Educatia de tip outdoor presupune ca procesul de
predare-învăţare-formare să se petreacă în afara şcolii,
respectiv în natură şi spaţii culturale. Obiectivul unui
asemenea tip de educaţie îl reprezintă plasarea în cadrul

vieţii cotidiene a elementelor pe care copiii le învaţă la
şcoală, dezvoltarea spiritului practic şi a adaptării la
situaţiile concrete de viaţă, modalităţi de înţelegere a
elementelor educaţionale predate la clasă.
Modalităţile prin care activităţile din sala de
clasă pot fi continuate într-un alt spaţiu sunt numeroase. Voi
exemplifica în continuare, câteva modalități de abordare a
activităților într-o astfel de manieră.
1. Activitate desfăşurată în sala de clasa: MM – “Copacelul
din gradină- transmitere cantec
2. Activitate desfăşurată în mijlocul naturii: ““Copacul
privit ca o comunitate”
Discipline implicate: MEM, ES, EFS
Sub îndrumarea directă a cadrului didactic, copiii au
observat copacul și au răspuns întrebărilor adresate.
Observarea a început de la crengile copacului: Au apărut
mugurii? Ce formă au? Cum sunt dispuși? Sunt muguri de frunze sau
de flori? Cât de repede cresc? Ce rol vor avea frunzele pentru
copac? Copiii au colectat în borcănele, cu ajutorul pensulei,
insecte de pe coaja copacului, de la baza trunchiului, de sub
stratul de frunze moarte, apoi au răspuns întrebărilor: Cum se
numesc acestea? Cu ce credeți voi că se hrănesc ele? Priviți
atenți tulpina și spuneți, are vătămări? De unde provin ele?
Este bine să crestăm sau să lovim tulpina copacului? De ce? Ce se
află sub scoarța bolnavă? Are plante parazite? Există cuiburi de
păsări în copac? Vin păsări în copac? Ce fel de păsări? De
ce vin ele în copac?
Pe baza observărilor efectuate prin metoda conversației am
stabilit împreună schimbările care vor avea loc odata cu sosirea
primăverii asupra copacului și condițiile care au favorizat acest

fapt. Am stabilit conexiunile și interacțiunile dintre organismele
vii și mediul lor de viață (în cazul nostru, copacul). Am
studiat apoi frunzele moarte și am stabilit rolul acestora în
circuitul substanțelor provenite prin putrefacția lor. În
încheierea activității am stabilit și câteva reguli de
protejare a mediului înconjurător, în special a copacului, privit
ca o comunitate:
- să nu producem vătămări capacilor iar dacă acestea
există, să-i îngrijim;
- să nu distrugem viețuitoarele pentru că acestea au un rol
important în evoluția mediului.

Am găsit un cuibuşor.
Îl punem la loc, în
copac.

Muşuroiul de furnici.Toate cară, toate-aduc...
Cunoaşterea animalelor şi a mediului lor de viaţă sunt
subiecte interesante pentru copii. Profitând de interesul pe
care-l au copiii față de animale, am organizat cu clasa o lecție-
plimbare (la finalul proiectului tematic „Cartea cu animale”)
la Rezervatia de zimbri „Dragos Vodă”, pentru a observa
animalele sălbatice. Vreau să menţionez ca Rezervaţia de Zimbri
si Faună Carpatină “Dragos Vodă” este una din cele patru
rezervaţii de zimbri existente la noi in ţară si este catalogată
ca fiind una dintre cele mai mari rezervaţii exclusive zimbrilor
din Europa.
Pentru reușita lecției - plimbare am avut în vedere demersul
"a organiza" care a cuprins:

 documentarea mea cu privire la organizarea unei plimbări;
 data când efectuez plimbarea;
 traseul și mijlocul de transport cu care am efectuat
plimbarea;
 am familiarizat copiii cu privire la cerințele unei plimbări,
la anumite obstacole ce ar putea împiedica bună desfășurare a
plimbării;
 mi-am elaborat un plan în bază căruia se vor evalua
cunoștințele dobândite de copii cu ocazia lecției-plimbare .
Obiectivele operaţionale au fost:
 să identifice fiecare animal sălbatic, analizându-i părțile
componente;
 să achiziționeze termeni noi – exemplu: captivitate;
 să manifeste bucurie și interes în contact cu animalele;
 să clarifice, să generalizeze cele observate în momentul
consolidării.
Metodele folosite au fost: observația, conversația
euristică, învăţarea prin descoperire, problematizarea. Prin
observaţie directă copiii au descris alcătuirea corpului,
statura, culoarea blănii, mediul de viață, deplasarea, reușind
să exprime foarte bine caracterul activ și relativ al animalelor.
Din nou în clasă, etapă pe care am numit-o "Amintiri din
excursie" - unde am evaluat, pe baza unui plan bine stabilit, tot
ceea ce și-au însușit copiii cu ocazia lecției-plimbare,
obiectivul principal fiind acela de a solicita din partea copiilor
sinteze, generalizări, clarificări. Știind că reprezentarea este
o punte de legătură între percepție și noțiune, iar motto-ul
învăţării îl constituie motivația, am inteles că ceea ce a
fost însușit de către copii, nu a fost ceva întâmplător.
Copiii care cu greu se lăsau antrenați în decursul altor

activități au răspuns uimitor de bine, dovadă că această
lecție-plimbare le-a oferit condiții prielnice de a percepe activ
animalele, de a-și forma reprezentări clare despre animale, de a
le dezvolta interesul de cunoaștere și de a găsi soluția la
problemă. La întrebarea: "-Preferați să observați animalele
după tablouri și mulaje sau la rezervaţie?”, răspunsul a fost
categoric: "-La rezervaţie!"

Lecţii
desfasurate în sala de clasă

Vizită la
Rezervaţia de Zimbri
Educatoare, Alucăi Maria
Grădiniţa Nemţişor – Vînători Neamţ
Bibliografie:
1. Anghel Diana -Tribuna învățământului
2. Ionescu, M. , Radu, I. (coord) -Didactica Modernă, Editura
Dacia, Cluj Napoca, 2001

Învăţământ preşcolar

JOCUL - ACTIVITATEA COPILULUI PREȘCOLAR

Mihaela Gheorghiu
Grădiniţa cu program normal Podu Iloaiei, Iasi, Podu Iloaiei

Jocul este acțiune, mișcare, comunicare, relaționare, cercetare, observație și imitație, exercițiu, disciplinare, învățare, și, mai ales, bucurie, bună dispoziție, distracție.

Educ. Mihaela Gheorghiu
Grădinița Program Normal Podu Iloaiei

În creația poetică a lui Lucian Blaga se disting ”trei
ipostaze” și constatăm că bătrânul se joacă și iubește
înțelept, tânărul își cântă înțelepciunea jocului prin

iubire, iar copilul iubește și devine înțelept prin joc. Jocul,
care pentru copil este ”și muncă, și artă, și realitate,și
fantezie.”- S.Iliov
Jocul este esența copilăriei. Să privim cu atenție un copil
care sare, aleargă, râde, vorbește, așează, aruncă, imită,
dansează, caută, ascunde, cu siguranță este un copil care se
joacă. Prin joc, copilul încearcă fie transpunerea, fie
transformarea lumii înconjurătoare, căci jocul nu este doar
simplă distracție, jocul pentru copii este o treabă serioasă. De
aceea, de cele mai multe ori când întrerupi jocul copilului, va
reacționa exact la fel ca un adult care este deranjat de la o
muncă deosebit de importantă.
Jocul oferă copilului prilejuri de a trăi experiențe personale,
memorabile, descoperind lumea și viața într-un mod plăcut,
atractiv.
Jocul îl ajută pe copil să-și consume energia prin mișcare,
îl împiedică să se plictisească, îi stîrnește curiozitatea,
inițiativa, este activitatea pe care o face cu cea mai mare
plăcere. În fiecare copil este o nevoie imperioasă de a se juca,
de a se amuza, de a fi activ. Acestea sunt expresii ale
normalității. Când un copil e prea cuminte, apatic, retras, avem
motive de îngrijorare. Toți copiii se joacă și au nevoie să se
joace, să se miște, să facă zgomot , să se amuze.
Exemplific comportamentul unui copil din grupă care vine de
dimineață la grădiniță. Mama fiind grăbită, nu mai are timp,
să-i lase autonomie , să se dezbrace singur, etc., îl așează pe
scaun să-i schimbe încălțămintea – copilul jucăuș începe
să alerge pe holul grădiniței râzând, mama nervoasă îl
forțează să se așeze pe scăunel să continue; copilul o ia din
nou la fugă , mama aleargă după el , furioasă, îl ia , îl

trântește pe scaun și-i spune pe un ton răspicat :”să nu te
mai miști de aici!”, copilul îi răspunde : ”să știi că
stau , dar în mintea mea tot fug!”
Jocul este acțiune, mișcare, comunicare, relaționare, cercetare,
observație și imitație, exercițiu, disciplinare, învățare,
și, mai ales, bucurie, bună dispoziție, distracție.
Nu vreau să dezvolt mai mult și să fac o teorie întreagă a
jocului, dar făcând referire la tema simpozionului ”Anotimpurile
jocului” vreau să spun că fiecare anotimp este caracteristic
prin jocurile lui.
De exemplu :
1. JOCURILE TOAMNEI -
”Jocul cu Frunzele” - este un joc distractiv , copilul se
bucură de libertate, un joc care ii stârnește curiozitatea și
interesul de a observa, de a descoperi frunza , îi stimulează
inițiativa de a culege frunzele , dar și, creativitatea – de a
împodobi sala de grupă și de a realiza ”frunza elegantă” la
abilități practice.
”Jocul Legumelor și Fructelor” – este un joc de
acțiune, de disciplinare (este cea mai ușoară și mai plăcută
manieră de a-l disciplina pe copil, prin regulile jocului) – este
jocul prin care copiii au ales să reprezinte o legume sau un fruct,
au jucat dansul popular specific legumelor și cel al fructelor, au
imitat, au interpretat și au răspuns ”adevărat sau fals”
întrebărilor puse.
2. JOCURILE IERNII
”Jocul cu Zăpada” – este un joc distractiv, de mișcare,
de cercetare, de bună dispoziție, bucurie, în care copilul are
libertate, e vesel, râde, aleargă, face ”mătănii, vrând
–nevrând”- se joacă cu zăpada, o cercetează – dacă ”e

pufoasă”, dacă ”e apoasă” , dacă ”e moale” , - are
inițiativă să facă un ”om de zăpadă” – Aceasta
inițiativă s-a concretizat în clasă prin realizarea temei la
abilități practice.
”Jocul Caprei”- este un joc de acțiune, de învățare, de
imitație , descoperind viața și lumea într-un mod plăcut,
traditional – ”Jocul Caprei” oferă copilului prilejul de a se
transpune în personajul ales – fie, ”căprița”, fie,
”mascații”-personajele care alungă spiritele rele, fie,
”cântăreții”, fie ”gospodarii de la târg”.Acest joc a
plăcut mult copiilor, l-au deprins repede și l-au jucat cu multă
bucurie și plăcere.
3. JOCURILE PRIMĂVERII
”De la mare la mic cu Ghiocel și Mărțișor” – este un joc
de amuzament care poate să ajute în dezvoltarea inteligenței
copilului, și nu vorbim aici de jocul didactic, ci pur și simplu
de joc.
Cum se joacă? După ce am fost la cules de ghiocei în grădina
unei colege, după ce am confecționat multe mărțișoare pentru
prietenii noștri din fundația Star of Hope , am jucat acest joc,
astfel- am pornit de la ceva destul de mare sau complicat pentru a
ajunge treptat la ceva mic sau simplu. De exemplu ”Am ieșit la
plimbare afară”, ”Am poposit într-o grădină cu
ghiocei”,” Am cules ghiocei ”, ”Am dus ghioceii în
grădiniță”, În grădiniță am dus ghioceii în clasa mea”
,”.Am pus ghioceii în vază”,” Am oferit câte un ghiocel
fiecărui copil pentru a-l observa, a-l descoperi, a-l picta” -
sau – ”În bloc este casa mea”, ”În casă este o
bucătărie”, ”În bucătărie este un frigider”,”În
frigider este un borcan”, ”În borcan sunt măsline”, ”În

măslină este un sâmbure”.
4. JOCURILE VERII
”Cine ajunge primul?”- este un joc de mișcare cu caracter
competitiv în care copilul aleargă să ajungă primul la ”linia
de sosire”. Este un joc care ii stârnește copilului interesul
pentru competiție, îl stimulează pentru a munci să fie ”cel
mai bun atlet”.
”Culesul florilor” – pentru preșcolarii mici poate fi un
joc distractiv de a învăța culorile și pentru a ieși în
natură – copiii primesc sarcina ”de a culege flori și de a
face buchețele după culoare”.
Aceste jocuri prezentate , foarte puține la număr, sunt
representative pentru fiecare anotimp.
Jocul reprezintă pentru copii ceea ce vorbirea reprezintă
pentru adulți. Prin joc, ei își exprimă sentimentele,
explorează relații, descriu experiențe trăite, își
mărturisesc dorințele și se împlinesc pe sine.
JOCURILE COPIILOR
”Micul detectiv”- este un joc de atenție , un joc în care
copilul își folosește agerimea spiritului de observație. Copiii
sunt așezați în mijlocul clasei, în cerc. Este numit un copil
să înceapă jocul. Educatoarea îi cere ”să fie atent” și
”să observe tot ceea ce îl înconjoară”. Apoi, i se cere să
iasă din clasă și , în acest timp, ”fie se mută un obiect de
la locul lui, fie dispare”. Când se întoarce în clasă, copilul
trebuie să-și dea seama ce s-a schimbat . Dacă îi este greu ,
poate fi ajutat răspunzându-i la câteva întrebări.
”Găsește desenul” – este un joc un joc de atenție care
antrenează gândirea , imaginația copilului. Se poate desfășura
pe grupuri mici de copii sau individual la centrul

