Nr. 29/2016

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ preşcolar

● IMPORTANȚA RELAȚIEI GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE, Findanis Isabela Elena

● “ŞCOALA PĂRINŢILOR” ÎN BENEFICIUL COPIILOR, Florentina Bancanau

Învăţământ primar

● Sa ne hranim sanatos!, Ana Stanciu

● Importanta jocului didactic in activitatea desfasurata in invatamantul primar, Liliana-EMILIA Binca

● 5 activitati recreative parinti-copii, cristina ciuca

Învăţământ gimnazial

● EFICIENŢA STRATEGIILOR DIDACTICE INTERACTIVE ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR DE TERAPIE EDUCAŢIONALĂ COMPLEXĂ ŞI INTEGRATĂ, Tiganasu Angelica

● Comunicarea, esența relației profesor-elev, Celia Oprea

● CONSILIEREA ŞCOLARĂ- PARTE A EDUCAŢIEI NONFORMALE, Madalina Buscu

● Şcoala incluzivă- o poartă deschisă pentru fiecare, maria raducan-grigore

● ,,EUSEBIU PLATCU, MARE PEDAGOG DÂMBOVIȚEAN, PROFESOR pentru ELEVI, CĂRȚI ȘI REVISTE!”, Delia Florina Marcu

Învăţământ liceal

● Noi trăim prin ceilalți!, Alina Elena Turcescu

● Inițiere în programul european „eTwinning”, EMIL IPATE

Interes general

● Rolul inteligențelor multiple în reușita școlară, Bianca Pătru

IMPORTANȚA RELAȚIEI GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE

Findanis Isabela Elena
Gradinita cu program prelungit Nr.4 "Pinocchio" Falticeni, Suceava, Falticeni

Grădinița, școala si familia urmăresc același scop educativ
formarea copiilor spre a deveni oameni multilateral dezvoltați.
Pentru realizarea acestui scop unic este necesara unitatea de
acțiune, concordanta dintre mijloacele specifice de influențare
folosite de aceste instituții sociale.
Atât grădinița cât și școala sunt interesate sa colaboreze cu
familia, sa-si facă din ea un aliat, pentru ca acțiunea sa
educativa sa fie mai profunda si de durata. Colaborarea scolii cu

familia este necesara si in vederea unei informări reciproce cu
privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui.
In convorbirea cu părinții, educatoarea/profesorul
(învățătorul) trebuie sa dovedească mult tact. Sa aibă
atitudinea unui prieten, nu a unui sef care da ordine. Sa fie
apropiat, sa găsească argumente potrivite si temeinice, ca
părinții sa le accepte fiind convinși de utilitatea lor, dar sa
nu renunțe la convingerile sale daca acestea sunt bine întemeiate.
Cadrul didactic se va interesa de modul cum este respectat regimul
de zi al copilului, cum este ajutat acesta la învățătură, daca
are create condiții bune de pregătire a temelor, cum se comporta
copilul fata de părinți, frați, bunici cum se comporta aceștia
fata de el, ce influente pozitive si negative se exercita asupra
lui, cu ce se ocupa in timpul liber, ce prieteni are, cum se
odihnește si cum se hrănește, care este starea sănătății lui,
ce interese manifesta.
În general, toată lumea apreciază efectele benefice ale
unei participări foarte active a părinţilor la activităţile din
cadrul grădiniței/şcolii. Numeroase cercetări la nivel de
învăţământ preșcolar/primar şi chiar secundar au pus în
evidenţă aspectul determinant al calităţii interacţiunii dintre
familie şi şcoală asupra educaţiei copiilor.
Această recunoaştere a importanţei părinţilor în
favorizarea succesului şcolar al tinerilor a determinat
autorităţile educative să susţină necesitatea întăririi
legăturilor dintre părinţi şi şcoală. De altfel, în
contextul actual, aceste legături par a fi mai necesare ca
niciodată. Într-adevăr, misiunea socială a şcolii depăşeşte
tot mai mult simpla atingere a obiectivelor pedagogice ale
curriculum-ului şcolar având în vedere şi faptul că mulţi

părinţi sunt prea preocupaţi de problemele familiale,
profesionale sau sociale pentru a putea urmări evoluţia copiilor
lor sau coerenţa dintre educaţia pe care copilul o primeşte în
familie şi cea preșcolară/şcolară.
Părinţii preșcolarilor/elevilor dintr-o clasă formează rareori
un grup omogen şi nu dispun toţi de aceleaşi mijloace pentru a
se implica în mod activ în activităţile grădiniței/şcolii.
Cooperarea lor cu mediul şcolar trebuie, deci, să ia forme
diverse pentru a răspunde nevoilor şi disponibilităţilor lor.
Anumiţi părinţi sunt pregătiţi să consacre mai mult timp şi
energie pentru participarea la activităţi. Unii dintre ei nu sunt
disponibili decât în mod punctual şi pot să participe la un
eveniment special (de exemplu să însoţească grupul de elevi cu
ocazia vizitării unui muzeu). Alţii dispun de suficient de mult
timp liber, energie şi cunoştinţe pentru a putea aduce o
contribuţie mai importantă grădiniței/şcolii. Unii pot veni în
clasă pentru a susţine o expunere pe o anumită temă/ proiect
(legată de locul lor de muncă, tradiţiile lor culturale, anumite
experienţe de viaţă specifice sau de modul cum îşi petrec
timpul liber). Alţii sunt pregătiţi să se implice în animarea
unor grupuri de întrajutorare de părinţi, care abordează
probleme particulare.
Implicarea părinților in viața activa a
preșcolarului/școlarului este foarte importanta, deoarece copiii
daca sunt ajutați devin mai motivați si mai ambițioși in tot
ceea ce fac.
Eu cred ca implicarea părinților in viața preșcolarului și
apoi a micului școlar îl face pe acesta sa fie mai încrezător in
sine si mai puternic,putând sa depășească toate obstacolele pe
care le întâlnește nu doar la grădiniță și școala,ci si in

viața de zi cu zi.
Dialogul cu familia este unul din elementele indispensabile ale
reușitei școlare.

Bibliografie:
- www.didactic.ro;
- ,,Mama la minut” de Dr. Spencer Johnson;
-Mircea Agabrian-,,Școala,familie,comunitate”- Editura
Institutul European,2007;

“ŞCOALA PĂRINŢILOR” ÎN BENEFICIUL COPIILOR

Florentina Bancanau
Scoala Gimnaziala Nr.9 Resita, Caras-Severin, Resita

“ŞCOALA PĂRINŢILOR” ÎN BENEFICIUL COPIILOR

Prof. înv. preşcolar BĂNCĂNĂU FLORENTINA
Colegiul Naţional „Mircea Eliade” Reşiţa

Pentru copil, familia concentrează primul său univers afectiv şi
social. Trăsăturile şi coordonatele personalităţii se

cristalizează în raport cu modelul şi natura situaţională
trăită în mod direct, nemijlocit de copil, în mediul familiar,
iar atitudinile părinţilor au consecinţe durabile asupra
personalităţii în formare a acestuia. În general, cei doi
părinţi, deşi implicaţi egal în procesul de educaţie, deţin
roluri diferite. Mama are o „funcţie interioară”, pe când
tatăl o „funcţie exterioară”, prima referindu-se la o
atmosferă intrafamilială şi la asigurarea securităţii afective,
iar cea de-a doua la comunicarea socio-familială şi respectarea
normelor. Ambii asigură sentimentul de confort şi securitate.
Ambii sunt răspunzători de situaţia copilului în cadrul
familiei, de optimizarea vieţii de familie, îmbinând sau
încercând să îmbine cele două aspecte: atitudinea afectuoasă a
mamei cu autoritatea sau exigenţa raţională a tatălui.
Viaţa în familie, valorile care sunt respectate şi deci
experienţele pe care copilul le realizează în colectivul familial
depind de felul în care părinţii îşi exercită rolul de
educator. Pentru copii, părintele, adultul din cadrul grupului
familial reprezintă sursa securităţii şi încurajării în faţa
oricărei situaţii noi, neobişnuite. Apropiindu-se de sufletul
copilului, pătrunzând în felul propriu de a simţi şi gândi al
acestora, părintele devine confidentul şi sfătuitorul propriului
copil.
Relaţia efectivă părinte-copil este direct influenţată de
pretenţiile manifestate faţă de copii: acestea nu trebuie să îi
plaseze pe copii într-un rol cu prea multe constrângeri şi foarte
puţine situaţii de a se desfăşura liber, activ, opţional, cu
iniţiative proprii. Atribuţiile influenţează pozitiv
personalitatea umană numai atunci când ele oferă individului
posibilităţi reale de afirmare, când angajează originalitatea

şi personalitatea acestuia.
Consider că activitatea educativă din familie ar trebui să
urmărească într-o mai mare măsură adaptarea şi totodată
raţionalizarea exigenţelor, a cerinţelor familiale la
posibilităţile de înţelegere ale copiilor. În ce constau aceste
cerinţe familiale? Cerinţele familiale, respectiv obligaţiile,
regulile, pretenţiile normele, exigenţele ce se impun copilului
sunt multiple şi se exercită asupra lui pe două căi: solicitare
şi interdicţie. Natura şi gradul solicitării sau interdicţiei
trebuie puse de acord cu interesele copilului în scopul realizării
pe de o parte a echilibrului extern între copil şi mediul familial
şi, pe de altă parte, a echilibrului intern.
„Exigenţa raţională” înţeleasă în emiterea unor reguli
de către adult, reprezintă o condiţie necesară, fără a fi
însă suficientă, în realizare la un nivel optim a comunicării
umane în cadrul familiei căci, deşi părintele manifestă acea
exigenţă, totuşi, măsurile sale educative nu-şi vor atinge pe
deplin scopurile dacă nu se vor desfăşura într-un climat afectiv
de înţelegere şi încredere reciprocă. Nevoia de răspuns
afectiv din partea celor din jur, adică nevoia de a fi stimat,
preţuit, respectat de semeni, ca şi nevoia de autoafirmare
reprezintă trebuinţe fundamentale ale copilului, care îi asigură
echilibrul psihic şi moral, acea siguranţă şi linişte
interioară şi condiţionează aderarea sinceră la viaţa de
familie. Independenţa de gândire şi acţiune se formează prin
intermediul aprecierii şi acordării atenţiei, a judecăţilor de
valoare ale adulţilor, iar aprecierile reflectă aptitudinile,
capacităţile acestuia. Copilul este deosebit de sensibil în
legătură cu posibilităţile sale intelectuale, la situaţiile în
care nu ar putea fi preţuit şi stimat, lăudat şi apreciat. Să

nu uităm că insuccesul, în general, face să slăbească
combativitatea, tenacitatea în muncă, provoacă descuraja şi
stres. Aprecierile părinţilor se răsfrâng în conştiinţa şi
conduita copilului, motiv pentru care părintele trebuie să se
ferească de a face aprecieri sumare şi rigide sau de a da
calificative categorice. Laudele nu sunt niciodată prea multe dacă
e vorba de stimularea eului emergent al copilului. Lauda generează
simţul valorii şi al demnităţii şi e de datoria părinţilor
să încurajeze înflorirea acestui sentiment. Uneori chiar e bine
să perceapă nuanţele subtile ale personalităţii unice a
copiilor lor şi de a-i lăuda pentru calităţile pe care vor să
le încurajeze, pe măsură ce ele se fac simţite. Evoluţia
rapidă a vieţii sociale de astăzi, modificarea statutului
familiei, atribuţiile crescute ale femeii fac ca rolul grădiniţei
să fie pregnant nu numai în ceea ce priveşte educaţia copiilor
ci şi a părinţilor. Grădiniţa, fiind puntea de legătură cu
familia, are şi menirea de a asigura părinţilor asistenţă de
specialitate, informându-i asupra etapelor de evoluţie a copiilor
şi venind în sprijinul celor ce întâmpină dificultăţi în
înţelegerea rolului de părinţi şi în îndeplinirea cu succes a
educării copiilor.
Chiar pentru reuşita actului educaţional derulat la grupă munca
educatoarei trebuie continuată de familie. Educatoarea trebuie
să-i convingă pe părinţi să păstreze unitare cerinţele
adresate preşcolarilor cu cele adresate în grădiniţă.
Iniţierea părinţilor în educarea şi instruirea copiilor se
poate concretiza în discuţii libere cu părinţii, consultaţii,
participarea acestora la unele activităţi din grădiniţă etc.
Una din abordările moderne privind instituţia şcolară este cea
a şcolii deschise, prietenoase, în care copilul se simte bine,

este atras de activităţile educaţionale, îi sunt valorificate
înclinaţiile şi talentele. În majoritatea situaţiilor familia
şi grădiniţa colaborează foarte strâns pentru a asigura prin
eforturi comune o educaţie de bună calitate. Sunt numeroase însă
şi cazurile în care familia acţionează uneori contrar
direcţiilor conturate de grădiniţă, uneori din lipsă de
informare, alteori din nepricepere ori din dezinteres. În loc să
întărească şi să dezvolte achiziţiile din grădiniţă,
părinţii destructurează prin atitudinea lor ceea ce educatoarea
construieşte zi de zi. De aceea se impune o comunicare continuă
şi de calitate între cadrele didactice şi părinţi privind
progresele sau dificultăţile întâmpinate de copii, aspectele
asupra cărora este necesar să se insiste prin exerciţii ori prin
exemple pozitive şi încurajări. Comunicarea şi deschiderea din
ambele părţi, pentru a sprijini dezvoltarea şi buna educaţie a
copilului, aduc beneficii pe termen lung în dezvoltarea
personalităţii acestuia.
Împreună cu părinţii educatoarele vor stabili o strategie şi o
atitudine comună în ceea ce priveşte modul de a trata copilul,
care să-i ofere acestuia toate atuurile pentru dezvoltarea
viitoare, să-l ferească de conflicte, frustrări şi confuzii.
Părintele aşteaptă de la cadrul didactic să-l poată ajuta să
găsească, el însuşi, o cale mai bună de înţelegere cu
propriul copil.
Iată câteva principii generale de care părinţii trebuie să
ţină seama în educarea copiilor:
Iubeşte-ţi şi acceptă-ţi copilul aşa cum este!
Fii calm, iubitor şi sensibil. Prima şi cea mai importantă
nevoie a copilului tău este aceea de a fii iubit. Copilul are
nevoie să fie alintat, mângâiat şi îmbrăţişat, să se simtă

aproape de părinţi, să i se ofere căldură şi confort
emoţional, să se simtă dorit şi înţeles. A-i împlini doar
nevoile fizice, de hrană şi îngrijire, nu este suficient.
Respectă-ţi copilul!
Este dreptul copilului şi obligaţia părintelui faţă de el
să-i respecte viaţa şi intimitatea. Părinţii trebuie să
perceapă copilul aşa cum este el, în mod realist. Dacă
percepţia greşită asupra copilului dăinuie o perioadă lungă de
timp, acesta îşi va însuţi comportamentele pe care tu i le
atribui în mod greşit şi va începe să creadă ca este aşa cum
îl percepi (lipsit de valoare, slab, neiubit, nedorit, rău,
obraznic, urât). Riscurile sunt mari. Copilul trebuie înţeles în
funcţie de vârsta lui cronologică şi mentală şi trebuie să
îi fie respectate particularităţile individuale, tot ceea ce îl
face unic, irepetabil.
Respectă-ţi copilul şi nu-i răni sentimentele, nu-l dezaproba
şi nu-l jigni, nu râde niciodată de el, dar râzi cât mai des cu
el.
Fii un exemplu bun pentru copilul tău!
Amintim că pedagogul englez John Locke, convins de puterea
exemplului în familieşi de înclinaţia către imaginaţie a
copilului, se adresa părinţilor: „Nu trebuie să faceţi în
faţa copilului nimic din ceea ce nu vreţi să imite. Dacă vă
scapă o vorbă sau săvârşiţi o faptă pe care ia-ţi
prezentat-o drept o greşeală când a comis-o, el cu siguranţă se
va apăra, altădată invocând exemplul dat de dumneavoastră şi
se va pune în asemenea măsură la adăpostul acestui exemplu,
încât cu greu vă veţi atinge de el pentru a-i îndrepta
greşeala.”
Implică-te în viaţa lui!

