismul, instabilitatea
afectivă, iritabilitatea, etc. Toate aceste deficienţe reflectă
lipsuri grave ale educaţiei, lipsuri care nu pot fi remediate
decât cu eforturi suţinute prin înţelegerea situaţiei copilului
şi prin readucerea lui metodic la starea lui de activitate
obişnuită”
(U.Şchiopu,P.Constantinescu-Cunoaşterea copilului de 5-6 ani în
perspectiva pregătirii pentru şcoală)
Activităţile cu conţinut matematic constituie exerciţii cu
mare valoare formativă pentru dezvoltarea gîndirii
copiilor.Trebuie să fim însă foarte atenţi la modul de
organizare al acestor activităţi.
„Practica de a-i învăţa pe copii în grădiniţă ceea ce
trebuie să înveţe în şcoală şi de a-i antrena în
activităţi de tip şcolar prezintă multe riscuri; poate avea
rezultate contrarii celor dorite...forţarea dezvoltării normale
generează ulterior eşecuri şcolare şi exercită o influenţă
negativă asupra maturizării copilului”(I.T.Radu-De la
grădiniţă la şcoală)
Prin activităţi cu conţinut adecvat particularităţilor de
vârstă şi individuale ale copiilor, lărgim sfera percepţiilor
şi a reprezentărilor dezvoltării limbajului şi activizăm
operaţiile gândirii concret-intuitive. Activităţile bine
organizate şi desfăşurate cu copiii se soldează şi cu apariţia
unor forme ale trăirilor emoţionale mai complexe, cunoaşterea de
noi tendinţe, dorinţe, năzuinţe, atracţii şi interese.
Prin influenţele exercitate de educatoare şi părinţi asupra
copiilor se ajunge ca la vârsta preşcolară mare, aceştia să

intre într-o etapă de dezvoltare psihică. Astfel, percepţia se
detaşează treptat de situaţiile concrete ce se analizează prin
intermediul acţiunilor obiectuale.
Acţiunile, jocurile manipulative l-au făcut capabil pe copil
să analizeze obiectele, operând cu criterii variate: formă,
mărime, culoare, volum, număr, etc. Acum devine posibilă
apariţia scopului mnemic care constituie nota definitorie a
memorării şi a reproducerii voluntare.
Comunicarea verbala se remarcă printr-o pronunţie mai
corectă, lexicul fiind mai bogat, iar propoziţiile formulate se
încadrează tot mai bine în regulile gramaticale.
Din punct de vedere psihologic, limbajul devine un instrument
de exprimare şi comunicare a impresiilor trăite, a
reprezentărilor şi emoţiilor, a dorinţelor şi intereselor sale.
Curiozitatea perceptuală şi epistemică, setea faţă de noi
stimulări, dorinţa de a cunoaşte realitatea din jur pe plan
logic, pe planul gândirii, toate acestea reprezintă o trăsătură
caracteristică a comportamentului copilului.

BIBLIOGRAFIE

1. Cerghit Ion Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă-Ed.D.P.
Bucureşti-1983
2. Piaget Jean Psihologia
inteligenţei-Ed.Stiinţifică-Bucureşti-1965
3. Montessori Maria Metoda pedagogiei ştiinţifice aplicată la
educaţia copiilor mici-Ed.Librăriei Şcolilor-Bucureşti-1915

Învăţământ preşcolar

Exemple de instrumente de evaluare la matematică în învățământul preșcolar

MARIA TRAISTARU
Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel", Arges, Domnesti

Evaluarea de cunoştinţe sau deprinderi este o probă complexă
aplicată oral, scris sau practic cu ajutorul căreia măsurăm
şi evaluăm cu mai mare precizie performanţele şcolare în raport
cu obiectivele şi conţinutul.

Exemple de instrumente de evaluare la matematică în
învățământul preșcolar

Prof.inv.primar prescolar
Trăistaru Maria
Liceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel
Loc. Domnesti

Jud.Arges

În epoca actuală, când științele fundamentale joacă un rol
important în dezvoltarea progresului social, matematica poate fi
considerată factorul esențial al adaptării rapide a fiecărui om.
Grădinița și implicit școala au obligația să facă
din studiul matematicii un instrument de acțiune eficientă,
constructivă și modelatoare asupra personalității copilului.
De mult timp se constată un interes major față de
educația copilului preșcolar, atât prin reorganizarea
conținutului cât și prin intensificarea cercetărilor privind
diferitele sale aspecte fundamentale.
Asimilarea cunoștințelor matematice de la cea mai fragedă
vârstă are o importanță deosebită, deoarece stimulează
dezvoltarea intelectuală generală a copilului, influențând
pozitiv dinamica vieții sale.
Învațarea matematicii nu se poate rezuma la simpla asimilare de
cunoștințe, ci ea trebuie să vizeze formarea unui anumit mod de a
gândi, printr-un permanent antrenament al gândirii.
Preșcolarul trebuie să învețe să gândească în spiritul
matematicii actuale, moderne încă de la vârste foarte mici.
Eficientizarea activitaților matematice în gradiniță depinde de
măsura în care familiarizarea copiilor cu noțiunile matematice se
realizează în cadrul unei etape pregătitoare cuprinzând:
formarea reprezentărilor despre însușirile obiectelor (forme,
culori, dimensiuni); constituirea de mulțimi de obiecte pe baza
recunoașterii proprietăților acestora;reprezentarea mulțimilor
în desen prin imagini și simboluri; compararea mulțimilor și
înțelegerea raporturilor cantitative dintre ele; clasificarea
mulțimilor după însușiri diferite; ordonarea lor după criterii

date. După J. Piaget drumul formării noțiunilor la vârsta
preșcolară este corelat cu evoluția proceselor de gândire –
cognitiv și acțional ca rezultat al acțiunii copilului asupra
obiectelor. Condiția esențială a însușirii noțiunilor
elementare o constituie organizarea unor experiențe de învățare
care să favorizeze accesul copilului la exemple concrete care să
evidențieze ansamblul de însușiri esențiale ale noțiunii. Legat
de vârsta la care se poate începe formarea noțiunilor matematice
psihologul american Gerome Bruner a afirmat “orice concept poate
fi predat la orice vârstă dacă e prelucrat corespunzător
particularităților de vârstă”. Exemplele date de M. Bejat și
P. Popescu Neveanu cu privire la formarea primelor noțiuni
matematice la copilul de 3-7 ani pun în evidență posibilitatea
acestora de a compara mulțimile, de a stabili corespondența între
mulțimi, de a sesiza modificările numerice de mărire, de a sesiza
raporturile de egalitate și inegalitate. Astfel, o atenție
sporită se acordă evaluării, ca etapă importantă în fixarea
și consolidarea cunoștințelor acumulate de către preșcolari.
Evaluarea de cunoştinţe sau deprinderi este o probă complexă
aplicată oral, scris sau practic cu ajutorul căreia măsurăm
şi evaluăm cu mai mare precizie performanţele şcolare în raport
cu obiectivele şi conţinutul.
Testele de evaluare asigură o îmbinare a muncii frontale cu munca
individuală și constitue instrumentele specifice în evaluare.
Probele de evaluare utilizate în activităţile cu conţinut
matematic pot îmbrăca mai multe forme, una dintre ele fiind fişa
de evaluare matematică individuală.
Fișele de evaluare sunt probe care cuprind sarcini ale căror
rezolvare necesită cunoştinţele însuşite într-un anumit
interval de timp: mai scurt - continuă, mai îndelungat –

sumativă. Preşcolarii au sarcina să rezolve unele probleme pentru
ale căror rezolvare se acordă un număr de puncte în funcţie de
corectitudinea răspunsurilor şi de gradul de dificultate a
problemelor. Sarcinile sunt diferite ca formulare şi orientare, ele
vizează atât memoria cât şi înţelegerea materialului precum
şi capacitatea de aplicare în practică a cunoştinţelor. Fişele
de evaluare individuală permit verificarea cunoştinţelor,
priceperilor şi deprinderilor însuşite, verificarea unui număr
mare de preşcolari în acelaşi timp. Rezolvarea problemelor
constituie o activitate cu caracter complex în cadrul căreia se
clarifică noţiuni teoretice, se consolidează aceste noţiuni, se
formează deprinderi şi priceperi, se accentuează caracterul
practic al cunoştinţelor şi se dezvoltă diferite operaţii ale
gândirii. Efortul intelectual este mai mare dar şi satisfacţia
reuşitei este mare, de multe ori manifestându-se exploziv.
Exemple de jocuri didactice matematice ce folosesc instrumente de
evaluare la matematică

În condițiile în care toate activitățile didactice din
grădinițe sunt dependente de stadiile de maturizare a gândirii
și limbajului preșcolarului, copilul trebuie lăsat să
acționeze, să aibă o trăire afectivă deplină și să
beneficieze de toate intervențiile formative ale educatoarei. De
aceea jocul este cel care satisface dorința de manifestare și care
dezvoltă emoțiile și sentimentele copilului.
Prin intermediul jocului are loc adaptarea la viața de colectiv, se
stabilesc relații între copii și sunt conștientizate anumite
norme de comportament. Iată de ce jocul didactic trebuie folosit ca
pe o activitate pe care o acceptă și cu ajutorul căreia copilul
poate fi pregătit să primească o serie de informații despre

fenomenele matematice și se pot forma o serie de deprinderi de
muncă intelectuală necesare pregătirii pentru școală.
Jocul didactic matematic constituie un mijloc atractiv de realizare
a sarcinilor număratului şi socotitului. El conţine o problemă,
o sarcină didactică pe care copilul trebuie s-o îndeplinească
concomitent cu participarea lui la acţiunea jocului. Experienţa
probează că jocul didactic matematic are o eficienţă formativă
crescută în situaţia sistematizării, consolidării şi
verificării cunoştinţelor.
Verificarea cunoştinţelor copiilor prin intermediul jocurilor
didactice matematice se realizează diferit în funcţie de scopul
imediat al activităţii, de forma pe care o îmbracă acţiunea
jocului şi de materialul folosit de educatoare. Unele jocuri pot
crea copiilor posibilitatea de a număra o anumită cantitate
(,,Cine ştie să numere mai bine?”), de a stabili suma obiectelor
numărate (,,Câţi porumbei sunt?”), de a indica locul fiecărui
număr în şirul numeric (,,A câta jucărie lipseşte?”), de a
raporta numărul la cantitatea corespunzătoare şi invers (,,Dă-mi
tot atâtea jucării”). În alte jocuri au prilejul să compare
cantităţile (,,Cine are acelaşi număr”) sau să efectueze
operaţii de adunare şi scădere (,,Să adăugăm - Să
scădem”). Jocul didactic matematic poate apărea deci atât ca
element al unei activităţi comune, cât şi ca activitate
independentă. În didactică,evaluarea poate fi definită ca
activitate a cadrului didactic grație căreia se realizează
prelucrarea informațiilor obținute prin verificarea sensului
întăririi, aprecierii și corectării cunoștințelor,
priceperilor și deprinderilor preșcolarilor.
Evaluarea reprezintă un proces sistematic prin care educatoarea
încearcă să determine gradul în care obiectivele educaționale

sunt atinse de către preșcolari. Ea reprezintă un act absolut
necesar în procesul conducerii unei activități în general și a
luării deciziilor, în special.

Bibliografie
1.Ausubel, David; Robinson, Floyd, “Învăţarea în şcoală. O
introducere în psihologia pedagogică”, Editura Didactică şi
Pedagogicăţ, Bucureşti, 1981
2. Cerghit, I., Radu‚T., I., Vlăsceanu, L., Didactica, E.D.P.,
Bucureşti 1993,
3.Ciurea Sanda,Folosirea fișelor matematice în mod individual și
în grupuri mici de copii, Revista ”Învățământul preșcolar
Nr.3-4/1995”, București, 1995
4. Ciucă E., ”Folosirea fișelor matematice în diferite etapa
ale activității”, Revista ”Învățământul preșcolar”,
Nr.2-3/1991, Institutul de Științe ale Educației, București 1991
5.Dumitrana, M., ”Activități matematice în grădiniță”,
Editura Compania, București, 2002

Învăţământ preşcolar

Tratarea diferenţiată a copiilor preşcolari

Alexandra Dragan
Gorj, Motru

Învăţarea diferenţiată are ca scop eliminarea unor lacune din cunoştinţele şi deprinderile însuşite de copii.

Tratarea diferenţiată a copiilor preşcolari

Prof. Drăgan Alexandra
Grădiniţa cu P.P. nr. 1 Motru, jud. Gorj

Învăţarea diferenţiată are ca scop eliminarea unor lacune din
cunoştinţele şi deprinderile însuşite de copii.