”Bibliotecă”. Educatoarea ia o carte cu poze sau o revistă îi
descrie copilului o poză sau un desen ales la întâmplare. De
exemplu- ”Văd un moș îmbrăcat în roșu și e pe punctul de a
intra în casă pe horn.” Apoi, educatoarea închide cartea , i-o
dă copilului, care trebuie să găsească cât mai repede imaginea
descrisă. Jocul este cu atât mai dificil, cu cât sunt mai multe
desene sau fotografii în carte. Dar, se poate complica dacă se
descriu doar elementele secundare ale desenului – ”Văd că e
noapte, ninge, e și o casă cu horn…”
”Copacul adoptat” este un joc în care copilul observă
schimbările copacului, pe măsură ce timpul trece, anotimpurile se
succed, creștera frunzelor, apariția florilor, …sau chiar,
apariția unor insecte , a unui cuib de păsărele …..învață
în ce ordine apar aceste schimbări.
Detailez - În fața grădiniței, am plantat, împreună cu
copiii, un copăcel ” liliac”. După plantare am avut grijă
să-l udăm, să-i fie bine. Anul acesta, din toamnă, la grupa
mare, le-am propus copiilor să desfășurăm acest joc ”Copacul
adoptat”- am mers în jurul copăcelului, copiii l-au numit
”Copăcelul Licuricilor”-l-au udat, au cules bețele și
gunoaiele din jurul lui , după care le-am spus care este sarcina
lor- ”Observă schimbarea!”Astfel, de câte ori au văzut o
schimbare, am mers să vedem ”ce se întâmplă cu copăcelul
adoptat”. De exemplu, ”când frunzele copăcelului și-au
schimbat culoarea și cădeau jos una câte una”sau când
”copăcelul avea ramurile goale” sau când ”copăcelul era
acoperit de primii fulgi de nea”. Toate aceste transformări au
fost exprimate prin realizarea temelor de la abilități
practice”Copăcelul Toamnei”, ”Copăcelul Iernii”.
Monitorizarea copăcelului nu s-a terminat, pentru că trebuie să

vedem ce ne rezervă schimbările din anotimpurile pe care le
așteptăm- ”Primăvara și Vara”.
”Statuile”- este un joc activ care stimulează atenția și
concentrarea, dar și, autocontrolul. Educatoarea invită copiii în
mijlocul clasei , trebuie să fie mult spațiu, Toți copiii se
mișcă, dansează pe fond muzical , la un moment dat, educatoarea
”Vizionez expoziția de statui!” Toți copiii iau poziția unei
statui, exprimând diferite stări. Educatoarea are rolul de a
"păcăli" statuile să se miște sau să vorbească, iar ele
trebuie să își mențină poziția. Câștigă statuile care au
rezistat tentației.
”Rândunică, mută-ți cuibul!”- este un joc de acțiune, de
mișcare, de alergare în care copiii fac zgomot , se amuză.
Copiii se grupează câte doi, față în față, tinându-se de
mâini. Se formează mai multe grupuri. În mijloc se află un al
treilea copil pe post de “rândunică” (cei trei copii
formează un cuib cu rândunică).Toate cuiburile sunt complete. Un
copil desemnat ”rândunică fără cuib” rămâne în afara
acestor “cuiburi cu rândunele”. Când educatoarea strigă:
“rândunică, mută-ți cuibul!” toate rândunelele se mută
din cuibul lor, în altul, iar, copilul desemnat ”rândunică
fără cuib”aleargă și el să găsească un cuib. . Copilul care
nu a intrat în cuib rămâne ”rândunica fără cuib”. Jocul se
repetă.
”Nuca în coș” este un joc de atenție, concentrare maximă,
precizie. Jocul se execută cu toată grupa- copiii sunt aliniați
câte unul în fața unei linii trasate pe sol și la distanță de
1 m (pentru început) se așează un coș . Fiecare copil are o
nucă în mână. La semnalul educatoarei ”nuca în coș”
copilul aruncă cu o mână nuca în coș.Fiecare are dreptul la

două aruncări. Jocul se încheie în momentul când se află
”câștigătorul”- copilul a țintit coșul și a rămas fără
nucă. Dacă sunt mai mulți câștigători atunci se mărește
distanța la 1,5 m.
”Cursa în saci”- este un joc hazliu .
Grupa de copii este împărţită în două echipe. La semnalul
educatoarei ”start” câte un copil din fiecare echipă va intra
în sac până la brâu şi se va deplasa pe traseul stabilit până
la un reper dat (avion), ţinând cu mâinile sacul. Când ajunge la
reperul dat (la avion), va ieşi din sac şi va da sacul
următorului copil din echipa lui. Aşa se va proceda până vor
participa la joc toţi copiii.
Copilul care realizează corect sarcina şi ajunge primul la avion
va primi câte o bulină. La sfârşitul jocului se numără
bulinele şi se stabileşte echipa câştigătoare.
”Țăranul e pe câmp”- este un joc muzical ,cântat,
începe cu un copil care va alege un partener din grupă avand rolul
”nevestei”,” nevasta” allege la rândul său un” copil”
și tot așa până la sfârșitul jocului. Se formează un șir de
copii care se țin de mână unul pe altul , cântând și dansând
în formă de cerc. Jocul se termină când toate personajele
aleargă să nu fie prinse de ”țăran”.
Jocul este vital pentru relația dintre adult și copil. Dacă
vrei să cunoști cu adevărat un copil și să ti-l apropii , să-l
înțelegi și să-i dai șansa de a te cunoaște, joacă-te cu el.
Jocul aduce cu el o stare de spirit aparte, pe care n-o regăsești
în nicio altă activitate. Jocul face copilăria să fie mai
frumoasă, mai bogată în impresii, emoții pozitive, trăiri,
experiențe.
Așa că, dragi adulți, nu-i trimiteți pur și simplu pe copii

la joacă….JUCAȚI-VĂ CU EI !

Bibliografie
PRET – Ghid de Bune Practici – M.E.C.T.S.-2012, Unitatea de
Management al Proiectelor cu
Finanțare
Externă , București
Interferențe Didactice – 2008 - Editura Corgal Press , Bacău

Învăţământ primar

MUNCA ÎN GRUP– O MODALITATE DE MUNCĂ CU ELEVII CU CERINŢE EDUCAŢIONALE SPECIALE

Cristina Denisa Popescu
Scoala Gimnaziala Ostroveni, Dolj, Ostroveni

Fiecare copil are dreptul fundamental la educaţie şi trebuie
să i se dea şansa de a ajunge şi de a se menţine la un nivel
acceptabil de învăţare. Trebuie programe educaţionale care să
ţină seamă de marea diversitate a cerinţelor.

MUNCA ÎN GRUP– O MODALITATE DE MUNCĂ CU ELEVII CU CERINŢE
EDUCAŢIONALE SPECIALE

În mod tradiţional, majoritatea activităţii şcolare a fost
privită ca o competiţie ce avea ca scop descoperirea acelor elevi
care pot învăţa cel mai mult. Este ca şi cum învăţarea este
similară urcării unei scări spre succes, vârful căreia putând

fi atins doar de câţiva privilegiaţi. Această idee a fost
încurajată de autorii unor articole de ziar în unele ţări care
par a fi convinşi că în şcoli competiţia este o strategie
eficientă pentru îmbunătăţirea standardelor educaţionale.
Utilizarea învăţării în grup este un mod de depăşire
a acestor dificultăţi. Există mai multe argumente semnificative
pentru o extindere a folosirii unor strategii de învăţare în
grup în şcoli. Acestea se aplică tuturor elevilor.
Care sunt principalele argumente în favoarea accentului
sporit pus pe stabilirea unor sarcini şi activităţi care îi
solicită pe elevi să lucreze în grup? Cum ar putea acestea să
încurajeze succesul la clasă?
Învăţarea implică asumarea unor riscuri. Ea necesită
ca noi să păşim în intuneric, să încercăm ceva când nu
suntem siguri de rezultat. Multor oameni le este mai uşor să-şi
asume riscuri când au acea încredere care derivă din comunicarea
deciziilor şi a experienţelor lor şi altor oameni. De exemplu,
mulţi oameni constată că sunt mai dispuşi să cumpere ceva scump
dacă sunt însoţiţi la cumpărături de prieteni decât dacă ar
fi singuri. Este logic ca elevii să aibă posibilitatea de a-şi
asuma riscuri în clasă împreună cu colegii lor care îi pot
susţine sau încuraja.
Elevii sunt încurajaţi să lucreze în colaborare,
sprijinindu-se unul pe altul şi căutând soluţii pentru
problemele puse de sarcinile şi activităţile lor. Dacă aceasta
dă rezultate bune poate oferi timp profesorilor să se concentreze
asupra unor aspecte mai importante ale vieţii în clasă.
În prezent se fac eforturi pentru a se găsi moduri de educare a
elevilor cu deficienţe în şcoli primare şi gimnazii din reţeaua
de învăţământ. Principalele argumente pentru aceasta sunt:

 Copiii trebuie să trăiască şi să muncească cu toţi
membrii comunităţii, indiferent de deficienţele lor.
 Copiii care au deficienţe personale au dreptul să participe la
o gamă largă şi echilibrată de experienţe educaţionale.
 Ei ar trebui să beneficieze de lucrul şi interacţiunea cu
copiii care au poate rezultate mai bune la învăţătură.
Acolo unde asemenea copii excepţionali devin izolaţi social şi
intelectual în cadrul claselor din reţeua de învăţământ,
există certe posibilităţi de rezultate negative datorate
aşa-zisei lor integrări.
În esenţa lor, strategiile integrării educative, sunt strategii
de micro-grup, activ-participative, cooperative, colaborative,
parteneriale, implicante, organizative şi socializante, toate
aceste atribute permiţând, ba chiar ocazionând şi generând
tocmai flexibilitatea proprie a acestor startegii şi multiplicarea,
diversificarea lor în procesul de integrare educativă pentru
situaţii noi.
Opţiunea pentru astfel de strategii este cât se poate de
firească şi raţională, pentru că nu se poate o reală integrare
a unei persoane segregate doar prin asistare, participare pasivă,
receptare, în raport cu o activitate în care ceilalţi sunt direct
implicaţi.
Cum în sfera educaţiei integrate, în cadrul orelor , principala
activitate rămâne tot învăţarea, aceasta trebuie să fie, la
rândul ei, una în grupuri mici, activ-participativă,
cooperativă, partenerială şi implicantă la maximum posibil.
Împărţirea pe micro-grupuri de lucru constă în subîmpărţirea
clasei integrate, ca grup educaţional eterogen prea mare totuşi
pentru activităţi eficiente, altele decât cele frontale, în
grupuri mici de câte patru până la şase membri între care să

fie incluşi şi elevii cu cerinţe educaţionale speciale.
În activitatea curentă a grupurilor şi-n organizarea
activităţii lor, există reguli utile pentru bunul mers al
procesului instructiv-educativ, cum ar fi:
 “să vorbim pe rând”
 “să ne ascultăm unii pe alţii”
 “să respectăm opinia celorlalţi, fără a ne jigni”
 “să acceptăm greşelile ca ocazii de învăţare”
 “să participăm opţional la activitatea grupului, în sensul
momentului intervenţiei, nu însă şi al implicării generale”
 “să ne concentrăm atenţia şi energia în grupul
aparţinător, ignorându-le pe celelalte”.
În cadrul activităţilor pe grupe, sarcina grupei poate fi
rezolvată individual de către elevi sau poate fi rezolvată prin
contribuţia tuturor membrilor grupului, care în aceste condiţii,
nu se pot sustrage, nici nu pot fi uitaţi de colegii lor pentru că
profesorul monitorizează şi coordonează din afară toate
grupurile.
Când de la bun început, grupurile de lucru, având aceleaşi
sarcini de învăţare, sunt anunţate că intră în competiţie
unul cu altul, pe o secvenţă dată, strategia devine învăţarea
pe grupuri competitive, iar când sarcinile de învăţare per grup
sunt elemente componente ale unei sarcini mai mari, la nivel de
clasă, strategia devine învăţarea în grupuri cooperative sau
învăţarea prin cooperare.
Competiţia (considerată generatoare de conflicte) este, de obicei,
opusă cooperării (definită, adesea şi nu întotdeauna
justificat, ca modalitate optimă de relaţionare interumană).
Faptul că unele strategii didactice şi anumite modalităţi de
evaluare a performanţelor presupun competiţia nu este, în sine,

rău. Elevii trebuie să înveţe să intre în competiţie, pentru
a se descurca în viaţa reală. Totul este ca această competiţie
să nu se transforme în rivalitate încrâncenată, fiind necesar
ca ea să permită şi rezolvări de tipul “câştig-câştig”.
Ca urmare, profesorul trebuie să identifice situaţiile
conflictuale contraproductive şi să încerce rezolvarea lor.
Una dintre modalităţile privilegiate de reducere a nivelului
conflictual este reducerea competiţiei prin stabilirea de practici
care încurajeajă şi recompensează cooperarea. De exemplu,
într-un grup de elevi care rezolvă o sarcină de învăţare,
nimeni nu va solicita ajutorul profesorului mai înainte de a cere
sprijin membrilor grupului. Această deplasare dinspre competiţie
spre cooperare are două avantaje: reducerea conflictului şi
creşterea performanţei şcolare.
Ca exemple de metode pentru dezvoltarea cooperării dintre elevi,
menţionăm:
 Programe de îndrumare a elevilor mai slabi de către cei mai
buni. Mulţi copii învaţă mai bine de la egalii lor decât de la
adulţi.
 Realizarea de proiecte de către grupuri de elevi sau de către
întreaga clasă.
 Utilizarea jocurilor în care elevii învaţă cum să lucreze
împreună.
 Utilizarea metodelor de învăţare prin cooperare.
Dacă elevii muncesc împreună în cadrul unui proiect educaţional
pe care şi l-au asumat sub îndrumarea profesorului, acesta din
urmă nu trebuie să intervină prea mult, dar trebuie să evalueze
în permananţă:
• ce s-a învăţat din acea activitate
• cum au fost distribuite sarcinile