Este important ca părinţii să nu lase evoluţia copiilor la voia
întâmplării sau doar în seama cadrelor didactice. Caută să
cunoşti activităţile zilnice la care ia parte copilul tău,
stimulează-l, stimulează-l, întreabă-l, joacă-te cu el;
vorbeşte cu el şi află-i tristeţile şi bucuriile, ieşi cu el
la plimbare sau mergeţi în călătorii, participă alături de el
la activităţile de la grădiniţă, cunoaşte-i evoluţia în
cadrul grupei, implică-te direct şi activ în lumea lui.
Foloseşte disciplina în educaţie!
Folosiţi disciplina cu scopul de a educa. Fixaţi reguli clare şi
insistaţi să fie respectate. Este normal, pentru copii, să
testeze regulile câteodată să acţioneze impulsiv împotriva lor
cau a celor ce le cer să le respecte.
Există un „NU” şi pentru tine!
Nu îţi subaprecia copilul!
Nu folosi ameninţări şi nu-ţi pedepsi fizic copilul!
Nu-i cere să fie cuminte tot timpul; este un copil, la urma urmei!
Nu îţi mitui copilul!
Nu obliga un copil mic să promită!
Nu lăsa televizorul să îţi educe copilul!
Nu face exces de cuvinte când îi vorbeşti!
Nu insista să obţii o supunere imediată şi oarbă din partea
lui!
Nu îl răsfăţa exagerat!
Nu-l minţi niciodată!
Nu cere respectarea unor reguli inadecvate vârstei copilului!
Nu utiliza metode moralizatoare care induc vinovăţia!
Nu da copilului ordine!

BIBLIOGRAFIE
ECATERINA ADINA VRĂSMAŞ, Consilierea şi educaţia părinţilor,
Editura „Aramis”,
Bucureşti, 2002
Revista Învăţământul Preşcolar, nr. 3/2007
Revista Învăţământul Preşcolar, nr. 4/2007

Sa ne hranim sanatos!

Ana Stanciu
Scoala Gimnaziala Nr.113, Bucuresti, Bucuresti

Să ne hrănim sănătos!

Cea mai grea meserie este aceea de părinte. Ca părinte ai o mare
răspundere privind sănăattea copilului. Fiecare părinte îşi
doreşte ca piciul său să fie sănătos şi voinic, iar, dacă
este şcolar, să aibă în clasă cele mai bune performanţe. Dar
atât mama, cât şi tata nu trebuie să uite că, pentru a fi
sănătos, copilul trebuie să primească obligatoriu trei mese pe
zi.

Întrebarea pe care și-o pun majoritatea părinților Ce
trebuie să facă un părinte pentru a a avea un control asupra
regimului alimentar al şcolarului său?
În primul rând, să-i asigure un mic dejun sănătos. O farfurie
cu lapte, cereale şi fructe pot asigura un mic dejun sănătos şi
săţios.
Există o întreagă ştiinţă a micului dejun, mai ales că prima
masă din zi îi permite copilului să se reîncarce cu energia
pierdută în cursul nopţii prin somn. Trebuie ţinut cont de
faptul că micul dejun este masa care asigură energia necesară
pentru a porni pe drumul zilei respective. Un somn odihnitor
noaptea, urmat de un mic dejun sănătos îl poate ţine activ pe
şcolar toată ziua Să îţi trimiţi copilul la şcoală fără
să fi mâncat de dimineaţă e ca şi când ai porni la drum lung
fără să alimentezi rezervorul unei maşini. În lipsa alimentelor
necesare dimineaţa, corpul va trebui să se hrănească din
rezervele disponibile până la prânz. Iar hormonii de stres pe
care îi angrenează această acţiune îl vor face pe copil să se
simtă iritat, obosit şi incapabil să reţină ceea ce i se
prezintă la şcoală.
După perioada de repaus din timpul nopţii avem de nevoie de o
masă cu alimente sănătoase care să ne ofere energie. Micul-dejun
este o sursă importantă de calorii, fibre şi minerale. Cei care
servesc în mod regulat micul-dejun au o tendinţă mai redusă de a
consuma alimente grase şi bogate în calorii pe parcursul zilei.
Aceasta şi pentru că micul-dejun reduce foamea de mai târziu,
astfel gustările din timpul zilei se vor rări. Micul-dejun nu
numai că măreşte puterea de muncă şi rezistenţa necesară
desfăşurării activităţilor pe parcursul zilei, dar are şi un
efect pozitiv asupra dispoziţiei generale.

Pentru un bun început al zilei, ai nevoie de un mic-dejun
gustos şi săţios, dar mai ales sănătos. Experţii
nutriţionişti recomandă cerealele, fructele şi laptele ca
alimentele cele mai potrivite pentru masa de dimineaţă. Cerealele
pentru mic-dejun, în special cele integrale, sunt un aliment
nutritiv important, fiind bogate în vitamine, calciu şi fier. De
asemenea au un conţinut redus de grăsimi, sare şi zahăr şi sunt
bogate în fibre şi carbohidraţi. Un mic-dejun alcătuit din
cereale este o parte importantă a unei diete sănătoase şi al
unui stil de viaţă echilibrat.
Un bol de cereale în fiecare dimineaţă reprezintă o
sursă de vitamine şi substanţe nutritive atât pentru copii, cât
şi pentru adulţi. Masa de dimineaţă dă energie preşcolarilor
şi şcolarilor pentru activităţile din cursul dimineţii.
Studiile arată că lipsa micului dejun din alimentaţia zilnică
poate avea următoarele efecte negative: memorie slabă,
iritabilitate şi anxietate, stres determinat de senzaţia de foame,
dificulate în logică, creativitate redusă, reducerea
performanţelor.
Studiile realizate în Australia de nutriţionişti au demonstrat
că mulţi dintre copiii care nu mănâncă micul dejun sunt
substanţial mai graşi decât ceilalţi, iar cei care consumă
cereale bogate în fibre sunt mai puţin expuşi oboselii şi depun
un interes ridicat în procesul de învăţare. În plus, mulţi
dintre copiii care nu mănâncă dimineaţa suferă din cauza
deficienţelor de vitamine şi minerale, cum ar fi fierul, calciul,
zincul şi vitamina B2. Micul dejun nu poate fi suplinit de nici o
masă a zilei.
Cercetătorii australieni au realizat un studiu cu privire la modul
în care micul dejun, servit în mod regulat, îmbunătăţeşte

performanţele şcolare ale copiilor. Elevii care plecau la şcoală
dimineaţa fără să mănânce aveau dificultăţi la orele de
matematică, citire şi rezolvau cu greutate problemele apărute în
timpul zilei, în timp ce copiii care luau micul dejun erau
performanţi în domeniul creativ, al aritmeticii, erau rezistenţi
şi constanţi în activitatea pe care o desfăşurau.
Studiile au arătat că micul dejun are efecte benefice în
activitatea şcolară a copiilor:
rezultate mai bune la teste; viteză mai mare de lucru; mai
multă energie; oboseală redusă; atenţie sporită;
comportament şi stare emoţională pozitive; mai puţine vizite la
cabinetul medical al şcolii.
Pentru copii este esenţial să servească cereale la micul dejun,
pentru că le oferă energie şi substanţe nutritive, necesare
pentru sănătate, dar şi în procesul de creştere. Servite cu
lapte sunt o sursă excelentă de vitamine şi calciu.
Nu degeaba se spune că micul dejun e cea mai importantă masă
din zi. Zeci de studii arată că:
• şcolarii care mănâncă de dimineaţă obţin mai multe note
bune la
şcoală, sunt mai receptivi la informaţiile prezentate,
contribuie mai mult la discuţiile din clasă şi pot să rezolve
probleme mai complicate decât şcolarii care sar peste micul dejun.

• "chiulangii" micului dejun sunt mai neastâmpăraţi, nu sunt
atenţi la ore
şi obţin de obicei note mai mici. Înainte de masa de prânz vor
recurge la un mic desert ca să îşi astâmpere foamea iar în
cursul zilei au obiceiul să mănânce neregulat şi nu neapărat
sănătos, sau chiar să înlocuiască prânzul cu meniurile

fast-food-urilor.
Unii copii sunt mai afectaţi decât alţii de lipsa micului
dejun. Efectele asupra comportamentului şi capacităţii de
învăţare sunt diferite la copiii care mănâncă sănătos
dimineaţa comparativ cu cei care mănâncă nesănătos sau sar
peste această masă.
Nu numai lipsa micului dejun influenţează atenţia şi
capacitatea de a învăţa, ci şi conţinutul lui. Copiii care
încep ziua cu o masă bogată atât în carbohidraţi cât şi în
proteine tind să înveţe mai bine decât copiii care mănâncă
mese bogate numai în carbohidraţi, respectiv în proteine.
Dejunurile bogate în carbohidraţi au chiar un efect advers,
îndemnând copilul la somn, în loc să îl stimuleze înveţe.
Stresul matinal creşte nivelul hormonilor din sânge, lucru care
afectează comportamentul general dar şi învăţarea. Alegerile
în materie de mâncare pot avea repercusiuni mai ales la copiii
sensibili la variaţiile concentraţiei de zahăr din sânge.
Este ştiut faptul că micuţii petrec la şcoală cel puţin patru
ore, astfel, pacheţelul de acasă devine esenţial. "Este bine ca
orice părinte să-i pună copilului în ghiozdan pacheţelul cu
mâncare. Unii părinţi invocă însă lipsa de timp şi nu-i mai
pregătesc copilului celebrul pacheţel. Preferă să-i dea bani de
buzunar din care el îşi poate cumpăra orice", semnalează
profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare.
Conştiincioasă cum este, mama îi pregăteşte copilului său
în fiecare zi pacheţelul cu mâncare pentru şcoală. Însă, se
trezeşte cu el acasă de fiecare dată. Mama începe să se
îngrijoreze. De ce nu mănâncă? Ce se întâmplă?
Pentru a rezolva dilema, trebuie să luăm, pe rând, toţi

factorii care pot determina acest tip de comportament:
• mofturoşii - dacă micuţul este mofturos acasă, aşa e şi
la şcoală. Schimbări
pot fi doar dacă anturajul este unul care respectă orele de masă
şi îl îndeamnă şi pe el să facă la fel. E bine ca în
momentul în care se fac cumpărăturile, copilul să fie activ în
alegerea mâncării. Astfel, vor fi mai multe şanse să mănânce
ceea ce el a ales şi ceea ce îi place.
• lipsa timpului - mediul şcolar este unul plin de forfotă. De
puţine ori sunt
respectate orele de masă, cei mai mulţi preferă jocuri potrivite
vârstei lor, gruparea între prieteni etc. Chiar şi timpul alocat
pauzei nu permite luarea în tihnă a mesei. În ceea ce priveşte
acest factor, e bine să îl ajutăm cât mai mult la noţiunea de
timp. Copilului trebuie să i se facă un pacheţel repede şi
uşor de desfăcut şi să fie învăţat mereu că şi 5 minute de
masă, îi asigură energia de care are nevoie pentru următoarele
ore.
• interactivitate socială - sunt copii care preferă foarte mult
să interacţioneze,
iar mâncatul rămâne în plan secund, chiar dacă şi colegii
lui iau masa. Trucul pentru a-l determina să mănânce şi în
astfel de situaţii ţine tot de pacheţelul din ghiozdan. Astfel,
mămica trebuie să fie maestră în tot soiul de trucuri. Aceasta
ar trebui să-i pună bucăţi mici de brânză, de exemplu, sau
sandvişuri care îi permit în acelaşi timp să fie uşor de
manevrat, dar să se şi implice în discuţii cu colegii săi.
• plictiseala - unii copii se satură de rutina de a deschide
pacheţelul şi a vedea
acelaşi fel de mâncare. Aşadar, e bine ca mama să diversifice

pacheţelul.
Află mai întâi ce-i place copilului să mănânce. De exemplu,
toată lumea ştie
că merele sunt sănătoase, dar poate micuţului nu-i plac, aşa
că nu le va mânca. Cu siguranţă însă îi place cel puţin un
alt fruct (banane, portocale, kiwi etc) aşa că micuţul trebuie
întrebat ce fruct l-ar încânta mai tare.
• Face meniul pacheţelului împreună cu copilul. Când merge
în supermarket,
ar trebui să-l lase pe el să aleagă fructele şi legumele,
iaurtul etc. O să-i facă mai multă plăcere să le mănânce
ştiind că el le-a ales.
• Nu îi refuză toate poftele. Pe lângă alimentele bogate în
vitamine, ar trebui să
strecoare din când în când şi câte o ciocolată mică sau o
bomboană. Important este să nu fie în cantităţi mari şi nu
foarte des.
• Creativitatea. Pe lângă tradiţionalele sandvişuri, îi pot
face copilului , cu
aceleaşi ingredinete (şuncă, brânză, roşii etc, minus pâine),
mici gustări folosind lipie. Copiilor le plac noutăţile, plus că
vor arăta mai apetisant.
• Mini pizza. Copiilor le place foarte mult pizza, aşa că pot
să facă din lucrul
acesta un atu. Pot cumpăra blat de pizza, adaugă sos de roşii,
brânză rasă, câteva felii de şuncă şi ciuperci pe deasupra
şi astfel vor obţine o minipizza. Este foarte bună şi rece.
• Un alt aliment pentru pacheţel, uşor de făcut şi sănătos,
este iaurtul. Află de
care îi place, de obicei de vanilie sau cu fructe, şi adaugă în

el stafide, câteva alune de pădure, mieji de floarea soarelui şi
fulgi de porumb şi e gata.
La cealaltă extremă sunt şcolarii ai căror părinţi nu le
pregătesc pacheţelul de acasă şi din comoditate sau din lipsa
timpului, îi dau copilului bani de buzunar pentru a şi-l procura .
Există situaţii când elevii nu pot părăsi incinta unităţii
de învăţământ şi, în cazul în care nu apucă să se
aprovizioneze înainte de ore, riscă să rămână toată ziua cu
stomacul gol. "Nu prea mâncăm cât suntem la şcoală", spune o
elevă . Ea începe orele de la 8.00 şi termină programul la
14.00. "De dimineaţă ne grăbim să nu întârziem la ore şi nu
mai apucăm să cumpărăm nimic, iar în pauze nu ne lasă portarul
să ieşim din curte, aşa că nu mai mâncăm", mărturiseşte
fata.
Dacă unii micuţi sunt trimişi la şcoală de părinţii grijulii
cu sandviciuri, în cazul elevilor mai mari, de gimnaziu, intervine
o altă problemă: pentru puştii din anii terminali nu e deloc
"cool" să vină cu aşa ceva la şcoală. "Cine mai vine cu
sandviciuri? Cei mici mănâncă, dar e aiurea să te apuci să le
scoţi din ghiozdan, umpli clasa cu miros de salam", strâmbă din
nas , o elevă .
Din acest motiv poate, cei mai mulţi şcolari nu au la ei
pacheţel. Acest lucru depinde însă şi de posibilităţile
părinţilor, care, de cele mai multe ori, preferă să le dea bani.
Părinţii sunt sfătuiţi de medicii nutriţionişti să le dea
celor mici la pachet cât mai multe fructe. În recreaţii, copiii
ar trebui să mănânce întotdeauna fructe. Sandviciul se
mănâncă dimineaţa, înainte de a pleca la şcoală, la micul
dejun. Când ajung acasă, elevii ar trebui să mănânce de pranz",
explica Ligia Alexandrescu, lector universitar şi specialist la

Centrul de slăbire "Natural Silhouette". Nutriţionistul este de
părere că, între aceste două mese, cel mai bine este ca elevii
să mănânce tot fructe, iar dacî işi iau la ei sandviciuri,
recomandat este, mai ales în cazul copiilor cu probleme de
greutate, ca acestea să conţină pâine integrală şi brânză
degresată, în niciun caz mezeluri.
Dar şi în cazul fructelor există diverse opinii:
"Nu-i dăm fructe la ea, că se mozoleşte pe mâini", spune o
bunică.
Copiii preferă de multe ori să mănânce prăjituri cu ciocolată,
biscuiţi sau alte produse în loc de fructe. Şi asta poate avea
efecte în timp. Aportul de vitamine de la fructe este esenţial
pentru o creştere armonioasă. Rolul adulţilor este să îl
înveţe de mic pe copil să mănânce aceste fructe, să îi
introducă mereu câte un fruct nou şi să îl înveţe
încântarea gustului.
În concluzie se poate spune că este indicat ca cei mici, şi nu
numai ei, să meargă la şcoală binedispuşi şi bine hrăniţi.
Aceasta şi pentru că micul dejun crează în timp obiceiul de a
mânca normal şi echilibrat şi în restul zilei.
Sociologii sunt de părere că familia şi şcoala trebuie să facă
primii paşi în educaţia unei vieţi sănătoase a copiilor.
Sfaturile primite de la şcoală şi un bun exemplu al părinţilor,
vor ajuta copilul în selectarea alimentaţiei corecte şi benefice
organismului.