Tratarea diferenţiată a copiilor preşcolari vizează, în fapt,
adoptarea unor practici instructiv –formative strict circumscrise,

la capătul cărora se urmăreste diferenţierea calitativă reală
a subiecţilor expuşi educaţiei deopotrivă cu afirmarea
individualităţii copiilor, încă de la această vârstă. Din
perspectiva activităţii pedagogice propriu-zise, educatorul
recurge la proiectarea, organizarea şi desfăşurarea unor procese
curriculare care să conducă în mod nemijlocit la diferenţierea
şi individualizarea preşcolarilor, favorizând o serie de contexte
specifice procedeelor de instruire şi dezvoltând strategii
particulare care să se materializeze în diverse forme de aplicare
a programelor de învăţare.
Tratarea diferenţiată a copilului preşcolar este impusă de
realizarea obiectivului principal al educaţiei preşcolare, acela
de a “ permite fiecărui copil să-ţi urmeze drumul său personal
de creştere şi dezvoltare”.
Tratarea diferenţiată exprimă necesitatea ca organizarea,
desfăşurarea şi evaluarea acţiunilor educative din grădiniţă
să fie în acord şi să stimuleze dezvoltarea psihogenetică a
copilului. Sarcinile care se dau copilului trebuie să fie în
consens cu însuşirile de personalitate, care se află în
permanenţă devenire şi transformare, doar aşa se poate asigura o
amplificare a efortului psihic şi fizic al copilului.
Intreaga activitate instructiv - educativă desfăşurată în
grădiniţă se bazează pe cunoaşterea personalităţii
copilului: educatoarea cunoaşte copilul educându-l şi il educă
mai bine dacă îl cunoaşte. Învăţământul actual se adaptează
tot mai mult la particularităţile psiho-fizice individuale şi de
vârstă ale copiilor, în vederea dezvoltării cat mai depline a
personalităţii acestora.
Prin natura lor, activităţile desfăşurate în grădiniţă
dezvoltă copiilor spiritul de observaţie şi de investigaţie,

cultivând imaginaţia, gândirea creatoare, orientează activitatea
psihică, disciplinează conduita şi contribuie, în sfârşit, la
formarea rapidă şi mai eficientă a mecanismelor psihice, care
înlesnesc şi condiţionează învăţarea, munca, fiind necesare
la intrarea copilului preşcolar în şcoală.
Pentru obţinerea reuşitei acestora, condiţia de bază este aceea
ca elementul de joc să rămână o dominantă a întregii
activităţi din grădiniţă, chiar dacă sarcinile procesului
instructiv devin din ce în ce mai complexe.
Atunci, când vorbim despre tratarea diferenţiată şi
individualizată a copiilor preşcolari, înseamnă că vorbim
despre trăsăturile caracteristice ale personalităţii
educatoarei,modalităţile de asigurare şi realizare a instruirii,
sprijinirea şi îndrumarea educatoarelor şi nu în ultimul rând
colaborarea cu alte persoane din colectivitatea preşcolară. Un rol
deosebit de important îl constituie pregătirea şi
caracteristicele educatoarei pentru a realiza activităţile
eficient dar trebuie ţinut seama că fiecare îşi defineşte
propriul rol şi care variază de la o persoană la alta.
Educatoarea trebuie să aibă disponibilitatea şi energia de a
încerca cât mai multe idei noi, de a persevera chiar şi atunci
când lucrurile par a nu prea merge bine chiar de la început, sau
chiar atunci când metoda folosită necesită un efort suplimentar.
Trebuie reţinut faptul că orice învăţare a deprinderilor noi
cere în primul rând multă răbdare şi timp.
Învăţarea diferenţiată are ca scop eliminarea unor lacune din
cunoştinţele şi deprinderile însuşite de copii, atingerea
performanţelor minimale acceptate iar rolul cel mai important în
acest tip de învăţare îl are îmbogăţirea şi aprofundarea
cunoştinţelor acelor copii capabili de performanţe superioare.

Pentru munca diferenţiată în învăţământul preşcolar doar
educatoarea este cea care planifică şi asigură activităţi care
sunt potrivite fiecărui copil, dându-i posibilitatea să reflecte,
bineînţeles că într-o măsură oarecare, în privinţa
procesului de învăţare, sprijinindu-l şi încurajându-l.
Activitatea de diferenţiere trebuie orientată spre
acele aspecte care influenţează randamentul şcolar. Orice
activitate de diferenţiere a instruirii trebuie să pornească
întotdeauna, de la sesizarea trăsăturilor, dar şi a deosebirilor
dintre subiecţi manifestate pe mai multe planuri. Aceste
trăsături îi diferenţiază pe copii reprezentând operaţia
iniţială, premisă a oricărei acţiuni de tratare diferenţiată
, astfel educatoarea va şti cum să-şi orienteze intervenţia
educativă, adaptând-o în raport cu trebuinţele fiecăruia, dar
şi pentru dezvoltarea sentimentelor favorabile apartenenţei la
grup. Nu trebuie uitat nici faptul că există situaţii în care
grupul de copii este eterogen, ca nivel de pregătire datorat
faptului că unii vin direct în grupa pregătitoare, alţii
frecventează neregulat grădiniţa sau situaţiile unde sunt grupe
combinate. O altă clasificare a grupelor este cea a grupelor
omogene care pot fi clasificate la rândul lor în alte subgrupe:
copii cu un nivel intelectual normal sau peste nivelul grupei şi
copii care au un ritm mai lent în gândire sau acţiune.
În activităţile zilnice pe care le desfăşoara la grădiniţă
copilul trebuie să găsească elemente care să-l solicite
corespunzator stadiului de dezvoltare atins de el. Dacă aceste
elemente sunt prea uşoare, nu trezesc interesul copilului, îl
conduc cel mai adesea la plictiseală. Dacă gradul de dificultate
al elementelor stimulative depăşeşte posibilităţile
copilului,acesta se va considera neputincios şi, în cele din urmă

îl va lua pe „nu pot”în braţe.
Învăţământul individualizat constă în împlinirea unor
sarcini de lucru de către fiecare copil în mod independent.
Indiferent de forma de organizare pe care o alege, educatoarea are
un rol deosebit de important. Şi această formă are avantajele şi
dezavantajele ei.
Dintre avantaje amintim:
 îl ajută pe copil să-şi însuşească deprinderi de muncă
intelectuală;
 îl ajută la eliminarea lacunelor;
 respectă particularităţile de vârstă;
 conduce la aprecierea cât mai exactă a capacităţilor
fiecărui copil tratat separat;
Pe lângă aceste avantaje învăţământul diferenţiat şi
individualizat prezintă şi unele limite, de care cadrul didactic
trebuie să ţină seama:
o copilul se poate izola de colectiv, dacă activitatea nu este
dirijată atent şi nu este îmbinată cu activităţi frontale;
o răpeşte mult timp şi prezintă dificultăţi, deoarece
preşcolarii şi şcolarii mici nu ştiu să-şi organizeze munca
independentă;
o pretinde cadrului didactic o perfectă stăpânire a acestei
strategii;
Pentru a putea ajunge la o diferenţiere autentică şi eficientă
în instruirea copiilor, trebuie să îndeplinim două obiective:
 cunoaşterea particularităţilor psihice ale copiilor în
corelaţie cu randamentul lor cu privire la interese, inclinaţii,
viaţă afectivă;
 clasificarea psihologică a copiilor în procesul instruirii
privind particularităţile activităţii de gâdire şi capacitatea

de învăţare.
În funcţie de receptivitatea copiilor la învăţare se va stabili
ritmul de lucru ţi tinând cont de capacitatea lor de asimilare se
vor alege formele de muncă, metodele, ritmul de lucru. Orice
acţiune de diferenţiere a instruirii, trebuie să pornească
întotdeauna de la sesizarea trăsăturilor comune, dar şi a
deosebirilor dintre subiecţi, deosebiri manifestate pe mai multe
planuri:tip dominant al proceselor nervoase superioare, dezvoltare
intelectuală, capacitate de învăţare, ritm de lucru, interes,
înclinaţii şi altele.
Sistemul de modalităţi adoptate în vederea diferenţierii
instruirii constă în combinaţii variabile ale factorilor care
definesc procesul didactic şi anume:
 conţinutul instrucţiei;
 modul de grupare a preşcolarilor;
 timpul sau ritmul de lucru;
 metode de lucru;
Astfel cele mai frecvente combinaţii sunt:
 variaţii în conţinutul stucturii şi ritmului de lucru;
 acelaşi conţinut, dar timp variabil;
 acelaşi ritm de lucru, dar conţinut diferit ca volum şi
complexitate;
 grupări variate de copii, variaţii de conţinut şi de timp;
 variabilitatea metodelor de lucru şi a modalităţilor de
realizare a conţinuturilor activităţilor.

Bibliografie:

Dodge D.Programa creativă pentru vârstele mici, Washington
DC,1993;
Hristu Barbu Pedagogia preşcolară-Didactica-Manual,EDP
1994;
Programa activităţilor instructiv- educative,Bucureşti
2004;
Revista învăţământul preşcolar, Nr. 3-4/1995,
Bucureşti, Pag.106.
Revista învăţământul preşcolar,Nr.1-2/
2000,Bucureşti,Pag.150-154;
Revista învăţământul preşcolar nr.3-4 2006;

Învăţământ primar

Marinar la 9 ani

florentina vartosu toma
Palatul Copiilor Slatina, Olt, Slatina

”Copilul care construieşte ceva cu un material, învaţă să accepte şi să îndeplinească o datorie.” (Buhler)

Toader Alexandru, elev in clasa a III-a si membru al cercului de
Navomodele,grupa incepatori,ne-a demonstrat potentialul sau
constructiv-creativ,la doar cei 9 anisori ai sai.
Din hartie cartonata colorata, dopuri de pluta si betisoae de
bambus,folosind doar foafeca,cutterul si prenandezul, Alexandru a
reusit sa de-a viata unui navomodel de epoca,un galleon care i-a
starnit curiozitatea si i-a acaparat interesul de la prima
vizualizare a proiectului.
Fascinat de desenele animate cu piratii, si-a dorit sa aiba propia
lui corabie.Pentru el, acest proiect de executie a fost o

provocare, pe care a reusit sa o cucereasca.
Inarmat cu rabdare si meticulozitate, pe parcursul a doua ore de
curs, a reusit sa parcurga etapele de executie 3D ale galeonului:
si-a ales cu atentie materialele de lucru, a conturat cu grija
sabloanele pieselor componente pe hartia cartonata colorata,
acordand o mai mare atentie pentru puntea teuga si puntea duneta;
etapa de decupare a tribordului, babordului ,puntii principale si
velelor a parut a fi cea mai usoara, datorita indemanarii sale.
Asamblarea corpului navei a necesitat rabdare si precizie in
executie. Plierea si lipirea fiecarei piese componente a necesitat
indrumare, urmarind atent schita proiectului.
Asamblarea arboradei si fixarea ei de puntea dublului fund a
constituit etapa culminanta.
Succesiunea operatiilor necesita o reevaluare atenta a intregului
proiect.Orientarea velelor a facut apel la gandirea critica,
analitica.Ca de altfel, intreg proiectul. La aceasta etapa, ieseau
la suprafata toate micile imperfectiuni ale executiei, care
trebuiau remediate din mars, A fost momentul critic, care reda
imaginea de ansamblu,sugerand chiar si directia din care ar fi
sulfat briza… iar zambetul de pe chipul se schimba adesea cu
nemultumirea ,asemeni unor curenti marini care nu-i favorizau deloc
marsul!
Si iata rezultatul! Cu truda, perseverenta si rezistenta la
inaintare, Alexandru a reusit sa dea viata unui vis copilaresc:
acela de a fi capitanul propiei navei. Spiritul ludic, de a se
transpune in rolul capitanului din desenul animat preferat, l-a
motivat sa parcura etapele anevoioase ale proiectului.Nu era la
prima sa jucarie 3D!Insa la cursurile anterioare, construise masina
de politie si o salupa de coasta,fiecare cu particularitatile ei de
executie.

„Să construieşti o casă, un avion, o barcă sau un alt model de
jucărie...” constituie un obiectiv psihomotor în educaţia
tehnologică, însă acest obiectiv are o componentă cognitivă şi
una afectivă. Latura cognitivă se referă la faptul ca este
necesar ca elevul să facă o schiţă, un plan de forme, să
utilizeze noţiuni elementare de geometrie plană şi
spaţiu,fizică,echilibraea in acest caz, etc. Iar componenta
afectivă se referă la satisfacţia şi bucuria pe care le resimte
copilul la finalul lucrării. Creşte emulaţia, satisfactia,
dorinţa de a construi mai bine, mai frumos şi de a obţine astfel
un punctaj cat mai bun în concursurile de specialitate.
O construcţie 3D realizată de propiile lor mâini poate spori
încrederea în forţele şi posibilităţile proprii. Astfel, se
poate dezvoltă la toţi copiii atat stima de sine cat si
abilitatile practice şi totodată, simţul lor estetic.Realizarea
unei constructii 3D, pentru copiii timizi, reprezinta o metoda
sigura si practica de vindecarea timiditatii cu propiile resurse.
Copiii isteţi sunt calmi, învaţă şi concentrându-se, sunt
capabili să ducă o treabă la bun sfârşit,asemeni lui Alex.
Copiii gasesc forme de exprimare surprinzatoare in timpul
executării unor machete, pe grupe, in echipe sau indvidual,
reuşind astfel să se cunoască unul pe altul ,să-şi respecte
diversele calităţi si abilităţi.Socializeaza,colaboreaza si se
coordoneaza reciproc.Apare si se evidentiaza spiritul de lider.
Elevii se obişnuiesc cu munca în colectiv, bazată pe sprijin şi
reciprocitate, îşi educă atenţia, spiritul de observaţie
inovator-creator şi precizia de lucru.

Timpul si atenţia acordată oră de oră, unii altora prin
activităti precise executate sub formă de joc , împărtăşirea

trăirilor si sentimentelor, sunt factori necesari dezvoltării
unei personalitati armonioase.
În activitatea de zi cu zi a copilului, jucăria este obiectul
preferat; dar jucându-se, el îşi satisface nevoia de activitate,
de a acţiona cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în
diferite roluri şi situaţii care îl apropie de realitatea
înconjurătoare.” Jocurile dau drumul copilului spre lumea reală
pe care el va trebui să o schimbe.”( Gorky)
Tocmai prin joc el ghiceste si anticipează conduitele superioare.
Despre un copil nu se poate spune decât că ”el creste”. Si
atât.Copilul se dezvolta prin joc. Jocul are un rol capital in
dezvoltarea copilului si chiar al adultului : « Omul nu este
întreg decât atunci când se joacă », scria Schillert.
Jocul şi jucăria au la copil rolul pe care munca îl are la
adult. Aşa cum adultul se simte „tare” prin lucrările sale,
asemeni şi copilul se simte „mare” prin succesele sale
ludice.Cu ajutorul jucăriei copilul poate fi influenţat prin
intermediul situaţiei ludice, jocul fiind asfel un mijloc de
educaţie indirectă.
De asemenea, prin implicarea copilului intr-un proiect tehnologic,
el se responsabilizeaza, se maturizeaza.Buhler scria:”...copilul
care construieşte ceva cu un material, învaţă să accepte şi
să îndeplinească o datorie.”
Pentru elevi, navomodelismul a devenit in zilele noastre un sport
tehico-aplicativ care îi introduce în domeniul tehnologiei
navale, oferindu-le posibilitatea de a-şi însuşi cunoştinţe de
pregătire marinărească şi de a-şi dezvolta abiltăţile
practice
Modelismul, în general, reprezintă o metodă activ-operativă de
însuşire a cunoştinţelor, deprinderilor şi tehnicilor de lucru,

deoarece realizează o corelaţie strânsă între teorie şi
practică, între şcoală şi muncă. Contribuie la
individualizarea învăţării în echipă, elevul fiind în
permanenţă coparticipant la propia-i formare şi dezvoltare a
personalităţii sale.
Fiind cel mai versatil hobby din lume, modelismul formeaza si
consolideaza deprinderea de munca independenta. Ca latura a educatie
nonformale, , modelismul are valori multiple în domeniul
preorientării profesionale, a educării aspiraţiilor, a
cultivării năzuinţelor şi intereselor, a formării unui ideal
profesional încă de la o fragedă vârstă.