• cum au împărtăşit elevii între ei diferite idei
• ce probleme s-au ivit
• cum au fost ele rezolvate.
Unii susţin că activitatea pe grupe de elevi este acelaşi lucru
cu activitatea în echipă. Realitatea nu este în întregime aşa.
Activitatea în echipă presupune rezolvarea sarcinii didactice de
către toţi membrii echipei, împreună, contribuind fiecare după
părerile sale. De asemenea, în funcţie de conţinutul sarcinii,
profesorul poate stabili lideri de echipă, astfel încât fiecare
membru al echipei să fie pus în această situaţie, să-şi asume
responsabilităţi pentru rezolvarea de probleme. Membrii echipei
pot avea chiar roluri specifice, un timp, pe care şi le pot roti
ulterior (“şeful”, “omul cu ideile”, “raportorul”,
“observatorul” etc.) dobândind astfel şi abilităţi sociale,
totodată.
A lucra în echipă nu este numai o cerinţă a viitorului, ci şi a
prezentului. Agenţii economici din alte ţări şi cei de la noi,
care se respectă, au la concursul pentru ocuparea posturilor,
cerinţe pentru evaluarea deprinderilor de lucru în echipă şi
capacităţilor de comunicare (alături de competenţa stric
tehnică – criteriul clasic de recrutare).
O importanţă deosebită o are alegerea sarcinilor didactice.
Acestea trebuie să urmărească fixarea şi consolidarea
cunoştinţelor, aplicarea acestora în situaţii diverse. Pe
lângă acestea, activitatea în echipă are alte obiective care
vizează formarea şi educarea elevilor, cum ar fi: formarea
deprinderilor de a lucra în echipă, de a contribui personal la
succesul unei echipe, de a accepta părerile altora, de a se bucura
de succesul echipei, de a trece peste greutăţile acesteia, de a
motiva pe cei din echipă pentru rezolvarea cerinţelor formulate

etc.
Avantajele lucrului în echipă:
• cooperarea – elevii învaţă să lucreze împreună, să
aibă încredere unii în ceilalţi şi să-şi împărtăşească
preocupările
• comunicarea - elevii învaţă să observe atent, să comunice
cu acurateţe ceea ce au de spus, să-i asculte atent pe ceilalţi
• toleranţa – elevii învaţă să respecte şi să valorizeze
pozitiv diferenţele dintre oameni, să înţeleagă propriile
prejudecăţi şi modul în care acestea acţionează
• expresia emoţională – elevii învaţă să işi exprime
sentimentele, în special supărarea sau nemulţumirea, în
modalităţi neagresive şi nedistructive, totodată, ei învaţă
să se autocontroleze
• rezolvarea conflictelor – elevii deprind abilitatea de a
reacţiona în mod creativ într-o situaţie conflictuală.
Dezavantajele lucrului în echipă:
 în legătură cu notarea
 nu se dau note membrilor echipei
 se apreciază produsul acestora şi întreaga echipă
 nu se dau note echipei care să fie trecute în catalog
fiecărui membru, pentru că nu a fost o contribuţie egală la
efectuarea produsului
 activitatea în echipă creează o oarecare dezordine în
clasă, pentru că elevii trebuie să comunice între ei, să se
contrazică dacă este cazul, să aducă argumente etc.
În concluzie, fiecare copil are dreptul fundamental la educaţie
şi trebuie să i se dea şansa de a ajunge şi de a se menţine la
un nivel acceptabil de învăţare. Trebuie gândite sisteme
educaţionale şi trebuie implementate programe educaţionale care

să ţină seamă de marea diversitate a caracteristicilor şi
cerinţelor. Cei care au cerinţe educaţionale speciale trebuie să
aibă acces în şcoala obişnuită.
Sintagma “Educaţie pentru toţi” înseamnă educaţie pentru
toţi copiii, inclusiv cei cu dizabilităţi sau cei care provin din
grupuri marginalizate ale societăţii.
Bibliografie
1. Muşu I. (coordonator), Ghid de predare-învăţare pentru copii
cu cerinţe educative speciale, Editura Marlink, Bucureşti, 2000,
pag. 77-78, 80-81
2. Roy Mc Conkey ş.a. Să înţelegem şi să răspundem la
cerinţele elevilor din clasele incluzive: ghid pentru profesori
(traducere în l. română, Gabriela Chiroiu),Ed. Ro Media,
Bucureşti, 2002, pag. 82-84
3. * * * Pachet de resurse pentru instruirea profesorilor.
Cerinţe speciale în clasă. Publicat de ONU pentru Educaţie,
Ştiinţă şi Dezvoltare Culturală, UNESCO, Paris, 1993, pag.
120-123.

Învăţământ primar

CITEŞTE ! ASCULTĂ VOCEA CĂRŢILOR ! AUZI CE VOR SĂ SPUNĂ?

Mădălina Nicolae
Alta institutie, Prahova, Ploiesti

“ Cartea nu este un simplu articol de consum, ci un capital, şi
de cele mai multe ori, în cazul oamenilor care sunt la început în
viaţă, este singurul lor capital”(Thomas Jefferson)

Cititul reprezintă unul dintre cele mai frumoase hobby-uri pe care
cineva îl poate avea. Totuși este trist să aflăm că majoritatea
oamenilor nu sunt inițiați în fabuloasa lume a cărților.
Uneori, pentru elevi cititul reprezintă chiar o modalitate de
pedepsire a unor comportamente nepotrivite.
Pentru mulți copii, tineri și utilizatori casnici,
calculatorul este un mijloc de divertisment folosit pentru jocuri,
muzică , filme și navigare pe Internet. Apariția cărților,

bibliotecilor și a librăriilor electronice aduce astăzi omenirea
în fața unei dileme: ce va aduce viitorul, cine va învinge? Oare
hârtia, ca suport, va deveni o amintire, aidoma pergamentului sau a
altor materiale?
Oricare ar fi răspunsul la această întrebare, adică indiferent
de suportul cărților, putem spune împreună cu Miron Costin că
"nu este alta, și mai frumoasă și mai de folos în toată viață
omului, decât cititul cărților".
Cartea-ca manieră specială de a trăi-a constituit de la
apariția ei un mediu optim de comunicare între oameni, o cale
puternică de transmitere de la un timp la altul, de la o societate
la altă, de la un popor la altul, a valorilor culturale,
științifice, artistice, zămislite în fiecare colț din lume.
Cartea a fost, este și va fi un liant ce creează, dezvoltă și
menține multitudinea și varietatea relațiilor interumane, pe
care se sprijină existența socială.
Cel mai sigur prieten, și cel mai bun, e cartea. Dacă
vrei, te încântă cu descoperirile ei, îți dă o mai largă
vedere, te întărește cu vorbe și îți dă ajutor dacă vrei.
Unde să mai găsești atâtea foloase, o fire mai lăudabilă , o
veselie mai neschimbătoare atât de tăcută când e vorba de
bârfă, cu atât de frumoasă rostire, atât de grăbită să te
răsplătească, cu atât de neînsemnate dorințe? ".
Dacă sunt descusute cum se cuvine, cărțile vorbesc despre viața
celorlalți oameni și despre noi înșine. Citindu-le observăm cum
ne șlefuiesc mintea cu vorbe înțelepte, cum ne modelează
sufletul cu sentimente pilduitoare. Altfel spus, volumele tipărite
sunt poticniri în calea destinului nostru muritor sau, potrivit lui
Sadoveanu, numai în preajma cărților "crește lumina cea fără
de amurg a unei umanități în care muritorii îmblânziți vor

birui tristețea trecerii prin viață.
Relația omului cu cartea are o istorie îndelungată. Lectura o
fost, este și va rămâne o activitate de îmbelșugare cognitivă
și spirituală specifică cititorului care va aprecia pe deplin un
text literar, când va renunța pentru o clipă la prejudecățile
sale culturale, la diversele probleme subiective în favoarea
explorării lumii interioare a celui care scrie sau a celui despre
care se scrie. Lectura nefiind un act gratuit, produce
îmbogățirea sinelui cu o nouă cunoaștere, cu o modalitate nouă
de receptare a lumii interioare și exterioare.
Pentru apropierea elevului de carte şi pentru ca acesta să ajungă
la stadiul de citire motivată, învăţătorul are multiple resurse
de educare a interesului pentru lectură al fiecărui aspirant la
informare-documentare: mai întâi elevul trebuie familiarizat cu
cartea despre care trebuie să ştie anumite date semnificative,
apoi trebuie îndrumat/dirijat către lectură, către bibliotecă
sau chiar constituirea unei biblioteci personale şi valorificarea
lecturii. Alte atuuri ale cititului pot fi:
Cititul reprezintă un proces care îți menține mintea activă :
Pe când televizorul îți distruge neuronii, cititul te ajută să
îți folosești creierul. Citind vei raționaliza și vei descoperi
lucruri care nu îți sunt familiare.
Cititul reprezintă o provocare, poți învață cuvinte noi pe
care mai apoi să le folosești în exprimare. Presupune
concentrare, în timpul în care citești te concentrezi doar
acestei activități. Cu cât citești mai mult, cu atât acumulezi
mai multe cunoștințe.
Multe studii au demonstrat că dacă nu îți folosești memoria,
o pierzi. Cititul îți folosești memoria, presupune să îți
amintești detalii, întâmplări, fapte, date, acțiuni, teme

personaje.
Îți ordonează, ascute, limpezește mintea. O minte ordonată
face ușor conexiuni, vei găsi mult repede soluții la diverse
probleme ivite decât într-o minte în care domnește haosul.
Scopul unei cărţi este să schimbe. Să atingă. Altfel, nu se
justifică să o deschizi.
Citirea profundă pune în evidenţă faptul că într-o propoziţie
sau o frază există unul sau mai multe înţelesuri proprii sau
derivate din context, cu amplitudini diferite determinat de gradele
şi ipostazele intenţionalităţii
emitentului/autorului/comunicatorului.
Prin exerciţii uşoare şi o perioadă mai îndelungată de timp,
elevul poate să ajungă la conştientizarea faptului că există
nuanţe de înţelesuri : de suprafaţă, de adâncime, care apar la
prima lectură sau nu apar la prima lectură, că sunt posibile mai
multe grade de receptare a unui text. Astfel, succesiv, se
descoperă straturile de semnificaţii ale unui text prin lecturi
repetate, dar cu sarcini diferite.

Cititul poate deveni pentru mulți o plăcere, pentru alții, o
corvoadă. Norocul e că în zilele noastre regizorii se mai ocupă
și cu realizarea cinematografică a unor cărți deja celebre. Dar
oare e de ajuns să vezi filmul?
NU !!!
O carte nu o citești în maxim două ore. Sunt zile în care
cunoști personajele, te împrietenești cu ele și ajungi să le
iubești, făcându-le loc în viață ta. Un film rămâne într-o
sală de cinema și amintirile tale cu personajele se reduc în
scurt timp la câteva scene atât de palpabile, încât imaginația
ta nu îți va putea sătura nevoia de mai mult. Poți să iubești

sau să detești cu drept deplin, stăpân pe ceea ce înțelegi. Un
film expune o viziune regizorala cu care nu ai decât să te
împaci.
Cu siguranță orice act de cunoaștere ne îmbogățește
personal, dar oare pe câte niveluri? Dacă într-un film după o
carte afli subiectul, mai mult sau mai puțin respectat, cartea te
solicita cu totul: înțelegi cu mintea, cu sufletul, privești în
perspectivă, te miști cum vrei pe axa timpului și nu ești doar
plimbat, ghidat prin acțiune.
Citind, îți asumi un rol mai mare decât a fi un simplu
spectator. Devii tu însuți personaj, trăind în cartea aceea o
mulțime de proiecții, pe când în film, le iei de-a gata sau
poate chiar le scapi. Depinde ce a simțit regizorul ca trebuie să
proiecteze el însuși.
O frază dintr-un film te poate inspira. O frază dintr-o carte te
poate revoluționa. Revelația nu e un eveniment, ci un proces, iar
un proces cu efecte sigure nu apare în două ore, ci se coace la
focul mocnit al inconștientului tău, zile sau poate luni în șir.
O carte nu e doar creație, e și re-creație. Cu fiecare dintre
noi.
În concluzie, cititul este o hrană care te metamorfozează și
scoate din tine tot ceea ce te reprezintă.

PE TINE, CE TE REPREZINTĂ?

BIBLIOGRAFIE

I.DUMITRU,GH.MATEI – Metodica formării, dezvoltării şi
cultivării abilităţilor de comunicare ale elevilor din clasele
I-IV, Editura Cuvantul info, Ploieşti, 2005
www.psychologies.ro
www.sritub.com

Învăţământ primar

MANAGEMENTUL CLASEI PREGĂTITOARE

Nicoleta Stan
Scoala Gimnaziala "Iancu Vacarescu" Vacaresti, Dambovita, Vacaresti

Un management eficient al clasei de elevi , al spaţiului şi al resurselor materiale , precum şi al timpului crează un mediu stimulativ și diversificat pentru dezvoltarea personalității elevilor.

