Nr. 28/2016

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ preşcolar

● Pledoarie pentru dascali, Ana Loredana Bubutanu

● MODALITĂȚI DE TRANSMITERE DE CUNOȘTINȚE REFERITOARE LA ȚĂRILE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ, irina puiu

Învăţământ primar

● MATEMATICA PRIN JOC, elena mutu

● Metode interactive de grup, ANA PLESCA

● Metode și procedee de stimulare a creativității la elevi, MANUELA HEISU

Învăţământ gimnazial

● LECTURA - O FEREASTRĂ DESCHISĂ CĂTRE TAINELE OPERELOR, O FORMĂ A FERICIRII , VĂLUL CARE ACOPERĂ EŞECURILE ŞI NEPUTINŢELE, ULTIMA LA CARE VOM RENUNŢA, Alina-Lucia Dumtrascu

● ELEMENTE DE TERAPIE MUZICALĂ, Elena Diana Trif

● Actul predarii, intre traditional si modern, Anda Soare

● Les bandes dessinées en classe de FLE, Eliza Sultana

Învăţământ liceal

● Rolul psihologiei pozitive în educație, Alina Elena Turcescu

● Dezvoltarea europeană a școlilor, Corina Rotaru

Interes general

● Cei șapte ani de acasa..., gina dimofte

Pledoarie pentru dascali

Ana Loredana Bubutanu
Gradinita cu program prelungit Nr.4 "Pinocchio" Falticeni, Suceava, Falticeni

PLEDOARIE PENTRU DASCĂLI

Prof. Ana Loredana Bubuţanu
Masterand Univ. „Stefan cel Mare” Suceava
Grădiniţa cu Program Prelungit „Licurici”
Fălticeni, judeţul Suceava

Prof. Elena Ciubotariu
Grădiniţa cu Program Prelungit „Licurici”
Fălticeni, judeţul Suceava

Fiecare om are un vis. Fiecare vis naşte speranţe. Este curios
cum visul este premisă şi finalitate în viaţa omului. Lupta
pentru realizarea visului devine conţinutul existenţei noastre.
Fiecare s-a născut să întregească universul uman. NOI ne-am
născut cu dragoste de copii, cu dorinţa de a dărui mugurilor
omenirii – EDUCAŢIE.
De fapt, care este menirea dascălului? Să modeleze
personalităţi viitoare, să lumineze sufletul şi mintea copiilor
prin puterea cunoaşterii şi, nu în ultimul rând, si
însufleţească noţiunile pe care le predă, dezvoltându-le în
stropi de iubire.
Mai există oare asemenea oameni care îşi fac meseria cu
plăcere, cu dăruire şi har, care sunt capabili de a se apropia de
cei pe care îi formează ca oameni? Cu siguranţă că există şi
vor exista.
De ce să nu învăluim fiecare activitate a noastră în iubire,
de ce să nu atragem pe ceilalţi printr-o lumină ce vine din
interior, pe care fiecare o posedă, dar o lasă sau nu să iasă
la iveală. Totul stă în felul în care ştii să te apropii de
copil. Prin sensibilitatea, gingăşia, delicateţea, tactul
pedagogic, modul de a comunica, tonalitatea vocii (caldă,
dinamică), educatoarea atrage întotdeauna sufletele copiilor.
Timbrul vocii de o muzicalitate, căldură şi dinamică
nemaipomenite prin care îţi atrage privirea, gândul, sufletul

deschis, reuşeşte să se impună nu prin duritate, ci prin
blândeţe.
Dascălul este una dintre persoanele cu care preşcolarul trebuie
să comunice de la început prin priviri, gesturi, deoarece, printre
altele, el posedă şi o cunoaştere a psihologiei aparte a
copilului. Profesiunea şi vocaţia de dascăl îşi definesc
sensul, esenţa şi dimensiunile prin credinţa în a învăţa
continuu pentru menţinerea şi dezvoltarea procesului, de mare
nobleţe, de transfer al tezaurului de valori ştiinţifice,
culturale şi morale, din generaţie în generaţie. Pe acest proces
se întemeiază continuitatea. Oamenii adevăraţi ai
învăţământului care împlinesc acest transfer sunt ca nişte
lumânări care încet se sting, luminând pe alţii, într-un
tainic şi profund metabolism lăuntric.
Educatorul este cel care are un rol semnificativ în viaţa
copiilor. Atât abilităţile profesionale cât şi însuşirile de
personalitate au repercursiuni profunde în inima discipolilor,
provocând reverberaţii şi după terminarea anilor de
grădiniţă. Prin felul său de a fi sau a nu fi, prin
comportamente şi atitudini, educatorul apropie ori îndepărtează
copiii: motivează, pedepseşte, povăţuieşte, încurajează.
Cadrul didactic trebuie să aibă abilitatea de a motiva
preşcolarii, acţionând prin intermediul a trei factori: valoarea
disciplinei percepută de copii şi relevanţa practică a
informaţiilor vehiculate, încrederea copiilor în propriul succes,
abilitatea lor de a oferi feed-back permanent şi de a dirija
procesul educaţional. O altă abilitate de care trebuie să dea
dovadă profesorul de învăţământ preşcolar este aceea de a
realiza un management eficient al grupei, iar pentru aceasta, el
trebuie să fie atent la comportamentul copiilor şi la reuşita lor

şcolara, utilizând un spectru larg de tehnologii de
predare-învăţare.
Abilitatea de a crea şi a menţine o ambianţă plăcută, de
susţinere şi cooperare o realizează educatorul dacă transformă
atmosfera din grupă în una agreabilă. Problemele de disciplina
sau disensiunile care apar sunt rezolvate în mod constructiv.
Preşcolarii sunt apreciaţi pentru rezultatele lor atât în public
cât si în particular, iar educatorul îi încurajează să
coopereze şi să se susţină reciproc. Abilitatea cadrului
didactic de a preda în manieră interdisciplinară se realizează
atunci când o cere contextul şi când este posibil, educatorul
transferând cunoştinţele şi abilităţile achiziţionate de
copiii în cadrul unei discipline, la alta.
Orice copil are nevoie de iubire, respect şi apreciere
necondiţionate de anumiţi factori mai mult sau mai puţin
obiectivi. A-l creşte pe copil arătându-i respect este o
condiţie esenţială în relaţia educatoare-copil, o dovadă
incontestabilă a respectului de sine, a seriozităţii şi
simţului de răspundere ale educatoarei. Că preşcolarul poate
învăţa, dar nu oricum, este un fapt binecunoscut ce ţine de
stilul de muncă al educatoarei, fără a ignora ceilalţi factori.
Educatoarea este ca un iscusit grădinar care continuă plimbarea
copiilor prin câmpia de cuvinte a universului preşcolar, oferă
darul strălucirii viitoare unei „flori” care la finalul
drumului, atinsă de bagheta nevăzută a cerului se transformă în
om.
Cu siguranţă, orice educatoare trăieşte momente de maximă
satisfacţie când vede boabe de lacrimi pe obrăjorii
preşcolarului fericit că Făt-Frumos l-a biruit pe Zmeu, tresaltă
de bucurie când, sub privirea ei atentă, a răsărit pe pagină

primul semn grafic conturat cu mânuţa tremurândă a copilului,
trăieşte intens satisfacţia datoriei împlinite când, asemenea
Domnului Trandafir de peste ani, dă preşcolarilor săi „cheia”
cu care pot pătrunde în lumea mirifică a cărţilor.
Puterea educatorului de a alege şi a inventa poate merge până la
plus infinit. Personalităţile deosebite se remarcă prin stilul
lor, prin amprenta pe care şi-o pun pe ambianţa locului unde
lucrează, prin armonia pe care o vor crea în jurul lor, prin
aportul la dezlegarea „misterului” educaţiei.
Pe lângă profesionalismul firesc, educatorul trebuie să aibă o
vastă cultură, eleganţă şi discreţie, să-şi însuşească
mărunte, dar esenţiale aspecte comportamentale cum ar fi:
punctualitate, respect faţă de ceilalţi, toleranţă,
sinceritate, deschidere spre nou, diplomaţie , creativitate,
prietenie, înţelegere, dăruire, afectivitate, siguranţă şi
încredere.
Dascălul, conştient de menirea sa, este cel căruia universul
copilăriei îi este aproape, care priveşte şi interpretează
mişcările, actele, operaţiile evenimentele şi cu ichi de copil.
Altfel spus, reuşeşte să desprindă de general particularitatea
cea mai pe înţelesul copilului, ce-i luminează calea spre
achiziţii imediat superioare.
Am întâlnit preşcolari care încearcă să-şi exprime iubirea
faţă de noi, educatoarele lor, dar le-am simţit fiorul cu care
căutau să se exprime, cu care încercau să pătrundă dincolo de
vorbe în sufletele noastre. Unii ne-au măgulit, iar alţii au
cerut, au căutat, au aşteptat ajutor.
Mulţi copii au nevoie de noi, iar în fiecare dintre noi, există o
pasăre albă cu aripile larg deschise spre zbor, PASĂREA
CUNOAŞTERII. Descifrând şi încurajând aspiraţiile ei secrete,

o pregătim pentru zborul neîntrerupt spre lumina înţelepciunii.
Grădiniţa…educatoarea…copilul - un atelier al unui creator de
artă, sculptor, care ciopleşte lemnul, piatra, în forma ei
naturală, până ajunge la final, când perdeaua de culoare
închisă cade, ivindu-se modelul luminos la care el a visat, în
care el şi-a zidit sufletul şi care are capacitatea de a transmite
mesajul artistic privitorului.
Energică
Dinamică
Unică
Creatoare
Ambiţioasă
Tolerantă
Onestă
Afectuoasă
Răzbătătoare
Entuziastă

Bibliografie:
1. Augusto, Cury , 2007, „Părinţi străluciţi, profesori
fascinanţi”, Editura For You, Bucureşti
2. Bogaert, Catherine, Sandrine, Delmarle, 2013, „Formarea
competenţelor în grădiniţă”, Editura Aramis, Bucureşti
3. Kramar M. , 2002, „Psihologia stilurilor de gândire şi
acţiune umană", Editura Polirom, Iaşi

MODALITĂȚI DE TRANSMITERE DE CUNOȘTINȚE REFERITOARE LA ȚĂRILE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

irina puiu
Gradinita cu program prelungit Nr.2 Curtea de Arges, Arges, Curtea de Arges

Prof. Irina PUIU; G.P.P.,,O lume minunata”,

Curtea de
Argeş

" Copilul care se naşte nu intră într-o ambianţă
naturală, el intră în civilizaţie ".

M.
Montessori

Învăţământul preşcolar şi cel primar reprezintă
primele trepte ale sistemului de învăţământ din ţara noastră.
Structura sistemului de învăţământ este determinată
de nivelul de organizare a societăţii, de gradul de dezvoltare a
ştiinţei şi tehnologiei, dar mai ales de politica statului.
Această structură determină nivelul de dezvoltare a şcolii şi
posibilităţile de instruire şi de educare de care dispune statul.
Educaţia civică urmăreşte, în esenţă, cultivarea
unor raporturi corecte între stat, organele şi instituţiile sale
şi individ, între indivizi ca cetăţeni într-o societate bazată
pe legi şi reglementări, pe norme şi reguli care asigură
convienţuirea, liniştea şi eficienţa tuturor activităţilor ce
se desfăşoară, pentru ca fiecare individ şi societate în
ansamblu să poată exista şi să se dezvolte.
Formarea comportamentului social, a deprinderilor de
interrelaţionare, pe fondul dezvoltării unor trăsături de
personalitate şi al achiziţiei unui bagaj de cunoştinţe privind
spaţiul socio-cultural naţional şi local sunt preocupări
explicite în cadrul activităţilor de educaţie pentru societate,
dar şi implicite prin asumarea finalităţilor mai sus amintite în
fiecare din activităţile celorlalte arii curriculare.
Aceasta implică conştientizarea de către copii a
propriilor drepturi şi responsabilităţi în relaţia cu
ceilalţi, dezvoltarea competenţelor de comunicare şi cooperare,
dar şi înţelegerea semnificaţiei unor concepte precum:
libertate, îndependenţă, autonomie, încredere, toleranţă,

altruism şi altele.
Grădiniţa îi oferă copilului spaţiul de reflectare a
sinelui, de prezentare a sa ca individualitate şi de conturare a
aprecierii de sine, iar activitatea din grădiniţă privind
cunoaşterea mediului socio-cultural local şi naţional pot
contribui la completarea imaginii de sine din perspectiva istorică-
trecutul meu, geografică- mediul în care trăiesc, psihologică-
nevoile şi dorinţele mele, ce mă diferenţiază şi apropie de
ceilalţi; sociologică- care este locul meu în societate;
antropologică - care sunt normele culturale la care mă supun.
În cadrul activităţii " Educaţie pentru societate ",
urmăreşte iniţierea copilului , viitor cetăţean, în
practicarea unui comportament activ, responsabil, capabil de
toleranţă şi respect faţă de sine şi de ceilalţi, conştient
de drepturile şi datorii, liber şi deschis spre alte culturi.
Educaţia îi permite copilului să-şi croiască propria
personalitate, să cunoască istoria poporului nostru, cultivarea
sentimentelor de stimă şi respect faţă de cei care şi-au
jertfit viaţa pentru libertate şi independenţă naţională.
Copiii sunt viitorul omenirii. De felul în care ne
creştem şi educăm urmaşii depinde lumea de mâine. Poate fi o
lume a progresului, a concordiei sau o lume măcinată de conflicte,
de ură şi distrugeri. Trăim într-un prezent în care grija
pentru educaţie şi pentru copii este o soluţie a polarizării
eforturilor şi un prilej de conlucrare la nivel naţional şi
internaţional. Devine tot mai necesar să se identifice soluţii
pentru ca toţii copiii să aibă acces la educaţie şi să
participe la viaţa socilă, să se integreze în societate şi să
fie cât mai adaptaţi. Acesta este un drept al tuturor copiilor,
dar şi o obligaţie a tuturor adulţilor.