Învăţământ primar

Dezvoltarea creativitatii prin lectiile de citire-scriere

Daniela Ivan
Scoala Gimnaziala Botiz, Satu Mare, Botiz

Învăţând creativ, devenim creativi. Aplicând metodele şi
tehnicile de învăţare creativă, învăţarea nu numai că nu va
mai fi un chin, cum se întâmplă să fie adesea pentru elevii
noştri, dar va deveni o „reală” plăcere.

Dezvoltarea creativităţii la elevi prin lecţiile de citire şi
scriere

Prof.ptr.înv.primar: Ivan M.Daniela
Şcoala Gimnazială Botiz

Educarea creativităţii gândirii la elevi a devenit o preocupare
de prim ordin a şcolii pe toate meridianele Pământului.În zilele
noastre cultivarea spiritului creator la elevi constituie o
necesitate obiectivă a şcolii.Se poate spune că pregătirea
tineretului pentru integrarea socio-profesională trebuie astfel
concepută încât acesta să fie capabil să se adapteze cu
uşurinţă la realitatea extrem de complexă în care îşi va
desfăşura activitatea. Conceptul însuşi de creativitate a
dobândit noi dimensiuni, în sensul că activitatea creatoare nu se
manifestă numai în domeniul artei şi ştiinţei, aşa cum se
gândea în trecut, ci potenţialităţile creative se afirmă şi
sunt solicitate de toate sectoarele de activitate umană: artă,
ştiinţă, tehnică, munca de organizare şi conducere ,activitate
didactică etc Dacă în sens restrâns ,creativitatea presupune
ca rezultat al ei ,un produs original ,nou şi cu valoare
socială,în sens mai larg,creativitatea se referă şi la găsirea
unor soluţii ,idei,probleme,metode care au fost stabilite pe o cale
independentă ,prin efort propriu de gândire şi acţiune.În
procesul de învăţământ ne interesează eleganţa ,nota de
originalitate folosită în aplicarea metodelor pentru rezolvarea
sarcinilor de învăţare. În predarea citit-scrisului,chiar
metoda fonetică-analitico-sintetică, oferă activităţi în
spiritul formării gândirii creatoare.Demersul făcut în vederea
predării –învăţării unui sunet nou şi a literei
corespunzătoare ,exerciţiile utilizate ,sunt operaţii care
solicită gândirea cu elemente de creaţie.Chiar şi compunerea
propozitiilor pentru analiza şi sinteza fonetică,pe baza
ilustraţiilor din abecedar sau a altor surse,constituie un efort
creator din partea copiilor.De asemenea,activităţi cum sunt cele
de compunere a cuvintelor şi a unor propoziţii cu ajutorul

alfabetului decupat,solicită gândirea creatoare a
copiilor.J.Piaget afirma:,,Inteligenţa porneşte ,înainte de
toate, de la acţiune”.Tot character creator au şi varietatea de
jocuri didactice printe care amintim cele de completare a silabelor
,de inversare sau substituire a acestora.Chiar ;şi atunci când
elevul este solicitat să povestească conţinutul unui text citit
,desigur în manieră originală,facem apel la efortul creator.În
clasele primare ,prin acţiuni educaţionale , trebuie asigurată
formarea şi educarea capacităţilor de a vorbi,de a purta un
dialog , de a transmite şi primi un mesaj oral sau scris,de a crea
în mod original o compunere etc. De aceea în procesul de predare
–învăţare se folosesc diferite exerciţii care să dezvolte
gândirea creatoare a elevilor:
►continuaţi dialogul
►Schimbaţi sfârşitul povestirii
►Introduceţi în povestire un alt personaj care să modifice
întâmplarea
►Creaţi noi întâmplări în desfăşurarea acţiunii
Elevii sunt puşi să formuleze mesaje ,să povestească
întâmplări,să ţină scurte discursuri ,să se exprime liber în
diferite situaţii de comunicare.Folosirea unor metode
,tehnici,procedee de creaţie încurajează şi dezvoltă
imaginaţia,comunicarea,stimulează
curiozitatea,originalitatea.Crearea condiţiilor necesare
stimulării creativităţii elevilor presupune:
►Încurajarea independenţei şi limitarea constrângerilor
►Stimularea intereselor variate,acceptarea unui risc
►Antrenarea în discuţii,dezbateri
►Stimularea criticii,autocriticii
►Sugerarea unor performanţe

►Sprijin suplimentar în munca independentă
►Climat creator pentru lucrul în grup
►Aprecierea stimulativă
George Călinescu spunea: ,,copilul se naşte curios pe lume şi
nerăbdător de a se orienta în ea”.Capacităţile creatoare
depind şi de zestrea genetică,dar sunt mai ales,rezultatul
exerciţiului efectuat pentru a combina elementele cunoscute în
strucuri noi,rezultând produse încărcate cu noi valori
funcţionale.
Învăţând creativ, devenim creativi. Aplicând metodele şi
tehnicile de învăţare creativă, învăţarea nu numai că nu va
mai fi un chin, cum se întâmplă să fie adesea pentru elevii
noştri, dar va deveni o „reală” plăcere. Vor conştientiza
că tot timpul există în jurul lor câte ceva ce poate deveni
interesant şi care le poate fi util ulterior.
Noi, educatorii, învăţăm în fiecare zi să fim creativi,
împreună cu elevii noştri, pe care încercăm să-i înarmăm cu
cât mai multe tehnici de învăţare creativă şi căutând să le
punem în valoare cât mai mult potenţialul creativ.

BIBLIOGRAFIE:
● STOICA, A., Creativitatea elevilor, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983
● ROCO, M ., Creativitate şi inteligenţă emoţională, Ed.
Polirom, Iaşi, 2004 ●MATEI, NICOLAE C., Educarea
capacităţilor creatoare în procesul de învăţământ clasele
I-IV, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982

Învăţământ primar

Educaţia interculturală la nivelul învăţământului special

Anda-Claudia Comisel
Alta institutie, Prahova, Ploiesti

Am sustinut aceasta lectie in cadrul unei comisii metodice prin care am urmarit ca elevii clasei a IV-a ai Scolii Speciale Valenii de Munte sa constientizeze ca indiferent de rasa, etnie, cultura, religie etc suntem egali.

Deseori ne punem întrebarea cum îi putem stimula pe copii, cum îi
putem motiva pentru a deveni cetăţeni responsabili şi creativi
dacă nu tocmai prin calitatea relaţiei pedagogice a cărei
bogăţie este dimensiunea ei interculturală.
Şcoala are misiunea de a permite fiecărui copil să
crească, să-şi dezvolte spiritul, corpul şi inima, deci
inteligenţa, sensibilitatea, creativitatea; să permită copiilor

să înveţe să trăiască împreună, unii cu alţii, cu persoane
diferite, să-şi poată ocupa progresiv locul în societate, să
poată deveni cetăţeni activi.
Interculturalitatea este înainte de orice respectul
diferenţelor. Cadrele didactice sunt garanţii acestor rigori ale
spiritului care veghează asupra diferenţelor, pentru a învăţa,
a cunoaşte şi a înţelege ceea ce ne leagă, ceea ce ne face
asemănători, ceea ce ne apropie. Suntem diferiţi, dar nu
înseamnă că unul este mai bun decât celălalt, cu toţii avem un
potenţial valoric egal. Toţi avem o cultură asemănătoare dar
în acelaşi timp şi culturi diferite. Acestea ţin de religiile
noastre, de grupul nostru etnic, de valorile politice, sociale, de
familiile noastre.Unica posibilitate ca oamenii să devină solidari
este recunoaşterea şi estimarea acestor diferenţe şi
similitudini.
Pentru noi,cadrele didactice este esenţial să creem relaţii
pozitive în interacţiunea dintre semeni, să favorizam dezvoltarea
persoanei cât şi a relaţiilor constructive în grup, pentru a
trăi sentimentul propriei identităţi.
Cunoaşterea şi înţelegerea celuilalt este un proces
progresiv şi complex.Primele contacte intre oamenii de culturi
diferite sunt însoţite de sentimentul de insecuritate, de frică,
de adversitate deschisă faţă de celălalt. Datorită
învăţării relaţionale, pe măsură ce contactele devin
frecvente, indispensabile(datorită unor circumstanţe, locuri de
joacă,educatie etc) acceptarea şi înţelegerea celuilalt devin
comportamente de bun simţ.
Incă de la vârsta premergătoare scolarităţii, copiii dscoperă
treptat diferenţele şi asemănările inrercategoriale:
Diferenţele dintre copii, culturi, stiluri de viaţă şi de

învăţare, dintre componente, sunt fireşti, pozitive.De accea ei
nu trebuie forţaţi să devină copii ale unui model predefinit.
Interculturalitatea este o componentă a realităţii zilnice
din scoli.Tot modul de învăţare din scoli este organizat din
perspectivă interculturală, permiţând învăţarea prin
colaborare, comunicare şi nicidecum de marginalizare a unor copii.
Formarea noastră pentru interculturalitate ne va ajuta: să
răspundem nevoilor fiecărui copil ,să le recunoaştem
aptitudinile,să le asigurăm medierea de care aceştia au nevoie
şi să veghem ca fiecare să fie recunoscut în cadrul grupului;
să descoperim, să apreciem şi să ajutăm la valorificarea
aptitudinilor copiilor născuţi în medii diferite sau
defavorizate.
Este evident că interculturalismul devine o experienţă umană
normală şi mai ales inevitabilă.
Este necesara cunoaşterea obiceiurilor, a muzicii şi dansurilor
specifice fiecărei culturi precum şi a cultivării toleranţei
între etnii, ştiut fiind faptul că, România este un model al
interculturalităţii şi a convieţuirii paşnice între toate
culturile.
Toţi suntem diferiţi, dar în aceleaşi timp, egali. Semnul de
egalitate care s-ar pune în relaţiile pe care le împărtăşim cu
cei din jurul nostru nu vine din spaţiul pe care-l ocupăm şi nici
de la ceea ce considerăm că ceilalţi aşteaptă de la noi .
Semnul de egalitate este dat de respectul faţa de cel de lângă
noi şi de posibilitatea de comunicare pe care trebuie s-o
valorificăm. Nu toţi suntem români şi nu toţi vorbim limba
română. Capacitatea de a primi şi de a dărui trebuie
împărtăşită de la cea mai fragedă vârstă pentru a putea
ajunge la realizarea scopului dorit, şi anume la conceptul de

cultură universală în care fiecare să-şi regăsească
specificul naţional şi să se bucure de acesta fără teama de a
fi judecat sau ignorat.
A învăţa de la alţii , care sunt altfel decât tine nu
înseamnă decât să înveţi ca om, ca român,ca maghiar,ca rrom.
Nu poţi vorbi de o cultură diferită şi de reprezentări
identitare diferite decât cunoscând-o. Iar cel mai bun mod de a o
face este să cunoşti oamenii din această cultură, să
împărtăşeşti gândurile lor, trăirile, conflictele care ar
putea să apară dintr-un motiv sau altul.
Termeni ca majoritar, minoritar nu trebuie să aibă un sens
peiorativ, nu trebuie să fie armă în mâna noastră, nu trebuie
să aruncăm unul asupra celuilalt povara identităţii, nu trebuie
să fim „mono” ci trebuie să fim „inter”, nu trebuie să
fim „eu şi celălalt” ci „ eu împreună cu celălalt”.

Prof.ed. Comisel Claudia
Scoala Gimnaziala Speciala, Orasul Valenii de Munte, Prahova

Învăţământ primar

Predarea fractiilor in clasa a II-a -o provocare

Elena Laura Sîrbu
Scoala Primara "Just 4 Kids" , Bucuresti, Bucuresti

Articolul de faţă oferă sugestii practice în privinţa predării eficiente a fracţiilor matematice.

Predarea fracţiilor în clasa a II-a – o provocare
Prof pt înv.primar Sîrbu Elena Laura , Şcoala Primară JUST 4
KIDS

Dascălul de azi se confruntă cu o programă stufoasă , cu un
timp limitat la clasă. Are nevoie de multe resurse, tact pedagogic
si instrumente pe măsură.Programa de matematică de clasa a II- a
constituie o reală provocare.Articolul de faţă oferă sugestii
practice în privinţa predării eficiente a fracţiilor matematice.
Copilul este atras de joc şi joacă , iar dascălul poate crea o

atmosferă de învăţare potrivită, îmbrăcând haina ludică.
În predarea fracţiilor se porneşte de la obiecte concrete.
Învăţătorul taie în faţa clasei fructele sau alte alimente
inserând noţiunea de întreg, jumătate, sfert etc.
Jocul „Pizza matematică „este apreciat de elevi. Dascălul le
aduce copiilor o pizza întreagă şi o secţionează în faţa lor
, observând şi discutând despre jumătate, sfert etc. Copiii
adoră sa deguste pizza . Pot fi invitaţi să prepare chiar ei o
pizza, având o reţetă proprie. Elevii sunt împărţiţi pe
echipe , fiecare echipă primind câte o reţetă proprie. Vor
trebui să prepare diferite tipuri de pizza.Exemplu : Pizza care
să fie jumate cu legume, jumate cu ciuperci.
Dacă nu există posibilitatea preparării unei pizze reale,elevii
se pot juca , pot modela pizza, respectând proporţiile
ingredientelor cerute, pot desena şi lipi pe farfurie de carton
bucăţi de pizza. Este un joc extrem de îndrăgit de copii.
O altă activitate plăcută de învăţare a fracţiilor se
numeşte „Biscuiţii năzdrăvani”. Fiecare copil primeşte
biscuiţi moi , farfurii de unică folosinţă, cuţite de plastic.
La solicitarea cadrului didactic porţionează biscuitii în
jumatate, sfert, trei sferturi . Pe lângă farfurii, elevii primesc
şi jetoane pe care sunt notate reprezentările matematice,
fractiile : ½, 1/3, ¼, 1/1 etc .
Jocurile leggo pot deveni material didactic în cadrul orelor de
matematică. Învăţătorul le solicită elevilor să selecteze o
piesă leggo-un întreg, să aleagă două jumătăţi, patru
sferturi cu ajutorul cărora să alcătuiască un întreg-o piesă
leggo.Se pot efectua şi operaţii cu ajutorul pieselor leggo. După
ce sunt construite piesele , elevii vor scrie pe foaia albă
corespondentul lor matematic şi rezultatul obţinut.