MANAGEMENTUL CLASEI PREGĂTITOARE

prof. înv. primar Enache Nicoleta
Şc. Gimn. ,,Iancu Văcărescu” , Văcăreşti , Dâmboviţa
Introducerea clasei pregătitoare în cadrul învățământului
primar are o importanță deosebită, deoarece oferă copiilor un
start mai bun în viața școlară. Ea asigură trecerea gradată a

copilului de la educația din familie și grădiniță la formarea
inițială asigurată de școală. Copiii își vor dezvolta
capacitatea de a comunica, vor stabili și vor consolida primele
contacte cu lumea cifrelor și a literelor, vor învăța să
observe mediul înconjurător și să interacționeze cu ceilalți
copii și cu adulții prin jocuri didactice, activități în
echipă, activități de descoperire, prin desen sau muzică.
Dezvoltarea integrală a elevului de vârstă școlară mică
necesită un mod integrat de abordare a activităților de
predare-învățare-evaluare prin joc. Prin activitățile
desfășurate într-o manieră integrată , cadrul didactic oferă
șansa elevilor de a se manifesta liber și creativ și crează
un mediu stimulativ și diversificat pentru dezvoltarea
personalității lor.
Managementul clasei reprezintă abilitatea cadrului didactic de
a planifica , organiza şi evalua activităţile clasei de elevi
astfel încât climatul asigurat să fie favorabil învăţării
. Obiectivul urmărit este acela de a forma în
comportamentul copiilor abilităţi de autoreglare .
Activităţile manageriale realizate în activităţile
instructiv-educative sunt ( Manolescu et all , 2012 , 72 ) :
a) planificare ( stabileşte obiective , sarcini de învăţare ,
schemă orară , orar etc. )
b) organizare ( organizează activităţile clasei , climatul
educativ , mediul de învăţare etc. )
c) comunicare ( dialoghează cu copiii )
d) conducere ( conduce activitatea din clasă )
e) coordonare ( sincronizează obiectivele individuale cu cele ale
clasei )
f) îndrumare ( dă sfaturi , recomandări )

g) motivare ( apreciază comportamentele corecte şi le
descurajează pe cele nepotrivite )
h) consiliere ( sprijină elevii în activităţile şcolare şi
extraşcolare )
i) control ( află nivelul de performanţă al elevilor )
j) evaluare ( foloseşte instrumente de evaluare pentru a vedea în
ce măsură au fost atinse obiectivele )

Activitatea de management al clasei începe în prima zi de
şcoală , când cadrul didactic urmăreşte să instituie încă
din acest moment un control cât mai bun asupra clasei . Acum are
loc o dublă integrare a elevului : în activitatea şcolară şi
în dinamica grupului .
În zilele următoare şi apoi pe parcursul anului şcolar se
stabilesc norme şi reguli de respectat împreună cu elevii . La
început se formulează 2-3 norme ce se deduc uşor din
comportamentul elevilor şi se stabilesc împreună cu ei , apoi se
formulează altele pe măsură ce apar situaţii cu abateri
disciplinare . Aceste reguli se afişează în clasă sub forma
imaginilor , ilustraţiilor , fotografiilor pentru a fi cât mai
bine înţelese . Regulile trebuie să cuprindă ceea ce trebuie
să fac elevii , nu ceea ce nu trebuie să facă şi se va reveni la
ele de câte ori situaţia o cere .
În interiorul clasei se stabilesc mai multe tipuri de relaţii :
de intercunoaştere , de intercomunicare, socio-afective , de
influenţare . Pentru a stimula dezvoltarea acestora , pot fi
practicate o serie de jocuri de socializare şi cunoaştere :
Sunt la fel ca tine, dar...
Scop : autocunoaştere, intercunoaștere şi comunicare între
elevi ;

Desfăşurarea jocului : Învăţătorul va cere copiilor să
înceapă prezentarea astfel: ,, Sunt .... la fel ca tine,
dar....”. Fiecare elev a ales câte un coleg, a numit o
trăsătură fizică sau morală prin care se aseamănă și una
prin care se deosebesc, până când fiecare a spus ceva despre unul
dintre colegi. Concluzia : deși avem și trăsături care ne
aseamănă, ne și deosebim. Cu toate că ne deosebim, aparținem
unui grup, în cazul nostru facem parte din colectivul clasei
pregătitoare .
Mingea plimbăreață
Scop: cunoaştere, creativitate, dezvoltare verbală (prin
întrebări);
Desfăşurarea jocului: Copiii stau în cerc pe scăunele, iar unul
aruncă un ghem către un alt elev. Cel care a aruncat mingea - ghem
pune o întrebare celui care a primit ghemul. Acela va spune: ”eu
mă numesc…. Şi…. (răspunde la întrebare)” Ex. de
întrebări „De ce te – ai îmbrăcat în gri? De ce ai părul
prins aşa ?” , ,, Care sunt personajele poveștii preferate? ”,
,, Care sunt anotimpurile anului ? ” ,,Care sunt lunile anului?
”, ,, 2 + 3 =?”etc. La fel se procedează aruncându-se ghemul
de la unul la celălalt. Jocul durează până ce ajunge ghemul la
toţi participanţii.
Materiale: un ghem de aţă (dacă e posibil PNA sau fir mai gros),
iar dacă nu este, o minge de tenis sau de ping – pong;
Orbul
Scop: stimularea atenţiei, dezvoltarea simţului auditiv, a
capacităţii de a se conforma indicaţiilor date de partener,
stimularea încrederii în partenerul de joc;
Desfăşurarea jocului : Copiii se împart în perechi de câte doi
participanţi, unul dintre participanţi va fi legat la ochi luând

astfel rol de ,,orb”, iar celălalt va fi un coordonator care îi
indică traseul prin indicaţii verbale de tipul: „stânga,
dreapta, tot înainte etc.” Pe traseul „orbului” se pot pune
tot felul de obstacole pe care acesta trebuie să le depăşească
fiind îndrumat de partener. După ce orbul parcurge traseul se pot
inversa rolurile.

Atunci când în clasă este haos şi copiii nu mai ascultă de
reguli , cadrul didactic poate folosi mici artificii precum :
bătăi din palme , fredonarea unui cântec , vorbitul cu voce
joasă , obţinerea unor sunete cu jucăriile muzicale etc .
Întâlnirea de dimineaţă este o metodă democratică ,
participativă , promovată de Children’s Resources
International din Washington DC . Este o rutină de 15-20 de
minute în care învăţătorul anunţă programul zilei , copiii
îşi planifică munca , învaţă deprinderi pentru a deveni un
bun membru al grupului . ,,Întâlnirea de dimineaţă are o
structură destul de flexibilă şi trebuie privită ca momentul de
aducere la acelaşi numitor , detaşând atât copiii cât şi
adulţii de problemele cu care au păşit pe poarta şcolii . În
acest moment se stabileşte un prim contact emoţional între
membrii grupului , care se cunosc , învaţă să se asculte unii pe
ceilalţi , să comunice unii cu ceilalţi , respectând anumite
reguli stabilite împreună ” ( Stoicescu , Stănică , 2008 ) .

În cadrul acesteia se continuă formarea rutinelor din grădiniţă
şi se uşurează trecerea spre clasa I. Copiii îşi consolidează
anumite obiceiuri :
 de a saluta în moduri diferite ;
 de a identifica coordonatele temporale ( ziua , luna , anul ) ;

 de a recunoaşte prezenţii şi absenţii ;
 de a se achita de responsabilităţi ;
 de a respecta reguli ;
 de a se exprima cum se simt etc.

Dacă nu este posibil în fiecare zi , măcar la începutul şi la
sfârşitul săptămânii , profesorul poate aduna copiii într-un
colţ al clasei , aşezaţi pe covor , şi va desfăşura
următoarele activităţi (Manolescu et all , 2012 , 81 ) :
 salutul individual şi al grupului ;
 jocuri de ,, spargere a gheţii ” ;
 identificarea zilei din săptămână şi a datei ;
 completarea calendarului naturii ;
 prezenţa ;
 responsabilităţi ;
 noutăţile zilei ;
 orarul zilei ;
 mesajul zilei .

Aşezarea în cerc sau semicerc încurajează interacţiunile
permanente şi activismul elevilor , întărind relaţiile dintre
aceştia .
Finalul zilei poate fi marcat prin aceeaşi dispunere , de data
aceasta elevii povestind ceea ce le-a plăcut mai mult , care moment
din activităţile desfăşurate , ce au învăţat şi cum s-au
simţit făcând acest lucru . Cadrul didactic trebuie să-i
încurajeze permanent , oricât de aglomerată sau dificilă a fost
ziua .
Clasa este un spaţiu în care fiecare dintre elevi trebuie să se

regăsească şi să contribuie la schimbarea lui permanentă . Pe
unul din pereţii clasei noastre tronează ,,Copacul emoţiilor”cu
cele 4 mere reprezentative pentru emoţiile lor : bucurie ,
tristeţe , frică , furie . În fiecare dimineaţă , elevii
aşază propria fotografie în dreptul mărului ce corespunde
emoţiei pe care o simte în ziua respectivă . Alături , ,,Soarele
prieteniei”, realizat din conturul mâinilor lor , străjuieşte
pajiştea cu florile ce indică prezenţa zilnică . Ecusoanele
personalizate au tot formă de floricele , deoarece clasa noastră
se numeşte ,,Clasa floricelelor”, mascota fiind o floare mare ,
albastră .
Panourile de la ,,Matematică şi explorarea mediului” ,
,,Comunicare în limba română”, ,,Arte vizuale şi abilităţi
practice” sunt pline cu lucrările realizate de elevi , una mai
frumoasă decât cealaltă . Ludoteca are un colţ special destinat
jucăriilor muzicale , confecţionate pentru activităţile de
Muzică şi mişcare .
Pentru a cunoaşte ziua fiecăruia , o floare cu 12 petale ( cele 12
luni ale anului ) arată , prin fotografii , zilele de naştere .
Panoul cu responsabilităţi distribuie fiecărui elev câte o
sarcină: curăţenia în clasă , împărţirea laptelui , cornului
şi mărului , ştergerea prafului , udatul florilor etc.

În alt colţişor sunt expuse ,,invenţiile” elevilor pentru care
au primit mici recompense : feţe zâmbitoare , floricele , buline
etc. Minibiblioteca îi invită să răsfoiască minunatele cărţi
de poveşti şi să povestească urmărind ilustraţiile .
La această vârstă , micii şcolari nu pot fi atenţi mai mult
de 30 de minute , de aceea atât va dura activitatea propriu-zisă
, iar 15 minute vor fi activităţile recreative , de obicei la

colţul cu jucării, jocuri de mişcare , realizare de desene etc.

Bibliografie :
Manolescu , M. (coord.), ( 2012 ) , Organizarea interdisciplinară
a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie
la şcolari mici , Universitatea Bucureşti : Editura Softwin
SRL .
Stoicescu , D., Stănică , N., ( 2008 ) , Gata pentru şcoală,
P.R.E.T. , MECT , Bucureşti : Educaţia 2000+ , 2009 .
***Dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale ale
copiilor până la 7 ani – ghid pentru cadrele didactice
din învăţământul preşcolar , Reprezentanţa UNICEF din
România , Bucureşti , 2007.

Învăţământ primar

MODELE ȘI STRATEGII ALE INSTRUIRII

ANA PLESCA
Scoala Gimnaziala Ion Creanga, Neamt, Ion Creanga

Clasificarea stilurilor de predare, după Bennett(1976); adoptarea ambelor stiluri de predare, ca învățătoare cu peste 35 de ani vechime, în învățământ. Tipologia cadrelor didactice.