Importanta jocului didactic in activitatea desfasurata in invatamantul primar

Liliana-EMILIA Binca
Scoala Gimnaziala Cosereni, Ialomita, Cosereni

Importanta jocului didactic in activitatile desfasurate in
invatamantul primar

‘’ Copilul rade:
Iubirea si intelepciunea mea e jocul . . . “
Lucian Blaga

A ne intreba de ce se joaca copilul inseamna a ne
intreba de ce este copil. Nu ne putem imagina copilaria fara
rasetele si jocurile sale .Pedagogul Jean Chateau ne indeamna
la o reflectie:
,, Sa presupunem ca dintr-o data , copiii nostri ar
inceta sa se joace , ca in scoala lectiile s-ar desfasura in
liniste perfecta , n-am fi distrasi de strigatele si rasul
lor.Atunci n-am avea in preajma noastra aceasta lume a
copiilor , care ne aduce griji si bucurii , ci un popor trist
de pigmei stangaci si tacuti , lipsiti de inteligenta si suflet
. “
Tocmai aceasta cumintenie , aceasta tacere , de care
parintii gresit se bucura uneori , anunta adesea la copilul mic
grave deficiente mintale. Un copil care nu stie sa se joace va
deveni un adult care nu va sti sa gandeasca. Copilaria este
ucenicia varstei mature.
In procesul de invatamant jocul este conceput ca
mijloc de instruire si educare a copilului , ca procedeu metodic
de realizare a sarcinilor concrete pe care le propune procesul
de invatamant ca forma de organizare , de cunoastere si
dezvoltare a trasaturilor psihice.
Tinand seama de particularitatile de varsta - invatarea
prin actiune reprezinta un mod mai accesibil de invatare pentru
scolarii mici . Prin actiunea prin care copilul manipuleaza
obiectele ,imaginile, simbolurile , realizeaza achizitii pe care le
sistematizeaza, le organizeaza in elemente operationale , care
vor permite deprinderea treptata de concret. Jocul reprezinta o
,, exersare artificiala a energiilor , este o forma de socializare
, in care individual se construieste pe sine din interior , dar
fiind o fiinta sociala “ .

CALIGRAMELE sunt jocuri de cuvinte cu diferite teme,
uneori avand efect moralizator.Starnesc interesul atat prin forma
in care sunt asezate , aceasta sugerand tema lor ,, Cravata ,
Ceasul, Oul , Toporul “ ; dar in egala masura prin continut .
Mesajul cravatei exprima faptul ca poti fi oricat de bine
imbracat daca nu esti civilizat, dar poti fi civilizat fara a fi
permanent la patru ace . Caligramele sunt realizate in unele
cazuri cu ajutorul numerelor asezate intr-o ordine succesiv
descrescatoare realizandu-se astfel o simetrie:


Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care
contribuie la valorificarea creatoare a deprinderilor si
cunostintelor achizitionate , la dobandirea , prin mijloace
proprii , a unor cunostinte .
Ele angajeaza intreaga personalitate a copilului ,
constituind adevarate mijloace de evidentiere a capacitatilor
creatoare , dar angajeaza si metode de stimulare a
potentialului creativ al copilului , referindu-ne la
creativitatea de tip scolar , manifestata de elevi in procesul
de invatare .
Recunoasterea jocului didactic ca pe o metoda de
stimulare si dezvoltare a creativitatii o argumentam prin
capacitatile de antrenare in joc a factorilor intelectuali si
nonintelectuali evidentiati de cercetarile stiintifice oglindite
in literatura didactica .
Activitatile organizate sub forma de joc didactic trbuie
sa se adreseze spontaneitatii mentale fara de care nu poate fi
conceputa creativitatea.
Pentru a justifica denumirea de joc didactic ,

activitatea trebuie sa permita tuturor copiilor sa se joace , sa
se intreaca , sa se bucure de reusita, sa rezolve sarcini .
Jocul didactic este un tip specific de activitate, prin care
invatatorul consolideaza , precizeaza sau chiar verifica volumul de
cunostinte al elevilor , le imbogateste activitatea didactica ,
le pune in valoare si le antreneaza capacitatile creatoare ale
acestora. Folosirea jocului didactic in procesul insructiv –
educativ face ca elevul sa invete cu placere, sa devina interesat
de activitatea ce se desfasoara , face ca timizii sa devina mai
volubili , mai activi , mai curajosi , sa capete mai multa
incredere in fortele proprii , mai multa siguranta in raspunsuri
.Incepand cu primul an de scoala , copilul se integreaza intr-o
noua activitate de invatare , care devine o preocupare majora .
Jocul permite o mai buna sudura intre proiectul si
rezultatul actiunii , intre aspiratie si realizare , lucru care
nu se poate realiza atat de bine in activitatile impuse .
Jocul contribuie si la educarea emotiilor , a sentimentelor
morale si a trasaturilor pozitive de vointa si caracter .Multe
jocuri stimuleaza cinstea , rabdarea , spiritul critic si
autocritic ,stapanirea de sine .Jocul mai are un aport deosebit
in inchegarea colectivului de elevi si la formarea disciplinei
constiente Folosind materiale artistic realizate , frumos
colorate, jocul contribuie la educatia estetica , acestia
invatand sa aprecieze frumosul .
Jocurile didactice sunt antrenante pentru toti elevii
si actioneaza favorabil si la elevii cu rezultate slabe la
invatatura , crescandu-le performantele si facandu-i sa capete
incredere in capacitatile lor , siguranta si promptitudine in
raspunsuri , deblocand astfel potentialul creator al acestora .
Abordand problema jocurilor didactice din punct de

vedere psihologic , se considera ca ele pot servi la educarea
creativitatii la nivelul claselor I – IV , in stricta
dependenta de cunoastere de catre invatator a valentelor
acestora , de capacitatea de selectie , de structurare a
cadrelor didactice .
Jocurile didactice desfasurate intr-un climat educational
cu largi deschideri la nou , organizate pe grupe de elevi , pot
prefigura metode de stimulare a creativitatii .
Prin joc copiii si-au largit sfera de cunoastere a
realitatilor si valorilor spirituale , s-au deprins cu o vorbire
corecta nuantata , insusindu-si structura gramaticala si topica
limbii romane. Jocurile didactice nu reprezinta un scop in
sine , ci o modalitate de lucru , alaturi de celelalte , la
care invatatorul apeleaza in diverse etape ale lectiei si in
afara orelor de clasa .
Asa cum arata Jean Chateau ,, Scoala nu este nici
joc, nici munca reala . Este mai putin decat atat si altceva
.Sa nu incercam sa o identificam total cu jocul sau cu munca.
Scolarul trebuie sa fie mai mult decat un copil si mai putin
decat un adult .Munca scolara trebuie sa fie o punte intre joc
si munca.”

Profesor invatamant primar si prescolar : Binca
Liliana Emilia

5 activitati recreative parinti-copii

cristina ciuca
Scoala Gimnaziala "Smaranda Gheorghiu" Targoviste , Dambovita, Targoviste

5 ACTIVITĂȚI RECREATIVE PĂRINȚI-COPII
O relaţie părinţi-copii sănătoasă, pozitivă, puternică, se
traduce printr-un copil calm, cooperant, fericit şi sănătos care,
la rândul său, are relaţii puternice, pozitive cu ceilalţi
(rude, prieteni, vecini etc.). Unele legături de acest gen se nasc,
altele se construiesc. Durează mai mult, pot da bătăi mari de
cap, dar nu sunt imposibil de realizat. Într-o relaţie, în
special într-o relaţie părinţi-copii, este întotdeauna loc de
mai bine. Trebuie depuse eforturi constant, ca la o maşină care

are nevoie de mentenanţă sau reparaţii. Însă răsplata e
nepreţuită: o relaţie părinţi-copii stabilă, puternică şi de
durată.
Iată câteva activităţi practice care te vor ajuta să
interacţionezi cu copilul tău, să te joci şi astfel să
construiţi împreună o relaţie părinţi-copii trainică.Tu le
pui în practică pe cele pe care le consideri cele mai potrivite
pentru felul de a fi al tău şi al copilului tău.
1.Oglindirea
O persoană pretinde că este reflecţia celeilalte din oglindă,
imitându-i cât mai fidel mişcările. Poate începe copilul,
pentru a învăţa regulile mai uşor. Poţi face mişcări lente,
rapide, bruşte.
De încercat:
– pune muzică
– priviţi-vă numai în ochi
– oglindiţi-vă doar mişcările feţei.
La ce ajută? Vă conectează şi vă face să vă concentraţi unul
asupra celuilalt. Mai târziu veţi putea comunica mai bine pentru
că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă. De fapt acesta este şi
scopul jocului, să vă aflaţi tot timpul pe aceeaşi lungime de
undă.

2.Joaca de-a bebeluşul
Lasă-ţi copilul să pretindă că este bebeluş. Dacă vrea poţi
găsi nişte scutece, o hainuţă mai mică, o păturică sau
jucării de când era mic. Aminteşte-ţi şi povesteşte-i cât era
de mic, cum îl ţineai în braţe, ce făceaţi când era mic.
Poţi să-i cânţi sau să-l legeni la piept. De multe ori, prin
acest joc copilul îţi arată sentimentele lui despre acea

perioadă.
De încercat:
– priviţi-vă în ochi aşa cum vă priveaţi când îl alăptai
– jocul cu “bau”
– scoateţi sunete şi faceţi feţe-feţe haioase
– schimbaţi rolurile.
La ce ajută? În perioada în care sunt bebeluşi, copiii se
bucură de cea mai mare atenţie din partea părinţilor. Atunci
sunt grijulii, răspund repede la nevoile lor. Pe măsură ce cresc
copiii, atenţia părinţilor este canalizată şi spre alte
responsabilităţi. Şi atunci, aceste rememorări îi fac pe copii
să înţeleagă că dragostea părinţilor este la fel de mare.

3.La coafor
Înarmaţi-vă cu perii, agrafe, ace de păr şi pregătiţi ad-hoc
cel mai tare salon de coafură. În faţa oglinzii sau nu, fiecare
trebuie să fie hair-stylist-ul.
De încercat:
– lasă copilul să ude peria, copiilor le place la nebunie apa
– lasă-l să-ţi facă unghiile. Poţi folosi cremă de mâini
sau chiar ojă dacă e suficient de mare copilul sau dacă ai curaj.
La ce ajută? Este un joc al atingerilor. Contactul fizic este
foarte important în stabilirea unor legături puternice între
părinţi şi copii.
4.Dormiţi împreună
Poate că obişnuiai să dormi cu copilul când era foarte mic.
Dacă n-ai făcut deloc acest lucru sau ai renunţat ar fi bine din
când în când să aveţi o seară specială în care să dormiţi
împreună. Dacă nu vreţi să împărţiţi patul, atunci dormiţi
în sufragerie, în saci de dormit. Vă jucaţi de-a campingul.

Trebuie să-i reamintiţi că acesta este un joc şi că nu se va
transforma într-un obicei.
De încercat:
– stingeţi lumina şi folosiţi lumânări pentru a citi povestea
de seara
– inventează o poveste în loc să-i citeşti una dintr-o carte
– dă un nume special serii, pentru a fi un eveniment în familie.
La ce ajută? Acest joc vă apropie, creează legături, face
copilul să se simtă special. În plus, copilul va învăţa cum
să se bucure de relaţiile cu cei din jur, cum să împartă şi
el, la rândul său, dragoste celorlalţi.

5.Arena cărţilor
Amenajaţi un loc special, afară (dacă aveţi curte şi vă
permite vremea) sau în casă, care să fie destinat exclusiv
citirii cărţilor de poveşti. Roagă-ţi copilul (sau copiii)
să-şi aducă cărţile preferate şi să petreceţi timp
împreună doar citind şi spunând poveşti.
De încercat:
– aduceţi o gustărică, popcorn sau ciocolată de casă
– citeşte cartea ta preferată de când erai copil
– discutaţi despre poveste, ce v-a plăcut şi ce nu, ce
sentimente aveţi despre acea carte.

La ce ajută? Se creează legături, petreceţi timp preţios
împreună, vă distraţi, discutaţi. Vorbiţi despre voi şi
despre sentimente.

Jocuri la fel de atractive, distractive şi constructive pot fi la
băiţă sau în timp ce gătiţi. Intră cu copilul în lumea lui

şi bucuraţi-vă împreună. Pune-i întrebări, povesteşte-i
lucruri, obişnuieşte-l să comunice, să-ţi spună tot. Cere-i
sfatul, cere-i părerea, fă-l să se simtă important şi mai ales
iubit. În acest fel veţi construi o relaţie părinţi copii
puternică, stabilă şi foarte sănătoasă.
Tu cum construieşti relaţia cu copilul tău?

Prof. Înv.primar, CIUCĂ CRISTINA

EFICIENŢA STRATEGIILOR DIDACTICE INTERACTIVE ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR DE TERAPIE EDUCAŢIONALĂ COMPLEXĂ ŞI INTEGRATĂ

Tiganasu Angelica
Centrul Scolar Pentru Educaţie Incluziva "Aurora" Vaslui, Vaslui, Vaslui

EFICIENŢA STRATEGIILOR DIDACTICE INTERACTIVE ÎN CADRUL
ACTIVITĂŢILOR DE TERAPIE EDUCAŢIONALĂ COMPLEXĂ ŞI INTEGRATĂ
Profesor- educator: Ţigănaşu Angelica
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Elisabeta
Polihroniade” Vaslui

Strategiile didactice deţin o poziţie privilegiată în
ansamblul factorilor responsabili pentru succesul şcolar al
elevilor.
Strategia didactică este modalitatea eficientă prin care
educatorul îi ajută pe elevi să acceadă la cunoaştere şi
să-şi dezvolte capacităţile intelectuale, priceperile,
deprinderile, aptitudinile, sentimentele şi emoţiile. Ea se
constituie dintr-un ansamblu complex şi circular de metode,
tehnici, mijloace de învăţământ şi forme de organizare ale
activităţii, complementare, pe baza cărora profesorul elaborează
un plan de lucru cu elevii, în vederea realizării cu eficienţă a
învăţării.
Strategiile didactice interactive sunt acele ansambluri de mijloace,
resurse şi metode care încearca să transforme învăţarea
într-o activitate plăcută, sunt atractive , facilitează
învăţarea într-un ritm propriu , stimulează cooperarea, nu
competiţia, pot fi abordate din punct de vedere al diferitelor
stiluri de învăţare, formează deprinderi. Strategiile didactice
interactive au la baza organizarea unui mediu de învăţare
stimulativ, ,,interactiv” , prin colaborarea actorilor
educaţionali într-o atmosferă optimă , relaxantă, motivantă,
captivantă, de respect şi sprijin reciproc.In calitate de elemente
factice, metodele sunt cosubstanţiale strategiilor. Cu alte
cuvinte, strategia nu se confundă cu metoda sau cu metodologia
didactică, deoarece acestea din urma vizează o activitate de
predare-învăţare-evaluare, în timp ce strategia vizează
procesul de instruire în ansamblu şi nu o secvenţă de instruire.
Metodele de învăţare activă implică copiii în procesul de
învăţare în sensul formării lor ca participanţi activi la

procesul de educare, astfel fiind ajutaţi să înţeleagă lumea
în care trăiesc şi să aplice în diferite situaţii de
învăţare ceea ce au învăţat. Aceste metode sunt folosite din
ce în ce mai mult în practica educaţională alături de cele
tradiţionale ori în combinaţie cu acestea.
Succesul aplicării unei metode de învăţare clasică sau modernă
depinde de mijloacele de învăţământ şi experienţa didactică
a profesorului .
Instrumente de acţiune sau purtătoare de informaţii sunt şi
mijloacele de învăţământ. Prin mijloace de învăţare
înţelegem un ansamblu de resurse sau instrumente materiale şi
tehnice produse, adaptate ori selectate în vederea îndeplinirii
sarcinilor instructiv-educative ale şcolii.
Prin acest referat doresc să evidenţiez importanţa pe care am
acordat-o strategiilor didactice, atât celor clasice cât şi celor
moderne, în vederea optimizării procesului instructiv-educativ în
cadrul tuturor activităţilor de Terapie educaţională complexă
şi integrată.
Exemple de metode moderne folosite în procesul instructiv educativ
al elevilor deficienţi mintal: cubul, explozia stelară,
brainstorming-ul, ciorchinele, diagrama Wenn, Ştiu/Vreau să ştiu/
Am învăţat !, problematizarea, jocul de rol, metoda cadranelor,
turul galeriei, etc. În continuare , prezint o strategie
didactică mixtă utilizată într-o activitate de Socializare cu
tema , ,, S.O.S Natura!”, folosind ca metode
activ-participative: metoda cubului şi diagrama Wenn;

Clasa :
Aria curriculară: Terapia educaţională complexă şi integrată
Modulul : Socializare

Subiectul activităţii: ,, S.O.S Natura!”
Tipul activităţii: Consolidare şi sistematizare de cunoştinţe;
Obiectivul operaţional: Să exploreze cunoştinţele despre mediul
înconjurător din mai multe perspective
STRATEGIE DIDACTICĂ: mixtă
METODE ŞI PROCEDEE:
 De comunicare: conversaţia , observaţia,explicaţia,
problematizarea;
 Activ-participative: metoda cubului, diagrama Wenn;
 De acţiune: exerciţiul,jocul de rol, munca în echipă, munca
independentă;
 De evaluare: aprecierea verbală, fişe de lucru, fişa de
evaluare.
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: - planșe didactice, panouri,
laptop,prezentare power- point ,videoproiector, fişe de lucru în
grup, fişe de evaluare;
FORME DE ORGANIZARE: frontală , individuală şi pe echipe;
FORME DE EVALUARE: observarea sistematică, , evaluare orală,
evaluare scrisă.