Principalele metode care stau la dispoziţia oricărui cadru
didactic sunt: povestirea, explicaţia morală, prelegerea morală,
convorbirea morală, dezbaterile morale, memorizarile,
activitatile artistico-plastice,activitatile practice,exerciţiul
moral,jocurile,actiunile artistice.
Tehnica moderna ce ajuta la otinerea informatiei
:internetul,modul de prezentare in cadrul copiilor PPT,duc la
captarea interesului si curiozitatii de cunoastere pentru aceasta
varsta.
Abilitatea şi măiestria educatorului îl vor ajuta să
adapteze fiecare procedeu sau metodă la specificul situaţiei pe
care o are de rezolvat. Metodele verbale se îmbină cu cele
practice. Aprobarea şi dezaprobarea se pot succeda uşor, după cum
metoda explicaţiei poate urma un exerciţiu sau un exemplu, sau
analiza unui caz.
Domeniul educaţiei morale este delicat şi de aceea cere
competenţă şi artă pentru a soluţiona numeroasele probleme pe
care le ridică formarea profilului moral al unui copil. Aceasta
înseamnă că un cadru didactic trebuie să ştie să aleagă şi
să folosească cu măiestrie metodele care-i pot oferi şansele
cele mai mari de succes.
De asemenea, nu trebuie să uite nici un moment că această
bogată metodologie va trebui să fie permanent însoţită de
exemplul său personal, de atitudinea ireproşabilă din punct de
vedere moral în toate împrejurările.
Cadrul organizatoric al educaţiei morale are valenţe
formative importante în cazul utilizării metodelor cu abilitate.
Se face necesară evaluarea nivelului educaţiei morale a fiecărui
elev, pentru a putea supraveghea şi dirija permanent acest proces
cu privire specială la realizarea unităţii dintre conştiinţă

şi conduită.
Acţiunile educative se desfăşoară în mod organizat şi
sistematic şi au,rolul de a valorifica acele influenţe care se
exercită în mod neorganizat asupra copilului. Folosind metodele
cele mai adecvate se urmăreşte construirea conştientă a
personalităţii morale a copilului în concordanţă cu
imperativele moralei societăţi. (I.Nicola,D.Farcaş,anul 1990,p.
31).
Ce este Uniunea Europeană? Care sunt principalele instituţii
ale Uniunii? Ce presupune prezenţa României în cadrul acestei
comunităţi internaţionale?
Drapelul european simbolizează atât Uniunea Europeană, cât
și, în sens mai larg, identitatea și unitatea Europei.
Drapelul prezintă un cerc format din 12 stele aurii pe fond
albastru. Stelele simbolizează idealurile de unitate, solidaritate
și armonie între popoarele Europei.
Numărul stelelor nu are legătură cu numărul statelor
membre, cercul fiind un simbol al unității.
Toate aceste informatii sunt accesibile acestei varste prin
utilizarea unor imagini pe intelesul lor,prin implicarea in actiuni
civice,manifestari festivitati cu aceasta tema,prin sectorizarea
unui spatiu din clasa destinat acestei teme,prin activitati practice
cu tematica acestora,prin lucru in echipa ;toate acestea adaptate
nivelului de varsta al fiecarei grupe
Privite în ansamblu, toate metodele educaţiei morale pot avea
un aport important la formarea conştiinţei şi conduitei morale a
copiilor dar, recomandabil este să fie utilizate metodele de
întărire pozitivă concomitent cu restrângerea, pe cât posibil,
a celor de întărire negativă.
Îmbinarea lor armonioasă asigură concordanţa între

trebuinţe, tendinţe şi cerinţe morale cât şi între libertate
şi constrângere. Măiestria didactică se va concretiza în acele
strategii care vor da copilului impresia libertăţii chiar în
acţiunile şi cerinţele care îi sunt impuse.
Bibliografie:
 Ambrus, Z. (2004). Programe educaţionale: Activităţi şi
metode de grup pentru formarea moralităţii şi civismului
elevilor. Presa Universitară Clujeană.
 Buneseu, Vasile. (1994). Ghid practic pentru aplicarea programei
de educaţie moral civică în învăţământul primar. Bucureşti:
Editura Coresi.
 Cristea, S. (1996). Pedagogie generală. Managementul
educaţiei. Bucureşti:Editura Didactică şi Pedagogică.
 Nicola, I. (2000). Tratat de pedagogie şcolară. Ediţia a
doua, revizuită. Bucureşti: Editura Aramis.
 Nicola, I., Farcaş, D. (1990). Pedagogie generală. Bucureşti:
Editura Didactică şi Pedagogică.

MATEMATICA PRIN JOC

elena mutu
Liceul Pedagogic "Gheorghe Asachi" Piatra Neamt, Neamt, Piatra Neamt

MATEMATICA PRIN JOC

Profesor învățământ primar: Mutu Elena Cristina
Școala Gimnazială ,,Alexandru Podoleanu”- Podoleni, Neamț

« Matematica e ca urcuşul pe munte. Efortul e răsplătit de
privelişti măreţe. Ca şi pe munte, ascensiunile în

matematică sunt frumoase dacă nu eşti obsedat doar de locul unde
vrei să ajungi şi dacă eşti în stare să savurezi tot ce
întâlneşti pe parcurs. » (Barbu, H., Popescu, E. -«
Activităţi de joc şi recreativ – distractive »
Deoarece « lumea este guvernată de numere »
(Pitagora), suntem obligaţi să le trezim elevilor dragostea pentru
ele, să-i învăţăm să se « joace » cu operaţiile şi
conceptele abstracte, precum şi să descopere calea de a da
răspuns unor « probleme » ce par imposibile la prima vedere.
Matematica, această lume aridă a cifrelor, constituie,
în şcoală, deliciul celor mici, coşmarul celor mari şi în
acelaşi timp una din disciplinele de bază.
Una peste alta, o considerăm „Regina
disciplinelor”. Rolul ei este, fără îndoială, unul esenţial
în formarea unei gândiri logice, riguroase şi organizate de care
avem atâta nevoie. Fără un fundament solid în însuşirea
acestui obiect e greu să construieşti o personalitate armonios
dezvoltată, cu o ordine interioară bine definită.
Omul modern nu poate exista, rezista, supravieţui
într-o societate de auto-organizare, selectare, ordonare a
priorităţilor.
Iată de ce este necesară matematica, chiar pentru
cei care nu urmează să activeze în domeniul ei sau într-un
domeniu conex.
Se spune că matematica aşa a şi apărut: din
necesitatea de a rezolva probleme practice de numărare, măsurare,
de calcul a cheltuielilor.
Dacă luăm în calcul componenta psihologică a
aplicabilităţii cunoştinţelor de matematică, putem afirma că
ea constituie un factor motivant care poate asigura succesul

învăţării (tabla înmulţirii mă ajută la cumpărături, la
numărarea rapidă a unor mulţimi de obiecte, la estimarea a
numărului de obiecte).
Asemeni tuturor dascălilor, sunt conştientă de
importanţa fenomenelor psihice profunde, gândirea, înţelegerea,
creativitatea şi, prin activitatea pe care o desfăşor, nu voi
uita că misiunea unui dascăl este de a forma şi de a modela
personalităţi, constructori activi ai societăţii, inteligenţi,
capabili să facă faţă oricăror probleme ivite în activitatea
de zi cu zi.
Jocul didactic matematic reprezintă un ansamblu de acţiuni şi
operaţii care urmăresc obiective de pregătire intelectuală a
elevilor, generând o motivaţie stimulatorie şi constituind o
prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat al muncii şcolare.
Introdus inteligent în structura lecţiei, jocul didactic matematic
poate să satisfacă nevoia de joc a copilului, dar poate în
acelaşi timp să uşureze înţelegerea, asimilarea cunoştinţelor
matematice şi formarea unor deprinderi de calcul matematic,
realizând o îmbinare între învăţare şi joc.
Folosirea jocului didactic în predarea matematicii are numeroase
avantaje pedagogice:
 tehnică atractivă de explicare a unor noţiuni abstracte
 Are o eficienţă crescută în situaţia consolidării şi
verificării cunoştinţelor, dar şi în cea de predare.
 Facilitează asimilarea cunoştinţelor matematice, formarea
unor deprinderi de calcul matematic, realizând îmbinarea
armonioasă între învăţare şi joc.
 Este un mijloc eficient de evaluare, arătând în ce măsură
elevii şi-au însuşit cunştinţele necesare.
Tipuri de jocuri folosite de mine la clasă:

I.CAPITOLUL: ADUNAREA ŞI SCĂDEREA ÎN INTERVALUL 1-1000
Conceptul de număr natural şi operaţiile cu numere naturale
adunarea şi scăderea la clasa a II-a sunt fundamentale în
matematică şi au o deosebită importanţă practică (la
cumpărături, la numărarea unor mulţimi de obiecte, la estimarea
numărului de obiecte).
♣ cuvinte încrucişate;
♣ glume matematice;
♣ ghicitori matematice;
♣ probleme distractive;
♣ curiozităţi;
Jocuri didactice pentru consolidarea deprinderilor de numărat şi
socotit:
a) la clasa I se folosesc cu succes următoarele jocuri matematice:
,,Învăţăm să numărăm”, ,,Cine ştie să numere mai
departe?”, ,,Caută vecinii”, ,,Răspunde la întrebările
mele”, ,,Câte sunt?”, ,,Ghicitoarea numărului ales”, etc.
b) la clasa a II-a se pot folosi următoarele jocuri matematice:
,,Cine urcă scara mai repede?”, ,,Câţi ani ai?”, ,,Magazinul
clasei”, ,,Cum putem ghici două numere mai mici ca 10?”, etc.
c) la clasa a III-a ,,Robotul socoteşte”, ,,Completează corect
semnul”, ,,Cum putem ghici două numere mai mici ca 10”,
,,Compuneţi dacă puteţi”, ,,Este corect rezultatul?”, etc.
d) la clasa a IV-a: ,,Cifrul matematic”, ,,Robotul socoteşte”,
,,Ce formă geometrică au?”, ,,Compuneţi problema după
exerciţiul colegului de bancă”, ,,Cifrul matematic”, ,,Un joc
în care nu pierde şi nu câştigă nimeni”, ,,Cifra 9”, ,,Care
pot fi cerinţele”, etc
II.CAPITOLUL: ELEMENTE INTUITIVE DE GEOMETRIE
În contextul aplicării noţiunilor matematice în practică, se

înscriu şi predarea noţiunilor de geometrie. Geometria a luat
naştere ca urmare a necesităţii practice a oamenilor şi s-a
dezvoltat în strânsă relaţie cu acestea. Elevii pot folosi
elementele de geometrie şi în viaţa de toate zilele. În plan
practic se urmăreşte formarea capacităţii de a utiliza
cunoştiinţele de matematică în rezolvarea problemelor pe care le
pune viaţa de toate zilele, de a contribui în mod creator la
soluţionarea laturilor matematicii ale problemelor care se ivesc la
tot pasul.
Exemple de jocuri didactice aplicate la clasă – capitolul:
Elemente intuitive de geometrie
 Să desenăm numai cu figuri geometrice...
Obiective: dezvoltarea fluidităţii, flexibilităţii şi
originalităţii, educarea imaginaţiei creatoare, formarea
deprinderilor de a realiza desene pe anumite teme.
Sarcina didactică: crearea unor desene pe o anumită temă.
Desfăşurarea jocului
Elevii vor trebui să creeze cât mai multe şi mai originale desene
pe o anumită temă propusă de invăţător sau aleasă de ei. De
pildă ,,Castelul fermecat”.
Se aleg teme mai generale, în cadrul cărora să se poată realiza
o multitudine de desene. Elevii vor începe să efectueze cât mai
multe desene pe această temă.
Vor fi evidenţiaţi elevii care au utilizat cât mai multe figuri
geometrice, au realizat cele mai multe, mai variate şi mai
originale desene. Nivelul de realizare a desenului va trece pe
planul al doilea.
Jocul se poate continua pe o altă temă. Se va proceda
în mod similar.
 ,,1001 de desene"

Obiective: dezvoltarea fluidităţii, flexibilităţii
şi originaliăţii.
Sarcina didactică: încadrarea diferitelor figuri geometrice sau a
unor forme colorate în cele mai multe desene originale.
Desfăşurarea jocului
Elevii vor trebui să încadreze o anumită figură
geometrică în cât mai multe desene originale şi să scrie
dedesubt numele desenului. Dintr-un cerc ar putea realiza unele
desene ca:

Toate figurile geometrice pe care le vor învăţa la orele de
matematică, vor fi formate din drepte orizontale, verticale sau
oblice. Învăţătorul îi poate anunţa pe elevi ceea ce vor
învăţa la orele următoare şi anume linii frânte şi linii
curbe şi le poate spune că atunci când vor fi mari şi vor lucra
în fabrică, pe un şantier, la croitorie sau la cizmărie vor
trasa linii pe materialele ce le lucrează.
Elevilor e bine să li se dea exemple pentru a înţelege mai bine,
astfel li se poate spune că dacă un bloc de locuinţe nu va fi
lucrat perfect vertical şi va fi înclinat spre dreapta sau
stânga, el se va prăbuşi - va cădea. Dacă un croitor trasează
pe stofă linii mai scurte atunci când desenează mâneca la o
haină, atunci mâneca acelei haine va fi mai scurtă decât
cealaltă. Haina va veni urât pe om.
III. CAPITOLUL: UNITĂŢI DE MĂSURĂ
Ţinând seama de dezvoltarea psihică a şcolarului mic şi de
dificultăţile înţelegerii noţiunilor de unităţi de măsură,
se impune ca situaţiile de învăţare să aibă şi un pronunţat
caracter intuitiv şi practic-aplicativ. Este necesar ca aceste
activităţi să fie corelate cu experienţa empirică a elevilor,

cu preocupările lor - jocul didactic fiind o metodă eficientă
utilizată în cadrul unor acţiuni directe de măsurare şi
comparare.
Pentru formarea capacităţii de apreciere cu uşurinţă şi
relativă exactitate a unor lungimi date, se pot desfăşura
exerciţii-joc, de forma: ,,Ce distanţă există între pomii din
grădină?”, ,,Ce înălţime au colegii de pe rândul meu?”,
,,Ce lungime crezi că are…?”. Prin jocul ,,Calculaţi lungimea
traseului” avem posibilitatea de a forma elevilor, pe lângă
deprinderile de calcul matematic, capacitatea de a se orienta pe
harta turistică şi a calcula distanţa pe care trebuie să o
parcurgă pe un itinerar dat sau ales.
Un alt punct din acest capitol, cu rol foarte
important, îl are metodologia rezolvării de probleme: probleme
joc, variante de rezolvare şi concepere personală de texte de
probleme, pornind de la clasa I şi până la clasa a-IV-a.
Consider că, pentru a avea rezultate bune şi foarte
bune la clasă, trebuie evaluate cunoştinţele însuşite de copii
în cadrul acestor jocuri.
Rezultatele pozitive au rol stimulativ, competitiv şi
eficient.
Problemele ghicitori au rol deosebit de atractiv, sunt
distractive şi dezvoltă perspicacitatea. Exerciţiile şi
problemele prezentate spre rezolvare şi care au grade diferite de
dificultate reuşesc să antreneze toţi copiii să participe activ
la lecţie.

Bibliografie:

1. Alecu, Simona – „Metodologia cercetării educaţionale”,

Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”, Galaţi
2005;
2. Antohe, Georgeta; Barna, Iuliana – „Psihopedagogia
jocului”, Ediţia a doua completată. Editura Fundaţiei
Universitare „Dunărea de Jos”, Galaţi 2006;
3. Aron I., Herescu Gh. – „Aritmetică pentru învăţători”,
EDP, Bucureşti, 1977;
4. Barbu H., Popescu E., Şerban F. - „Activităţi de joc şi
recreativ-distractive. Manual pentru şcolile normale”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1993;
5. Blaga Lucian – „Poezii”, Editura pentru literatură,
Bucureşti, 1966;
6. Bruner J. – „Procesul educaţiei intelectuale”, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1970;
7. Cerghit, I. T. Radu, E. Popescu, L. Vlăsceanu - “Didactica
–manual pentru clasa a X-a- şcoli normale”, Bucureşti 1995;
8. Claparède, Eduard- “Psihologia copilului şi psihologia
experimentală”, Editura Didactică şi Pedagogică , Bucureşti,
1975;
9. Cristea, Sorin – „Dicţionar de termeni pedagogici”,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1998;
10. Creţu Elvira „Probleme ale adaptării şcolare – ghid
pentru perfecţionarea activităţii educatoarelor şi
învăţătorilor”, Editura All, Bucureşti 1999;
11. Dumitriu, Constanţa – “Introducere în cercetarea
psihopedagogică”, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.
Bucureşti, 2004;
12. Dumitru, C. Ungureanu- „Pedagogie şi elemente de psihologia
educaţiei”;
13. Enache, Melania; Munteanu, Maria – „Jocuri didactice”,

Editura Porto-Franco, Galaţi 1998;
14. Piaget I., Inhelder B. – „Psihologia copilului”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
15. Popescu-Neveanu E., - „Psihologia, manual pentru liceele
pedagogice”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1990;
16. Popovici C., Chetic O., Gheba L., Popovici E. – „Culegere de
jocuri didactice pentru clasele I-IV”, Bucureşti, 1971;
17. www.didactic.ro;
18. www.edu.ro.

Metode interactive de grup

ANA PLESCA
Scoala Gimnaziala Ion Creanga, Neamt, Ion Creanga

Metode interactive de grup
“Învățându-l pe altul îl faci mai bogat, fără ca tu să
devii mai sărac.”
-Proverb indian-
Procesul de învățământ este constituit din cele trei
mari componente, și anume predarea, învățarea și evaluarea.
Conceptul de învățare poate fi înțeles ca funcția mintală
prin care o persoană obține noi cunoștințe, abilități, valori,

sensuri și referințe, folosindu-și capacitatea de a percepe
informații. Procesul de învățare are loc pe parcursul întregii
vieți și este evidențiat de modificările pe care le produce în
comportamentul persoanei.
Predarea poate fi înțeleasă în mai multe moduri:
simpla transmitere a cunoștințelor, priceperilor și
deprinderilor, care apoi trebuie verificate și evaluate; în sens
pur metodologic, a expune, a comunica verbal; ca un discurs didactic
conceput în scopul instruirii și autoinstruirii elevilor; ca o
formă specifică de comunicare culturală; de asemeni, ca un sistem
specific de acțiuni menite să inducă învățarea (accentul cade
pe receptare, înțelegere, formare de capacități) și ca o
simplă mijlocire de date (accentul fiind pus pe informație).
Evaluarea şcolară definește o acțiune psihosocială
complexă bazată pe operații de: măsurare/control cantitativ,
apreciere calitativă, decizie comunicată în termeni de îndrumare
metodologică orientativă cu scop de ameliorare continuă a
activității proiectată la nivel de sistem și de proces. Aceasta
servește ca o unealtă pentru analizarea eficienței
curriculum-ului școlar și a schimbărilor la toate nivelurile.
Focusarea pe rezultatele elevilor nu oferă informații despre
cauzele pentru care procedurile utilizate de profesori sunt sau nu
eficiente.
O strategie de predare reprezintă un set particular de
pași pentru evocarea unui set de comportamente dorite de la
persoanele care învață (”learners”). Acestea sunt eforturi
deliberate din partea profesorului de a varia modul de prezentare
către o reprezentare mai adecvată a funcțiilor cognitive și
afective necesare pentru obiectivele învăţării. Utilizarea
strategiilor de predare-învăţare respectă principiul

diferenţierii şi personalizării proiectării şi realizării
demersului didactic şi promovarea cooperării în vederea
utilizării diverselor abordări didactice necesare ridicării
standardelor calităţii procesului educaţional. O relație
predare–învățare adecvată implică variația de la o strategie
la alta, de la un stil la altul pentru a creea acele climate și a
implementa acele strategii care favorizează învățarea
diferitelor tipuri de obiective.
Având în vedere programele şcolare de la clasele
P-III, care prevăd o predare integrată, eu personal lucrând de
trei ani după o astfel de programă, întrucât îndrum o clasă a
II-a, mă voi opri la prezentarea unor strategii şi metode de
predare integrată.
Strategii și metode de predare integrată
Cele mai productive strategii şi metode de predare integrată,
recunoscute ca promotoare ale unei învăţări
autentice–eficiente sunt:

 1. Învăţarea prin dezbatere
 Învăţare prin problematizare
 Învăţare prin încercare şi eroare
 Învăţare senzorio-motorie
 Învăţare socială
 2. Învăţarea prin cercetare
 3. Învăţarea prin rezolvarea de probleme
 4. Învăţarea prin descoperire
 5. Învăţarea bazată pe metoda proiectului
 6. Învăţarea bazată pe probleme
 7. Învăţarea aventură/de tip expediţionar
Voi prezenta modul în care am utilizat o serie de metode

didactice moderne în scopul activizării elevilor în cadrul
procesului de predare-învăţare-evaluare.
Metoda ciorchinelui este folosită individual sau în grup şi
constă în evidenţierea de către elevi a legăturilor dintre
idei, pe baza găsirii altor sensuri ale acestora şi a relevării
unor noi asociaţii de idei. Are o multitudine de efecte formative:
- la nivel cognitiv: - stimulează valorificarea cunoştinţelor şi
convingerilor personale;
- captează atenţia elevilor;
- dezvoltă gândirea liberă;
- stimulează creativitatea.
- la nivel atitudinal: - stimulează o atmosferă de emulaţie
între participanţi;
- stimulează motivaţia elevilor pentru a participa la activitate;
- contribuie la formarea capacităţii de autocunoaştere şi
- autoevaluare, prin comparaţia cu ceilalţi participanţi.
Cvintetul este o poezioară de cinci versuri prin care se rezumă un
conţinut de idei.
Activitatea se poate desfăşura individual, în perechi sau în
echipă.
Structura cvintetului:
- primul vers este un singur cuvânt-cheie (substantiv);
- al doilea vers este format din două adjective care descriu ceva;
- al treilea vers este format din trei verbe (de obicei la
gerunziu);
- al patrulea vers este format din patru cuvinte şi exprimă
păreri, sentimente faţă de subiectul în cauză;
- al cincilea vers este un cuvânt care exprimă esenţa problemei;
Exemplu: „O faptă generoasă”, după Edmondo de Amicis
Colegii

Harnici, cuminţi
Recunoscând, muncind, iubind
Prietenii îşi ajută colegii
Buni
Metoda cadranelor este un organizator grafic al informaţiilor
dintr-un conţinut dat, pe baza a patru criterii, câte unul pentru
fiecare cadran. Este uşor aplicată în momentele de conexiune
inversă sau retenţie, dat fiind şi faptul că răspunsurile
trebuie oferite în formă cât mai scurtă, mai sintetizată.
I La o librărie s-au încasat într-o zi, 987 lei pentru caiete
și cărți. Pentru caiete s-au încasat mai mult cu 47 lei. Cât au
costat cărțile? Dar caietele? II

III 1. Care este suma celor două părți, fiecare egală
cu încasările pe cărți?
987 lei - 47 lei = 940 lei
2. Câti lei costă cărțile?
940lei : 2 =470 lei
3. câți lei costă caietele?
470 lei +47 lei = 517 lei Răspuns:
470 lei (cărțile)
517 lei (caietele) IV
Metoda cubului este folosită când se doreşte explorarea unui
subiect, a unei situaţii din mai multe perspective oferind elevilor
posibilitatea dezvoltării competenţelor complexe şi integratoare.
Etape:
- se realizează un cub care are feţele numerotate de la 1 la 6;
- se anunţă subiectul pus în studiu;
- se împarte clasa în 6 grupe care examinează tema din
perspectiva cerinţei de pe

una din feţele cubului;
Aspecte concrete din desfăşurarea unei lecţii la clasa a II-a.
Disciplina: Comunicare în limba română
Subiectul: „Crăiasa Zăpezii”, după Hans Christian Andersen
Completarea „ciorchinelui” - în urma discuţiilor în grup,
elevii realizează ciorchinele, cu gânduri sugerate de cuvântul
iarnă.
Procedeul cubului: activitate pe 6 grupe
Grupul 1 descrie anotimpul de iarnă, folosind 3-4 cuvinte care
exprimă însuşiri;
Grupul 2 descrie natura în anotimpul de iarnă;
Grupul 3 înlocuieşte cuvintele vizitiu, gingaşă, încotro, din
enunţurile date, cu altele cu acelaşi înţeles, folosite în
text;
Grupul 4 precizează lunile de iarnă şi enumeră bucuriile iernii;
Grupul 5 argumentează de ce Crăiasa Zăpezii pare de gheaţă;
Grupul 6 precizează titlul şi autorul şi argumentează de ce
textul are titlul „Crăiasa Zăpezii”.
Masă rotundă
Se formează grupe de 3 elevi. Fiecare elev descrie câte un joc de
iarnă la alegere, apoi desenează un aspect de iarnă.
Jocuri de rol „Crăiasa Zăpezii la taifas cu copiii”
Explozia stelară Este o metodă de stimulare a creativităţii, o
modalitate de relaxare a copiilor care se bazează pe formularea de
întrebări pentru rezolvarea de probleme şi noi descoperiri.
Obiectiv: Formularea de întrebări şi realizarea de conexiuni
între ideile descoperite de copii în grup, prin interacţiune şi
individual pentru rezolvarea unei probleme.precum şi modul de
cooperare şi interacţiune.
Exemplu:

Convorbire: Menţinerea sănătăţii
Obiectiv: evidenţierea a cât mai multe soluţii de menţinere a
sănătăţii ca răspuns la
întrebările adresate.
Desfăşurare:
1. Se citeşte o ghicitoare. Se discută iar elevii extrag ideea
centrală „menţinerea sănătăţii” şi se expune pe steaua
mare.
2. Cinci copii aleg câte o steluţă pe care este scrisă
întrebarea, apoi fiecare din ei, printr-un joc numărătoare îşi
formează grupul preferenţial:Unu, doi, trei, patru, cinci/Vă
grupaţi cu toţii aici/Împreună vă jucaţi şi
învăţaţi/Întrebări vă adresaţi!
3. Se citeşte întrebarea de pe steluţă şi timp de 5 minute,
copiii analizează imaginile, formulează întrebări în
concordanţă cu situaţiile problemă descoperite de grup.
4. După expirarea timpului, elevii revin în semicerc şi
adresează întrebările
elaborate în grup celorlalte grupuri care răspund întrebărilor
sau adresează noi întrebări de acelaşi tip, completând
eforturile acestora.
5. Întrebările interesante se scriu pe câte o steluţă care se
fixează pe o imagine sugestivă (poster)