MODELE ȘI STRATEGII ALE INSTRUIRII
prof. înv. primar, Ana Pleșca
Școala Gimnazială Ion Creangă, jud. Neamț

Una dintre primele clasificări asupra stilurilor de predare
a fost realizată de Bennett în 1976, care a încadrat cadrele
didactice din învăţământul primar în două categorii: formal
şi informal.
Învăţătorii formali pun un mai mare accent pe promovarea şi

atingerea unui nivel academic înalt şi pe achiziţia de deprinderi
de bază în citit şi calcul matematic. Învăţătorii informali
valorizează scopuri sociale şi emoţionale, preferând să
accentueze importanţa autoexprimării, a plăcerii de a învăţa
sau de a veni la şcoală şi a creativităţii la elevi. Bennett
sugerează că învăţătorii ar trebui să utilizeze, în funcţie
de situaţie, ambele stiluri de predare.
Dicţionarul Webster defineşte stilul ca o modalitate de a
acţiona într-o manieră distinctă sau caracteristică sau de a
utiliza un anumit ton în discurs. Stilul reprezintă astfel
dispoziţiile personale pe care indivizii le fac publice.
Personal, ca și învățătoare cu peste 35 de ani vechime la
catedră, cred ca am utilizat și utilizez ambele stiluri de
predare. Nu mi-a trecut nimic cu vederea în timpul activitaților
desfășurate și, chiar dacă eram într-un moment în lecție
când predam și am observat ceva de ordin disciplinar, am
întrerupt lecția, am rezolvat problema respectivă apoi am
continuat și totul a intrat în normal.
La început de ciclu primar pun bazele achiziției
cunoștințelor de bază privind cititul, scrisul și socotitul dar
și atunci sensibilizez copilul pentru a ajunge să învețe cu
plăcere, pentru a-și face temele ca pe o muncă pe care o
prestează fiecare om în scopul realizării datoriei pe care o are.
Pe parcursul dezvoltării psihice, copilul pe care eu îl formez și
modelez se autoexprimă, se pliază pe exigențele grupului din care
face parte dar se și exprimă funcție de prioritățile sale, de
dorințele sale, de înclinațiile sale.
Formalul și informalul se îmbină perfect dacă sunt alese
metodele adecvate prin care elevul să dobândească cunoștințe la
nivel înalt invocând scopul social și emoțional-învățăm

operațiile matematice pentru a ne descurca în viață, pentru a
avea o meserie, pentru a nu ne păcăli la cumpărături...Un
exemplu de îmbinare perfectă a stilului formal și informal este
următorul: eram la o lecție de limba și literatura română(
lectură) și aveam ca temă-citirea unor afișe, reclame, anunțuri
și am folosit ca și metodă, printre altele, problematizarea după
ce le- am spus că mai sunt oameni în vârstă care nu știu să
citească. Cum v-ați simți dacă ați fi într-o gară și un om
care nu știe să citească v-ar ruga să-i citiți la ce oră are
un tren, de pe panoul cu mersul trenurilor, iar voi nu ați
cunoaște literele( clasa a IV-a)? Ca și rezultat, am simțit că
elevii se mobilizează pe grupe și exersează citirea, realizând
chiar un joc de rol legat de aspectul prezentat de mine din gară.
Metodele de predare folosite-practicile instrucţionale
preferate de către profesori le definesc stilul; astfel, o
persoană poate să folosească metode expozitive, alta poate fi
adepta metodelor verbale etc. Stilul devine astfel sinonim cu
metoda/strategia de predare folosită cu preponderenţă.
Modul de folosire al metodelor de predare definesc stilul
profesorului care îl etichetează în eficient sau ineficient. Sunt
incluse aici aspecte precum organizarea informaţiei, claritatea
prezentării, entuziasmul, capacitatea de a relaţiona cu elevii.
Variaţiile în aceste trăsături sau comportamente sunt atribuite
diferenţelor în stilurile de predare.
E greu să vorbești despre tine ca și mod de prezentare dar,
ceea ce pot spune cu mândrie, e modul cum sunt percepută la
nivelul unității școlare în care îmi desfășor activitatea de
30 de ani: o învățătoare care dă generații bune și foarte
bune pentru ciclul gimnazial. Și, ca să continui în aceeași
notă, sunt un om al școlii care a folosit metode diversificate și

am adoptat ambele stiluri de predare prezentate de Bennett, elevii
fiind și instruiți, și educați și au rămas de multe ori cu
ochii la ceas afirmând că "nici nu știu când a trecut ora!" sau
spunând:"abia aștept să vin la școală!"
Rolurile jucate de către profesor reprezintă patternuri
consistente de comportament care ghidează şi susţin gândurile
şi acţiunile în situaţii specifice de predare. Procesele
asociate predării solicită asumarea şi interpretarea de roluri de
către profesor: consultant, persoană resursă, model personal,
consilier etc.
Trăsături de personalitate sunt caracteristici ale
personalităţii și sunt folosite pentru a descrie stilurile de
predare; observaţiile şi a interviurile au condus la gruparea de
către psihologi a indivizilor în grupuri cu caracteristici
similare. Astfel unii profesori pot fi reperați la stilul formal,
alții la stilul informal. Fiecare împletește elementele din
ambele stiluri pentru ca, în final, produsul să fie și format,
și informat iar la finalul perioadei de școlarizare șă fie
dezvoltat și din punct de vedere fizic, și psihic și să dețină
toate instrumentele de care are nevoie pentru adaptarea la viața
socială.
Funcție de trăsăturile de personalitate, cadrele didactice
pot fi încadrate într-o anumită tipologie:
*Tipul intuitiv, în clasă: încurajează elevii să meargă
dincolo de fapte, să înţeleagă relaţiile dintre idei diferite
şi să ia în considerare implicaţii mai ample; încurajează
elevii să descopere noi semnificaţii în concepte şi propun
elevilor o gamă largă de activităţi;
*Tipul raţional, în clasă: oferă elevilor foarte puţine
comentarii, recompense sau critici cu privire la comportamentul lor,

nu deviază de la sarcinile de lucru cu elevii, sunt mai atenţi la
propriile comportamente decât la cele ale elevilor,
interacţionează cu clasa ca o entitate, în loc să relaţioneze
cu elevul ca individ;
*Tipul afectiv, în clasă: comunică fiecărui elev că
activitatea lui este importantă, asigură feedback consistent şi
constructiv, atât pozitiv cât şi negativ, ajută elevii să-şi
analizeze propriile valori, să ia decizii şi să rezolve probleme
legate de disciplina în clasă;
*Tipul cerebral, în clasă: repetitiv, unidirecţional, ordonat
şi controlat, accentuează elementele de structură, program şi
termenele. Preferă temele şi activităţile de grup în care se
realizează un produs specific; e nerăbdător cu elevii care nu
sunt organizaţi şi care întârzie în realizarea sarcinilor sau
temelor;
*Tipul spontan, în clasă: încurajează participarea elevilor,
predă într-o manieră flexibilă şi spontană, se simte
confortabil în discuţiile cu final deschis şi angajează elevii
în activităţi pe grupuri mici.
La catedră, rând pe rând, cred că fiecare profesor se
regăsește în fiecare dintre aceste tipuri, totul depinde de
colectivul de elevi cu care lucrează și de activitatea pe care o
desfășoară, la un moment dat. Profesorul trebuie să fie și
intuitiv, și afectiv, și spontan. Eu nu sunt de acord cu tipul
rațional care nu oferă feedback constructiv, care nu
relaționează cu elevul ca individ și nu accept nici tipul
cerebral care poate transforma activitatea didactică într- o
activitatea incomodă și obositoare pentru elevi.
Iubesc elevii, iubesc munca la clasă și doresc, până la
sfârșitul carierei didactice, să am în jurul meu elevi cărora

să le cultiv dragostea pentru școală, pentru învățătură și
pentru viață.

BIBLIOGRAFIE

1. Bârzea, Cezar, Arta şi ştiinţa educaţiei, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.

2. Momanu, Mariana, Introducere în teoria educaţiei, Editura
Polirom, Iaşi, 2004.

Învăţământ primar

DASCĂLUL

NICOLETA IONELA DOAMNA
Scoala Gimnaziala "Tudor Vladimirescu" Targoviste , Dambovita, Targoviste

Prezentul articol se vrea a fi un punct de vedere al semnatarelor cu privire la misiunea actuală a dascălului.

M-am hotărât să aștern pe hârtie câteva rânduri despre ceea
ce însemna profesia de dascăl odată și despre rolul pe care îl
mai joacă acesta în societatea actuală, din dorința de a mă
regăsi pe mine și de a-mi recontura valorile și obiectivele pe
care trebuie să le urmăresc în fiecare dimineață când mă
prezint în fața celor care or să reprezinte cândva dovada unei
munci bine făcute.
Și când vorbesc de dascăl nu mă refer la acel cântăreț
bisericesc, adesea solist sau dirijor al corului bisericesc, ci la

învățător, la cel care modelează mintea şi personalitatea
copiilor, la cel care, prin modul în care întelege să-și
practice chemarea, poate să deschidă noi orizonturi sau, din
contră, să stârpească orice urmă de speranță. Și spun
chemare, pentru că asta ar trebui să fie, nu te faci învățător
pentru că e o pâine albă de mâncat sau doar ca să ai un loc de
muncă sigur, trebuie să conștientizezi responsabilitatea pe care
o ai, trebuie să realizezi că ții în palme viitorul unui
copilaș și așa cum un preot trebuie să îmbrace straiele
bisericești din chemare, din dorința de a-și salva spiritual
enoriașii, tot așa și dascălul nu trebuie să aibă drept
motivație decât pe aceea de a-și cizela educațional micii
ucenici, de a ridica comunitatea din care face parte și unde
trăiește la un nivel superior, de a oferi micilor purtători de
stindard șansa de a vedea mai departe de granița propriului oraș.
Orice dascăl trebuie să fie mesagerul unor valori sociale, al unui
ideal de viaţă, îndeplinind diferite roluri în activitatea sa
didactică: mentor, manager, expert al actului didactic, lider,
factor motivator, părinte, sfătuitor.
Am căutat în DEX ce înseamnă cuvântul “dascăl” și am
găsit că dascăl este învățătorul de la țară, acel
învățător care de-a lungul timpului a reprezentat unul din
stâlpii comunității locale, model și sursă de inspirație
pentru generații întregi. Noțiunea de dascăl nu mai este atât
de răspândit folosită cum era odată și din păcate nici ideea
de model social și de pildă motivațională care însoțea
această noțiune nu mai este atât de des întâlnită. Așa este,
sunt din ce în ce mai puțini dascăli adevărați, din ce în ce
mai puțini învățători, acum suntem profesori, dar aceasta nu
înseamnă că, gradul nostru de implicare și de dăruire a

crescut, din contră acesta scade alarmant. Chiar nu se putea găsi
o soluție de a crește salarial nivelul unei bresle decât
schimbându-i denumirea?! Numindu-o altfel, umblând la sursa
existenței sale o faci să navigheze în derivă, să nu-și mai
găsească locul, să nu mai reușească să vadă malul unde
trebuie să acosteze.
Nu poți să pui la zid o întreagă tagmă pentru greșelile unora
dintre ei, nu poți să spui copiilor că toți învățătorii sunt
hoți și proști și apoi să ai pretenția ca acești copii să se
poarte corespunzător la școală și în societate, nu poți să
ponegrești și să umilești an de an o întreagă categorie
profesională și apoi să ai pretenția ca acești copii să-și
respecte dascălii.
Asta nu înseamnă că dascălii nu au partea lor de vină, nu
înseamnă că totul este imaculat și că ne implicăm într-atât
de mult încât nu mai putem face față programului, nu înseamnă
că suntem uniți, nu înseamnă că nu ne atacăm reciproc. Nu
știm să ne respectăm colegul care se dăruiește și încearcă
să ofere elevilor săi proiecte cât mai diverse, care să
deschidă noi oportunități de evoluție, nu înțelegem termenul
“concurență”, nu înțelegem că putem să concurăm fair play
fară violență, fără vorbe urăte, că este loc pentru toți
dacă vrem să facem treabă, nu înțelegem să punem deasupra unor
interese meschine interesul copiilor, al școlii, al comunității
locale unde ne desfășurăm activitatea. Nu mai știm să ne
mândrim cu munca noastră, știm doar să fim invidioși și
falși.
Nu sunt ipocrită, nu susțin idea că dascălii trăiesc și se
hrănesc cu aer, cu aspirații și cu rezultatele elevilor lor,
însă putem să găsim încă resortul care să regăsească în

noi dascălul adevărat, care știe să se mândrească cu elevii
lui, cu școala lui, cu orașul lui, care știe să întindă mâna
colegului său și să-l felicite sincer, onest, fără ură, dar cu
dorința de a-l depăși data viitoare.
Trebuie să gasim echilibrul care să ne ofere stabilitate și
respect în societatea actuală, trebuie să ne regăsim onoarea,
mândria și dăruirea, trebuie să ne transformăm asemeni lui
Michelangelo în sculptorul, în artistul care să îndepărteze
surplusul și să elibereze forma care ne-a consacrat sau asemeni
lui Socrate să ne moșim pentru a naște din noi DASCĂLUL.
Trebuie să ne respectăm pe noi și între noi pentru a fi
respectați de alții.

Nicoleta-Ionela DOAMNA Elena
ISTRATE

Învăţământ primar

Metode interactive de predare- invatare- evaluare: Metoda " Turul Galeriei"

Maria- Valentina Ghigeanu
Scoala Gimnaziala Aninoasa, Dambovita, Aninoasa

Acesta lucrare cuprinde 3 parti: parte teoretica, parte metodica si parte aplicativa. Metoda a fost utilizate intr-o ora de Matematica si Explorarea Mediului, la nivelul clasei a II-a.

Metoda “Turul Galeriei”- prezentare teoretică

Turul galerieieste o tehnică de învăţare prin colaborare în
cadrul căreia elevii, divizaţi în microgrupuri, lucrează la
rezolvarea unei probleme controversate ce are mai multe soluţii
posibile .
Etapelea cestei tehnici sunt următoarele :
1. Constituirea microgrupurilor

- elevii sunt împărţiţi pe grupuri de câte 4-5 membri;
- pentru fiecare grup se distribuie foi de flip-chart şi markere.
2. Prezentarea sarcinilor de lucru
- cadrul didactic prezintă grupurilor de elevi sarcina pe care
trebuie să o soluţioneze, menţionând că rezolvarea problemei
trebuie realizată pe foile de flip-chart;
- se precizează, de asemenea, faptul că unul dintre membrii
fiecărui grup va avea rolul de „ghid”.
3. Cooperarea pentru realizarea sarcinilor de lucru
- elevii interacţionează în cadrul microgrupurilor pentru a
realiza sarcina propusă;
- soluţiile se notează pe foaia de flip-chart.
4. Expunerea produselor
- fiecare grup îşi afişează produsul, la fel ca într-o galerie
de artă (acest aspect explică şi denumirea metodei);
- elevii care au rolul de „ghid” se vor plasa în locul unde
este expus produsul grupului din care fac parte.
5. „Turul galeriei”
- membrii grupurilor „vizitează”, compară, examinează fiecare
produs, adresează întrebări de clarificare ghidului şi pot face
comentarii, pot compara ideile sau pot propune alte soluţii pe care
le consemnează în subsolul foii de flip-chart.
6. Reexaminarea (evaluarea) rezultatelor
- fiecare grup îşi reexaminează propriile produse, prin
comparație cu celelalte şi valorificând comentariile
„vizitatorilor”.