METODA CUBULUI
Metoda cubului presupune explorarea unui subiect din mai multe
perspective. Sunt recomandate următoarele etape:
 - Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele:
descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.
 - Anunţarea temei.
 - Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele
examinând o temă de pe feţele cubului.
 - Descrie: culorile, formele, mărimile etc.
 - Compară: ce este asemănător, ce este diferit.

 - Analizează: spune din ce este făcut.
 - Asociază: la ce te îndeamnă să te gândeşti?
 - Aplică: la ce poate fi folosită?
 - Argumentează: pro sau contra şi enumeră o serie de motive
care vin în sprijinul afirmaţiei tale.
 - Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe.
 - Afişarea formei finale pe tablă.

Metoda: „Cubul”: Este o tehnică prin care un subiect este
studiat din mai multe perspective. Cubul se poate obţine acoperind
cu hârtie colorată o cutie cu latura de 15 – 20 cm. Pe fiecare
faţă a cubului sunt scrise diferite instrucţiuni pe care elevii
trebuie să le urmeze: descrie, compară, analizează, asociază,
aplică, argumentează.

1 2 3 4 5 6
Descrie ce vezi în imagine! ( elevii au avut la dispozitie o
imagine din natura –mediul nepoluat ) Compară cele două imagini

şi scrie în diagramă asemănările şi deosebirile dintre
acestea: (vor compara o imagine cu un mediu curat si una cu un mediu
poluat)
Asociază cuvântul ,, poluare” cu alte cuvinte sau expresii
( La ce vă gândiţi când auziţi cuvântul
,,poluare”). Analizează- Citiţi textul următor şi analizează
comportamentul persoanelor din acest text:
( elevii citesc textul propus şi răspund la următoarele
întrebări:
- Descoperă greşelile făcute de şcolari.
- Ce efect poate avea focul asupra mediului? Aplică informaţiile
dobândite despre protejarea naturii pentru a scrie cât mai multe
mesaje ecologice.
Argumentează:
-Trebuie să păstrăm natura curată?
- De ce?

DIAGRAMA WENN
Diagrama Wenn este o metodă interactivă, de fixare, consolidare
şi evaluare a cunoştinţelor. Această metodă are o largă
aplicabilitate şi am folosit-o cu succes în activităţile de
observare, povestiri, convorbiri, jocuri didactice, etc . pentru
fixarea şi evaluarea cunoştinţelor copiilor. Diagrama Wenn este
formată din 2 cercuri care se suprapun parţial. În spaţiul care
intersectează cele două cercuri am scris, asemănările dintre
două obiecte, idei, concepte, iar în cele două cercuri am aşezat
aspectele specifice ale acestora.
Exemplu. Am folosit această metodă ca procedeu în cadrul metodei
cubului în activitatea ,, S.O.S Natura!” cu scopul formării

unei atitudini pozitive față de mediu și conștientizarea unor
acțiuni care contribuie la protejarea lui. În cadrul acestei
activităţi , copiii au completat o diagramă Wenn în care au
scris în cele două cercuri deosebirile dintre două imagini, iar
în arealul în care se suprapun cele două cercuri au scris
asemănările dintre acestea .


Deosebiri
Deosebiri

Asemănări

Consider că, utilizarea alternativelor metodologice moderne în
activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii
procesului instructiv-educativ, având cu adevărat un caracter
activ-participativ şi o reală valoare educativ-formativă asupra
personalităţii elevilor.
Bibliografıe:
1. Breben Silvia, Goncea Elena, Ruiu Georgeta, Fulga Mihaela –
Metode interactive de grup-ghid metodic, Editura Arves, 2002;
2. Gluiga Lucia, Spiro Jodi – Învăţarea activă, Ghid pentru
formatori şi cadre didactice, Bucureşti, 2001.

Comunicarea, esența relației profesor-elev

Celia Oprea
Colegiul Tehnic "Dragomir Hurmuzescu" Deva, Hunedoara, Deva

Comunicarea- esența relației profesor-elev
Cunoscutul psiholog școlar și psihoterapeut Thomas Gordon, autorul
cărții „Teacher efecttiveness training”, după o muncă de o
viață și o cercetare asiduă a relațiilor dintre dascăli,
părinți și copii, a venit cu concluzii deosebit de importante
privind una dintre cele mai acute probleme ale psihopedagogiei
școlare, comunicarea și consilierea educațională.
La părinții și dascălii pe care Thomas Gordon i-a cunoscut, a

văzut cum aceștia le provoacă copiilor lor necazuri și dureri,
deși intențiile lor erau cele mai bune. Datorită educației
tradiționale, nu aveau cunoștințe suficiente despre principiile
și capacitățile necesare unei relații umane efctive, despre ce
înseamnă o comunicare sinceră, sau despre modalități
constructive de rezolvare a conflictelor.
Aceste probleme sunt valabile și pentru activitatea de consiliere
din școlile românești. De aceea, am selectat și prelucrat
câteva idei din lucrarea lui Thomas Gordon.
Toleranța
Este o atitudine pe care o dorim prezentă în toate aspectele
interacțiunilor umane. Prin toleranță recunoaștem realitatea că
fiecare individ este așa cum este. Prin acceptare, învățăm să
înțelegem, să facem deosebirea dintre persoană și comportament.
Puterea acestui sentiment este uriașă.
Thomas Gordon spune: „A accepta pe altul este un adevărat act de
iubire, a fi acceptat este egal cu a fi iubit”.
Mulți dascăli și părinți sunt educați în credința că
tinerii nu se pot schimba dacă sunt acceptați așa cum sunt și
pentru a deveni mai buni, trebuie informați despre ceea ce nu
acceptăm la ei, criticându-i. Paradoxal, dacă cineva e acceptat
așa cum e, mai degrabă se poate schimba, pentru că e liber să se
gândească singur la felul în care vrea să o facă, în
conformitate cu posibilitățile și înclinațiile lui. Fiind
acceptați, tinerii sunt încurajați să se destăinuiască și
să-și spună problemele, la fel ca în terapii, unde pot să
mărturisească totul și nimeni să nu se supere.
Cunoscându-se, copilul își poate dezvolta conștiința propriei
valori și puterea EU-lui.
Mulți consideră că acceptarea e o atitudine pasivă. Dar, pentru

a deveni mai puternică, ea trebuie să devină activă. Trebuie
arătată, împărtășită, pentru a putea convinge pe celălalt.
Dacă vrem ca o convorbire să facă bine cuiva, să vindece, să
fie constructivă, putem să învățăm cum să se desfășoare
aceasta. Este un anume fel de a vorbi, pe care psihologii îl numesc
„dialog terapeutic”.
Un dialog neterapeut, de neacceptare, este acela în care mesajele
au tendința să învinovățească, să comande, să critice, ceea
ce poate cauza complexe de inferioritate și o slabă dezvoltatre a
conștiinței de sine.
A cui este problema?
A ști a cui este problema este o chestiune hotărâtoare de succes
în comunicarea umană. Există dascăli și părinți care
confundă problemele lor cu ale copiilor. În loc să-i ajute pe
copii, ei le rezolvă în locul lor. Rezultatul: dependență,
infantilism, agresivitate și, de aici, și alte consecințe. Dacă
adulții înțeleg a cui este problema, își vor schimba radical
comportamentul față de copii. E bine ca adulții să nu rezolve
problemele copiilor, ci să le lase acestora spre rezolvare, să
aștepte mai întâi să vadă ce soluții găsesc ei. Copiii au
posibilități nebănuite de a găsi soluții. Dacă li se oferă
rețete, se ajunge la dependență și nu vor învăța tehnici și
priceperi de rezolvare a problemelor. Cei care preiau problemele
copiilor, preiau și răspunderea pentru ele. Nimeni nu are atâta
înțelepciune și capacități empatice pentru a găsi soluții
care se potrivesc altora.
Ascultarea pasivă sau „tăcerea e de aur”
Psihologii, consilierii în general, lucrează mult timp
ascultând. Îl lasă pe cel apăsat de probleme să vorbească
despre ele. Îi lasă lui inițiativa de a-și analiza sentimentele

cele mai adânci. Prin ascultarea în tăcere, îi arătăm
celuilalt că îl accetăm așa cum este, cu toate problemele sale.
Îi acordăm astfel atenție și îl încurajăm să vorbească mai
departe. Cu toate astea, se crede că munca terapeutică constă,
în primul rând, în a spune „pacientului” ceva. Se crede că
se transmit mesaje ca: sfaturi, simpatie, soluții, aprecieri,
judecăți, evaluări. Cel mai bun mijloc de a ajuta constă în
„a fi aici”, prezent, numai pentru cel ce are probleme.
Cei mai mulți dascăli și părinți sunt suficient de sensibili
pentru a putea detecta semnalele pe care copiii și adolescenții le
transmit când au probleme.
Greșelile prin care blocăm comunicarea le numim bariere
comunicative. Mesajele barierelor sunt distructive. Spuneți de
multe ori unui copil că e neajutorat, prost, și veți constata,
după un timp, că va avea și el aceeași părere.
Dacă, în general, despre bariere s-a înțeles că sunt
inefective, mai rămân trei chestiuni, în viziunea lui Thomas
Gordon, care provoacă nedumerire.
1. De ce e rău dacă transmitem fapte, idei, informații...?
În mod normal, dacă un copil e dispus și vrea să învețe,
informațiile îl pot ajuta să progreseze. Când însă el e
preocupat de alte probleme, acestea îl deranjează. Copiii nu pot
accepta argumente logice când sunt furioși sau obosiți. De multe
ori, pedagogii vin cu sfaturi înainte de a întreba copiii care le
este problema. Sfaturile, informațiile, discursurile le dau
senzația că sunt considerați iresponsabili. Ele sugerează că ei
nu pot rezolva problema fără ajutorul cuiva. Li se ia astfel
dreptul de a încerca singuri să găsească soluția. În felul
acesta, elevii devin dependenți.
2. Despre laude am învățat că sunt metode de întărire a

comportamentelor pozitive.
De ce sunt ele văzute acum ca bariere? Când un copil e nefericit
și are probleme cu sine însuși, nici laudele nu îl pot ajuta.
Lauda poate fi interpretată ca o manipulare, ca ceva nesincer.
Când o adresăm unui anumit elev, ea poate fi simțită și ca o
critică pentru ceilalți. Și dacă cineva s-a obișnuit cu ea,
absența ei se interpretează ca o critică. Lauda este
într-adevăr pozitivă dacă este spontană, sinceră și la
obiect.
3. Întrebările sunt resimțite și ele ca bariere, pentru că cei
ce au probleme se pot simți
interogați, amenințați că se fac presiuni pentru a afla ceva ce
poate nu doresc să spună. De cele mai multe ori, cel întrebat se
închide. Întrebările pot să intimideze, să fie irelevante sau
să îndepărteze de la subiect.
Când copilul are probleme, este mai eficientă ascultarea pasivă.
Cu ajutorul ei, însă, nu putem să rezolvăm totul. Nu putem să
fim siguri dacă am înțeles corect problema copilului și cauzele
ei. Nici copilul nu poate ști dacă mesajul lui a fost înțeles
corect. A asculta efectiv, presupune mai mult, presupune să avem
interacțiuni. Pentru aceasta avem o altă variantă a ascultării
numită ascultarea activă.
Ascultarea activă
În ce constă de fapt comunicarea? De ce vorbesc oamenii între
ei? Comunicarea începe atunci când cineva spune altcuiva că are o
dorință, o nevoie sau când vrea să spună ce se petrece cu sine.
Cine ascultă activ pe cel ce transmite un mesaj nu dă sfaturi. El
are numai un rol de oglindă, dar întrebuințează propriile
cuvinte când oglindește mesajul celuilalt. Ascultarea activă
este, în cele mai multe cazuri, o nouă modalitate de a reacționa

și de aceea e foarte important să se înțeleagă corect
semnificația ei.
Prin ascultare activă îi ajutăm pe copii să-și exprime
sentimentele, pentru ca ele să dispară sau să-și piardă
caracterul amenințător. Sentimentele negative devin mai
„prietenoase” dacă le acceptăm, pentru că oricine le poate
avea. Sentimentul celui care este ascultat și înțeles este că
și problema este mai ușoară. Va simți simpatie pentru cel ce l-a
ascultat, relația va deveni mai bună, mai intimă. Astfel se
realizează încrederea și dragostea.
Ascultarea activă îi încurajează pe copii să vorbească mai
mult despre ei înșiși, să se gândească la soluții pentru
diferitele lor probleme și sunt stimulați să gândească
independent, dar, înainte de toate, să caute să afle ce simt.
Să învățăm, deci, să acceptăm sentimentele copiilor și
tinerilor, chiar dacă nu sunt acelea pe care credem noi că ar
trebui să le aibă. Dacă vrem să dezvoltăm la elevi sentimentul
de independență și conștiința propriei identități, trebuie
să le permitem să aibă sentimente și vederi proprii. Și să nu
uităm: suntem alături de copil, nu în locul lui!
Ce greutăți apar la începutul ascultării active?
Ce se întâmplă când copiii nu vor să vorbească? Dispoziția
de a vorbi depinde de încrederea copilului în adulți. Copiii
trebuie să fie siguri că destăinuirile lor nu se lovesc de
critici sau de amenințări.
Deveniți un adevărat consilier!
Ce înseamnă a fi un consilier bun? După ce principii se conduce
el? Acesta trebuie să acționeze după următoarele reguli de
bază:
1. Un consilier bun nu insistă să-l schimbe pe elev.

2. El se pregătește cu sfaturi, prin fapte, informații și date.
3. Sfatul se dă pregnant, scurt și numai o dată.
4. El lasă elevului răspunderea pentru o schimbare.
Ce putem face pentru ca elevul să vină să ne ceară sfatul?
Explicați elevilor ce aveți de oferit (experiență, cunoștințe)
și cum puteți să-i ajutați în problemele pe care le au. Oferta
de a avea o discuție cu elevii nu trebuie să conțină nici o
apreciere negativă asupra lor, iar consilierea începe numai dacă
a fost cerută.
Un adevărat consilier împărtășește, nu dă! Folosirea
ascultării active este inevitabilă. Încercarea de a schimba pe
cineva se lovește de rezistență. Adulții acceptă rareori ceva
nou fără ca vechile lor convingeri să fie mai întâi apărate.
Elevii vor rezista cu deosebită vehemență, iar în acest stadiu,
ascultarea activă este metoda cea mai bună. Un consilier trebuie
să asculte cum se apără și se împotrivesc copiii, apoi să
arate că înțelege sentimentele lor.
Să lăsăm elevilor răspunderea pentru problema lor. Consilierul
le oferă o nouă modalitate de gândire, o variantă
comportamentală, iar acest impuls declanșează la elevi o
problemă, îi destabilizează, echilibrul lor poate fi mișcat,
credințele lor sunt în pericol.
Relația consilier – diriginte – elev este o condiție
esențială dacă dorim ca generațiile tinere să preia valori pe
care le apreciem. Mesajele noastre transmise zilnic acționează mai
eficient decât toate „observațiile”, când le cerem copiilor
să fie deschiși și cinstiți în comunicare.
Cu toate acestea, chiar dacă suntem modele bune de urmat, nu ni se
poate garanta succesul. Imaginile despre valori se află într-o
permanentă schimbare.