Exemplu : ¼ + ¾ = 4/4 = 1 întreg.
Pictorul iscusit : copiii primesc căte un bilet pe care este notat
cum trebuie să arate tabloul ce urmează să fie realizat de
pictor. Exemplu : trei sferturi din tablou să fie albastru , un
sfert roşu, o jumătate să fie verde , o jumătate galben. Elevii
primesc foi de hărtie, pensule, tenpera. Trebuie să îşi
împartă singuri foaia de hârtie şi să respecte criteriile
date.Prin această activitate se îmbină armonios ora de arte
vizuale cu cea de matematică.
Modelajul este o tehnică specifică artelor vizuale dar care
poate fi utilizată şi la matematică.
Elevii sunt cofetari şi modelează prăjituri diverse, folosind
forme variate, plastilina etc.
La finalul activităţii se poate desfăşura jocul „ La felie
„. Pe mese sunt aranjate platourile cu prăjiturile preparate de
cofetari. Pe masă se poate ataşa o casă de marcat de jucărie,
bani xeroxaţi. Un copil este vânzătorul, alţii sunt
cumpăratorii. Fiecare cumpărător va cumpăra doar o felie din
prăjituri. Exemplu : Aş dori o jumătate din negresă şi un sfert
din tortul cu caramel. Vănzătorul secţionează prăjiturile
modelate cu ajutorul unui cuţit din plastic .Se calculează preţul
şi se achită. Prin această activitate se consolidează si
competenţele matematice de cunoaştere şi utilizare a banilor,
precum şi de efectuare a calculelor matematice.
Reprezentarea matematică a fracţiilor se consolidează prin jocul
Cutia surprizelor. Pe catedră se află o cutie în care sunt
jetoane ce au pe spate magnet .Fiecare jeton este diferit colorat,
în proporţii variate.Exemplu : un jeton este verde , unul este
jumătate negru , jumătate galben . Fiecare copil vine şi extrage
câte un jeton . Îl aşază pe tabla magnetică şi scrie sub el

fracţia aferentă .
Fişele atractive, alese cu grijă completează mapa resurselor
învăţătorului.
Într-o manieră atractivă, dascălul poate transforma orele de
matematică în experienţe unice.

Învăţământ primar

Tradiţional şi/sau modern în predarea limbii şi literaturii române

Ionela-Nicoleta Balaban
Scoala Gimnaziala Nr.1 Turluianu , Bacau, Turluianu

Putem afirma cu certitudine că metodele moderne, active, dau lecțiilor noastre eficiența pe care cu toții o vrem? Care e strategia cea mai potrivită, bazată pe tradițional sau pe modern?

Tradiţional şi/sau modern în predarea limbii şi literaturii
române

Prof. înv. primar Balaban Ionela-Nicoleta
Școala Gimnazială Nr. 1 Turluianu, Comuna Berești-Tazlău,
județul Bacău

S-a remarcat în utimul timp, în procesul intructiv-educativ, o
avalanșă de noutate, concretizată într-o multitudine de metode
moderne de predare-învățare. Putem afirma cu certitudine că
aceste metode moderne, active, dau lecțiilor noastre eficiența pe
care cu toții o vrem? Cum îmbinăm cel mai bine tradiționalul cu
modernul? Care e strategia cea mai potrivită în funcție de
nivelul clasei, de cerințe, de condițiile pe care școala ni le
pune la dispoziție? Acestea sunt doar câteva întrebări la care
fiecare își poate răspunde, în funcție de preferințe, de
necesități, de stil.
Viziunea curriculară impune o proiectare în cadrul căreia există
o relație strânsă între obiective, conţinuturi, activităţi de
învăţare şi evaluare, pentru realizarea un demers didactic
eficient, care să vizeze formarea competenţelor, aplicarea
cunoştinţelor şi în contexte noi. Realizarea acestei viziuni
curriculare se poate concretiza doar atunci când cadrul didactic
dă dovadă de multă deschidere şi flexibilitate către nou,
adaptare la cerinţele Curriculumului Naţional, înţelegând
schimbările prin care trece sistemul românesc de învăţământ.
Modernizarea procesului de învăţământ şi realizarea viziunii
curriculare implică şi perfecţionarea metodelor şi procedeelor
de învăţare. Acestea reprezintă modalităţi de organizare a
cunoştinţelor şi a deprinderilor în funcţie de obiectivele
didactice, tipul lecţiei, natura conţinutului învăţământului
şi vârsta elevilor.
Metodele reprezintă latura executorie a strategiei didactice, de
aplicare a curriculum-ului dat. Desemnează un proces complex care
vizează concretizarea obiectivelor. Procesul de învăţământ se
desfăşoară pe baza unor căi de instruire, metodele facilitează
modelarea realităţii. Aplicarea eficientă a unei metode de

învăţare depinde de competenţa învățătorului. Au funcţii
cognitive, formativ-educative, instrumentale şi normative.
Ioan Cerghiit (1997, p. 83) a realizat următoarea clasificare a
metodelor de învăţământ:
a) „metode de comunicare orală (expunerea, conversaţia,
dezbaterea, problematizarea);
b) metode de comunicare scrisă (lectura, lucrul cu manualul);
c) metode obiective sau intuitive, bazate pe contactul cu realitatea
sau cu substitutele acesteia (experimentul, demonstraţia,
modelarea);
d) metode bazate pe acţiune (exerciţiul, studiul de caz, proiectul
de cercetare, jocurile didactice, instruirea programată).”
Din perspectivă istorică metodele sunt tradiţionale (clasice) şi
moderne. După sfera de aplicabilitate ele pot fi particulare
(folosite la anumite discipline) şi generale. În funcţie de
modalitatea de prezentare a cunoştinţelor sunt verbale sau
intuitive, iar în funcţie de modul în care angajează elevii sunt
pasive sau active.
Dintre metodele active ce pot fi folosite în orele de limba şi
literatura română la clasele I-IV amintim: brainstorming-ul,
problematizarea, cubul, ciorchinele, diagrama Venn, cvintetul,
metoda cadranelor. Formarea personalităţii elevului activ,
investigator, creator, participant conştient la propria sa
dăltuire constituie nu numai un principiu, ci o orientare a
educaţiei contemporane.
Modalitatea cea mai eficientă de educare a elevilor în spiritul
unei atitudini conştiente şi active în procesul de
învăţământ o constituie antrenarea permanentă a lor pentru un
efort mintal susţinut, şi înarmarea cu capacităţile necesare
unei activităţi de învăţare productive, solicitare intensă a

operaţiilor gândirii logice, formarea unui mod de a gândi
independent şi creativ. În această optică trebuie orientat
stilul de lucru al învăţătorului-comportamentul său activizat
şi stilul de învăţare a elevului-atitudinea participativă în
procesul formării şi autoformării sale.
Învăţarea ca act personal este condiţionată, aşadar, de modul
în care participă elevii la dobândirea cunoştinţelor; de gradul
de participare, de angajare activă şi intensă pe tot parcursul
lecţiei depind calitatea şi eficienţa acesteia. Cu alte cuvinte,
efectele formative şi educative ale unei lecţii sunt în
legătură directă nu cu efectul de predare al învăţătorului,
ci în raport direct proporţional cu gradul de activizare şi
participare a elevilor la propria lor instruire.
Iată de ce fiecare elev trebuie să fie pus în situaţia de a
participa prin efort personal la dobândirea de noi cunoştinţe, de
a fi activ. Un elev care stă pasiv în bancă doar urmăreşte cele
predate, nu poate obţine rezultate bune la învăţătură. De
aceea, învăţătorului îi revine sarcina de a crea toate
condiţiile necesare pentru schimbarea de comportamente ce se
aşteaptă să fie obţinute pe baza unei activităţi efectuate
direct de elevi.
Bibliografie:
I. Cerghit, Metode de învăţământ, E.D.P. R.A., Bucureşti,
1997.

Învăţământ primar

Implicarea elevilor din ciclul primar în proiecte de voluntariat

Lenica Matilda Virtic
Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" Cluj-Napoca, Cluj, Cluj-Napoca

Scopul acestui proiect a fost de a trezi în inima și conștiința elevilor, părinților și cadrelor didactice, un comportament responsabil față de persoanele aflate în dificultate.

Implicarea elevilor din ciclul primar
în proiecte de voluntariat

Prof.înv.primar : Vîrtic Lenica- Matilda
Școala Gimnazială ”Ion Agârbiceanu”, Cluj-Napoca

Activitatea de voluntariat reprezintă un element esenţial al
tuturor comunităților, ea fiind reglementată şi în România din
anul 2001. Faptul ca voluntariatul este de interes public fiind
iniţiat în folosul altora, am considerat că este şi de datoria
mea ca învățătoare, să-i învăţ pe copii şi părinţi să
identifice problemele comunităţii şi să se implice în
rezolvarea lor.
Scopul acestui proiect a fost de a trezi în inima și conștiința
elevilor, părinților și cadrelor didactice, un comportament
responsabil față de persoanele aflate în dificultate și implicit
dezvoltarea interesului de a se implica în activități de
voluntariat în comunitatea în care locuiesc.
Mi-am propus să utilizez metoda proiectelor, deoarece am observat
că elevii se implică cu plăcere în acest tip de activități,
devin mai responsabili în ceea ce privește învățarea ,
implicându-se în proiecte reale în cadrul cărora își pun în
valoare abilitățile și cunoștințele dobândite la clasă. Prin
această metodă am urmărit să confrunt elevii cu situații
concrete de viață din comunitatea în care trăiesc.

Elevii au învățat că ceea ce învață la clasă pe parcursul
orelor de comunicare în limba română, matematică și explorarea
mediului, educație pentru societate s-au în cadrul orelor de arte
vizuale și abilități practice , le poate fi util în rezolvarea
unor probleme reale, chiar din comunitatea în care ei își
desfășoară activitatea. Implicându-se în acest proiect, elevii
au înțeles rolul important pe care îl pot avea în comunitate,
fapt ce i-a motivat să învețe, să participe la organizarea,
planificarea și realizarea proiectului, trezindu-le sentimente de

responsabilitate.

Astfel, în anul 2013, eu împreună cu elevii mei am fost profund
emoționați să aflăm că în școala noastră sunt mulți elevi
orfani, fapt ce ne-a determinat să inițiem un proiect prin care
să îi ajutăm pe acești copii. Am pornit proiectul de la
întrebarea ”Ce putem face noi pentru acești copii?”. Mulți
elevi au venit cu idei, propuneri, fapt ce a generat înspre
realizarea unui frumos proiect de voluntariat în cadrul căruia noi
ne-am propus ca pe parcursul orelor de arte vizuale și abilități
practice să realizăm diferite obiecte pe care apoi, să le vindem
în cadrul unui ”Târg al Sărbătorilor de iarnă”, unde vom
avea ca invitați familiile și alți membri din comunitatea
noastră.
Proiectul s-a derulat pe parcursul a 4 săptămâni (8 ore de arte
vizuale și abilități practice și 4 ore de educație pentru
societate), timp în care elevii au realizat cu grijă și
dragoste, diverse obiecte, fiind motivați de gândul (scopul) lor
de a-i ajuta pe ceilalți. Bucuria se citea pe chipurile lor,
găsind motivație în a învăța să facă lucruri noi,
învățând și utilizând diverse tehnici de lucru.
În realizarea proiectului am parcurs împreună cu elevii
următoarele etape:
1. Planificarea proiectului privind:
- durata (4 săptămâni);
- tema (realizarea unor acțiuni de voluntariat și confecționarea
de obiecte utilizând diverse tehnici de lucru);
- locul desfășurării (sala de clasă);
- resurse umane implicate (profesori, elevi, părinți, membri ai
comunității).

2. Stabilirea obiectivelor:
- dezvoltarea interesului cadrelor didactice, elevilor, părinților
de a se implica în activităţi de voluntariat în comunitatea în
care locuiesc;
- formarea competenţelor de comunicare, implicare activă, muncă
în echipă;
- cultivarea imaginaţiei, a creativităţii copiilor prin
realizarea unor obiecte artistice din cadrul proiectului.
3. Realizarea produselor : - stabilirea și realizarea
activităților de învățare pe parcursul celor 8 ore de arte
vizuale și abilități practice.
4. Evaluarea proiectului:
- fiecare acţiune desfăşurată a fost monitorizată,
urmărindu-se modul de derulare al activităţilor proiectate cât
şi popularizarea proiectului în cadrul comunității prin
realizarea și distribuirea de invitații familiilor elevilor și
membrilor din comunitate;
- mediatizarea proiectului la nivel local.
Utilizând metoda proiectelor la clasă am observat multiple
avantaje printre care doresc să enumăr următoarele:
• bună colaborare între elevi, familii și membri comunitații;
• crearea unor oportunități pentru elevi de a desfășura
activități care să le permită a învăța noi concepte,
utilizând cunoștințe de diferite forme dobândite la clasă;
• asimilarea unor concepte, valori și moduri de gândire legate
de cooperare și soluționarea problemelor cu care se confruntă
comunitatea;
• formarea unui climat non-competitiv și de susținere care îi
ajută pe elevi să-și dezvolte o gamă de abilități sociale
legate de lucrul în echipă și de negociere.

Bibliografie:
• Vernon, A.,(2004). Consilierea în şcoală - Dezvoltarea
inteligenţei emoţionale prin educaţie raţional-emotivă şi
comportamentală, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
• http://www.to.utwente.nl/ism/ism1-96/home.htm
• ***M.E.C.,( 2013). Curriculum Național Programa Școlară
pentru Arte vizuale și abilități practice. Clasa pregătitoare,
clasa I și clasa a II-a, București.

Învăţământ primar

Exemple de bune practici.Metode de motivare a elevilor din ciclul primar

Georgeta-Daniela Rus
Scoala Gimnaziala "Ion Agarbiceanu" Cluj-Napoca, Cluj, Cluj-Napoca

Sunt prezentate câteva metode de captivare a atentiei și motivare a elevilor din ciclul primar.