Avantajele metodei "Turul galeriei":
- formarea şi consolidarea deprinderii de ascultare activă;
- formarea şi dezvoltarea capacităţii reflective;

- dezvoltarea gândirii critice;
- stimularea creativităţii;
- cultivarea respectului faţă de ceilalţi şi a toleranţei;
- formarea şi dezvoltarea competenţelor emoţionale;
- dezvoltarea competenţelor de relaţionare;
- dezvoltarea competenţelor de comunicare;
- promovarea interînvăţării şi a învăţării active;
- participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea
sarcinilor de învăţare;
- stimularea eforturilor de intercunoaştere şi autocunoaştere;
- formarea şi dezvoltarea capacităţii de cooperare, a spiritului
de echipă;
- dezvoltarea capacităţii argumentative;
- formarea şi dezvoltarea competenţelor de evaluare şi
autoevaluare;
- dezvoltarea competenţelor instrumental-aplicative;
- formarea şi dezvoltarea competenţelor metacognitive etc..

Limitele acestei metode pot fi următoarele:
- tendinţa de conformare la opinia grupului;
- tendinţa de dominare a grupului manifestată de anumiţi elevi,
erijaţi în lideri;
- marginalizarea sau autoizolarea elevilor care împărtăşesc alte
opinii;
- nonimplicarea unor elevi;
- aparentă dezordine;
- dezvoltarea unei posibile dependenţe de grup în rezolvarea
sarcinilor;
- apariţia unor conflicte între elevi;
- generarea unei „gândiri de grup” .

Metoda “Turul Galeriei”- prezentare metodică

Scoala: Scoala Gimnzială Săteni- Aninoasa
Clasa: aII-a
Disciplina: Matematică şi explorarea mediului
Unitatea tematica: Anotimpurile
Competente specifice:
4.2. Formularea unor consecinţe rezultate în urma observării unor
relaţii, fenomene, procese simple

Resurse umane: 17 elevi

1. Constituirea microgrupurilor: Ȋmparte colectivul clasei în 4
grupe a câte 4 elevi( ultimul grup va fi alcătuit din 5 elevi);
2. Prezentarea sarcinilor de lucru: Solicit fiecărui grup să
desemneze un ghid, care va extrage un jeton, în care este
reprezentată imaginea unui anotimp. Explic elevilor sarcina de
lucru( notarea caracteristicilor anotimpului extras);
3. Cooperarea pentru realizarea sarcinilor de lucru: Elevii discută
în grup despre caracteristicile anotimpurilor, dupa care notează
pe coala de flip- chart informaţiile;
4. Expunerea produselor: Fiecare grup îşi va afişa lucrarea.
Ghidul fiecărui grup va rămâne lângă lucrare;
5. „Turul galeriei”: Membrii grupurilor observă lucrarile
expuse, adreseazăîntrebări ghidului referitoare la conţinutul
lucrărilor, notează pe post-it-uri comentarii, pe care le lipesc
pe lucrările observate;
6. Reexaminarea (evaluarea) rezultatelor:Componenţii fiecărui
grup reexaminează lucrările şi citesc observaţiile colegilor de
pe post-it-uri;

Metoda “Turul Galeriei”- aplicare practica

Scoala: Scoala Gimnzială Săteni- Aninoasa
Clasa: aII-a
Disciplina: Matematică şi explorarea mediului
Unitatea tematica: Anotimpurile
Competenţe specifice:
4.2. Formularea unor consecinţe rezultate în urma observării unor
relaţii, fenomene, procese simple;
Obiective operaţionale:
O1- să scrie caracteristicile anotimpurilor;
O2- să completeze, în scris, lucrările colegilor cu informaţii
noi referitoare la cele patru anotimpuri;
Resurse procedurale: conversatia, explicatia, metoda Turul Galerie,
exercitiul;
Resurse materiale:coli de flip- chart, markere, post-it-uri, imagini
cu anotimpuri;
Forme de organizare a colectivului: pe grupe
Tehnici de evaluare: evaluare orala, interevaluare, observarea
sistematica( observarea sistematica a capacitatii de discriminare a
caracteristicilor anotimpurilor);
Resurse umane: 17 elevi
OBTINEREA PERFORMANTEI: Împart colectivul clasei in patru grupuri.
Distribui grupurilor materialele de lucru necesare: coli de flip-
chart și markere. Solicit elevilor să desemneze câte un ghid.
Fiecare ghid va extrage dintr-un bol un jeton, în care este

ilustrată imaginea unui anotimp. Explic sarcina de lucru:"Scrieţi
pe colile de flip-chart caracteristicile anotimpului reprezentat in
jetonul extras". Elevii notează informaţiile referitoare la
anotimpul extras. După finalizarea sarcinii de grup, școlarii
vizitează lucrările celorlalte grupuri si notează pe post-it-uri
observaţii referitoare la modul de lucru al colegilor, precum și
informaţii despre anotimpuri, ce nu se regăsesc în lucrările
colegilor.

Interevaluare

Învăţământ gimnazial

Necesitatea Educației Tehnologice în Școala Românească

Mariana Bicoiu
Scoala Gimnaziala Nr.7 Buzau, Buzau, Buzau

Acest material face referire la necesitatea studierii noțiunilor tehnologice de către elevi, care dobândesc o cultură generală, își dezvoltă imaginația, creativitatea iar partea practică creează abilități și aptitudini benefice pentru acesta.

Educația Tehnologică este o disciplină recent introdusă în
planul cadru pentru învăţământ obligatoriu, și propune
parcurgerea unor module diversificate. Această dișciplină, se
dorește a fi eliminată de la unele clase.
De ce educație tehnologică?
Pentru că te învață și își asumă rolul destinului
societății.

Pentru că se pune accent pe individ, ca personalitate distinctă,
ca purtător al unei vocaţii proprii.
Prin modulele care compun disciplina, se dorește, apropierea
individului de aptitudinile sale naturale, punând accentul pe
amplificarea capacităţilor creatoare şi a disponibilităţilor
pentru invenţie şi inovaţie.
Prin diversitatea modulelor tratate atât teoretic cât şi practic,
îl ajută pe tânăr să-şi găsească înclinaţia, atracţia
către un anumit domeniu.
Sunt situaţii în care, cadrul familial este neadecvat, iar scoala
preia rolul, să dovedească vocaţia copilului în formare dar si
în căutarea menirii sale.
Ce este educația tehnologică?
Consider această disciplina, o “adunătură de informații”
care dă o cultură generală pentru viitorul durabil al elevului.
Nu este o dișciplină care să te inițieze într-un meșteșug
tradițional sau într-o profesie moderă ci mai concret este o
formațiune culturală noua, chemată să cultive puterea,
creativitatea și frumusețea științei.
Scopul disciplinei Educaţie tehnologică este de a dezvolta
creativitatea din interiorul elevului, de a îmbogății vocabularul
cu termeni tehnici și tehnologici și de a înțelege necesitatea
noțiunilor dobândite într-un interval de timp îndelungat al
vieții. Pe lângă aceste aspecte, elevul devine curios,
explorează, se documentează și gasește soluții pentru
problemele tehnologice.
Educația tehnologică este alcatuită din mai multe module.
Acest sistem modular a fost ales pentru a atinge toate domeniile cu
care se întâlnește elevul pe parcursul copilăriei.
Ora de educație tehnologică este necesară, din punctul meu de

vedere, pentru că informația care stă la baza conceperii ei este
tehnico-stiintifica și aplicată în diverse metode, ea captează
atenția elevului.
Metodele de predare-învatare, îmbinate cu elemente practice, duc
ora de educație tehnologică, la un nivel înalt de înțelegere
și percepere a informației de către elev.
Partea sufletească și implicarea profesorului în procesul de
învațare, are rolul său bine stabilit.
Imaginația și creativitatea profesorului, se transmit, către
elev, într-un mod inevitabil iar elevul descoperă singur diverse
abilități pe care nu le cunoștea despre sine.
Pentru ca toate elementele enumerate mai sus să fie realizate este
nevoie de multă muncă depusă pentru studiu și realizarea
activităților practice.
Necesitatea educației tehnologice, m-a făcut să înteleg și să
analizez comportamentul elevilor în elaborarea proiectelor.
Aceștia au deprins diverse abilitati.
În imaginea atașată vă arăt care e de fapt necesitatea
educației tehnologice.
Elevul dobândește noțiunile și apoi le pune în practică.
În prima imagine, elevii clasei a VII-a au realizat un panou cu
poze din reviste și ziare, ce justifică noțiunile din modulul
Materiale şi tehnologii (materiale metalice, materiale plastice,
cauciuc, sticlă).
În imaginea 2, elevii clasei a V-a, au realizat un mediu curat
justificând noțiunile din modulul Organizarea mediului construit.
În imaginea 3 și 12, elevii clasei a VIII-a au realizat pictură
pe becuri justificând noțiunile din modulul Energie.
În imaginea 4, elevii clasei a VI-a au realizat un model de
reclamă justificând noțiunile din modulul Economia familiei.

În imaginea 5, elevii clasei a VI-a au realizat o casuță
justificând noțiunile din modulul Materiale şi tehnologii (lemn,
textile, piele, lut-ceramică).
În imaginea 6, elevii clasei a V-a realizează desene cu mâncare
sănătoasă pentru copii justificând noțiunile din modulul
Produse alimentare de origine vegetală şi animală.
În imaginea 7, elevii clasei a VII-a, realizează un panou cu
semnele de circulație justificând noțiunile din modulul
Tehnologii de comunicaţii şi transport.
În imaginea 8, elevii clasei a V-a învață să aranjeze masa
justificând noțiunile din modulul Produse alimentare de origine
vegetală şi animală.
În imaginea 9, elevii tuturor claselor realizează de ziua mamei o
mică felicitare.
În imaginea 10, elevii tuturor claselor participă la concursul de
Crăciun și realizează câte un om de zăpadă din materiale
reciclabile.
În imaginea 11, elevii clasei a V-a realizează localitatea lor în
miniatură justificând noțiunile din modulul Organizarea mediului
construit.
„Educaţia tehnologică contribuie la formarea personalităţii
elevului, alături de celelalte discipline de cultură generală,
prin vizarea următoarelor aspecte:
1. Valorificarea educaţiei tehnice şi tehnologice în interesul
progresului social;
2. Amplificarea capacităţilor creative, a disponibilităţilor
pentru invenţie şi inovaţie, pentru o mai bună punere în
valoare a "aurului cenuşiu" al poporului român;
3. Înţelegerea raportului dintre tehnologie, mediu şi cultivarea
unui comportament ecologic (cunoaşterea unor dezechilibre generate

de tehnologie, boli provocate de poluarea tehnologică, etc.);
4. Iniţiere în pregătirea tehnico - practică vizând
cunoaşterea materialelor, a energiilor, a unor tehnologii, a
modului de organizare a proceselor tehnologice;
5. Implementarea pe tehnologie a modalităţilor de realizare a
calităţii şi fiabilităţii produselor;
6. Crearea abilităţilor pentru realizarea produselor de calitate,
competitive la un preţ rezonabil;
7. Manifestare de respect faţă de munca depusă pentru realizarea
produselor;
8. Cunoaşterea familiilor ocupaţionale cu specific tehnologic în
scopul unei opţiuni socio-profesionale viitoare;
9. Dezvoltarea interesului pentru continuare studiilor în raport cu
disponibilităţile puse în evidenţă de Educaţia
tehnologică.” (1. p21)
Cum a apărut Educația Tehnologică?
"În 1992 Educaţia tehnologică este introdusă în planul de
învăţământ, fără să fie o programă şcolară. Elaborarea
unor noi programe şcolare în învăţământul obligatoriu a fost
demarată în anul 1994/1995. Dișciplina era predată de maiştrii
instructor care o transformaseră în pregătire practică în
diverse meserii în funcţie de calificarea fiecărui instructor.
Orele se desfăşurau în ateliere şcolare. Pe parcurs au fost
angajaţi şi ingineri care însă au trecut în extrema cealaltă,
abordând disciplina numai din punct de vedere teoretic.
În anul 1996 se finalizează lucrarea de cercetare "Educaţia
tehnologică, premisă pentru învăţământul profesional şi
tehnic", coordonatori: cercetătorii principali Ing. Rodica
Constantin şi Ing. Florentina Brandibur. La realizarea acesteia au
participat cercetători, profesori universitari şi de gimnaziu,

inspectori şcolari, etc. Calificarea participanţilor era
diferită: ingineri de diferite specialităţi, profesori de
diferite specialităţi, pedagogi, psihologi, etc. Au fost
întrebaţi bineînţeles şi elevi de diferite vârste.
În anul 1998 apar noile programe şcolare pentru învăţământul
primar elaborate în concordanţă cu noile planuri - cadru de
învăţământ. Viziunea curriculară permite o mai bună orientare
a predării / învăţării în raport cu obiective de formare care
vizează formarea de competenţe intelectuale şi relaţionale de
nivel superior, a atitudinilor şi comportamentelor necesare unui
tânăr într-o societate democratică a timpului nostru.
În 1998 este aprobată programa şcolară pentru disciplina
Abilităţi practice, pentru clasele I – a IV-a.
În 1999 apare programa şcolară pentru clasele a V-a – a VIII-a,
pentru disciplina Educaţie Tehnologică. Programa este rodul muncii
în echipă a 30 profesori, sub coordonarea profesoarei ing. Rodica
Constantin Această programă este avizată de Ministerul Educaţiei
Naţionale cu nr. 4237 din 23.08.1999.
În anul 2001, Ministerul Educaţiei şi Cercetării distribuie
gratuit în şcoli manualele şcolare alternative de Educaţie
tehnologică, aprobate de Consiliul Naţional pentru Aprobarea
Manualelor.
În anul 2004 programa este modificată păstrându-se însă
caracterul modular şi o parte din obiective. Programa este avizată
de Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu nr. 3727 din 30.04.2004.
În anul 2005 apar manuale pentru clasele a V-a şi a VI-a conform
noii Programe şcolare." (1. p.17-18)
Bibliografie:
1. EDUCAŢIE TEHNOLOGICĂ, Didactica educaţiei tehnologice, Rodica
CONSTANTIN, 2005;

2. Poze din arhiva personală de la ora de Educație Tehnologică.

Învăţământ gimnazial

Dezvoltarea spiritului antreprenorial la elevii de gimnaziu

Constanta Reu
Scoala Gimnaziala Nr.81, Bucuresti, Bucuresti

Implicarea elevilor din învățământul gimnazial în activități antreprenoriale asigură formarea acelor competenţe specifice care vor permite acestora să se manifeste ca întreprinzători, atât la şcoală, cât şi în viaţa profesională viitoare.