Bibliografie
Thomas Gordon, „Teacher efecttiveness training”

CONSILIEREA ŞCOLARĂ- PARTE A EDUCAŢIEI NONFORMALE

Madalina Buscu
Scoala Gimnaziala Perieti, Olt, Perieti

CONSILIEREA ŞCOLARĂ- PARTE A EDUCAŢIEI NONFORMALE
Prof. Buşcu Mădălina
Şcoală Gimnazială Perieti, jud. Olt

Dacă elevii de vârstă şcolară mică nu ridică probleme prea
mari în şedinţele de consiliere, elevii din ciclul gimnazial au o
serie de probleme majore care pot să le afecteze viaţă într-un

mod ireversibil mai mult în sens negativ decât pozitiv. Acest
lucru este datorat faptului că sunt la vârstă adolescenţei,
atunci când tentaţiile sunt mari şi când ei pot cădea pradă
acestora. Din punct de vedere psihologic, adolescenţă se
caracterizează prin trecerea în stadiul superior al dezvoltării
intelectuale, adolscentul este preocupat de propriul sau destin,
intervin o serie de meditaţii asupra valorilor, conştiinţa de
sine se adânceşte, sporesc eforturile de autocunoaştere şi
autoproiectare dar din păcate sporesc şi neînţelegerile între
puberi şi familie, grup de prieteni şi uneori chiar cu şcoală.
Există însă, şi o altă categorie de probleme ce trebuie avută
în vedere şi anume prima dragoste care de cele mai multe ori se
soldează cu eşec şi apare nefericirea, ceea ce la vârstă
adolescenţei echivalează uneori cu dezastrul.
Sunt adolescenţi care se implică în grupuri nepotrivite şi,
neavând cu cine să vorbească, pentru că acasă cei mai mulţi
dintre ei nu au părinţi, ori aceştia sunt prea ocupaţi să îşi
asculte copii, ori “absenţi” din viaţă lor, la modul că
adolescenţii sunt obligaţi să se descurce mai tot timpul singuri,
caută un ajutor. Din păcate, sunt încă puţine cazuri în
rândul adolescenţilor, care conştientizează mai devreme sau mai
târziu, pericolul acestor fapte negative şi caută să fie
ajutaţi de către cineva. De obicei ei sunt trimişi la consilier
de către diriginte în urmă descoperirii anumitor nereguli în
comportamentul lor.
Modificările personalităţii din perioada adolescenţei şi
maturizării reprezintă elementul principal în dezvoltare;
stabilirea identităţii în adolescenţă reprezintă
elementul-cheie în realizarea ulterioară a unor relaţii intime
adecvate. Majoritatea psihologilor consideră că adolescenţă

reprezintă criză centrală a întregii dezvoltări. Criză de
identitate este considerată că fiind singurul conflict puternic pe
care o persoană îl are de înfruntat în această viaţă, iar
depăşirea într-un mod satisfăcător se poate realiza în
condiţiile în care şi celelalte stadii de dezvoltare au avut o
rezolvare pozitivă.
Principala sarcina a consilierului şcolar este de a ajută elevii
să parcurgă paşii unui demers de conştientizare, prin
clarificarea, evaluarea şi actualizarea sistemului propriu de
valori. Capacitatea de a stabili relaţii interpersonale şi de a
comunica cu orice tip de client indiferent de nivelul sau de
pregătire şi de manifestările psihocomportamentale ale acestuia,
pare să fie cea mai dezirabilă abilitate pentru toate categoriile
de consiliere. Pentru o mai bună relaţionare şi comunicare între
membrii clasei că grup social, trebuie desfăşurate numeroase
activităţi tematice (« Suntem prieteni şi în competiţie », «
Să ne cunoaştem mai bine », « Ce înseamnă să fim prieteni »
etc) şi diverse discuţii libere. Astfel, elevii au precizat ce
înseamnă cooperare, competiţie, întrajutorare, care sunt
calităţile colegului de banca etc. şi au dat exemple de situaţii
în care s-au regăsit şi ei. Un management eficient al
situaţiilor şcolare presupune prezenţa regulilor. Însă prea
multe reguli creează confuzii în rândul elevilor şi pot deveni
imposibil de impus. Pentru a fi relevante regulile trebuie să evite
extremele, să fie flexibile (să lase elevilor o libertate
relativă, dar să le şi arate în mod clar care sunt limitele).
Negocierea regulilor presupune în mod explicit şi negocierea unor
sancţiuni pentru încălcarea lor, care să fie stabilite înainte
de producerea unui incident
Activităţile de consiliere din cadrul orelor de grup conţin

exerciţii de încălzire a grupului şi se vor încheia cu
exerciţii de inter şi autoevaluare. Pentru a permite exprimarea
tuturor elevilor şi pentru a se atinge scopul şedinţei de
consiliere, respectiv formarea competenţelor sociale, este necesar
să se lucreze în grupuri mici.
Activitatea de consiliere constă, indiferent de tehnicile
utilizate, în:
- a nu intră cu "bocancii" în universul interior al consiliatuluI
- a nu prescrie "reţete"
- a crea un climat favorabil manifestării autentice a
interlocutorului
- a vedea dincolo de aparenţe
- a facilita, la nivelul clientului, autocunoaşterea,
autodefinirea, autoevaluarea şi formarea abilităţilor de
comunicare
- a ajută consiliatul să-şi conceapă propriul scenariu,
propriile strategii acţionale şi propriile opţiuni, în
conformitate cu resursele sale reale, manifeste sau latente, în
conformitate cu resorturile motivaţionale de care dispune.
Pentru o consiliere resusita este necesar să se respecte
următoarele etape:
- În prima etapă, că abilităţi de construire a unei relaţii
consilierul trebuie să dea dovadă de respect, autenticitate şi
empatie, astfel încât să-l ajute pe client să se simtă
valorizat şi înţeles şi să-l pregătească să aibă încredere
în consilier. În această prima etapă se construieşte binomul
consilier-client.Construcţia binomului consilier-client: tehnică
de susţinere şi dezvoltare prin care consilierul îi oferă
clientului certitudinea că nu este singur în efortul de refacere a
capacităţii de funcţionare socială normală; odată demarată

relaţia de ajutorare, problema se va pune în felul următor:
- în ce stare ne aflăm
- ce vom urmări
- ce vom întreprinde
Această tehnică îi oferă clientului un alter ego pentru a-l
acompania într-un moment dificil şi pentru a parcurge împreună
calea redresării psihosociale.
- În a două etapă, în cazul abilităţilor de explorare şi
clarificare, consilierul informează familia în legătură cu
riscurile consumului de alcool şi droguri şi îi ajută să
conştientizeze faptul că au o problema în familie. Acesta îi
îndrumă pe membrii familiei cum să se comporte cu persoană
dependenţă şi mai ales să descopere cauzele care l-au determinat
la consum. "Ventilaţia" şi "Reformularea" constituie alte două
tehnici de susţinere şi dezvoltare pe care consilierul le poate
utiliza în etapă a 2-a.
• ,,Ventilaţia’’: tehnică ce constă în facilitarea
proceselor de exteriorizare a emoţiilor, sentimentelor şi
experienţelor (prezente sau trecute), în scopul eliberării
(defulării) clientului, pentru a-l pregăti astfel în vederea
reorientării energiilor către rezolvarea problemei şi nicidecum
către permanentă ei retrăire mentală.
• ,,Reformularea’’: a-i expune clientului propria lui
povestire, reconstruită logic în termeni cât se poate de clari,
pentru a ne convinge că noi înşine - în calitate de consilieri -
am înţeles bine care este problema clientului, cât şi pentru a-l
ajută pe acesta să pună ordine în mecanismele cunoaşterii de
sine.
- În a treia etapă, cea a abilităţilor de suport a persoanelor
în vederea rezolvării de probleme, consilierul foloseşte că

principii şi tehnici:
- stabilirea obiectivelor,
- planificarea activităţilor,
- elaborarea strategiilor de rezolvare a problemelor
şi astfel
- stabileşte un plan de recuperare împreună cu
familia care să vină în ajutorul consumatorului de droguri.
În această a treia etapă se realizează:
•,,Asigurarea’’ urmăreşte să-i demonstreze clientului că
îi cunoaştem şi îi recunoaştem calităţile, capacităţile,
dar şi limitele şi trebuinţele; prin această, îi întărim
încrederea în propriile forţe şi îl asigurăm că este capabil
să depăşească situaţia problematica, beneficiind de un ajutor
specializat.
• Discuţia logică: tehnică ce utilizează şi dezvoltă
capacitatea clientului de a raţiona în sensul unei mai bune
percepţii asupra realităţii, al descoperirii alternativelor de
acţiune, al înţelegerii priorităţilor etc. Scopul esenţial al
discuţiei îl constituie formarea capacităţii clientului de a
analiză corect situaţiile problematice în termeni de premise
(cauze) şi concluzii (efecte).
• Confruntarea: este tot o tehnică ,,educaţională”, de
revelare a anumitor comportamente, atitudini şi incidente din
viaţă clientului, care au produs efecte negative. Prin confruntare
nu se caută cauzele comportamentelor inadecvate, ci doar
conştientizarea existenţei lor şi aflarea unor alternative
comportamental-atitudinale.

Bibliografie:
- Traian Cosma, “Ora de dirigenţie în gimnaziu”, E.D.P.,

Bucureşti, 2007irom, 1998
- Maria-Elena Druţă, “Cunoaşterea elevului”, Editura Aramis,
Bucureşti, 2004

Şcoala incluzivă- o poartă deschisă pentru fiecare

maria raducan-grigore
Scoala Gimnaziala "Capitan Aviator Mircea T Badulescu" Buzau, Buzau, Buzau

Şcoala incluzivă- o poartă deschisă pentru fiecare

Autor: Prof. Răducan- Grigore Maria

Şcoala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu”
Buzău

“Educaţia incluzivă presupune un proces permanent
de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop
exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane,
pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a
tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi” (MEN & UNICEF,
1999)
Educaţia pentru toţi a fost definită (Salamanca,
1994) ca acces la educaţie şi calitate a acesteia pentru toţi
copiii. Educaţia pentru toţi este o cerinţă atât pentru
politicile cât si pentru practicile educaţionale.
Liniile directoare ale unei strategii pentru educaţie incluzivă
sunt:
1) Implicarea părinţilor; 2) Teme adecvate şi abordate gradual;3)
Acordarea timpului necesar studiului şi o instruire bazata pe
nevoile de învăţare;4) Predare directă pornind de la noţiuni
cheie şi continuând cu o serie de paşi sistematici; 5) Raportarea
instruirii la experienţa anterioară a elevilor;
6) Strategie de învăţare în 3 paşi: a) modelarea prin
demonstrarea comportamentelor dorite, b) activităţi asistate în
care elevii sunt ajutaţi direct de profesor, c) activităţi
practice în care elevii acţionează independent
7) Sprijin pentru învăţare;8) Asigurarea învăţării temeinice;
9) Învăţarea prin cooperare;10) Educaţie adaptată
Şcoala, cu orientare incluzivă, reprezintă mijlocul
cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, un
mijloc care creează comunităţi primitoare, construiesc o
societate incluzivă şi oferă educaţie pentru toţi.
In toată lumea, ca şi în România angajarea si
responsabilitatea familiei în educaţia copiilor este fundamentală
pentru reuşita participării şcolare. La orice copil , în mod

particular la copiii cu C E S , gradul de interes şi de colaborare
a părinţilor cu şcoala este cel mai adesea direct proporţional
cu rezultatele şcolare obţinute de copii . Psihopedagogia
modernă,centrată pe copil, se bazează pe convingerea că familia
este principalul educator şi cu cel mai înalt grad de modelare.
Familiile copiilor cu CES sunt adesea responsabile de copiii lor tot
restul vieţii.
Această abordare a învăţământului prin prisma
cerinţelor speciale face trimitere la nevoile, capacităţile şi
competenţele copilului în mod direct, şi indirect, secund, la
poziţia profesorului sau educatorului. Totuşi trebuie precizat că
cerinţele educative speciale nu abordează problematica elevilor
care prezintă dificultăţi la o anumită materie iar la celelalte
face faţă satisfăcător sau bine şi nici a acelora care nu se
pot concentra din diferite motive, ci se relaţionează direct de
spectrul larg al dificultăţilor care intră în competenţa
psihopedagogiei speciale, mai precis, copiii cu dizabilităţi ,
afecţiuni de natură neuropsihică, neurofiziologică, ce prezintă
dificultăţi de învăţare pregnante, persistente, şi copiii
supradotaţi.
S-au dezvoltat astfel o serie de principii
moderne ale educaţiei cerinţelor speciale:principiul drepturilor
egale ale persoanelor cu deficienţe în planurile îngrijirii,
educaţiei şi instruirii, sănătăţii si recuperării,
dezvoltării sociale, culturale, spirituale precum şi în cel al
perfecţionării în vederea obţinerii locurilor de munca;
principiul egalizării şanselor sau accesul la diversele sisteme
ale societăţii – economic, servicii, informaţii etc.;
principiul intervenţiei timpurii; principiul asigurării
serviciilor de sprijin (resurse umane, instituţionale, materiale,

financiare, guvernamentale); principiul cooperării şi al
parteneriatului (părinţi, profesori, elevi, consilieri).
Principiul şcolii incluzive, susţinut atât in
legislaţia naţională cât şi în cea internaţională, porneşte
de la premisa drepturilor tuturor copiilor la învăţătura
împreună, fără a considera starea lor fizica, intelectuală,
emoţională sau de diferenţiere la nivel etnic, religios,
cultural, încercându-se pe cât posibil eradicarea discriminării
si marginalizarea copiilor cu cerinţe educative speciale.
O şcoală este pregătită pentru a dezvolta o
educaţie incluzivă atunci când :
- şcoala este primitoare pentru toată lumea;
- îşi dezvoltă în mod activ relaţiile cu comunitatea reală;
- diversitatea copiilor este privită ca o resursă de valoare;
- elevii sunt valorizaţi în mod egal;
- cadrele didactice se sprijină reciproc în rezolvarea problemelor
şi în luarea deciziilor.
O şcoală incluziva dezvoltă politici incluzive, respectiv:
- include toţi copiii indiferent de gradul şi tipul de
deficienţă;
- dispune de o strategie eficientă pentru diminuarea încercărilor
de intimidare şi abuz asupra elevilor şi între elevi;
- adaptează clădirea în aşa fel încât aceasta să fie
accesibilă tuturor copiilor ( mobilier, cabinete specifice pentru
recuperare / reabilitare).
- asigură programe de servicii personalizate şi politici de
sprijin ce privesc rezolvarea dificultăţilor comportamentale;
- distribuie resursele în şcoală în mod deschis şi echitabil;
- încurajează implicarea şi participarea tuturor cadrelor
didactice la managementul şcolii

Într-o şcoală incluzivă:
- profesorii îşi adaptează lecţiile în funcţie de reacţiile
elevilor;
- lecţiile dezvoltă înţelegerea şi sentimentul de respect
pentru diferenţe;
- dificultăţile în învăţare sunt considerate ca prilejuri de
dezvoltare a practicilor incluzive;
- elevii sunt încurajaţi să-şi asume răspunderea pentru propria
lor învăţare;
- pot utiliza o mare varietate de stiluri şi strategii de predare
– învăţare;
- în timpul lecţiilor, elevii sunt încurajaţi să lucreze
împreună;
- părintele se implică activ în viaţa şcolii.
Valoarea educaţiei incluzive, pentru orice elev,
constă în faptul că este împreună şi poate să colaboreze cu
ceilalţi copii. Avem datoria de a încuraja acest lucru întrucât
experienţa demonstrează că elevii cu CES pot să fie izolaţi
chiar şi atunci când se află în clasă.
Cel mai mare obstacol în faţa incluziunii este, de
regulă, atitudinea negativă. Copiii nu sunt obişnuiţi cu copiii
cu handicap care se „comportă” altfel decât ei. De asemenea,
şi părinţii îşi pot face probleme privind scăderea nivelului
clasei dacă în clasele obişnuite sunt incluşi şi copii cu
dizabilităţi sau cu alte cerinţe speciale.
Aceste obstacole trebuie depăşite şi sunt depăşite în foarte
multe cazuri atunci când:
- în toate activităţile sunt incluşi toţi copiii;
- când comunicarea este deschisă, eficace şi eficientă prin
diferite modalităţi;