Exemple de bune practici.Metode de motivare a elevilor din ciclul
primar

Pornind de la premisa că generaţia actuală de elevi se
manifestă în şcoli printr-un deficit de atenţie, printr-o
hiperactivitate şi impulsivitate ,printr-un dezinteres faţă de
şcoală, am hotărât să aştern pe hârtie câteva metode de
captare a atenţiei. Mai mult decât atât, acestea se doresc a fi

şi motivatoare, care să direcţioneze capacităţile şi energiile
acestora înspre actul învăţării şi înspre o conştiinţă şi
conduită morală .
I. Întrebările pot fi folosite cu succes în acest
sens.Se scrie întrebarea pe un poster sau pe tablă,se notează
răspunsurile elevilor precizând și numelor lor, iar în final
dascălul își spune părerea și apoi o înregistrează.
Iată câteva tipuri de întrebări ce pot fi utilizate
pentru a sparge rutina ,pentru a stârni preocuparea pentru ore:
1) Întrebări căutătoare de soluţii:
a)Ce sfat i-aţi da Alinei ,care este supărată,uneori
nervoasă pe copiii care o batjocoresc ?
Ideea învăţătorului:,,Atitudinea ta faţă de batjocuri
trebuie să fie diferită.
Fiecare om dă pe dinafară ceea ce are pe dinăuntru! De
aceea fie-ţi milă de ei.”
b) Ce sfat i-aţi da elevului Sebastian care nu ridică mâna la
ore de frică să nu greşească?
Ideea :,,Nu este om care să nu greşească și numai cine nu
munceşte nu greşeşte.
2) Întrebări legate de preocupările lor:
a)Ce este important pentru voi?
b)Ce aţi dori să ştiţi să faceţi?
c )Despre ce aţi dori să discutăm?
3) Întrebări organizatorice:
a)Cum procedaţi pentru a procura o carte anume?
b)Dacă vi s-ar da posibilitatea,cum v-aţi mobila
camera?
c)Cum aţi organiza o vizită la o casă de copii?
4) Întrebări profunde:

a)Ce este sufletul?
b)Ce este dragostea?
c)Ce este umbra?
5) Întrebări creative:
a)Ce altă utilitate ai da unui teren de fotbal?
b)Ce altă utilitate ai da unei draperii?
c)Dacă te-ai despărţi de prietenul tău cel mai bun
şi nu l-ai mai vedea niciodată ce sfaturi i-ai da?
II. Imaginile pot sparge rutina ajutându-i să se focalizeze
înspre actul învăţării.Ele pot să fie asociate cu
noţiuni,idei,concepte pe care elevii pot să le deţină datorită
experienţei lor de viaţă.Se poate face apel atât la noţiuni
concrete cât şi la noţiuni abstracte.
Elevii vor fi provocați să privească o imagine cu o frunză iar
apoi să spună la ce se gândesc .
Iată câteva răspunsuri: la o frunză,la viaţa cu etapele ei,la
toamnă,singurătate,transformare,viaţă.
Trecerea la predarea lecţiei se va face spunându-le că acea zi
va aduce o transformare în vieţilor lor prin ceea ce vor gândi.
Dascălul poate prezenta o altă imagine iar fiecare elev să
prezinte câte trei idei despre ce ar putea reprezenta.
III. Obiectele pot fi utilizate cu succes pentru a
cultiva idei importante pentru viaţa fiecărui om.Acestea ar
putea fi : respectul,curajul, încrederea,bunătatea,
sinceritatea,proprietatea ,pasiune,
aprecierea,utilitatea,renunţarea,pregătirea,seriozitatea.
Obiectul va fi arătat la începutul ,pe parcursul sau la
sfârşitul lecţiei stabilind legătura lui cu textul abordat.
1.Un bibelou ce reprezintă un căţeluş - pentru a sublinia
importanţa corpurilor cu viaţă.

2.Un şorţ îmbrăcat –pregătirea pentru lecţie a dascălului
dar şi a elevilor.
3.O foarfecă – înlăturarea comportamentelor nedorite;se taie
cu foarfeca o parte dintr-o foaie.
4.O floare – fiecare suntem unici.
5.Un tablou de familie – familia e cea mai importantă pentru
că rămâne alături de noi toată viaţa.
Predarea va fi mult mai incitantă şi eficientă dacă
dascălul va diversifica metodele de stârnire a interesului pentru
ore, de motivare a acestora, de transmitere a cunoştinţelor.

Rus Georgeta Daniela

Şcoala Gimnazială,,Ion Agârbiceanu’’

Cluj-Napoca
Bibliografie
• Dr.Howard Hendricks,Predarea care schimbă vieţi,Ed.SHALOM,1999
• Virginia Waters,Poveşti raţionale pentru copii ,Ed.ASCR ,2003
• Vasile Flueraş,Gândirea laterală si scrisul creativ,Casa
Carţii de Ştiinţă,Cluj-Napoca,2008

Învăţământ gimnazial

Jocul tangram – mijloc de terapie educatională la elevii cu deficiențe

Tiganasu Angelica
Centrul Scolar Pentru Educaţie Incluziva "Aurora" Vaslui, Vaslui, Vaslui

Jocul Tangram este util pentru copiii care întâmpină
dificultăţi la matematică, - dezvoltarea gândirii logice,
înţelegerea conceptului de formă, recunoaşterea formelor
geometrice, clasificarea lor.

Prof.-ed. Angelica Ţigănaşu
Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Aurora” Vaslui
Rezumat
Jocul Tangram este util pentru copiii care întâmpină
dificultăţi la matematică, - prin aranjarea pieselor de tangram
se obţine dezvoltarea gândirii logice, înţelegerea conceptului

de formă, modelarea matematică , recunoaşterea formelor
geometrice, clasificarea lor, identificarea corectă a relaţiilor
spaţiale dintre formele geometrice.

În organizarea unui învăţământ centrat pe copil, profesorul
devine un coparticipant alături de copil la activităţile
desfăşurate.El însoţeşte copilul pe drumul spre
cunoaştere.Astfel, utilizarea metodelor interactive de
predare-învăţare în activitatea didactică contribuie la
îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ, având
un caracter activ-participativ şi o valoare activ-formativă asupra
personalităţii copilului.
Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare
a învăţării experenţiale, de exersare a capacităţilor de
analiză, de dezvoltare a creativităţii copiilor. Prin folosirea
acestor metode, elevii depun un efort intelectual, de exersare a
proceselor psihice, de abordare a altor demersuri interdisciplinare
prin studiul mediului concret şi prin corelaţiile elaborate
interactiv, în care îşi asumă responsabilităţi, formulează
şi verifică soluţii.
Aceste metode presupun respectarea particularităţilor de vârstă,
îmbinarea diferitelor forme de activitate, îmbinarea muncii
individuale cu munca pe grupuri şi activitatea frontală, evaluarea
corectă a rezultatelor obţinute şi reconstituirea relaţiei
educator-copil. Metodele de învăţare activă implică copiii în
procesul de învăţare în sensul formării lor ca participanţi
activi la procesul de educare, astfel fiind ajutaţi să
înţeleagă lumea în care trăiesc şi să aplice în diferite
situaţii de învăţare ceea ce au învăţat. Aceste metode sunt
folosite din ce în ce mai mult în practica educaţională alături

de cele tradiţionale ori în combinaţie cu acestea.
Exemple de metode moderne folosite în procesul instructiv educativ
al elevilor deficienti mintal: cubul, explozia stelară,
brainstorming-ul, ciorchinele, diagrama venn, Ştiu/Vreau să ştiu/
Am învăţat !,etc.
Pe lângă aceste metode moderne ,jocul didactic rǎmâne, pentru
elevii cu cerinţe speciale, forma preponderentǎ a procesului
didactic. Prin jocul didactic, elevul îşi antreneazǎ întregul
potenţial psihic, îşi ascute observaţia, îşi cultivǎ
iniţiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, îşi
dezvoltǎ spiritul de cooperare, de echipǎ .Jocul trezeşte
imaginaţia, creeazǎ buna dispoziţie, activeazǎ gândirea .Prin
joc, copilul învață și se dezvoltă totodată.
Jocul conceput ca învăţare şi terapie se înscrie în noua
tendinţă de evoluţie a metodelor de predare – învăţare, care
urmăresc să transforme rolul profesorului – terapeut şi să
acorde noi posibilităţi copilului cu C.E.S..
Jocul este cea mai adecvată formă a activităţii educatorului din
şcolile speciale.
In activităţile de Terapie educaţională complexă şi integrată
, un loc aparte îl ocupă conceptul de joc didactic. Folosim adesea
jocul didactic în diverse forme pentru a stimula elevii să rezolve
o sarcină didactică într-o formă cât mai atractivă, ştiut
fiind faptul că învățarea care implică jocul devine mai
plăcută şi mai reconfortantă. Este cunoscut faptul că multe
lucruri pe care copiii parcă nu pot să le facă sau nu vor, le
execută mai uşor în timpul jocului.
Terapia ocupaţională cultivă deprinderi şi abilităţi
pentru muncă, educă adaptarea şi capacitatea de reacţie în
diferite situaţii de muncă, cultivă relaţii interpersonale

pozitive de grup; dezvoltă stări afective pozitive, de linişte
reducând stările de tensiune, anxietate, comportament agresiv,
elevii sunt puşi în situaţii concrete, practice de învăţare
fiind stimulaţi în manipulare de materiale, obiecte, menţinerea
unui climat optim, de stimulare şi încredere în posibilităţile
proprii, în rezolvarea cu succes a unei sarcini.
Tangram-ul este un joc foarte vechi de puzzle, de origine chineză,
cunoscut sub diferite denumiri „pătratul magic”, „placheta
înţelepciunii” sau „placheta celor şapte
şiretlicuri”.Tangramul stimulează imaginaţia şi logica
cucerind prin simplitatea sa deopotrivă copiii şi adulţii, pe cei
pasionaţi de matematică şi pe cei cu inclinaţii artistice.
Regulile acestui joc sunt: la alcătuirea unei imagini se folosesc
obligatoriu toate cele şapte piese decupate; piesele se aşază pe
o suprafaţă plană, una lângă alta, fără a fi suprapuse;
piesele pot fi folosite pe ambele feţe –acestea fiind colorate
identic - şi trebuie să fie aşezate în aşa fel încât să
alcătuiască o anumită imagine (animale, oameni, litere, cifre,
obiecte).
Beneficiile tehnicii Tangram :
 Prin simpla încercare de a construi cu ajutorul celor 7 piese,
diferite animale, obiecte sau siluete îi putem ajuta pe copii să
experimenteze succesul contribuind astfel la creşterea încrederii
şi a autoeficacităţii.
 Jocul este util pentru copiii care întâmpină dificultăţi la
matematică, deoarece prin aranjarea pieselor de tangram se obţine
dezvoltarea gândirii logice, înţelegerea conceptului de formă,
modelarea matematică , identificarea corectă a relaţiilor
spaţiale dintre formele geometrice.
 De asemenea, prin utilizarea formelor tangram, îi vom ajuta

să-şi dezvolte percepţia, memoria vizuală, coordonarea
ochi-mână,
 Siluetele şi obiectele obţinute cu ajutorul tangramului pot
constitui instrumente pentru dezvoltarea limbajului copilului.
Este un joc util, captivant şi îndrăgit de către copii.
Una dintre activităţile în cadrul căreia am utilizat jocul
Tangram a fost o activitate de Terapie ocupaţională având ca
temă ,,Vaporaşul”.
PROIECT DE ACTIVITATE
( rezumat)
Aria curriculară: Terapia educaţională complexă şi integrată
Modulul: Terapie ocupaţională
Subiectul: ,,Vaporaşul”
Mijloc de realizare: tehnica Tangram ( tehnici combinate)
Tipul activităţii: de consolidare şi sistematizare de priceperi
şi deprinderi
Scopul activităţii: Consolidarea şi sistematizarea priceperilor
şi deprinderilor de a utiliza tehnici de lucru cu diverse materiale
şi ustensile; dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor practice
de lucru individual şi în echipă; dezvoltarea gustului estetic, a
imaginaţiei şi a creativităţii.
Obiective operaţionale: pe parcursul şi la sfârşitul
activităţii, elevii vor fi capabili:
OC1- să găsească răspunsurile la ghicitori pentru a descoperi
titlul activităţii;
OC2- să decupeze corect figurile geometrice ce compun
pătratul Tangram;
OC3- să denumească tanurile pătratului tangram;
OC4- să realizeze o imagine după/fără model;
OC5- să îmbogăţească lucrarea cu alte elemente pentru a

crea un peisaj frumos , interesant , adecvat temei;
OC6 - să analizeze lucrările,obiectiv, ţinând cont de
criteriile de analiză
OM1- să realizeze corect operaţiile de lucru, respectând ordinea
efectuării lor;
OM2- să lucreze curat şi ordonat, păstrând disciplina în timpul
lucrului;
Strategie didactică: mixtă
Metode şi procedee: conversaţia , prezentare power – point ,
expunerea, povestirea, explicația, instructajul verbal,
demonstraţia;rebusul, metoda Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am
învăţat;exerciţiul, munca independentă,probe orale, probă
practică, observarea sistematică ,aprecierea verbală,
autoevaluarea,.interevaluarea.
Scenariul didactic

1. Captarea atenţiei- Am solicitat elevii să găsească
răspunsurile la ghicitori pentru a completa rebusul din care vor
descoperi tema activităţii.
- Am iniţiat o discuţie legată de modalitatea prin care se poate
reda imaginea unui vapor.
2.Anunţarea temei şi a obiectivelor – am anunţat tema
activităţii şi obiectivele activităţii în termeni accesibili
elevilor.
3.Actualizarea cunostintelor necesare desfăşurării activităţii-
Actualizarea cunoştinţelor se face prin metoda ,,Ştiu/ Vreau să
ştiu/ Am învăţat”
Elevii au primit postit- uri cu enunţuri referitoare la pătratul
Tangram, pe care le-au aşezat în tabelul ,, Ştiu/ Vreau să
ştiu/ Am învăţat” în funcţie de ceea ce ştiu despre

tehnica Tangram.Am ajutat copiii să–şi amintească şi să–şi
completeze cunoştinţele , cu ajutorul unui Power- point.
4.Dirijarea activităţii - Sunt prezentate planse model,
orientative pentru ca elevii să înţeleagă cum vor ajunge la
produsul final. Elevii au primit materialele necesare în plicuri.
A)intuirea materialului şi prezentarea lucrării model- Elevilor li
s-au arătat cele şapte tanuri, separat.Am prezentat câteva
imagini cu figurine realizate prin tehnica Tangram.
B)Explicarea şi demonstrarea modului de lucru- Am explicat
etapele de realizare a lucrării, urmărind planşa demonstrativă.
Fiecare elev a primit câte o planşă suport pe care a asamblat
şi apoi a lipit cele şapte figuri, după modelul
prezentat.Elevii au repetat etapele de lucru necesare realizării
lucrării.
C) Executarea lucrării de către elevi - Activitatea s-a
desfăşurat pe fond muzical, astfel încât elevii să lucreze
relaxat şi cu plăcere.Am precizat , elevilor, că la final pot
adăuga elemente specifice atrăgând atenţia că trebuie să se
lucreze îngrijit, în linişte şi cu atenţie la mânuirea
materialelor.
5.Analiza lucrărilor reprezentative- La final, toate lucrările au
fost expuse pe un panou.Am desemnat doi elevi care au ales
câteva lucrări ce le-au considerat ei a fi cele mai corect
realizate şi le-au analizat conform criteriilor de analiză.
6.Fixarea temei- S-a completat tabelul ,, Ştiu/ Vreau să ştiu/
Am învăţat” la rubrica ,, Am învăţat” cu noutăţile pe
care copiii le-au aflat pe parcursul acestei activităţi
7.Încheierea activităţii- Am făcut aprecieri cu privire la
modul de lucru al elevilor amintind elevilor că trebuie să lase
curăţenie la locul de muncă.Elevii au fost foarte activi şi au

participat cu plăcere şi interes la această activitate .