Cunoașterea și utilizarea aptitudinilor, deprinderilor și
comportamentelor care permit inițierea și derularea unor afaceri
proprii reprezintă condiții esențiale pentru succes în viața
profesională și socială a fiecărui individ.
Înţelegerea principiilor de funcționare a economiei de piaţă, a
şanselor fiecărui om de a-și valorifica la maxim potențialul
propriu pentru a acţiona eficient în orice domeniu, de a avea

succes dacă are iniţiativă, imaginație, gândire critică –
iată doar câteva elemente determinante în formarea la elevii de
gimnaziu a comportamentului de întreprinzător, a acelor
competenţe specifice care să le permită orientarea profesională
spre a deveni antreprenori.
Prezentul articol oferă exemple de bune practici privind avantajele
integrării educaţiei pentru carieră în activitatea didactică.
În anul școlar 2014-2015, Școala Superioară Comercială
“Nicolae Kretzulescu” a inițiat și derulat proiectul "Civitas
– Caravana micilor antreprenori", în parteneriat cu Primăria
Sectorului 3, Inspectoratul Școlar al Sectorului 3 și unități
școlare din același sector.
Obiectivul central al proiectului a constat în educarea tinerilor
în vederea înțelegerii mecanismelor economiei de piață și
dezvoltării spiritului antreprenorial prin inițierea unei afaceri
proprii.
Școala Gimnazială nr. 81 a participat în calitate de instituție
parteneră la toate activitățile care s-au derulat în cadrul
acestui proiect educațional cu un număr de 50 elevi ai claselor a
VIII-a. Aceștia au fost implicați activ în activități practice
de învățare despre antreprenoriat, tema abordată fiind o reală
provocare.
Astfel, în cadrul primului workshop – "Coaching pe teme de
educație economică a familiei", la care au participat elevii
claselor a VIII-a incluși în proiect și doi voluntari – elevi
în clasa a XI-a din partea școlii organizatoare, au avut loc
dezbateri pe teme de educație economică precum: bugetul familiei,
nevoi și dorințe, ce înseamnă să fii antreprenor.
La nivelul școlii, al doilea workshop cu tema "Afacerea mea! –
Întâlnire cu părinți antreprenori" a constat într-o întâlnire

între elevii de gimnaziu și părinți antreprenori care le-au
explicat pe larg ce presupune economia de piață și ce înseamnă
să-ți construiești pas cu pas propria afacere. Ei și-au
împărtășit din propria experiență și i-au învățat pe elevi
că afacerile se construiesc cu multă muncă și pasiune, cu o
echipă dedicată și o viziune clară ca punct de pornire. Mai
mult, elevii au aflat despre managementul unei afaceri. Totodată,
cu această ocazie, la nivelul fiecărei instituții partenere din
proiect s-a lansat concursul "Micul antreprenor!" și, desigur,
provocarea ca elevii să se constituie în echipe și să-și
promoveze școala/propriile idei de afaceri.
În cadrul celui de-al treilea workshop – "Învățăm să ne
promovăm școala/firma!", la nivelul fiecărei unități de
învățământ s-a realizat selecția unei echipe care să
reprezinte școala la Târgul firmelor de exercițiu. La nivelul
Școlii Gimnaziale nr. 81 o echipă formată din șase elevi din
clasele a VIII-a A și B și-a realizat propria afacere virtuală: o
agenție de creație și design publicitar "ADVERTISING 81 SRL",
prin intermediul căreia, sub deviza: "Cu creativitate vă facem
publicitate!" a promovat imaginea școlii. Membrii echipei s-au
documentat, și-au stabilit strategii de lucru pe departamente:
creație, respectiv producție publicitară și au elaborat un plan
de afaceri, instrument indispensabil întreprizătorilor ce
construiesc o afacere.
Activitatea "Învățăm să ne prezentăm școala/firma!", la fel
de plăcută ca și cele anterioare, a constat în lucru în
echipă, de data aceasta pentru realizarea materialelor
promoționale necesare amenajării standului expozițional: bannere,
pliante, afișe publicitare, cataloage de prezentare, cărți de
vizită, flyere, revistele școlii, diplome, desene plastifiate etc.

Echipa Școlii Gimnaziale nr. 81 "ADVERTISING 81 SRL" a fost
consiliată în vederea realizării materialelor firmei pentru stand
de către patru voluntari, elevi de la Școala Superioară
Comercială “Nicolae Kretzulescu”, implicați în proiect.
Activitatea finală a proiectului s-a desfășurat în cadrul
Școlii Superioare Comerciale “Nicolae Kretzulescu” în data de
12 decembrie 2014 cu participarea școlilor partenere la Târgul
firmelor de exercițiu "Toți suntem câștigători!". Astfel,
pentru prima oară în acest an școlar, elevii școlilor gimnaziale
implicate în proiectul "Civitas – Caravana micilor antreprenori"
au avut ocazia să promoveze imaginea școlilor în care învață
prin amenajarea unui stand expozițional și prezentarea în format
electronic a propriei afaceri virtuale înființate, fiecare dintre
ei fiind răsplătiți cu diplome și cupe.
Totodată, ei au avut posibilitatea să schimbe impresii cu colegii
lor din liceele economice în legătură cu modul de desfășurare a
activității în cadrul firmelor de exercițiu.
Pentru membrii echipei "ADVERTISING 81 SRL" implicarea în
activitățile proiectului a constituit o experiență de neuitat
care le-a consolidat abilitățile pentru viața activă și le-a
sporit încrederea în propriile șanse de succes. Ei au
împărtășit și celorlalți colegi experiența lor prin
prezentarea la nivelul școlii a firmei virtuale create, a
materialelor promoționale realizate și prin editarea unui articol
pentru revista școlii.
În consecință, prin implicarea elevilor de gimnaziu în
activități de antreprenoriat, prin familiarizarea lor cu
terminologia economică specifică domeniului se crează premisele
în formarea comportamentelor de viitori întreprinzători, capabili
de a acumula cunoștințe practice, de a-și dezvolta spiritul de

inițiativă, de a-și forma aptitudinile necesare înființării
și conducerii unei afaceri.

Bibliografie:

1. ** "Consiliere și Orientare - Ghid", document elaborat de
Institutul de Știinte ale Educației, București, 2000
2. http://www.ise.ro/osp/PrezentareOSP-ZD.htm

Învăţământ liceal

ÎNVĂȚAREA ACTIVĂ-CENTRATĂ PE ELEV soluția ce ”revoluționează ”învățământul românesc

dana taclit
Colegiul National "Radu Greceanu" Slatina, Olt, Slatina

“Schimbările în domeniul educației depind de ceea ce fac și de
cum gândesc profesorii.E așa de simplu și totodată atât de
complex”
(Michael Fulan)

ÎNVĂȚAREA ACTIVĂ-CENTRATĂ PE ELEV
soluția ce ”revoluționează ”învățământul românesc

PROFESOR,TACLIT DANIELA NADIA
Colegiul Naţional”Radu Greceanu”,SLATINA,OLT

“Schimbările în domeniul educației depind de ceea ce fac și de
cum gândesc profesorii.E așa de simplu și totodată atât de
complex”
(Michael Fulan)

Învățământul modern preconizează o metodologie axată
pe acțiune,operatorie,deci pe promovarea metodelor interactive care
să solicite mecanismele gândirii,ale inteligenței,ale
imaginației și creativității.
“Metodele activ-participative sunt cele care caută să
transforme contactul subiectului cu noul material într-o
experiență activă,trăită de el” (D.Robinson)
Învățarea activă presupune implicarea elevului în actul
învățării,învățarea elevului să învețe,formarea și
dezvoltarea aptitudinilor muncii în echipă.Învățarea centrată
pe elev pregătește subiectul pentru învățare continuă și
adaptare rapidă la piața muncii.
În viziunea didacticii moderne,elevul realizează
schimburi de idei cu cei din jur,cooperează în vederea realizării
unor sarcini de lucru,exprimă propriile sale puncte de
vedere,argumentează,pune și își pune întrebări pentru a
înțelege.În acest scop,pentru profesor,metoda rămâne componenta
cea mai intim legată de exercitarea funcțiilor ce-i revin,de
reevaluarea personalității sale.Astfel,metoda devine un instrument
de organizare a “câmpului complex” al actului
pedagogic,dependența de desfășurarea secvențională a
acțiunii-introduce,corectează sau creionează o anumită
structurare a secvențelor și a operațiilor,o ierarhizare și o
raționalizare,într-un tot unitar integrativ,care este lecția-în

complexitatea desfășurării ei .
Alternativele educaționale,prin informatizare,constituie o
oportunitate interesantă,aparent nouă,un instrument accesoriu al
unor noi valori ce favorizează trecerea de la învățarea
disciplinară,atomizată,la cea orientată către dezvoltarea unui
nou mod de gândire,integrator,ancorat în actualitatea
socio-culturală complexă în mod autonom,creativ,deschis.Lecțiile
multimedia interactive oferă noi metode de învățare și formare
de aptitudini,abilități și competențe.
Implementarea acestor instrumente didactice moderne
presupune un cumul de calități și disponibilități din partea
cadrului didactic: receptivitate la nou,adaptarea stilului
didactic,mobilizare,dorința de autoperfecționare,gândire
reflexivă și modernă,creativitate,inteligența de a accepta noul
și o mare flexibilitate în concepții.
Principiile ce stau la baza învățării active sunt:
 Accentul învățării trece de la profesor la persoana care
învață-elev;
 Procesul de predare în sens tradițional este unul dintre
instrumentele ce pot fi utilizate pentru sprijinul elevului de a
învăța;
 Profesorul are rolul de a administra și dirija procesul de
învățare;
 Conștientizarea faptului că ,în mare parte,învățarea nu se
realizează în sala de clasă-în prezența cadrului didactic;
 Etapele procesului de învățare nu trebuie să aparțină doar
profesorului-trebuie împărtășite și însușite de elevi;
 Rolul profesorului este de a încuraja și facilita implicarea
activă,reală a elevilor în planificarea,administrarea propriului
proces de învățare ;

 Proiectarea sructurală,de către profesor,a oportunităților
de învățare atât în sala de clasă ,cât și în afara ei;
 Indivizii-elevii pot învăța în mod eficient în stiluri
foarte diferite;

 În planificarea strategică a învățării trebuie folosirea
feedback-ul privind posibilitatea de atingere a ţintelor stabilite
în procesul didactic.
Câteva exemple de învățare centrată pe elev
 PROCESUL DE PREDARE(metoda PAR) :
1. Prezintă:Se utilizează metode de prezentare de noi cunoștințe
elevilor sau de încurajare în a le găsi singuri,ceea ce poate
implica fapte,teorii,concepte,povestiri,etc.
2. Aplică:Se utilizează metode care să-i oblige pe elevi să
aplice noile cunoștințe care le-au fost doar prezentate.Aceasta
reprezintă o modalitate de a te asigura că elevii formează
concepte despre noul material pentru a-l înțelege, a și-l aminti
și a-l folosi corect ,în alt cadru, pe viitor.
3. Recapitulează:Se utilizează metode de încurajare a elevilor
să-și amintească –reactualizeze cunoștințele anterioare în
vederea clarificării și concentrării asupra punctelor
cheie,asigurării unei bune înțelegeri,însușire și punerii în
practică cât și verificării cunoștințelor mai vechi.
 METODE/ACTIVITĂȚI:
• Lecția pleacă de la experiențele elevilor și cuprinde
întrebări sau activități care să-i implice în mod direct pe
elevi;
• Elevii au libertatea de a-și alege modul/sursa de informare pe
o anumită temă și modul de prezentare a rezultatelor studiului;
• Aptitudinea elevului de a găsi singur informațiile este

dezvoltată-nu i se oferă informații standardizate;
• Se completează învățarea specifică disciplinei cu
dobândirea de aptitudini fundamentale transferabile,cum ar fi
lucrul în echipă.Utilizarea lucrului în grup/echipă permite
elevilor să discute materia învățată,să colaboreze,să se
verifice între ei și să învețe unii de la alții;
Managementul lucrului în echipă:
1.Fixarea sarcinii de lucru-clară,roluri individuale/grup pentru
elevi,
2.Elevii lucrează,
3.Feedback-ul elevului-descoperirile elevilor prezentate
profesorului,
4.Recapitulare-punctele cheie,
5.Verificare,corectare şi evaluare.