- când există un management al clasei;
- când se întrunesc planuri individuale şi individualizate;
- când se acordă sprijin individual;
- când se utilizează mijloace suplimentare de sprijin;
- când există munca în echipă.
Educaţia pentru toţi a fost definită ca acces la
educaţie şi la calitatea acesteia pentru toţi copiii, fiind
identificate două obiective generale:
- asigurarea posibilităţilor participării la educaţie a tuturor
copiilor, indiferent de cât de diferiţi sunt ei şi cât se abat,
prin modelul personal de dezvoltare. Participarea presupune în
primul rând accesul şi apoi identificarea modalităţilor prin
care fiecare să fie integrat în structurile ce facilitează
învăţarea socială şi individuală, să contribuie şi să se
simtă parte activă a procesului. Accesul are în vedere
posibilitatea copiilor de ajunge fizic la influenţele educative ale
unei societăţi (familie, şcoală, comunitate), de a se integra
în şcoală şi de a răspunde favorabil solicitărilor acesteia;
- calitatea educaţiei se referă atât la identificarea acelor
dimensiuni ale procesului didactic, ale conţinuturilor
învăţării, cât şi calităţi ale agenţilor educaţionali,
care să sprijine învăţarea tuturor categoriilor de elevi, să
asigure succesul, să facă sistemul deschis, flexibil, eficient şi
efectiv.
Şcolile incluzive trebuie, pe de altă parte, să înţeleagă
foarte clar că incluziunea nu înseamnă doar acceptarea, tolerarea
copiilor cu CES într-o clasă din învăţământul de masă.
Înseamnă adaptare la cerinţele copiilor cu CES, cuprinderea
acestora în programele lor, alături de copii normali, dar şi de a
le asigura în acelaşi timp servicii de specialitate, programe de

sprijin individualizate. Înseamnă asumarea responsabilă a unor
schimbări radicale în organizarea şi dezvoltarea activităţilor
instructiv – educative derulate în şcoală.
Pe lângă faptul că integrând copii cu nevoi speciale de
educaţie în şcoala de masă le respectăm un drept fundamental,
acest lucru aduce beneficii pentru toţi cei implicaţi.
Părinţii acelor copii îşi văd realizată cumva dorinţa
firească de a avea un copil acceptat de cei de-o vârstă cu el, de
a avea prieteni, preocupări comune cu aceştia, de a duce o viaţă
normală.
Copiii implicaţi, indiferent că sunt copii cu dizabilităţi sau
nu, capătă mai multă înţelegere faţă de ceilalţi, dar şi
faţă de ei, devin mai responsabili, mai empatici şi astfel devin
practic mai pregătiţi pentru integrarea socială activă într-o
lume caracterizată de multă diversitate. Află de timpuriu că
diferenţa există, dar că ea nu dăunează nimănui, iar copiii
normali pot aprecia mult mai bine potenţialul real al copiilor cu
CES.
Şcoala la care predau este o şcoala foarte buna din
Municipiul Buzău, dar care este deschisa pentru toţi copii
indiferent de etnie, probleme de C.E.S, etc
Intreaga activitate din şcoala noastră este
organizata pe principiile şcolii incluzive. Profesorii
lucrează în echipa,cautând cele mai eficiente metode de a centra
întreaga activitate pe elev. De asemenea având si elevi cu CES,
în colaborare cu pshiopedagogi itineranţi şi pshiopedagogul
şcolii, am elaborat programe adaptate elevilor pentru a asigura
progresul individual.
Consider că munca in echipa este reuşita
activităţilor noastre. Insă fărâ implicarea comunităţii

locale, a părinţilor,asociaţiilor nonguvernamentale ,etc. nu se
poate reuşi. Noi am intâmpinat greutăţi în realizarea
programelor speciale pentru elevii cu C.E.S ( in funcţie de
necesitatea fiecărui elev).De aceea noi consideram , că
Ministerul trebuie să regândescă învăţământul din
perspectiva – realizării unei educaţii incluzive- ( nr. de
elevi la clasa, variante de programe,dotarea şcolilor, pregătirea
profesorilor ,etc)
Promovarea învăţământului incluziv presupune cunoaşterea şi
punerea la dispoziţie pe o scară mai largă decât până acum a
cunoştinţelor şi abilităţilor acumulate tradiţional în
educaţia specială.
In prezent consider ca Sistemului de educaţie din tara
noastră prezintă o criză , in ceea ce priveşte abordarea
incluzivă a şcolii , astfel :
- Sistemul nostru de educaţie nu este organizat pentru a răspunde
specific la nevoile de instruire ale copiilor, tinerilor, adulţilor
pe direcţiile lor de interes şi conform cu capacităţile
cognitive şi cu abilităţile naturale ale acestora ;
- Categorii cu nevoi speciale de educaţie sunt: persoanele cu
abilităţi înalte şi capabile de performanţă, persoanele cu
handicap senzorial, cu handicap locomotor, cu handicap intelectual,
cu handicap cultural, cu handicap social, cu handicap economic, cu
izolare geografică; imigranţii; emigranţii; alte categorii.
- Diferenţierea ofertei educative trebuie făcută pe categorii
mari de vârstă (copii, tineri, adulţi), in funcţie de
abilităţile specifice şi de nevoile speciale ale acestora. Aceste
nevoi sunt:
- de emancipare a personalităţii şi de creştere a
abilităţilor;

- de performare intr-un domeniu specific şi de leadership;
- de cunoaştere a noilor cuceriri ştiinţifice, tehnologice,
artistice, etc;
- de adaptare la o nişă de pe piaţa muncii;
- de adaptare şi la o altă cultură sau la un alt set de valori
culturale;
- de integrare şi de egalizare a şanselor de succes pe piaţa
muncii;
- de răspuns la diferite crize şi de formare de cutume şi
abilităţi specifice de socializare, comunicare,
- de protejare a mediului natural şi de respectare a mediului
socio-cultural;
În concluzie,se impune o redimensionare a formelor de educaţie
în conformitate cu schimbările intervenite în societatea
noastră, o preocupare sporită în vederea găsirii modalităţilor
celor mai eficiente de a integra copiii cu CES într-o clasă
normală, fie prin perfecţionarea continuă a cadrelor didactice
existente în şcoală, fie prin apelarea la serviciile persoanelor
specializate în acest domeniu. Cert este că nu trebuie să
ignorăm existenţa unor astfel de cazuri în şcoală pentru a fi
pe deplin convinşi că ne respectăm profesia de cadru didactic.

,,EUSEBIU PLATCU, MARE PEDAGOG DÂMBOVIȚEAN, PROFESOR pentru ELEVI, CĂRȚI ȘI REVISTE!”

Delia Florina Marcu
Scoala Gimnaziala Runcu, Dambovita, Runcu

1. EUSEBIU PLATCU - TRASEUL ȘCOLAR, DE LA ELEV PÂNĂ LA
PROFESOR
În ziua de 28 martie 2016, a încetat să mai bată inima
scriitorului Eusebiu Platcu, bucovinean stabilit în
Vulcana-Băi,judeţul Dâmboviţa, care s-a născut la Cernăuţi,
la 11 iulie 1935.
La ocuparea nordului Bucovinei, familia Platcu se refugiază la

Siret şi apoi se stabileşte în localitatea Cojasca din judeţul
Dâmboviţa, unde preotul Dimitrie Platcu a primit o parohie. Tatăl
moare tânăr, la 35 de ani, iar mama, Domnica, se stabileşte la
Siret cu doi copii.
Între anii 1942-1953, tânărul Eusebiu urmează cursurile
şcolii primare din Cojasca,
județul Dâmbovița, ale gimnaziului şi ale Școlii Normale de
Băieți din Siret, județul Suceava.
Urmează studii universitare filologice la Universitatea din
Bucureşti, între anii 1953 şi 1957.
Activitatea didactică o începe la liceul teoretic Pucioasa, azi
Liceul Nicolae Titulescu.
Este director adjunct al liceului, apoi director la Școala nr. 4
Elena Donici din aceeași
localitate. O vreme este inspector şcolar în judeţul Dâmboviţa,
apoi profesor la Grupul Școlar
Voievodul Mircea din Târgoviște. Anul 1969 îi prilejuiește
întâlnirea cu Nicolae Manolescu,
la liceul din Băleni, în comisia unui examen de bacalaureat.
Această întâlnire ,,umple golul ce
se adâncea”, avea să declare, în urma sarcinilor stupide pe
care trebuia să le rezolve. Perioada
1957-1998 este perioada de profesorat.
2. AFIRMAREA ÎN UNIVERSUL
CUNOAȘTERII
,,ÎN CĂUTAREA UNUI DESTIN’’
Cunoaște umilințele
traiului greu încă de mic copil. O lungă perioadă (1944-1957),
în care
preocuparea principală a constituit-o

grija de a dobândi minimul necesar supraviețuirii unei familii
rămase fără niciun mijloc de
existență într-o lume devastată de război.
O întâmplare aparent banală are un rol decisiv în
orientarea adolescentului: reparând
acoperișul casei unei vecine, descoperă în podul acesteia o carte
scrisă de Mihai Eminescu, pe
care o arată profesorului de limba română Constantin Popescu. De
atunci, profesorul îi va
împrumuta cărți, îi va îndruma lecturile și îi va încuraja
încercările de versificație.
Anii studenției bucureștene (1953-1957) sunt decisivi în
formarea personalității tânărului de 18 ani, rolul de mentor
avându-l profesorul Ovidiu Drimba care, la acea vreme,ținea un
curs facultativ de literatură universală. Cu acesta participă la
concerte la Ateneu și ia lecții despre istoria teatrului la sala
Dalles, susținute de scriitorul Ion Marin Sadoveanu.
În anul 1989 se împlineau 100 de ani de la moartea lui Mihai
Eminescu. Eusebiu Platcu, atunci profesor de limba română la
Grupul Școlar Voievodul Mircea, începe pregătirile pentru acest
moment încă din 1987,
Conferențiarul universitar Mona Momescu își amintește: ,,un
cabinet de literatură viu,
nu decorat cu stereotipele portrete de scriitori. Un cabinet în
interiorul căruia, în pauza
mare, poezii recitate de mari actori români lăsau locul unei piese
de rock clasic de cea mai
înaltă calitate”( „Târgoviștea literară”, nr 2 / 2016)
În 1989 au fost invitate mari personalități literare: Eugen
Simion, devenit apoi președintele Academiei Române, care a

apreciat drept „unică în țară această sărbătoare
eminesciană” la acea dată, poetul Marin Sorescu, profesorii
universitari: Ștefan Cazimir,Mihai Zamfir, Vicu Mândra.
Cum nu întotdeauna a funcționat la licee de elită, eforturile lui
de profesor înzestrat cu însușiri didactice deosebite sunt
demonstrate de calitatea rezultatelor obținute de elevii săi,
printre care unii profesori și scriitori înzestrați (profesorul
de limba română Mircea Bădoiu de la Liceul Nicolae Titulescu și
Lelia Zamani, doctor în filologie, cercetător la Muzeul
Municipiului București, sunt doar câțiva dintre aceștia).
,,După vacanță, școala parcă începuse – ca întotdeauna –
prea repede. Aveam 16 ani și trecusem
în clasa a X-a. Chiar în prima zi, cu toate că nu l-am văzut
încareu, am aflat că vom avea un nou profesor la limba română.
Eram foarte curioși, speriați și entuziasmați totodată,
deoarece se vorbea că noul nostru profesor era un dascăl
neobișnuit, și ca înfățișare și ca fire.... Toți așteptam
ora de limba română cu sufletul la
gură, pentru că zvonurile erau incitante. În momentul când
profesorul a intrat în clasă, nimeni nu mai respira. Curiozitatea
era mare, dar mai mare, se pare că era teama. Era un om cu
adevărat impunător. Și avea un nume deosebit: PlatcuEusebiu.
Ochii noștri îl urmăreau fără să clipească, dar nu cred că,
în acea primă oră cu el,a înțeles vreunul din noi ceva din tot
ce ne-a vorbit. Nu era ușor să ne venim în fire. Nu ne puteam
explica asta, poate și zvonurile dinainte fuseseră prea
copleșitoare, dar și realitatea
era la fel. Singurul sentiment era că ne domina vădit și că ne
simțeam mici și neînsemnați,
așa cum eram de fapt. Vorbea egal și pătrunzător, și ne privea

la fel de pătrunzător,
cântărind parcă șansele de a-l înțelege vreun pic. Și avea
dreptate, nu l-am înțeles deloc.(...)
A doua oră de limba română ne-a prins ceva mai destinși, dar
așteptându-ne la orice.
Fapt care s-a și întâmplat. A venit cu o carte, Florile răului
de Charles Baudelaire și ne-a
citit din ea și nu neapărat ceea ce probabil ne-am fi dorit. Avea
aceeași atitudine dominatoare, căutând totuși o mică scânteie
și din partea noastră. N-a mișcat nimeni. Pentru că nimeni nu
putea.....
„ – Cum se scrie o poezie?, ne-a întrebat el atunci.
– Cu stiloul, s-au repezit unii să răspundă!
– Cu ajutorul cuvintelor, au fost alții de părere!
– Nu, a venit tot de la el răspunsul, poezia se scrie cu
imagini.[…]
Și așa, am aflat o mulțime de lucruri, am citit o serie de
cărți, de poezii și romane de toate felurile și am scris o serie
de compuneri mai mult sau mai puțin inspirate cu titlurile pe care
ni le dădea și de care nu ne mai miram: „Unii mor pentru o
cauză, alții trăiesc cu oricecauză”, „Roata”, „Cuiul”
etc. Apoi am început și eu să scriu cu adevărat. Sămânța
fusese aruncată, și de atunci am știut care este menirea mea. Iar
recunoștința pe care i-o port nu poate fi exprimată în cuvinte.
Poate în imagini! ” (LeliaZamani - Domnului profesor, cu
recunoștință, în„Târgoviștea literară”, nr. 2 /2016).
La pensionare, se stabileşte la Vulcana-Băi,în vila Mareș. În
localitatea unde a domiciliat,familia Platcu a fost vizitată de
mulţi oameni de cultură bucovineni, între aceștia scriitorul
Mihai Prepeliţă și criticul Ştefan Hoștiuc. Vila Mareș

3. OPERA PEDAGOGULUI, PROFESORULUI DE
ELEVI, CĂRȚI ȘI REVISTE
FONDATOR AL ASOCIAȚIEI ȘI AL REVISTEI ,,TÂRGOVIȘTEA LITERARĂ

Constrângerile din anii comunismului, demersurile complicate și
uneori umilitoare
pentru editarea unui volum, chiar dacă era fișier-anexă la
manualele de literatură din liceu, pe
care l-a prezentat la Editura Didactică și Pedagogică fără
succes, l-au făcut să fie reținut în
dorința lui de a publica înainte de 1989. Refuzând orice
compromis, nu a putut să-și vadă
volumele proiectate tipărite. Eus Platcu a fost cu adevărat salvat
de Revoluție.
Începând cu anul 2005, publică patru romane („În
dos”,„Second erotic”, „Demierotica”, „Vârsta
erotică”), un volum deversuri (,,Ofranda lui Priap”) și două
volume de istorie și critică literară („Aristarc şi alte
măşti literare”). Așa că, în mai puțin de un deceniu, după
vârsta de 70 de ani, și-a edificat opera.,,Eus Platcu e un exemplu
în literatura noastră: la 70 de ani, scriind cu o rară ambiție
și determinare tezaurul de experiență de viață, brusc se
hotărăște să-și edifice opera[…]. Autor de fantasme, dar și
actor al acestora, când grav, când ludic, când acid cu hârtia de
turnesol a
realității și cu semenii, când autoironic, Eus Platcu este
personajul principal al propriei sale povești”. (Ioan Viștea,
în „Târgoviștea literară”, nr. 2 / 2016).
,,Eus Platcu a apărut în literatura română contemporană așa

cum firea sa îl anunța: exploziv și degrabă delimitator de zone
bine controlate și conduse de către autorul lor. Eus Platcu și-a
impus stilul și prezența explozive cu grație desigur dar și cu
seriozitate și cu armele cunoștințelor literare la vedere.
Literatura pe care o scrie Eus Platcu este o literatură care își
lasă văzută chiar esența, esențele ei, este adică acea
literatură pe care o scrii tot timpul de și cu plăcere și pe
care o aduci la
cunoștința publicului (cititorului) atunci când tu (autorul)
ești sigur de puterea ei de seducție.
Eus Platcu este un scriitor cu adevărat matur și cu adevărat
pătimaș, este un cenzor absolut al seriozității scrisului, al
dependenței de el și, bineînțeles un evaluator sever al acestui
act.
Eus Platcu își biografizează vizibil scrisul, îl mecanicizează
personalizându-l și evitând cu duritate
căderea în manierismul unificator și ducând actul scrisului spre
desăvârșirea grațioasă și (i)luminată, rotunjită cu armele
specifice ale unui tenace șlefuitor.
Eus Platcu își apropie literatura și cuvintele ei până
la cea mai periculoasă limită,
până la cea mai mare cotă a apropierii de trup, de trupul său
textual și absorbitor de cuvinte,
de cuvinte aromatizate, puternic și frumos mirositoare, de cuvinte
care chiar în timpul lecturii
își lasă simțit gustul lăsând urme în sufletul și în
simțurile cititorului căuta”.(Gabriel Enache)
În Târgoviștea de astăzi, există ziare, reviste, edituri, dar
și iubitori ai valorilor perene.
Eus Platcu a urmat îndemnul testamentar al lui Ienachiță