Metoda R.A.I. are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţii
elevilor de a comunica prin întrebări şi răspunsuri ceea ce
tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintele
Răspunde – Aruncă – Interoghează Metoda R.A.I. poate fi
folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul

activităţii, înaintea începerii noului demers didactic, în
scopul descoperirii, de către profesorul ce asistă la joc a
eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor şi a
reactualizării ideilor-ancoră.
Pot fi sugerate următoarele întrebări:
- Ce ştii despre ............ (o anumită temă)?
- Despre ce ai învăţat în această lecţie?
- Care este importanţa faptului că..?
- Cum justifici faptul că......?
- Care sunt consecinţele faptului ....?
- Ce ai vrea să mai afli în legătură cu tema studiată..?
- Ce întrebări ai în legătură cu subiectul propus...?
- Ce ţi-a părut mai dificil..?
- Ce ţi s-a părut mai interesant..?
- De ce alte experienţe sau cunoştinţe poţi lega ceea ce tocmai
ai învăţat?
Este o metodă de a realiza un feedback rapid, într-un mod plăcut,
energizant şi mai puţin stresant decât metodele clasice de
evaluare. Elevii sunt încântaţi de această metodă – joc de
constatare reciprocă a rezultatele obţinute, modalitate care se
constituie în acelaşi timp şi ca o strategie de învăţare ce
îmbină cooperarea cu competiţia. chiar şi cei mai timizi elevi
se simt încurajaţi şi participă cu plăcere la activitate.
Ştiu/vreau să ştiu/am învăţat
● metoda prin care se trece în revistă ceea ce elevii ştiu deja
despre o anumită
temă şi apoi se formulează întrebări la care se aşteaptă
găsirea răspunsurilor în lecţie;
● este eficientă deoarece are în vedere punerea în valoare a
capacităţilor

intelectuale ale elevilor, realizând şi evaluarea critică asupra
volumului şi calităţii acestora;
● se întocmeşte un tabel, în care, în prima coloană se scrie
ceea ce elevii ştiu deja
despre tema respectivă, a doua coloană cuprinde întrebările pe
care şi le pun elevii despre
subiectul abordat, se citeşte textul, după care se revine asupra
întrebărilor formulate în
prima coloană la care s-au găsit răspunsurile în lecţie şi se
trec în coloana a treia;
ŞTIU/ CRED CĂ ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT

Concluzii:
Profesorul are nevoie de:„competenţă relaţională, capacitate
de a promova relaţii de cooperare şi competiţie, un stil de lucru
cooperant pentru a asigura unitatea clasei, pentru a obţine un
înalt grad de coeziune al acesteia, pentru a stimula tendinţele
centripete în locul celor centrifuge, pentru a forma conştiinţa
comunitară (de grup) a elevilor de care se ocupă” (Cerghit,
2008, p. 183).
Surse bibliografice:
1. Gardner, H.,”Mintea disciplinată”, Ed. Sigma,2004;
2. Singer,M.,Voica,C. „Invaţarea matematicii. Elemente de
didactică aplicată.Ghidul Profesorului”,Ed. Sigma,2002.

Metode și procedee de stimulare a creativității la elevi

MANUELA HEISU
Scoala Gimnaziala "Petri Mor" Nusfalau, Salaj, Nusfalau

Ca formaţiune psihică deosebit de complexă,
creativitatea se caracterizează printr-o multitudine de sensuri:
productivitate, utilitate, eficienţă, valoare, ingeniozitate,
noutate, originalitate.
Aptitudinile creatoare ale elevilor nu se dezvoltă de la
sine, ci prin exerciţii de iniţiere în tehnicile creaţiei
artistice, prin lărgirea orizontului lor artistic, în funcţie de
gradul de dezvoltare a sensibilităţii, gândirii, imaginaţiei şi

limbajului elevilor în diferite domenii ale artei: literar,
muzical, plastic etc.
Printre metodele folosite cu succes în predare-invățare și
totodată în stimularea creativității putem aminti metodele
moderne.
Acestea au tendința de a se apropia cât mai mult de
metodele creativității științifice, antrenând elevii in
activități de investigare și cercetare directă a fenomenelor.
Prin utilizarea lor se crește motivația pentru învățare și
încrederea în sine, se contribuie la formarea atitudinilor
pozitive față de obiectele de studiu în scoală și asigură
condițiile formării capacității copiilor de a interacționa și
de a comunica, pregătindu-i mai bine pentru activitatea socială.
Prin măiestria și priceperea de care dăm dovadă, ca
dascăli, putem să dezvoltăm creativitatea la elevi, dar și să
ajungem la o autostimulare a creativității.

Avantajele metodelor moderne:
• transfomă elevul din obiect în subiect al învățării;
• elevii devin încrezători în forțele proprii și se exprimă
mai ușor în scris;
• angajează intens forțe psihice de cunoaștere;
• asigură condiții de lucru individual și în echipă;
• dezvoltă gândirea critică și limbajul;
• activizează vocabularul elevilor.
Dintre metodele interactive folosite cu succes la clasă se
numără:

CIORCHINELE – este o tehnică menită să încurajeze elevii
să gândească liber și să stimuleze conexiuni între idei. Este

o modalitate de a realiza asociații de idei sau de a oferi noi
sensuri ideilor însușite anterior. Este o tehnică de căutare a
drumului spre propriile cunoștințe evidențiind propria
înțelegere a unui conținut.
Avantaje: - nu se critică ideile propuse;
- stimulează conexiunea între idei;
- iese în evidență modul propriu de a
înțelege o formă anume;
- realizează asociații noi de idei sau relevă
noi sensuri ale ideilor;
- caută căi de acces spre propriile cunoștințe;
- poate fi utilizată ca metodă liberă sau cu
indicare prealabilă a categoriilor de informații așteptate de la
elevi;
- prin această metodă se încurajează
participarea întregii clase. Poate fi folosită cu succes la
evaluarea unei unități de conținut, dar și pe parcursul
predării, făcându-se apel la cunoștințele dobândite.
BRAINSTORMING – reprezintă formularea a cât mai multor
idei, oricât de fanteziste ar putea fi acestea. Această metodă
are o serie de avantaje : implicarea activă a tuturor elevilor,
dezvoltarea capacității de a trăi anumite situații, de a le
analiza, de a lua decizii privind alegerea soluției optime,
exprimarea personalității, eliberarea de prejudecăți, exersarea
creativității și a unor atitudini deschise la nivelul grupului,
dezvoltarea relațiilor interpersonale, realizarea unei ambianțe
pline de prospețime.

Exemplu: Scrieți tot ce vă trece prin minte când auziți

cuvântul IARNA.
IARNA -----patine, zăpadă, pârtie Crăiasa Zăpezii, Moș
Crăciun etc

COPACUL IDEILOR – o metodă grafică în care cuvântul cheie
este scris într-un dreptunghi la baza foii, în partea centrală.
De la acest dreptunghi se ramifică, asemenea crengilor unui copac,
toate cunoștințele evocate. Copacul idelor poate fi completat
individual, în grup sau în perechi.
• Avantaje: suscită curiozitatea , invită la căutări,
determină găsirea unor soluții noi, originale, stimulează
elevii.

CADRANELE– metodă activă de rezumare și sistematizare
a unui conținut informațional solicitând participarea și
implicarea elevilor în înțelegerea lui adecvată. Încurajează
participarea întregii clase și a lucrului în echipă. Metoda
poate fi folosită cu succes în evaluarea unei unități de
conținut, dar și în vederea consolidării, făcându-se apel la
cunoștintele elevilor.. Stimulează atenția și gândirea, prin
căutarea unei căi de acces pre propriile cunoștințe, credințe
și convingeri. Conștientizează elevul asupra propriului nivel de
cunoștințe.
Reguli pentru utilizarea metodei:
• Scrieți tot ce vă trece prin minte referitor la tema propusă
în discuție, în sectorul indicat cadranului;
• Sintetizați conținutul informațional asimilat;
• Nu vă opriți până nu epuizați toate ideile care vă vin în
minte, insistați până apar idei noi și completați;
• Găsiți un titlu sau o frază cheie care să sistematizeze

toate informațiile adunate
Avantaje: - stimulează atenția și gândirea;
scoate în evidență modul propriu de înțelegere;
conduce la sintetizare/ esențializare.
Exemplu: ”Crăiasa Zăpezii”- Hans Christian Andersen

I
II
Desprideți trăsăturile Redați pe scurt
întâmplările
personajelor

Găsiți un alt final povestirii Selectați
expresii frumoase
III
IV

ȘTIU, VREAU SĂ ȘTIU, AM ÎNVĂȚAT – cu grupuri mici sau
cu întreaga clasă se trece în revistă ceea ce elevii știu deja
despre o anumită temă și apoi se formulează întrebări la care
se așteaptă găsirea răspunsului la lecție.
Folosind această metodă se parcurg mai multe etape:
li se cere elevilor să formeze perechi și să facă o listă cu
tot ce știu despre tema ce urmează să fie discutată. La tablă
se construiește tabelul care cuprinde următoarele coloane: ȘTIU/
VREAU SĂ ȘTIU/ AM ÎNVĂȚAT;
li se cere câtorva perechi să spună celorlalți ce au scris pe
liste și se notează în coloana din stânga lucrurile cu care

toată lumea este de accord;
în coloana din mijloc, elevii sunt ajutați să noteze
întrebările despre lucrurile de care nu sunt siguri;
se cere elevilor să citească tabelul;
se trece la ultima coloană, unde sunt notate răspunsurile la
întrebările din coloana din mijloc, descoperite după citirea
textului;
se discută cu elevii despre întrebările la care nu s-a găsit
răspuns;
în încheiere se revine asupra schemei S/ V/ Î.

JURNALUL CU DUBLĂ INTRARE – este o metodă prin care
cititorii stabilesc o legătură strânsă între un text și
propria lor curiozitate și experiență. Acest jurnal este deosebit
de util în situații în care elevii au de citit texte mai lungi,
în afara clasei. Pentru a face un asemenea jurnal, elevii trebuie
să împartă o pagină în două, trăgând pe mijloc o linie
verticală. În partea stângă li se va cere să noteze un pasaj
sau o imagine din text, care i-a impresionat în mod deosebit pentru
că o consideră relevantă pentru stilul sau tehnica autorului. În
partea dreaptă li se va cere să noteze/ comenteze acel pasaj: de
ce l-au notat? La ce i-a făcut să se gândească? Ce întrebare au
în legătură cu acel fragment? La ce i-a făcut să se
gândească? De ce i-a intrigat? Pe măsură ce citesc, elevii se
opresc din lectură și notează in jurnal. Unii învățători pot
cere un număr minim de fragmente comentate, în funcție de
dimensiunile textului.
După ce elevii au realizat lectura textului, jurnalul
poate fi util în faza de reflecție, dacă li se cere elevilor să
spună ce comentarii au făcut în legătură cu diverse pasaje.

Este indicat ca învățătorul să facă comentarii pentru a atrage
atenția asupra unor părți din text, pe care ține neaparat să le
discute cu elevii.

CUBUL – metoda presupune explorarea unui subiect, a unor
situații din mai multe perspective, permițând abordarea mai
complexă și integratoare a unei teme. Metoda presupune mai multe
etape: - realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise
cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică,
argumentează;
-anunțarea temei, a subiectului pus în discuție;
-împărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând
tema din perspectiva cerinței de pe una din fețele cubului:
Descrie: culorile, mărimile, etc.
Compară: ce este asemănător? Ce este diferit?
Analizează: spune din ce este făcut, din ce se compune?
Asociază: la ce te îndeamnă să te gândești?
Aplică: ce poți face cu acesta? La ce poate fi folosit?
Argumentează: pro sau contra și enumeră o serie de argumente
care vin în sprijinul afirmației tale
-redactarea finală și împărtășirea cu celelalte grupe;
-afișarea formei finale pe tablă sau pe pereții clasei.

MOZAICUL – această metodă presupune învățarea prin cooperare
la nivelul unui grup și predarea achizițiilor dobândite de către
fiecare membru al grupului, unui alt grup. Avantajele metodei: -
stimularea încrederii în sine a elevilor;
-dezvoltarea abilităților de comunicare
argumentativă și de relaționare în cadrul grupului;
- dezvoltarea gândirii logice, critice și

independente;
- optimizarea învățării prin predarea
achizițiilor altcuiva.
Etape: - împărțirea clasei în grupuri eterogene
de 4 elevi, fiecare primind câte o fișă de învățare
numerotată de la 1 la 4. Fișele cuprind părți ale unei unități
de cunoaștere;
-prezentarea succintă a subiectului tratat;
- explicarea sarcinii care constă în înțelegerea
întregii unități de cunoaștere;
- regruparea elevilor în funcție de numărul fișei
primite, în grupuri de experți: toți elevii care au numărul 1
vor forma un grup;
- învățarea prin cooperare a secțiunii care a
revenit grupului
- revenirea în grupul inițial și predarea
secțiunii pregătite celorlalți membri;
- trecerea în revistă a unității de cunoaștere
prin prezentare orală.

Școala trebuie să stimuleze exprimarea
potențialului creativ al fiecărui copil, să încurajeze
inițiativele lui, ingeniozitatea și curiozitatea, să favorizeze
stabilirea unor relații care să nu exagereze prin autoritate, să
ofere ocazii elevului de a lua singur decizii și să stimuleze
încrederea în sine, într-o atmosferă de comunicare liberă.