BIBLIOGRAFIE:
1. Stan, Lucian (coord.), Abilităţi practice - ghid metodologic
clasele I – IV, Bucureşti, Editura Aramis, 2002;
2. Terapie ocupaţională - Programă şcolară - Aprobat prin
ordin al ministrului - Nr. 5234/ 01.09.2008 - Bucureşti, 2008;
3. Muşu,I. şi Taflan, A. – „Terapie educaţională şi
integrată” ; Bucureşti: Editura Pro-Humanitate, 1997

Învăţământ gimnazial

Dimensiuni ale culturii organizaţionale şi forme de manifestare în organizaţiile şcolare

Cristina Stan
Scoala Gimnaziala "Grigore Moisil" Ploiesti, Prahova, Ploiesti

În şcolile româneşti cultura organizaţională este orientată spre deschidere, dar nu în totalitate.

Dimensiuni ale culturii organizaţionale şi forme de manifestare
în organizaţiile şcolare

prof. Stan Cristina
“Atunci când un grup de oameni trăiesc şi muncesc împreună
pentru o perioadă mai lungă de timp, ei împărtăşesc o serie de
valori şi opinii despre ceea ce este bine şi adecvat. Ei stabilesc
o serie de modele de gândire şi de modele comportamentale în
concordanţă cu experienţa acumulată în cadrul organizaţiei, cu

interesele şi obiectivele strategice ale organizaţiei. Toate
aceste modele de gândire, de comportament, de valorificare a
experienţei şi tradiţiei organizaţiei formează cultura
instituţională sau organizaţională.
Deşi ţine de zona inefabilului, cultura instituţională
afectează modul în care se iau deciziile într-o organizaţie şi
deci, modul concret în care evoluează aceasta, în contextul unei
strategii. Studiile de spcialitate demonstrează faptul că această
cultură instituţională se află la baza întregului proces
decizional, deşi ea nu apare în spectrul vizibil al organizaţiei
decât în mod indirect, prin consecinţele inerţiale. Cultura
organizaţională
integrează aceste valori, credinţe şi norme comportamentale care
s-au dovedit a fi în beneficiul organizaţiei, în trecutul ei. Cu
alte cuvinte, cultura organizaţională conservă toate valorile din
trecut, care au fost validate istoric în favoarea organizaţiei şi
a angajaţilor ei.
Cultura organizaţională reprezintă cadrul genetic al unei
organizaţii, regulamentul ei nescris, dar obligatoriu. De aici
decurge şi importanţa culturii organizaţionale în implementarea
sau tendinţă de schimbare majoră a managementului. De aceea, ea
se numeşte cultură organizaţională inertă. Există şi
alternativa de a crea o cultură organizaţională dinamică, dar o
astfel de strategie se implementează foarte greu. Avantajul unei
culture organizaţionale dinamice constă în promovarea modelelor
de
gândire dinamice şi creatoare, modele care încurajează
schimbarea şi nu o frânează.
Cercetările statistice realizate în cadrul Institutului de
Cercetări privind Cooperarea Interculturală, care face parte din

Universitatea din Limburg, Maastricht, Olanda, au condus la
definirea a şase dimensiuni fundamentale pentru cultura
organizanizaţională :
• orientarea spre proces în raport cu orientarea spre rezultate ;
• orientarea spre salariaţi în raport cu orientarea spre
muncă;
• intraorganizaţionalul în raport cu profesionalul;
• sistemul deschis în raport cu sistemul închis;
• controlul intens în raport cu controlul redus ;
• pragmatic în raport cu prescriptiv(normativ).
Vom analiza pe scurt fiecare dimensiune a culturii organizaţionale
.
1. Proces- rezultate. Orientarea spre proces înseamnă o accentuare
a muncii în colectiv, cu reducarea riscurilor şi a intensităţii
competiţiei între membrii organizaţiei. Pentru un proces de
muncă dat, problema care se pune este cea a eficienţei şi a
calităţii. Orientarea spre rezultate înseamnă asumarea
individuală a unor riscuri, asociate eforturilor de a găsi cele
mai adecvate procese de producere a rezultatelor. Orientarea spre
rezultate înseamnă competiţie şi folosirea unor modele de
gândire creative.Este cazul proceselor de cercetare ştiinţifică
sau a celor de învăţământ . Dimensiunea procesuală a culturii
organizaţionale nu impune competiţia , ceea ce este normal având
în vedere că întrega noastră educaţie de dinainte de 1989 a
fost bazată pe munca în colectiv şi nu pe competiţie”
(Constantin Brătianu - Management strategic – suport de curs
pentru învăţământul deschis la distanţă – Bucureşti 2000)
În cadrul organizaţiei şcolare în care îmi desfăşor
activitatea este prezentă dimensiunea procesuală a activităţii
instructiv-educative. Echipa didactică trebuie să colaboreze

pentru a forma la elevi un sistem de valori, norme, priceperi şi
deprinderi utile integrării în societate. Managementul trebuie să
fie stimulator pentru dezvoltarea unui climat de colaborare între
membrii organizaţiei, pentru că competiţia poate crea un sistem
de lucru care să fie centrat pe orgolii personale . În cadrul
orientării spre proces nu sunt excluse creativitatea şi
inovaţia, alegerea celor mai bune căi şi metode pentru obţinerea
unor rezultate aşteptate. Activitatea didactică este evaluată
calitativ. În sistemul de învăţământ asigurarea calităţii
educaţiei este o cerinţă esenţială .
2. Salariaţi – muncă. Orientarea spre salariaţi înseamnă
acordarea unei atenţii sporite membrilor organizaţiei şi
programelor lor personale. Aceasta conduce la creşterea
motivaţiei lor pentru performanţă şi repsctiv, la scădrea
stresului că pot deveni oricând şomeri . Orientarea spre
salariaţi conduce la dezvoltarea unui management participativ , cu
elaborarea deciziilor în grup, prin consens.
Orientarea spre muncă pune pe primul plan interesele firmei şi nu
ale salariaţilor . Orientarea spre muncă se face în
organizaţiile în care toate eforturile sunt concentrate pentru a
obţine competitivitate strategică”. ((Constantin Brătianu-
Management strategic – suport de curs pentru învăţământul
deschis la distanţă – Bucureşti 2000)
În condiţiile diversificării ofertei de specializări şi
profiluri şi a scăderii demografice accentuate, între
organizaţiile şcolare apare, uneori, competiţia. Din acest motiv
este evidentă orientarea spre muncă, spre realizarea obiectivelor
educaţionale propuse şi cerute implicit de sistemul social de
valori. Nici un cadru didactic nu poate neglija însă pregătirea
elevilor pentru performanţă şcolară . Acest lucru duce la

acordarea unor stimulente materiale (gradaţie de merit), care
conduc la rândul lor la creşterea motivaţiei cadrelor didactice
pentru performanţă.
3. Intraorganizaţional – profesional. Orientarea spre
intraorganizaţional înseamnă că salariaţii firmei sunt
consideraţi holistic, cu toate competenţele lor profesionale, dar
şi cu nevoile lor personale şi de familie. Pentru aceşti
salariaţi organizaţia înseamnă totul . Orientarea spre
profesional are la bază ipoteza că viaţa fiecărui angajat are
două componente fundamentale: o compoenentă profesională şi o
componentă socială .
Pentru organizaţie prezintă interes numai competenţa
profesioanlă , care reflectă cunoştinţele de specialitate,
experienţa şi abilităţile dezvoltate în realizarea problemelor
profesionale. Viaţa de familie sau activităţile desfăşurate în
afara serviciului nu se bucură de nici o atenţie din partea
organizaţiei”. (Constantin Brătianu- Management strategic –
suport de curs pentru învăţământul deschis la distanţă –
Bucureşti 2000)
În cadrul organizaţiilor şcolare româneşti actuale, cultura
organizaţională este situată între intraorganizaţional şi
profesional, cu o sensibilă îndreptare către profesional. Dar
acest lucru nu înseamnă că o viaţă de familie dezordonată ,
marcată de puternice conflicte, de încălcare a normelor morale,
nu va avea o influenţă negativă asupra statutului profesional al
cadrului didactic sau al managerului respectiv.
4. Sistem deschis- sistem închis. Această dimensiune reflectă
gradul de deschidere al organizaţiei pentru noii veniţi. Cultura
organizaţională de tip deschis este receptivă faţă de noii
angajaţi oferind o serie de mecanisme pentru integrarea lor cât

mai rapidă în marea familie a organizaţiei. Cultura
organizaţională deschisă conferă flexibilitate şi capacitate de
adaptare a firmei.
Sistemul de tip închis este conservator şi determinist, în timp
ce sistemul deschis este adaptativ şi creator. Cultura
organizaţională de tip închis generează o serie de bariere în
integrarea noilor angajaţi în viaţa organizaţiei.
În şcolile româneşti cultura organizaţională este orientată
spre deschidere, dar nu în totalitate. Noii veniţi în sistemul de
învăţământ ar trebui să beneficieze de programe speciale de
integrare rapidă în organizaţie pe de o parte, iar pe de altă
parte tinerii debutanţi sau nou veniţii sunt priviţi cu o
oarecare suspiciune de către cei care fac parte din organizaţie
de mai multă vreme şi au experienţă .
„Valorile constituie centrul de greutate sau de referinţă ale
oricărei culturi organizaţionale. Ele reflectă esenţa filosofiei
manageriale de a obţine succesul şi deeci, contrbuie în mod
substanţial la eleborarea strtegiilor. Totodată , aceste valori
contribuie la modelerea comportamentală a angajaţilor şi deci,
la formarea unei atitudini specifice faţă de abordarea şi
rezolvarea atribuţiilor de serviciu. Valorile unei organizaţii au
fost definite de cele mai multe ori de fondatorii lor şi s-au
propagat prin miturile şi poveştile despre eroii organizaţiei sau
prin ritualurile şi ceremoniile specifice ei . Deşi există valori
, ele nu sunt structurate şi scrise sub forma unui cod de valori
şi de aceea , unii manageri nu dau atenţia cuvenită acestor
valori. Având în vedere puterea valorilor de influenţa cultura
organizaţională şi prin ea performanţele organizaţiei,
managerii ar trebui să acorde mai multă atenţie modului de
integrare a lor în viaţa de zi cu zi a anagajaţilor. Pentru

companiile performante se pot identifica trei caracteristici
importante:
• aceste companii au o misiune clară, bine definită şi
explicitată printr-o filosofie managarială cunoscută de către
toţi angajaţii;
• mangementul acordă o importanţă deosebită sistemului de
valori şi încearcă să-l coreleze cu spectrul activităţilor din
organizaţie ;
aceste valori sunt cunoscute şi împărtăşite de către toţi
anagajaţii organizaţiei , nu numai de manageri” . (Constantin
Brătianu- Management strategic – suport de curs pentru
învăţământul deschis la distanţă – Bucureşti 2000)
Organizaţiile şcolare au la baza funcţionării transmiterea unui
sistem de valori direcţionat în mai multe sensuri:
• valori spirituale preluate din toate domeniile cunoaşterii şi
prelucrate pedagogic;
• valori civice care reglementează raporturile personalităţii
cu societatea
• valori tehnologice, aplicative, care vizează capacitatea
acesteia de realizare a unor activităţi socialmente utile în
diferite contexte sociale , într-o perspectivă imediată şi pe
termen mediu şi lung.
• valori morale, estetice, ecologice.

Învăţământ gimnazial

Erasmus+ – împreună spre o Europă unită

Dorina Sacu
Scoala Gimnaziala "Gh. Titeica" Constanta, Constanta, Constanta

În prezent în școli este necesară o abordare inovatoare,
programe de educație mai atractive, în conformitate cu
așteptările individuale.Proiectele Erasmus+ răspund acestor
nevoi, prin activități de învățare non-formală.