Văcărescu, dorind cu
ardoare să se găsească cineva care să cuprindă între
coperțile unei opere de referință
grandioasa epopee a acestui oraș istoric.
Profesorul Eusebiu Platcu a crezut că viața culturală nu are
neapărat de-a face cu
capitala, ci cu locul în care se adună oamenii în numele unei
pasiuni autentice ca într-o
biserică. La Vulcana Băi, în casa lui primitoare, s-a născut una
dintre cele mai bune șielegante reviste a momentului.
„Târgoviştea literară” este un proiect iniţiat de profesorul
Eusebiu Platcu. O revistă de o eleganţă grafică şi o
diversitate structurală remarcabilă. Scriitorul Eus Platcu,
fondatorul revistei, spune că aceasta ,,se întrupează din
dorinţa de a împărtăşi celor care preţuiesc
apa vie a tradiţiei şi decantările îndrăzneţe ale noilor
generaţii”.Primul număr apare în decembrie 2012, iar în ajunul
decesului, terminase de pregătit numărul 2 /2016 al revistei.
„Târgoviştea literară” dialoghează cu cei care în ceasurile
de lectură descoperă nețărmurirea visării.
,,Revista „Târgoviştea literară” și-a câștigat incredibil
de repede un profil propriu și o prezență pregnantă în peisajul
publicistic cultural românesc. Studiile științifice ( teorie și
istorie literară,
lingvistică, sociologie,psihologie etc.), pe de o parte, și
creațiile literare (proză, poezii, memorii), pe de altă parte,
constituie pilonii acestei echilibrate reviste.
Celelalte contribuții: cronica muzicală și cronica plastică,
interviuri, evocări, portrete etc. - pigmentează această dublă
abordare a spiritului creator”. (P. GH. Bârlea - Între

știință și literatură, în nr. 2 /2016 al revistei
„Târgoviștea Literară”).
Prin dispariţia neaşteptată a profesorului Eusebiu Platcu,
dispare şi omul ce a gândit
şi a publicat această revistă prin care s-a îmbogăţit peisajul
literaturii actuale. Revista
„Târgoviştea literară” a adus în atenţia cititorilor
câteva nume despre care vom auzi în anii ce
urmează.
Pe masa de lucru a cărturarului, au rămas câteva lucrări
nedefinitivate, dar în urmă a
rămas o lume cu mulți oameni dragi, cu amintiri frumoase și
multe, multe idei. Despre foștii
elevi, copii, reviste, cărți...
BIBLIOGRAFIE
1. Revista Târgoviștea literară de la apariție - nr 1 /
decembrie 2012 și până astăzi
nr. 2 / 2016.
2. Enache, Gabriel, Eus Platcu (1935-2016) – Apropierea
literaturii de epidermă,
revista ,,Cultura de sâmbătă”, Anul IV, nr. 4 (73) aprilie
2016.
3. Fotografii din arhiva familiei profesorului Eusebiu Platcu.
4. Convorbirile cu soția cărturarului Eusebiu Platcu, profesoara
Minodora

Noi trăim prin ceilalți!

Alina Elena Turcescu
Colegiul National "I.C. Bratianu" Pitesti, Arges, Pitesti

Prof.gr.did.I Alina Elena Turcescu,
Colegiul Național ”Ion C. Brătianu” Pitești
Acesta este titlul tradus în română al unuia din proietele
Erasmus pe care le-am desfășurat pe platforma etwinning anul
acesta în parteneriat cu un liceu din Maribor, Slovenia, împreună
cu elevii noștri de 16 ani. De ce este el demn de menționat?
Pentru că participarea elevilor la proiect a presupus ca fiecare
dintre ei să realizeze o faptă bună, oricare ar fi aceea și să

o ilustreze pe pagina web a proiectului în felul în care fiecare
gândește că poate: fotografii, descriere a faptei și contextului
în care a făcut-o, filme, desene etc. Mărturisesc faptul că am
fost impresionată de gesturile lor și de impactul pe care
proiectul l-a avut asupra lor, impact pe care nici măcar eu,
inițiatoarea proiectului, nu l-am anticipat îndeajuns. Titlul este
unul menit să ne amintească de faptul că fericirea personală
depinde de relațiile noastre cu semenii.
Obiectivele asumate ale proiectului au fost mai multe. Alături de
intenția de a induce și forma o atitudine civică, implicare
activă a elevilor în viața comunității în general și a celor
din preajmă în particular, proiectul și-a propus și a reușit
să stimuleze creativitatea lor manifestată în modul personal în
care au ales să ilustreze fapta bună pe care au făcut-o, să le
dezvolte abilitatea de a mânui tehnologia digitală pentru că
toate acestea trebuiau postate pe pagina web a proiectului (în care
trebuiau să se logheze, să încarce materiale, să posteze opinii,
să selecteze corect categoria de postare etc.), să-și utilizeze
și dezvolte cunoștințele de limbă engleză pentru că întregul
proiect s-a desfășurat în această limbă, să se autodescopere
și să se dezvolte personal din punct de vedere afectiv, dar și
volitiv și cognitiv, să revigoreze stima de sine și încrederea
în sine a elevilor concomitent cu formarea unei percepții de sine
ca persoană matură, responsabilă și morală.
Ceea ce mă face să simt nevoia de a împărtăși această
experiență este tocmai faptul că aceste obiective înșiruite mai
sus nu au rămas doar niște vorbe goale, ci s-au realizat sub ochii
mei. Este incredibil cât de multe poate aduce cu sine o simplă
faptă bună, iar elevii pe care i-am coordonat se mirau ei
înșiși de aspecte ale personalităii lor pe care nu au știut că

le dețin înainte de acest proiect. De exempu, unul dintre elevi
mărturisea în ilustrarea faptei sale că nu se știa pe sine ca
fiind o persoană bună și plină de compasiune, fiind un copil
răsfățat și egoist, care niciodată până acum nu și-a pus
problema că ar putea să se gândească la a face o faptă bună.
De asemenea, mărturisea că a simțit un anumit sentiment de
fericire pe care nu l-a mai trăit niciodată. El a ales să cumpere
alimente unui om al străzii de prin preajma locuinței sale, pe
care îl știa de atâta vreme dar la care nu se gândise niciodată
până atunci în acest fel. Mai mult, el promitea mai mult pentru
sine că în fiecare săptămână îi va cumpăra mâncare. În
plus, am primit o serie de feed-back-uri extrem de pozitive de la
părinții elevilor, care mărturiseau încântați că nu i-au mai
văzut într-o astfel de postură niciodată. Este adevărat,
câțiva dintre elevi, puțini, au un istoric foarte încărcat de
acte de voluntariat și fapte bune, inclusiv realizate în țări
exotice precum Tanzania, iar pentru ei acest proiect a venit ca o
mănușă.
Faptele pe care le-au realizat au fost din cele mai diverse, de la
adoptarea de câini și pisici, hrănirea porumbeilor, servicii de
aducere de apă și cumpărături unor vârstnici care nu le mai
puteau căra singuri, acordarea de prim ajutor unor prieteni care
s-au rănit în timpul unor antrenamente, până la hrănirea
oamenilor străzii, oferirea de rochițe și jucării unor fetițe
nevoiașe, acțiuni de voluntariat în spitale sau realizarea
tortului favorit pentru o prietenă bună.
O dată cu acest proiect am retrăit speranța într-o lume mai
bună. Lumea noastră este cum suntem noi. Dacă vrem să fie una
minunată, trebuie să fim minunați fiecare dintre noi. Aceasta
este o concluzie pe care elevii au desprins-o prin simpla

participare la acest proiect. Cât de ușor este să schimbi ceva.
Nu este adevărat că o floare nu aduce primăvara pentru că
întregul se construiește din părți. Iată de ce aportul
fiecăruia la o lume mai bună este la fel de valoros.
Așa cum spune Gregg Braden, autor american, susținător al ideii
că emoțiile pe care le trăim ne pot schimba ADN-ul, știința
contemporană a demonstrat că la baza naturii umane și a
supraviețuirii noastre ca specie stă cooperarea, relațiile
pozitive între oameni, și nu competiția, așa cum evoluționismul
clasic darwinist a presupus. Experiența acestui proiect m-a convins
că lucrurile stau cam în acest fel.
Sunt atât de mândră de copiii noștri și sunt foarte optimistă
în legătură cu viitorul pe care acești copii îl vor construi
împreună. Copiii noștri sunt minunați! Doar trebuie să-i
îndrumăm cu atenție și dragoste!

Inițiere în programul european „eTwinning”

EMIL IPATE
Alta institutie, Iasi, Iasi

Inițiere în programul european „eTwinning”

Prof. Ipate Emil
Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iași

„eTwinning” este un program internațional care promovează
colaborarea în Europa prin intermediul tehnologiilor comunicării
şi informaţiei (TIC), oferind asistenţă, instrumente de lucru

şi servicii inerente demersului educativ.
Începând din luna octombrie 2007, eTwinning a demarat și în
România, înregistrând mai multe mii de profesori implicați, mii
de proiecte și de instituții cooptate în doar câțiva ani.
Scopul principal al proiectului este acela de a facilita
comunicarea și colaborarea între școlile țărilor membre ale
Uniunii Europene.
În județul Iași acest program este puțin cunoscut și puțin
utilizat de către profesori, în comparație cu alte județe în
care este mult mai apreciat și folosit.
Programul nu include doar specialiști în informatică (ei
reprezintă doar 4% din totalul de profesori implicați) și nici
doar profesori de limbi străine, deși aceștia pot fi cooptați ca
membri utili în echipele de lucru multidisciplinare, pe care le
putem noi concepe și administra.
Programul „eTwinning” pune la dispoziție în mod gratuit
pentru profesori, directori, bibliotecari, etc. care activează în
şcolile europene participante, o platformă accesibilă pentru
propuneri de proiecte eTwinning, pentru comunicare și lucru în
echipă, un spaţiu special în care profesorii simt că fac parte
din cea mai fascinantă comunitate educaţională a continentului.
Totul începe de la portalul „eTwinning”(www.etwinning.net),
punctul central de întâlnire şi de lucru al acţiunii noastre.
Portalul este disponibil în 26 de limbi care implică peste 230.000
de membri şi cca. 5.500 de proiecte din toată Europa. De asemenea,
portalul pune la dispoziţia cadrelor didactice instrumente online
cu ajutorul cărora pot căuta parteneri, pot demara proiecte
eTwinning, pot face schimburi de idei şi de bune practici și pot
lucra cu o paletă variată de instrumente personalizate. Debutul
european s-a produs în anul 2005, ca pilon al Programului

eLearning, al Comisiei Europene, eTwinning devenind parte
integrantă a Erasmus+- Programul UE pentru Educație, Formare,
Tineret și Sport, din 2014.
Biroul Central de Asistenţă eTwinning (BCA) este administrat de
European Schoolnet, incluzând un parteneriat internaţional format
din 30 ministere europene ale educaţiei, care concepe instrumente
de învăţare pentru şcolile, cadrele didactice şi elevii din
Europa.
Programul eTwinning beneficiază 36 de Birouri Naţionale de
Asistenţă (BNA), unul fiind în România, la Institutului de
Științe ale Educației, cu site-ul eTwinning.ro.(1)
Etapele de parcurs, conform propriei mele experiențe, sunt
următoarele:
a.Primul pas pentru un începător este să acceseze portalul de pe
următoarea adresa: http://www.etwinning.net/ro/pub/index.htm;
b. Alegerea limbii de prezentare a portalului, din partea dreaptă
sus (una din cele 25 de limbi expuse);
c. Înscriere prin trimiterea datelor personale solicitate și a
alegerea numelui și a parolei inițiale de către noi;
d. Primirea unui mesaj pe adresa noastră de e mail incluzând
parola de acces nouă, modificată de operatorul electronic;
e.În momentul când am primit parola nouă, accesez din nou
portalul http://www.etwinning.net/ro/pub/index.htm, iar pe
Înregistrare (dreapta, sus), scriu atât numele ales, cât și
parola și apoi apăs butonul de înregistrare;
f.Tastez dreptunghiul albastru „Salt la panoul de control” și
mi se afișează Desktop eTwinning;
1.Apare PRIMA PAGINĂ a Panoului de control sau Desktop-ului, unde
se afișează notificări, activități și seminarii;
2.Tastez pagina de PROFIL cu fotografia mea vizibilă pe eTwinning,

o casetă pentru persoanele de contact (care m-au inclus ca partener
și îmi pot da acceptul la proiecte), o casetă despre mine
(tematica propusă de mine, variantele lingvistice propuse pentru
un proiect, grupa de vârstă a elevilor); viața mea etwinning
include disponibilități pentru un anumit tip de proiect; jurnalul
meu unde îmi afișez căutările în limbile preferate unor
posibili colaboratori, ca de exemplu:
Je suis disponible pour un projet eTwinning ou eTwinning plus
simple et faisable, que je peux concevoir après les modèles
précédents etc.
3. Tastăm pagina de PROIECTE, cu proiectele active propuse de
mine. Aici se pot descărca certificatele eTwinning (după acceptul
dat de un colabortor și de birouri naționale de asistență). Tot
aici mă înscriu și descarc certificatul de calitate acordat
dacă s-a finalizat proiectul.Aici sunt botoanele de acțiune
(modificări, adăugare/administrare de parteneri, închidere
proiect, jurnal proiect etc.);
4.În pagina de CĂUTARE PARTENERI putem genera diverse forme de
căutare pentru proiecte sau parteneri de tip educațional din baza
de date eTwinning;
5.Pagina CAMERELE PROFESORILOR oferă posibilitatea de schimb de
păreri și de experiențe reciproce;
6.Pagina de RESURSE expune modele și surse variate de
documentare;
7.Pagina de ASISTENȚĂ oferă sprijin pentru anumite activități
sau proiecte, pentru modul lor de realizare și asupra mijloacelor
utilizate.
Odată propus proiectul, pe pagina a 3-a de pe Desktop (PROIECTE),
putem intra în TWIN SPACE, unde se află 7 domenii de lucru
subsecvente ca:

1.HOME (incluzând un mailbox, foldere cu documente lucrate, nume
și fotografii, administratorii (cei care pot modifica proiectul)
sau membrii care nu pot modifica proiectul, latest actions -
acțiuni recente, calendar de activități propuse);
2.PROJECT ACTIVITIES (spațiu destinat colaborării și lucrului
online, care include selecția aplicațiilor: blog, file de arhivă,
forum, galerie de imagini, conținut wiki sau web). Cuprinde un
spațiu virtual pentru o activitate probă "Prezintă-te", un forum
și o arhivă de fișiere. Este un loc ideal pentru a ne cunoaște
reciproc.
3.BLOGUL este pentru a prezenta publicului proiectul dumneavoastră,
pentru a posta știri și anunțuri. Puteți face aici o postare în
care să povestiți publicului despre aspectele fascinante ale
proiectului dumneavoastră;
4. TEACHERS. Elevii nu pot vedea acest spațiu al profesorilor care
conține o arhivă tip forum și un dosar pentru a sprijini
comunicarea profesorilor în spațiul virtual. Zona profesorilor
este locul ideal pentru a planifica, a lucra împreună, a discuta
despre progres și pentru a ține evidența evenimentelor legate de
proiect.
5. PUPILS este un domeniu destinat elevilor din școlile implicate
pe care noi îi introducem în proiect. Elevii pot intra aici direct
cu o parolă și pot posta informații despre hoby-urile lor, despre
proiect, discuții de socializare sau de cunoaștere reciprocă a
realizărilor interesante, înainte sau în timp ce se lucrează la
proiect.
6.CHAT este un domeniu de chat special pentru eTwinning.
7.GUIDELINES este cel mai nou spațiu virtual eTwinning destinat
explicațiilor.
În planificarea proiectului postat pe pagina de PROIECTE, vă

recomand să utilizați METODA SMART, incluzând anumite cerințe
sau deziderate:
1. S = SPECIFIC comunităților implicate și grupulor de vârstă;
2. M = MĂSURABIL, prin aplicarea metodelor de evaluare;
3. A = ACCESIBIL („atenabil”, tangibil) sau realizabil cu elevii
respectivi;
4. R = RELEVANT pentru viața reală;
5.T = TEMPORAL PROGRAMAT, conform unui CALENDAR fezabil.
Proiectele eTwinning se axează pe compențe măsurabile care
corespund taxonomiei lui Bloom și nu se utilizează obiective de
tip „achiziție de informații”. Obiectivele nu trebuie să fie
numeroase, iar evaluarea trebuie programată ca dată și ora, cât
și produsele obținute și modul de valorificare a lor în
comunitate.
Ilustrăm cu verbele specifice diferitelor sarcini de învăţare.
Cunoştinţe - a numi, a cita, a defini, a identifica, a enumera, a
reproduce;
Comprehensiune - descoperi, a corela, a explica, a substitui, a
reprezenta, a interpreta, a descrie, a parafraza;
Aplicare - a aplica, a descoperi, a relaţiona, a clasifica, a
demonstra, a pregăti, a rezolva, a utiliza, a prezent;
Analiză - a diagnostica, a distinge, a sublinia, a analiza, a
puncta,
a diferenţia , a reduce, a separa, a determina;
Sinteză - a combina, a diviza, a revizui, a extinde, a extrapola, a
rescrie, a compune, a sintetiza, a concepe, a propune, a crea, a
proiecta, a integra, a modifica, a generaliza;
Evaluare - a concluziona, a critica, a măsura, a evalua, a deduce,
a
compara, a judeca, a ierarhiza, a pune în opoziţie.