LECTURA - O FEREASTRĂ DESCHISĂ CĂTRE TAINELE OPERELOR, O FORMĂ A FERICIRII , VĂLUL CARE ACOPERĂ EŞECURILE ŞI NEPUTINŢELE, ULTIMA LA CARE VOM RENUNŢA

Alina-Lucia Dumtrascu
Scoala Gimnaziala Cosereni, Ialomita, Cosereni

S-a scris şi se scrie mult, se traduc opere valoroase din
literatura universală a tuturor timpurilor şi totuşi, librăriile
şi bibliotecile nu ocupă în viaţa noastră locul cuvenit. Unii
pun acesta pe seama televizorului şi a calculatorului, alţii, pe
seama ritmului alert al vieţii cotidiene. Dar , oricât de bine ar

fi de prezentată o operă literară pe micul ecran, oricât de
inpirat ar fi ea transpusă, nu reuşeşte să suplinească
satisfacţia ce o oferă lectura în sine (nu numai beletristică,
ci şi cea documentară, ştiinţifică). Ori, numai lectura poate
oferi posibilitatea de a insista, de a reveni asupra secvenţelor
mai dificile sau mai plăcute, pentru a le ajusta sau aprofunda.
Lectura este pusă adesea la colţ pe motiv că nu aduce beneficii,
că este o pierdere de timp .
De aceea, cred că a venit timpul să se facă mai mult pentru
atragerea în mai mare măsură a tinerilor spre lectura cărţilor,
cale primordială pentru instruirea şi educarea lor. Un rol
deosebit de important revine în acest caz omului de la catedră
pentru care contribuţia la formarea gustului literar al neamului
său devine cea mai înaltă datorie. Şi pentru că acesta trebuie
să înceapă de la o vârstă fragedă, deschizându-le poarta spre
lectură, spre carte, dar şi spre comunicare, în condiţiile în
care se simte tot mai mult nevoia de educare a comunicării,
economiei şi igienei limbajului. Urmăreşte să cultive şi să
dezvolte imaginaţia literară a copiilor prin strategii active
pentru:dezvoltarea gustului pentru lectură, formarea deprinderii de
a citi corect, formarea unui stil de muncă personal, original,
dezvoltarea gustului estetic şi dezvoltarea creativităţii şi a
imaginaţiei de natură literară, menite să apropie copiii de
literatură şi artă,să înţeleagă frumuseţea naturii în
vederea exprimării propriilor idei, emoţii, sentimente.
Prin lectura ca mijloc de dezvoltare cognitivă şi
informaţională elevii / cititorii au acces la foarte multe
informaţii despre realitatea înconjurătoare prezentate atât în
literatura de specialitate, cât şi în cea beletristică. Aceste
informaţii sunt organizate şi coordonate astfel încât să

permită o dezvoltare a intelectului fiinţei umane.
Profesorul are un rol important în procesul de dezvoltare
cognitivă, de însuşire a tuturor secvenţelor lecturate. Trebuie
să-l îndrume pe elev, să-l motiveze pentru a citi.
Prin lectura ca mijloc de comunicare elevii / cititorii au în
permanenţă un dialog pe marginea textului, pune întrebări uneori
retorice, încearcă să găsească răspunsuri .Astfel, textul
poate fi interpretat în funcţie de cititor, de starea lui de
spirit .De câte ori este recitit textul de atâtea ori se poate
interpreta diferit deşi scriitorul işi exprimă gândurile,
sentimentele, iar cititorul se poate regăsi sau fi în dezacord cu
ceea ce citeşte. Lectura unui text îi poate oferi cititorului un
fapt inedit, un prilej de meditaţie.
Prin practica lecturii, copiii şi adolescenţii îşi
îmbunătăţesc propriile abilităţi de comunicare şi îşi
asigură o mai bună inserţie în viaţa socială. Toate
statisticile o dovedesc: nivelul educaţional şi cultural al unui
individ îi influenţează în bine calitatea vieţii.
Adulţii din jurul unui copil îi oferă permanent acestuia,
intenţionat, viziuni asupra lumii şi explicaţii ale realităţii.
Prin accesul la cultura scrisă, un copil are acces la o mai mare
diversitate de viziuni asupra lumii; la explicaţii ale realităţii
calitativ superioare faţă de ceee ce i se oferă în viaţa de zi
cu zi; de fapt, într-o bibliotecă bine construită, un individ,
fie el adult sau copil, este înconjurat deşi intră în dialog cu
persoane superioare mediului său obişnuit.
Lucrurile nu stau tocmai aşa şi, la o simplă analiză, se pot
evidenţia numeroase argumente în favoarea lecturii.Pe lângă
faptul că dezvoltă gustul elevilor pentru citit, lectura le
satisface dorinţa de a cunoaşte viaţa, oamenii şi faptele lor,

contribuie într-o măsură însemnată la îmbogăţirea
cunoştinţelor elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat
,la educarea sentimentelor morale şi estetice.
Încă din clasele primare este bine ca elevii să afle despre carte
că este o comoară fără de care nu te poţi lipsi, în care
oamenii îşi adună cele mai frumoase gânduri pentru ca alţii să
le poată folosi la nevoie ; cartea este învăţătorul care te
conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi.
De-a lungul vremii mulţi scriitori au definit şi au arătat cu
multă prisosinţă influenţa pe care o exercită omului, cartea.
Cărţile ne îmbogăţesc mintea şi ne înfrumuseţează sufletul.
Drumul citirii unei cărţi nu are sfârşit. Cartea îţi oferă
posibilitatea să te opreşti mai multă vreme asupra unui peisaj,
să te întorci la altul pe lângă care ai trecut în grabă, dar
la care simţi nevoia să revii după ce ai terminat-o, să reiei
cartea oricând doreşti. Copilul în general este lipsit de
încredere în forţele lui. Efortul pe care îl face în primele
clase pentru a parcurge câteva pagini este uriaş.Unii adulţii
uită de obicei acest lucru, de aceea nici nu-i acordă la timp
atenţia cuvenită.
Lectura propriu-zisă nu începe decât după ce copilul
reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în
spatele semnelor grafice, odată cu descifrarea enigmei acestor
hieroglife care adesea îi înspăimântă pe copiii.
Cadrul didactic şi părinţii trebuie să sesizeze acest moment
dificil din viaţa psihică a micuţului, pe jumătate
înspăimântat de tainele scrisului, pe jumătate crispat de
efortul depus pentru descifrarea unor semne atât de curioase şi
pline de mister.
Numai formarea interesului pentru lectură nu este suficient

pentru a face din orice copil zburdalnic, dornic de joc şi voie
bună, un cititor liniştit, care se cufundă ore întregi în
lectura unei cărţi.
Pentru a-i determina pe copii să devină cititori
pasionaţi este necesar să se formeze cu răbdare şi stăruinţă
gustul pentru lectură. Întâlnim adesea copii care ascultă cu
mult interes o lectură citită cursiv şi cu intonaţia necesară
de părinţi sau cadru didactic, dar preferă să se joace, să
hoinărească sau să-şi piardă vremea în modul cel mai
neaşteptat, fără a fi tentaţi săptămâni de-a rândul să mai
citească şi altceva decât ceea ce li se cere de către
învăţător / profesor în orele de curs. La aceşti elevi care au
învins deja greutăţile începutului, nu mai poate fi vorba de
lipsa de interes, ci problema îmbracă alt aspect, gustul pentru
lectură nu este încă format.
Uneori elevul nu are la îndemână cărţile cele mai potrivite
cu vârsta, preocupările şi preferinţele lui, alteori
indiferenţa mediului înconjurător (de exemplu familia, prietenii,
condiţiile sociale precare, etc) faţă de lectură determină
această atitudine. În astfel de cazuri intervenţia cadrului
didactic este necesară, el va indica lista lecturilor pe care
elevul le va citi mobilizându-l în vederea canalizării sale spre
o lectură plăcută şi interesantă. De asemenea va lua legătura
cu părinţii acestuia cerându-le să-i aducă lângă ei, de câte
ori au posibilitatea şi să le citească ei până la un punct
stârnindu-le curiozitatea, iar de acolo să-l lase singur pe copil
să observe ce s-a întâmplat mai departe în povestea respectivă.
Să-l pună să citească cu voce tare, pentru a şti despre ce este
vorba în fragmentul citit de acesta, iar după aceea să poarte
discuţii despre conţinutul povestirii, să scoată în evidenţă

calităţile prrsonajului pozitiv, să critice personajul negativ.
Este deosebit de important, ca elevul să înţeleagă bine
ceea ce citeşte, apoi să fie în măsură să analizeze, să
deosebească ceea ce este bun, util, instructiv şi educativ de ceea
ce este rău, inutil, dăunător, ca în final să-şi poată
formula o opinie despre cartea citită.
Cartea bine aleasă poate fi un tovarăş într-o călătorie la
munte sau la mare, sau în orele de destindere petrecute la bunici,
este un prieten care nu deranjează pe nimeni, nici nu plictiseşte,
nici nu cere condiţii speciale pentru a fi citită. Este suficient
să avem dragoste de carte, să o avem tot timpul la noi, să o
deschidem şi să o citim. Astfel ne îndrumă şi Mihai Sadoveanu
spre lectură: “Acuma, copile, soarbe cu sufletul curat cuvintele.
Păstrează cu scumpătate învăţătura şi nu o lăsa,
păstreaz-o, căci ea este frumuseţea cea mai aleasă, avere
ascunsă şi tăinuită!”, Thomas Carlyle consideră că “o
carte este singura nemurire care există. Dacă a fost scrisă din
inimă, carte a va atinge inimile celor care o citesc”, iar Henry
Ward Beecher apreciază cărţile ca fiind “ferestrele prin care
sufletul priveşte afară”.
Nu se poate sublinia îndeajuns importanţa lecturii pentru formarea
copiilor, respectiv a indivizilor.
Tudor Arghezi spunea : “trăind în strâmtoare şi hulă, omul a
izbutit să se răscumpere şi să se depăşească, născocind
graiul scris şi, în sfârşit, cartea...Uite, mii de inimi şi
minţi trăiesc lângă tine, rafturile tale…”

Profesor
limba şi literature română,

Dumitraşcu Alina-Lucia
Şcoala
Gimnazială Coşereni, jud. Ialomiţa

ELEMENTE DE TERAPIE MUZICALĂ

Elena Diana Trif
Centru Pedagogic Curativa Simeria, Hunedoara, Simeria

Terapia prin muzică sau Meloterapia e încadrată în vasta arie a
psihoterapiei prin artă. Meloterapia e o metoda psihoterapeutică
foarte complexă care poate
induce schimbări pozitive în conduita umană și are capacitatea
de a trata dereglărilor fizice, mentale sau emoționale. Ea dă
rezultate excelente în îmbunătățirea potențialului
intelectual, stimularea inteligenței și a capacității de
învățare, dezvoltarea creativității și a imaginației,

activarea gândirii și activarea atenției, eliminarea stresului,
reducerea anxietății provocate de procedurile medicale, calmarea
durerilor, ameliorarea calității vieții bolnavilor, instalarea
unui somn de mai bună calitate, ameliorarea stării
nou-născuților, reducerea depresiei, ameliorarea stării de
spirit. Alte arii de interes ale meloterapiei se regăsesc în
interacțiunile personale și, ca o consecință, în rezolvarea
problemelor de relaționare socială.
Este un domeniu de specializare cu un foarte larg spectru de
informație, având în vedere faptul că reunește valori și
cunoștințe din estetică, sonologie, teoria muzicii, armonie,
folclor, istoria muzicii, psihologie, psihopatologie, psihoterapie.
Muzica declanșează procese afective dintre cele mai variate și
neașteptate, de la emoția muzicală, cu o gamă largă de
manifestare-bucurie, trăire interioară, sentimentul armoniei,
înălțare spirituală, până la descărcări de exaltare
colectivă. Abilitatea de a aprecia şi a răspunde la muzică este
o calitate înnăscută a fiinţei umane. Această abilitate de
obicei rămâne nealterată de către handicap, rană sau boli şi
nu depinde de educaţia muzicală în general.
În funcție de activitățile care le sunt solicitate copiilor,
meloterapia are două forme :
Forma activă sau directă - constă în diverse activități
muzicale desfășurate de copiii înșiși, muzică vocală sau
istrumentaă, executată individual sau în grup.
Forma receptivă sau indirectă - când copiii ascultă muzica. În
cadrul acestei variante, pasivitatea copiilor nu este totală
deoarece activitatea de recepți e solicită, prin ea înseși, un
anumit grad de participare a acestora.
Să cânţi sau să asculţi muzică este ceva mai mult decât o

simplă distracţie, este ceva
asemănător unei înălţări spirituale, ceva ce rămâne şi
după ce încetează interpretarea şi care menţine sau redă
sănătatea minţii şi chiar a corpului.
De la începuturile societăţii umane, bărbaţii şi femeile au
trebuit să facă faţă bolilor fizice şi psihice. Şi ce oare au
considerat ei ca fiind sursa acestor rele? Dacă era vorba despre o
rană provocată de cuţit, săgeată sau piatră, răspunsul era
clar. Dar pentru multe feluri de boli răspunsul nu era la fel de
evident. Omul primitiv nu cunoştea bacteriile sau viruşii sau
degenerarea
celulelor. Boala era de origini supranaturale, provocată de
vrăjile unui duşman sau de spiritele supărate a celor morţi.
Singura manieră de apărare era folosirea magiei. În societăţile
primitive, aceasta însemna folosirea unui vraci sau şaman,
singurul care avea tehnicile şi „echipamentul” necesar.
Elemente de bază în muzică
Școlile care se ocupă de copii ,,nevoiași de îngrijiri
sufletești,, nu își propun să formeze ,,specialiști,, ci oameni
care să facă față vieții cotidiene. Prin activitatea muzicală
se urmărește o dezvoltare armonioasă a individului ținând seama
de cele 3 caracteristici importante: GÂNDIRE, SIMȚIRE, VOINȚĂ.
Fiind cea mai complexă artă, în același timp accesibilă tuturor
oamenilor, muzica dispune de cel mai fin și mai penetrant
limbajartistic –SUNETUL- dispune de patru însușiri: înălțime,
durată,
intensitate și timbru.
Cele trei elemente de bază de care trebuie să se țină cont în
muzică sunt : RITMUL, ARMONIA, MELODIA.
Ritmul în muzică se referă la succesiunea organizată a duratei