Erasmus+ – împreună spre o Europă unită
Școala, familia și comunitatea locală – trei componente de
bază ale unei educații moderne, cu un impact puternic asupra
dezvoltării armonioase a copiilor noștri. Fiecare dintre aceste
componente își are rolul său binedefinit în cadrul evoluției
și formării tinerilor. În același timp, cooperarea dintre ele
poate consolida realizarea pe plan profesional și personal a

elevilor. În societatea modernă și competitivă din zilele
noastre educația a devenit mult mai complexă, depășind cadrul
simplu al predării și învățării unor cunoștințe care
aparțin strict unei discipline. Este necesară o abordare
inovatoare, programe de educație și de formare mai atractive, în
conformitate cu nevoile și așteptările persoanelor individuale,
metodologii bazate pe tehnologia informației și comunicațiilor,
cât și utilizarea unor abordări participative.
Proiectele Erasmus+ răspund acestor nevoi, prin activități de
învățare non-formală, care au ca scop atât îmbunătățirea
abilităților și a competențelor elevilor, dezvoltarea spiritului
de inițiativă și antreprenorial, cât și promovarea
participării active în societate și a unei atitudini pozitive
față de valorile UE, și nu în ultimul rând creșterea
motivației și a satisfacției în activitatea de zi cu zi.
Beneficiarii acestor proiecte sunt atât elevii, cât și părinții
acestora și comunitatea locală.
Școala Gimnazială nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța
desfășoară acest tip de proiecte (la început Comenius și acum
Erasmus+ KA2) din anul 2008. Prin intermediul lor elevii,
profesorii și părinții sunt implicați într-un dialog
multicultural, în care împărtăşiesc idei, opinii şi păreri
despre activităţi şi teme ale proiectelor, îmbunătăţind
astfel abilităţile de comunicare atât în limba maternă cât
şi într-o limbă străină și în același timp competențele
digitale. Proiectul ”Invaders – How they shaped the Europe of
today” se desfășoară pe o perioadă de 3 ani (2014 - 2017), cu
parteneri din Irlanda (coordonator), Anglia, Spania, Italia,
Finlanda și Polonia. Pe parcursul proiectului intentionăm să
explorăm civilizațiile invadatorilor, cum ar fi Vikingii,

Normanzii, Romanii, Celții, Otomanii și influența pe care
aceștia au avut-o asupra țărilor pe care le-au invadat. Proiectul
va atinge arii curriculare cum ar fi Limba română, Istoria,
Geografia, Studii sociale, Antropologia, alaturi de arii culturale
cum ar fi artele plastice, muzica, dansul, arhitectura, mâncarea.
El ne va permite sa examinăm măsura în care invadatorii au
influențat cultura țărilor pe care le-au invadat, formându-le
în țările care sunt azi. De asemenea, ne va acorda șansa de a
vedea în ce măsură suntem influențați de apartenența la o
comunitate europeană mai amplă, și cum, de-a lungul istoriei,
această comunitate mare ne-a permis să împărtășim experiențe
culturale care au dus la îmbunătățirea și dezvoltarea Europei
de azi.
Acesta este un mod inovator de a face programa relevantă pentru
elevii noștri. Îi va ajuta sa vadă că Istoria, Geografia etc pe
care le studiază în fiecare zi în clasă au o importanță
considerabilă în istoria împărtășită și experiențele
țărilor din parteneriatul nostru. Totodată, proiectul implică
utilizarea TIC (Tehnologia Informației și a Comunicațiilor) ca
mijloc de comunicare între parteneri – atât profesori cât și
elevi, pentru a crea unele din produsele proiectului - bloguri,
prezentări powerpoint, prezentări online, DVD-uri, Skype etc.
Aceasta va îmbunătăți abilitățile TIC ale tuturor partenerilor
implicați. De asemenea, vor fi mai multe produse concrete,
practice, cum ar fi cărți de bucate, oferind atât versiunile
antice cât și cele moderne, introduse în fiecare țară
cucerită, imagini și șabloane 3D ale operelor de artă antice și
moderne, monumente străvechi lăsate în urmă de invadatori, noi
idei arhitecturale și de construcții aduse de aceștia, cum ar fi
castelele normanzilor, drumurile romane, navele și bărcile

vikingilor, etc. Vor fi și cărți scrise și ilustrate de elevi,
atât de ficțiune cât și non-ficțiune, care vizează diferite
grupuri și intervale de vârste și aptitudini. Aceasta va dezvolta
cititul/scrisul și aptitudinile artistice ale elevilor într-un mod
plăcut și inovator. Elevii vor învăța în moduri deosebite, și
vor fi atât de implicați în proiect, încât vor învăța fără
să realizeze. De asemenea, asta va aduce curriculumul la viață
pentru elevi și va spori conștientizarea între parteneri legat de
cât de mult le datorăm vecinilor noștri europeni și cât de
multe avem în comun.
În timpul mobilităților transnaționale, elevii și cadrele
didactice vor călători în țările partenere și vor participa la
ateliere de lucru în care vor fi prezentate produse ale proiectului
deja finalizate, iar elevii vor lua parte la activități care le
vor aprofunda înțelegerea temei. Următoarele activități și
produse vor fi planificate și dezvoltate cu elevi lucrând
împreună în grupe și învățând unii de la alții. Elevii vor
avea oportunitatea să vadă ei înșiși monumentele, arhitectura,
operele de artă etc. ale țărilor partenere și să experimenteze
cultura acestora. Ei vor putea compara moștenirea lăsată în
urmă de invadatori, cum ar fi Romanii (comuni mai multor țări
partenere), arhitectura etc., cu vestigii similare din propria lor
țară. În acest fel, va deveni clar pentru toți elevii că toate
vestigiile lăsate în urmă de invadatori sunt asemănătoare în
multe sau majoritatea țărilor invadate și influența pe care
acești invadatori au avut-o asupra unor largi zone din Europa.
Elevii vor începe să identifice aspectele propriei culturi, care a
fost fie influențată, fie introdusă de invadatori. Aceasta va
include mâncare, muzică, dans, îmbrăcăminte, arhitectură,
metode de producție agricolă, limbă, legi, drumuri și

infrastructură și multe aspecte ale vieții de zi cu zi. Ei vor
realiza cât de mult s-a dezvoltat Europa pe care o știm astăzi
datorită influențelor invadatorilor. De asemenea, profesorii vor
lucra împreună pentru a împărtăși exemple de bună practică
și pentru a crea și dezvolta metode de predare eficiente care pot
fi postate pe site-ul nostru și utilizate de școlile partenere
cât și de cei din afara proiectului prin eTwinning.
Părinții vor fi implicați în implementarea proiectului,
participând activ la desfășurarea unor activități și găzduind
elevi din școlile partenere în timpul mobilității din România.
De asemenea vom implica și comunitatea locală în desfășurarea
unor activități și în timpul mobilității.
Prin intermediul proiectului Erasmus+ sperăm să implicăm toți
actorii actului didactic în viața școlară, astfel încât atât
elevii, cadrele didactice cât şi familia și comunitatea locală
să participe la dezvoltarea dimensiunii europene a sistemului de
educație. În același timp ei vor câştiga o mai bună
înţelegere a culturilor ţărilor partenere, ceea ce va duce la
creşterea toleranţei şi respectului faţă de alte culturi, și
la dezvoltarea unui sentiment de apartenenţă la Uniunea
Europeană.

Învăţământ gimnazial

Compunerile scolare

Mihaela Urjan
Scoala Gimnaziala Siriu, Buzau, Siriu

Un studiu realizat in vederea sustinerii gradului didactic I despre rolul si semnificatia compunerilor scolare in programa scolara de limba si literatura romana.

I.ROLUL ŞI SEMNIFICAŢIA COMPUNERILOR ŞCOLARE ÎN PROGRAMA
ŞCOLARĂ

I.1.Importanta compunerilor în şcoală

Pedagogia modernă acordă o deosebită importantă
eliminării opoziţiei dintre educaţia formală,care are că scop
principal îmbogăţirea cunoştinţelor şi educaţia
nonformală,care urmăreşte dezvoltarea creativităţii,cultivarea

capacităţilor de expresie şi nu memorizarea cunoştinţelor
predate. Pentru a dezvoltă capacităţile de exprimare trebuie
stimultata însuşirea cunoştinţelor necesare
şi,invers,dobândirea de cunoştinţe cultivă capacităţile de
exprimare.
Limbajul-suport al gândirii,mijloc de exprimare a
conştiinţei-reprezintă un instrument indispensabil prin care se
realizează acumularea de cunoştinţe şi dezvoltarea
creativităţii.Astfel, exerciile de dezvoltare a limbajului au un
rol hotărâtor în procesul modelării personalităţii umane.
Pentru o structurare solidă şi armonioasă a minţii,compunerile
reprezintă un instrument de neînlocuit.
Şcoală este chemată să pregătească omul în
vederea integrării rapide în societate.În acest sens,se desprinde
un alt aspect important al exerciţiilor de compoziţie şcolară
–constituie mijloace de mare eficientă în vederea formării
deprinderilor de a conversa,de a comunica în mod nuanţat cu
semenii,în vederea stabilirii unei atmosfere de înţelegere şi
ajutor reciproc.Exersarea unor tipuri variate de compuneri şcolare
duce la crearea abilităţii de a contura atitudini
,idei,sentimente,puncte de vedere,la deprinderea de a argumenta o
opinie,de a discuta şi a critică.
Un alt aspect important al exerciţiilor de compoziţie
în şcoală îl constituie faptul că sunt instrumente prin care
spiritual se cultivă şi se rafinează.Prin lectură sistematică
se lărgeşte orizontul cultural,prin reflectarea asupra celor
citite se ascute capacitatea intelectuală.Cel mai bun exerciţiu de
cristalizare a gândurilor şi impresiilor este aşternerea lor pe
hârtie.Aşadar,exerciţiile de compunere sunt,în şcoală,mijloace
care asigura însuşirea conştientă şi personal-creatoare a

cunoştinţelor din aria tuturor obiectelor de învăţământ.

Activităţile privind compunerile şcolare capătă o importantă
deosebită în contextul perfecţionării continue a
învăţământului,în vederea sincronizării lui cu ritmul
dezvoltării societăţii,pentru că sunt parte integrantă a
procesului de formare a omului pentru viaţă,de dezvoltare
armonioasă a personalităţii sale,fiind activităţi cu deosebite
valenţe educativ-formative.

I.2.Scopul compunerilor
Scopul compoziţiilor se identifica cu scopul general al
şcolii,astfel operaţiile privind compoziţiile în şcoală se
constituie că un proces instructiv- educativ ,al cărui câmp de
desfăşurare nu se limitează numai la studierea limbii şi
litaraturii române,ci îmbrăţişează aproape toate disciplinele
de învăţământ.
Printre aspectele care constituie scopul complex
urmărit de şcoală prin intermediul exerciţiilor de compoziţie
ar fi,mai întâi,dezvoltarea spiritului de observaţie.Exerciţiile
de compoziţie trebuie să se împletească cu preocuparea pentru
cultivarea curiozităţii,cu formarea deprinderii de a
observă.Există o disciplină a observării ,care pune la
contribuţie “toate părţile inteligenţei”(Robert Dottrens).A
şti să observi înseamnă,printre altele,a fi capabil să distingi
între “a vedea” şi “a privi”,între “a auzi” şi ‘a
ascultă”.Odată cu lucrul,faptul,fenomenul observant,se
receptează,se fixează şi cuvântul.Procesul este sintetizat de

Decroly în trilogia:a observă,a asocia,a exprimă.Aşadar,prin
antrenarea elevilor în efectuarea unor compoziţii tip
descriere,spre exemplu,se cultivă spiritul de observaţie,în
strânsă legătură cu deprinderea de a verbaliza observaţiile
respective.
Un alt aspect important al scopului compoziţiilor
şcolare este cultivarea deprinderii de a gândi.Această deprindere
nu poate fi separată de deprinderea de a observă.Prin intervenţia
gândirii,observaţiile sunt
analizate,comparate,correlate,clasate.Pe baza
observaţiilor,gândirea generalizează şi ajunge la
abstractizări,limbajul însoţind permanent aceste operaţii.A
gândi,spune Luigi Pareyson,nu este posibil fără a acţiona şi a
formă,nici a acţiona fără a gândi şi a formă,şi nici a
formă fără a gândi şi a acţiona.”
De asemenea,în scopul complex al compoziţiilor intră
şi dezvoltarea imaginaţiei.Exerciţii pregătitoare
precum:povestirea orală sau scrisă a unor evenimente
văzute,trăite,auzite sau citite,rezumatul s.a. contribuie la
atingerea acestui scop.Compoziţiile libere sunt mijloacele de
cultivare a imaginaţiei care depăşeşte realul,pentru a reveni
asupra lui.
Dezvoltarea creativităţii reprezintă un alt aspect
important al scopului compoziţiilor şcolare.Cu ajutorul acestora
se dezvoltă capacitatea de reordonare,organizare
personală,remodelare originală a cunoştinţelor despre mediul
înconjurător.Aşadar,compoziţiile în şcoală pot contribui la
procesul de reducere a apropierii din exterior a literaturii,în
favoarea apropierii ei din interior,elevii înţelegând mai bine
problemele specific ale creaţiilor literar-artistice.

Compoziţiile şcolare urmăresc să formeze a elevi
deprinderile indispensabile exprimării atributelor esenţiale ale
persoanel,ale stilului ei,obişnuinţa exprimării
curente,spontane,fluide şi eficace.Acestea nu trebuie private nici
că scop în sine,ci că importante mijloace de educaţie
formal-funcţionale.
Prin urmare,scopul compoziţiilor şcolare constă în
cultivarea spiritului de observaţie,a gândirii,a imaginaţiei,a
sensibilităţii,a voinţei,în legătură cu capaitatea de a
exprimă verbal toate aceste atribute ale conştiinţei umane.

Bibliografie:

1.Pamfil, Alina, Limba si literatura romana in scoala..Structuri
didactice
deschise. Editura Paralela 45 . , Piteşti 2003.
2.Parfene, C., Metodica studierii limbii şi literaturii române în
şcoală, Editura
Polirom, Iaşi, 1999.
3.Sandu, Elena, Compunerile şcolare pentru gimnaziu, Editura
Polirom, Iaşi,
ed.a V-a, 2013
4.Şerbănescu, Andra, Cum se scrie un text, Editura Polirom, Iaşi,
2000.
5.Şchiopu, Constantin, Unele consideraţii privind redactarea /
scrierea compunerilor narative şi descriptive, în Revista
Limba Română, nr. 5-6, anul XIX, 2009

Prof.Urjan Mihaela

Şcoală Gimnazială Siriu,loc.Siriu

Învăţământ gimnazial

Povestea – o soluție terapeutică

eliza eliza
Scoala Gimnaziala Nr.70, Bucuresti, Bucuresti

Elevii noștri - și oamenii, în general - au nevoie de poveşti. De ce? Pentru a se regăsi, pentru a refula, pentru a se autocompensa, pentru a învăţa cum să-şi rezolve problemele din viața reală.