• Se urmărește dezvoltarea competențelor
integrate-transversale:aplicarea teoriei în anumite
domenii,situații din viața reală prin studiu de
caz,simulări,exemple,construire de modele,”hărţi” ale
minţii,etc.;
• Lecțiile permit descoperiri făcute sub îndrumare și
solicită participarea activă a elevilor în actul
învățării.Profesorul ”dirijează” discret și cu
profesionalism actul didactic;
• Utilizarea sarcinilor și întrebărilor care stimulează
gândirea elevilor,prelucrarea informațiilor,analiza, sinteza și
evaluarea lor,ci nu simpla reamintire
• Lecțiile trebuie concepute ca o combinație de activități
conforme cu stilurile de învățare ale

elevilor(vizual,auditiv,practic/kinetic);
• Lecțiile se încheie cu solicitarea adresată elevilor de a
reflecta la ceea ce au învățat,a modului cum au învățat și de
a evalua obiectiv și rațional succesul metodelor de învățare
în cazul lor;
• În fiecare etapă a lecţiei se va urmări creşterea ritmului
învăţării prin stimularea elevilor utilizând resurse
generoase,plurisenzoriale,activităţi energice şi creînd o
atmosferă de amuzament ,când este posibil,relaxantă şi
optimistă;
• Alternativele educaționale,prin informatizare,pot realiza
feedback-ul privind măsurarea gradului de atingere a
ţintelor-competențelor stabilite în procesul didactic.

Utilizarea și combinarea metodelor didactice moderne
contribuie la îmbunătățirea calității procesului
instructiv-educativ ,determinând un caracter activ-participativ și
o reală valoare activ-formativă asupra personalității
elevului:” Spune-mi și voi uita,predă-mi și îmi voi
aminti,implică-mă și voi învăța!”

Bibliografie:

1.Golu,P.,”Invatare si dezvoltare”,E.S.E.,Bucuresti,2002
2.Postelnicul, C.,”Fundamentele didacticii
scolare”,Ed.Aramis,Bucuresti,2000.
3..JINGA,I;”Evaluarea performanțelor
școlare”,București,1996

Învăţământ liceal

Forme de organizare a activităţilor didactice cu elevii

Tatiana Grecu
Colegiul Tehnic "Gen. Gheorghe Magheru" Targu Jiu, Gorj, Targu Jiu

Cele mai multe situaţii de instruire au ca fond organizatoric activitatea cu întreaga clasă - activitatea frontală, diversificată prin combinarea cu învăţarea prin cooperare în grup şi învăţarea independentă, individuală.

Forme de organizare a activităţilor didactice cu elevii

Activitatea didactică cu elevii se poate organiza în diferite
moduri în funcţie de specificul activităţii, de caracteristicile
clasei de elevi, de resursele materiale şi de timp pe care
profesorul le are la dispoziţie. Astfel, activităţile cu elevii

se pot desfăşura frontal, pe grupe de elevi sau prin munca
independentă individuală a elevilor. Fiecare dintre aceste forme
are caracteristicile ei şi poate prezenta avantaje şi dezavantaje.
În general, este recomandabilă o îmbinare a acestor modalităţi
de organizare a activităţilor cu elevii.
Pentru situaţiile de instruire, organizarea frontală asigură:
- O introducere,o dirijare, condiţii, metode, climat, câmp unitar
pentru toţi elevii în predare – învăţare, în realizarea
obiectivelor comune, la nivel minimal accesibil tuturor elevilor
clasei;
- Construirea situaţiilor delimitate de obiective, strategii,
metode, mijloace, posibil realizabile de către toţi elevii,
împreună cu profesorul, în acelaşi timp;
- Urmărirea, receptarea concomitentă a expunerii, explicaţiei,
demonstraţiei, prezentării de modele, tehnici şi algoritmi;
- Crearea premiselor, bazelor pentru învăţarea prin cercetare,
prin aplicare şi de învăţare creativă, cu metodele lor
specifice;
- Crearea premiselor pentru corecta afirmare ulterioară a
celorlalte două forme de organizare, sub aspectul fondului
informaţional, cognitiv, metodologic, criterial;
- Posibilitatea reală de combinare cu celelalte forme, după
strategia aleasă şi modalitatea de antrenare a elevilor în
situaţiile proiectate, pentru atingerea calitativă a obiectivelor;
Combinarea menţionată este o modalitate de compensare, diminuare a
limitelor semnalate în practică, generatoare de ineficienţă:
continuitatea şi finalizarea obiectivelor şi formelor de
învăţare de tip superior (analiză, sinteză, creaţie,
cercetare), antrenarea şi formarea diferenţiată a elevilor,
pregătirea pentru autoinstruire, etc. .

Situaţiile de învăţare în grupuri mici, eterogene, prin
cooperare, aduc un plus în antrenarea elevilor prin:
- Oferirea posibilităţii elevilor de a utiliza şi relaţiile
interpersonale (atracţie, prietenie, sprijin reciproc, colaborare)
în rezolvarea unor sarcini de învăţare;
- Solicitarea grupului fie la rezolvarea unor sarcini comune pentru
toate grupurile formate în clasă (cu sau fără sprijinul
profesorului), fie la rezolvarea subsarcinilor derivate din cea
generală, echivalente ca dificultate întâi, apoi cu sintetizarea
lor;
- Fiecare elev lucrează independent individual un timp, după care
urmează dezbaterea rezolvării la nivelul grupului, adoptarea unei
soluţii comine, care va fi comunicată clasei de către elevul
desemnat. Prin activitate frontală, profesorul concluzionează
asupra rezultatului, variantelor conturate, reglează predarea –
învăţarea şi continuă procesul.
- Progresiv, o dată cu rezolvarea sarcinilor, elevii sunt
antrenaţi şi în formarea, consolidarea deprinderilor de
organizare, de asumare a rolurilor, de respectare a normelor de
colaborare, în dezbaterea soluţiilor conturate, în
concluzionarea, comunicarea şi argumentarea soluţiilor, etc. .
Astfel, caracteristici importante ale grupului pot fi utilizate
pentru punerea lui în situaţii de învăţare eficientă:
coeziunea, mărimea, compoziţia, dinamica, percepţia reciprocă,
cooperarea, stilul de conducere, evaluarea şi aprecierea
rezultatelor, a activităţii fiecărui elev şi a grupului ca
unitate.
Situaţiile de învăţare pe grupe de nivel, omogene, se pot baza
pe învăţarea prin cooperare şi atunci sunt valabile criteriile
de organizare ca în cazul grupurilor eterogene. Diferă însă

sarcinile date după nivelul dezvoltării cognitive, nivelul
însuşirii cunoştinţelor, al formării deprinderilor al tipului
de elevi grupaţi, ca şi modul de îndrumare dat, condiţiile şi
mijloacele asigurate, metodele abordate, categoriile de situaţii de
învăţare potrivite fiecărei grupe.
Acestea aparţin tratării diferenţiate în instruire, care
comportă o dezvoltare teoretică şi practică mai amplă, până
la conceperea adecvată a procesului de învăţământ ca sistem
în curs de reformare: obiective, conţinuturi, metodologie,
evaluare. Toate acestea în funcţie de o cunoaştere ştiinţifică
a elevilor la nivelul instituţional şi de către profesor.
Situaţiile de învăţare prin acţiunea independentă individuală
sunt suficient de numeroase: studiul individual, efectuarea temelor
pentru acasă, elaborarea de lucrări practice şi scrise,
rezolvarea de exerciţii şi probleme variate, efectuarea de scheme
sau desene, elaborarea de proiecte şi referate, etc. . Dintre
trăsăturile caracteristice se pot menţiona: se desfăşoară în
clasă, acasă sau în bibliotecă, dirijat, semidirijat sau
nedirijat, în toate etapele şi tipurile de lecţii, prin combinare
cu munca frontală sau în grup, dar nu se confundă cu
individualizarea, diferenţierea.
În organizarea activităţilor, profesorul îşi exersează şi
îşi afirmă mai multe competenţe:
- De a ordona logic elementele activităţii şi situaţiile
necesare rezolvării obiectivelor;
- A analiza şi doza utilizarea resurselor ( materiale, ergonomice,
temporale, umane, ştiinţifice, etc.);
- A construi situaţii, acţiuni variate prin combinarea elementelor
procesului;
- A prelucra, a structura şi a utiliza logic, progresiv, accesibil,

conţinuturile date;
- A prevedea măsuri şi forme de abordare diferenţiată a
acţiunilor, după particularităţile elevilor;
- A alterna şi diversifica mijloacele ( situaţii, sarcini, metode
resurse, etc.) pentru motivarea comunicării şi participării
elevilor;
- A se informa asupra evoluţiei realizării obiectivelor şi a
interveni oportun;
- A îmbina autoritatea cu sprijinirea afirmării iniţiativei
elevilor;
- A asigura utilizarea eficientă a timpului, prin dozarea
sarcinilor, a rezolvării lor;
- A alterna tipurile de sarcini şi situaţii pentru raţionalizarea
efortului;
- A integra oportun experienţele de învăţare nonformale,
informale sau obţinute interdisciplinar, etc.

Bibliografie
1. Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2006
2. Ionescu M., Radu I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj
Napoca, 1995
3. Joiţa E., Ilie V., Vlad M., Pedagogie şi elemente de psihologie
şcolară, Editura Arves,2003

Interes general

Modalități și sisteme de notare

Angelica Niculica
Liceul Pedagogic "Nicolae Iorga" Botosani, Botosani, Botosani

Prezentarea celor două modalităţi de notare și descrierea succintă a tipurilor de notare a elevilor de către profesor/învățător.

Fiecare profesor are felul lui de a fi, ca pedagog; are, cu alte
cuvinte, un mod specific de a aborda elevii şi situaţiile de
învăţare, de a mânui metodele, tehnicile, procedeele şi
mijloacele de învăţământ.
Competenţa profesională se reflectă în stilul propriu de
activitate didactică. Cu cât un profesor este mai legat sub
raportul experienţei de viaţă şi al culturii, mai bine
înzestrat pentru a comunica cu elevii şi a-i forma, cu atât
elementele pe care le pune în lucru în lecţie (metode, procedee,

exemple, etc.) produc rezultate mai bune.
Notarea reprezintă aprecierea şi caracterizarea performanţelor
atinse de elevi. Nota este instrumentul unui diagnostic de proces;
în acelaşi timp, determină rangul fiecăruia în cadrul grupului
din care face parte, cultivă motivaţia faţă de învăţătură,
oferă informaţii utile în luarea deciziei privind orientarea
şcolară şi profesională, exprimă ierarhia valorilor. De aceea,
profesorul trebuie să evite uşurinţa faţă de evaluare sau
sancţionarea rezultatelor obţinute de elevi.
Se disting două modalităţi de notare:
• modelul notării la grup, ce se caracterizează prin aprecierea
fiecărui elev raportat la o normă unică în comparaţie cu
ceilalţi şi cu nivelul aşteptat;
• notarea individualizată, proprie instruirii diferenţiate, care
se realizează în funcţie de posibilităţile fiecăruia de a
realiza performanţele planificate. Se recurge la probe de tipul
testului de dezvoltare, elevul fiind angajat în procesul de
evaluare, dându-şi permanent seama de valoarea cunoştinţelor
dobândite.
Sistemele de notare pot fi clasificate, după mijloacele de expresie
folosite în:
• numerice
• literare
• prin calificative
• prin culori
În notarea numerică se folosesc cifrele pe o scară cu mai multe
sau mai puţine trepte: în Franţa scara notelor este 20 de note;
în România, Finlanda, etc. aceasta este de 10 note; în Suedia,
Norvegia de 7 note; în Bulgaria, Elveţia de 6 note etc.
Sistemul de notare literar este specific ţărilor anglo-saxone, dar

se utilizează și în învăţământul privat din România, mai
exact în şcolile cu predare în limba engleză, notarea constând
în acordarea literelor: A - performanţă excelentă ori
excepţională; B - performanţă peste medie; C - performanţă
medie; D - performanţă scăzută; E sau F - performanţă
şcolară foarte slabă.
Notarea prin calificative - insuficent, suficient, bine, foarte
bine, se utilizează în România în învăţământul primar, iar
notarea prin culori - bile albe, bile roşii şi bile negre este
folosită în învăţământul preşcolar.
În afară de toate aceste sisteme de notare se utilizează
aprecierea verbală, destul de des folosită de profesori, care îi
determină pe elevi să aibă mai multă încredere în ei, îi
scoate din starea pasivă în care poate se aflau şi îi îndrumă
în parcursul şcolar.
Un bun profesor trebuie să fie şi un bun examinator, prin
adaptarea acelor metode şi tehnici de evaluare care diminuează
erorile în verificarea rezultatelor şcolare!

prof. Angelica Niculică
Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga”, Botoșani

Bibliografie:

• Dumitru, Ion Al., Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea
eficientă, Ed. De Vest, Timişoara, 2000.
• Basil Bernstein, Studii de sociologie a educatiei, Pedagogia
secolului XX, Ed. Didactica si Pedagogica, 1978

• Constantin Cucoș, Teoria si metodologia evaluarii, Ed. Polirom,
2008

Nr. 20/2016

La acest număr au contribuit:
● Alucăi Maria
● Mihaela Gheorghiu
● Cristina Denisa Popescu
● Mădălina Nicolae
● Nicoleta Stan
● ANA PLESCA
● NICOLETA IONELA DOAMNA
● Maria- Valentina Ghigeanu
● Mariana Bicoiu
● Constanta Reu
● dana taclit
● Tatiana Grecu
● Angelica Niculica

ISSN: 2393 – 0810