sunetelor. Utilizarea sa judicioasă facilitează dezvoltarea
facultăților psihice superioare ale ființei umane, a valorilor
sale etice. El prezintă rezonanțe diferite la o persoană sau la
alta, în funcție de vârstă, starea de sănătate, dispoziție
sufletească de moment sau nivel cultural.
Ritmul ne îndeamnă la mișcare, deci cere act de voință.
Armonia se referă la îmbinarea melodică a sunetelor și
sebazează pe tehnica acordurilor, specifică compoziției. Pentru a
simți armonia unei melodii facem apel la simțire
Melodia, ca rezultat final al unei creații muzicale, reprezintă
,,o succesiune de sunete îmbinate după regulile ritmului și ale
modulației pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv,exprimată
într-o compoziție muzicală. Pentru a descifra un cântec și a-i
afla melodia avem nevoie de sistemul nostru neuro-senzorial, deci
avem nevoie de gândire.
În cadrul meloterapiei, propunătorul trebuie să fie interesat,
în special, de efectul pe care îl are muzica utilizată sub
diverse forme, ca mijloc pentru recuperarea personalității
individului normal sau cu deficiențe și una dintre modalități ar
putea fi utilizarea instrumentelor muzicale.
Aspecte terapeutice ale meloterapiei
Cele mai primitive instrumente muzicale din Asia şi Europa erau
arcul, flautul şi cornul. Toba era făcută dintr-o bucată de
piele întinsă peste o ramă şi producea un sunet bubuitor. Arcul
vânătorului, băgat la un capăt în gura vânătorului, care
funcţiona pe post de cutie
de rezonanţă, a devenit un arc muzical care producea o vibraţie,
de aici dezvoltându-se harpa. Flautul, din os, producea nişte
sunete şuierătoare. Cornul, făcut din cornul unui animal, era un
fel de trompetă.

Ştim că toate aceste instrumente funcţionau producând nişte
vibraţii, iar înălţimea sunetului depindea de frecvenţa
vibraţiilor. Dar pentru mintea omului primitiv, singura explicaţie
era că sonorităţile misterioase erau voci care existau în acele
obiecte (sunetul unui gong de metal era vocea spiritului care locuia
în metal).
Toate instrumentele pe care le-am menţionat erau făcute din
părţi ale unor animale moarte aşa că era foarte uşor să se
creadă că sunetele produse veneau de pe cealaltă lume.
Regăsim ideea că animalele moarte pot vorbi prin intermediul
instrumentelor care au fost făcute din ele, în literatura
greacăşi cea de după, însă fără a mai fi luată foarte în
serios, mai degrabă având valoarea unei metafore sau poveşti.
Se spune că Pythagoras obişnuia să le cânte discipolilor săi
acompaniat de liră, pentru a-i aduce într-o stare de linişte, sau
chiar uneori cântau cu toţii.
În China antică se compunea muzica pentru a conferi o stare de
bine fiecărui organ în parte. Se folosea un anumit instrument
pentru interpretarea fragmentelor muzicale benefice fiecărui organ
astfel: pentru plămâni – clopote, pentru inimă – instrumente
cu coarde, pentru rinichi – tobe,
pentru ficat – flaut.
Cele mai importante instrumente muzicale utilizate, astăzi, în
terapia muzicală sunt:
1. TOBA. Ea ne dă ritmul, ne trezește în mișcare (membre),
modelează ritmul prin VOINȚĂ.
2. LIRA (bourdon, harpa, alto etc.) Ea e mai mult decât vioara, ne
aduce într-un echilibru, în armonie, liniștește iar sunetele ei
sunt ca o respirație regulată. Acționează mai mult în simțire
(inimă), în viața de sentiment.

3. FLAUTUL (interval, pentatonic, diatonic etc). Cu un minim de
mișcare cântăm la flaut o melodie, reglând, conștient,
respirația. Tonurile au un efect de trezire, deci e mai treaz în
GÂNDIRE, imaginație.
Există desigur o multitudine de instrumente muzicale cu efecte
benefice asupra ființei umane ca instrumentele de percuție, cum ar
fi castanietele, clopotele, tamburinele, țambalele, xilofoanele
care facilitează comunicarea, mai ales în cazul copiilor cu
deficiență mintală severă sau al celor timizi și anxioși ;
vioara, xilofonul, pianul, chitara etc. dar despre acestea vom vorbi
cu altă ocazie.
La copiii cu deficiențe meloterapia este folosită, în special,
în stabilirea unui alt tip de comunicare, diferit de cea verbală.
Principalul obiectiv al meloterapiei este acela de a stabili
contactul cu copilul și de a facilita comunicarea între el și
educatorul/profesorul transformat în terapeut. Astfel contează mai
puțin nivelul de dezvoltare al aptitudinilor muzicale pe care
aceștia le au, deoarece în această situație muzica este
utilizată în terapie datorită valențelor sale estetice.
Lucrând cu copilul în mod individual, (prin terapie individuală
și nu numai), acesta se întâlnește cu viețuirea propriului său
destin. El se confruntă cu propriul său handicap pe care va trebui
să-l învingă mereu și mereu. Felul în care inițiatorul
programului înțelege acest lucru va contribui la succesul
intervenției și la nașterea bucuriei pe care copilul o va
resimți exersând.
Copilul e privit ca un tot unitar și deci vom lucra cu întreaga
lui ființă, cu individualitatea fiecărui copil, prin intermediul
muzicii. Astfel trupul va deveni mai accesibil, mai receptiv pentru
impulsurile care vin din interiorul său. El poate ajunge un organ

flexibil și armonic, un instrument dirijat de forțele sale
sufletești.
Declanșarea procesului meloterapiei pornește de la evaluarea
generală a fiecărui copil, în funcție de nevoile căruia se vor
selecta obiectivele ce urmează să fie atinse. Aceasta se face prin
studierea dosarului copilului, informații dobândite de la familie
și de la ceilalți membrii ai corpului didactic, observarea și
studierea atentă a preferințelor sale muzicale și cunoașterea
experiențelor anterioare din domeniul muzicii. Se pot folosi, de
asemenea, diverse categorii de teste, aplicate cât mai devreme
posibil, deoarece, cu cât se declanșează mai de timpuriu
activitatea terapeutică, cu atât cresc șansele de a se obține
efecte mai substanțiale în planul recuperării.
Dar, oricât de mult ne-am dori să reușim în ceea ce ne propunem,
trebuie să ținem cont că nu putem lucra nimic cu un copil care
nu-și dorește acest lucru. De aceea vom căuta unde anume se află
acea picătură de voință pe care, adesea, o ascunde, la prima
vedere și de aici să începem căutarea și intervenția.
Exerciții practice
Și la final voi prezenta câteva exerciții specifice care au dat
rezultate în decursul intervențiilor de până acum asupra
difertelor categorii de copii dar mai ales asupra copiilor autiști
sau greoi în mișcare.
Terapia activă
• Mers înainte, pe bătaia tobei, în timp ce se redau tonuri
înalte, respectiv mers înapoi, cu închiderea ochilor și
redareade sunete joase ;
• Bătăi în tobă cu piciorul și interpretarea unor melodii
puternice, în spatele copilului – pentru copiii surzi ;
• Exerciții de percepere a înâlțimii sunetelor, cu sprijinul

brațelor care descriu pooziția sunetului (înalt – sus, mediu–
la mijloc, bas –jos),
• Cântece ritmate și exerciții ritmmice realizate, efectiv
cucopilul, 1 :1, acesta fiind condus, în pereche, de la spate
–pentru copiii greoi în mișcare mai ales,
• Mers ritmic pe cerc, schimbând direcția (dreapta, stânga,
înspre interiorul și exteriorul cercului),
• Ritmuri, executate individual, în oglindă, în canon, de la
simplu, la complex,
• Ritmuri executate pe baza duratelor muzicale (notă întreagă,
doime, pătrime, optime, șaisprezecime), folosind brațele,
înalternanță cu picioarrele,
• Exerciții de sincronizare pe tact și ritm,
• Evidențierea pauzelor prin interpretări evidente – mai ales
pentru autiști, aceștia având probleme cu opririle/schimbările,
• Exerciții de armonie cu redarea unui sunet personalizat șiemis
la întâmplare, respectiv intonarea unui sunet comun tuturor
participanților la exercițiu și cântat la unison,
• Râs pe gama „DO major” și exerciții de continuare a unei
melodii începute de terapeut,
• Inițierea unor ritmuri, bătând cu degetul în masă și pe
care să le imite sau continue – mai ales pentru autiști,
• Mânuirea mai multor instrumente muzicale/orchestră cu
instrumente convenționale și neconvenționale – improvizații
diverse,
• Exerciții de comunicare de tipul întrebare-răspuns executate
la același tip de instrument sau la instrumente diferite,
• Sprijin acordat prin atingere,
• Exerciții de evidențiere a calității sunetului (tare-încet,
lent-repede),

• Pași de dans și audiții muzicale,
• Acompanierea unor cântece cunoscute cu diferite
instrumente/jucării muzicale sau/și bătăi din pălmi, picioare,
• Alegerea instrumentului muzical, a exercițiilor propuse cât
și a modalității de execuție, în funcție de boala sau/și
temperamentul copilului.
Terapia reflexivă :
a. Pentru calmarea sistemului nervos și a stărilor de agitație :
F. Shubert - ,,Ave Maria,, ; L. Beethoven - ,,Concertul Imperial,, ;
F. Schopin - ,,Valsurile,, ; G. S. Bach - ,,Preludiile,,
b. Pentru tonifiere: G. Verdi - ,,Marșul din Aida,, ; R. Wagner -
,,Marele Marș,, ;F. Liszt - ,,Rapsodia ungară,,
c. Efect reconfortant: J. Strauss - ,,Voci de primăvară,, ; F.
Liszt - ,,Vis de dragoste,, ; C. Porumbescu - ,,Balada,, ; P. I.
Cheaikovski - ,,Lacul lebedelor,,
d. Pentru surmenaj intelectual: J. Bach - ,,Fugile,,
e. Pentru calmarea durerilor: M. Ravel - ,,Rapsodia spaniolă,, ; L.
Beethoven - ,,Simfonia pastorală nr. 6,, ; F. Chopin - ,,Concertul
nr. 1 în mi minor,, ; P. J. Cheaikovski - ,,Simfonia nr. 6,,
Chiar dacă, uneori, drumul e care ne propunem să pășim cu
acești copii,,nevoiași de îngrijiri sufletești,, este anevoios,
plin de piedici, opuneri, „evadări”, nemulțumiri, temeri,
nesiguranțe, ideea de bază care trebuie să ne întărească și
să ne motiveze este aceea că, asemenig rădinarului care sădește
mai întâi și culege roadele mai pe urmă, și munca noastră va
avea cândva rezonanță și efect.

Actul predarii, intre traditional si modern

Anda Soare
Scoala Gimnaziala Perieti, Ialomita, Perieti

Actul predării, intre traditional si modern
SOARE ANDA-RODICA, profesor gr. I limba franceza
Scoala Gimnaziala Perieti, com. Perieti, jud. Ialomita

Eficienţa procesului de învăţămant este influenţată de mai
mulţi factori-stilul de predare si atitudinea (reacţia) elevilor
faţă de stilul folosit, respectiv de metodele aplicate în cadrul
lecţiilor.

În ceea ce mă priveşte, consider că nu este suficient să ştii
ce să comunici şi nici să cunoşti bine elevii. Meseria de
profesor al cărei câmp lexical cuprinde noţiuni precum: tact
pedagogic, stăpânire de sine, răbdare, dăruire, dragoste faţă
de profesie, vocaţie, măiestrie pedagogică, "metodă", nu ţine
nici de tradiţionalism, nici de modernism, ci de stilul propriu de
predare. Un profesor bun se caracterizează prin simpatii,
capacitatea de a sesiza şi înţelege nevoile şi problemele
elevilor, de a se identifica cu ei, adaptându-şi comportarea
didactică şi afectivă la nevoile lor. Pentru a crea relaţia de
simpatie autentică între el şi elevi, profesorului îi sunt
necesare unele calităţi: interesul faţă de copii şi dorinţa de
a-i ajuta să se pregătească pentru viaţă, pasiunea pentru
meserie, echilibru sufletesc, sinceritate, competenţă
profesională şi o concepţie pedagogică modernă.
În plus, consider că, faţă de cel clasic, profesorul
modern adoptă cu plăcere modelul comunicării multidirecţionale -
stil de comunicare la care profesorul va ajunge treptat, în
funcţie de maturitatea intelectuală a elevilor şi de pregătirea
lor pentru cercetare şi dialog, creând în acelaşi timp o
relaţie de simpatie, de respect şi încredere între el şi elevi,
pe de o parte, şi între elevi, pe de altă parte.
Diferenţa dintre clasic şi modern este remarcată şi în notele
dominante ale personalităţii profesorului în predare: înainte
era vorba de un stil extremist (doar el era în centrul atenţiei,
exagerând diferenţele dintre elevi şi strategiile specifice);
acum, stilul are la bază iniţiativă în acţiune, stimulare,
obiectivare, organizare şi flexibilitate. Tipologia profesorului
modern este configurată prin metode esenţiale, un stil aparte de
reuşită. Dacă, în trecut, actul de predare era centrat pe

profesor, minimizând rolul elevului, în prezent, stilul de predare
s-a îmbunătăţit, fiind centrat pe elev, favorizând comunicarea
interactivă (elev-grup, elev-elev, profesor-elev, grup –
profesor). Astăzi, strategiile de predare urmăresc folosirea celor
mai adecvate metode şi procedee de predare, corelate mijloacelor de
învăţământ moderne, în baza alternării, îmbinării formelor
de organizare existente.
Aş concluziona prin faptul că duşmanul profesorului nu este
metoda nepotrivită, ci automatizarea metodei bune.