Povestea – o soluție terapeutică

Autori: -Dan Eliza-Corina, Școala Gimnazială ”Cezar Bolliac”,
sector 3, București
-Trăistaru Luciana-Denisa, Școala Gimnazială nr. 149,
sector 3, București

Povestea, ca specie literară, este acea operă literară,

acea narațiune în care sunt prezentate întâmplări, fapte,
într-o anumită ordine; prezența acțiunii și a personajelor este
absolut necesară. Succesiunea evenimentele, a acțiunilor, a
episoadelor naraţiunii are la bază povestitorul sau naratorul,
personajele care participă la acţiune și acţiunea sau
desfăşurarea întâmplărilor într-o anumită ordine, rezultând
întregul. Acest fapt are drept consecință un mesaj care poate fi
transmis şi valorificat de grupul ţintă.
Din ce am constatat în relația cu elevii noștri la clasă,
obiectivul poveştilor pare a fi acela de a păcăli subiectul,
elevul, prin valorificare soluţiilor posibile la nivelul
inconștientului.
Elevii noștri - și oamenii, în general - au nevoie de
poveşti. De ce? Pentru a se regăsi, pentru a refula, pentru a se
autocompensa, pentru a învăţa cum să-şi rezolve problemele din
viața reală. Confruntarea cu probleme noi determină necesitatea
unor instrumente pentru a depăşi dificultăţile. Povestea se
conturează, astfel, într-un instrument important care aduce în
prim-plan emoţii şi sentimente ascunse în inconştient: angoase,
frici, dorinţe, obsesii, culpabilităţi, invidii, întrebări la
care nu am găsit răspunsuri. Una dintre funcţiile poveştilor
este aceea de a sprijini „ascultătorul”, elevul, în cazul de
față, să împace emoțiile personale cu cerinţele realităţii
externe şi cu regulile societăţii.
Povestea în sine nu se poate explica, poate fi doar
rezumată; povestea nu oferă soluţii directe, nu trasează, nu
jalonează un parcurs existențial temporar; povestea poate fi
înţeleasă de cel ce o înţelege. În acest sens, elevul îşi
alege povestea de care s-a apropiat cel mai mult, cu personajul care
l-a atras în mod deosebit. În situația în care elevul nu are o

anumită poveste, acesta poate să o ”scrie” singur. În acest
ultim caz, amintirea amintirea, trecutul joacă un rol esențial.
Iată un exemplu de poveste cu rol terapeutic.
”Într-o dimineață, în timp ce se îndrepta spre școală,
Ionel se gândea la jucăria preferată, pe care însă nu o putea
avea, întrucât părinții săi erau săraci și nu își permiteau
cumpărături în plus față de ceea ce era imperios necesar. Ajuns
în clasă, Ionel se așeză în bancă și își scoase din ghizdan
cărțile și caietele necesare la prima oră.
Vine doamna învățătoare... Înainte de a începe
lecția, doamna le comunică elevilor faptul că s-a gândit să
organizeze un concurs care să aibă drept premiu... un trenuleț,
de jucărie bineînțeles. Jucăria preferată a lui Ionel. Va fi
premiat elevul care, la sfârșitul lunii, va avea cele mai multe
puncte acumulate. Punctele se puteau aduna pe baza seriozității, a
perseverenței, a conștiinciozității și a sociabilității
elevilor. Așadar, cei care își realizau temele în fiecare zi,
învățau lecțiile, ascultau cu atenție ceea ce se spunea în
clasă, își respectau colegii, nu răspundeau neîntrebați, erau
politicoși, se jucau la momentul potrivit etc. primeau punctulețe
notate într-un catalog special – Catalogul trenulețului. De
asemenea, cel care va fi desemnat câștigător va fi prezentat în
fața tuturor elevilor școlii ca fiind un elev-model și va primi o
diplomă de excelență.
-Asta este șansa mea, își spune Ionel.
Ajuns acasă, lasă telefonul și tableta deoparte, își scrie cu
multă conștiinciozitate temele, învață cât poate de bine
lecțiile pentru a doua zi și merge să își ajute mama la
bucătărie. Ce surpriză, își spune mama!
A doua zi, la școală, ridică mâna să prezinte tema, se

înscrie la răspuns, ascultă cu atenție ce spune doamna
învățătoare, nu vorbește neîntrebat. În pauze se joacă
împreună cu ceilalți colegi. De ce? Gândul îi era numai la
trenuleț. Ce mult își dorea să fie el cel care va fi desemnat
câștigător!
Timpul trece și, iată, finalul lunii a sosit. Câștigătorul
este... Ionel, spune doamna învățătoare în fața tuturor
elevilor adunați la careu. Îi este înmânată diploma, primește
multe aplauze și ... cutia cu trenulețul mult visat. Ionel plânge
de bucurie. Nu-i vine să creadă că el este câștigătorul.
Acasă merge și îi spune mamei totul. Mama îl felicită și îl
încurajează să continue să fie un elev și un băiat-model. Așa
va reuși să devină CINEVA în societate.”

Povestea de mai sus a funcționat foarte bine pentru elevii noștri
care aveau probleme cu stima de sine, cu lipsa încrederii în
propriile forțe. Nevoia lor de a-și exterioriza emoțiile, de a
cunoaște lumea exterioară și de a se autocunoaște, de a
relaționa cu cei din jur. Din partea noastră este nevoie de
răbdare și de optimism, întrucât, am remarcat transferul de
stare emoțională de la mine, în calitate de cadru didactic, la
elev.
De asemenea, povestea de mai sus funcționează ca un punct de
plecare în abordarea elevului atunci când acestuia îi este greu
să vorbească despre sentimentele sale. Exteriorizarea emoțională
este importantă atât pentru propria dezvoltare interioară, cât
și pentru deprinderea unor deprinderi de relaționare cu sine și
cu ceilalți. Deoarece copiii întâmpină dificultăți de
comunicare în cadrul propriei familii, este nevoie ca, în cadrul
orelor de limba română sau de dezvoltare personală să

identificăm metode de relaționare cu elevii, facilitând
autocunoașterea, automotivarea, autoexprimarea fără complexe.
Pentru o stare de bine fizică şi psihică, elevii trebuie
cunoscuți, apreciați, înţeleși, acceptați, prin terapia cu
ajutorul poveștilor, ţinând cont de unicitatea fiecăruia.
Așadar, se recomandă încurajarea copiilor atunci când se
începe terapia prin poveste. Motivaţia terbuie să fie corectă
în faţa copilului, astfel încât problema copiilor să fie corect
înțeleasă de la început. Acceptarea și respectul să fie
reciproc.

Învăţământ liceal

WEB-ul - Instrument al epocii moderne ...

Elena Frunza
Colegiul Tehnic" Anghel Saligny" Bacau, Bacau, Bacau

Într-o societate în continuă dezvoltare, în care tehnologia ia amploare pe zi ce trece rolul profesorului şi al elevului în sistemul educaţional devine din ce în ce mai complex.

Resursele Web cuceresc un rol tot mai pregnant în predare,
învăţare şi evaluare meritând pe deplin titulatura de Noile
cărţi ale epocii moderne. Ele oferă o gamă diversificată de
aplicaţii revoluţionând modul clasic de studiu. Învăţarea este
orientată către persoană, şi permite profesorilor, elevilor sau
studenţilor să-şi aleagă conţinutul şi instrumentele
corespunzătoare propriilor interese.
Prin prezentul articol îmi propun să prezint câteva metode
moderne şi aplicaţii cu ajutorul cărora tehnologia contribuie la

Dezvoltare şi creativitate în societatea cunoaşterii.
Profesorul devine facilitator de informaţie - este nevoit să
folosească metode moderne de predare – învăţare – evaluare
(proiectul, portofoliul, eseul, studiu de caz, prezentări .ppt,
ş.a.m.d), timp în care elevul se transformă din parte pasivă în
parte activă – răspunde la întrebări, ia parte la
activităţi, are propriile sale sugestii, propune noi
interpretări, devine capabil să aplice o strategie de învăţare
într-o anumită instanţă de învăţare, îndeplineşte sarcini
care îl vor conduce la înţelegere ş.a.m.d.
În procesul instructiv educativ exemplele trebuie să provină din
lumea reală, pentru a facilita înţelegerea uşoară şi clară a
noţiunilor noi.
Cu ajutorul calculatorului şi prin intermediul Web-ului elevul are
acces la informaţii de actualitate, poate studia prin intermediul
tehnologiei e-learning, poate folosi diverse medii de socializare,
poate participa în diverse proiecte interacţionând în spaţiul
virtual cu elevi din toate colţurile lumii. Concluzionând
învăţământul oferă, în prezent, diverse mijloace moderne de
“acaparare” a informaţiei.
„Elevii de astăzi s-au născut într-o eră digitală; pe
măsură ce înaintează în procesul de formare, ei se așteaptă
la conținut și software interactiv”, a declarat Bumcoo Cho,
Senior Vice President, Enterprise Business Team în cadrul diviziei
de Comunicații Mobile a Samsung Electronics. „Acest nivel de
interactivitate poate fi atins doar dacă învățământul acordă
atenție nu numai dispozitivelor care îi motivează pe elevi să
devină participanți activi în procesul de educare, ci și
soluții și conținut care să crească gradul de colaborare și
interacțiune în mediul educațional.”

Web-ul, abreviat WWW (World Widw Web) reprezintă o “reţea
mondială” care oferă vizitatorilor conţinut şi informaţie
diversificată (din toate domeniile) prin intermediul reţelelor
informale bazate pe Internet. Prin intermediul Web-ului informaţia
este răspândită pe întregul glob.
În ceea ce priveşte utilitatea Web-ului în sistemul de
învăţământ se poate remarca faptul că Web-ul 2.0 este de un
real folos, venind în sprijinul atât al cadrelor didactice cât
şi al elevilor.
Web-ul oferă elevilor un cadru confortabil ceea ce îi determină
pe elevi să fie mai motivaţi să cerceteze, să creeze şi să
îndeplinească sarcini.

Pentru cadrele didactice, Web-ul înseamnă:
• oportunitatea de a face schimb de bune practici şi de a
beneficia de asistenţă din partea colegilor ;
• posibilitatea de organizare şi administrare a informaţiei pe
Internet – pot fi create liste de adrese web şi poate fi
structurat conţinutul digital ;
• cadrele didactice pot pune la dispoziţia elevilor diferite
materiale şi îşi pot extinde aria metodologică creând noi medii
de învăţare, mai interesant şi mai antrenante pentru elevi.
Atât elevii cât şi cadrele didactice pot folosi instrumente Web
precum blogurile (Blogging and micro-blogging: Wordpress & Twitter),
paginile wiki şi podcasturile. Folosirea acestor instrumente
conduce la creşterea motivaţiei elevilor şi a gradului de
implicare al acestora.
Printre cele mai folosite resurse Web se numără:
• E-mailul – mijloc de comunicare între două sau mai multe

persoane care au adresă de mail. Prin intermediul mail-ului pot fi
trimise mesaje către mai multe persoane în acelaşi timp. Dacă
există un grup de persoane posesoare de adrese de mail se poate
forma un grup. Prin intermediul grupului creat se pot iniţia
diverse discuţii între membrii grupului.
• Forumuri de discuţii – o modalitate de interacţionare, de
iniţiere de discuţii şi schimb de exeprienţă cu alţi
utilizatori. Prin intermediul forumurilor de discuţii nu este
necesar ca utilizatorii să fie conectaţi în acelaşi timp şi să
se afle în acelaşi loc.
• Chat-ul – instrument Web prin intermediul căruia orice
utilizator conectat într-o reţea poate discuta în acelaşi timp
cu orice alt utilizator conectat la acea reţea.
• Video conferinţe – pentru comunicarea prin intermediul
camerei web la distanţă (cea mai cunoscută şi folosită
aplicaţie este Skype)
Realizarea de prezentări on-line prin intermediul aplicaţiei
PREZI, reprezintă o nouă provocare oferită de Web.

Mediile de socializare şi educaţia
Mediile de socializare sunt de un real folos în ceea ce priveşte
procesul instructiv – educativ deoarece este încurajată
colaborarea.
Google Apps pentru educaţie şi Google+ reprezintă instrumente
eficiente, oferite gratuit, pentru a stimula procesul de colaborare
şi pentru a ajuta în învăţare şi predare.
Din suita de aplicaţii Google Apps se recomandă utilizarea
următoarelor documente pentru colaborarea în timp real a elevilor
şi cadrelor didactice: Google Docs (pentru procesare de text), foi
de calcul, prezentări.

Folosind instrumentele Google Apps şi Google+ se pot gestiona
diverse activităţi în cadrul proiectelor şcolare.
Reţelele de socializare precum Twitter, Facebook, RSS sunt de un
real folos deoarece prin intermediul acestora se pot posta articole,
comentarii, se pot partaja fotografii din timpul unor activităţi,
pot fi prezentate evenimente din viaţa şcolii, ş.a.m.d.

E-learning reprezintă o metodă nouă de instruire, având la bază
utilizarea tehnologiei moderne de informare şi comunicare.
Prin intermediul e-learning sunt utilizate noi tehnologii multimedia
şi Internet în scopul îmbunătăţirii procesului de învăţare.
E-learning este cunoscut ca fiind învăţământ la distanţă prin
intermediul Internetului – oferă un mediu mai atractiv şi mai
interactiv prin intermediul căruia cursanţii sunt instruiţi şi
antrenaţi într-un proces continuu de învăţare sub stricta
îndrumare a unui mentor.
Tehnologiile Mobile în Învăţare (Mobile Learning) - reprezintă
tehnologii de ultimă generaţie care s-au dezvoltat cu o rapiditate
impresionantă şi care oferă posibilitatea accesării informaţiei
în orice moment şi în orice loc. Din acest considerent studenţii
vor dezvolta tot mai mult cererea ca materialele de curs să fie
livrate pe dispozitive mobile (tablete şi telefoane mobile) pentru
a fi accesate oriunde şi oricând.
Potrivit spuselor lui John Feser:
„Diferenţele principale dintre m-learning şi e-learning sunt
cuprinse în patru categorii majore: timpul, accesul la informaţie,
contextul şi aprecierea valorii.”.

Consider că toate resursele Web, prezentate în acest articol, au
un rol benefic pentru fiecare profesor deoarece acestuia i se oferă

posibilitatea să: coordoneze o conferinţă, un proiect sau un
colocviu, să realizeze prezentări, să gestioneze documentele unei
clase/ grup, să creeze un spaţiu de dezbateri şi discuţii pentru
membrii unei clase/grup sau să colecteze date.
Din alt punct de vedere, elevul se simte mai confortabil, mai
motivat pentru cunoaştere şi devine dornic să participe în
proiecte iniţiate pe plan local, naţional sau internaţional.
În concluzie, dezvoltarea tehologiei conduce la creativitate,
diversitate şi permite o bună învăţare în societatea
cunoaşterii atât în şcoală cât şi în afara ei.

Nr. 14/2015

La acest număr au contribuit:
● Dumitra Catana
● MARIA TRAISTARU
● Alexandra Dragan
● florentina vartosu toma
● Daniela Ivan
● Anda-Claudia Comisel
● Elena Laura Sîrbu
● Ionela-Nicoleta Balaban
● Lenica Matilda Virtic
● Georgeta-Daniela Rus
● Tiganasu Angelica
● Cristina Stan
● Dorina Sacu
● Mihaela Urjan
● eliza eliza
● Elena Frunza

ISSN: 2393 – 0810