Elevii pot fi grupați pe responsabilități și primesc termene de
lucru. Instrumentele utilizate pot fi: blog de discuții; blog
audio; prezentări power point; videoclipuri; reviste etc. Produsul
final poate include un film realizat de elevi, cu explicațiile lor
în urma rezolvării sarcinilor, cu produsele lor (grafice, desene,
poezii, dansuri, obiecte confecționate, machete, fotomontaje,
colecții, albume, reviste, fișe ale unor monumente sau obiecte
cercetate de elevi, studii critice).
Profesorul poate invita noi membri, iar elevii se loghează direct
pe spațiul virtual la adresa proiectului. Pe desktopul eTwinning,
unii profesori, crezând că trebuie să închidă o aplicație,
adesea dau clic pe X și șterg aplicațiile (de pe blog, forum și
wiki). Acestea se pot reface, dar nu și în desktopul eTwinning.
Elevii își pot crea propriul profil, iar cei care sunt
administratori poate adăuga instrumentele necesare. Blogul se poate
utiliza pentru mesaje și comentarii; forumul pentru anumite
discuții pe teme bine fixate; wiki pentru a crea o pagină în
colaborare; arhivele pentru a posta fișiere; galeriile pentru a
posta imagini de până la 2 MB. La casetele de conținut WEB putem
adăuga oricât de multe informații, dar la restul numai o dată se
mai pot adăuga aplicațiile.
În camera de CHAT, un profesor poate interveni ca moderator, iar
JURNALUL DE BORD este util pentru evaluarea proiectelor și pentru
acordarea certificatului de calitate. Cei mai experimentați
profesori devin ambasadori eTwinning și pot îndruma pe alți
profesori interesați.
Trebuie să fim atenți la ceea ce afișăm pe BLOGUL public, să
luăm acordul părinților pentru ca informațiile publicate de
elevi, produsele lor, fotografiile sau filmele cu ei să poată
deveni publice, altfel riscăm să încălcăm legea.

Modul de adresare trebuie să fie politicos, cu răbdare, se
evită neînțelegerile și limbajul complicat, apelând la
formulări cât mai simple, fără a scrie textele cu majuscule,
ceea ce ar putea fi interpretat ca o impunere. Nu se furnizează
date personale și se păstrează limite rezonabile. Cereți sprijin
atunci când aveți nevoie sau consultați Manualul de asistență
eTwinning și Ghidul spațiului virtual eTwinning de pe www.
etwinnig.net
Elevii se pot prezenta în 10 idei simple pe ei înșiși.
Interviurile pot fi pregătite dinainte, în sensul că se cer 5
întrebări postate pe video, iar răspunsurile să fie primite pe
un alt document video ulterior. Pot fi mici interviuri cu ocazia
unui eveniment, o lectură despre natură, un recital de poezie
ecologică în limbile participanților. De asemenea, pot fi și
traduceri ale unui cunoscut scriitor sau poet local, care pot avea
și caracter de concurs cu premii.
Se face o excursie filmată la un obiectiv; apoi postăm filmul și
demarăm discuțiile pe blog, atenția nefiind limitată la
obiectivul propriu, ci se extinde la obiectivul din cealaltă țară
( metode transcurriculare).
Un proiect atractiv poate fi pe teme culinare, iar produsul final
să constea într-o geografie gastronomică scrisă în comun (cu o
hartă a tipologiei culinare). Alte proiecte pot fi despre miturile
locale ale apei, despre locuințele tradiționale, evoluția
orașelor, zonele naturale protejate, obiective de interes public.
Pentru ca un proiect „eTwinning” să fie de succes, consider
că trebuie să îndeplinească astfel de condiții:
- să aplice teoria inteligențelor multiple;
- să câștige aprecierea publicului, a colegilor, a experților;
- să fie plăcut și util elevilor;

- să te facă să te simți bine atât când lucrezi la el, cât
și după ce l-ai terminat;
- să îmbine formalul cu nonformalul;
-să genereze situații de învățare și de progres comunicativ.
Întrucât sunt greu de găsit bunii colaboratori, închei cu o
deviză care poate fi o concluzie utilă în programul eTwinning:
„Partenerii buni trebuie bine păstrați!”
Bibliografie:
1. http://www.etwinning.net/ro/pub/discover/what_is_etwinning.htm
2. www.cdp-fse.ro/tutorial
3.Christina Crawley și colaboratorii - O călătorie prin
eTwinning. Editura Biroului Central de Asistență eTwinning,
Bruxelles, 2013
4.Manualul de asistență eTwinning și Ghidul spațiului virtual
eTwinning de pe www. etwinnig.net

Rolul inteligențelor multiple în reușita școlară

Bianca Pătru
Scoala Gimnaziala Nr.15 Adrian Paunescu Pitesti, Arges, Pitesti

Premisa de la care am pornit în realizarea acestei cercetări este
aceea că toţi ne naştem potenţiali artişti însă problema este
cum facem să rămânem artişti şi după depăşirea etapei
copilăriei, performanţele în învăţare depinzând în mod
direct de motivaţie şi de gradul de stimulare în activitate.
În psihologie, inteligenţa apare atât ca fapt real, cât şi ca
unul potenţial, atât ca proces, cât şi ca aptitudine sau

capacitate, atât formă şi atribut al organizării mintale, cât
şi a celei comportamentale (Paul Popescu Neveanu, Dicționar de
psihologie).
Pornind de la observațiile aplicative din practica de zi cu zi,
lucrarea de față vrea să sublinieze convingerea noastră asupra
relațiilor dintre un anumit tip de inteligență și domeniile de
activitate exercitate.
J. Guilford susţine că inteligenţa este „acea capacitate
cognitiv operatorie a intelectului de a rezolva probleme (situaţii)
noi, fie în domeniul practicii, fie în cel al teoriei” .
Fiecare om reprezintă o combinaţie unică, irepetabilă, astfel,
cadrele didactice trebuie să ia în consideraţie aceste
particularităţi ale elevilor şi să lucreze diferenţiat cu
aceştia în procesul de predare-învăţare-evaluare.
Crenguţa-Lăcrămioara Oprea (2008) menţionează că trebuie să
ştim următoarele informaţii despre inteligenţă:
- este diversă: deoarece obişnuim să percepem lumea cu ajutorul a
mai multor analizatori: vizuali, auditivi, kinestezici, olfactivi,
analizând-o concret şi abstract;
- este dinamică: pentru că la nivelul scoarţei cerebrale se
produc multiple interacţiuni pentru a realiza procese de acomodare
şi adaptare;
- este distinctă: pentru că este unică, specifică fiecărei
persoane în parte, fiecare dintre noi posedând o combinaţie
proprie a inteligenţelor multiple.
Premiza de la care plecăm în realizarea acestei cercetări este
aceea că toţi ne naştem potenţiali artişti însă problema este
cum facem să rămânem artişti şi după depăşirea etapei
copilăriei, performanţele în învăţare depinzând în mod
direct de motivaţie şi de gradul de stimulare în activitate.

În cercetare ne axăm pe două dintre cele nouă tipuri de
inteligenţă şi anume: inteligența interpersonală şi
inteligenţa lingvistică. Copiii care au dezvoltată inteligenţa
interpersonală sunt empatici, sociabili, dispun de capacităţi de
a observa, aprecia şi înţelege intenţiile, dorinţele,
motivaţiile celorlalţi, aplanează cu succes conflictele, au
calităţi de lider şi se implică în activităţi colective.
Copiii care au dezvoltată inteligenţa lingvistică folosesc limba
pentru a se exprima poetic, folosesc frumuseţea stilului,
manifestă plăcere pentru citit, sunt atenţi la folosirea
limbajului şi sensibili la sensurile, funcţiile cuvintelor.
Pentru dezvoltarea inteligenţelor multiple pot fi propuse elevilor
mai multe sarcini de învăţare în concordanţă cu punctele forte
ale acestora prin adaptarea strategiilor didactice la
particularităţile celor cu care se lucrează.
Cadrul metodologic
1. Obiectivele cercetării:
• Să identificăm tipul de inteligenţă al elevilor din
perspectiva inteligenţelor multiple;
• Să identificăm rezultatele şcolare ale elevilor;
• Să identificăm relaţia dintre reuşita şcolară şi
inteligenţele multiple ale elevilor.
2. Ipoteză:
Presupunem că implementarea unor programe personalizate care duc la
stimularea inteligenţelor multiple conduc la obţinerea
performanţelor şcolare ale elevilor.
3. Metoda
Metoda folosită în vederea realizării acestei cercetări este
experimentul.
Experimentul a fost aplicat pe un lot de 30 de subiecţi cu vârsta

de 5 și 6 ani. Participanții au fost atât fete cât și băieți
cu proveniență din mediul urban.
Pentru realizarea acestui experiment vom implementa două programe
de dezvoltare a inteligenţelor multiple, mai exact, a
inteligenţelor interpersonală şi lingvistică.
Înainte să aplicăm aceste programe vom identifica nivelul de
dezvoltare al inteligenţelor interpersonală şi lingvistică,
rezultatele fiind comparate cu cele pe care le vom identifica după
aplicarea programelor, în vederea verificării eficacităţii
acestora.
3.1. Participanți
Lotul de subiecţi este de 30 de copii cu vârsta de 5/6 ani (clasa
pregătitoare), dintre care, 19 sunt fete, iar 11 sunt băieţi; 28
de elevi au vârsta de 6 ani iar 2 elevi au vârsta de 5 ani. Mediul
de provenienţă este mediul urban.
3.2. Instrumente
Instrumentele folosite în vederea realizării cercetării sunt
chestionarul şi testul docimologic.
Pentru identificarea tipului de inteligenţă predominant aplicăm
chestionarul de depistare a inteligenţelor multiple prezent în
Anexa 1.
Identificăm nivelul de dezvoltare a inteligenţelor interpersonală
şi lingvisică înainte de implementarea programelor de dezvoltare
a acestora.
Identificăm nivelul de dezvoltare a inteligenţelor interpersonală
şi lingvisică după implementarea programelor de dezvoltare a
acestora .
Pentru identificarea performanţelor elevilor, atât în ceea ce
priveşte deprinderile lingvistice, dar şi abilităţile sociale,
aplicăm două teste docimologice).

3.3. Design / Procedura
Pentru stimularea inteligenţelor multiple folosim două programe
personalizate care vizează inteligenţa lingvistică şi
inteligenţa interpersonală.
Programul “Micii povestitori” (vizează inteligenţa
lingvistică)
În cadrul acestui program, elevii vor trebui să desluşească
rebusuri, să continue o poveste cu început dat, să continue
povestea începută de un coleg, să descopere cuvinte, să extragă
esenţialul dintr-un fragment dat, să se exprime prin intermediul
limbajului. Acest program este desfăşurat timp de şase zile.
Programul “Reuşim împreună” (vizează inteligenţa
interpersonală)
În cadrul acestui program, elevii vor trebui să colaboreze unii cu
ceilalţi pentru extragerea esenţialului dintr-un fragment dat, să
împartă sarcinile de studiere a unui text împreună cu ceialţi,
să coopereze în realizarea unor proiecte.
Pentru depistarea tipului de inteligenţă predominant aplicăm
chestionarul de depistare a inteligenţelor multiple.
Chestionarul pentru depistarea tipului de inteligenţă predominant
constă într-un set de 18 întrebări dintre care primele nouă
sunt pentru identificarea inteligenţei interpersonale iar ultimele
nouă întrebări sunt pentru identificarea inteligenţei
lingvistice. Considerăm că, dacă elevul a răspuns afirmativ la
cel puţin cinci din întrebările alocate pentru fiecare tip de
inteligenţă, atunci el are dezvoltat acest tip de inteligenţă
mai mult decât celelalte, aşadar, posedă tipul respectiv de
inteligenţă.
Aplicăm două chestionare (unul înainte şi unul după

implementarea programelor de dezvoltare a inteligenţei
interpersonale) care constă în expunerea unei situaţii
problematice elevilor şi solicitarea soluţionării problemei în
cazul în care aceştia ar fi puşi în acea situaţie, punctajul
acordat fiind în concordanţă cu răspunsul dat de aceştia,
respectiv 1, 2 sau 3 puncte. Punctajul se acordă astfe: 5 puncte -
nivel mic de dezvoltare a inteligenţei interpersonale, între 6-10
puncte – nivel mediu de dezvoltare a inteligenţei interpersonale,
între 11-15 puncte – nivel înalt de dezvoltare a inteligenţei
interpersonale.
Identificăm nivelul de dezvoltare a inteligenţelor lingvistice şi
lingvisică după implementarea programelor de dezvoltare a acestora
.
Aplicăm două chestionare (unul înainte şi unul după
implementarea programelor de dezvoltare a inteligenţei lingvistice)
care constă în definirea de către elevi a unor cuvinte, punctajul
acordat fiind în concordanţă cu răspunsul dat de aceştia,
respectiv 1, 2 sau 3 puncte. Punctajul se acordă astfe: 5 puncte -
nivel mic de dezvoltare a inteligenţei interpersonale, între 6-10
puncte – nivel mediu de dezvoltare a inteligenţei interpersonale,
între 11-15 puncte – nivel înalt de dezvoltare a inteligenţei
interpersonale.
Fiecare item al testelor este notat cu un punct dacă elevul
manifestă depriderea / abilitatea respectivă şi 0 puncte în mod
contrar.
3.4. Rezultate
În urma aplicării chestionarelor şi a programelor de dezvoltare a
inteligenţelor multiple (interpersonală şi lingvistică) reiese
faptul că scorul obţinut de fete este mai mare decât cel obţinut
de băieţi, atât înainte, cât şi după implementarea

programelor, la ambele tipuri de inteligenţă.
Programele de dezvoltare a inteligenţelor multiple s-au dovedit a
fi eficiente deoarece, rezultatele înregistrate după implementarea
acestora au fost mai ridicate decât la primele măsurători.
Folosindu-ne de strategiile interactive de predare - învăţare –
evaluare (studiul de caz, jurnale reflexive, proiecte, interviuri,
hărţi conceptuale, portofolii, jocuri de rol) menite să
mobilizeze elevul spre reflecţia şi implicarea activă în
procesul cunoaşterii, putem să propunem elevilor alternative
bazate pe stimularea tipurilor de inteligenţă dominante,
asigurând tratarea diferenţiată a acestora în procesul
didactic.

Nr. 29/2016

La acest număr au contribuit:
● Findanis Isabela Elena
● Florentina Bancanau
● Ana Stanciu
● Liliana-EMILIA Binca
● cristina ciuca
● Tiganasu Angelica
● Celia Oprea
● Madalina Buscu
● maria raducan-grigore
● Delia Florina Marcu
● Alina Elena Turcescu
● EMIL IPATE
● Bianca Pătru

ISSN: 2393 – 0810