Les bandes dessinées en classe de FLE

Eliza Sultana
Colegiul National "Constantin Carabella" Targoviste, Dambovita, Targoviste

Les bandes dessinées en classe de
FLE

prof. Sultana Eliza
C. N. „Constantin Carabella”, Târgovişte

De la lecture d’images à l’écriture d’histoires

Nous savons tous combien nos élèves aiment les BD, c’est pour
cela qu’il faut les introduire dans la classe de FLE. Quel sont
les buts visés? Les voilà:
Susciter l’attention des élèves sur les images, le procédé
discursif des images, et sur la relation texte-image; appeler leur
curiosité face à l’extrait de l’histoire-source, faire
reconnaître les clichés culturels, découvrir et/ou analyser la
façon de créer la tension ainsi que les éléments de la trame;
permettre à l’élève d’entrer en jeu, d’exposer ses attentes
face à l’histoire, d’émettre des hypothèses, donc
d’anticiper et de s’exprimer, d’imaginer une histoire et par
là: créer le besoin d’apprentissage, la demande réelle de
moyens langagiers, de lexique, de conjugaison, de grammaire de la
phrase ou/et de grammaire textuelle. A ce moment, l’enseignement
traditionnel intervient avec force mémos, recours à la grammaire
de la langue, explications de l’enseignant, entrainement et
exercices appropriés qui prennent un sens, qui se situent “là
où on les attendait”, là où l’on en besoin.
Matériel: un extrait de BD et des ressources grammaticales: une
grammaire classique ou un simple “précis grammatical”, les
fiches techniques traditionnelles de l’enseignant ou des
“mémos” sur les écueils-contenus attendus (en fonction du
niveau de la classe).

Objectifs : lecture d’images: décrire et interpréter oralement
un document, commenter des informations données par l'image,
exprimer une opinion, un point de vue; formuler des hypothèses et
anticiper une “histoire”: proposer des “suites” et des

antécédents; créer une histoire (raconter oralement et par écrit
des épisodes)
Niveau : adaptable à tout niveau (connaissances de base de la L2
nécessaires)
Temps : une séance de 2h-leçons pour la mise en place de
l’activité (déjà une activité en soi) ensuite, le nombre de
leçons à décider en fonction du “produit” et des
apprentissages attendus;
Déroulement:
La première phase, mise en place de l’activité (qui comprend les
4 étapes ci-dessous) prendra 2 heures-leçons quel que soit le
degré des élèves; en effet avec des classes ayant encore peu de
moyens langagiers, le recours aux données linguistiques sera plus
important pour des productions orales encore peu élaborées, les
élèves de classes avancées produiront des “extraits”
d’histoires ou des récits articulés, cohérents et, suivant le
travail de groupe, à négocier ou à défendre dans les
interactions “plénières”.

Etapes:
1. lecture d’images:• tous les élèves “lisent” l’extrait
de BD et disent (décrivent) ce qui se passe (compréhension
globale); observation générale des images et du message
(“contenu”), les élèves disent ce qu’ils voient en utilisant
le questionnemnt: qui? où? quoi? quand? comment? combien?• le
cadrage choisi par le dessinateur est interprété comme message
(gros plan, plan rapproché);
• les “bulles”: rapport images-textes (ce que dit le texte, ce
que montre le dessin) + niveau de langue.
2. au-delà des images:

Tout ce que nous savons en plus grâce aux dessins (situation
géographique, temps horaire et climatique, situation “sociale”,
confort, mode de vie, etc.) quelles connaisances ou souvenirs
nous permettent de décoder les images; quelles attentes cela
va-t-il créer en nous? quels sont les éléments clés qui donnent
des “pistes”pour une histoire;

3. suite proche:
Les élèves en groupe (de 3-4) prévoient la suite proche de cette
séquence d’images, ils imaginent et expriment ensuite aux autres
groupes leur idée de ce qu’on pourra montrer dans les prochains
6-8 dessins (ils répondent à la question “qu’est-ce qui va se
passer juste après?”

4. hypothèses:
Les élèves répondent maintenant à la question “pourquoi?”
les sous-groupes essaient de formuler des hypothèses sur la
situation, les agissements du personnage principal, sur les raisons
possibles qui l’ont conduit à faire/dire ce qu’il dit/fait;
dans la deuxième phase: écriture d’autres séquences à tous
niveaux d’apprentissage mais avec des difficultés ou des
contraintes adaptées (ces “séquences” peuvent être proposées
par les élèves eux-mêmes)

5. écriture(s):
En devoir individuel, ou en travaux de groupe à la séance
suivante: faire rédiger la scène du début (première page de la
BD), ce qui se passe juste avant la séquence reçue, créer et
décrire le décor/l’ambiance (en suivant les différents types de
“roman” ou en ayant négocié de ne travailler que sur un type);

après avoir négocié la trame, faire écrire à chaque groupe un
chapitre; la séquence finale (dénouement) est proposée/négociée
par les élèves (ou un groupe): faire raconter, décrire, expliquer
ou argumenter le déroulement qui porte à ce dénouement; etc.

Attention:

Les évènements de départ (BD reçue et décodée, choix faits,
décisions prises) doivent être maintenus pour la cohérence du
“texte” global et pour la pertinence des éléments ajoutés
(temps - lieux - époque - personnages). Dans la deuxième phase on
va donc mettre en place les différents exercices et développements
qui, à partir de ce point de départ, permettent d’articuler le
parcours d’apprentissage, de placer les “unités” et les
contenus langagiers et linguistiques.

Développements

• On pourra (en collaboration avec “dessin”) dessiner quelques
planches et créer les textes des bulles (scènes d’ouverture,
finales, éléments incongrus ou éléments-clés); faire rédiger
des dialogues et les interpréter (jouer les scènes inventées);
préparer et “interpréter” un procès (ou un interrogatoire)
d’un personnage; inventer des “suite au prochain épisode”
donc choisir les éléments qui créent le suspens; bien sûr lire
la BD originale;

Lecture d’image:

• en réponse à la question “qui ?-”un homme, il a des

cheveux noirs, il a l’air négligé, il a peur, il cherche
quelqu’un, etc.
• en réponse à la question “quoi ?-”une boucle d’oreille
qui a disparu / une personne qui se cache, qui rôde, dans la
forêt, etc.• en réponse à la question “qu’est-ce qui se
passe?-”l’homme veut essayer de surprendre / de prendre la
“personne”; il guette la nuit dans la forêt, il attend que la
personne apparaisse, il surveille, etc.

Rolul psihologiei pozitive în educație

Alina Elena Turcescu
Colegiul National "I.C. Bratianu" Pitesti, Arges, Pitesti

Prof.gr.did.I Alina Elena Turcescu,
Colegiul Național ”Ion C. Brătianu” Pitești
Articolul prezent își propune să demonstreze necesitatea
introducerii psihologiei pozitive în educație. Deși psihologia
pozitivă a fost concepută ca practică terapeutică menită să
amelioreze deteriorarea indicatorilor sociali generali, ea singură
nu poate să constituie remediul. În opinia fondatorului
psihologiei pozitive, Martin Seligman, educația este cea mai
importantă armă în combaterea și prevenirea problemelor de
natură psihologică cu care se confruntă societatea și, mai ales,

tinerii. O adevărată epidemie de depresie, pesimism și respect de
sine scăzut constatat la tânăra generație este nu doar una
dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății mintale,
dar, de asemenea, devine o problemă socială și economică gravă.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii , depresia mentala este
principala cauză de handicap și a devenit din anul 2000 a patra
problemă gravă de sănătate în întreaga lume. Mai mult,
experţii Organizației Mondiale a Sănătății estimează că
până în anul 2020 depresia va deveni a doua cea mai mare
problemă de sănătate din lume. De asemenea , susținătorii cei
mai de seamă ai psihologiei pozitive, printre care și Seligman, se
așteaptă la o epidemie de depresie care va fi deosebit de
periculoasă , având în vedere faptul că depresia afectează din
ce in ce mai mult persoanele tinere. Conform indicatorului DALY, în
grupa de vârstă 15-44 ani depresia este acum a doua mare cauza de
invaliditate , în timp ce sinuciderea este una dintre cele mai
frecvente cauze de deces în întreaga lume , în special printre
tineri ( OMS site-ul oficial , 2010).
În aceste condiții, discuția despre rolul educației, prin
școală în special, în ameliorarea și prevenirea acestor
probleme, devine una foarte serioasă. Dar educația poate să
atingă aceste obiective doar dacă psihologia pozitivă își face
loc între practicile și metodele de lucru ale profesorilor. Un
studiu realizat de psihologi pe baza un sondaj referitor la
publicațiile psihologice apărute de-a lungul a zece ani arată că
educația a fost corelată cel mai des cu teme negative, nu
pozitive. Acest aspect este valabil și pentru alte domenii de
abordare științifică, nu doar pentru educație: cercetările
sociologice și psihologice sunt înclinate mai des către patologie

și fenomene negative, decât către fericire și fenomene pozitive.
Studierea arhivelor electronice referitoare la studii psihologice
arată că un articol pozitiv ce vorbește despre bucurie,
satisfacție, fericire etc. apare o dată la douăzeci de articole
ce tratează emoțiile negative precum anxietate, furie, depresie,
agresivitate, prejudecată etc. Însă aici ne preocupă educația.
Este, într-adevăr, mult mai ușor să discutăm despre lucrurile
negative din educație, să diagnostiăm și analizăm
deficiențele, decât ceea ce constituie aspecte pozitive în
educație. Este mai ușor să cerți, să pedepsești, în loc să
ierți, să îndrepți, să temperezi, să empatizezi. Însă tocmai
de aici pleacă întreaga problemă. Abordarea negativă naște
negativitate, refuz. Nu-i putem învăța pe elevi să gândească
pozitiv și să aibă încredere în ei dacă majoritatea
discursurilor cu care îi obișnuim sunt generatoare de emoții
negative. La aceasta se adaugă faptul că în întreaga societate
și mass-media sunt accentuate mai ales aspectele negative; știrile
au devenit momentul de maximă încărcare negativă a zilei în
care morții, violatorii, criminalii, hoții, mincinoșii,
corupții, infidelii sunt subiectul principal de discuție.
Dar ce este de fapt psihologia pozitivă? Ea a apărut ca o reacție
la psihologia clasică ce, după al doilea război mondial, s-a
preocupat doar de bolile mintale și problemele psihologice.
Această fixare pe patologie a condus la eliminarea din calcule a
individului împlinit și, prin aceasta, a faptului că poți folosi
în interesul oamenilor punctele forte pe care aceștia le au.
Obiectivul declarat al psihologiei pozitive este să schimbe
paradigma psihologică spre calitățile oamenilor. Ea se bazează
pe trei aspecte fundamentale: experiența de viață pozitivă a
celor care experimentează emoții pozitive, exploatarea

trăsăturilor pozitive de personalitate cum sunt virtuțile,
aptitudinile și accentuarea instituțiilor sociale pozitive cum
sunt familia puternică, democrația, educația ce promovează
dezvoltarea pozitivă. Psihologia pozitivă se concentrează pe
înțelegerea, explicarea și sprijinirea fericirii și
bunăstării, precum și pe descoperirea factorilor care
influențează aceste stări. Ea nu trebuie confundată cu mult
discutata gândire pozitivă care nu se bazează pe informații
științifice și consideră în mod dăunător că este suficient
să te gândești pozitiv la un lucru ca acela să se întâmple.
Prezența psihologiei pozitive în educație înseamnă preocuparea
de a dezvolta la tineri stima de sine, încrederea în sine și
sensul vieții pentru a-i putea forma ca membri activi în
societate. Această abordare pune în legătură educația cu ideea
de învățare pe tot parcursul vieții pentru că obiectivele ei
sunt acelea de a construi un model teoretic și aplicativ al unei
vieți bune. Pentru acesta este nevoie de renunțarea la abordarea
fatalistă care vede în determinările biologice, socio-demografice
ale unui individ un fel de date imuabile ce îl fac prizonierul
propriilor caracteristici. În opinia lui Seligman, abordările
pesimiste despre viitor împiedică dezvoltarea adecvată a unui om.
El sugerează că educația trebuie să privească spre viitor, să
se concentreze asupra emoțiilor pozitive, angajamentului social,
căutarea sensului, armoniei în relațiile umane, realizărilor
pozitive, voinței și libertății, sănătății și dezvoltării
personale și a rezilienței. Psihologia pozitivă în educație
este constituită de exploatarea următoarelor metode: Mai întâi,
inducerea unei atitudini optimiste prin schimbarea modului în care
persoana interpretează evenimentele într-unul pozitiv;
experimentele au arătat că nivelul de toleranță în fața

succesului și a eșecului a fost mai mare la grupurile
experimentale ce au participat la programe de creștere a
rezilienței, în raport cu grupurile de control care nu au
participat. A doua metodă este implicarea activă socială a
tinerilor pentru că identificarea și punerea la lucru a punctelor
forte ale unui individ conduc la dezvoltarea a șase virtuți
considerate a fi un fel de clasificare asemenea DSM (Statistica
Disfuncțiilor Mentale) doar că centrată pe aspectele pozitive,
numite puncte forte ale caracterului și virtuții (CSV), care sunt
înțelepciunea, curajul, umanitatea, dreptatea, cumpătarea și
transcendența. A treia metodă este încurajarea emoțiilor
pozitive. Starea de bine nu este doar efectul unei prosperități,
ci și cauza acesteia. Experimentele arată că emoțiile pozitive
extind repertoriul de gânduri și modelele de comportament,
diminuând, astfel, vulnerabilitatea unei persoane. De asemenea,
toate experimentele realizate cu copii au arătat că emoțiile
pozitive, motivațiile pozitive au condus la o capacitate de
învățare mai rapidă a copiilor decât în cazul abordării
unor motivații negative. O metodă concretă în acest sens este
aceea în care copiilor li se cere să povestească trei lucruri
care s-au soldat cu succes, cu efecte pozitive care s-au petrecut
în ziua precedentă, indiferent dacă sunt lucruri importante sau
nu, și să explice apoi care este cauza succesului. Cei care au
participat la astfel de jocuri au manifestat o prelungire cu până
la șase luni a stării de fericire.
În condițiile creșterii stării de depresie și de insatisfacție
a vieții personale în rândul tinerilor, introducerea și
folosirea acestor metode în educație devine un lucru necesar și
urgent. Școala este locul cel mai potrivit pentru punerea în
practică a acestor modele de comportament, mai ales că ea este cea

care formează într-o măsură semnificativă personalitatea
tinerilor.
Bibliografie:
Martin E. P. Seligman, Randal M. Ernstb, Jane Gillhamc, Karen
Reivicha, Mark Linkinsd, Positive education: positive psychology and
classroom interventions, Oxford Review of Education, Vol. 35, No. 3,
June 2009, pp. 293–311

Dezvoltarea europeană a școlilor

Corina Rotaru
Liceul Teoretic "Emil Racovita" Galati , Galati, Galati

Dezvoltarea europeană a școlilor

Program Erasmus+, care este în vigoare din 2014, aduce o nouă
viziune privind conceperea și implementarea proiectelor, echipele
manageriale trebuind să fie activ implicate, în vederea
îndeplinirii Planului de Dezvoltare Europeană a școlii.
În ultimii ani implicarea instituțiilor de învățământ în
derularea proiectelor europene a devenit din ce în ce mai

puternică. Treptat, de la Proiectele Phare, la proiectele cuprinse
în Programul de învățare pe tot parcursul vieții din perioada
2007-2013, sub diferite forme, de la exerciții, până la aplicarea
reală, cele mai multe școli și licee au avut propria contribuție
la ancorarea în didactica europeană, atât la nivel individual,
cât și instituțional. Sunt convinsă că fiecare proiect a adus
multiple beneficii educaționale școlilor aplicante. Voi prezenta
câteva argumente din care să reiasă importanța ultimului proiect
finalizat în dezvoltarea instituțională a liceului nostru.
Liceul Teoretic “Emil Racoviță“ din Galați a derulat în
perioada 2013–2015, în parteneriat cu Istituto d’Istruzione
Superiore „N. Pizi” din localitatea Palmi, Italia, proiectul
bilateral Comenius intitulat “Plantele în tradițiile naționale
și europene”.
Derularea proiectului a fost o bună ocazie pentru întregul
colectiv didactic al liceului de a fi informați în legătură cu
alte abordări didactice ale conținuturilor, care le-ar putea aduce
rezultate mai bune în munca cu elevii. Profesorii au reușit să
cunoască în detaliu sistemul de învățământ din Italia,
datorită prezentărilor realizate de instituția parteneră, precum
și prin numeroasele discuții și dezbateri, pe parcursul
întregului proiect.
Colegii participanți în proiect sunt persoane cu o experiență
bogată în învățământ și în activitățile de instruire.
Aptitudinile noastre, didactice și manageriale, de colaborare și
lucru în echipă, s-au îmbunătățit datorită schimburilor de
opinii și idei cu profesorii italienieni, privind activitatea
școlară la toate nivelurile. Motivarea pentru perfecționare a
profesorilor a crescut și întregul personal din cele două licee
s-a mobilizat exemplar pentru derularea în bune condiții a

activităților din proiect.
Am primit foarte multe materiale, manuale și auxiliare didactice,
pe care le-am utilizat în activitatea la clasă cu elevii.
Perfecționarea lingvistică în studiul limbilor engleză și
italiană a permis schimbul de opinii. Documentarea și prezentarea
materialelor, comunicarea pe parcursul întregului proiect, s-au
bazat pe îmbunătățirea utilizării mijloacelor electronice. Au
fost cumpărate un microscop, un laptop și un videoproiector care
vor contribui la diversificarea metodelor didactice, permițând
integrarea IT în lecții.
Produsele finale elaborate în colaborare cu colegii italieni sunt
un real sprijin în activitatea didactică. În cei doi ani, foarte
importante au fost elaborarea și editarea Ghidului de conversație
în limbile română, italiană și engleză, a Calendarului și
Atlasului botanic cu plante aparținând celor doua arii geografice
în care sunt situate liceele noastre.
Elevii au aflat lucruri deosebite participând la activitățile
didactice comune în Italia și România. Toate activitățile s-au
bazat pe munca lor, sub coordonarea profesorilor. Ne-am propus să
realizăm împreună activități interesante, atât în
laboratoarele liceului, cât și pe teren. În cadrul
mobilităților, elevii s-au implicat activ în derularea
experimentelor de laborator, lucrând efectiv și prelucrând
datele. Ca urmare, am constatat o ameliorare a rezultatelor școlare
ale elevilor noștri, la toate nivelele.
Am folosit cunoștințele dobândite în proiect pentru
diversificarea ofertei educaționale. Se desfășoară discipline
opționale care includ cunoștințele dobândite prin proiect.
O noutate în abordarea privind studiul limbilor străine a fost
introducerea ca disciplină opțională a limbii italiene,

începând cu clasa a V-a, din anul școlar 2015 - 2016.
Implicarea activă a părinților în proiect a fost un real
câștig pentru liceul nostru. Din observațiile directe și din
analiza chestionarelor privind impactul proiectului asupra
părinților apreciez că a crescut interesul acestora pentru
activitățile școlii, au fost încântați de interesul copiilor
privind învățarea unei limbi străine, au observat o creștere a
responsabilității copiilor, au constatat că s-au pus bazele unei
rețele de comunicare între familiile din țările partenere și au
fost multumiți deoarece copiii lor au avut șansa să
călătorească, să cunoască direct o altă cultură și și-au
completat portofoliile personale. În concluzie, părintii au
valorificat această oportunitate de colaborare cu școala și au
contribuit mai mult la dezvoltarea educațională a propriilor copii
și a instituției.
Proiectul a avut un impact semnificativ și asupra comunității
locale. Asociația italienilor din România, RO. AS. IT., prin
filiala din Galați, s-a implicat activ în toate etapele
proiectului. Dezvoltarea acestei colaborări se datorează d-lui
președinte Traian Dell’Agnollo care ne-a sprijinit permanent. Am
participat, cu grupuri de elevi, la sărbătorirea Zilei Naționale
a Italiei în cadrul comunității italiene. Contăm și pe viitor
pe o bună colaborare pentru derularea noilor proiecte. Corul
liceului a prezentat piese din repertoriul italian la serbările
școlare și la Consiliul Județean când au fost sărbătorite
minoritățile naționale.
În Italia am vizitat școli, localități, muzee, am cunoscut
oameni noi și am fost fascinați de tot ce am observat, de cultura
și civilizația italiană. La rândul nostru, am dorit ca elevii
și profesorii italieni să fie familiarizați cu realitățile

românești, cu tradițiile și obiceiurile frumoasei noastre
țări. În acest scop am colaborat excelent cu alte instituții
locale și județene: Universitatea “Dunărea de Jos“, Centrul
Cultural, Consiliul Județean Galați, Complexul Muzeal de Științe
ale Naturii, Agenția de Mediu. Am fost sprijiniți și de
antreprenori locali, deoarece am vizitat cu elevii Fabrica de
conserve din Tecuci.
Cele doua echipe de proiect și elevii au colaborat permanent, pe
site-ul proiectului, prin e-mail și telefon. Prin activitățile
comune realizate s-a creat o legătură permanentă între elevii,
profesorii și părinții din cele două țări, care a condus la
lărgirea orizontului cultural al participanților.
Acest proiect a fost o reușită, iar prin stabilirea și
menținerea contactelor cu colegii europeni, am conceput noi
proiecte europene Erasmus+. În vederea derulării acestor proiecte
educaționale ne propunem să încheiem noi parteneriate, la nivel
local, județean și național, cu instituții și ONG-uri.
Acum derulăm un proiect Erasmus+ (Acțiunea Cheie 1) intitulat:
”Educație formativă și incluzivă prin instrumente și
strategii didactice inovatoare” și au fost depuse înainte de
termenele limită din 2016 alte trei proiecte, pentru Acțiunea
Cheie 2, în calitate de parteneri.

Director adjunct al Liceului Teoretic “Emil Racoviță” Galați,
Prof. Corina Rotaru

Cei șapte ani de acasa...

gina dimofte
Scoala Gimnaziala "Sf.Nicolae" Vanatori, Galati, Vanatori

Cei şapte ani de acasă...

Cu ceva timp în urmă (când eram încă un copil) a avea cei
şapte ani de acasă era echivalentul cu a fi educat de către
familie corespunzător normelor morale ale vremii şi pregătit
pentru inserţia în viaţa de şcolar. Ulterior, această perioadă
te urmărea ca adult şi îţi impunea un anume fel de a-ţi educa
propriii copii. Aşadar, bazele educaţiei unui copil se puneau în
sânul familiei, încă de când copilul începea să înţeleagă
ce are voie să facă şi ce nu.

Societatea contemporană este marcată profund de asaltul
tehnologiei în continuă schimbare. Cu toţii, de la copii şi
până la maturi, resimţim nevoia de a fi la curent cu noutăţile,
aceasta reprezentând, acum, o necesitate. Astfel, de la cele mai
mici vârste copiii utilizează calculatorul, tableta, telefonul de
ultimă generaţie, aceştia devenind „cei mai buni prieteni” ai
lor. Familia a trecut parcă pe locul doi. De multe ori, din lipsă
de timp, părinţii preferă să ştie că copilul este liniştit
şi se joacă, uitând de pericolele ce pândesc din spatele
ecranelor. Unde mai pui că unii părinţi sunt nevoiţi să plece
la lucru în străinătate şi să îşi lase copiii în grija altor
rude. În aceste condiţii mai putem vorbi de cei şapte ani de
acasă? Cine se mai ocupă de acest aspect extrem de important din
viaţa copiilor noştri? Educaţia şi bunele maniere,
bună-cuviinţa şi comportarea politicoasă sunt cheia pentru
integrarea în societate. Toate acestea le deprind copiii acasă,
în familie. La început prin imitaţie, pentru că părinţii sunt
primele modele ale lor, vor prelua din comportamentul acestora
norme, reguli (salutul, cereri politicoase, mulţumiri). Şi îmi
vine în minte din nou o întrebare: acolo unde părinţii lipsesc
cine sunt modelele copiilor? Eroii de la televizor care se comportă
oricum, numai civilizat nu? Personajele sângeroase din jocurile de
pe telefon? Acum mai mult ca niciodată cei şapte ani de acasă
trebuie să se materializeze în deprinderi formate micului adult,
în abilităţi sociale şi mai ales în capacitatea de a alege
corect între bine şi rău. Aceasta este, în opinia mea, marea
provocare a zilelor noastre.
A avea cei şapte ani de acasă nu înseamnă acelaşi lucru pentru
toţi, dar sunt elemente comune: salutul, comportarea cuviincioasă
în familie/cu prietenii, respectarea normelor sociale (ce poate să

facă şi cum nu trebuie să se comporte) – care care rămân de
actualitate. Este adevărat că, atunci când această sintagmă a
apărut, copilul stătea acasă până la şapte ani (de obicei cu
mama care era casnică). Acum de la 3 ani merge la grădiniţă,
unde învaţă prin joc să socializeze cu cei de vârsta lui, să
respecte adultul, să adopte comportamente adecvate în situaţii
diferite. Mamele s-au adaptat şi ele: au serviciu, utilizează
tehnologia modernă, angajează bonă sau duc copilul la
after-school. Astfel că obligaţia de a educa e deplasată în
sarcina altcuiva, se pare. Şi totuşi, a avea cei şapte ani de
acasă (sau mai puţini, ar zice cârcotaşii) va rămâne un
deziderat, un standard, un reper sau, de ce nu, un termen de
comparaţie.

Prof. înv. primar, Dimofte Gherghina - Gina
Şcoala Gimnazială „Sfântul Nicolae”, Comuna Vînători,
judeţul Galaţi

Nr. 28/2016

La acest număr au contribuit:
● Ana Loredana Bubutanu
● irina puiu
● elena mutu
● ANA PLESCA
● MANUELA HEISU
● Alina-Lucia Dumtrascu
● Elena Diana Trif
● Anda Soare
● Eliza Sultana
● Alina Elena Turcescu
● Corina Rotaru
● gina dimofte

ISSN: 2393 – 0810